Universul, octombrie 1887 (Anul 4, nr. 256-275)

1887-10-10 / nr. 264

Anul IV.—No. 264­5 bani în capitală..—10 bani în județe Sâmbătă, 10 (22) Octomvre 1887 REDACȚIA șl ADMINISTRAȚIA BUOURE8TI, STRADA BREZOIANU, IS. UM CAPITALA ' ft IN -TŰDET» Po 1 m, . 20 Lei Pt * in» . . . 24 Lei ?e 6 Inni ... 10 „ i < 5 Inni . . , 12 „ 3 Inni . 5 , P« 3 luni ... 6 „ ADMINISTRAȚIA ZIARULUI APILRE IS TOATE ZILELE LA 7 ORE LIMITEAȚA ANUNȚURILE, INSERȚIILE ȘI RECLAMELE SE PRIMESC­ NUMAI LA București, i Strada Brezoianu, 19. Optimista „ Voința Națională“ ne asigură în articolul sei de ieri că regimul actual­ieste menit să se menție încă mai mult timp la c­­riza statului. Prorocia acesta, pe noi unii, nu ne sperie , lăsând la o parte fap­tul că în lumea necre­­dinciosa de azi proo­rocii se nu mai au tre­cere,—chiar dacă asta ar fi adevărată, nu cre­dem c’ar strica din cale afară rămânerea la pu­tere a guvernului ac­tual, cel puțin până când se va forma în opoziție , un adevărat și puternic partid demo­cratic, pe care singur am dori să-l vedem luând moștenirea regi­mului de azi, mai mult sau mai puțin liberal­­național, și mai mult național decât liberal. Dar nu de acesta vrem să vorbim azi, ci de un argument pe care cu multă persistență îl vedem pui­nainte de gazeta guvernamentală, ca să dovedască că par­tidul de la putere a­­ rămas în adevăr de la începutul lui și până în zilele nóstre liberal. Acest argument —cel mai puternic se vede, pentru că I e cel mai des folosit de gazeta de care vorbim—­este că „partidul liberal a lăsat în cea mai de­plină libertate presa și întrunirile.“ Ie uimitor ce capi­tol de laudă își fac gu­vernamentalii din a­­cesta ispravă. Auzi acolo! guvernul liberal a lăsat liberă presa și întrunirile ! N’a introdus censura, cu tote că presa opoziției î e mai violentă decât în tote țările din lume ! De ce nu se laudă atunci și cu faptul că lasă să funcționeze camerele ? Acelaș drept la laudă și recunoștință îl are și pentru acest fapt ca și pentru cellalt. Dar, dacă n’ar lăsa deplină libertate presei, ar trebui se sfîșie constituția de la 1886, ar trebui să renege unul din prin­cipiile a cărui propagare i­a ajutat ca să se ridice unde ieste, și prin urmare n’ar mai fi guvernul sprijinit de liberali, n’ar mai fi „regimul de până azi care se men­ține la­­ putere“ ; ar rămâne omenii, dar partidul ar cădea. Ieste dar chestie de viață, de menținere la putere a partidului liberal, ca să lase presa și întrunirile libere ; altfel s’ar omorî singur. Ei, unde s’a văzut un om care se se laude cu faptul că nu se sinucide ? „Dacă se póte imputa ceva guvernului liberal, ieste tocmai extrema sa toleranță“ mai zice ziarul guvernamental, vorbind tot despre libertatea pe care a lăsat o presei. Ba să ne iertați, nu pate fi vorbă de nici o „estremă toleranță“ câtă vreme se vorba numai pur și simplu de neviolarea unui articol de constituție, mai ales că a mai fost restrâns și acela când cu re­vizuirea. Dacă presa opoziției se insultătoare, ne­­cuviinciosă, etc., principiile și legile li­berale cer ca­l ea să fie lăsată să fie în­fierată și făcută imposibilă de opinia pu­blică, dacă î e așa, dar nici odată și sub nici un pretext prin legi escepționale. Datoria guvernului I este, dimpotrivă, să înlesnescă răspândirea, prosperarea presei și vom mai avea ocazie si înșirăm tote datoriile de acest fel pe cari nu și le a împlinit.—In­colo, opinia publică trebuie să rămână suverană apreciatare a bună­tății sau a răutății gazetelor, să dea via­ță celor dintâiă cu sprijinul iei și să o­­more pe cele din urmă cu disprețul. Ar trebui să înțelegă odată acest lucru liberalii noștri, și să nu ne mai facă să bănuim că, sătul de o viață care li se pare prea plină de supărări și necazuri, încep să să gândescă la sinucidere. DIN ANGLIA (Corespondența particulară a „UNIVERSULUI“) Londra, 5 Octomvre. Manifestații mari ale lucrătorilor fără ocupație se urmează șir de câte­va zile. Primele simptome ale acestor amenin­țătoare tulburări s’au produs acum un an și jumătate prin jefuirea cartierului West­ End și prin disgrația șefului poliției, co­lonelul Henderson, pentru vina că nu pre­văzuse și nu împiedicase aceste tulburări. Reînoirea acestor procesii zgomotoase prin stradele Londrei începe a provoca o mare îngrijire, și cu drept curent. Câte­va ziare, între care ministerialul „Stan­dard“, vor să nu vadă în­sele decât ac­cese de socializmu sau manopere de rău­făcă­­tori voind se sperie publicul. Aceste afirmații sunt cam hazardate. Sunt de­sigur între lucrătorii fără ocupație din Londra oameni cari să află în această con­diție numai pentru că în­totdeauna au avut dezgust pentru muncă. — Sunt și socialiști cău­tând să întoarcă în sen­­sul ideilor lor mișcarea acelora cari se adună în mase și cutrieră stradele cerând pâne. Dar agitația are cauze mai adencî. Mizeria apasă în a­­devăr greu asupra po­­pulației muncitoare din imensul nostru oraș. Ancheta, făcută acu trei ani asupra locuințelor muncitorilor în cartie­rele sărace, a dat pe față o stare de mizerie extremă în clasele infe­rioare ale societății. A­­poi, criza agricolă a alungat din sate o mul­țime de oameni cari au venit să mărească imensa legiune a săra­cilor din Londra, și concurența făcută li­nara din industriile bri­tanice prin măsurile pro­­tecționiste luate în țări străine au adus o scă­dere a salariilor și chiar întreruperea muncii în foarte multe uzine și ateliere. Numai în in­dustria zahărului, mii de lucrători au­ rămas pe drumuri, în urma măsurilor protecționiste luate pe continent. Trafalgar­ Square și alte piețe publice— cu tot frigul de peste noapte — au fost tran­sformate în dormitorii de familii întregi de mizerabili fără adăpost. Aceste toate arată că situația muncitorilor în Londra ae în adevăr extremă. Amenințările, care fac se se cutremure cartierele bogate, sunt provocate de o a­­dâncă mizerie și pot se se prefacă în fapte la cel dintâi prilej. Soluția practică a chestiei, cu toate anchetele făcute, nu s’a găsit și probabil nici se va găsi. S’au întemeiat aziluri de cerșetori (work­­house) dar lucrătorii, în cea mai mare parte oameni morali și doritori de muncă, nu vor se intre în aceste stabilimente, din cari să iese cu greu și cari sunt conside­rate ca mai degrădătoare decât chiar în­chisoarea. Primejdia de aceasta: Reduși la estremitatea de a considera în­chisoarea ca singura mântuire, adevărații lucrători fără ocupație sunt în stare să tulbure în chip serios ordinea. Dezordinele din zilele trecute, cu cari Locotenentul-colonel Galbeni atacat de indieni (vezi pag. 3).

Next