Universul, februarie 1892 (Anul 10, nr. 25-49)
1892-02-23 / nr. 44
ANUL X No. 44. observații asupra acesteia toată puterea ei, la noi. O frumoasă brățară UXTIMA UTOCRATES și mai multe alte articole ca premiu de la 16 Februare a. c. „Universul" deschide un nou abonament cu următoarele premii gratuite: Pentru. 3 Mai, în capitală......................lei 5.500 județe........................... „ 8.— W PREMII -B O frumoasă brățară sau un lanț de ceasornic, după alegere. 1 Portret al marelui patriot M. Cogălnniceanu, mărimea naturală, 2 romane, adică : O țigancă șef de bandiți și In fața Eșafodului. Pentru S 1u.n.i. in capitală . .... lei 11.— a județe.................................15.50 .S§^ PREMII 1 brățară sau un lanț de ceasornic. 1 portret al marelui patriot M. Cogălniceanu. 1 frumos notes de buzunar cu oglindă. 1 Regina Bucătăriei sau Rețete complecte pentru orice mâncări, prăjituri, cofeturi, licheruri și altele. 3 Romane nouă (in total 4 volume), adică: „Scrisorea misterioasă (2 volume), „Tu fața Eșafodului“ (1 volum) și „O țigancă șef de bandiți“ (1 volum). Pentru vin an: 5 Bani în Capitală—10 Bani în Județe în capitală..................lei 21.50 „ județe.............................. 20. 50 PREMII 1 brățară ultima noutate. 1 lanț pentru ceasornic. 1 portret al lui M. Cogălniceanu. 1 frumoasă toaletă de buzunar, de piele forte fină, conțineau un pieptine, o curățitore de urechi și de unghii, precum și o curățitore de dinți și o oglindă forte fină, caritóte se vând cel puțin cu 4 lei. 1 frumos notes de buzunar cu oglindă. 1 Regina Bucătăriei. 1 „Memoriile lui Moltke“ sau istoria războiului germano-francez din 1870—71 (2 mari și frumose volume cu 35 ilustrații). 4 Romane (total 6 volume), adică: „Cei patru Sergenți“ (2 volume), „Scrisoarea misterioasă“ (2 volume), „In fața Eșafodului“ (1 volum) și „O țigancă șef de bandiți“ (1 volum). Nu. Cine nu dorește aceste romane, le acordăm tot atâtea volume din altele, apărute în editura nostră. Toți norii abonați, cari vor plăti, peste costul abonamentului, lei 6 în capitală, și lei 7.50 în provincie, vor primi franco, afară de premiile de mai sus și un frumos „ceasornic“ pentru masă cu deșteptător, minutar și opritor. ____ Banii se vor trimite direct prin mandat poștat la adminiatra ziarului UNIVERSUL, str. Brezoianu No. 11 (casa proprie), București. IPIP“' Cine nu va lua premiul până într’o lună de la data de când începe abonamentul, perde dreptul la acel premiu Xxocot.-colonel MURAT. — (Vezi pag. 3). CÄLEHDÄR PE 1892 Ortodox. Sâmbătă, 22 Februarie.—■ Afl. SS. Martiri din Eugenia. Catolic Sâmbătă, 5 Martie. — Frederic. Soarele răsare: 6.31. apune: 5.53. București, 22 Februarie 1892. „INTELIGENȚA SĂ știe că românii de dincolo de munți numesc „inteligență“ clasa care are ocazie ca — ieșind din popor — se se cultive și să lase coarnele plugului ca să se facă advocați, doctori, ș. c. 1. In Ardeal, această „inteligență“ e aproape toată ieșită direct din popor, cu deosebire de cele ce se petrec în România, unde este o clasă care de mai multe generații se trage din populația mijlocie. Această despărțire, așa de mare, ce se face între orășanul mai mult sau mai puțin cult, e o primejdie pentru naționalitatea noastră ; de aceea străinii de sânge, de religie, sunt atât de mulți la noi. Dar, se vede, după cum rezultă dintr’un foarte important articol din „Tribuna“ din Sibiu, că boala aceasta amenință și Transilvania. Cu drept cuvânt, se alarmează contrastele când zice despre ardeleni: „Noi românii suntem un popor crescut în necazuri și trăit în grele lupte. E natural deci, dacă în mijlocul nostru nu s’a putut desvolta o clasă de oameni mai bogați și cu multă învățătură de carte. Ba, apăsați cum eram și totdeauna având împotriva noastră stăpânirea, nu e de mirat, dacă în decursul veacurilor trecute chiar puținii români ajunși bogați și ridicați la înalte dignități s’au înstrăinat încetul cu încetul de către neamul lor. Așa că, deși trăiți într’un stat, în care aristocrățimea se înmulția mereu, noi totuși nu putem arăta o singură famile română aristocrată. Iar așa zisa elită a „inteligenței, a oamenilor care să se ocupe cu cartea, nu s’a putut produce nici ea decât abea în veacul trecut, treptat cu desvoltarea ideii de naționalism, care începuse să străbată și în rîndurile poporului românesc, să ’1 încălzească, să ’1 sbuciume și în urmă să ’1 cristalizeze la „viața națională modernă“. Astfel, depositari a tot ce este românesc , limbă și obiceiuri, și a tuturor însușirilor ce am moștenit de la strămoșii noștri români, au rămas țăranii noștri, cei cari, înainte de aceasta numai cu jumătate veac, gemeați sub jugul greu al iobăgimii. Iar în ce măsură noi am moștenit acele însușiri și cât de mult ele stăpâniaă întreg corpul națiunii noastre, mai bine se poate judeca din faptul, că și în mijlocul atâtor îndurări și loviri dușmane noi le-am păstrat, nu ne-am desbrăcat de ele nici în fața celor mai mari siluiri.“ Așa numita „inteligență“ de dincolo de munți pare că ar vrea să rupă legăturile de unire cu poporul. „E o tendință la sate, de a se îngrădi, de a lua tot mai puțin parte la manifestațiile vieții poporului, de a cerca să se constitue într’o clasă deosebită“. Confratele aduce cazuri în adevăr semnificative. Iată unul: „Intr’o corespondență din Bistrița, cu data de 24 Februarie a. c., corespondentul nostru ni se plânge, că „inteligența“ din jurul Bistriței se separă și ea, printr’un indeferentism păcătos, de popor. Parcă această „inteligență“ n’ar face și ea parte din „popor“ !...“ Tribuna, terminând, se adresează „inteligenței“ din provincie și-i zice : Rolul ei este nu da a se separa de restul poporului, ci trăind mereu între el și cu el, prin toate mijloacele de care dispune, „inteligența“ să caute a apropia, a ridica la sine acest popor, care și-a dat tot ce are mai scump putere și viață, pentru ca să dea naștere, să creeze „inteligența“, care ar da dovezi numai de recunoștință, și ar îndeplini o datorie, cea dintâi șl și cea mai sfântă datorie națională, când cu toată mintea și inima ar căuta să țină mereu caldă legătura între dânsa și masele poporului român, popor înzestrat cu atâtea înalte calități, încât cu toții trebue să fim mândri și să ne simțim fericiți că ne putem număra între rîndurile lui. Ne propunem să facem și noi câteva ori ce s’ar zice e o mar’e deosebire între socialiștii engleji și cei din alte țări; noi dânșii nu se gândesc de loc să întrebuințeze arme sau forța pumnilor în vr’o împrejurare oarecare ; de asemenea și polițiștii se duc fără arme să împrăștie adunările socialiste. Deunăzi trebuia să se țină aci o întrunire socialistă în piață; o mulțime de săraci se adunaseră; și trebue să vă închipuiți cât de mulți săraci sunt în Londra. Dânșii voiau, pare că, să-și astâmpere foamea cu bucățele din discursurile oratorilor. Trebuiau să vorbească câțiva deputați precum și directorul unui ziar socialist. Insă grămădirea era așa mare încât circulația devenise imposibilă. Almopoliția s’a hotărât să spargă adunarea. Câteva detașamente de gardiști începură să pășască prin mulțime făcându-șî loc cu coatele și zicând încet: „Acasă! acasă!„. Cei mai mulți plecară, fără să crîcnescă. Nu fu tot așa cu oratorul care începuse să vorbească. Dânsul începu să se zbată strigând : — Vreau să fiu arestat arestați-mă. Doi gardiști l-au luat de umeri și l-au dus departe într’o altă stradă unde 1-au lăsat liber , tot așa s’a făcut cu alte câteva grupe încăpățînate : au fost luate, duși în diferite părți ale orașului și lăsate 11 bere. Aci e locul de făcut o observație curioasă. Poliția Londrei are înscrisă în budgetul ei o sumă de 200 mii lire sterline, numai pentru lupta contra socialiștilor; la câțiva oameni în lipsă nu s’ar alina oare suferințele cu suma asta mare în cursul unuii an, în loc să se plătească mijloacele cari nu umple de foc stomacixul socialiștilor ? Armata Mântuirel Ceea ce polițiștii n’au de lucru cu socialiștii, le dau membrii armatei mântuire. Deunăzi un locotenent al generalului Roos voi să facă o manifestație pe strade cu cânturile, țipetele și strîmbaturile obișnuite ; polițiștii erau la posturile lor , când cortegiul era să pornească, când cântările începuseră deja și copiii alergau cârduri ca să se țină după manifestanți, câteva sute de polițiști au eșit ca din pământ șî s’a încins atunci o luptă caraghioază ; fiecare polițist se lupta corp la corp cu un membru mântuitor , când unul d’asupra, când altul, tăvălindu-se, zgârțindu-se în cea mai adâncă tăcere ; poliția a învins în sfârșit, și membrii s’au retras pe la casele lor cu pălăriile turtite, ca hainele sfâșiate, fără nasturi la pantaloni. S’a observat in „armată“ membri nouL DIN ANGLIA Corespondență particulară a „Universului Londra, 16 Februarie O mărturisire târzie Un om în vîrstă de 54 de ani amin» Roland Lusch, din orașul Warrington în comitatul Lancaster, s-a prezintat de cu,rînd înaintea tribunalului polițienesc și a spus că acum 30 de ani a ucis un om,că se arestaseră atunci mai mulți oameni nevinovați care mai pe urmă au fost puși în libertate, că dânsul nu fusese câtuși de puțin bănuit, deoarece se prefăcuse a da ajutor la prinderea ucigașului. A adăugat că treizeci de ani ținuse secretul acestui omor, umblase cu el, o purtase ca pe o sarcină grea, pe care acum nu putea s’o mai sufere; voia s’o arunce de la sine. Omul era bine îmbrăcat, avea în deget« inele cu briliante și venise la tribunal cu birja. S’a constatat în urmă că dispune» de oarecare avere. Judecătorul presupuind că are atac cu un maniac, î-a cerut să’și dovedea ® spusele, și Lusch a dat dovezi așa simpe și sigure încât a fost îndată pus la arest, după ce plăti birja într’un chip de galantem. Socialiștii engleji