Universul, februarie 1892 (Anul 10, nr. 25-49)

1892-02-23 / nr. 44

ANUL X No. 44. observații asupra acestei­a toată puterea ei, la noi. O frumoasă brățară UXTIMA UTOCRATES și mai multe alte articole ca premiu de la 16 Februare a. c. „Universul" deschide un nou abonament cu următoarele premii gratuite: Pentru. 3 M­ai, în capitală......................lei 5.50­0 județe........................... „ 8.— W PREMII -­B O frumoasă brățară sau un lanț de cea­sornic, după alegere. 1 Portret al marelui patriot M. Cogăl­­nniceanu, mărimea naturală, 2 romane, adică : O țigancă șef de ban­diți și In fața Eșafodului. P­entru­ S 1­u.n.i. in capitală . .... lei 11.— a județe.................................15.50 .S§^ PREMII 1 brățară sau­ un lanț de ceasornic. 1 portret al marelui patriot M. Cogăl­­niceanu. 1 frumos notes de buzunar cu oglindă. 1 Regina Bucătăriei sau Rețete com­plecte pentru ori­ce mâncări, prăjituri, co­feturi, licheruri și altele. 3 Romane nouă (in total 4 volume), a­­dică: „Scrisorea misterioasă (2 volume), „Tu fața Eșafodului“ (1 volum) și „O ți­gancă șef de bandiți“ (1 volum). Pentru vin an: 5 Bani în Capitală—10 Bani în Județe în capitală..................lei 21.50 „ județe.............................. 20. 50 PREMII 1 brățară ultima noutate. 1 lanț pentru ceasornic. 1 portret al lui M. Cogălniceanu. 1 frumoasă toaletă de buzunar, de piele forte fină, conțineau­ un pieptine, o cură­­țitore de urechi și de unghii, precum și o curățitore de dinți și o oglindă forte fină, cari­tóte se vând cel puțin cu 4 lei. 1 frumos notes de buzunar cu oglindă. 1 Regina Bucătăriei.­­ 1 „Memoriile lui Moltke“ sau istoria războiului germano-francez din 1870—71 (2 mari și frumose volume cu 35 ilustrații). 4 Romane (total 6 volume), adică: „Cei patru Sergenți“ (2 volume), „Scrisoarea misterioasă“ (2 volume), „In fața Eșafo­dului“ (1 volum) și „O țigancă șef de bandiți“ (1 volum). Nu. Cine nu­ dorește aceste romane, le acordăm tot atâtea volume din altele, a­­părute în editura nostră. Toți norii abonați, cari vor plăti, peste costul abo­namentului, lei 6 în capi­tală, și lei 7.50 în provincie, vor primi franco, afară de premiile de mai sus și un frumos „ceasornic“ pentru masă cu deșteptător, minu­tar și opritor. ____ Banii se vor­ trimite direct prin mandat poștat la adminiatra zia­rului UNIVERSUL, str. Brezoianu No. 11 (casa proprie), București. IPIP“' Cine nu va lua premiul până în­tr’o lună de la data de când începe abo­namentul, perde dreptul la acel premiu Xxocot.-colonel MURAT. — (Vezi pag. 3). CÄLEHDÄR PE 1892 Ortodox. Sâmbătă, 22 Februarie.—■ Afl. SS. Mar­tiri din Eugenia. Catolic Sâmbătă, 5 Martie. — Frederic. Soarele răsare: 6.31. apune: 5.53. București, 22 Februarie 1892. „INTELIGENȚA SĂ știe că românii de dincolo de munți numesc „inteligență“ clasa care are o­­cazie ca — ieșind din popor — se se cul­tive și să lase coarnele plugului ca să se facă advocați, doctori, ș. c. 1. In Ardeal, această „inteligență“ e a­­proape toată ieșită direct din popor, cu deosebire de cele ce se petrec în România, unde este o clasă care de mai multe ge­nerații se trage din populația mijlocie. Această despărțire, așa de mare, ce se face între orășanul mai mult sau mai puțin cult, e o primejdie pentru naționa­litatea noastră ; de aceea străinii de sânge, de religie, sunt atât de mulți la noi. Dar, se vede, după cum rezultă dintr’un foarte important articol din „Tribuna“ din Sibiu, că boala aceasta amenință și Transilvania. Cu drept cuvânt, se alarmează contra­­s­tele când zice despre ardeleni: „Noi românii suntem un popor crescut în necazuri și trăit în gr­ele lupte. E na­tural deci, dacă în mijlocul nostru nu s’a putut desvolta o clasă de oameni mai bo­gați și cu multă învățătură de carte. Ba, apăsați cum eram și tot­dea­una având împotriva noastră stăpânirea, nu e de mi­rat, dacă în decursul veacurilor trecute chiar puținii români ajunși bogați și ri­dicați la înalte dignități s’au­ înstrăinat încetul cu încetul de către neamul lor. Așa că, deși trăiți într’un stat, în­­ care aristocrățimea se înmulția mereu, noi to­tuși nu putem arăta o singură famile ro­mână aristocrată. Iar așa zisa elită a „in­teligenței, a oamenilor care să se ocupe cu cartea, nu s’a putut produce nici ea decât abea în veacul trecut, treptat cu desvoltarea ideii de naționalism, care în­cepuse să străbată și în rîndurile popo­rului românesc, să ’1 încălzească, să ’1 sbuciume și în urmă să ’1 cristalizeze la „viața națională modernă“. Ast­fel, depositari a tot ce este româ­nesc , limbă și obiceiuri, și a tuturor în­sușirilor ce am moștenit de la strămoșii noștri români, au rămas țăranii noștri, cei cari, înainte de aceasta numai cu jumă­tate veac, gemeați sub jugul greu al iobă­­gimii. Iar în ce măsură noi am moștenit acele însușiri și cât de mult ele stăpâniaă întreg corpul națiunii noastre, mai bine se poate judeca din faptul, că și în mij­locul atâtor îndurări și loviri dușmane noi le-am păstrat, nu ne-am desbrăcat de ele nici în fața celor mai mari siluiri.“ Așa numita „inteligență“ de dincolo de munți pare că ar vrea să rupă legăturile de unire cu poporul. „E o tendință la sate, de a se îngrădi, de a lua tot mai puțin parte la manifestațiile vieții popo­rului, de a cerca să se constitue într’o clasă deosebită“. Confratele aduce cazuri în adevăr sem­nificative. Iată unul: „Intr’o corespondență din Bistrița, cu data de 24 Februarie a. c., corespondentul nostru ni­ se plânge, că „inteligența“ din jurul Bistriței se separă și ea, printr’un indeferentism păcătos, de popor. Par­că a­­ceastă „inteligență“ n’ar face și ea parte din „popor“ !...“ Tribuna, terminând, se adresează „in­teligenței“ din provincie și-i zice : Rolul ei este nu da a se separa de res­tul poporului, ci trăind mereu între el și cu el, prin toate mijloacele de care dis­pune, „inteligența“ să caute a apropia, a ridica la sine acest popor, care și-a dat tot ce are mai scump­ putere și viață, pentru ca să dea naștere, să creeze „inte­ligența“, care ar da dovezi numai de re­cunoștință, și ar îndeplini o datorie, cea dintâi șl și cea mai sfântă datorie națională, când cu toată mintea și inima ar căuta să țină mereu caldă legătura între dânsa și masele poporului român, popor înzestrat cu atâtea înalte calități, în­cât cu toții trebue să fim mândri și să ne simțim fe­riciți că ne putem număra între rîndurile lui. Ne propunem să facem și noi câte­va ori­ ce s’ar zice e o mar’e deosebire în­tre socialiștii engleji și cei din alte țări; noi dânșii nu se gândesc de loc să între­buințeze arme sau­ forța pumnilor în vr’o împrejurare oare­care ; de asemenea și po­lițiștii se duc fără arme să împrăștie adu­­nările socialiste. Deunăzi trebuia să se ți­nă aci o întrunire socialistă în piață; o mulțime de săraci se adunaseră; și trebue să vă închipuiți cât de mulți săraci sunt în Londra. Dânșii voiau, pare că, să-și as­tâmpere foamea cu bucățele din discursu­rile oratorilor. Trebuiau să vorbească câți­va deputați precum și directorul unui ziar socialist. Insă grămădirea era așa mare încât circulația devenise imposibilă. Alm­o­­poliția s’a hotăr­ât să spargă adunarea. Câte­va detașamente de gardiști începură să pășască prin mulțime făcându-șî loc cu coatele și zicând încet: „Acasă! acasă!„. Cei mai mulți plecară, fără să crîcnescă. Nu fu tot așa cu oratorul care începuse să vorbească. Dânsul începu să se zbată strigând : — Vreau să fiu arestat­ arestați-mă. Doi gardiști l-au luat de umeri și l-au dus departe într’o altă stradă unde 1-au lăsat liber , tot așa s’a făcut cu alte câte­­va grupe încăpățînate : au fost luate, duși în diferite părți ale orașului și lăsate 11 bere. Aci e locul de făcut o observație curi­oasă. Poliția Londrei are înscrisă în bud­getul ei o sumă de 200 mii lire sterline, numai pentru lupta contra socialiștilor; la câți­va oameni în lipsă nu s’ar alina oare suferințele cu suma asta mare în cur­sul unuii an, în loc să se plătească mij­loacele cari nu umple de foc stomacixul socialiștilor ? Armata Mântuirel Ceea­ ce polițiștii n’au de lucru cu so­cialiștii, le dau membrii armatei mântuire­. Deunăzi un locotenent al generalului Roos voi să facă o manifestație pe strade cu cânturile, țipetele și strîmbaturile obiș­nuite ; polițiștii erau la posturile lor , când cortegiul era să pornească, când cântările începuseră deja și copiii alergau cârduri ca să se țină după manifestanți,­­ câte­va sute de polițiști au eșit ca din pământ șî s’a încins atunci o luptă caraghioază ; fie­care polițist se lupta corp la corp cu un membru mântuitor , când unul d’asupra, când altul, tăvălindu-se, zgârțindu-se în cea mai adâncă tăcere ; poliția a învins în sfârșit, și membrii s’au r­etras pe la casele lor cu pălăriile turtite, ca hainele sfâșiate, fără nasturi la pantaloni. S’a observat in „armată“ membri nouL DIN ANGLIA Corespondență particulară a „Universului Londra, 16 Februarie­ O mărturisire târzie Un om în vîrstă de 54 de ani amin» Roland Lusch, din orașul Warrington în comitatul Lancaster, s-a prezintat de cu­,­rînd înaintea tribunalului polițienesc și a spus că acum 30 de ani a ucis un om,­­că se arestaseră atunci mai mulți oameni nevinovați care mai pe urmă au fost puși în libertate, că dânsul nu fusese câtuși de puțin bănuit, de­oare­ce se prefăcuse a da ajutor la prinderea ucigașului. A adăugat că trei­zeci de ani ținuse secretul acestui omor, umblase cu el, o purtase ca pe o sarcină grea, pe care a­­cum nu putea s’o mai sufere; voia s’o a­­runce de la sine. Omul era bine îmbrăcat, avea în deget« inele cu briliante și venise la tribunal cu birja. S’a constatat în urmă că dispune» de oare­care avere. Judecătorul presupuind că are a­tac cu un maniac, î-a cerut să’și dovedea ® spusele, și Lusch a dat dovezi așa simpe și sigure în­cât a fost îndată pus la a­­rest, după ce plăti birja într’un chip de galantem. Socialiștii engleji

Next