Universul, iulie 1926 (Anul 44, nr. 148-174)

1926-07-25 / nr. 169

Anul XLIV. Mr. 169 TELEFON: Direcţia 13/72 - 64/64 te • 1 " 8 Paginim i lasaa,«w MIŞCĂRILE AUTONOMISTE De la reanexarea Alsaciei şi Lorenei, la f­ranţa, Germania a urmărit prin agenţii săi, împrăş­tiat­ în aceste provincii, să cre­eze un curent favorabil auto­nomiei. Ca acest curent să se poată forma, propaganda ger­mană a început prin a critica administraţia franceză. Se înţe­lege de la siine că numai elemen­tele dubioase, sau prea naive, au putut lua drept o dorinţă a fran­cezilor din Alsacia şi Lorena, autonomia, când, în realitate, chestia autonomiei a fost şi este agitată şi menţinută cu o per­severenţă diabolică la ordin­ea zilei, numai de către or­oliza­ţiile aflate în legături, di­recte, sau indirecte,, cu agenţii Reich­­uluii. Pentru majoritatea zdrobitoa­re a populaţiunii franceze din cele trei departamente, nu exis­tă şi nu poate să existe o ches­tiune a Alsaciei­ şi Lorenei, după încheerea armistiţiului din 11 Noembrie 1918. In ultimul timp s'a produs miş­carea dela Heimatbund cu ca­racter, nu numai autonomist, dar vădit antifrancez. Să vedem cum au înţeles să reacţioneze francezii din Alsacia-Lorena. Consiliul municipal din Mul­house, ia poziţie împotriva miş­­cărei autonomiste.... Mişcarea din Heimatbund se face paralel cu campania­ vrăjmăşească antifran­­ceză Întreprinsă de presa parti­dului popular alsacian, care, după propriile declaraţiuni fă­cute de către reprezentanţii şi conducătorii aleşi ai acestui par­tid, atâta sistematic opinia pu­blică , prin o supralicitare in de­magogie, ţesută din exagerări, suspiciuni, neadevăruri şi omi­siuni“. Mai departe se constată în această rezoluţie, că populaţia­ franceză, in marea ei majoritate, nu se consideră ca fiind o mino­ritate naţională în Franţa şi cu toate greşelile săvârşite în ulti­mii ani, de politica guvernamen­tală, în cele trei departamente, cetăţenii conştienţi vor da con­curs guvernelor Franţei şi ei condamnă cu severitate şi ener­gie orice campanie cu tendinţe autonomiste îndreptată, nu­ nu­mai împotriva intereselor locui­torilor din Alsacia şi Lorena, dar­ şi împotriva intereselor ge­nerale le statului şi poporului franc.... Revoluţiuni, ca cele votate de consiliul municipal din Mul­house, dovedesc cu prisosinţă, care este sentimentul real al populaţiunii franceze din Alsa­cia-Lorena, în ciuda celor de la Berlin şi Moscova, cari pretind că această populaţie ar privi cu ochi răi, administraţia franceză şi însăşi actul de justiţie al rea­­lipirei, îndeplinit la 11 Noembrie 1918. Reese din cele expuse mai sus, ca şi din cele ce se petrec în alte părţi ale Europei, tendinţa ac­centuată a foştilor învinşii, ca şi a Rusiei sovietice, care a pier­dut războiul din cauza actuali­lor ei conducători, să creeze arti­ficial curente autonomiste în di­ferite provincii, să întreprindă cam­panii şi să facă propagandă cu ajutorul partidelor ,conduse de demagogi fără scrupule, în ţările respective, împotriva ad­ministraţiei guvernelor centrale şi să favorizeze orice acţiune a minorităţilor de a lua poziţie contra tratatelor existente. Rezoluţia votată de consiliul municipal din Mulhouse, ar fi de dorit să servească de lecţie şi demagogilor noștri, cari, în chestia Basarabiei, fac jocul celor de la Moscova. Politica provocatoare a guvernului din Sofia — România are dreptul la o deplină sa­tisfacţie­­ & Distinsul ziarist francez, d. 'Auguste Gauvain, primul redac­tor al lui „Journal des Debats1*, membru al Institutului, a pu­blicat un articol sub titlul : „Ro­mânia şi Bulgaria“1. D. Gauvain a atras atenţia opiniei publice occidentale asu­pra manevrelor suspecte ale gu­­vernului bulgar, prin care se ur­măreşte încurcături în Balcani spre a se putea apoi ajunge la preponderenţa Bulgariei în sud­­estul european. D. Gauvain aminteşte de cam­pania împotriva României, în­curajată şi sprijinită de guver­nul din Sofia , de meetingurile furtunoase, care s-au ţinut în di­ferite oraşe de peste Dunăre, organizate de asociaţiile şi ligile revoluţionare şi de limbajul în­drăzneţ ţinut de bulgari faţă de români, în chestia Dobrogei. Oficiosul guvernului din Sofia, „La Bulgarie“ in nr. 903 din 19 iulie c., ocupându-se de articolul d-lui Gauvain, îşi permite să trateze pe distinsul ziarist fran­cez drept „un încăpăţânat, care stărue în eroare“* şi se ocupă de o chestiune „fără să cunoască adevărul” (? !). Dar oare adevărul, tristul a­­devăr, nu este cunoscut, atât la Sofia, cât şi la Bucureşti ? Şi ce­­ea ce este adevărat la Bucureşti !­a Sofia, nu poate să fie „eroare“ , Paris.­­ Oficiosul guvernului bulgar a­­­­firmă că, va sosi momentul când­­ acest adevăr va fi cunoscut de­­ lumea întreagă”. Nu poate fi vorba azi de sta­bilirea adevărului, căci faptele sunt fapte şi s’a dovedit respon­sabilitatea guvernului din Sofia, în ce priveşte activitatea crimi­nală a bandelor de comitagii bulgare în Dobrogea de sud, după cum dovediţii este compli­citatea aceluia? guvern cu „agita­torii revoluţionari dobrogeni şi macedoneni. Un guvern de ordine, un gu­ vern care pretinde că urmăreşte o politică pacifică, pe baza tra­tatelor existente, nu tolerează pe teritoriul său formaţiuni de bande, compuse din ucigaşi şi nu încurajează manifestaţiuni os­tile şi provocatoare împotriva statelor vecine. Dacă guvernul prezidat de d. In­apcef nu va da deplină satis­­facţiune României şi nu va da asigurări complete că va des­fiinţa toate cuiburile de crimi­nali din Bulgaria şi toate aso­­ciaţiunile iredentiste din cari fac parte ofiţeri şi oameni po­litici, va fi, în curând, chemat la realitate, în interesul menţi­nerei şi asigurării păcei în O­­rient. Consiliul de miniştri de Joi Nevoi grabnic© de credite. — Desvoltarea ftivită­­mân­tului public.­­ Ajutorarea pelagroşilor din Basarabia Membrii guvernului s’au în­trunit aseară, în palatul minis­terului afacerilor străine, în penultimul consiliu înainte de vacanţă, sub preşedinţia d-lui gen. Averescu. NEVOIA DE BANI Cei mai mulţi miniştri au în­făţişat preşedintelui consiliului şi vistiernicului statului nevoile grabnice de credite pentru is­­prăvirea lucrărilor şi a operelor de ajutoare începute şi părăsite din pricina neîndestulării de bani NEVOILE CULTUREI Ministrul instrucţiunei publi­ce, d. Ion Petrovici, a expus si­tuaţia generală a învăţământu­lui cu toate lipsurile lui ; şi-a arătat cât de mare nevoie de înzestrare are şcoala româ­nească şi cât de multe altare de învăţătură trebuie să se mai în­­nalţe, ca să se îndestuleze popo­rul cu cultură, din care izvoresc apoi toate binefacerile. Consiliul a luat act şi a hotă­­rît, ca în viitorul budget să se înscrie, sume mai mari pentru desvoltarea învăţământului pu­blic, iar pentru terminarea con­strucţiilor şcolare ajunse aproa­pe de­ a fi utilizate, consiliul a încuviinţat deschiderea unui cre­dit suplimentar de 20 milioane lei. AJUTORAREA PELAGROŞI­­LOR DIN BASARABIA Consiliul, ascultând expunerea d-lui ministru al sănătăţii pu­blice şi ocrotirilor sociale, dr. I. Lupaş, asupra st­arei intristătoa­­re a pelagroşilor din Basarabia, a aprobat să se împartă acestor nefericiţi năpăstuiţi ajutoare bă­neşti atât în spitale, cât şi pe la căminurile lor, ca să se poată îngriji mai bine. S-au prevăzut patru milioane lei pentru acest scop. COMUNICAŢIILE Ministrul comunicaţiilor d. ge­neral Văleanu şi d. subsecretar de stat, de la comunicaţii, general Mihail Ionescu, au făcut o expu­nere amănunţită asupra nevoilor căilor ferate şi pentru înzestrarea lor cu cele de trebuinţă: locomo­­tive, vagoane, material de cale, traverse, unelte şi materiale pri­me pentru atelierele de reparaţi­­uni, combustibil, construcţiuni de linii şî executarea lucrărilor de artă urgente au cerut consiliului deschiderea unui credit extraor­dinar de un miliard şi jumătate. S-a lăsat d-lui ministru de fi­nanţe grija de­ a găsi izvoarele pentru aceste fonduri. « Ceilalţi miniştri au rămas să expue în consiliul viitor de Marţi seara, trebuinţele grabni­ce de fonduri pentru departa­mentele respective. VECINĂTATEA ROMANO­­BULGARA Ministrul de externe, d. I. Mi­­tiliucu, a comunicat consiliului răspunsul guvernului bulgar la nota guvernului român privi­toare la atacurile banditeşti ale comitagiilor bulgari de la fron­tiera româno-bulgară din Cadri­­later. In răspunsul Bulgariei, guver­nul din Sofia spune guvernul nostru, că voieşte să păstreze o bună vecinătate cu România şi asigură că se va îngriji,—ca şi ţara noastră,—să îmbunătăţeasă paza la hotar, ca să se înlăture şi să se zădărnicească incursiu­nile atât de păgubitoare linişte! locuitorilor acelor ţinuturi, ca şi bunelor raporturi româno-bul­­gare. Aşteptând faptele, guvernul nostru s’a declarat mulţumit de răspunsul bulgar. Consiliul s’a terminat la ora 9 seara. Emil Ciucianu 8n Sssc&isosrea rtsm Garson €eSy­­sSaful Nevada? s’a © celulă, unde cei comdasanați la isro&rt© sun­t executați cu ajutorul gasului 8 Pagini Duminică 25 iulie 1926 DIRECTQ53 STELIAN POPESCU Redacția* *, Ceresp. cu provincia 2/93-35/31 Inundaţiile în Iugoslavia — PESTE O SUTA DE VICTI­ME. — SATE ÎNTREGI SUB APA Berlin, 22. — După ultimele ştiri din Bol­gradi, inundaţiile con­tinuă să devasteze re­cii un­i întreţii. Lân­gă localitatea Rugovo a­­pele au dărimat nu­meroase case. Peste 100 de persoane au fost omorîte. . Unele zac încă sub dărâmă­turi. Până acum s-au nășit 40 de cadavre. Pe o întindere de mai mult® mile, sate în­tregi sunt sub apă. Franţa vrea un i­i al Uniunii ioni de Uit Isorrtcaré O efemeră trăeşte o oră. Gu­vernul Herriot a trăit 24 de ore, adică timpul care s’a scurs din momentul când membrii cabi­netului au depus jurământul la Eliseu şi momentul când noii miniştri au luat contact cu Adu­narea deputaţilor. Contactul cu Adunarea deputaţilor a fost tra­gic. De îndată ce deputaţii au luat cunoştinţă de cuprinsul de­claraţiei ministeriale, s’a pus chestia de încredere şi rezul­tatul votului a fost nefavorabil guvernului proaspăt, prezidat de d. Herriot. Această răsturnare bruscă a guvernului, n’a surprins cercu­rile politice franceze, cu toate că în ajun d. Herriot, în rari­tate de președinte al Camerei, după atacul violent ce l-a în­dreptat împotriva d-lui Briand, — pe atunci prim-ministru — părea a exprima idei și senti­mente în acord cu majoritatea adunării. Aceeași majoritate Insă, a refuzat apoi încrederea guvernului prezidat de d. Her­riot. Notăm că în ziua formaţiunii şi demisiei acestui guvern, s’au înregistrat, la Paris, manifesta­ţii ostile d-lui Herriot şi în ge­neral grupului din stânga, iar francul francez a înregistrat o uşoară urcare. Telegramele ne-au anunţat, că d. Poincaré a fost însărcinat cu formarea cabinetului. Nu ştim dacă fostul preşedin­te al republicei va reuşi să ob­ţină concursul grupurilor poli­tice, necesare spre a dispune de o majoritate, dacă nu impo­zantă, dar totuşi, sigură. Din cauza gravei chestii finan­ciare, în Franţa se simte necesi­tatea unui guvern de uniune naţională, ca şi de dizolvarea parlamentului. PENTRU ŞI CONTRA COLA­BORĂRII CU POINCARÉ Paris, 22 (Rador). - - Cu pri­vire la noua formaţie ministe­rială ce se preconizează, Bon­com, a declarat ziariștilor că nu ar putea colabora cu Poincaré. Barthou a declarat că ar ac­cepta intrarea în guvern dacă i s-ar face în această privință o ofertă din partea lui Poincaré. Louis Marin a afirmat că gru­pul său, în unanimitate, a de­clarat că numai Poincaré va pu­tea forma guvernul. Constituirea ministerului este pe bună cale.♦ Paris, 23. — Poincaré a urmat ieri toată ziua tratative cu dife­riți politiciani. Se afirmă că şi-a,­­ rezervat portofoliul finanțelor,­­ luând de sfătuitor pe Robineau ! El a propus lui Herriot să par­ticipe la formarea noului cabi­net. Paris, 22 (Rador). — In legă­tură cu constituirea noului ca­binet, Cazals a explicat lui Poincaré­ că grupul socialist ar dori ca d-sa să fie mai curând ministru de­cât președinte al Consiliului. Paris, 23 (Rador). —­ Poincaré se va strădui să obțină colabo­rarea lui Albert Surrant. In caz afirmativ, va putea forma chiar astăzi cabinetul. Acesta cuprinde până acum : Preşedinţia şi finanţele, Poin­caré ; afacerile străine Briand ; justiţia şi Alsacia-Lorena, Bar­thou ; interne, Albert Sarraut; război,­ eventual Painlevé ; pro­babil George Leygues, Marin şi Bokanovski, vor reprezenta ele­mentele moderate. Se confirmă intenţiunea lui Poincaré de a suprima toate sub­secretariatele. Paris, 23 (Rador). — Ca pre­şedinte al Came­rei în locul lui Herriot a fost ales Raoul Perei, în cel de al doilea scrutin, cu 227 voturi, contra lui Bouisson, so­cialist, care a obţinut 213. Paris, 23 (Rador). — Comen­tând situaţia politică, ziarele so­cotesc in general că participarea senatorului radical Albert Sar­raut la noul cabinet, are impor­tanţă deosebită. Totuşi ar fi posibil—scrie zia­rul „hatin''—că partidul radical să ceară preşedenţia consiliului pentru Albert Sarraut, iar Poin­care deşi are mare interes să a­­corde preşedenţia ministrului de finanţe, va manifesta poate des­tulă abnegaţie, pentru a reexa­mina problema,­in acest scop. „Echo de Paris" crede că pen­tru a putea lua măsurile nece­sare refacerii francului, Poinca­re trebue să aibă autoritatea pe care i-o conferă preşedinţia con­siliului. Poincare va oferi un portofo­liu lui Herriot s­au lui Chau­­temps. Cabinetul se va prezenta pr­ob­abil Marţi Parlamentului. S turul „Oeuvre’’ remarcă ale­gerea d-lui Poincare ca preşe­dinte al consilului şi a lui Peret ca preşedinte la Camerei şi în­cheie in mod ironic că cercul va fi complectat prin Millerand la El­­ysee. * D. BARTHOU L. MARIN s .J­l' i • •' k pnift is Mii nici şi claselor «rotoare Io Anglia Declaraţia terd&aSasB cancelar I ondra, 23 (Rador). — Lordul cancelar a declarat eri în Ca­mera Lorzilor că s'a întocmit un raport prevăzut prin lege de co­mitetul cabinetului, asupra acti­vităţii trade-unionurilor. Guver­nul va fi obligat să facă pro­puneri imediate. Deşi nu va ata­ca trade-unionismul, guvernul va trebui să examineze şi să re­zolve totuş câteva puncte în le­gătură cu formarea nucleelor gre­viste, menite să intimideze mul­ţimea, după cum s-a văzut în re­centele greve generale. Guvernul va trebui să interzică amăgirea lucrătorilor loiali, şi să hotărască limita de acţiune îngăduită sluj­başilor civili. Ţelul general al acestor măsuri va fi numai de a proteja publi­cul şi clasele muncitoare împo­triva suferinţelor şi nedreptăţilor. lucii! Poloniei le turul Ligii Naţiunilor PoîSBia işi revemääcä local­ita ©©sssilSas. Pacte de neagreslisieso ca (S®s!j!§ssinia şi Stela. S© ^ccomandă acelaş pact şi ca alt© făsl ii® essfirai Europei Varşovia, 23 (Rador). — Vor­bind joi, în faţa Comisiunei a­­facerilor străine din Senat, mi­nistrul afacerilor străine, Zale­­ski, completând discursul său rostit la Dietă, a declarat că gu­vernul işi dă bine seama de ne­voia de a introduce anumite modificări esenţiale în proectul comisiunei pentru reorganizarea consiliului Societăţei Naţiunilor. Obţinerea unui loc permanent este datoria neclintită a politicei noastre. Nu am putea privi cu optimism, viitorul Europei, dacă justele revendicări ale Poloniei nu vor fi r­ecunoscute de Socie­tatea Naţiunilor. Neobţinerea unui b­loc­­ perma­nent de către Polonia, ar agrava şi mai mult criza Societăţei Na­ţiunilor, căci Polonia este în drept să aibă o reprezentanţă în acest consiliu, a cărei importan­ţă s’a mărit considerabil prin in­­cheerea tratatelor dela Locarno. Polonia şi Germania fiind ve­cine, trebuie să unească toate sforţările pentru asigurarea unei colaborări paşnice şi loiale. Cea mai bună cale pentru rea­lizarea acestui ţel este ameliora­rea relaţiunilor economice prin încheierea unui tratat de co­merţ. încheierea unui pact de nea­­gresiune, care ar cuprinde in afară de Polonia şi Uniunea so­vietică şi încă alte state din cen­trul Europei, ar avea mare im­portanţă pentru pacea mondială. Guvernul polonez se interesează de acest pact, şi dovedeşte maxi­­mum de bunăvoinţă. Dimpotrivă, un tratat de nea­gresiune polono-rus, — numai în prezenţa tratatelor existente — ar fi de prisos. Executarea scru­puloasă, de către Rusia a tutu­ror clauzelor cuprinse în trata­tul din Riga, precum şi apropie­rea economică polono-rusă, vor fi o garanţie suficientă pentru bunele rdaţiuni dintre aceste două ţări. Grecia n’a prop un pact de prietenie Ro­mâniei Atena, 23 (Rador). — „Agenţia Ateniană”, desminte categoric svonurile lansate de „Vossische Zeitung“ după care Grecia ar fi propus României încheierea unui pact de prietenie, unui tra­tat de arbitraj şi a unei con­ven­­ţiuni militare. —■BBBBHBBHBBBBgK3SHSB3Eai Norocul la joc şi ghicitul Toată lumea işi aminteşte de glo­ria, — de scurtă durată de altfel, — a unui invalid de război italian, a­­nume Torroco, a cărui faimă pentru siguranţa cu care desemna numerele câştigătoare la loteria italiană, fă­cuse ca poporul să alerge la el ca la un profet. După scurtă vreme insă veni decepţia când se văzu că „pro­feţiile“ se datorau unei simple întâm­plări. Tot aşa de trecătoare fu şi gloria unui spaniol care uimea prin prezicerile sale la joc. Dar jucătorii din toate timpurile şi din toate ţinu- NI ut­urile se ştie că sunt superstiţioşi şi cred în tot soiul de combinaţii care le pot desvălui numărul sau cartea câştigătoare. Pentru aceştia, un autor anonim a publicat în editura Oswald Mutze din Berlin o broşură intitulată „Ru­leta şi prevestirile“. Scriitorul, care a pare foarte familiarizat cu toate ca­­­­zinourile de joc din Europa poveseş­­t­­e, între altele, următoarea întâmpla- I re din Monte-Carlo: „Intrai într’o zi cu un mediu în-­­ zestrat cu darul de a ghici în sala de joc. Acest mediu avea un spirit care în clipele hotărîtoare îi sufla indicii precise şi pe care bine înţeles, le auzea numai el. De­odată mediul îmi strigă „Aci la masa asta ese zero, I am auzit foarte desluşit“. Şi imediat­­ puse pe zero şi pe primele patru nu­mere câte cinci franci. Bila se ros­togoli. ■ Câteva minute mai târziu, crupierul anunţă zero. Câştigasem 250 franci. Cu o aparenţă liniştită,­­ sfătuitorul meu se plimba în sus şi ’n i jos prin sală, pe când eu. examinam I mai de aproape fie care tip de iu- j cător şi riscam din când în când j câte o lovitură. Apoi se apropie ia- î răşi de mine şi-mi şopti „Pune iute j pe 31, va eşi la sigur, dar repede,­­ căci bila s’a Şi rostogolit. Asvârlit j spre crupier cinci franci, cerând să-i j pue pe 31 şi alţi cinci franci pe rân-­j dul traversai 31, 32, 33. Era şi timpul j căci de-abea aruncasem banii şi auzi­i j fatidicul „Rien ne va plus”. Bila căzu I la 31 şi încasai 230 de franci, iarăşi j mediul căzu pe gânduri. Apoi veni agitat spre mine „Spiritul meu imi I spune să ne întoarcem acum acasă. I Haidem“. Părăsirăm sala și acasă găsirăm o­­ telegramă prin care eram anunțat că trebue să plec imediat fiind reche­mat de niște afaceri foarte impor­tante. 0 Boala registei Olanda, Paris, 23.—Regina Wilhelmina a Olandei e acum la Geneva, bol­navă de bronșită. iele iaiiüja Mangalia In zorii zilei, în ceasul când paşnicii locatari ai vilei dorm duşi, noi ne îmbarcăm într’un fel de automobil, evadat din de­finiţiile şi semnele de recunoaş­tere ale oricăror mărci şi tipuri. Şi o pornim la drum, încet şi dârz, cum îi stă bine călătorului, spre Mangalia. * Vile şi căsuţe, mărunte şi mai chipeşe se răvăşesc în urma noa­stră, din malul înspumat al mă­rii, până în depărtarea neagră­­ a Ghiolului. Drumuri, neîngrijite­­ şi desfundate spintecă în toate direcţile domeniul Movilă, ca o sfidare a rânduirii­ vremelnice din „capul“ comunei negospo­dare şi ca o tristă întruchipare a desordinei. Foşnind de sub tufele ce măr­ginesc drumeagul spre plajă, ce­tăţeni singuratici, înfăşuraţii în lungi toge, cam ridicule, îşi plimbă nasurile pârlite de ar­şiţă spre malul ospitalier al lân­cezelii somnolente şi fermecăto­rului „dolce farmiente“. In goană, străbatem sătucul sărac, Tuzla, fără altă faimă, sau ponos, decât al farului cu care răzbeşte în apele veşnic tă­­lăzuite ale mării. Turlăcăi micuţi şi necăjiţi îşi târăsc mizeria îm­prejurul căsuţelor turtite, par’că. Turcoaice sfielnice, cată să-şi a­­copere chipul, tremurătoare de urgia mitului perimat de vre­murile noui. Şi totuşi privirile le scapă din och­ii alungiţi parcă din cel mai meşteşugit penel şi te urmăresc, multă vreme, picu­­rându-ţi în suflet... melancolia orientului misterios. Lăsăm de­oparte drumul pră­fuit al şoselei şi scurtăm calea peste potecile zvârlite peste câmpuri. Holde falnice se întind cât vezi cu ochiul. Spicurile grele se lea­gănă, sub sărutul vântului, în valuri imense. Din loc în loc, perechi de cosaşi ţîşnesc în lu­minişuri, şi aduc soarelui ce ră­sare salutul muncii cu gestul lor superb și larg. rotop de aur se revarsă peste toată firea și îmbracă nemărgi­nirea într’o mantie de strălucire. Doar colo, în zarea albăstrie, se ridică o geană crenelată. Sunt primele clădiri ale Mangaliei. * Cald, praf, plictiseală, sără­cie. Străzi strîmte cu caldarâm stricat; clădiri strâmbe şi ne­prietenoase; dughene căscate în ulilă şi invadate de muşte piş­­cătoare; localnici serviabili, ta­citurni, greoi; vegetaţie săracă şi schilodită de oameni­ sau ani­male; şi peste tot lâncezeală. Dintre căscioarele mărunte sal­tă două geamia. Şi una şi cea­laltă vestesc grabnica lor pier­zanie. Porţile împrejmuirilor lor scrâşnesc în ţâţâni, iar pietrele cimitirelor ce te înconjoară, au albit şi s’au resfirat care înco­tro. Orăşelul a început să moară înainte de a fi început să tră­iască. La doi paşi, se întinde insă plaja. N’am văzut nici una din plă­­jile occidentului — costisitor şi deci inaccesibil nouă. ăstora — astfel Încât nu pot afla termen de comparaţie prea vast, cunosc în schimb plăjile dela: Bugaz (Cetatea Albă)—superbă şi desă­vârşită sub toate raporturile, — Constanta, Mamaia, Tekirghiol etc. Ei bine, nici una nu întru­neşte atâtea calităţi ca aceea a Mangaliei. In ziua când stăpâ­nirea se va învrednici să lege a­­cest centru de apărarea navală a României, cu o linie ferată me­nită să lege indisolubil provin­cia cu Metropola, Mangalia va deveni Ostenda României. Fireşte însă că atunci se va trece cu buretele uitării peste... încodată anticul orăşel al Man­galiei române, după ce a fost al Callatis-ului eleno-roman. Reîntors în oraş după o învio­rătoare „promenadă“ (aşa-i zic localnicii) pe întinsul minunat al ţărmului, două evenimente se impun atenţiei. Sunt caracteristice: In centrul micuţei cetăţi în plină apatie şi religioasă , dar şi civică, se înalţă splendidă şi cuceritoare o nouă biserică creş­tină- ortodoxă. Lucrările au mers repede, cred că în toamnă va fi sfinţită cu tot fastul creştinesc ce­rut de sufletele ca şi de minţile credincioşilor. La marginea Mangaliei pe pa­jiştea fermecătoare a moşiei nu ştiu cui, se întinde colonia de vară a C. T. C.-ului. C. T. C., (combaterea tubercu­lozei la copii), este opera de sa­lutar interes naţional, croită prin osârdia şi activitatea—mai presus de orice laudă — a d-nei Meria Balş şi a d-lui dr. I. Can­­tacuzino. Din toate unghiurile ţării au fost adunaţi — în 2 serii de câte 40 zile —, 600 de copii debili şi ganglionaţi, constituiţi în tabă­ră de educaţie şi colonie de în­­zdravenire fizică şi morală. Colonia, admirabil organizată, este rânduită pe coasta mării, cu acces la doi paşi de plaja imensă şi însorită, în preajma izvoare­lor de sulf, departe de tapajul lamei, dar foarte aproape de ar­tera de comunicaţie. Am avut norocul să privesc încrucişarea celor două momen­te : plecarea micuţilor „foşti” şi sosirea celor „viitori“ colonişti. Orice literatură e de prisos : co­­pilaşii palizi, timizi, slăbiţi, şo­văielnici, se întorc la părinţii lor, rumeni, vioi, bronzaţi, tran­sformaţi ca prin minune de ar­şiţa salvatoare a soarelui, de băile înviorătoare ale mării şi de cuvântul înţelept şi părin­tesc al vremelnicilor lor condu­cători. Colonia C. T. C. din Mangalia e un izvor de regenerare româ­nească. Opera, ce o îndeplineşte e cu atât mai lăudabilă, cu cât e mai vitreg tratată de stat. Copiii vin aci cu profesoarele lor, cu pedagogi şi pedagoage şi trec sub scutul unei directoa­re (profesoară distinsă) şi a unui profesor de liceu, d. Andrei Ni­­ţulescu de la liceul Mihai Vitea­zul din Bucureşti, ce îndeplineş­te, cu multă inimă şi desintere­­sare, şi oficiul de administrator. Partea sanitară a coloniei e in sarcina celei mai micuţe doc­toriţe ce am văzut cândva, d-na Olga Bonciu, de la institutul Can­­tacuzino, care cu o însufleţire şi neodihnă îndârjire munceşte din zori până în noapte, pentru mi­cuţii trecuţi sub oblăduirea sa. Buletinul sanitar , nici un bol­nav, starea generală până acum perfectă. Noaptea târziu pornim înapoi. Pe malul Mangaliei clipesc din când în când din ochiul lor de licuriciu, fleacurile de faruri lo­cale. (Toată treaba o fac două lămpişe cu gaz, ce-şi răsfrâng lumina neînsemnată în două o­­glinzi neșterse). Intre cele două puncte de pri­mitivitate se răsfaţă ru­ina scan­daloasă a „Vămii Poştei”, o clă­dire enormă şi foarte cuprinză­toare, ce stă părăsită de multă vreme. Ce sanatoriu s-ar putea face aci pentru funcţionarii p. t. t. nevoiaşi şi ei ca sutele de mii ai celorlalte instituţii publice ! Ion Nedelescu Movila-Tekirghiol * JVT* T "' . MOTE Săracii câini din Jieneşti! Cititorii cunosc, din ziarul nostru şi poate şi din alte ziare, crudul şi ne­aşteptatul chip în care primăria nou instituitului Municipiu al Bucureştilor şi-a completat opera de civilizare a oraşului, stârpind câinii fără stăpâni. Ajunşi în adevăr în număr îngriji­tor de mare, periclitând realmente să­nătatea publică, tulburând odihna ce­tăţenilor şi într’o oarecare măsură şi siguranţa circulaţiei pentru pietoni, nefericiţii hoinari patrupezi trebuiau să preocupe pe edilii noştri. Sentinţa de moarte a câinilor bucu­­reşteni s’a pronunţat într’o şedinţă a delegaţiei permanente a consiliului co­munal, şedinţă în cursul căreia, în vreme ce se discuta amănunţit care este otrava cea mai eficace, membrii au fumat un considerabil număr de ţigări. Era, desigur, un mijloc de a alunga sentimentul atât de desagreabil provocat de imagina lugubră a bie­­ţilor câini cari, a doua zi după istorica şedinţă, aveau să se zvârcolească, otrăviţi, la colţurile străzilor sau chiar în curţi, la uşa caselor păzite cu mai multă sau mai puţină fideli­tate...* De ce n’am recunoaşte oare, des­chis, că alegerea tocmai a acestei pe­nibile soluţii a fost primită de toată lumea cu o simţită strângere de inimă, şi că un sentiment de adâncă şi o­­menească tristeţe se leagă, în gândul tuturor, de soarta bieţilor câini ai Municipiului Bucureşti ? Moartea, suprimarea unei vieţi, a oricui ar fi această viaţă, — şi cu atât mai mult a unui biet câine care n'are altă vină decât pe aceea că s’a născut, — are îti ea ceva profund respingător pentru­­ judecata şi sensi­bilitatea unui om din zilele noastre. Să adăogăm, pentru deplina înţele­gere a acestei, orori, spectacolul câi­nelui mugind şi zvârcolindu-se în du­reri, în văzul public, spre a sublinia elementara datorie, din nenorocire ne­înţeleasă , de a asigura, şi neferi­ciţilor noştri tovarăşi necuvântători, o moarte cel puţin tot aşa de uşoară cum ne-am dori nouă înşine. O întrebare: S’a spus că „otrăvi­torii de meserie“ au fost dovediţi aruncând otrava nu numai pe stradă, dar şi în curţile oamenilor. Adevă­rat să fie?... Dar aceştia ar trebui, prinşi şi, pur şi simplu, siliţi să în­ghită­­ei otrava aruncată în uşile ca­selor.* Să încheiem aceste rânduri, închi­nate, cu o firească tristeţe, nevino­vaţilor câini goniţi şi suferind—pe lân­gă nemeritate dureri — o moarte de care sunt cruţaţi, în ţara noastră, până şi ucigaşii... Să le încheiem cu constatarea că penibila soluţie a fost­ adoptată din vina cu totul a altora decât a câinilor: „S. P. A.“, — spre marele nostru regret, — este de multă vreme doar un biurou de înregistrare, cu o activitate strict pasivă, iar așa zi­sul „Serviciu de ecarisaj“, prin groaz­nicii săi ţigani, ajunsese un instrument de oroare și de procurat venituri pen­tru hingheri... — M. N. ---------x x x---------­ G­entilar­i­­a se vea să «Essayraezo Londra, 22 (Rador). — Vorbind despre activitatea comisiunei de control, d. Chamberlain a declarat în Camera Comunelor că starea dezarmărei în Germa­nia nu ar fi satisfăcătoare.

Next