Vatra, 1976 (Anul 6, nr. 1-12)
1976-07-01 / nr. 7
ochiul ciclopului antologie Science-fiction michel Im tor criza de dezvoltare a science-fiction-ului (II) Graţie acestei noţiuni de intervenţie, S.F.-ul poate integra aspectele fantasticului care îi par, la prima abordare, dintre cele mai opuse, tot ceea ce ce se poate orîndui sub titlul „superstiţii“, în Divina Comedie, Beatrice îl poartă pe Dante din planetă în planetă, în Iter Extaticum al părintelui Kircher, e un înger; nu sîntem încă în S.F., care presupune ca voiajul să aibă loc datorită unei tehnici descoperite de om. Dar această tehnică ne va permite să intrăm în contact cu fiinţe cărora li se pot presupune cunoştinţe pe care noi nu le avem, tehnici pe care noi nu le înţelegem. Se poate, desigur să-i vină fantezia unuia dintre ei să vină pe pămînt să-l ia pe unul dintre noi şi să-l transporte aiurea prin mijloace care nu mai este nevoie să fie explicate. Diferenţa între o astfel de fiinţă şi îngerul părintelui Kircher devine dintre cele minime, sigur, limbajul s-a schimbat. Intr-adevăr, trebuie, astăzi, pentru a cuceri o credinţă suficientă, ca fiinţa să fie descrisă în acelaşi fel cu o fiinţă pe care omul ar fi descoperit-o pe o altă planetă. Astfel, se vor putea integra în S.F. toate povestirile cu fantome şi demoni, toate vechile mituri care vorbesc de fiinţe superioare ce intervin în viaţa oamenilor. Anumite povestiri ale lui H.P. Lovecraft ilustrează această posibilitate. C.S. Lewis începe curioasa sa trilogie antimodernă cu un roman ce are toate caracteristicile S.F.-ului: Out of the Silent Planet. Doi savanţi răi transportă un tînăr filolog pe planeta Marte, datorită unui space ship ultimul strigăt în al doilea volum: Perelandra, autorul ridică masca: un înger transportă filologul pe Venus; cît despre savanţi, ei sînt vînduţi diavolului. III Se vede că sub eticheta S.F. poate să treacă orice fel de marfă şi că orice fel de marfă încearcă nevoia de a trece sub această etichetă. Se pare, deci, că S.F.-ul reprezintă forma normală a mitologiei timpului nostru, o formă care, nu numai că este capabilă să reveleze teme profund noi, dar care este capabilă să integreze totalitatea temelor literaturii vechi. în ciuda unor frumoase reuşite, nu putem să nu ne gîndim că S.F.-ul nu-şi ţine promisiunile. Aceasta pentru că S.F.-ul, extinzîndu-se, se denaturează, îşi pierde, puţin cîte puţin, specificitatea sa. El aduce un element de credibilitate în întregime particular; acest element slăbeşte din ce în ce cînd este utilizat fără discernămînt. S.F.-ul este fragil, şi enorma răspîndire de care se bucură în aceşti ultimi ani nu face decît să-l facă şi mai fragil. Am văzut că fuga spre planetele şi epocile ultradepărtate — care pare la prima vedere, o cucerire — maschează, în realitate, incapacitatea autorilor de a imagina — într-un chip coerent, conform exigenţelor „ştiinţei“ — planetele sau epocile mai apropiate. La fel, prezicerea unei ştiinţe viitoare aduce — aceasta este sigur — o mare libertate, dar se vede foarte repede că ea este, înainte de toate, o revanşă a autorilor contra incapacităţii lor de a stăpîni ansamblul ştiinţei contemporane. A trecut demult timpul cînd un Aristotel putea fi primul căutător al vremii sale în toate domeniile, şi cel în care un Pic pretindea că susţine teza De omnirescibili; dar a trecut, la fel, timpul în care un Verne putea mînui cu uşurinţă noţiunile implicate în toate aplicaţiile tehnice realizate în epoca sa şi să anticipeze alte aplicaţii, rămînînd perfect clar pentru elevii şcolilor secundare — publicul său. Astăzi, noţiunile implicate în aparate la fel de frecvente ca postul de radio sau bomba atomică, depăşesc cu mult nivelul de cultură ştiinţifică a lectorului mediu. El utilizează fără să înţeleagă, admite fără să ceară explicaţii; şi autorul profită de aceasta, ceea ce-l face, adesea, să acumuleze prostiile, căci nici el nu cunoaşte, în general, suficient noţiunile de care este obligat să se servească cu riscul de a trece drept un retardator, ceea ce este o gravă acuzaţie, întrucît pretinde dezvăluirea misterelor anilor 200.000. Rezultă de aici că S.F.-ul, care ar trebui să-şi tragă marea parte a prestigiului său din precizie, rămîne vag. Povestirea n-ajunge să capete, în mod veritabil, formă. Şi cînd savanţii se amestecă să scrie, ei probează adesea ignoranţa lor în discipline ce nu le sînt familiare şi dificultatea de a vulgariza specialitatea lor. S.Foli se distinge de alte genuri ale fantasticului prin genul special de plauzibilitate pe care-l introduce. Această plauzibilitate este în proporţie directă cu elementele ştiinţifice solide pe care autorul le introduce. Dacă ele lipsesc, S.F.-ul devine o formă moartă, un poncif. IV Se înţelege, în consecinţă, că puţini autori riscă să-şi precizeze imaginea unei lumi transformate. Este, într-adevăr, o întreprindere care presupune nu numai o cultură ştiinfică mult deasupra celei medii, dar şi o cunoaştere a realităţii prezente, conparabilă cu cea pe care o presupune un roman de tip realist şi, în sfîrşit, un efort enorm de coordonare. Autorul se mulţumeşte, de obicei, să evoce o lume viitoare „în general“, care poate să se situeze tot aşa de bine în 1975 ca şi în 19750, caracterizată prin răspîndirea substanţelor plastice, a televiziunii şi a rachetei cu motor atomic. în interiorul acestui decor, el va dezvolta, pe scurt, o idee adesea foarte ingenioasă. Intr-o altă nuvelă, va lua acelaşi fond pentru a dezvolta o altă idee, fără să-şi dea osteneala să le coordoneze. Din aceasta va rezulta o infinitate de schiţe de viitor toate independente unele de altele şi, în cea mai mare parte, contradictorii. Va fi chiar o infinitate de planete Marte, cărora fiecare le diminuează plauzibilitatea celorlalte. Această dispersare are drept consecinţă directă monotonia, căci autorii, de vreme ce renunţă să construiască sistematic, nu pot să descrie decît în mod rudimentar şi să nu părăsească decît foarte puţin banalitatea. Pare că S.F.-ului i-a trecut timpul de glorie, îşi avea partea cea mai frumoasă. Era suficient să vorbească de marţieni pentru a-l pasiona pe cititor. Dar este aproape timpul cînd acesta îşi va da seama că cea mai mare parte din monştrii aceştia, în ciuda crestelor, tentaculelor, solzilor lor, sunt, cu mult mai puţin diferiţi de americanul mediu decît un simplu mexican. S.F.-ul şi-a tăiat craca de sub propriile picioare, a irosit milioane de idei. S-au deschis larg uşile pentru a pleca spre aventură şi şi-au dat seama că se învîrtesc în jurul casei. Dacă autorii au dat peste cap textele, este pentru că şi-au dat seama că un efort spre îmbunătăţire i-ar duce în faţa unui impas. Povestirile S.F. îşi trag puterea dintr-un mare vis comun pe care noi îl avem, dar sunt incapabile, pentru moment de a-i da o formă unificată- Este o mitologie din praf, lipsită de forţă, incapabilă să orienteze acţiunea noastră într-un fel precis. Dar nu s-a spus totul, şi e foarte posibil ca S.F.-ul să depăşească această criză de dezvoltare-Are puterea de a ne solicita credinţa într-un fel cu totul nou şi este capabil să aducă, în descrierea posibilului, o minunată precizie. Dar pentru a ajunge la toată puterea sa, trebuie să sufere o revoluţie trebuie să reuşească să realizeze o unitate. Trebuie să devină o operă colectivă, ca ştiinţa, care este baza sa indispensabilă. Noi toţi visăm oraşe curate şi iluminate, aşa că atunci cînd un autor situează o povestire într-un astfel de peisaj, este sigur că atinge o coardă sensibilă. Dar noi găsim, în starea actuală a S.F.-ului, în faţa unei imense varietăţi de oraşe viitoare abia schiţate, între care imaginaţia ezită, nesatisfăcută. Se cunoaşte vestitul fragment din Heraclit: „Cei care sínt treji sunt în aceeaşi lume, dar cei care dorm sínt fiecare într-o lume deosebită“. Lumile noastre de visători sunt în acelaşi timp fără legătură şi foarte asemănătoare unele cu celelalte. Mitologiile clasice reuneau elementele comune ale acestor visuri în mituri unice şi publice. Să ne imaginăm, acum, că un anumit număr de autori, în loc să desene la întîmplare şi foarte repede oraşe mai mult sau mai puţin interschimbabile, işi propun să ia drept decor al povestirilor lor un singur oraş, denumit, situat cu precizie în spaţiu şi în viitor, că fiecare ţine seama de descrierile făcute de ceilalţi pentru a-şi introduce ideile noi. Acest oraş ar deveni un bun comun pentru acelaşi motiv ca şi un oraş vechi dispărut; puţin cîte puţin, toţi cititorii ar da numele său oraşului din visele lor şi l-ar modela după imaginea sa. S.F.-ul, dacă ar putea să se limiteze şi să se unifice, ar fi susceptibil să dobîndească asupra imaginaţiei individuale o putere constrîngătoare, comparabilă cu cea a oricărei mitologii clasice Curînd după aceea, toţi autorii ar fi obligaţi să ţină seama de acest oraş prezis, cititorii şi-ar organiza acţiunile în raport cu existenţa sa viitoare, şi pînă la urmă se vor vedea obligaţi să-l construiască. Atunci S.F.-ul va fi veridic, în măsura în care el s-ar realiza. Se vede cu uşurinţă ce prodigios instrument de eliberare sau de constrîngere ar putea deveni. Traducere de OCTAVIAN LOHON’ VACLAV SEIDL (Cehoslovacia) COLEGIUL DE REDACŢIE: Romulus Guga — redactor şef, Herman Bayer, Dan Culcer, Radu Deac, Dumitru Husar, Nicolae Lobonţiu, Aurel Lupu, Iulius Moldovan, Cornel Pogăceanu, Atanasie Popa — secretar responsabil de redacţie, Vasile Rus, Mihai Sin, Ion Stoica, Mărioara Stoica. — Prezentare grafică: Ion Petru Pop — Redacţia: Tîrgu-Mureş, str. Primăriei nr. 1. Telefon — 1 17 23 , 3 24 63,int. 259; Administraţia 3 24 63/269. Abonamentele se fac la oficiile poştale, factorii poştali, difuzorii voluntari din întreprinderi şi instituţii. Pentru străinătate abonamentele se fac la ILEXIM — Departamentul Export-Import Presă, Bucureşti, Calea Oriviţei nr. 64—66 — P.O.R. 2001, telex: 011601. _ Manuscrisele reţinute se publică in ordinea necesităţilor redacţionale; manuscrisele nepublicate nu se înapoiază. Tiparul executat la Tipografia Tg.-Mureş, c-da 209/1976. 44.TIO I