Vatra, 2020 (Anul 50, nr. 1-12)

2020-01-01 / nr. 1-2

ale incaşilor şi ale populaţiilor care au sfârşit învinse de aceştia. Prin urmare, am avea de-a face, în acest roman, cu două tipuri de expresii ale violenţei - pe de o parte, cea a locuitorilor din Naccos, înrobiţi de practicile precreştine sângeroase, iar pe de altă parte, cea a membrilor grupării Sendero Luminoso, lipsită de aura iraţional-mitică a celei dintâi, însă la fel de înspăimântătoare. Din punctul de vedere al materialului narativ inspirat dintr-un context latino-american marcat de violenţă, atât Istoria lui Mayta, cât şi Litunia în Anzi pot fi privite drept versiuni interpretative, iar nu ilustrative, ale istorie naţionale peruane. în mod simbolic, faptele violente relatate sunt privite din perspectiva imaginarului religios, al miturilor clasice sau al modelului iraţional de gândire, pentru a transpune realitatea într-o formă simplificată, dar şi în mod evident plasată sub semnul violenţei şi al morţii. Autorul adoptă perspectiva unui istoric, în sensul în care era acesta descris de către Hayden White, adică al unui om împătimit de scris, care lucrează cu materialele istoriei într-o manieră asemănătoare cu cea a unui autor de ficţiuni, utilizând toate formulele narative consacrate, astfel încât acestea să-i servească pentru a interpreta faptele relatate din unghiul de vedere pe care l-a adoptat. Dar reprezentarea zonei andine drept un spaţiu barbar prin excelenţă, închis în faţa încercărilor de modernizare şi captiv parcă într-o epocă revolută se regăseşte şi în câteva texte anterioare ale lui Mario Vargas Llosa (datând din anul 1983), în primul rând mult discutatul (în Peru şi în întreaga Americă Latină!) Raport din Uchuraccay (Informe de Uchuraccay) şi História de una matanza, a căror apariţie a fost determinată de evenimentele din ianuarie 1983, la Uchuraccay, Ayacucho, în Anzii peruani (Raportul apărând în martie 1983, iar História de una matanza, versiunea jurnalistică a aceloraşi întâmplări, fiind publicată în luna iunie a aceluiaşi an). Ambele sunt perfect raportabile atât la tema violenţei, cât şi la preocuparea scriitorului de a analiza relaţiile dintre ficţiune şi realitate, unii exegeţi considerând chiar că am avea de-a face, în cazul acestor texte, cu o expresie a „violenţei simbolice” (într-un sens sensibil diferit de modul în care înţelegea această sintagmă Pierre Bourdieu!) resorturilor căreia i-a căzut victimă însuşi Vargas Llosan, şi care ar trebui reevaluată cu atenţie, exclusiv din perspectiva adevărului tragicelor fapte petrecute la Uchuraccay. Astfel, în respectiva zonă andină, au ajuns la începutul lui 1983 opt ziarişti, pentru a cerceta circumstanţele în care, cu puţin timp înainte, locuitorii din Huaychao au ucis şapte membri ai grupării Sendero Luminoso. Faptele ţăranilor au fost apreciate public de mai mulţi înalţi reprezentanţi ai armatei peruane şi chiar de preşedintele de atunci al ţării, Fernando Bealunde Terry, care i-a felicitat pe patrioţii din munţi şi a declarat că susţine lupta lor hotărâtă împotriva terorismului. Sosiţi la faţa locului pentru a se documenta în vederea unor reportaje pe care voiau să le realizeze acolo, ziariştii au fost ucişi cu pietre şi macete de către locuitorii din Uchuraccay, care fuseseră instruiţi de armata peruană, sătenii crezând că e vorba tot despre membri ai grupării Sendero Luminoso, declarând ulterior că au confundat aparatele de filmat şi de fotografiat cu mitralierele... Ca urmare a acestor tragice evenimente, a fost constituită o Comisie Naţională de Investigaţie, prezidată de Mario Vargas Llosa însuşi, la lucrările acesteia contribuind numeroşi experţi (specializaţi în antropologie, lingvistică, drept şi psihologie). Faptele de la Uchuraccay reprezintă, până în ziua de azi, unul dintre cele mai negre momente din istoria recentă a ţării, una dintre expresiile cele mai dure ale violenţei imposibil, parcă, de eludat, dar şi ale tragicei lipse de comunicare între oameni, în urma militarizării excesive a zonelor izolate şi extrem de slab dezvoltate din Peru. în plus, în urma acestor teribile fapte, spirala violenţei s-a accentuat în Peru, la fel şi tensiunile sociale, precum şi discrepanţa dintre zona metropolitană şi eleganţa cartierelor moderne ale capitalei Lima, pe de o parte, şi sărăcia şi lipsa de perspectivă a sătenilor din Anzi. Comunitatea şi aşa redusă numeric din Uchuraccay se va destrăma şi va dispărea complet până la sfârşitul anului 1984, ca urmare a luptelor dintre susţinătorii mişcării Sendero Luminoso, armata peruană şi grupurile de săteni înarmaţi, iar în acest context El Informe de Uchuraccay, raportul redactat de comisia naţională prezidată de Vargas Llosa, va deveni unul dintre primele documente oficiale cu privire la cauzele şi consecinţele violenţei din Peru, precum şi încercarea de identificare a câtorva soluţii pentru îmbunătăţirea situaţiei. Pentru explicarea resorturilor violenţei care a dominat vreme îndelungată Peru, dar a fost, cumva, acceptată tacit, ori, alteori, ignorată de autorităţi şi considerată norală de numeroase comunităţi izolate, mai ales din regiunea andină, s-a recurs la argumente antropologice sau entografice, iar în acest fel s-au