Viața Nouă, iulie-septembrie 1970 (Anul 26, nr. 7945-8022)
1970-09-26 / nr. 8019
Nr. 8019 OBICEIURI FOLCLORICE CONACÂȘIA ■ In satul nostru, nunta se păstrează în formele ei fundamentale, deși ierarhia valorilor e schimbată, această transformare fiind adusă de concepția socialistă care a dat o nouă formă de manifestare vieții individuale și colective. Manifestarea sărbătorească a nunții este un eveniment social, în care se reflectă artistice, etice și estetice, valori la care participă toate vîrstele și toate rangurile satului, de copil pînă la bătrîn. La o nuntată țărănească nu ne interesează numai ceea ce a fost, ci și ceea ce este astăzi, cum se oglindesc fenomenele diverse ale noului sat în mintea țăranului. Este știut că țărănimea este păstrătoarea tradițiilor populare și evenimentele de acum vor fi amintite de cei de azi, celor ce vor urma mîine. Am văzut cu alt prilej că lirica populară cuprinde o suită de cîntece și hore, care se referă la : miri, nănași, socri, druște, vornicei, starostî, bucătărese și în sfîrșit, la „găina de la vedre", căreia poporul i-a închinat cîntece pline de umor, veselie și istețime. Nunta, cea mai valoroasă manifestare a artei populare durează trei zile, cuprinzînd trei părți principale, fiecare parte avînd spectacolul dramatic respectiv, cu tablourile adecvate fiecărui moment, cu cîntece ce caracterizează fiecare mișcare. Asupra acestui așazămînt de bază al familiei și al societății, poporul a brodat o bogată literatură lirică, variată, în multe forme regionale. Pe noi acum ne interesează, dintre cele trei orații : de colăcărie, de vedre și ora(de daruri) (orația de coiertăciune, de lația schimburilor numai conăcășia lăcărie). Așa este și conăcășia de pe plaiurile horincene, pe care o redăm mai jos, trimisă de învățătorul Aurel Chiruliță, pe care a cules-o din grădina folclorică a lui I. Bourceanu, din comuna Cavadinești, județul Galați, in 1970. Cînd fata este din alt sat decit al mirelui, se trimit pețitori cu starostele cel mare în frunte, la părinții fetei, toți călări, îmbrăcați frumos ca în zile de sărbătoare, și se opresc casa miresei. Mirele bate cu biciul în streșina casei și apoi el sau un conăcaș, anume pregătit spune orația pe care o publicăm mai jos. VASILE HONDRILA — Bună dimineața, bună dimineața Cinstiți oameni mari! _ Mulțămim dumneavoastră, băieți militari Ce umblați, ce căutați ? — Ce umblăm, ce căutăm, La nimeni seamă n-avem să dăm. Multe țări am trecut, Multe țări am bătut Și orașe și sate-ndelungate am colindat Și nimeni seama nu ne-a luat. Dar fiindcă ne întrebați, încetul, cu încetul, Să ne dăm cuvintul cu adevărul: Tinărul nostru împărat Față albă și-a spălat, Chică neagră a pieptănat, Cu straie noi s-a-mbrăcat Murgul său și-a înșăuat. Cu trimbița cînd o sunat Mare oaste o adunat: Două sute grăniceri, Restul feciori de boieri Și pe la răsărit de soare Am plecat la vînătoare Și-am vînat țara pe sus Dinspre apus, Fină fugarii ne-au stătut Și potcoavele-au pierdut, Atunci o luarăm mai pe jos. Pe-un deal frumos. Alergarăm și vinarăm Cerul cu stelele, Dealul cu podgoriile, Vîlcelele cu viorelele, Satele Cu fetele. Cînd batea soarele în deseară, Ieșirăm la drumul mare Și deterăm peste o urmă de fiară. Unii zic că urmă de zînă Să fie împăratului cunună. Atunci se găsiră alți vinători. Mai cunoscători Și ziseră că-i urmă de căprioară Să fie împăratului soțioară. Iar vinul cel mare. Cu grija-n spinare, Călare pe-un cal Ca un Ducipal. Se ridică in scări Se umflă în nări Și făcu ochii roată Peste pădurea toată, Și cînd încoace privi, Aici ce zări ? O floricică frumoasă Și drăgăstoasă. Văzînd că nu crește, Locul nu-i priește, Ci mai mult se ofilește Ne trimise pe noi Șase lipani Călări pe șase jugani, Cu coamele cărunte, Cu fringhiile cositorite Și cu cozile împletite. Cu toții să pornim Și la curțile dumneavoastră să venim. Pornirăm și venirăm Pe fața pămîntului, Pe aburii vîntului, Bind și chiuind Din pistoale bind, Caii nechezînd, Pe nări flăcări vărsînd, Pînă am sosit Și v-dm găsit. Acum, ori floricica ne-o dați Ori de unde nu, ru scăpați Căci am venit cu tîrnăcoape de argint Să săpăm floricia din pămînt S-o săpăm cu rădăcină, S-o sădim la împărat în grădină, Ca acolo să crească, Locul să-i priiască. ,Să nu se mai ofilească. Dacă dumneavoastră, cinstiți socri mari Ne credeți niscaiva tâlhari, Avem și firman cu pecetea De la înalta împărăție. Cine știe carte bătrînească Să vie s-o cetească, Iar cine nu știe Să nu vie Și ca de foc să se păzească. Să aduceți, socri mari, Oameni cărturari Să ne dea curînd răspunsul. Răspunsul nostru este : Șase pahare cu vin Șase mahrame de in, De care sunt pe-aici Cusute cu flori de amici Fie și cu strămătură Numai să fie cu voie bună , Fie și de mătasă Numai să fie din casă, De la cinstita mireasă. Să nu fie de la vecine Să pățim și vreo rușine Să fie necinstea noastră Și ocara dumneavoastră. Socri mari, ascultați Și-n urechi băgați, Cind bate soarele spre sară Mare oaste vă-mpresoară Dacă n-aveți bucate de a jir", Să aveți buți cu vin Boi grași, Claponași, Vaci cu lapte. S-aveți, socri mari, Și lăutari. Să vie tot satul Să se-nveselească împăratul Cind apune soarele în deseară Mare oaste vă-mpresoară Să lărgiți casa Să întindeți masa Să vie-mpăratul Cu oastea lui toată O sută cincizeci, și cinci Din cei mai voinici Cu fețe alese, Cu mined sumese, Noi am sta, Am descăleca Și-am mai ura, Dar n-avem jos pe ce ne da Doar nu suntem ciobani de la oi Să descălecăm în noroi, Sau niscaiva morari beți Să descălecăm în scaieți. Suntem boieri mari. Feciori de ghenerari. De lingă mare, De unde soarele răsare. Nouă să ne aduceți. Scaune de argint Să descălecăm pe pămînt. Sau să ne așterneți covoare Să descălecăm în pridvoare. La cai să ne deie ghizdei verde Cosii in noaptea de sfintul Gheorghe, Cu rouă neluată, Cu floarea nescuturată Adunat in sărbători De două fete surori. Caii noștri să mănînce Și din capete să nu miște , Caii noștri să bea Și din capete să mi dea. Că și dumneavoastră Din partea noastră Urechile ni s-or tăia, Socru mare, ce s-a făcut Nu mai e de desfăcut. Să dai numai șapte boi, opt vaci, Ș-apoi să ralezi și să taci.Ii întinde plosca și i-o dă socrului Jine, socru mare Astă dragoste țestoasă Cu astă rădăcină uscată, La șezut crăcănată ! Pe aici lată, Pe dincoace lată. Ia sărut-o, socrule, o dată. Să n-o săruți tare, Căciula din cap îți sare, S-o săruți încetișor Să-ți pară mai dulcișor. Beți Și vedeți Că-i rachiu de la Pitești Cind bei te înveselești Nu-i țuică de pe aici, Cînd bei multă, Te umfli în burtă, Faci burta tobă, Intri după sobă, Stai cu greieri de vorbă. Tot urînd la socri mari Vedem c-am rămas . Cei de la spate Cu gurile căscate, Cei dinainte Cu gurile proptite Aduceți un vas Cu prune uscate S-aruncăm în cefe guri căscate, Aduceți și un vas cu poame Să dăm pe la cele cucoane, Că văd c-au slăbit de foame Și cîțiva usturoi Să dăm pe la cel ciocoi, Fiindcă au poftit pe la noi. Vin nori încet și luminoși Bine v-am găsit sănătoși. nAIA NO üA Lumea muzicală de pretutindeni - compozitori, dirijori și interpreți de renume — aduce în aceste zile un cald și binemeritat omagiu lui Bela Bartók, compozitor și muzicolog de primă importanță în istoria artei și culturii universale, de la a cărui moarte s-a împlinit un sfert de veac. Eminent compozitor și gînditor, creator al unei opere muzicale de o incontestabilă valoare artistică, Béla Bartók - al cărui nume se înscrie printre personalitățile cele mai de seamă secolului ale muzicii nostru — și-a dedicat întreaga sa propășirii activitate culturii naționale maghiare și înfrățirii popoarelor pe baza culturii. Format sub îndrumarea unor profesori crescuți la rîndul lor în mediul culturii germano - austriece, Béla Bartók urmează pînă la vîrsta de 24 de ani, calea de dezvoltare obișnuită a muzicienilor maghiari ai epocii, ceea ce explică faptul că primele sale compoziții poartă încă amprenta stilului maeștrilor școlii germane. încă din timpul studiilor, concepțiile progresiste ale lui Bartók se ciocnesc cu cele învechite, reacționare ale profesorului său Koessler, în privința tratării și alegerii materialului folcloric în creația muzicală Bartók luptînd de la început împotriva esteticii idealiste burgheze. Ca și alți mari reprezentanți ai umanismului muzical modern (Manuel de Falla, Serghei Prokofiev, Arthur Honegger, George Enescu), Bela Bartók a militat pentru o artă menită să promoveze ideile noi ale epocii, idei care să orienteze muzica pe calea progresului. Pornind științific la cercetarea materialului folcloric, Bartók ajunge la constatarea că aceleași condiții istorice, politice, sociale și economice de dezvoltare determină fenomene de artă, similare la popoarele din regiunea cursului inferior al Dunării, respingînd astfel curentele șovine naționaliste întrețișinute și în domeniul muzicii de regimurile reacționare ale acelei epoci. Deși la începutul activității sale componistice este puternic influențat de stilul și muzica lui Brahms, apoi de aceea a lui Wagner și Richard Strauss, Bartók își dă seama de „această capcană", depunînd un extraordinar efort spre a-și impune un stil personal care să-l reprezinte. Adîncind studiul operelor înaintașilor muzicii maghiare din secolul al Bartók se XIX-lea, inspiră din ultimele lucrări CU un puternic iz național ale lui Franz Liszt. Sub semnul acestei înrîuriri, s-a născut în 1903 Kossuth", „Simfonia al cărei conținut programatic constituie o glorificare a revoluției de la 1848 și a luptelor eroice duse de poporul maghiar pentru libertate și independență. Creația lui Bartók cuprinzînd lucrări deosebit de valoroase în toate genurile, lucrări care figurează astăzi muzicii în repertoriul universale, fiind pretutindeni interpretate de mari dirijori și soliști - instrumentiști constituie un adevărat reviriment în acea epocă de criză ideologico - artistică. Interesul pentru muzica populară pe care o consideră că „este tot ce se poate închipui mai desăvîrșit și variat în ceea mai ce privește plăsmuirea artistică“ se manifestă deopotrivă față de folclorul maghiar, românesc, (menționăm că țara noastră îi datorează cele mai bogate culegeri de muzică populară românească , trei volume conținînd peste 40 000 de melodii, iar după moartea sa, s-au mai găsit 3 000 de melodii românești), populare slovac și bulgar, în baza căreia și-a formulat concluziile sale științifice. Exemplu de artist — cetățean, de creator cu o individualitate clar afirmată în contextul muzicii universale moderne, Béla Bartók rămîne un compozitor care a contribuit în mod substanțial la progresul artei muzicale. D. SANDU Omagiu lui b[la mm De vorbă cu tinere condeie P. VERA :Ne scrieți despre pasiunea dv. pentru poezie. Aveți toate posibilitățile pentru a vă concretiza dorințele mai ales că la Galați ființează cîteva cenacluri literare. In ce ne privește, vă invităm să trimiteți, atunci cind veți avea încredințarea că mergeți spre Poezie, cîteva dintre încercări. EFTIMIE IRODEANU: „Cu sufletul luminat de soare , iubim sincer prietenia...“ etc. ține mai curînd de discursurile versificate, vehiculate cu mult în urmă, decit de literatură. Ne aveți, probabil, teamă de poezia modernă, voiți să spuneți, tuturor lucrurilor, faptelor, sentimentelor "pe nume“, de aceea poate exclamați undeva : „Costică / dragă Costică! j Ziua e pui de mică / De cînd am devenit mari...“ Aforismele dv. își pot găsi locul în paginile noastre cu condiția ca ele să fie ancorate în realitate și să fie pilde de bun simț artistic. A. OPREA: Vă invităm la redacție intr-una dintre diminețile săptămînii viitoare. Este bine să aduceți și caietul dv. de poezii. S. VASILE: După vizita dv. la Sovata și după celelalte evenimente la care ați fost părtaș, ne-am fi așteptat la o altă expresie literară a satisfacției decit cea pe care ne-ați împărtășit-o în scrisoarea dv. Recolta literară, sperăm, va fi însăși pe măsura speranțelor. N. ELENA, SCHELA: Multe dintre versurile dv. sunt frumoase, reflectă o anume îndreptare către verbul poetic. Pastelurile de toamnă se rețin, in primul rînd pentru atmosferă. Mai trimiteți. GHEORGHIȚA CĂLIN: Voi sfătuim să încercați să culegeți folclor de prin partea locului. Veți avea, in afară de plăcerea de a vă reintîlni cu creații autentice, și posibilitate de a cunoaște „amănunte“ despre rimă și ritm. VIRGIL ȚIGĂNUȘ Pregătiți furcile, că vin șezătorile ! Foto: G. BERCOV Paj», a 3-a GALAJIUL o pepinieră de elemente talentate Interviu cu membri ai juriului primului Festiva! național zonal al fanfarelor de amatori C înd încă nu se stinseseră ecourile melodiilor cîntate de fanfare, cînd formația tecuceană abia ieșită de pe scenă susținea un concert „în aer liber" lîngă Palatul navigației, cîțiva din membrii juriului primului Festival național zonal al fanfarelor de amatori, care s-a desfășurat recent la Galați, au avut amabilitatea să ne răspundă cîtorva întrebări. Interlocutorii noștri au fost tovarășii , compozitorul și dirijorul Ion Totan, lt. col. Ion Badea, dirijor și inspector al muzicilor militare, și Ligia Ștefănescu, metodista la Casa centrală a creației populare. — Fără a desconspira cu nimic hotărîrile sau aprecierile juriului, v-am ruga să aveți amabilitatea să împărtășiți cititorilor noștri cîteva din impresiile dv. în legătură cu festivalul ce aduc nou în mișcarea cultural-artistică de amatori și în ce măsură vor deveni tradiționale aceste manifestări ? Ion Totan : Formațiile s-au prezentat la niveluri diferite, însă în general au fost bune. Apreciabilă este prezența, deși timidă a fanfarelor de tineret. Ion Badea : Prezența formațiilor de tineret este o inițiativă lăudabilă, mai ales... Ion Totan . Mai ales astăzi c’nd tineretul preferă să asculte muzica la tranzistor, nu să o practice, pentru a-i simți pe d ’pin farmecul, pentru a o înțelege cu adevărat. Ligia Ștefănescu . Această idee a fanfarelor de tineret ar trebui mai mult materializată. Cîntatul în fanfară, pe lîngă o anumită educație muzicală, conferă celui ce o practică, întregului ansamblu o anumită disciplină, dezvoltă și aprofundează mai mult sentimentele de patriotism, de dragoste față de țară. Alături de genul coral, fanfara are caracterul cel mai dinamic, cel mai mobilizator, trezește un anume suflu eroc, patriotic și celui cu tîmplele albite și celor care, cu cravata roșie fluturînd în vînt, bat cu hotărîre cadența la defilare. Ion Tofan : In măsura în care organele de specialitate întreprinderile și instituțiile, organizațiile cărora aparțin aceste senfare, (pentru a reveni la „perenitatea" festivalului nostru), vor sprijini cum trebuie pregătirea și desfășurarea lui, așa va avea și sorți de reușită. Ligia Ștefănescu : Galațiul oferă în acest sens un exemplu elocvent. De la afișele și programele tipărite, pînă la oamenii de specialitate sau în măsură să coordoneze buna desfășurare a uunei manifestări, de acest gen, de la problemele de cazare și masă, pînă la participarea masivă a publicului, atît în grădina „Central", cît și la Faleză, în Grădina publică, pe străzile pe unde au trecut fanfarele, toate acestea dovedesc că acest prim festival a fost bine pregătit și că publicului gălățean îi place acest gen de formație muzicală. . . Ion Badea . Nu este de mirare că fanfarele se bucură de popularitate aici pe malul Dunării. — Probabil că vă gândiți la ceva anume. Nu cumva la faptul că pe străzile pe care acum s-au perindat cele zece fanfare, cu mulți ani în urmă defila fanfara celui care a făcut nemuritoare „Valurile Dunării" ? Ion Badea : Bineînțeles. A fost o perioadă cînd fanfarele militare au făcut o largă educație estetică maselor prin concertele lor, au creat o tradiție care trebuia întreținută și sprijinită. Ele execută „pe viu" muzica și impresionează mai mult decit muzica ce o asculți de la o cutiuță ce încape bine în podul palmei. — Care este impresia dv. asupra modului în care s-a achitat Galațiul de obligațiile ce i-au revenit în calitate de gazdă a acestui prim festival al fanfarelor de amatori ? Ligia Ștefănescu : Galațiul mi-a apărut ca o veritabilă pep mera de talente și în același timp și un bun organizator. Nouă celor de la Casa centrală a creației cel puțin, ne sînt bine cunoscute acțiunile dv. pe plan artistic. Cînd spun aceasta, mă gîndesc bineînțeles, că tot aici ați reușit sa editați de două ori un festival și concurs al muzicii ușoare romanești „Glasul primăverii" care bucură de o frumoasă impresie în țară. Ion Totan : Am mai Galațiul acum vreo treizeci văzut de ani. Azi îmi apare ca o citadela nouă de lumină și bunăstare Desigur că te bucuri mult cînd vezi că oamenii, care fac oțel, care construiesc renumitele cargouri, sînt și foarte sensibili la „vibrațiile sonore ale alămurilor" unei fanfare. E bine, rău, e foarte bine. — Cum vedeți posibilitatea unui mai larg și eficient schimb de experiență fără caracter competitiv între formații similare din țară ? Ion Badea : In primul rînd ar fi bine dacă s-ar permanentiza faptul ca de două ori pe săptămînă cel puțin să se constituie, mai ales vara, o adevărată stagiune a fanfarelor cu concerte de promenadă. Ligia Ștefănescu . Un schimb între cele mai bune formații din țară s-ar putea realiza, după părerea mea, foarte simplu, dar o duminică dimineața, de exemplu, două fanfare pornesc, una către orașul celeilalte și concertează acolo, sau își fac vizite reciproce concertînd împreună. Activitatea fanfarelor, ca a oricăror forme de manifestare artistică, nu trebuie să se rezume numai la repetiții interminabile sau premergătoare unor concursuri, festivaluri... — Cunoscut fiind faptul că Ivanovici a concertat cu fanfara lui multă vreme în parcurile gălățene de la începutul secolului, nu credeți că ar fi un frumos omagiu !.«. Ion Badea : Vă întrerup, știu ce vreți să spuneți, sunt întru totul de acord ! Ligia Ștefănescu . Așa cum festivalurile polate poartă numele unor compozitori, tot așa și festivalul de la Galați poate foarte bine purta numele lui Ivanovici ale cărui piese au fost bine cunoscute la concursuri și festivaluri internaționale. * MARCEL IONESCU Fiecare carte nouă aduce cu sine un cortegiu de de satisfacții sau de speranțe, mîhniri. Sînt senzații pe care le poate încerca atît autorul cît și cititorul, sînt de fapt consecințele cuvîntului scris, caracterizant, din ascunzișurile căruia se desprind clar sensurile cele mai reale. Avem în față cartea de debut a lui Ion Chirie, un alt gălățean care încearcă să urce Olimpul, slujindu-se de funcțiile versului, poet care aspiră, după cum se va venea la lectură, la o autodefinire. Transparent în intenție, cel care pleacă la „ospățul pămîntului", cu tîmpla care se încleștează „cu adîncul din lucruri" nu pregetă să se anunțe ca „o unealtă pentru zămislirea de lucruri". Atitudinea sa manifestă față de viață, lucruri, fenomene și mișcare interioară, pornirea curajoasă de sonda lumea în căutarea esenaței, nu pare să aibă limită, ci dimpotrivă, descoperă rezerve și disponibilități inepuizabile. Volumul lui Ion Chirie nu este așadar opera unui timid care se lasă furat de frumusețea slovei, ci a unui lucid autentic, însetat de idei și substanță, care se avîntă încă nesigur, dar se avîntă, pe cărările ce par neumblate. Setea de originalitate nu-i maschează însă bunele intenții, după cum marea sa ambiție de a cerceta cu ochii rațiunii mediul înconjurător, nu-1 desparte de un anume curent pozitivist, care nu separă în lirica contemporană gravitatea realului de funcțiile metaforei. Iată, spre pildă, în „Marea logodnă" : „Trupul meu / e-o împletire de izvoare și nunți; în el, prin ochi/ se văd cete de țărani trăgînd pămîntul spre toamnă / și femei asemeni mamei ferind în ele semințele lumii/ de pumnii bărbatului, se văd / orașe cu străzi, traversîrnd". Sau în „Setea soarelui, de-a ne uimi" : „Pîn-și-n liniște corpul îmi fierbe de-o lume / neostenită să se devore pe sine/ pîn-și-n iubire nu-i cale de-ntors pentru mine". Declarativ în imagini, adeseori de un retorism care evită concizia, poetul, „bolnav de puritate și contradicții", reușește totuși să emoționeze prin sinceritate : „Vrancea, mă primești ? Trupurile generațiilor/ bat cu picioarele timpul lor strecurat după ele în lut / și-l împung spre ochii oamenilor cu un abur mioritic/, iar credința urcă din miezul pămîntului cu soarele pe gură (...)". „Marea logodnă", „Pofta de limpede", „Voluptatea plăsmuirii", „Plămădiri" și „Pentru îndurarea sfinxului" — capitolele care unesc poeziile în acest volum de debut — nu furnizează lectorului revelația unei opere unitare, unui stil angajat pe coordonate proprii. Dimpotrivă, este mai curînd oscilația de la liric la epic, de la reflexiv la confesiv. In timp ce în „Posibil" poezia se deschide pe un fundal pastelat cu sensibilitate, continuîndu-se în cîteva versuri aburite de emoție, finalul, concluziv, eșuează în speculație voit dramatizată, împietînd liniile arhitecturale ale unei imagini poetice complexe, menită să cucerească. Deranjantă în fond pare, așijderea, pornirea nu se necontrolată artistic a poetului de a se explica și reexplica, frustrînd cititorul de plăcerea de a răzbate el însuși prin vălurile metaforei. „Substanțialism" credem că este, în această ordine de idei, semnificativă. Iată un vers care ne sprijină, sperăm, afirmația: „Căderea sîngelui nu devine, ci străjuie, pa marginea gurii,/ încît neîndestularea sufletului aleargă prin gînd, / așa-sa de milenii, cumpăna cu ciubere-n capăt, / rob al arșiței și încarnata materie/ în forme apropiate de mine a purtat pecetea, arsurii/ în ochii și-n obrazul aspru de sensibilitate". Deși pe alocuri inconsecvent și poate cu o prea mare încărcătură argumentativă, poemul de largă respirație „Voluptatea plăsmuirii" îl așează pe Ion Chitic în adevărs>la iit — dacă vreți — posibila, lui lumină. Aici poetul, cu o „pasăre de lună" adăpostită în inimă, încearcă introspectiv stabilirea unui raport între el și poezie, între om și eternitate, între lucruri și esență. Versul conduce pe drumul plăsmuirii, definit de o singură regulă : echilibrul. Se stabilesc legături cu eternitatea, cu eterul, spațiile sunt golite de timp, este căutat un alt soare, alte implicații terestre. La capătul acestei căi obositoare în palmele poetului suferă ideea de creativitate. Noua ființă a omului redevine „sămînța de înnegrită stea”. Finalul descumpănește, oarecum, dar nu demobilizează. Este de altfel vorba de , o manieră aici, care se definește în mai multe locuri, poetul însuși se declară măcinat de contradicții și este deci normal ca, în dorința da a semna o autentică artă poetică, să revină , mereu la fraze inițiale, să se contrazică apoi, căutînd altceva, reluînd mereu și mereu tema gravă a împlinirii. Volumul lui Chirie poate fi considerat o meditație, întreruptă adesea de strigăt contactul cu realitatea imeditată, palpabilă. O meditație, care nu vine spre noi urcînd pe trepte ci abruptă, șlefuite cu migală, punctată de idei care se găsesc sau se pierd în hățișurile imaginației. Dacă nu ar fi atîta retorism în formă și fondul s-ar elibera de surplusuri nesemnificative, am putea vorbi desigur despre cartea lui Chirie la superlativ. Debutul promite însă și sensibilitatea autorului seamănă prea mult cu vocația pură, ca să nu sperăm în ștergerea viitoare a imperfecțiunilor, deocamdată inerente, fiind vorba de un început. „Din aceleași îndatoriri — spune poetul —■ mîine poate se va naște o zi mai puternică" (îndatoriri), tot așa cum conștiința, setea de creator al frumosului îl va face să dea, desigur, curînd o carte și mai bună, pentru că, într-adevăr, poetul este deocamdată mai puternic decit „Ospățul pămîntului". RADU MACOVEI ION CHIRIC: 99 Ospățul pămîntului11 NOTE DE LECTOR