Viaţa Românească, 1966 (Anul 19, nr. 1-12)

1966 / nr. 7

Practic, ne ciocnim aici cu două forme de aventuri: fizice şi spirituale. Primele nu fac decât să schimbe de­corul gestei tradiţionale. Locul pădu­rilor virgine sau deserturilor îl ia spa­ţiul cosmic; armura cavalerului me­dieval sau echipamentul vânătorului din Pampas se prefac în costum de astronaut; lanciei, floretei şi colţ­ului li se substituie puşca Laser ; actele de curaj nu se mai realizează cu muşchii ci cu o întreagă instrumentaţie teh­nică modernă; încolo însă, nu se schimbă mare lucru. Parsifal, D’Artag­­nan, Vinetu au devenit piloţi inter­­galactici sau ingineri atomişti. Avem pînă la urmă de a face tot cu nişte competiţii sportive, în care doar însu­şirile tradiţionale ale eroilor au fost amplificate fantastic cu ajutorul teh­nicii. Aceştia se deplasează infinit mai rapid ca Phileas Fogg, pot distruge o întreagă armată de făpturi B.E.M. apă­­sînd pe un buton, n-au nevoie de ure­chea lui Old Shatterhand ca să-şi de­pisteze urmăritorii pentru că posedă televizoare portative ultraperfecţionate ş.a.m.d. Aventura spirituală ne transportă însă pe un cu totul alt tărâm. Aici, chiar datele logicii se clatină şi intrăm într-o lume de relaţii noi, tulburătoare. Plăcerea e a minţii care gustă răstur­nări surprinzătoare de situaţii şi beţia ipotezelor celor mai îndrăzneţe. Lo­­vecraft îşi imaginează timpul ca o pură iluzie. Nimic nu se succede, totul există dinainte, numai planul existenţei noastre operează într-o simultaneitate de forme împietrite secţiuni diferite, ca prin pînzele unui con, obţinînd curbe variabile. (Demoni şi minuni). Borges îşi reprezintă universul ca a­­vînd o structură arborescentă. Am pu­tea deci exista în lumi independente pe care le creiază diferite serii cauzale cu direcţii schimbate de la un moment dat. Aceiaşi doi oameni, buni amici, într-o înlănţuire de fapte nu e deloc exclus să se duşmănească şi să se uci­dă într-alta. Autorul ne face să între­vedem un fascinant labirint construit nu în spaţiu, ci în timp. (Grădina cu cărări care se bifurcă). Tot ei ne de?,­cine o înfricoşătoare loterie instituită în Babilon. Lozurile câştigătoare ale acesteia aduc pedepse, care pot merge de la tortură pînă la moarte. Oamenii joacă întîi spre a-şi dovedi că au cu­raj, apoi sistemul se generalizează şi traduce sub o formă intuitivă, înne­bunitoare prin logica sa întoarsă în­suşi mecanismul fatalităţii oarbe. (Lo­teria din Babilon). Ideia, pe care a avut-o Wells de a-şi trimite un erou să călătorească în timp, spre trecut sau spre viitor, cu o maşină, creea brusc cele mai stranii situaţii. Privi­torii urmăresc uluiţi cum macheta ciu­datului vehicul, pusă în mişcare, dis­pare dinaintea lor, estompîndu-se par­că treptat. Cînd îşi revin, se simt îm­pinşi la nişte constatări care-i aruncă într-o totală perplexitate. „Dacă s-a dus undeva trebuie să fie în trecut“, spune unul din martorii bizarei expe­riențe. „Dacă ar călători în viitor s-ar găsi încă aici, în momentul acesta, pentru că ar fi obligată să-l străbată“. „Dar, intervine altcineva, dacă ar că­lători în trecut, am fi văzut-o mai de­mult, atunci când am intrat în camera aceasta“. Un întreg sistem de referinţe se trezeşte astfel pus sub semnul în­doielii. Reprezentările comune îşi pierd siguranţa, dobîndesc o ameţitoare re­lativitate. Caracterul paradoxal al ideii parcurgerii timpului în ambele sensuri cu viteze diferite de mişcarea lui, a­­jungînd din urmă evenimentele viitoa­re sau regăsindu-le pe cele petrecute a stimulat de la Wells încoace nume­roase imaginaţii. Consecinţele acestei ipoteze insolite au devenit o temă atît de fertilă a literaturii ştiinţifico-fan­­tastice contemporane incit unul dintre reprezentanţii ei, Pierre Versins, i-a consacrat o analiză specială*). Wells s-a mulţumit să indice doar primele aspecte derutante, pe care le prezenta pentru mintea omenească o asemenea călătorie. Alţii, însă, n-au ezitat să examineze cu o neostenită pasiune de­ * v. „Fiction“ (nr.­ele 139, 140, 141 și 142, 1965).

Next