Viaţa Românească, 1966 (Anul 19, nr. 1-12)
1966 / nr. 7
Practic, ne ciocnim aici cu două forme de aventuri: fizice şi spirituale. Primele nu fac decât să schimbe decorul gestei tradiţionale. Locul pădurilor virgine sau deserturilor îl ia spaţiul cosmic; armura cavalerului medieval sau echipamentul vânătorului din Pampas se prefac în costum de astronaut; lanciei, floretei şi colţului li se substituie puşca Laser ; actele de curaj nu se mai realizează cu muşchii ci cu o întreagă instrumentaţie tehnică modernă; încolo însă, nu se schimbă mare lucru. Parsifal, D’Artagnan, Vinetu au devenit piloţi intergalactici sau ingineri atomişti. Avem pînă la urmă de a face tot cu nişte competiţii sportive, în care doar însuşirile tradiţionale ale eroilor au fost amplificate fantastic cu ajutorul tehnicii. Aceştia se deplasează infinit mai rapid ca Phileas Fogg, pot distruge o întreagă armată de făpturi B.E.M. apăsînd pe un buton, n-au nevoie de urechea lui Old Shatterhand ca să-şi depisteze urmăritorii pentru că posedă televizoare portative ultraperfecţionate ş.a.m.d. Aventura spirituală ne transportă însă pe un cu totul alt tărâm. Aici, chiar datele logicii se clatină şi intrăm într-o lume de relaţii noi, tulburătoare. Plăcerea e a minţii care gustă răsturnări surprinzătoare de situaţii şi beţia ipotezelor celor mai îndrăzneţe. Lovecraft îşi imaginează timpul ca o pură iluzie. Nimic nu se succede, totul există dinainte, numai planul existenţei noastre operează într-o simultaneitate de forme împietrite secţiuni diferite, ca prin pînzele unui con, obţinînd curbe variabile. (Demoni şi minuni). Borges îşi reprezintă universul ca avînd o structură arborescentă. Am putea deci exista în lumi independente pe care le creiază diferite serii cauzale cu direcţii schimbate de la un moment dat. Aceiaşi doi oameni, buni amici, într-o înlănţuire de fapte nu e deloc exclus să se duşmănească şi să se ucidă într-alta. Autorul ne face să întrevedem un fascinant labirint construit nu în spaţiu, ci în timp. (Grădina cu cărări care se bifurcă). Tot ei ne de?,cine o înfricoşătoare loterie instituită în Babilon. Lozurile câştigătoare ale acesteia aduc pedepse, care pot merge de la tortură pînă la moarte. Oamenii joacă întîi spre a-şi dovedi că au curaj, apoi sistemul se generalizează şi traduce sub o formă intuitivă, înnebunitoare prin logica sa întoarsă însuşi mecanismul fatalităţii oarbe. (Loteria din Babilon). Ideia, pe care a avut-o Wells de a-şi trimite un erou să călătorească în timp, spre trecut sau spre viitor, cu o maşină, creea brusc cele mai stranii situaţii. Privitorii urmăresc uluiţi cum macheta ciudatului vehicul, pusă în mişcare, dispare dinaintea lor, estompîndu-se parcă treptat. Cînd îşi revin, se simt împinşi la nişte constatări care-i aruncă într-o totală perplexitate. „Dacă s-a dus undeva trebuie să fie în trecut“, spune unul din martorii bizarei experiențe. „Dacă ar călători în viitor s-ar găsi încă aici, în momentul acesta, pentru că ar fi obligată să-l străbată“. „Dar, intervine altcineva, dacă ar călători în trecut, am fi văzut-o mai demult, atunci când am intrat în camera aceasta“. Un întreg sistem de referinţe se trezeşte astfel pus sub semnul îndoielii. Reprezentările comune îşi pierd siguranţa, dobîndesc o ameţitoare relativitate. Caracterul paradoxal al ideii parcurgerii timpului în ambele sensuri cu viteze diferite de mişcarea lui, ajungînd din urmă evenimentele viitoare sau regăsindu-le pe cele petrecute a stimulat de la Wells încoace numeroase imaginaţii. Consecinţele acestei ipoteze insolite au devenit o temă atît de fertilă a literaturii ştiinţifico-fantastice contemporane incit unul dintre reprezentanţii ei, Pierre Versins, i-a consacrat o analiză specială*). Wells s-a mulţumit să indice doar primele aspecte derutante, pe care le prezenta pentru mintea omenească o asemenea călătorie. Alţii, însă, n-au ezitat să examineze cu o neostenită pasiune de * v. „Fiction“ (nr.ele 139, 140, 141 și 142, 1965).