Viața Studențească, aprilie-iunie 1979 (Anul 24, nr. 14-24)
1979-04-04 / nr. 14
CRONICI socML-ponica (Urmare din pag.i telor de partid este o acțiune menită a duce la întărirea coeziunii partidului în jurul Comitetului Central, a tovarășului Nicolae Ceaușescu. Ea este menită să determine creșterea responsabilității fiecărui comunist, nivelului său politic și ideologic în exercitarea rolului conducător partidului în societate. In Raal portul cu privire la activitatea desfășurată in anul trecut de organele de partid și de stat și organizațiile de masă pentru înfăptuirea politicii de cadre a partidului, s-a apreciat exigenta sporită în munca de recrutare și promovare a cadrelor recomandîndu-se aprofundarea ei. Raportul cu privire la rezolvarea sesizărilor, reclamatiilor si cererilor oamenilor muncii a evidențiat afirmarea tot mai largă a principiilor democrației socialiste, organele si organizațiile de partid manifestând o răspundere sporită Pentru rezolvarea propunerilor reclamațiilor oamenilor muncii, aceasta denotînd întărirea legăturilor între partid și popor, un grad sporit de participare responsabilă a oamenilor muncii la soluționarea problemelor făuririi noii orinduiri. Cu privire la politica internațională a partidului și statului dezbătînd și analizînd Raportul cu privire la activitatea internațională a partidului și statului nostru în anul 1978 și principalele orientări pe plan extern în anul 1979. Plenara a dat o înaltă apreciere acțiunilor întreprinse pe plan extern de țara noastră ca urmare a inițiativelor și a liniei generale elaborată de tovarășul Nicolae Ceaușescu, care a adus și aduce un inestimabil aport la lupta pentru soluționarea diferitelor probleme cu care se confruntă omenirea contemporană. Inmînarea de către tovarășul Nicolae Ceaușescu, vineri, 30 martie a.c., la Palatul Marii Adunări Nationale, a unor înalte distincții și diplome de onoare unor judete și unități fruntașe în întrecerea Pe anul 1978 reprezintă un moment sărbătoresc cu totul deosebit pentru aceia care își văd recunoscute si apreciate, de către conducerea partidului și statului, eforturile depuse pentru ridicarea nivelului propriei munci, eforturi ce au dat un impuls important accelerării ritmului de dezvoltare și îmbunătățirii calitative a producției pe ansamblul economiei nationale. Referindu-se la munca rodnică depusă în judetul Cluj, tovarășul Nicolae Ceaușescu a îndemnat pe oamenii muncii din toate judetele de a se angaja cu hotărîre in muncă pentru obținerea unui loc fruntaș. Subliniind aportul în activitatea de cercetare al I.C.E.C.H.I.M., care a primit astfel pentru a doua oară titlul de,Erou al Muncii Socialiste“, secretarul general al partidului a arătat că în fața cercetării se ridică, în tara noastră, sarcini deosebite, ceea ce face necesar ca și alte institute să ajungă a se situa în plutonul fruntașilor. Cuvîntarea tovarășului Ceaușescu la ceremonia Nicolae menționată a dat prilejul reprezentanților colectivelor distinse de a-și exprima profundul atașament față de politica partidului și față de orientările stabilite de secretarul general, hotărîrea de a contribui cu toată energia la ridicarea României socialiste pe noi culmi de civilizație. Despre cei „doi pași înapoi in copilărie..." La cea de a treia apariție in cenaclul „Amfiteatru", Irina Airinei a citit un număr de zece poeme. Ea reușește în continuare să ne ofere mostre lirice de candoare, din lumea adolescenței pe care o depășește calmă, împăcată cu ideea că virsta ei nouă se va fixa, ca și pînă acum virsta anterioară, sub ochiul ei atent și umbrit de seriozitate. Sinceritatea, imaginile frumoase, naivitate de un farmec deoseobit, culoarea și muzicalitatea versurilor, iată citeva din calitățile pe care i le remarca Draghici Erica Mariana în cuvintul său colegial. Ceea ce se poate spune intr-adevăr despre Irina Airinei este că iți transmite sinceritatea ei „vibrantă“ și o face fără efort, cu multă îngrijire, încredințîndu-ți-se parcă pentru totdeauna cu modestie neprefăcută și cu gingășie aparte. Nu știm cut se vor recunoaște mai tirziu copiii cenaclurilor literare în timpul pur al exercițiilor lor lirice de acum. Dacă în unele locuri atenția celor mai în virstă a ostenit, degradată poate de așteptări prea lungi și în lipsa apariției unor talente cu totul deosebite, această atenție, care trebuie să fie, începe să funcționeze în altă parte, și e cu atît mai îmbucurător cind efortul copiilor talentați, și cel al unor colegi răbdători, își face dovada existenței in pagini de reviste care se deschid lor cu generozitate. Prof. T. Opriș a vorbit despre o etapă nouă in evoluția poetei ilustrînd-o astfel : Irina face doi pași înapoi in copilăria ei artistică pentru ca să poată merge înainte cu un pas, in adolescență și maturitate. Este o fază a limpezirii, in contrast cu barocul lexical de pînă acum, suculent, cercetat pe toate părțile. Irina Airinei, veancă, labișiană, începe moldosă simtă de la un timp balastul și se hotărăște să renunțe la el. Așa cum impresioniștii încercau să prindă lumea în vibrația luminii, așa încearcă Irina să ne arate lumea ei, vibrația lucrurilor de care se înconjoară. Ea face încercarea de a folosi o întreagă mitologie a copilăriei în perioada de tranzit al vîrstelor. De fapt face o ultimă încercare de a folosi mitul copilăriei înainte de a-l părăsi. Poate că se îmbată prea mult de propriile ei cuvinte, ca o vitalistă ce este. Nu este un păcat deși se poate constata, și spune, Irina Airinei scrie o poezie încărcată, neașezată încă. Dar credem că nu este normal să se ceară poetei de pe acum să aibă formație filozofică. Aceasta va veni cu timpul, sau nu va veni deloc. Deocamdată jocul candorilor și al cuvintelor cu străduință potrivite este ceea ce trebuie să se ia în seamă și să se cântăreascâ just. Călin Vlasie sesiza un lucru, că Irina este deocamdată captivată de formă. Imaginile sunt pe alocuri deosebite, lângă corecte mimări după Esenin, Topîrceanu, Alexandrescu. Constanța Păduraru saluta, cu mici îndoieli, noua etapă, ieșirea poetei dintr-un univers făcut și refăcut, efortul ei de conștientizare în care nu se mai păstrează, din păcate, emoția primară cea mai pură. Adrian Demea sublinia în final că poezia de Irina Airinei, avînd in citită vedere virsta autoarei, extraordinară. Următoarea rămîne reuniune, in 12 aprilie a.c. Constanta BUZEA Pe urmele semnalelor critice Cămine pentru... sancționați Și au trecut sase luni lungi de așteptare in care răspunsul la articolul nostru „Foaie verde, de dai, n-ai. Dar cind iei ?“ (apărut în nr. 38 din 22.XI.197S) n-a mai venit din partea Institutului politehnic București, care preluase pe atunci, de la I.E.F.S., cele două cămine din Drumul Taberei. Dușmanii birocrației, ne-am zis: n-au voit să se mai încurce cu hîrtii, măcar în acest caz, și-au rezolvat neajunsurile, și gata ! Ce mai atita vorbă ! In fond, parcă mare lucru era de făcut ? Programul de activități al comitetelor de cămin se putea Întocmi cu ai bate din palme, o acțiune culturală sau sportivă; acolo, se mai puteau face că dorință există din partea studenților, mobilier pentru club s-a mai fi găsit el, iar reparațiile la instalațiile sanitare n-ar fi fost ele mai complicate decât proiectele la care lucrează institutul. O logică „chilibușară“ ne-a îndemnat să verificăm totuși supozițiile noastre, care s-au dovedit de la bun Început prea entuziaste. Vineri, 23 martie, seara. La ușile căminelor avem impresia că am nimerit greșit și că acestea vor fi fiind părăsite : întuneric beznă, nici urmă de studenți de serviciu și numai luminile ce mai răzbateau de sub uși indicau că aici totuși mai locuiește cineva. Riscăm în cele din urmă și pe bîjbîite, căutăm și găsim la căminul B pe președintele de cămin. Stelică Anghel (T.C.M., anul I), cu care mai stătusem de vorbă și în toamnă. Se scuză de întunericul de pe coridor ...nu avem tuburi de neon să le înlocuim pe cele arse“) și îmi spune că am nimerit bine, că tocmai este ziua ședinței comitetului de cămin, cînd s-a hotărit să propună și niște sancțiuni, că așa, cu duhul blindeții, nu mai merge. Pînă una, alta, mai stăm de vorbă (între altele fiind spus ședința n-a mai avut loc datorită absenței mai multor membri ai comitetului) și aflăm că din toamnă pînă acum s-a mai revizuit cîte ceva, pe ici, pe colo, numai că nu s-a schimbat nimic. Comitetul tot fără plan de activități este: serviciile la poartă tot nu se respectă, curățenia este cum este. instalațiile sanitare curg prin toți porii ocolind conductele înfundate sau sparte și deversînd prin pereți, apa caldă a rămas o dată pe săptămină, miercurea, deși are program de trei ori pe săptămînă, iar mecanicul, solicitat să repare o coloană ciuruită, a astupat pur și simplu cu ciment sifonul de scurgere, astfel că grupul sanitar de la etajul I a trebuit să fie închis. Despre club, amintit și el în articolul anterior, fostul club al I.E.F.S. a căpătat, conform tradiției probabil, o destinație sportivă, servind ca sală de antrenament echipei de tenis de masă Politehnica (căminiștii de aici nu au acces decît după ora 22 cînd intră pe geam să joace o partidă de tenis), iar sala de la subsol, mare cît o sală de cinematograf, continuă să nu aibă mobilier, televizorul fiind transportat cu ocazia fiecărei emisiuni interesante tot pe hol. Și ar mai fi multe de enumerat aici, tinînd și de proasta gospodărire a căminului, și de lipsa de experiență a comitetului, dar nu ne-am propus să facem un inventar complet al tuturor neajunsurilor din cămin, spre stiința Consiliului D.A.S.C. din I.P.B. și a serviciului administrativ al institutului. Mai consemnăm numai faptul că nici un vicepreședinte cu probleme sociale din facultățile ai căror studenți sunt cazați aici (nu mai vorbim de cel de la nivelul Consiliului U.R.S.C.) nu a venit niciodată în aceste cămine, nici măcar din curiozitate, nici măcar pentru a verifica adevărul afirmațiilor noastre făcute în articolul anterior ; că președintele de cămin Stelică Anghel afirmă că nu i-a spus nimeni niciodată ce are de făcut, că acesta n-a fost invitat la nici o ședință a Consiliului U.R.S.C. sau măcar a comisiei sociale a acestuia, pentru a prezenta păsurile studenților cazați în căminele din Drumul Taberii, fiind lăsat să se descurce cum va putea și cum îi va tăia capul. Ba, să nu mințim, ceva tot s-a făcut adică au fost trimiși aici, disciplinar, câțiva studenți din anii mai mari care au avut unele abateri în complexul din Regie. De unde concluzia că ceva, ceva din situația de aici tot era cunoscut, devreme ce se consideră cazarea in aceste cămine drept o pedeapsă. Dar studenții cazați de la bun început aici, oare ce-ar mai fi făcut ? Despre toate acestea, ca și despre celelalte aspecte pe care nu le-am mai insirat aici, așteptăm în continuare un răspuns din partea Consiliului U.A.S.C. și a rectoratului I.P.B., răspuns ce ne este datorat nu in virtutea simplei politeți, ci in conformitate cu Legea presei care stabilește clar obligațiile ce revin în acest sens forurilor vizate in articolele publicate. Marian GRIGORE Acumulare, selecție, eliminare Cîte obiecte aducem in casă intr-o zi ? La cîte renunțăm ? Este suficient ca volumul celor dinții să întreacă numai cu puțin pe al celorlalte pentru ca, după un timp, locuința să devină... de nelocuit. Iar dacă hîrtiile care nu se adună in buzunare nu sînt triate din cînd in cind, ele devin inutilizabile. Situații asemănătoare apar în legătură cu acele lucruri nevăzute pe care le numim informații. înțelepciunea de a renunța la timp la cunoștințele perimate este o condiție esențială a disponibilității noastre pentru ceea ce este nou. Insă, aici, procesul cel mai important este cel al simplificării, concentrării, reorganizării informațiilor anterioare, in așa fel incit ele să încapă intr-un volum cît mai mic de memorie și să se racordeze cît mai natural cu informațiile noi. Dar utilizăm efectiv această posibilitate ? O încăpere care se umple cu obiecte intre care nu ne mai mișca și descurca ne avertizează, chiar prin putem acest fapt, asupra măsurilor pe care trebuie să le luăm. Fenomenul corespunzător, privind creierul uman, este însă mai greu sesizabil, consecințele nu mai sunt atât de clare și de imediate (deși nu-s cu nimic mai puțin grave). Astfel de probleme sunt importante nu numai pentru persoane ci și pentru instituții. Aflăm din presă că o comisie guvernamentală a studiat timp de mai mulți ani posibilitatea realizării unui sistem informațional unitar, în vederea sistematizării și simplificării informației acumulate în diferite sectoare ale vieții economice și administrative. Timp de cinci ani s-a studiat circulația hârtiilor la trei consilii populare comunale, s-a folosit experiența mai multor județe și s-a cristalizat astfel posibilitatea standardizării unui mare număr de tipuri de documente și, în același timp, a eliminării altora. De îndată ce această posibilitate va deveni realitate (rolul calculatoarelor electronice este aici evident), se va realiza o mare economie de muncă, de timp, de hîrtie, o calitate superioară a informației, o mai bună păstrare și o mai obiectivă prelucrare a ei. Nu este insă vorba numai de atit. De modul in care circulă hîrtiile depind calitatea dialogului pe care ele de Solomon Marcus il mijlocesc, preluarea la timp a experienței sociale acumulate. Nu este suficient ca, în dezbaterea unei probleme, să aducem o experiență personală interesantă, pentru a putea lua o decizie bună ; mai trebuie, in plus, să dispunem de o sinteză a părerilor altor specialiști, eventual de o bibliografie comentată privind problema respectivă. Trebuie de asemenea să existe un loc (eventual același in care am găsit sinteza și bibliografia la care ne-am referit mai sus) unde punctul nostru de vedere e înregistrat și pus la dispoziția celor care se vor ocupa ulterior de probleme similare. Ca și în știință, progresul în administrație, învățămînt și organizare se realizează sub forma sportivă a ștafetei : fiecare preia rezultatele obținute și le duce mai departe. Pentru unele probleme, acel loc unde se centralizează toate punctele de vedere l-ar putea constitui ministerele de resort, deoarece acestea pot elabora decizii bune numai pe baza unei informații cit mai complete. Probabil că așa se și intîmplă in multe cazuri. Pentru a ne da seama de dificultatea problemelor atinse mai sus, vom menționa faptul că chiar la nivelul elementar pe care îl constituie terminologia, manipularea informației este încă deficitară. Intr-un domeniu ca electrotehnica sau chimia organică se lucrează cu sute de mii de termeni. O judicioasă codificare și decodificare a lor este încă un deziderat. Probleme dificile, încă nerezolvate, apar în ceea ce privește manipularea denumirilor de medicamente. Un efort uriaș este investit pretutindeni în rezolvarea acestor probleme de prelucrare automată a informației. Sintem preocupați de a încărca planurile și programele de învățămînt, manualele școlare și universitare cu noi și noi date ale științei, dar din păcate nu acordăm aceeași atenție necesității și posibilității de eliminare a chestiunilor perimate (de exemplu, astfel de chestiuni abundă în manualul de trigonometrie de clasa a X-a). Sunt incă multe cărțile prea groase, articolele prea lungi în raport cu ceea ce conțin, spectacolele care se prelungesc dincolo de adevăratul lor sfîrșit. Un val de informație vine spre noi fără să ne întrebe ; trebuie să știm să-l stăvilim, preluîndu-l în mod selectiv. Dar există și o altă informație, in unele cărți și, mai ales, în natură și în realitate, care așteaptă discretă ca noi să venim la ea, s-o descifrăm. Această atitudine selectivă, această dialectică a acceptării și renunțării se instaurează și in zona delicată a vieții noastre afective, a relațiilor noastre umane. De felul in care ele sunt orientate depind în bună măsură succesele și eșecurile noastre. 2 VIAȚA STUDENȚEASCA