Viața Studențească, aprilie-iunie 1979 (Anul 24, nr. 14-24)

1979-04-04 / nr. 14

CRONICI socML-ponica (Urmare din pag.­i­­ telor de partid este o acțiune menită a duce la întărirea coeziunii partidului în jurul Comitetului Central, a to­varășului Nicolae Ceaușescu. Ea este menită să determine creșterea responsabilității fie­cărui comunist, nivelului său politic și ideologic în exercita­rea rolului conducător partidului în societate. In Ra­al portul cu privire la activitatea desfășurată in anul trecut de organele de partid și de stat și organizațiile de masă pentru înfăptuirea politicii de cadre a partidului, s-a apreciat exi­genta sporită în munca­ de re­crutare și promovare a cadre­lor recomandîndu-se aprofun­darea ei. Raportul cu privire la re­zolvarea sesizărilor, reclama­­tiilor si cererilor oamenilor muncii a evidențiat afirmarea tot mai largă a principiilor democrației socialiste, organele si organizațiile de partid ma­nifestând o răspundere sporită Pentru rezolvarea propuneri­lor­ reclamațiilor oamenilor muncii, aceasta denotînd întă­rirea legăturilor între partid și popor, un grad sporit de par­ticipare responsabilă a oame­nilor muncii la soluționarea problemelor făuririi noii orin­­duiri. Cu privire la politica internațională a partidului și statului dezbătînd și analizînd Raportul cu privire la activita­tea internațională a partidului și statului nostru în anul 1978 și principalele orientări pe plan extern în anul 1979. Plenara a dat o înaltă apreciere acțiuni­lor întreprinse pe plan extern de țara noastră ca urmare a inițiativelor și a liniei gene­rale elaborată de tovarășul Nicolae Ceaușescu, care a adus și aduce un inestimabil aport la lupta pentru soluționarea di­feritelor probleme cu care se confruntă omenirea contem­porană. I­nmînarea de către to­varășul Nicolae Ceaușescu, vineri, 30 martie a.c., la Palatul Marii Adunări Nationale, a unor înalte distincții și diplome de onoare unor judete și unități fruntașe în întrecerea Pe anul 1978 reprezintă un moment săr­bătoresc cu totul deosebit pen­tru aceia care își văd recunos­cute si apreciate, de către conducerea partidului și statu­lui, eforturile depuse pentru ridicarea nivelului propriei munci, eforturi ce au dat un impuls important accelerării ritmului de dezvoltare și îm­bunătățirii calitative a produc­ției pe ansamblul economiei nationale. Referindu-se la munca rodnică depusă în ju­­detul Cluj, tovarășul Nicolae Ceaușescu a îndemnat pe oa­menii muncii din toate jude­tele de a se angaja cu hotărî­­re in muncă pentru obținerea unui loc fruntaș. Subliniind a­­portul în activitatea de cerce­tare al I.C.E.C.H.I.M., care a primit astfel pentru a doua oară titlul de­­,Erou al Muncii Socialiste“, secretarul general al partidului a arătat că în fața cercetării se ridică, în tara noastră, sarcini deosebite, ceea ce face necesar ca și alte in­stitute să ajungă a se situa în plutonul fruntașilor. Cuvînta­­rea tovarășului Ceaușescu la ceremonia Nicolae men­ționată a dat prilejul repre­zentanților colectivelor distinse de a-și exprima profundul ata­șament față de politica parti­dului și față de orientările sta­bilite de secretarul general, hotărîrea de a contribui cu toată energia la ridicarea României socialiste pe noi culmi de civilizație. Despre cei „doi pași înapoi in copilărie..." La cea de a treia apariție in cenaclul „Amfiteatru", Irina Airinei a citit un număr de zece poeme. Ea reușește în continuare să ne ofere mostre lirice de candoare, din lumea adolescenței pe care o depă­șește calmă, împăcată cu ideea că virsta ei nouă se va fixa, ca și pînă acum virsta ante­rioară, sub ochiul ei atent și umbrit de seriozitate. Sinceri­tatea, imaginile frumoase, naivitate de un farmec deose­o­bit, culoarea și muzicalitatea versurilor, iată citeva din cali­tățile pe care i le remarca Draghici Erica Mariana în cu­­vintul său colegial. Ceea ce se poate spune intr-adevăr despre Irina Airinei este că iți trans­mite sinceritatea ei „vibrantă“ și o face fără efort, cu multă îngrijire, încredințîndu-ți-se par­că pentru totdeauna cu modes­tie neprefăcută și cu gingășie aparte. Nu știm cut se vor re­cunoaște mai tirziu copiii ce­naclurilor literare în timpul pur al exercițiilor lor lirice de a­­cum. Dacă în unele locuri a­­tenția celor mai în virstă a os­tenit, degradată poate de aș­teptări prea lungi și în lipsa apariției unor talente cu totul deosebite, această atenție, care trebuie să fie, începe să funcționeze în altă parte, și e cu atît mai îmbucurător cind efortul copiilor talentați, și cel al unor colegi răbdători, își face dovada existenței in pa­gini de reviste care se deschid lor cu generozitate. Prof. T. Opriș a vorbit despre o etapă nouă in evoluția poetei ilus­­trînd-o astfel : Irina face doi pași înapoi in copilăria ei ar­tistică pentru ca să poată mer­ge înainte cu un pas, in ado­lescență și maturitate. Este o fază a limpezirii, in contrast cu barocul lexical de pînă a­­cum, suculent, cercetat pe toate părțile. Irina Airinei, veancă, labișiană, începe moldo­să simtă de la un timp balastul și se hotărăște să renunțe la el. Așa cum impresioniștii încercau să prindă lumea în vibrația luminii, așa încearcă Irina să ne arate lumea ei, vi­brația lucrurilor de care se în­conjoară. Ea face încercarea de a folosi o întreagă mitolo­gie a copilăriei în perioada de tranzit al vîrstelor. De fapt face o ultimă încercare de a folosi mitul copilăriei înainte de a-l părăsi. Poate că se îmbată prea mult de propriile ei cu­vinte, ca o vitalistă ce este. Nu este un­­ păcat deși se poate constata, și spune, Irina Airi­nei scrie o poezie încărcată, neașezată încă. Dar credem că nu este normal să se ceară poetei de pe acum să aibă formație filozofică. Aceasta va­­ veni cu timpul, sau nu va veni deloc. Deocamdată jocul can­dorilor și al cuvintelor cu stră­duință potrivite este ceea ce trebuie să se ia în seamă și să se cântăreascâ just. Călin Vlasie sesiza un lucru, că Irina este deocamdată captivată de formă. Imaginile sunt pe alocuri deosebite, lângă corecte mi­mări după Esenin, Topîrceanu, Alexandrescu. Constanța Pădu­­raru saluta, cu mici îndoieli, noua etapă, ieșirea poetei din­­tr-un univers făcut și refăcut, efortul ei de conștientizare în care nu se mai păstrează, din păcate, emoția primară cea mai pură. Adrian Demea sub­linia în final că poezia de Irina Airinei, avînd­ in citită ve­dere virsta autoarei, extraordinară. Următoarea rămîne re­uniune, in 12 aprilie a.c. Constanta BUZEA Pe urmele semnalelor critice Cămine pentru... sancționați Și au trecut sase luni lungi de așteptare in care răspunsul la articolul nostru „Foaie ver­de, de dai, n-ai. Dar cind iei ?“ (apărut în nr. 38 din 22.XI.197S) n-a mai venit din partea Insti­tutului politehnic București, care preluase pe atunci, de la I.E.F.S., cele două cămine din Drumul Taberei. Dușmani­­i birocrației, ne-am zis: n-au voit să se mai încurce cu hîrtii, măcar în acest caz, și-au rezol­vat neajunsurile, și gata ! Ce mai atita vorbă ! In fond, par­că mare lucru era de făcut ? Programul de activități al co­mitetelor de cămin se putea Întocmi cu­ ai bate din palme, o acțiune culturală sau sporti­vă; acolo, se mai puteau face­ că dorință există din partea studenților, mobilier pentru club s-a mai fi găsit el, iar re­parațiile la instalațiile sanitare n-ar fi fost ele mai complicate decât proiectele la care lucrea­ză institutul. O logică „chilibu­șară“ ne-a îndemnat să verifi­căm totuși supozițiile noastre, care s-au dovedit de la bun Început prea entuziaste. Vineri, 23 martie, seara. La ușile căminelor avem impresia că am nimerit greșit și că a­­cestea vor fi fiind părăsite : în­tuneric beznă, nici urmă de studenți de serviciu și numai luminile ce mai răzbateau de sub uși indicau că aici totuși mai locuiește cineva. Riscăm în cele din urmă și­ pe bîjbîite, căutăm și găsim la căminul B pe președintele de cămin. Ste­­lică Anghel (T.C.M., anul I), cu care mai stătusem de vorbă și în toamnă. Se scuză de întu­nericul de pe coridor ...nu a­­vem tuburi de neon să le înlo­cuim pe cele arse“) și îmi spu­ne că am nimerit bine, că toc­mai este ziua ședinței comite­tului de cămin, cînd s-a hotărit să propună și niște sancțiuni, că așa, cu duhul blindeții, nu mai merge. Pînă una, alta, mai stăm de vorbă (între altele fiind spus ședința n-a mai avut loc datorită absenței mai mul­tor membri ai comitetului) și aflăm că din toamnă pînă a­­cum s-a mai revizuit cîte ceva, pe ici, pe colo, numai că nu s-a schimbat nimic. Comitetul tot fără plan de activități este: serviciile la poartă tot nu se respectă, curățenia este cum este. instalațiile sanitare curg prin toți porii ocolind conduc­tele înfundate sau sparte și deversînd prin pereți, apa cal­dă a rămas o dată pe săptămi­­nă, miercurea, deși are program de trei ori pe săptămînă, iar mecanicul, solicitat să repare o coloană ciuruită, a astupat pur și simplu cu ciment sifonul de scurgere, astfel că grupul sani­tar de la etajul I a trebuit să fie închis. Despre club, amintit și el în articolul anterior, fostul club al I.E.F.S. a căpătat, conform tra­diției probabil, o destinație sportivă, servind ca sală de antrenament echipei de tenis de masă Politehnica (căminiștii de aici nu au acces decît după ora 22 cînd intră pe geam să joace o partidă de tenis), iar sala de la subsol, mare cît o sală de cinematograf, continuă să nu aibă mobilier, televizorul fiind transportat cu ocazia fie­cărei emisiuni interesante tot pe hol. Și ar mai fi multe de enume­rat aici, tinînd și de proasta gospodărire a căminului, și de lipsa de experiență a comitetu­lui, dar nu ne-am propus să facem un inventar complet al tuturor neajunsurilor din că­min, spre stiința Consiliului D.A.S.C. din I.P.B. și a servi­ciului administrativ al institu­tului. Mai consemnăm numai faptul că nici un vicepreședin­te cu probleme sociale din fa­cultățile ai căror studenți sunt cazați aici (nu mai vorbim de cel de la nivelul Consiliului U.R.S.C.) nu a venit niciodată în aceste cămine, nici măcar din curiozitate, nici măcar pen­tru a verifica adevărul afirma­țiilor noastre făcute în articolul anterior ; că președintele de cămin Stelică Anghel afirmă că nu i-a spus nimeni niciodată ce are de făcut, că acesta n-a fost invitat la nici o ședință a Consiliului U.R.S.C. sau măcar a comisiei sociale a acestuia, pentru a prezenta păsurile stu­denților cazați în căminele din Drumul Taberii, fiind lăsat să se descurce cum va putea și cum îi va tăia capul. Ba, să nu mințim, ceva tot s-a­­ făcut a­­dică au fost trimiși aici, disci­plinar, câțiva studenți din anii mai mari care au avut unele abateri în complexul din Regie. De unde concluzia că ceva, ceva din situația de aici tot era cu­noscut, devreme ce se consideră cazarea in aceste cămine drept o pedeapsă. Dar studenții cazați de la bun început aici, oare ce-ar mai fi făcut ? Despre toate acestea, ca și despre celelalte aspecte pe care nu le-am mai insirat aici, așteptăm în continuare un răs­puns din partea Consiliului U.A.S.C. și a rectoratului I.P.B., răspuns ce ne este datorat nu in virtutea simplei politeți, ci in conformitate cu Legea presei care stabilește clar obligațiile ce revin în acest sens foruri­lor vizate in articolele publi­cate. Marian GRIGORE Acumulare, selecție, eliminare Cîte obiecte aducem in casă intr-o zi ? La cîte re­nunțăm ? Este suficient ca volumul celor dinții să în­treacă numai cu puțin pe al celorlalte pentru ca, după un timp, locuința să devină... de nelocuit. Iar dacă hîrtiile care nu se adună in buzunare nu sînt triate din cînd in cind, ele devin inutilizabile. Situații asemănătoare apar în legătură cu acele lucruri nevăzute pe care le numim informații. înțelep­ciunea de a renunța la timp la cunoștințele perimate este o condiție esențială a disponibilității noastre pentru ceea ce este nou. Insă, aici, procesul cel mai important este cel al simplificării, concentrării, reor­ganizării informațiilor anterioare, in așa fel incit ele să încapă intr-un volum cît mai mic de memorie și să se racordeze cît mai natural cu informațiile noi. Dar utilizăm efectiv această posibilitate ? O încăpere care se umple cu obiecte intre care nu ne mai­­ mișca și descurca ne avertizează, chiar prin putem acest fapt, asupra măsurilor pe care trebuie să le luăm. Fe­nomenul corespunzător, privind creierul uman, este însă mai greu sesizabil, consecințele nu mai sunt atât de clare și de imediate (deși nu-s cu nimic mai pu­țin grave). Astfel de probleme sunt importante nu numai pen­tru persoane ci și pentru instituții. Aflăm din presă că o comisie guvernamentală a studiat timp de mai mulți ani posibilitatea realizării unui sistem informa­țional unitar, în vederea sistematizării și simplificării informației acumulate în diferite sectoare ale vieții economice și administrative. Timp de cinci ani s-a stu­diat circulația hârtiilor la trei consilii populare comu­nale, s-a folosit experiența mai multor județe și s-a cristalizat astfel posibilitatea standardizării unui mare număr de tipuri de documente și, în același timp, a eliminării altora. De îndată ce această posibilitate va deveni realitate (rolul calculatoarelor electronice este aici evident), se va realiza o mare economie de mun­că, de timp, de hîrtie, o calitate superioară a infor­mației, o mai bună păstrare și o mai obiectivă pre­lucrare a ei. Nu este insă vorba numai de atit. De modul in care circulă hîrtiile depind calitatea dialogului pe care ele de Solomon Marcus il mijlocesc, preluarea la timp a experienței sociale acumulate. Nu este suficient ca, în dezbaterea unei probleme, să aducem o experiență personală intere­santă, pentru a putea lua o decizie bună ; mai tre­buie, in plus, să dispunem de o sinteză a părerilor altor specialiști, eventual de o bibliografie comentată privind problema respectivă. Trebuie de asemenea să existe un loc (eventual același in care am găsit sin­teza și bibliografia la care ne-am referit mai sus) unde punctul nostru de vedere e înregistrat și pus la dispoziția celor care se vor ocupa ulterior de pro­bleme similare. Ca și în știință, progresul în adminis­trație, învățămînt și organizare se realizează sub for­ma sportivă a ștafetei : fiecare preia rezultatele obți­nute și le duce mai departe. Pentru unele probleme, acel loc unde se centralizează toate punctele de ve­dere l-ar putea constitui ministerele de resort, deoa­rece acestea pot elabora decizii bune numai pe baza unei informații cit mai complete. Probabil că așa se și intîmplă in multe cazuri. Pentru a ne da seama de dificultatea problemelor atinse mai sus, vom menționa faptul că chiar la ni­velul elementar pe care îl constituie terminologia, manipularea informației este încă deficitară. Intr-un domeniu ca electrotehnica sau chimia organică se lu­crează cu sute de mii de termeni. O judicioasă co­dificare și decodificare a lor este încă un deziderat. Probleme dificile, încă nerezolvate, apar în ceea ce privește manipularea denumirilor de medicamente. Un efort uriaș este investit pretutindeni în rezolvarea a­­cestor probleme de prelucrare automată a informației. Sintem­ preocupați de a încărca planurile și progra­mele de învățămînt, manualele școlare și universitare cu noi și noi date ale științei, dar din păcate nu a­­cordăm aceeași atenție necesității și posibilității de eliminare a chestiunilor perimate (de exemplu, astfel de chestiuni abundă în manualul de trigonometrie de clasa a X-a). Sunt incă multe cărțile prea groase, ar­ticolele prea lungi în raport cu ceea ce conțin, spec­tacolele care se prelungesc dincolo de adevăratul lor sfîrșit. Un val de informație vine spre noi fără să ne întrebe ; trebuie să știm să-l stăvilim, preluîndu-l în mod selectiv. Dar există și o altă informație, in unele cărți și, mai ales, în natură și în realitate, care aș­teaptă discretă ca noi să venim la ea, s-o descifrăm. Această atitudine selectivă, această dialectică a acceptării și renunțării se instaurează și in zona de­licată a vieții noastre afective, a relațiilor noastre umane. De felul in care ele sunt orientate depind în bună măsură succesele și eșecurile noastre. 2 VIAȚA STUDENȚEASCA

Next