Viața Studențească, octombrie-decembrie 1983 (Anul 28, nr. 40-52)

1983-10-05 / nr. 40

IBIBLIOTE' SIBIUstra*J ANUL XXVII, 40 (960) MIERCURI, 5 octombrie 1903 12 PAGINI/2 LEI A­mfiteatrele recoltei, o sintagmă ce a intrat deja în dicționarele vieții studențești ca o realitate cu multiple va­lențe patriotice, politico-educative și formati­ve, sunt din nou în actualitate. Mii de studenți se află în aceste zile pe toată întinderea țării, culegind roadele toamnei, cu conștiința faptu­lui că această muncă a lor este o datorie sa­cră, moștenită de la străbunii țărani și păs­tori care au avut, din totdeauna, ca supremă valoare munca, precum și apărarea și buna gospodărire a roadelor muncii lor, cit și o datorie față de întreaga noastră societate, care le-a­ dat posibilitatea să studieze și să se for­meze ca specialiști, cerindu-le în schimb par­ticipare și dăruire totală în rezolvarea tuturor problemelor actualității. In acest sens, sintag­ma „amfiteatrele recoltei” are un profund sens politic și un conținut real, dincolo de meta­foră, în aceste amfiteatre 'studenții învățînd, într-o modalitate concretă, ce înseamnă disci­plina muncii — o disciplină care, fiind a câm­pului, a naturii, este cu atît mai inflexibilă, întrucît aici o zi pierdută înseamnă producție­­ pierdută și irecuperabilă —, învață ce înseam­nă organizare și eficiență, ce înseamnă lucru ritmic și dozare a eforturilor, învață,, nu la ultimul rînd, ce înseamnă corelația între mun­că și rezultate, între producție și venituri. Or, aceste deprinderi, de a lucra ritmic și organi­zat, de a-și doza eforturile și de a se ajuta reciproc, impărțindu-și sarcinile, sunt aceleași cu cele cerute, în alt plan, și în timpul stu­diilor, în pregătirea profesională și in activi­tatea de asociație. Este, aici, cel mai mare ciș­­tig obținut de către colectivele studențești a­­flate in aceste zile în marea bătălie a recol­tei, un câștig cel puțin la fel de important ca acela concret, reprezentat de rodul muncii­ lor — mii și mii de tone de produse culese și pu­se la adăpost In hambarele țării. Paginile 6—7 ale revistei vă oferă o nouă întâlnire cu entu­ziasmul și dăruirea studenților prezenți la campania agricolă. Marian GRIGORE AMFITEATRELE RECOLTEI Voința de a trăi în pace P­E TOT CUPRINSUL ȚARII s-șir­­ desfășurat în a­­ceste zile ample adunări consacrate d­ păcii și dezar­mații. Participanții la aceste însuflețite mitinguri au dat glas voinței de "pace a poporului român, dorinței sale arzătoare de a trăi într-o lume a­­ înțelegerii și cooperării, într-o lume fără războaie și fără arme, și-au exprimat răspicat hotărirea de a milita alături de toate popoarele, de toate forțele potrivnice vrajbei și războiului, pentru a stăvili cursa Înarmărilor, pentru dezarmare, în primul rând dezarmară nucleară, pentru eliberarea omenirii de coș­marul catastrofei atomice, pentru apărarea dreptului su­prem al fiecărei ființe umane — dreptul la viață, dreptul la pace. Laolaltă cu întregul popor, tînăra noastră generație uni­versitară, Întreaga suflare a Almei Mater românești și-a afirmat cu vigoare voința de a contribui la împlinirea as­pirației fundamentale a națiunii noastre socialiste edifi­carea unui viitor prosper, în libertate si demnitate, Intr-o lume a păcii, prieteniei și conlucrării rodnice între toate popoarele. Manifestările si mitingurile consacrate păcii și dezar­mării desfășurate în spațiul universitar, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași sau la Institutul politehnic din București, la Universitatea din Brașov sau la Universi­tatea „Babeș-Bolyai* din Cluj-Napoca, la Institutul agro­nomic „Nicolae Bălcescu* din București sau la Institutul de învățămînt superior din Suceava, la Institutul poli­tehnic din Cluj-Napoca sau la Institutul de construcții din București, la Timișoara sau la Constanța, la Baia Mare sau Ploiești, practic In toate centrele universitare ale țării au dovedit cu prisosință atașamentul studențimii noas­tre și al tuturor slujitorilor școlii superioare față de no­bilele idei promovate de România socialistă. In lumea de azi, deplina adeziune la inițiativele, propunerile, acțiunile președintelui țării pentru oprirea deteriorării mondiale pentru oprirea cursei mnadrn arilor si climiftlul evitarea declanșării unei noi conflagrații. (CContinuare in pag. 2) ;■ ■ 1; A In acest număr: IIO ordinea zilei : constituirea organizațiilor A.S.C. la anii I (pag. 2) . Sub genericul 65 de ani de la­­ făurirea statului național unitar român, articolul Pentru o cauză dreaptă de Ion Calafeteanu (pag. 3) Serialul Cursuri in intimere readuce în dezbatere, începînd cu acest nu­măr, problema editării cursurilor universitare (pag. 4-5) . In pagina 9 este prefațată noua rubrică Dicționar, care își propune să realizeze familiarizarea cu termino­logia tradițională și modernă a filosofiei, în cadrele unei precizii riguroase a folosirii conceptelor de specialitate. In aceeași pagină, partea a doua a articolului Ingineria și filosofia de Valentin Mureșan , Cronica microbistu­lui de Gh. Mitroi (pag. 11) N­U STRICA NIMĂNUI să meargă pe timp toamna și să ia în palmă un bul­găre de pămint. Nu strică ni­mănui să afle in acea clipă că pămintul nu murdărește mina omenească, ci o înfioară, umple de un impuls cald, tă­u­cut, promițător. Să fii tînăr de tot, cît mai tiner cu putință,­ cînd înțelegi definitiv că pâ­­mîntul este prietenul tău cel mai curat, cel mai credincios apărător al vieții. Părinții tăi, care cu siguranță trăiesc in largul vieții lor Intr-o nestinsă nostalgie a pămîntului, au avut oare destul timp, destulă grijă să te deprindă de mic cu povestea harurilor pămintului și, tot atunci, cu harurile În­seși? Căci nu duci mărul mi­nunat la gură fără ca el să nu iradieze o strălucire rotun­dă. Seva pămîntului este în el, puterea pămîntului de a de­veni lucru bun­uri frumos în folosul tău. Și nu duci prinea la gură fără să nu simți în­ acea clipă bucurie și plăcere, libertatea­­ pămîntului din care cu atîta trudă și sfințenie omul a ridicat-o. Plin ea din pămint ne vine, mărul dulce este dulce precum pămintul Umbra pădurii are răcoarea, culoarea și veșnicia misterioa­să a pămintului Nu strică ni­mănui să afle Intr-o­ clipă de grație deloc străină poeziei ce­lei mai firești prin care ne conduce simplu dragostea noas­tră pentru ființa noastră, că focul este tot fiul pămintului, căldura este darul pămintului Si apa, si lemnul, si aerul cu­rat, si turmele, si păsările, și ideile, care, toate, atât de mult ne­ imblinzesc si ne hrănesc deopotrivă trupul și sufletul, sunt tot daruri ale pămintului Întinse nouă, comorile lui ca­­re-și poartă uneori singure de grijă, care au nevoie de apă­rare și o pretind omului. Ele ii rămîn in preajmă atunci cînd omul face dovada că le iubește, că le cunoaște rostul, că le păstrează. Nu este lucrul cel mai la îndei­lînă, și totuși poate deveni, să Înțelegi, copil fiind, născut și crescut fiind în legile mai blinde ale orașu- PĂMINTUL lui că orice oraș, oricît de mare ar fi, el este înconjurat de pămintul, de cîmpia, de co­lina, de unul din malurile de pămint ale unui fluviu, care, toate, sunt de pămint liber. O­rașul fără de care crezi că te-ai pierde, cu comodități fi­rești, dar parcă mai rece si mai sărac in poezie, orașul este încercuit de pămint. .Cele mai frumoase zone din oraș sunt poate acelea în care se vede pămintul înflorit, din care tipnesc arborii domesti­ciți , în aparență. Acele por­țiuni. adevărate guri pure, guri de rai, unde pămintul scapă de sub tirania asfaltului, unde pămintul trăiește și visează sub cerul liber. Nu-ți face din drumul între două orașe o să­geată grăbită să-și atingă țin­ta! Alt oraș, altă cetate ase­diată de pămint, nu uita! O­­prește-te pe drum, undeva, și nu te sfii să calci măcar câte­va minute pămintul cu iarbă, dar cu piciorul gol- Tînăr fi­ind, necunoscător fiind al lu­crurilor firii, nu te sfii să te odihnești stînd pe pămîn­tul care este al tău oriunde in tara aceasta, stind in iarba lui, ori la marginea lanurilor lui Nimănui nu-i strică să se gîn­­dească mai mult la pămint ca la o rudă dragă. Tot timpul pămintul respiră și muncește liniștit. Tot timpul se simte părintele și stăpînul comorilor. Cite din grijile lui Nu­ sînt cu­noscute? Te gîndești cît de des, cît de serios, cu­ de adine la sufletul lui care il hrănește pe-al tău? Te întrebi vreodată ce ne-am face fără el? Un respect adine pentru lui, pentru vîrsta lui, liniștea pentru încrederea lui, pentru pacea lui. Tînăr fiind, întors de pe cimp, simți în palme bătături­le, în brațe o mulțumire, nn umeri o forță care nu te mai părăsește. Si in suflet aerul dulce al toamnei, imaginea unor nori care se ridică pe cer, cînd septembrie se var­­să-n octombrie cu avalanșe de mere domnești, cu porumb, cu gutui,­ cu cartofi, cu nuci, cu struguri, cu întreg spectacolul greu al roadelor, nobil, ome­nesc. Nu strică nimănui să în­vețe cu drag pentru singură­tatea lui gînditoare, poezia și forța sufletului pentru rău tînăr, că pămintul nu murdă­rește mina omenească. Constanța BUZEA

Next