Viitorul, decembrie 1919 (Anul 13, nr. 3536-3564)
1919-12-03 / nr. 3538
PRIMEJDIA SEMNARE! In viata unui stat, ca și în viata privată, dacă putem primi unele obligațiuni de ordin material, sunt insă polițe morale care sub nici un cuvânt nu se pot semna. Anumite clauze din tratatul de la Saint-Germain și din Convenția Specială sunt polițe morale atât de grele, încât iau statului român putința de a trăi și de a se desvolta. Ni se impun printr-un tratat cu caracter permanet condiții mai aspre decât chiar acelea cerute Germaniei învinse față de care Puterile aliate sunt nevoite să recurgă la mijloace de constrângere pentru a o face să se supună tratatului. Ultima notă adresată României, care este un aliat, — amintește ultimatumul austro-ungar adresat în 1914 Serbiei din care s’a deslănțuit războiul mondial. In articolele precedente am tălmăcit cât se poate mai limpede condițiile care mi se țin, așa că știm bine ce ne așteaptă în cazul tecolirii. In acest articol ne vom ocupa de nota ultimă în legătură cu situația ce se creiază României fată de continuarea rezistentei. Nota vorbește între altele de marile servicii făcute de aliați României, un serviciu fată de care ceea ce ni se cere nici nu poate suferi comparație. România și-a realizat aproape integral aspirațiile naționale, și-a îndoit populația și teritoriul, așa că semnarea tratatului cu Austria pare pe lângă toate acestea o floare la ureche. Cu alte cuvinte,că nu ne arătăm ingrați față de apoi care ne-au creat. Dar noi știm că dublarea teritoriului se datorește faptului că de optsprezece veacuri durează, de-o parte și de alta a Carpaților, un popor unitar, viteaz și rezistent, care numără astăzi patrusprezece milioane de suflete. Reîntreerirea neamului s’a făcut prin jertfe uriașe și nenorociri care întrec grozăvia tuturor epopeilor. Țara noastră, vechiul regat de est, a pierdut în lupta pentru dresat și libertate mai mult de zece la sută din populația sa, (800.000 de morți) și dacă facem comportie între noi și Statele Unite care au o populație de zece ori mai mare, constatăm cu durere ce uriaș coeficient de morți am avut noi față de cei 80.000 de eroi americani căzuți pe câmpuri de onoare. In ceea ce privește Basarabia, răspundem de asemeni că unirea acestei provincii e datorită lot politicei cuminți a României fiecărei armate au alergat la cea dintâi chemare a fraților. Basarabia, deși nu era prevăzută în tratatul de la 4 August 1916, a eșit din descompunerea unui aliat care în loc să-și ție cuvântul și să ne ajute, ne-a părăsit chiar de la început. Firește că politica generală a aliaților ne-a fost un sprijin in realizarea revendicărilor noastre seculare. Dar în această politică a Antantei am avut și noi rolul nostru. Războiul mondial a pus problema și a permis dezagregarea cooperativei de popoare a Habsburgilor. , Sacrificiul și eroismul României, iți dau dreptul la un prim plan, în politica victoriei. Nu-i este deci nimănui îngăduit, fie el român sau străin, ca să fie atât de galanten cu independența statului român după dovezile de vitalitate și minunele de vitejie de la Jiu, Oituz, Mărășești, Nistru și Tisa. Nu e cu putință de asemeni nici un fel de tocmeală cu sângele morților, după ce nimeni nu ne dă dreptul ca să scontăm neatârnarea și libertatea generațiilor viitoare.Este desigur o lipsă de conștiință, și o interpretare monstruoasă a legilor morale eterne, a jongla cu libertatea și aspirațiile unui neam. Cum adică? Pentru că suntem astăzi de două ori mai mari, trebue să fim de zece ori mai robiți? Intrucât mai prețuește dublarea teritoriului, când lanțurile, vechi nu numai că nu se șterg, dar amenință chiar și pământul care era mai înainte liber și suveran? Ce-i fotoca Turciei faptul că era un imperiu întins, când regimul politic și imixtiunea din afară a adus-o în halul de astăzi? Trebue însă să recunoaștem că chiar în descompusul imperiu al semilunei zdrobite și învinse, se întrevede astăzi o dorință de neatârnare mult mai vie decât la mulți dintre pretinșii mari patroni români. Pentru aceste cuvinte susținem că condițiile pe care Consiliul Suprem le impune României sunt de așa natură încât distrug radical întreaga operă morală a giganticului război pentru dreptate și libertate, și că din punct de vedere material, ele nimicesc existența unui stat național de sine stătător care are de îndeplinit o înaltă misiune la gurile Dunărei. A trăi în viitor, sub robia clantelor de la Saint-Germain, ar însemna să ne zbatem între moarte și viață, la fel ca Polonia din ajunul împărțirii, pe care regimul de imixtiune a osândit-o repede pieirii, — și la fel cu situația jalnică a omului bolnav din răsărit, a sărmanei Turcii care asfințește. Chartiunea însă e mult mai gravă. Ni se cere în mod oficial, printr’un tratat pe care suntem somați să-l semnăm, a recunoaște dreptul de imixtiune continuă în toate afacerile care privesc viata cetățenilor români și viața economică a țărei. In „Preambulul“ Convenției speriate, după ce se invocă în sprijinul Consiliului Suprem ,stafia odiosului Bismarck, ni se pune la îndoială independența câștigată acum patruzeci și doi de ani la Grivița și Plevna, și chiar se condiționează recunoașterea acestei independente de sclavia de astăzi. Cu alte cuvinte, ni se spune: „Robeștete, dacă vrei să te declar liber de formă!“ — „Până acum deși n’ai avut lanțuri, ai fost însă sclav, — dacă vrei să fii liber, împodobeștete cu lanțurile noastre!“ — Iată de fapt concluzia și încoronarea tuturor clauzelor și notelor făurite în turnul de fildeș de la Paris. Este desigur una din tragi-comicele realizări ale diplomației mondiale, care dacă ar continua, ar face sterilei toate sublimele sforțări ale aliaților pentru onoare și libertate. Circumstanțele de acum ar face ca războiul mondial să se sfârșească prin monstruozitatea care l’a deslănțuit. In această privință nu vedem nici o deosebire între nota Serbiei și ultimatumul adresat României. Și pentru ca paralela să fie complectă, nu mai lipsesc decât represaliile corespunzătoare brutalității de inaugurare a germanilor în Belgia. Iată la ce rezultate aduc politica îngustă și concepția eronată a Conciliului Suprem. Opinia publică românească e unanimă în a osândi sclavia care nu se pregătește. Chiar și acei oameni politici care s’au declarat pentru semnare, sunt de fapt înpotriva aplicărei tratatului. Noi nu ne deosebim de aceștia decât prin credința ce avem că Statele trebue să fie demne și cinstite. Tratatul nu e bun, prin urmare nu-1 putem semna. După ce-ți pui iscălitura, e greu să te mai tocmești, mai ales»e o chestie pe care nu e posibilă nici un fel de tocmeală. Făgăduelile nu pot avea preț decât pentru copiii politici care cred că statul român va căpăta cadou neatârnarea pe care el singur o pierde semnând. E prilejul însă să ne întrebăm : După ce-am semnat tratatul de la 4 August 1916, acesta e tratatul pe care ce cuvenea să-l iscălim acum? De sigur că nu. Poporul român avea dreptul din partea aliaților la un tratat ,care să-i asigure un trai liber și independent, avea dreptul în ziua scadenței, ca să fie răsplătit, fără pierdere și fără zgârcenie, potrivit slovei sfinte a alianței. Acelora care, deși își dau seamă că tratatul e vitreg și rău, susțin totuși ca să iscălim, și pe urmă că înșelăm, le răpundem că un popor cinstit nu poate primi o astfel de procedură. Tot odată însă le atragem atenția, că din clipa semnării tratatului fiecare din Marile Puteri (chiar dacă Consiliul Suprem dispare) au dreptul să-l aplice și deci dreptul să se amestece în afacerile noastre interne.. Dar nu numai atât. Fiecare membru din Liga Națiunilor — deci și Germania, Austria sau Bulgaria -- adică dușmanii de omi care ne urăsc și care au tot interesul să uneltească și că se răzbune, va putea interveni în organizația și gospodăria statului român, încălcând suveranitatea și legile patriei noastre. Iată primejdia la care ne expunem — iată compromisul care ne așteaptă. Atât din punct de vedere moral cât și din punct de vedere practic, el constitue o amenințare,și un pericol, și deci e imposibil de primit. ECOURI Cel mai mare hangar de dirigeabil din lume e acela proiectat de marina engleză. Hangarul în chestiune va avea o lungime de 240 metri, o lărgime de aproximativ 80 și o înălțime totală de 60 metri. Hangarul va fi situat la Takehurst. Un incident vrednic de semnalat s’a petrecut cu prilejul alegerilor în regiunile devastate din nordul Franței. Acți bărbații fiind ocupați cu edificarea locuințelor improvizate au delegat pe femeile lor să a participe la micile întruniri electorale ținute în aer liber. Și, astfel s’a întâmplat lucru paradoxal ca într’o țară în care femeile n’au dreptul de vot acestea să formeze opinia politică a bărbaților lor, o opinie prin procură. SCUMPIREA TRAIULUI AIUREA VIAȚA LA_BRUXELLES —Câteva date interesante asupra scumpirei traiului în Belgia Până la război, Belgia, această țară de muncă și energie, avea reputația unei țări de belșug : masa ieftină, hotelurile ieftini, iar îmbrăcămintea cu 30% mai eftină chiar decât în Franța. Persoane din Paris își comandau obiecte de îmbrăcăminte la Bruxelles și erau îndeajuns de răsplătite prin economie pentru acest lux. Războiul, însă a avut între alte consecințe firești și pe aceia a unei scumpete insuportabile care a atins toate țările din Europa : Belgia deci nu putea face excepție la regulă. Această țară odinioară așa de abundentă a zăcut patru ani sub apăsarea tiraniei germane. In acest interval viața se scumpise așa de mult că s’a ajuns a se plăti cartofii at 5 fr. kgr., carnea cu 45 fr. cafeaua cu 105 și ceaiul cu 200 franci. Pâinea era neagră și rară. La Bruxelles ajunsese să se consume cojile de cartofi cari se strângeau din casă în casă.Fără concursul comisiunei de aprovizionare americane Belgia era condamnată să moară de foame. Cât privește îmbrăcămintea stofele ajunsese la 180 franci metrul inainte de război. In industria șthifelor Belgia face sforțări de preducțiune imensă. Verviers renumit o și industria sa de postavuri se așterne din nou pe lucru. Gândul la fel. De vre-o șase luni industria textilă face continue progrese. Belgia însă nu cunoaște grevele, ci din contra o collaborare desăvârșită între lucrători și patroni în vederea sforțărei industriale comune“. Nu se constată declară aceeași persoană, nici un diferend între patroni și lucrători, căci toți au înțeles că sunt solidari în opera de reconstituire a industriei naționale. Chiriile s’au scumpit și ele Chiriile era înainte de război mult mai mici la Bruxelles ca la Paris. Și acuma ele sunt mai scăzute, deși s’au ridicat și aci considerabil. Prin lege s’a fixat la 30%, maximum cuantumului până la care un proprietar poate să urce chiria. De fapt, chiriile sunt pe punctul de a se întrei față de ce era înainte de război. Iată deci prețurile cu care cineva poate mânca, a se îmbrăca și a locui la Bruxelles.«Totul e mai scump ca altădată. j _ Singură valuta place o mică excepție, deoarece ea e mai ridicată decât cea franceză (francul francez valorează numai 93, centime în Belgia). Aceasta pentru că Belgia se ridică mai repede decât Franța, dând, în această privință , pildă strălucită care poate folosi lumei întregi. Viața de astăzi la Bruxel les Azi însă țara respiră, trăește. Cum trăește și ce e viața la Bruxelles iată ce a căutat să afle un redactor al ziarului.„Presse de Paris“, care s’a adresat președintelui „Uniunei Sindicale a hotelierilor și restauratorilor din Bruxelles, d-l Antagnoni care s’a întors de curând din Paris fiind astfel în măsură a face o comparație între viața din Capitala Franței și viața din capitala Belgiei. « D-1 Antagnoni a declarat ziaristului : Camerile la hoteluri sunt mai eftine ca la Paris. De altfel toate țările sunt azi oarecum infectate de microbul exploataret .Se pare însă că acest microb face ceva mai puține ravagii în Belgia .Altfel prețurile alimentelor sunt aproape aceleași ca și la Paris. Rațele se vând cu 14, 16 și 18 franc, iar puii de găină 10 franci, 10.25 franci și 10.50 franci kilogramul. Porumbeii, de 3.50 la 5 franci. Prepelițele 7 franci, dacă nu și mai scumpe. Carnea de vacă 4 franci și 80 kgr., iar carnea de berbec 9 franci. Carnea de iepure 8 franci kgr. varză 4 franci și 20 kgr., fasolea 1.70 franci morcovii 1 franc și 25. Ourle sunt ceva mai scumpe ca la Paris, iar brânzeturile sunt deasemenea mai scumpe: 4.50 fr. în loc de 1.90; butoiul de vin de Bordeaux 800 fr. în loc de 400 cât există în Franța. Chiar dacă, într-o ipoteză extremă alimentația ar fi 10% mai eftin ca la Paris, aceasta înainte de război e totuși egal cu zero. Viața s’a scumpit de patru ori In adevăr viața s’a împătrit. Pâinea pe care o plăteam înainte 23 bani azi o plătim 85, untul pe care îl plăteam cu mai puțin de 3 franci îl plătim azi peste 12 franci, iar țigara de foi care costa 10 bani, o plătim azi 40 bani. Așadar în ceia ce privește scumperea suntem cam în aceiași situație ca și Franța. Ba, relativ urcarea prețurilor e mai mare în Belgia, fapt care se aplică nu numai la restaurante, ci și la gospodării. Efectele de îmbrăcăminte 111 ce privește îmbrăcămintea situația nu este mult deosebită. Astfel președintele sindicatului de confecțiuni din Bruxelles declară : „Stofele au suferit o urcare de 4 la 6 în comparație cu costul lor di NOTE Sub pilda suferințelor In rtofiagógihlligjrlepä — sub influența lui Locke .Spencer — este admis principiul ia o adevărată educație se face prin oțelirea corpului și sufletului. Sfstă copilul să se ardă, — va învăța să nu pună mâna pe cărbunele aprins! Lasă să cadă. Va ști de acum încolo că nu trebue să alerge nebunește. Lasă adolescentului grija de a-și face singur viața. Var fi un activ și un om plin de inițiativă ! Printr’o curioasă evoluție a istoriei, poporul nostru a crescut sub normele educației engleze. El a învățat la marea carte a suferinței ce este viața. Pte vremea, câmf în spre se putea munci pentru cultura inteligenței, la noi se cunoșteau băjeniile fără sfârșit, și se dedea ospte pentru ca ,prin zidul piepturilor românești să se poată, pune dincolo în luminatul opus, temeliile civilizației. Am cunoscut astfel toate suferințele , am învățat toate durerile ne-am întărit iniimele și cugetele sub biciul nenorocirilor, și-am prins astfel în sufletele noastre marea lecție a luptei. Alte neamuri ai cunoscut epocile de fericire. Noi n’am gustat decât numai din mulțumirea repausului după luptă. Și de aceea s’a format în poporul nostru o atitudine; s’a cnezat o stare de suflet care se rezuma într’o independentă die Caracter, și într’un curaj ce face din istoria noastră un lung lant de crownp. Petrepius IDEI FIXE Sunt oameni cari suferă de o boală de nervi a cărei manifestare e foarte simplă: întreaga lor activitate cerebrală este stăpânită de o singură idee fixă, înfiptă ca implron în ereerii lor bolnav. Maladia îi face incapabili de a mai produce, și se mulțumesc să-și plimbe prin híme ideia fixă care i stăpânește... Impresia acestor nenorociți ne-o face grupul politic care vorbește prin „Epoca!". De ani de zile este o tradiție la acest ziar să se atace Banca Națională. E o idee fixă, cai atâtea altele. Problemele mari politice cari agită opinia publică românească, nu există pentru acești confrați stăpâniți de ideia lor fixă. Prima Adunare Națională a României Mari se întrunește în Capitala țarei cu reprezentanți aleși din „cele patru unghiuri". Acest act istoric nu spune nimic celor dela ,.Epoca“. Ei continuă să fie stăpâniți de ideea lor fixă... Cele mai grave probleme se prin înaintea țărei. Guvernul demisionează , partidele și fruntașii politici se cchibzuesc să adopte o atitudine care să apere marile interese ale României. Se produc presiuni din afară, Consiliul suprem trimite note ultimatum, d ași, „Epoca" nu aude, nu vede nimic, nu, poate cuprinde cu mintea nimic ce e în afară de ideea fixă ce o stăpânește.. Nici nu s’a constituit noul guvern, care are de rezolvat chestiuni vitale pentru consolidarea și viitorul României, — și ziarul d-lui Gr. Filipescu a și început să facă somațiuni... „viitorului ministru de finanțe", cerându-i desființarea Bărcei Naționale... De altfel maladia, dacă e incurabilă, nu e deloc primejdioasă și cei cari sufăr de idei fixe rareori devin periculoși pentru cei din jurul lor. Ei se mulțumesc să se ompe necontenit de obiectul mamei lor, să stea de vorbă cu persoane imaginare, și să întrebe necontenit ceea ce-i interesează, fără să mai aștepte nici un răspuns. O boală, în definitiv, inofensivă... lip zi Ziarul „Românimea“ combate o părere a noastră, exprimată în termeni civilizați cu privire la caracterul actualului parlament, numindune „desculți“ Tot același ziar numește pe dinii Ion Brătianu și I. G. Duca w stârpituri sufletești.“. Era o vreme când unele ziare din provincie întrebuințau inițiale cu punctepuncte, în locul expresiilor de care birjarilor le e rușine să le pronunțe ziua. Așteptăm ca „Românimea“ să introducă acest sistem abreviat de polemică. E mai plastic și potrivit nivelului intelectual al celei mai nenorocite prese ce a trăit în vre-o țară !* „Răspunsul guvernului, prin noul ministru de finanțe, asupra reformei Băncei Naționale va fi criteriu, după care vom judeca noul cabinet” spune „Epoca“. Desigur în marde și grele momente prin care trece neamul nostru, ce poatei fi mai interesant decât satutul Băncei Naționale ? Mințile superioare se ocupă tot de faijma de problemele urgente ale țărei. După „Românimea“ un guvern Maniu ar avea o deosebită autoritate dacă ar avea concursul partidelor de opoziție. Cine ar putea zice că „Românimea“ urmărește vreun interes personal făcând aceste propuneri? 18S9-1919 ANVERSAREA OREI lucrări gilantice — ■a—— im... Semicentenarul inaugurarei Canalului de Suez, istoricul marei lucrări La 20 Noembrie s’a aniversat semicentenarul inaugurărei,Canalului Suez, această gigantică lucrare, această importentă arteră de comunicație care leagă Europa cu Indiile, scutind vapoarele de a mai face lungul înconjur pe la Capul Bunei Speranțe din extremul raid al continentului african. Lucrarea a fost dirijată de la început până la suârit de inginerul Ferdinand de Lesseps, al cării nume este rostit astăzi cu o adâncă admirațiune, pentru, geniul său și pentru lupta pe care a durit împotriva ideilor eronate ale timpului. In ziua aniversarei semicentenarului ca și-n ziua inaugurărei, evenimentul nu a provocat efectul așteptat. Aniversarea a avut loc, după un război îngrozitor, care absoarbe astăzi toate preocupările; 'inaugurarea avea loc după o amânare destul de lungă, care făcuse să se creadă că această întreprindere fantastică' era pur și simplu o poveste orientală, din O mie și una de nopți. Istoricul întreprindere! "Istoricul acestei întreprinderi magnifice este foarte interesant,fiindcă a avut de luptat cu nenumărate dificultăți, pe care adversării ei le socoteau de neînvins. Unul dintre argumentele aduse împotriva posabilității de reușită a întreprinderei era o pretinsă diferență de nivel între cele două mări despărțite de istmul de Suez, și că, odată acesta străpuns s’ar fi deslănțuit un cataclism în momentul când cele două mări ar fi fost puse în stare de a comunica între dânsele. O comisiune de studiu internațională instituită adhoc stabilise încă din 1855, după cercetări minuțioase că nu există nici o diferență de nivel între cele două mări și ca atare faltul comunicaținnei lor nu prezenta absolut nici un pericol. Experiența ,făcută ître 16—20 Noembrie 1855 convinsă și pe cei mai sceptici, că din 1861 ca subiect al premiului ei pentru poezie „Canalul de Suez“ în care concurenții erau invitați să reamintească încercările Faraonilor, sforțările ulterioare ale venețienilor, expedițiunea lui Bonaparte și etudiile făcute de cortegiul său de savanți. Premiul fu câștigat de Henri de Bornier um a fost inaugurat Cu toate aceste argumente lucrarea începu și fu terminată în 1869. Geniul omeensc învinsese ustura. Canalul de Suez se inaugură în ziua de 20 Noembrie a acelui an î au participat în afară de 22 de vase care formau cortegiul oficial, 66 de vase, cu armatori din toate țările. Când vasul „l’Aigle“ care merge în fruntea flotei internaționale, fost la 20 Noémime în fața Canalului Suez, împărăteasa Eugenia, apoi Ferdinand de Lesseps și ceilalți invitați semnară pe jurnalul bordului următoarea declarațiune, scrisă de comandantul vasului, Surville: Mutat în rada Suezului, marea Roșie, la 20 Noiembrie 1864. Eugenia. In 1870 se începu exploatarea canalului. Patru sute optzeci și șase de vase îl traversară în acel an De atunci și până acum mii de vase fac necontenit drumul între Europa și Indii. In anul 1913, ultimul an normal, au trecut canalul de Suez 5373 vase mari. Cifra aceasta vorbește de la surte. Doctrina lui Pilmerton Un al doilea argument invocat contra întreprinderei era pretinsa nenavigabilitate a mărei Roșii, pentru vasele cu aburi. Aceasta era un fel de axiomă familiară navigatorilor englezi, încă din 1826 ,când începuse aplicațiunea practică a vaporilor. Se susținea că vasele cu pânze erau singurele care puteau pluti pe marea Roșie, și că niciodată vasele cu aburi nu ar fi putut rezista vânturilor musoane în strâmtoarea Bab-el-Mandeb. In sfârșit ultimul argument era ca cea mai bună cale pentru a ajunge în Indii era iconpirus pe la Capii Bunei Speranțe din sudul Africa. Aceasta era doctrina susținută cu multă încăpățânare de Palmerston. Lupta lui Lesseps Toată Franța începând de la savanți până la cel din urmă nevoiaș, care subscrisese aproape în întregime capitalul necesar intreprinderei, urmărea cu mult interes lupta pe care Ferdinand de Lesseps a trebuit s’o susție ani dearândul, contra spiritului palpai Storman care însă nu era și spiritul britanic. Academia franceză propusese în SERVICIILE agricole județene Administrația generală. Aplicarea reformei agrare Dăm nci câteva din instructiunile pentru organizarea serviciilor agricole județene : Serviciul agricol județean are ca atribuțiuni principale aplicarea reformei agrare potrivit legei și instrucțiunilor Casei centrale, precum și aducerea la îndeplinire a însărcinărilor de ordin economic ce i se vor încredința prin diferite legi, regulamente și deciziuni, precum și prin dispozițiunile ministerelor și autorităților superioare neutrale. El cuprinde două secțiuni : a) Secțiunea administrației noi generale condusă de către agronomul șef al cancelariei; b) Secțiunea aplicărei reformeioggrare, condusă de către controlorul agronom al județului. In județele unde se află un inspector agricol, acestă va fi atașat la serviciul agricol județean, avind a execute însărcinările ce i se vor da de consiliul agricol. Consilierul agricol, este șeful administrațiunei agricole și economice din retref, fiind reprezentantul ministerului de agricultură și domenii, sub directa conducere și supraveghere a direcțiunii generale a Cursei centrale a cooperației și împroprietărirei și putând corespunde în această calitate, cu toate autoritățile publice. Consilierul agricol rezolvă la reormarea în pag. 2-a SITUAȚIA INTERNAȚIONALA Privind situația internațională prin prizma politicei și intereseio europene, ea pare să meargă de data aceasta, — în urma atitudinea Americei față de tratatul de la Versailles, — spre o mai repede clarificare. Această atitudine care arată o revenire tot mai accentuată la politica de izolare, are drept prim efect cel puțin începutul de lămurire al Angliei, Franței și Italiei asupra greșalei de a fi acceptat și încurajat tutela politicei extra-europene. Anglia în deosebi e acela care are să aprecieze mai mult greșelile politicei acesteia pentru remedierea greșelilor căreia, la Londra a început să se priceapă că nu e decât soluția unei apropieri și mai strânse de Franța. Ultimele manifestări ale oamenilor politici englezi, sunt tot atâtea indicațiuni în direcțiunea aceasta. De altfel ea e și consecința firească a prefacerilor cari se marchează în situația internațională în urma imposibilității în care se găsește azi America de a lua o atitudine în politici orientală, unde se pun cele mai grele și mai urgente probleme de rezolvat. Trăgând concluzii de această edtuațiune, Anglia Cea dintâi începe să-și afirme politica în Orient. Problema turcoaică e desigur aceia care se pâine în primul rând, fiindcă de ansamblul acestei probleme e legat pentru Anglia drumul spre Indii și Oceanul Pacific. O primă manifestare a politicei orientale engleze, se desemnează în Egipt, căruia Marea Britanie înțelege să-i dea o Constituție păstrându-și însă această provincie sub influența engleză. In legătură tot cu lumea mahomedană, de care sunt legate cele mai multe interese engleze, este lucru evident că, spre a preveni o mișcare musulmană, Anglia va preconiza desigur, de acord cu Franța și Italia, ca soluția păcei cu Turcia să împace toate interesele. Așa fiind, urmează să se păstreze Turcia europeană cu Sultanul la Constantinopol, stabilindu-se numai un regim internațional la Dardanele, ca să se asigure astfel libertatea trecerei prin strâmtori pentru toată lumea. Dar acordul cu Franța și Italia, este cu atât mai necesar Angliei, cu cât edtuațiunea internă din imperiul său colonial, nu-i mai îngădue mobilizări în afară. Necesitatea de a-și menaja forțele, explică și declarațiunile recente ale lui Lloyd George în legătură cu politica din Rusia, care va fi abandonată și lăsată să-și rezolve singură procesul ei intern. Pe de altă parte rezolvarea situației actuale din Rusia prin proprii mijloace, prezintă mari și numeroase dificultăți dintr-o serie de considerații, intre cari întinderea solului, varietatea de populatiuni și speranțele de trai separat , anuia dintre statele născute prin năruirea fostului imperiu moscovit, fac imposibilă o lămurire repede a situației din Rusia. De aceia e de prevăzut că Rusia se va sbate încă multă vreme și de aci înainte în haosul anarhiei care o frământă astăzi. Din preconizarea acestei politici europene, pe de-o parte, și din supravegherea intereselor orientale pe de altă parte, rezultă necesitatea menajamentelor față de Turcia, ca să se ajungă astfel la pacea de compromis, lămurind în același timp caracterul de provizorat pe care Aliații îl atribue astăzi ocupațiunei grecești la Smirna. Aceasta din punctul de vedere al nouilor orientări cari se desemnează în politica continentală și orientală a Aliaților în urma revenirei Americei la vechea ei politică de izolare. Din punctul celălalt de vedere, al politicei Consiliului suprem, e momentul să constatăm rezultatele pe care politica nehotărâtă a Consiliului acestuia a avut-o asupra atitudinei Germaniei, odată cu efectele votului Senatului american, care a sporit îndrăzneala germană . Încurajată de această atitudine, Germania nu numai că încearcă să reziste Aliaților, dar își trădează prin acțiunea lui Hindenburg și Ludendorff simți minte monarhiste, pe care până acum avea cel puțin pudoarea să le ascundă. Se înțelege că o asemenea atitudine a unui stat vrăjmaș slăbește nu numai din autoritatea conte tată a Consiliului suprem, dar slăbește însăși cauza Aliaților. In schimb Aliații se arată cu sau fără succes autoritari față de proprii lor prieteni, cărora cred să le trimeată cu mai mult efect note, cari nu mai fac impresie asupra dușmanilor. Și atunci se încearcă să se salveze cel puțin aparențele, cerându-se unicelor state aliate, — cum e cazul nostru cu evacuarea Budapestei, — să execute hotărâri ale Consiliului suprem, cari era fapt împlinit din propria noastră inițiativă. Cari sumt însă, în comparație cu serviciile aduse, consecințele plecărei noastre de Budán Urmare în pagina 2-a