Viitorul, iunie 1926 (Anul 19, nr. 5472-5497)
1926-06-01 / nr. 5472
final al nouâ-spre-zecelea No. 5472 2LEI E2T. In ŢARA 4 LEI eu. în streinotele ABONAMtNtfe Iti ŢARA' un en-------------ECO leu Şese luni — — — 250 » Trei ----------------125 » In streinState Un an--------------1200 lei Şase luni — — — 600 » Trei ------------- 300 » IM r REDACŢIA ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STR. EDGARD QUINET No. 2 || STRADA ACADEMIEI No. 1T Telefoanele: Direcţia 81/33, Redacţia 81 Administraţia 19/23 şi 3/11 ARUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului btr Academie 17 şi la toate Agenţiile de publicitate Marţi iunie i®26 Manuscriptele nepublicate"se distrug2LNEA. in TARA 4 LEI u. în streinatate învăţăminte după ALEGERI Cu mult înainte de a se cunoaşte rezultatele alegerilor generale, am arătat că noi vedem în ele un examen al conştiinţei naţionale şi cetăţeneşti şi, deci, a sforţărilor ce trebue să fie date de acum încolo pentru ca tânărul vot obştesc la noi să dea roadele la care suntem în drept a le cere de la sincera lui aplicare. Va fi nevoe astfel de acum încolo de-o largă şi întinsă muncă de propagandă şi de luminare pentru ca astfel cei noui veniţi în cetatea politică a României Mari prin alipirea teritorială sau prin ridicarea din straturile sociale ignorate, să poată fi în cea mai bună măsură de a-şi exercita cu deplină înţelegere a nevoilor statului dreptul lor de vot. O analiză, de altfel, a rezultatelor electorale, ne evidenţiază prevederile şi judecăţile noastre, făcute, cum spuneam cu mult înainte de a se fi cunoscut aceste rezultate, şi în care ca factor determinant au intrat şi ingerinţele actualului guvern, responsabil fireşte de falsificarea voinţei cetăţeneşti. Partidul naţional ardelenesc a putut avea un număr important de voturi, pentru că el a dus lupta pe temeiul unui regionalism periculos. In Ardeal dealtfel s’a dat mai ales lupta între partidul naţional ardelenesc şi guvern, cel dintâiu întemeindu-se atât pe exploatarea regionalismului, cât şi pe sprijinul unora din minorităţi, căpătat prin transacţii şi concesiuni a intereselor româneşti, — ca şi guvernul de altfel, — iar cel de-al doilea, întemeindu-se pe aparatul administrativ, la care din nefericire au fost adaose si oştirea si magistratura. Partidul national ardelenesc a obţinut astfel un succes relativ înArdeal, după ce el a dat un faliment complect ca partid pe tara întreagă. Rezultatul alegerilor astfel nu face decât să dovedească încă odată caracterul lui regionalistic. Partidul țărănesc, sprijinit pe demagogia lui amăgitoare, a făcut dovada, și în aceste alegeri, cât de apropiat, dacă nu chiar identificat este cu partidul comunist, şi cu tendinţele internaţionale şi de disoluţie Dacă partidul ţărănesc îşi-a concentrat activitatea lui în Basarabia, unde atmosfera este încă atât de încărcată de anarhie — prin vecinătatea cu ţara de dincolo de Nistru şi prin influenţele lăsate de armata rusă bolşevisată — este astfel o ilustrare a caracterului anarhic pe care partidul condus de d-nii Stere, Mihalache şi dr. Lupu il păstrează. De altfel, în Basarabia partidul comunist propriu zis nici nu a obţinut voturi, atât de bine era reprezentat el prin candidaţii ţărănişti, exponenţi ai unui curent el însuşi anarhic. Singur partidul liberal a fost acela care s-a prezentat ca partid pe ţara întreagă, înţelegând a se sprijini în opera lui nu pe anumite clase, sau pe anumite regiuni, ci pe întreaga opinie conştientă. Evident că păstrându-şi acest caracter politic, partidul liberal a avut de luptat cu mult mai multe greutăţi decât celelalte partide. El a trebuit ca după patru ani de guvernare, să înfrunte demagogia şi făgăduelile unora, cari neavând la spatele lor o operă de guvern le este uşor, fireşte, a exploata speranţele mulţimei. El a avut de luptat, apoi, cu ingerinţele unui guvern care a căutat parcă să dovedească cum de la început se poate descalifica prin abuzuri şi ilegalităţi. Partidul liberal a avut apoi să lupte cu întreaga atmosferă de calomnii, a cărui obiectiv a fost el timp de ani de zile, calomnii susţinute de aceia ce vedeau şi văd în el cel mai puternic zid de apărare a tărei contra internaţionalismului disolvant. Ar fi trebuit astfel să cerem de la prea tânărul vot obştesc o prea adâncă pătrundere a nevoilor sociale şi naţionale, ca partidul liberal, care s’a retras de bunăvoie de la cârmă, şi care declara prin chiar aceasta că nu voeşte a guverna mai departe, ca el, în alegeri să fi obţinut mai multe voturi decât guvernul însuşi, ori de cât partidele cari fac cu uşurinţă făgădueli ademenitoare. Dar dacă rezultatele alegerilor, nu fac decât să confirme consideraţiile noastre teoretice, ele trebue să ne dea şi învăţămintele necesare. De acum încolo trebue ca întreaga atenţiune a celor ce voesc să întărească cu adevărat votulobştesc în ţara noastră să fie în dreptată spre educarea masselor şi spre lămurirea celor noui veniţi şi deci nepregătiţi, în etatea politică a României Mari, asupra problemelor de stat şi a nevoilor noastre naţionale. Partidul liberal — după opera lui constructivă — va trebui astfel de acum încolo să intre şi în câmpul muncei de luminare a tuturor, pentru că conştiinţa cetăţenească şi naţională, să fie călăuzitoarea sigură şi puternică în alegerile legislative de care depinde felul cum ţara trebue să fie guvernată. NOTE Unitatea limbei româneşti Suggest» de la cartea de poezii a lui Muşi Tulliu Unitatea rassei noastre se dovedeşte în primul rând prin limbă, adică tocmai prin manifestarea cea mai proprie a sufletului etnic. Semănăm şi la port, şi la felul cum filosofăm în contemplarea vieţei şi a forţei, semănăm şi în aspectul fizic ; dar prin nici un alt mod de exprimare a unităţei fundamentale, a substratului etnic, nu ne manifestăm, repetăm, mai evident unitatea decât prin limbă. Şi acest fenomen este aproape unic în istoria filologică a neamurilor europene. Nu mai vorbim de Rusia unde multele seminţii au adus un conglomerat ce explică şi lipsa de patriotism — ca sentiment motor — la poporul rus în întregime. Nu mai citămaici statele bilinguale sau trilinguale cum sunt Belgia sau Elveţia, unde componenţii etnici au rămas intacţi, ca în combinaţiile himice ce nu dau corpuri unitare. Dar ne gândim la state omogene şi monolinguale, cum e Italia, şi cum e Franţa. Acolo, totuşi este o mare deosebire dialectală între nord şi sud, mergând în Franţa până la existenţa unei limbi provensale, amestec de latină veche cu italiană, în care Mistral a putut scrie versuri ce nu seamănă aproape de loc cu cele ale lui Hugo, ca lexică şi sintaxă. Când Mistral a fost ales la Academie, s’au întrebat cu drept cuvânt cei mai mulţi, dacă poate intra în cel mai înalt For al limbei franceze, poetul ce nu a scris în franţuzeşte" Acest fenomen nu-l întâlnim la noi, unde limba Moţului este aproape la fel cu acea a Olteanului, a Moldoveanului cu a Basarabeanului. Sunt atât de mici diferenţele dialectale încât ele nu pot niciodată creia piedici de înţelegere verbală între aceiaşi fraţi. Mai mari deosebiri sunt însă, între aromâni şi restul românilor din susul Dunărei, şi aceasta se poate explica fireşte, prin deosebitul mediu geografic în care Românii din Turcia au trăit, şi prin prea marea depărtare de fraţii lor. Dar tocmai de aceea e bine a ne sili să le cunoaştem dialectul propriu, în timp ce prin cultură română, să-i aducem pe cât posibil la o corectare dialectală. Până atunci mulţumim celor ce au creiat Biblioteca Naţională a românilor, pubdicată de d. Tache Papahagi. Din această bibliotecă a apărut Poeziile d-lui Nuşi Tnltîn, cari dau lectorului o impresie de gingăşie, în ciripitul acela al graiului aromânesc. Partea cu adevărat utilă este că versurile acestea, sunt transpuse in limba literară a Românilor de dincoace de Dunăre, așaîncât se pot face interesante cercetări filologice, cu acest prilej. PETRONIUS Peatru consolidarea păci! PROBLEMA SIGURANŢEI şi aDEZARMĂRII — La conferinţa pregătitoare a dezarmării s’a stabilit că dezarmarea este In funcţie de siguranţă generală şi de siguranţa proprie fiecărei regiuni a — im—liniiiiimii ■mim»iiiiiiiiiiiiiihiei iiiiip Europei — Comisîunea pregătitoare a conferinţei dezarmărei, a terminat la Geneva discuţia generală a chestionarului ce i-a fost supus Acea discuţie a avut o importanţă deosebită dintr’un punct de vedere general, deoarece au fost expuse diferitele teze cu toate amănuntele, aşa că nu se va mai putea susţine că această problemă are părţi ce n’au fost pe deplin clarificate. Expozeul tezei franceze făcut de d. Paul Boncour, n’a lăsat în umbră nici unul din punctele esenţiale cari trebuiau bine lămurite înainte de a se putea cere popoarelor de bună credinţă să sacrifice mijloacele lor de apărare — scrie „Le Temps”. Condiţiunea dezarmării morale Intre teza franceză şi cea engleză aşa cum a fost expusă de lordul Robert Cecil, a existat o divergenţă, dar tocmai pentru a reduce diverginţele, discuţia a fost necesară. Numai când toată lumea va fi pe deplin lămurită asupra»intenţiilor şi modalitatea preconizată a dezarmărei, se va face cu adevărat un progres în această direcţie. încrederea internaţională, este prima condiţie pentru dezarmarea morală, care trebue negreşit să precedeze dezarmarea materială. Ar fi cu adevărat prea simplu a căuta să se limiteze numai ceea ce e numit armamentele vizibile în timp de pace, adică reducerea efectivelor militare şi forţele aeriene, fără a ţine seama şi de alte mijloace de care ar putea dispune unele naţiuni pentru a purta război. Necesitatea garantării siguranţe! ■22BUES3BHBE BESBfl Nu poate fi o soluţie reală pentru problema dezarmării dacă nu se începe prin garantarea siguranţei tuturor naţiunilor. Ori ce s’ar spune, va trebui să se revină la acest principiu primordial căci trebue să se facă examinarea tuturor forţelor ofensive şi defensive pentru a se institui o justă balanţă a puterilor. D- Paul Roncour a stăruit cu deosebire asupra necesităţei arbitrajului, organizaţie ce va fi un început al siguranţei şi deci a dezarmărei. Sunt deci trei etape pe această cale luminoasă ce va da omenirei pacea binefăcătoare. Limitarea armamentelor nu va putea fi deci decât o consecinţă a siguranţei obţinute şi acea limitare trebue în mod logic să corespundă valorei garanţiilor de siguranţă ce vor fi fost obţinute. ,Războii Societate e raftunilor“ DZSHBET’ Delegatul german, contele Berustorff care a propus comisiunei să se intereseze imediat pentru ca să fie interzis răsboiul cu avioane și cu gaze — cele două forme dintre cele mai crude ce au caracterizat răsboiul german din 1914-1918, ca și de artileria grea de care Germania n’a fost lipsită și trupele coloniale „rezervoriu vast de material uman” — cea ce era evident la adresa mijloacelor militare ale Franţei. . Dar contele Bernstorff a avut şi un cuvânt care trebue reţinut: nu va mai fi pe viitor posibil alt răsboi decât cel pe care îl va face Societatea Naţiunilor, contra agresorului eventual. Cu această concepţie justă, devine indispensabilă organizarea solidă a siguranţei generale pentru ca astfel să se pună o temelie reală păcei în lume. Dar ideia siguranţei întemeiată pe asistenţa mutuală, nu e încă admisă de unele dintre state. Franţa însă a sprijinit toate propunerile făcute în decursul anilor pentru asigurarea păcei. Protocolul de la Geneva semnat în primul rând de Franţa n’a avut succes pentru că Anglia n’a primit să se oblige a interveni în conflicte ce n’ar intaresa-o direct. Toate sforţările franceze până acum în acest domeniu n’au putut aduce succesul dorit. Şi astăzi chiar, art 16 din pactul Societăţei Naţiunilor stă în calea realizărilor ; valoarea lui practică ar fi dacă s’ar fixa precis obligaţiile de asistenţă ale tuturor ştafetelor, faţă de ţara care ar fi atacată. Dezarmare şi garanţi ISISEZIESESSBBI Negreşit însă că în situaţia de faţă problema dezarmării va fi cercetată în măsura în care siguranţa generală va fi fost asigurată — încheie organul francez. Nu se poate cere nici unei ţări să renunţe la forţele sale de apărare a independenţei fără ca să ştie pe ce ajutor se poate bizui in cazul unui atac. A cere dezarmarrea fără garanţii, ar însemna sa se ceară resemnarea pentru o pontică de ingenunchiare, lucru ce nici un popor conştient nu-l poate consimţi. ---------.—Cm-------------- Bin QmagjBM Mikul pnafasoriki Charles Riehet Şiinţa franceză a sărbătorit zilele trecute pe unul dintre cei mai nobili şi mai străluciţi reprezentanţi ai săi , profesorul Charles Eichet. Profesorul Richiet a făcut importante cercetări şi studii atât în domeniul medicinei, psihologiei, aviaţiei, cât şi în domeniul sociologiei. Printre cele mai importante descoperiri ale eminentului om de ştiinţă sunt proprietăţile seroterapiei care au fost puse în aplicare de Behring şi Roux, apoi anafilaxia care constituia o principală contribuţie in experimentarea vaccinului. D-l CHARLES RICHET ZI CU ZI „îndreptarea“ vorbeşte despre „cea mai impresionantă cucerire a omului: Radioactivitatea“. Să ne dea voie să spunem că cea mai mare cucerire a omului este ca să reuşească cu zeci de mii de voturi în judeţele unde el nu avea nici un partizan! O atare cucerire şi invenţiune aşează pe d. Goga cu mult deasupra celorlalte genii ale omenirei!" Guvernul adresat alegătorilor se spune : „Consfinţiţi opera voastră, alegeţi pe candidaţii averescani, şi ţara vă va purta o bine meritată recunoştinţă”. Cum să nu fie recunoscătoare ţara unui guvern care a ştiut să facă alegerile cele mai libere ce le-a avut ea? Cum să nu fie recunoscătoare unui guvern care li-a dat consolidarea financiară? Şi şi funcţionarii cum să nu fie recunoscători unui guvern care nu le-a dat ceea ce guvernul oligară le înscrisese în buget ca spor pe ziua de 1 Iunie? * „România“ prevestește Regelui României soarta Ţarului Rusiei. După armata specială a Ardealului şi după vama la Predeal, se vede că d. Maniu vrea să-şi complecteze programul decretânduse Preşedinte de Republică. SUCCESELE“ guvernului Guvernul a drămuit ca la farmacie voturile opoziţioniste pe cari le-a lăsat să se strecoare în urnelepregătitepentru alegerile de Senat. A fost în schimb foarte darnic cu el însuşi, atât de, darnic încât numărul voturilor tinde să întreacă pe acel al votanţilor. Rezultatul e „strălucitAbia câţiva opoziţionişti au reuşit să se strecoare în Senatprintre baionete şi ciomege, spre marea disperare a electorilor din judeţele respective, cari n’au ştiut să execute „ordinul”. Căci opoziţia în Parlamentconstitue pentru guvernul actual un pericol de netăgăduit, ce trebue cu orice preţ evitat, fără a se ţine seamă de lege şi chiar de bunul simţ■ Astfel ne-am întors înapoi cu 50 de ani iar majorităţile parlamentare pe cari şi le-a format guvernul, au valoarea morală a acelora din parlamentul „Reşiţei”. Guvernul a considerat Parlamentul ca o anexă a ministerului de Interne în care, dacă nu poate numi direct „diurnivii”, dar îi poate alege cu o mică ,,formalitate”. In aceste condiţiuni se înţelege că nu avem speranţă ca la validări să se ţină seamă de samavolniciile comise, căci ar urma să se invalideze cea mai mare parte din aleşii d-lui Oct Goga. Aceasta nu va împiedeca însă de adevăraţii aleşi ai nafhmei să dovedească modul cum s’au efectuat alegerile. Va fi o discuţie unică în analele parlamentarismului nostru şi d. Goga va trebui să roşească, bineînţeles dacă poetica d-sale sensibilitate nu s’a atrofiat ev. totul în tovărăşia bătăuşilor electorali, pe cari i-a adus până în ministerul de Interne. Dosarele alegerilor de Cameră și a celor de Senat nu sunt constituite din procesele verbale oficiale zilnic prefăcute de d. Goga pentru a-i da rezultatele dorite. Ele sunt formate din dovezile a zeci de mii de cazuri de abuzuri şi samavolnicii, ce vor fi aduse la tribuna parlamentului şi la bara justiţiei de către cei loviţi în libertatea şi drepturile lor. Nici o amnestie nu va putea Şterge pata de reconştiinţa acelora cari le-au ordonat sau le-au săvârșit și d. Goga este încă destul de tânăr spre a avea timpul să regrete legarea numelui Dsale de o astfel de hidoasă amintire. Şi anul acesta, chilometri de pânză, multe lăsând de dorit, acoperă zidurile lui Grand-Palais. Societatea artiştilor francezi şi Societatea Naţională a Bele-Artelor expun împreună la salonul de primăvară. Pânzele societăţii artiştilor francezi prezintă în ansamblul lor, o vădită superioritate asupra celor ale Naţionalei, fără însă a se putea spune că acestea din urmă ar fi lipsite de calităţi. Dacă am spus că multe lasă de dorit, este că s’au strecurat, inevitabil, unele tablouri cari detonează alături de altele, superioare ca fond şi execuţie. Dar nu voiu vorbi de lucrările celorlalţi expozanţi şi mă voiu mărgini, ca şi în trecut, să semnalez cititorilor „Viitorului“, pe compatrioţii noştri cari au avut cinstea de-a pătrunde în Salon. O amintire îmbucurătoare Catalogul Salonului conţine, „eu guise de preface“ şi ca un scut proteguitor al actualilor expozanţi, o listă a artiştilor cari, primind diferite recompense, se găsiau în viaţă la 1 Aprilie 1926. In lista aceasta găsim, printre Români, pe Maestrul Mirea care a obţinut în 1899 medalia de argint Hors Concours la Expoziţia universală, membru al juriului; pe D-l D. Serafim, titular al Medaliei de onoare în 1893 şi al Medaliei de bronz la Expoziţia universală din 1900; pe D-l M. Simonidi, de asemenea titular al medaliei de onoare în 1899, şi al Medaliei de argint la Expoziţia din 1900 ; pe D-l Eustaţiu Stoenescu, căruia i se atribue medalia de onoare în 1911 şi Medalia de argint în 1914. Mai găsim pe scluptorul D. Chipăruş, posesor al medaliei de onoare în 1914; pe D-l Ion Georgescu, de asemenea sculptor, căruia i s’a acordat medalia de onoare în 1881 şi medalia de bronz la Expoziţia universală din 1889; pe D-l Ştefan Ionescu-Valbudea, premiat cu medalia de onoare în 1885 şi medalia de bronz la Expoziţia universală din 1889. In ultimul rând, Iiie Bogdan, care a obţinut medalia de bronz anul trecut, Ilie Bogdan era înzestrat cu frumoase însuşiri, însă constituţia lui debilă n’a putut rezista unei răceli care l-a răpus în câteva zile, la Paris. N’a avut, nici măcar mulţumirea de-a, cunoaşte distincţia ce i se acordase. A murit cu câtva timp înainte. Ca architecţi, D-l Toma Dobrescu, a obţinut, în 1891, în colaborare cu architectul francez Dequesne, medalia de onoare; D-lui Saps Maier i s’a decernat medalia de onoare în 1922; D-l Jean Paxino figurează cu aceiaşi distincţie, în 1905, iar D-l Van Saanen Algi, în 1914. Un singur gravor, D-l Gabriel Popescu, care a primit medalia de onoare în 1900, în acelaşi timp cu medalia de bronz la expoziţia universală. Medalia de argint în subsecţiunea artelor aplicate a fost atribuită D-lui Paul Kiss, în 1922. Este de remarcat că Românii au obţinut aproape numai medalia de onoare. Juriul le-a decernat distincţiunile cele mai înalte. Românii la Salonul din 1926 «■vfiajMi im jcu rm on,\m..mu. ameaagsiga—gB Ca număr, aceiaşi proporţie ca şi la precedentele saloane. Ca nume, cu totul altele. Singuri D-nii Eustaţiu Stoenescu, pictor, şi Alexandru Călinescu, sculptor, — revin din trecut , încolo, expozanţi noni. Ii voi cita, în ordine alfabetică. La pictură, avem „Les joul flux“ ale D-nei Elena Alexandrescu, o mică pânză care denotă technică și mult gust. Jucăriile D-nei Alexandrescu, aranjate cu pricepere, și prezintate în culori dibaciu alese, prevestesc un frumos viitor compatrioatei noastre. Elevă a D-lui Bilone, D-na Alexandrescu a profitat mult din factura maestrului, care, la actualul salon, se impune printr’o splendidă Antinea. Pictorul Ion Niţescu, elev al maeştrilor Mirea şi P. Albert Laureans, expune două portrete : „Le colier bleu“ şi „portrait“, în care, artist cu personalitatea formată, impune factura și coloritul său. Diferite preducţiuni Maestrul Costin Petrescu este prea cunoscut în ţară ca să mai am nevoe de-a insista asupra caracteristicei puternicului său talent. „L’homme d’affaires“ ca și „Priére rituelle“ sânt manifestarea fericită a uneia din laturile lui. Pictorul Eustaţiu Stoenescu, elev al lui J. P. Laurens, ne prezintă „Nature morte“ şi „Portrait“, amândouă superioare producţiuni ale unui talent în plină desvoltare. D-l Stoenescu posedă cu măestrie desăvârşita technică a artei sale, pusă în serviciul unor bogate însuşiri. Marina D-lui I. Bica Stanovici, elev al D-lui Bilone, nu trece neobservată. Două miniaturi, datorite D-rei Eliza Aslan, fac frumoasă impresie, prin fina lor execuţie şi coloritul bine nuanţat, şi trec printre cele mai bune lucrări ale expozanţilor. Deşi D-na Leonia de Loghades nu este româncă, voi menţiona, totuşi, „une femme roumaine“, lucrare care ne interesează, studiu ce se ridică deasupra nivelului multor pastetişti. Sculptura La sculptură, un singur român, Alexandru Călinescu, despre care am avut prilejul să vorbesc pe larg într-o corespondenţă consacrată atelierului său. D-sa ne dă un foarte frumos bust „Extase“, în piatru, şi două statuete, „Lassitude et Baigneuses“, asupra cărora se resfiră, şi de data aceasta, suflul bogatelor sale calităţi artistice. In ultimul rând, la arte aplicate, întâlnim numele de Basarab. D-ra Ioana Bassarab, fiica talentatului nostru pictor Ludo-Cont nuare în pag. 2-a Scrisori din Paris SALONUL ARTIȘTILOR FRANCEZI Expozanții români.—Distirccţiunile oblinda de compatrioții no sîrî Continuare în pag. 2-a De curând s-a dat publicităţei primul volum din „Politica noastră comercială“ datorită d-lui Gh. Christodorescu, directorul general al „Uniunei Camerelor, de comerţ şi industrie“, care se ocupă pe larg de regimul exportului României în timpul neutralităţii, urmând ca volumul al doilea să examineze acelaş regim practicat de la război şi până în prezent. Această interesantă lucrare apare sub auspiciile Uniunei Generale a Camerilor de comerţ şi industrie. Primul volum este însoţit de o valoroasă introducere datorită d-lui dr. St. Cerchez, preşedintele Uniunei şi al Camerei de comerţ din Bucureşti. D-l Cerchez examinând scrierea d-lui Gh. Christodorescu, arată că directorul general al Uniunei Camerelor de comerţ şi industrie, întemeiat pe acte şi documente oficiale, pentru a căror coordonare şi comentare a trebuit să depună o muncă şi o pricepere care-l cinstesc, descrie în mod amănunţit toate măsurile luate de diferitele guverne cu privire la export de la isbucnirea războiului. De altefel, a adăugat d. dr. Ştefan Cerkez. d. Christodrescu era cel mai indicat să facă această lucrare, prin însăşi natura ocupaţiunilor ce a avut, atât în timpul neutralităţii cât şi după război, în timpul neutralităţei ca subdirector al fostei comisiuni pentru vânzarea şi exportul cerealelor, şi derivatelor şi ca director al „Uniunei centrale a sindicatelor agricole“, două instituţiuni cari au avut un rol primordial în reglementarea exportului în acea epocă, iar după război, mai întâi ca director al exportului şi apoi, ca subdirector general al comerţului. In aceste calităţi d-sa a avut prilejul să participe activ la măsurile de reglementarea exportului până în timpul din urmă. D-l Gh. Christodorescu pentru complecta normalizare a exportului susţine că se impun următoarele măsuri: 1. Desfiinţarea totală a Regimului de autorizaţiuni la export; 2. Revizuirea prohibiţiunilor de export; 3. Abrogarea legii pentru reglementarea exportului; 4. Reducerea treptată a taxelor vamale de export; 5. Desființarea taxei de comision de 2 la sută asupra valorii exportului; 6. Modificarea legii asupra maximului taxelor și contribuțiunilor comunale ; Se examinează astfel în parte fiecare din aceste măsuri. Desființarea totală a regimului de autorizatiuni la export. Este adevărat că numărul mărfurilor ce mai sunt azi supuse acestuiregim este foarte redus. Din punctul acesta de vedere regimul autorizatiunilor de export este departe de a mai prezintă gravitatea de odinioară. Totuşi măsura se impune, pentru a se înlătura orice tentaţiune de a se mai trece sub acest regim şi alte mărfuri, fie cu toate formele legale, fie numai din simpla dorinţă de şicane. Revizuirea prohibitiunilor de export. Cu toate ridicările de prohibitiuni de până acum, lista articolelor care se află şi astăzi încă oprite la export este destul de mare. Dar dacă am examinat cu atenţiune mărfurile cuprinse în această listă am contata că, în afară de cele a căror prohibire are de scop siguranţa naţională, toate celelalte a cărora prohibire este justificată prin necesităţile consumului intern ar putea iarăşi fără nici un neajuns pentru economia naţională, să fie trecute în categoria mărfurilor libere la export cu anumite taxe vamale. Abrogarea legii pentru reglementarea exportului. Politica noastră de după răsboi a fost caracterizată între altele, printr-o complectă lipsă de stabilitate şi continuitate a măsurilor luate în vederea reglementării exportului. Această stare de lucruri, atât de dăunătoare pentru comerţ, se datoreşte legii pentru reglementarea exportului din 27 Noembrie 1920, aflată în vigoare şi astăzi. Prin această lege, Puterea legiuitoare, renunțând la un drept al său, a trecut Puterea executivă, atributul rglementării exportului. Guvernele, uzând și abuzând de acest atribut, au creiat pentru exportul ţării acel regim de nestabilitate, care ne-a cauzat atâtea neajunsuri, nu numai în ce priveşte Situaţionea economică internă, dar încă şi în ce priveşte reporturile noastre comerciale cu străinătatea. Legea stă şi astăzi ca o continuă ameninţare a schimbării regimului aflat în fiinţă. Reducerea treptată a taxelor vamale de export. Rostul acestor taxe îl cunoaştem. Pe ele se întemeiază două politici bine distincte: una economică, de comprimare a preţurilor interne, în dublul scop de a ocroti pe consumatori şi de a opri inflaţia monetară cu toate consecinţele ei : cealaltă fiscală, de echilibrare a bugetului. Desigur că ambele probleme sunt de o importanţă covârşitoare. Nu-i mai puţin adevărat însă că taxele vamale de export constituesc astăzi o piedică mare pentru normalizarea exportului, deci pentru intensificarea acestei ramure de activitate comercială, de care le află strâns legate alte probleme tot atât de importante: creşterea producţiunei naţionale şi îmbunătăţirea valutară . îmbinarea tuturor acestor interese a fost ideia care a dominat în anii din urmă la aşezarea taxelor vamale de export şi s’a făcut tot ce s’a putut în această direcţiune. Credem însă că acuma a sosit momentul de a se începe o politică mai hotărâtă pentru normalizarea exportului, sub raportul taxelor vamale. De o reducere integrală a acestor taxe nu poate să fie vorba, fireşte. Ceea ce cerem este să se ia măsuri pentrureducerea lor sistematică şi treptată, până la complecta lor desfiinţare. Regimul taxelor vamale de export este guvernat astăzi de legea din 8 octombrie 1920. In baza acestei legi, guvernul este autorizat să înfiinţeze taxe de export, pe care le poate urca, scădea şi desfiinţa. Această lege, prin regimul de nestabilitate pe care şi ea l-a creiat, a cauzat mari neajunsuri comerţului. In vederea unei politici de scădere a taxelor, credem că ea ar trebui modificată în felul de a se autoriza guvernul numai să scadă şi să desfiinţeze, după anumite norme bine înţeles, taxele de export, nu şi să le urce. Desfiinţarea comisionului de 2 la sută asupra valori exportului. Această taxă de export a fost înfinţată la începutul anului 1919. . RECENZII POLITICA NOASTRA COMERCIALA - Regimul exportului -O lucrare a d-lui Gh. Christomorescu, directorul general al „Uniunei Camerilor de comerţ şi industrie