Vremea Nouǎ, octombrie-decembrie 1968 (Anul 1, nr. 191-270)

1968-10-19 / nr. 207

PAGINA 2 Să vorbim și să scriem corect Substantive cu sufixele­(i)ie, -(i)sune­ tru Sunete sau imferpiuri de sunete atașate rădăcinii pen­a crea cuvinte, sensuri ori valori gramaticale noi, — sufixele sunt adesea, greșit folosite de către anumiți vorbi­tori, contravenind,­­în felul acesta, normelor ortografice și ortoepice în vigoarie. Astfel, ni se offeri îmbinări de tipul : „secțiunea finan­ciară", „direcțiunea școlii", „indicațiunea primită", „func­țiune importantă", în care cuvintele secțiune, direcțiune, in­­dicațiune, funcțiune sunt formate cu: sufixul -(ț)iune și nu cu­­țin ie, cum ar­ fi fost corect (secț­ie, direcț­ie, indicaț­ie, funcț­ie etc.). Alteori, cu aceeași accepție, ambele forme sunt între­buințate alternativ : secțiune-secție, direcțiune-direcție, in­­dicațiune-indicație șr a.m.d. Este aceasta o situație întreți­nută, în mod constant, ani de-a rîndul, de vechea ortografie românească, ortografie care admitea existența unor ase­menea dublete. Deschizînd „Dicționarul limbii române din trecut și de astăzi" al lui I. A. Candrea, găsim : administra­­țiune-aministrație, direcțiune-direcție, indicațiune-indicație, instituțiune-instituție etc. In scrierile din trecut, de aseme­nea, se constată abundența formelor cu­­ iune. In treacăt fie spus, I. L. Caragiale punea, de cele mai multe ori, aseme­nea forme pe seam­­a personajelor sale, firește cu scopul de a ironiza procedeul. Actuala ortografie a limbii române, în tendința ei de a fi cît mai precisă, de a înlătura fluctuațiile și confuziile vechilor sisteme ortografice a pus ordine și în privința ale­gerii și folosirii sufixelor­­(ț)ie, -­ț)iune, îndreptarul ortogra­fic, ortoepic și de punctuație, apărut sub egida Academiei R. S. R. precizeaz­ă în acest sens : „In alegerea sufixelor -i­jie, -­ț­iune ne-­am condus după următoarele considera­ții­ : sufixul -­ț­ie, a pătruns în limbă o dată cu neologis­mele de tipul : administrație, muniție, revoluție, secție, co­misie, pensie, provizie, revizie, care au intrat în limba ro­mână prin intermediul limbii ruse, începînd din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Sufixul -­ț­ie s-a fixat temeinic în limba română. Sufixul -(ț)iune s-a răspîndit prin școala latinistă. El și-a făcut loc în cuvintele mai vechi, care se fixaseră cu sufixul -(i)ie : administrațiune, expedi­­țiune, formațiune, comisiune, și în cuvintele care abia in­­­trau în limbă, ca : acțiune, ficțiune, moțiune, uniune". Pentru scrierea cu­­(ț)ie sau cu­­(ț)iune, îndreptarul re­comandă a se avea în vedere criteriul istoric­ și tradiția literară. Urmează că vom scrie : achiziție, casație, discuție, expediție, iluzie, inflație, însă , ficțiune, moțiune, națiune, pasiune. „Numai cînd cele două tipuri de cuvinte au sen­suri diferite —, se spune în continuare în același îndreptar­­ se folosește atît scrierea cu­­(ț)ie, cît și cu­­­ țsiune : divizie (unitate militară) și diviziune (împărțire), reacție (chimică) și reacțiune (politică), porție (de mîncare) și por­țiune (de teren), rație (alimentară) și rațiune (judecată)“. Aceeași sit­uație, și pentru cuvintele secție-secțiune. Cu sensul de „u­nitate organizatorică stabilită pe ramuri de­­ activitate în instituții", „compartiment cu destinație­ specială într-un magazin, muzeu etc.“, vom întrebuința cuvîntul sec­ție (secția turnătorie, secția motoare, secția arheologie ș.a.). Cu înțele­sul de „tăietură", „porțiune tăiată" vom folosi termenul ,secțiune (secțiunea unui organ , ficat, inima, zi­­, nichi etc.). ■ . CONSTANTIN I. ANDREI m JOC­u­ri Vehicule ORIZONTAL: 1. Birje; 2. Sub vehicule — Schimbă di­recția trenurilor:; 3. In șaretă! — Se atîrnă de un balon pen­tru a transporta per­soane sau instrumente de bord­; 4. Cînd se văd carul mare și scarul mic (pl.) — Adenozin trifosforic (abr.); 5. A lucra pămîntul­­— Asia! ; 6. Trăsuri ușoare ne­acoperite ; 7. E... stradă ! ; 8. Adrian I. Manolescu — Literă grecească; 9. Conduce barca. VERTICAL : drum de fier 1. Te duce pe­­ un abis ! ; 2. Se rotesc în jurul axei; 3. Și în că­ruță și în telegu­­ță! — Presator; 4. Privitor la sin­taxă; 5. Posezi — Lăsată de roțile vehiculelor; 6. S-a răsturnat cazul I — Perioadă de timp; 7. Aici (pop.) -­­Opinii; 8. Nu-i asta — Avantaj; 9. Trage pentru cursele de trap. B. IONESCU „In zilele de mult trecute/ In­trig Vas­lui curte era/ Și-n falnica acea cetate/ Ste­fan cel Mare stăpinea !“ - cum spune Alex. Papadopol-Calimachi In a sa „Legen­da Vasluiului-. Intr-adevăr, după ce, pe la 1434, țara Moldovei se împărțise în două. Intre Ilieș Vodă si frate-său Ștefan, și proprietatea Vasluiului a picat în lotul acestuia din urmă, precum stă scris în uricul de împăr­țeală și de împăcare a celor doi frați dom­nești încheiat la anul 1434, septembrie 1, în Suceava, moșia Vasluiului ajunge, cînd vi­ne în scaunul Moldovei Ștefan Vodă cel Mare, proprietatea lui personală. Căci, deși prin unificarea Moldovei sub a sa singură stăpînire toate tîrgurile cu ocoalele lor e­­rau domnești, deci și Vasluiul, Ștefan cel Mare spune, în uricul ce dă vasluienilor care îi ceruseră lărgirea moșiei tîrgului, că a cumpărat, cu bani gata (1.409 zloți tă­­tărăști) 16 sate și siliști pe care le alipește tîrgului Vaslui. Datat din Suceava la 15 octombrie 1490, după ce arată toate acele cumpărături cu identificarea locurilor și hotarelor lor, uricul lui Ștefan cel Mare, în care sînt determinate noile ho­tare ale moșiei tîrgului Vaslui și „milele“ date tîr­­goveților, spune: „Deci, domnia mea, scu­­lîndu-ne am plătit toți de­plin acești de mai sus bani, în somă de una mie patru sute neao zloți tă­­tărăști cu bani gata, du­pă cum și mai sus ară­tăm, denaintea tuturor a lor noștri boiari , și plă­tind domnia mea toți de­ _____ plin, ne-am sculat întors și am spus și am și am lipit toate aceste de mai sus numitele sate și siliște către tîrgul nostru al Vasluiului și să fie domniei meale urse cu tot venitul și fiilor domniei meale și nepoților, străne­poților, răstrănepoților și la tot neamul domniei meale nerușeit nici odinioară în veci". (Uricul Vasluiului, din 15 opt. 1490, prin care Ștefan cel Mare își face act de proprietate personală asupra moșiei tîrgului Vaslui și noilor sale cumpărături, publicat în întregime de Gh. Ghibănescu in lucrarea sa documentară asupra Vasluiului). După ce își determină hotarele moșiei Vasluiului, pe care a mărit-o mult prin acele cumpărături de sate și siliști, Ștefan cel Mare și-a întemeiat așezarea de curte, alăturea cu tîrgul, în marginea despre mia­zăzi, pe muchia dealului pe care e așezat tîrgul, ce dă pe șesul Vasluiețului și valea Bîrladului și pe unde drumul cel mare, venind tocmai de la Iași, tăia Vasluiul și se tot ducea în jos, de mînă cu apa Bîr­­ladului, cătră Bîrlad, Tecuci, pînă la Ga­lați.Poate că Ștefan Vodă cel Mare din motive politice — și mai degrabă­­­ stra­tegice, a ținut să-și dureze la Vaslui o temeinică așezare. Prin situația sa geogra­fică în inima Moldovei, la periferia nordică a „țării de­­ Jos"­­ Vasluiul putea simboliza pentru Ștefan și o afirmare a stăpînirii sale asupra acelei jumătăți de țară pe care Iliaș Vodă o cedase, la 1434, fratelui său, sfîșiind Moldova in două, dar, totodată, însemna un punct de veghe în vederea oricărei agresiuni „din jos­’ — din partea turcilor sau a ungurilor pe valea deschisă a Bîrladului. Dar, mai era Vasluiul și un important punct economic. In secolul al XVI-lea raporturile comerciale ale vasluie­nilor cu Brașovul, îndeosebi, erau foarte intense. încă din secolul al XV-lea au in­tervenit dese corespondente — scrie Ghi­bănescu — și o serie de afaceri penale între creditorii brașoveni și debitorii vas­luieni. Aceștia exportau în special vile Ghibănescu citează după ..Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt" date in­teresante, pe un răstimp de 40 de ani, din aceste raporturi. Dar, fie că din motive politice și stra­tegice — cum suntem­ mai curînd înclinați­a crede — ori numai din motive personale, Ștefan cel Mare, după ce mai întîi a zidit o „mînăstire" din piatră (1490) pe locul un­de a fost, pe semne, o biserică din lemn și niște vechi morminte, și pe care a în­chinat-o Sfîntului Ion, a ridicat, alături de acea biserică și curtea, după cum obicinu­­iau boierii de țară cînd își durau așezările. Această ctitorie a lui Ștefan cel Mare — azi „catedrala Sf. Ion" din Vaslui — este unul din cele mai frumoase monumente istorice din țară. Că Ștefan Vodă cel Mare a zidit mai întîi biserica și mai pe urmă curtea ne-o spune și Papadopol-Calimachi in a sa „Le­genda Vasluiului" : „Această curte o clădise­ Ștefan și cu vitejii lui,/ Cu ziduri și turnuri î­ ntărise .../ Era cetate de Vaslui./ / Aice Ștefan mai înainte/ O mînăstire a zidit... tele Așadar, după cum reiese din documen­vremii si mărturiile urmelor ce se mai văd, pe teren, curtea domnească ridi­cată de Ștefan cel Mare, la Vaslui, era — cum scrie Ghibănescu — „in apropiere de biserica Sf. Ioan". Servind, lui Ștefan Vodă ca un fel de a doua curte de scaun, în alternanță cu cea din „țara de sus", de la Suceava, Vas­luiul a urmat și sub alți voievozi, după Ștefan, să fie reședință domnească. Cînd, sub domnia lui Vasile Lupu, logofătul Ce­­han Racoviță propusese domnitorului să se scoată piatra din curtea lui Ștefan de la Vaslui, pentru construirea mînăstioarei la locul numit „Corbu". Vasile Lupu îl oprește, scriindu-i la 6 august 1635 : „spui dumnea­ta cum să luăm piatră de la Curte din Vas­lui că acesta lucru nu se cade să facem că nu iaste cu cinste”. O ruină îi apare vechea curte domneas­că de la Vaslui și lui Bandinus, misiona­rul catolic care, la 7 noiembrie 1646, vizi­tează Vasluiul. Cam tot pe locul unde a fost, cu veacuri în urmă, curtea veche domnească a lui Ștefan cel Mare, care devenise o rui­nă pe vremea lui Vasile Lupu, și s-a dă­­rîmat cu desăvîrșire în vremile de apoi, și-a făcut curte logofătul Ghica, atunci cînd, la 1805. decembrie 21, Vodă Moruz l-a făcut deplin și singur proprietar pe toată moșia Vasluiului și vatra tîrgului intărin­­du-i definitiv titlurile de proprietate, tăia întoarsă cu fațada la drumul mare care tîrgul Vasluiului, legîndu-l cu lașul, pe de o parte, cu Galațiul, pe de alta, curtea avea un etaj și era înconjurată de un ca­reu mare, cu cerdacuri unde se aflau nu­meroase încăperi pentru musafiri și slu­­gărime. Toate acele odăi erau locuite, pe vremea „Subinoaei" de numeroșii ei nepoți și de familiile lor. In spatele casei era un parc mare, care cobora pînă de vale, in șesul Vasluiețului. Era și un iaz, odată, pe șesul de la poalele parcului : el se întindea, pe o lungime de cîțiva kilometri, pînă la „Moara Grecilor". Constantin Ghica, la 18 februarie 1818, lăsă moșia Vasluiului și tîrgul, împreună cu alte moșii ce mai avea aiurea, celor patru copii ai săi. Prin actul de împărțeală pe care ceștia l-au făcut între ei a­­moșia și tîrgul Vasluiului au căzut în lotul clirono­­mic al lui Alexandru Ghi­­ca, unul din fiii săi. A­­cesta a trecut moșia și tîrgul Vaslui în foaia de zestre a fiicei sale Elena cînd s-a măritat, la 1825, cu Alexandru Șubin. Mo­șia Vaslui a stat în stă­­pînirea Elenei Șubin de la 1825 pînă în 1883, cînd prin testament, a lăsat toată averea copiilor ei. Tîrgul însă s-a răscum­­părat de la proprietară la 1860 Dar cînd a cumpărat George A. Mavro­­cordat moșia Vaslui, a dărîmat vechea curte Ghiculească a „Șubinoaiei", ridicînd pe locul ei un mic „palat" orășenesc, în­tr-un stil la modă între anii 1890—92. Cu același prilej a tăiat și o parte din parcul cel mare de altădată. „Palatul Mavrocor­­dat" din Vaslui nu mai are nimic din ru­­ralismul vechii așezări ghiculești, care era o curte de țară, la marginea unui târg. Prin cuprinderea ei largă și așezarea ei patriarhală, curtea „Șubinoaiei" era o curte de țară dominind de pe locul ei și tîrgul și moșia. Curtea veche ghiculească de la Vaslui nu era in tirg, ci alăturea de el. Tir­­gul era „satul" ei. Curtea era a moșiei, nu a tîrgului, iar tîrgul era al curții. încet, încet, de la 1890 încoace, lucrurile s-au schimbat Noul proprietar pe locul curții Vasluiului ridică o elegantă vilă ur­bană (căreia vasluienii îi ziceau palat). Mavrocordat, în stilul vremii, a „debara­sat" palatul de tot decorul lui rustic și patriarhal, înfățișîndu-l „orașului" — urba­nizat și el — ca cea mai mare și mai si­mandicoasă casă din tîrgul Vasluiului. Pe locurile dimprejur, au răsărit case tîrgovete care au strîmtorat-o, au inghe­­muit-o între ele, despărțind-o și de biserică. Tîrgul a deruralizat-o, pe de o parte, și a anexat-o prin dezvoltarea lui în cursul vremilor. Acum, acest palat al lui Mavrocordat este lăcaș de cultură pentru copiii vaslu­ienilor, aici ființînd „Casa pionierilor” din Vaslui. THEODOR AUG.­RAȘCANU Curtea Domnească de la fastul TURB­FR începînd din 1970, în Franța, 10 turbotrenuri pro­pulsate cu turbine cu gaz asemănătoare acelor care sunt montate pe elicopterul „Super Frelon“ sau „Bre­­guet 941“ vor fi puse în funcțiune pe linia Paris — Caen — Cherbourg. Grație lor se va obține un cîștig de timp de 47 min. în ra­port cu orarul actual (3 ore 0,2 min., în loc de 3 ore 49 min.). Ele vor com­porta 4 vagoane, toate cli­­matizate. Aici vor exista 190 de locuri pe banchete și un restaurant cu 14 locuri. La 13 septembrie, acest nou mod de tracțiune a fost experimentat pe ruta Paris — Caen. Se precizează că este vorba de un automotor obișnuit ușor transformat: el a fost dotat cu un nas din material plastic care îi conferă un profil mai aero­dinamic și i s-a adaptat o turbină aeronautică Turbo­­meca, căreia nu i-a fost a­­dusă nici o modificare. In cursul încercărilor, turbotrenul a atins o viteză de vîrf de 236 km./h., cea mai mare viteză realizată în tracțiune autonomă. Tur­ OTREN ANCEZ bina cîntărește 289 kg. la care se adaugă 2 t. pentru îmbrăcăminte (in sonorizare etc ), ceea ce reprezintă în total mai puțin de 2.399 kg., în timp ce motorul Diesel al unui automotor clasic cîntărește în total 7 t. Viteza mult mai mare și greutatea mult mai redusă, aceste două avantaje expli­că de ce anume Societatea națională a căilor ferate (S.N.C.F.) a optat pentru a­­cest mod de tracțiune, des­tinat unui serviciu rapid la distanțe medii pe liniile ne­­electrificate. Punerea în serviciu regulat a acestei mașini necesită anumite a­­menajări, deoarece căile ferate, cu o vechime de cca. 199 ani, nu sunt, evident, a­­daptate pentru astfel de vi­teze mari. Lucrările enumerate mai sus au și început și costul lor variază între 1 milion și 1,5 milioane franci. Fran­ța va fi a doua țară din lu­me care va utiliza în trans­portul feroviar tracțiunea cu turbina cu gaz, dat fiind că primele turbotrenuri urmea­ză să fie date in funcțiune in toamna acestui an pentru a face legătura între SALA­ și Canada. Arta de a ședea Așezîndu-ne pe un scaun, vom căuta să dăm pe cît po­­s­bil corpului nostru o poziție­ cit mai comodă și în a­­celași timp cît mai decentă și corectă. Acum, mai ales, cînd ro­chiile foarte scurte sînt la modă, fără exagerare se poa­te spune că a ști să șezi cum trebuie, este o artă... arta de a ședea ! De asemenea, mîini­­lor și picioarelor vom căuta să le dăm o atitudine degajată însă nu lipsită de eleganță a­­tunci cînd ședem. A ști ce să faci cu mîinile și picioarele atunci cînd șezi ca să nu pa­ră că sunt niște „accesorii" care te încurcă, nu este chiar atît de ușor. Poziția recomandată ca fiind cea mai decentă și ele­gantă în același timp este aceea de a te așeza pe sca­un, cu corpul orientat dreapta, picioarele lipite spre la genunchi și întinse oblic spre stînga. Se mai poate sta și cu corpul drept, cu genunchii lipiți. Nu vom sta așezate picior peste picior pe un scaun, cînd ne aflăm într-o instituție, în biroul unui su­perior etc. Acest lucru ni-1 putem permite numai intr-un anturaj mai restrîns, la o pe­trecere etc. Legume uscate pentru iarnă Legumele prin uscare își păstrează destul de bine culoarea și sînt un aliment valoros pentru iarnă. Dacă nu avem posibilitatea de a păstra legumele pentru iarnă în sta­re proaspătă, neavînd spațiul disponibil pentru depozitare (cămări cu aerisire directă, pivnițe), acestea se pot păstra prin uscare. Se aleg legumele fragede și cărnoase. Se cură­ță, se spală și se taie ca pen­tru gătit. Se taie în bucăți la fel de groase, pentru a se usca toate în același timp. Pentru ca legumele uscate să nu aibă un gust păros, aspru, și să-și păstreze culoarea, du­pă mărunțirea lor, se scufun­dă legumele în apă clocotită, apoi se răcesc cu apă rece și se pun imediat la uscare. La gătit, acestea nu mai trebuie înmuiate înainte, ci este su­ficient să fie ținute scurt timp în apă călduță, apoi se ada­ugă împreună cu apa în care au stat în mîncare. Se fierb la foc încet. Se păstrează în săculețe de pînză, atîrnate, sau în pungi de celofan sau pergament. Se mai pot păstra și în borcane de sticlă, bine închise. Se pot usca astfel: morcovi, țelină, pătrunjel etc. Verdeață uscată pentru iarnă Plantele aromate întrebuin­țate la gătit se pot usca și păstra pentru iarnă nu numai pentru gustul lor plăcut pe care îl dau mîncărurilor, dar și prin faptul că ele conțin vitamine, săruri, de care or­ganismul nostru în timpul iernii are atîta nevoie. Ramurile plantelor se usu­că în aer liber, nu însă di­rect la soare, ca să nu-și piar­dă aroma. Se spală și se în­tind pe o pînză la uscat. Se întorc mereu, ca să nu mu­­cegăiască. După uscare se păstrează în pungi de pînză, sau de hîrtie, atîrnate la în­tuneric. Se pot usca de : mărar, pătrunjel, frunze leuș­­tean, tarhon, cimbru, țeli­­nă etc. Păstrarea lămîilor Aceste fructe se strică foar­te repede, mai ales atunci cînd stau prea mult în ume­zeală, mucegăiesc. Ținute la căldură se usucă prea tare. Un mijloc de păstrare foarte simplu este următorul: se pune la uscat în cuptor, ni­sip fin cernut. După ce s-a răcit, se toarnă într-o lădiță sau cutie. Se învelește fieca­re lămîie în hîrtie și se a­­șează pe rînd cu codița în jos, pe stratul de nisip, în așa fel încît să nu se atingă una de alta. Peste acestea se toarnă un strat de nisip, apoi și se așează alt rînd de lămîi, așa pină se termină cu un strat de nisip. Se mai pot păstra lămîile și în apă rece, care se schimbă zilnic. Astfel ținute, nu se u­­sucă, dar nu se pot păstra prea mult timp deoarece pu­trezesc. O. V. JL. i1ai i Lexic autumnat Toamna : Onomastica flăcăilor... tomnatici Magiun : Prune bătute... măr Termometru : Ascensorul... temperaturii Castravete : Salam de... cîmp Cizme: Ghete cu nivelul ridicat Tusea : Difuzorul... răcelii Ceață : Nori... plagiați Bulion : Gem de... roșii Murături: Anticariatul... legumelor Vînt: Aer care își dă... aere Strănut: Răceală cu chef de... scandal. Reumatism : Pronosticul... toamnei Butoi: Apartamentul lui Diogene Subsemnatul: TITI GHEORGHIU Noul soi de grîu — „19-16“ Recent, la Institutul de cercetări științifice în do­meniul agriculturii de lin­gă Gheneral — Toșevo (Bulgaria), s-a creat un nou soi de grîu — „19-16“ — care dă o recoltă de 10 tone la hectar. In Ultimii trei ani pe loturile experi­mentale ale institutului s-au obținut din acest soi în me­die cîte 7,4 tone de boabe și la hectar. Aici se cultivă varietăți de floarea­­soarelui cu un bogat con­ținut de ulei (pînă la 54 la sută). MEXIC.­­ Cu prilejul lu­crărilor de excavare începute la Ciudad de Mexico, in ve­derea construirii metroului, au fost scoase la iveală numeroase piese arheologice. Printre cele mai importante descoperiri se numără și un calendar aztec sau, cum mai este el denumit, „Piatra soarelui". Este vorba despre o piatră de mari dimen­siuni pe care sunt tăiate Ia­te­lier diferite figuri, asemănă­toare cu Stinca sacrificiilor de la Tizoc. ...PE MALURILE lacu­lui Gospo, din s-a creat o nouă Polonia, rezer­vație . Ea ocupă o su­prafață de 12.700 ha., cuprinzînd lacul, precum și pădurile, mlaștinile și pășunile din jurul lui ? ... DESCRIEREA con­strucției unui aparat de zbor gonflabil a fost pu­blicată pentru prima oa­ră in 1707 de către că­lugărul brazilian Barto­lomeo Laurens de Guis­­moa ? ...IN TIMPUL furtuni­lor deasupra oceanului se formează fulgere în­tre doi nori încărcați cu electricitate, dar foarte rar între un nor și su­prafața apei ? „. RECENT, doi ingineri cehoslovaci au obținut cea mai subțire folie de oțel ? Grosimea foliei es­te de numai 7 microni, ea fiind mai subțire decit o folță de țigară. „­UNELE păsări pot străbate pustiul Sahara fără escală într-o singură noapte, zburînd continuu? „.LA GYÖNGYÖS, ju­dețul Heves (R. P. Un­gară), se termocentrala construiește Iuri Ga­garin" cu o putere de 800 MW ? Ea va funcțio­na cu capacitate deplină începînd din anul 1972 și va reprezenta o verigă importantă în dezvolta­rea energeticii ungare. Această centrală va pro­duce o cantitate de trei ori mai mare de ener­gie electrică decît au­ ­­­ produs toate centralele electrice din Ungaria în 1933. ...SE CUNOSC 1958 spe­cii de animale și plante ca­re, fixîndu-se de ambarca­țiuni ajung în diferite locuri, chiar în locuri în care nu se întîlneau îna­inte ? ... DIN întregul spectru solar, ochiul omului poa­te percepe circa 160 de tonuri diferite ? Un ochi bine antrenat deosebește pînă la 400 de tonuri. ... PRIMUL element chi­mic creat pe cale artifi­cială a fost obținut în a­­nul 1937 și se numește tehnețiu ? ... BANCNOTELE au fost inventate de Johann Palmstruch din Riga ? Primul lot de bancnote a fost pus în circulație în 1661: ...UN INGENIOS învă­țător german a transfor­mat o cutie mare de ulei în planetariu ? Cutia, în care au fost făcute mici orificii reprezentînd dife­ritele constelații se ro­tește în jurul ei. O lampă montată în interior pro­iectează „stelele" pe pe­reții clasei. ...DOUGLAS PRICE de Bishops din Anglia a construit singur un sub­marin . Constructorul a­­firmă că submarinul va putea străbate 8.000 km. cu o viteză de 5 noduri. InnLxfi LA DENTIST­­­E suficient cît ați deschis gura, doamnă, atît e suficient.­­ Dar mi-ați spus că tre­buie să intrați cu cleștele !­­ Da, cu cleștele, d­­ar eu rămîn lungă dv., afară ! CONSULTAȚIE GRATUITA - FARA REZULTAT O bătrînă doamnă încearcă să consulte un medic, fără do­rința de a-l plăti. - Doctore, ce faceți dv cînd sînteți răcit? - Strănut! răspunde sec me­­dical. UMOR STRAIN VREMEA NOUĂ Diagnostic social „Omul care dă o țuică“ O­mul care dă o țuică­ este băiat bun. Are o mulțime de prieteni, te bate pe spate jovial și este dispus oricind să stea la taclale, să-ți poves­tească un film nou sau un bana vechi. Stă la bulet destul de mult, dar nu el se îmbată. Plă­cerea lui e să dea o țuică ... — Hai, nea Vasile, că fac cu cinste I­ui nea Vasile, dacă vrea, bea o țuică gratis. Nea Va­­sile e maistrul lui sau poate numai un muncitor din ace­lași atelier. Și după ce bea o țuică, mai poate nea Vasile să-i spună ceva eroului nos­tru dacă întârzie la serviciu sau nu face lucru de calitate ? — Hai, măi Grigore, bea o țuică ... Grigore e băiat tânăr, nu-i prea place să bea, dar poți să refuzi invitația ? Și Grigore bea, vrea să plătească, dar „o­­mul care dă o țuică" se su­pără : „Păi, se poate ? Eu am invitat, eu plătesc ..." Nu i-ar fi acum rușine lui Grigore să-l critice în ședința de producție ? Și ar putea Gri­gore să-l refuze cînd îl roagă, de pildă, să facă nu știu ce treabă în locul lui ? „Omul care dă o țuică" e un simbol. El există, bineîn­țeles, in carne și oase, dar, în funcție de împrejurări și per­sonaje, devine „omul care dă un șpic­", sau „omul cu care faci un chef". Omul care dă o țuică face investita, dar se înțelege ca el nu pierde niciodată. El in­vestește zece țuici și „scoate" o sută fin echivalent­. Micile sau marile avantaje personale pe care le obține au urmări negative asupra tovarășilor, săi de muncă ,aceștia trebuie să lucreze și pentru el), asu­pra bunului mers al întreprin­derii, frustează pe alții de drepturi. „Omul care dă o țuică" nu este un dezintere­sat. Nu este băiatul bun care e prieten cu toată lumea, ci dimpotrivă. Avem ocazia, nu o dată, să constatăm ceva mai tîrziu că (urCa dumnealui are un gust nu tocmai plăcut. S DOREA — N-ați pierdut nimic? Desen de Șt. Miron E­xistă în lume o sumedenie de oameni aparte, oameni cu ciudățenii, cu așa nu­mite pasiuni fără de care n-ar putea trăi. In dicționa­rul limbii române moderne aceștia sunt trecuți la litera C (colecțio­nari). Unii colecționează chibrituri pe care le așează frumos pe eta­jere cu turnir de nuc, le numero­tează, le etichetează și le păstrea­ză ca pe niște lucruri de rară va­loare (aceștia sunt inofensivi). Al­ții au pasiunea capetelor de ți­gări, întreaga lor viață adună ca­pete de țiguri de toate felurile, nu atit indigene cit mai ales stră­ine și îndeosebi englezești, ameri­cane, japoneze, le Îm­bracă în foifă staniolată de diferite culori și le tin In dulăpioare erme­tic Închise (aceștia sunt așa numiții maniaci ai nicotinei-inofensivi). Mulți colecționează scoici de toate formele și culo­rile. Ar­da nu știu citi ani din viață pentru o cochi­lie minusculă adusă, de pildă, de pe Coasta de Azur, unde își petreceau weekendurlle In or­ gii (aceștia sunt așa numiții „foști..."). O altă categorie co­lecționează etichete pe care se a­­ud Inserate reclame ale marilor hoteluri din lume, le așează In­clasoare aurite (e drept cam roase de molii) In care se Închid (aido­ma tinereților lor pierdute la me­sele de bacara, ruletă sau poker). De clte ori le deschid, retrăiesc a­­mintiri dulcege la Monaco. Își rea­mintesc de „Hotel Negresco“ unde intr-o singură seară risipeau sume fantastice de bani, cu aceeași nepă­sare cu care ar fi împrăștiat pietriș pe drum (și aceștia se încadrează tot in categoria de mai sus). Există fel de fel de colecționari: de timbre, de pisici de angora sau FOILETON indigene; de căței; de păsări și păsărele (multi au senzația că zi și noapte se află în paradis); de boabe de fasole de toate culori­le și mărimile. Există și colecțio­nari de elefanți. Da, da da I de elefanți I In special unii copilan­dri rău educații (Auzi cite o dată pe stradă: „L-am hraierit pe ba­­bacu I Am luat un 3 la algebră, i-am închis ferestrele și i-am um­­at elefantului 2 tudorei“). Pasă­­mi­te elefant este bietul părinte, credul și naiv care se trezește la finele anului cu odrasla repetentă. Eu n-am cunoscut decît un sin­gur colecționar. Era atît de pasio­nat încît nimic nu i se părea im­posibil cînd era vorba de ciudă­țenia sa. Colecționa cai. Da, da ! Colecționa cai ! A fi citit bine, cai. Dar nu orice mîrțoagă. Ferească dumnezeu! Colecționa trăpași de cel mult trei ani ! La urma­ urmei, 0 să ziceți că ce am cu omul ? Eu, nimic ! Au însă ceva cu el coope­ratorii din Pogănești, fiindcă dom­nul, fost contabil șef, Ion lancu, ce și-a zis dumnealui: „Dacă sunt con­­tabil ș­i în acest C.A.P. (cît a fost) pot face orice ! Ce știu mocofanii (asta era o expresie de predilecție a domniei sale) dacă eu am să um­blu la cererile de intrare în coo­perativă și din 2... cai (cu care am intrat în C. A. P.) am să fac 1... cai". Colecționarul de cai zis și tăcut. Numai că acum se punea problema cum să scoată un cal din grajdul cooperativei și să-l ducă acasă ? Modalitatea a fost simplă. Cu avizul fostului președin­te și-a construit o șaretă pe care a scris cu litere mari „proprieta­te personală“, a luat un cal din grajd l-a înhămat și... di murgu­­lei Numai că, după un timp, și-a dat seama că murgul, nu era de soi (dumnealui o viață întreagă a colecționat — a se citi corect geambășii — cai) și a hotărît să-l vîndă. Cui ! Cooperativei din Po­­gănești. Greu ? Nu. Ușor ! S-a a­­dresat „fratelui“ său de jonglerii, fostului președinte Marin Levinte «**«*«»*« acesta a „supus", zice-se, unei adunări ge­nerale fictive problema de a i se plăti contabi­lului șef 3.000 de lei pen­tru un cal (luat din graj­­ dul cooperativei agrico­ le), fiindcă în cererea sa de intrare în C.A.P. nu ar fi figurat decît cu un singur bidiviu nu cu doi. A propus, a aprobat, a semnat for­mele și domnul colecționar de cai, după ce a primit banii, se spune că ar fi lăcrimat puțin. „De, mîrțoagă, mîrțoagă, bună, rea îmi făceam trea­ba cu ea". Pasiunea de colecționar a lui I lancu a răbufnit însă mai aprig Intr-o bună zi, a luat frumușel unul din mînjii cooperativei, pe cel mai mîndru și cu stea în frunte și l-a dus acasă. (Gurile rele spun că nu era nici mînz, nici mînză, ci un că­lușel de circa 2 ani). Așa se face că, astăzi, domnul fost contabil șef se plimbă cu șa­reta, la care se află înhămat calul de la C.A.P., „colecționar"... cu japca. Ce va urma, nu-i greu de ghicit. Ce să-i faci ! Asta este soarta oamenilor cu ciudățenii, a colecționarilor, să ajungă... ce­lebri ! G. ȘERBARU /

Next