Vremea Nouǎ, octombrie-decembrie 1969 (Anul 2, nr. 502-580)

1969-11-22 / nr. 547

• PAGINA 2 P­e malul sting al Dunării, între Gura Văii și Moldova Veche, cut se va întinde lacul de acumulare al Hidrocentralei de la Porțile de Fier, se desfășoară, cu începere din 1964, nu­meroase săpături arheologice, inițiate încă din 1861, prin recunoașteri în scopul unei­ cît mai complete documentări cu privire la trecutul acestei regiuni, din cele mai vechi timpuri și pînă în pe­rioada feudală, inclusiv. La această activitate de cercetare arheologică, coordonată de către Institu­tul de arheologie al Academiei, în colaborare cu Institutul de istorie și arheologie din Cluj, participă numeroși specialiști din țară. Re­zultatele muncii lor au fost deja valorificate în unele studii și co­municări, fiind în curs de elabo­rare și tipărire și alte lucrări. In prima urgență, s-au cercetat forțele care vor fi afectate imediat de apele lacului de acumulare și, în măsura posibilului, și alte o­­biectiv­e, mai îndepărtate, dar în strînsă legătură, din punctul de vedere al problemelor studiate, ca cele din zona acestui lac. Cu pri­lejul săpârtfcurilor, sondajelor și re­­cunoașterillor efectuate pînă în prezent în această zonă, s-au des­coperit importante resturi de locu­ire d­in paleoliticul­ mijlociu (circa 50.000 î.­e.n.) și pînă în perioada feudală inclusiv, ceea ce atestă o îndelungată și aproape conti­nuă locuire în zona respectivă. Cele mai vechi dintre aceste urme datează din paleoliticul mijlociu și superior, după cum o dovedesc resturile musteriene de la Cazanele Mari și cele gravettiene tîrzii din Peștera lui Clemente, acestea din urmă cu analogii spre Adriatica. In continuare, s-au dat la iveală, într-un adăpost sub stincă de la Cuina Turcului, urme de locuire deo­sebit de importante ale unor vînăt­ori și pescari e­­pipaleolitici, ale căror așezări au mai fost semna­late la Ostrovul Banului, Schela Cladovei, precum și la Răzvrata și Icoana din zona Cazanelor Mici. Pentru prima dată s-au descoperit în această zonă atît de multe așezări epipaleolitice, cu un bo­gat material din silex, obsidian, os și corn de cerb, dintre care se remarcă îndeosebi unele toporașe din corn de cerb șlefuite parțial și un fel de săpăligi și alte obiecte din corn de cerb, care ar fi servit mai curîn­d la scoaterea rădăcinilor și tuberculilor comes­tibili decît pentru cultivarea pămîntului. In ceea ce privește viața spirituală a acestor comunități, pre­zintă un mare interes atît unele obiecte de os de­corate cu motive incizate, cît și figurinele umane din placă de os și falangă de cal ornamentate, socotite, pe drept cuvînt, ca fiind cele mai vechi exemplare de artă din spațiul carpato-dunărean, precum și unele morminte cu schelete în poziție întinsă în jurul unor vetre rectangulare din piatră, aparținînd unor oameni robuști de tip Cro-Magnon. O locuire intensă este atestată și în epoca neo­­eneolitică, după cum o dovedesc resturile culturii Criș de la Cuina Turcului, Ostrovul Banului și Schela Cladovei. In ceea ce privește perioada de tranziție de la eneolitic la epoca bronzului, pe baza observațiilor făcute în necropola tumulară de la Moldova Veche, Prof. dr. doc. M. PETRESCU-DIMBOVITA Cuiia Turcului și Ostrovul Banului, precum și în Peștera Hoților de la Băile Herculane, s-au pre­cizat fondul autohton și transformările suferite de el în această perioadă prin contactul cu elemente alogene din estul, sudul și centrul Europei, obținîn­­du-se o bază documentară serioasă atît pentru pe­riodizarea culturilor din etapa respectivă, cît și re­lativ la legăturile dintre ele. Alte rezultate privesc epoca bronzului și anume culturile Pecica, Verbicioara și Gîrla Mare și, în special, prima epocă a fierului. In legătură cu a­­ceastă din urmă epocă, menționăm că prin săpă­turile efectuate la Insula Banului s-a putut cerceta evoluția culturală a Hallstattului timpuriu, din fa­zele de început, cu supraviețuiri din cultura Gîrla Mare din epoca bronzului, și pînă în Hallstattul mij­lociu, cînd apare cultura Basarabi. In felul acesta, s-a identificat aici grupul Insula Banului al culturii Babadag cu analogii în sudul și estul țării noastre. In fine, nu putem încheia seria descoperirilor din vremea orînduirii comuniei primitive din această zonă, fără să menționăm și pe cele dacice din a­­șezările din sec. II și I î.e.n. de la Ostrovul Banu­lui, la care se poate adăuga și aceea a unui mor­­mînt de călăreț traco-ilir, din sec. II î.e.n., de la Ogradena, la intrarea în Cazane, cu un bogat inventar. Atenția cuvenită s-a acordat și perioadei stă­­pînirii romane, îndeosebi prin cercetările efectuate la Orșova, Vechea Dierna, cu care prilej au fost date la iveală resturi de locuire romană din sec. II-IV e.n., constituite din construcții mari și ziduri de piatră și mortar, la care, în sec. IV e.n., s-au adăugat și rînduri de cărămizi. Atît aceste resturi de construcții, cît și castrul de la Pojejena, în care a staționat un detașament al legiunii a Vil­a Claudia, fortificația de la Ostrovul Banului și urmele de locuire romană din sec. III—IV de la Cuina Turcu­lui și Peștera Veterani fac parte din sistemul de a­­parare roman la Dunăre, care, da­torită acestor cercetări, este astăzi mai bine cunoscut. Alte date noi s-au adus și pen­tru perioada prefeudală, în care a avut loc procesul formării poporu­lui român și al limbii române. Acestea privesc îndeosebi perioa­da de după căderea limes-ului ro­­mano-bizantin de la Dunăre, în urma loviturilor date de către slavi și avari. Astfel, prin cercetările e­­fectuate la Ostrovul Banului, Os­trovul Simioni și Eșelnița, s-au identificat resturi de cultură mate­rială autohtone și slave din sec. VII și VIII iar prin cele de la Curia ISSR5 Ban^^^^^” Turcului altele de caracter peci­­neg, din sec. XI—XII. In ceea ce privește orînduirea feudală, rezultate mai importante s-au obținut cu prilejul cercetărilor efectuate în cetatea de tip Vauban. De asemenea, s-au constatat urme de locuire din sec. X—XII la Orșova, precum și refaceri și a­­dăugiri din sec. XVI—XVII în interiorul cetății din sec. IV. La acestea se adaugă cercetarea unui bas­tion din sec. XIII—XIV de la Ostrovul Banului și al bisericuței de la Mraconia, din travertin, cu plan treflat, ca la Vodița. Toate aceste descoperiri atestă o locuire înde­lungată și intensă pe malul sting al Dunării, în regiunea Porților de Fier, cu începere din paleoli­ticul mijlociu și pînă în perioada feudală inclusiv. Datele arheologice obținute pînă în prezent în a­­ceastă zonă se vor completa, desigur, cu altele noi, în cursul cercetărilor din 1970, ultimul an pentru a­­semenea cercetări, înainte ca zona respectivă să fie afectată definitiv de către apele lacului de acu­mulare al sistemului hidroenergetic și de navigație de la Porțile de Fier. CERCETĂRILE ARHEOLOGICE DIN ZONA „PORȚILE DE FIER“ Muzeul de istorie naturală „Grigore Antipa“ din București, unul din cele mai importante muzee de acest gen din lume. In prim-plan, scheletul mastodontului descoperit în dealul Mînzaților, din județul Vaslui. Foto­ Ion Popovici Clubul performanțelor In localitatea climaterică Pontresina există un club sportiv exclusiv: „Clubul 8­847". Este admis ca mem­bru cel care într-o zi, în­tre orele 8,30—16, reușește să facă 12 curse cu schiuri­­le sau bobul și un marș pînă la vîrful Piz Lagallo. Cu aceste performanțe vile­giaturistul respectiv va fi cucerit echivalentele unei altitudini de 8.847 m — exact înălțimea vîrfului Everest. Un avantaj oferit membrilor clubului: pînă la ora 9 dimineața, ei sînt transportați gratuit cu tele­fericul pînă la Piz Lagalle. Pompierii zburători Pentru pompieri cea mai... arzătoare problemă este aceea de a ajunge cît mai repede la locul incendiului, de a-i localiza și stinge înainte ca pagubele și distrugerile să ia proporții. Ei întîmpină cele mai mari dificultăți la incen­diile produse în zgîrie-nori, unde, deseori, flăcările ating înălțimi mari. Iată de ce pom­pierii din Los Angeles au fost dotați cu elicoptere. Utilizind furtune foarte ușoare ei pot să se apropie de focarele de incendiu de la nivelele supe­rioare ale blocurilor cele mai înalte fără prea multe difi­cultăți. Mai mult decit atita, ei pot salva persoanele sur­prinse de incendiu în inte­riorul apartamentelor și le pot transporta spre posturile de prim-ajutor mu­llt mai rapid. n n­ wI­o­c­u­r I V ■..■ [UNK] [UNK].Sil­ ful VICTORII ORIZONTAL: 1. Scriitor român, autorul piesei­­„Arcul de triumf”­—Indem­inatici 2. Cheia succesului în sport — Silit diferite cînd este vorba de o victorie; 3. Un... fel de victorie — O cheie a victoriei; 4. O altă denumire a fluviului Adar — După victorie ; 5. timp — Victorie șablo­n (fig. ;) 6. Efemer­ — Ionescu D. Nicolae — Autorul poeziei „Glorie­lor, armatelor vieții” ; 7. Pe el se va putea urmări, în Mexic, evoluția echipei noastre reprezentative — Transpirat; 8. Distins după victorie — Pro­nume. VERTICAL:. 1. . Pentru victoriei; 2. Provoacă la duel — Carmen ; 3. Infrîngerea adversarului; 4. Vîrf — Lipsit de glorie; 5. Poîtim ; 6­ .Aduc victoria în unele sporturi; 7. Faci­litează succesele canoiștilor — Săli; 8. Făcură mat; 9. După 12 luni — Otopeni — Trecut pe tușe; 10. Sport cu bile; 11. Bluze — Localitate în Belgia. 12. A îndemna la atac (fig.). V. FLOREA 1­1­­• 4­5­6 1­8­1 'Oui? —11—11—I c o In publicațiile ac­tuale, cu deosebire în cotidiene, se sem­nalează un parale­lism — parcă mai accentuat față de trecut — în circula­ția construcțiilor „în ceea ce privește” și „în ce privește", iată cîteva exemple spicuite la întâmpla­re : „In ceea ce pri­vește reglementarea crizei prelungite din Orientul Apro­piat ...“ ,­ „In ce pri­vește menținerea și consolidarea păcii in regiunea balca­nică ...’ etc. Așa stînd lucru­rile, ca în orice îm­prejurare analogă, se pune și aici în­trebarea dacă ambe­le formule citate sînt corecte sau numai una din ele și, bineînțeles, care anume: Răspunsul la această întrebare trebuie să înceapă, după părerea noas­tră, cu observația că reținerea pe ca­re o manifestă unii vorbitori in privin­ța întrebuințării re­a­strictive a uneia sau celeilalte con­strucții, este neîn­temeiată, de vreme ce atît „în ceea ce privește”, ci­ și „in ce privește" sînt la fel de corecte din punct de vedere gramatical, ele a­­vînd aceeași accep­țiune cu locuțiunile prepoziționale : „cu privire la”, „referi­tor la”, „cu­ pri­vește”. Dacă există, însă, o deosebire în­tre ele, aceasta este doar de ordin for­mal , prezenta ori absența pronumelui demonstrativ „ceea”, fapt ce nu impie­tează cu nimic asu­pra conținutului gramatical al locu­țiunii. Pentru că a­­tît „ce", cît și „ceea ce”, din punct de vedere morfologic, aparțin categoriei pronumelui relativ, primul este simplu, iar cel de al doi­lea, compus. Faptul că unii vorbitori preferă să folosească pe „în ce privește” în lo­cul lui „în ceea ce privește”, s-ar pu­tea să se datoreze unei comodități, principiu care este frecvent în limbă. Referindu-se la a­­ceeași chestiune, G. Mihăescu, în bro­șura „Abateri de la exprimarea corectă" precizează: „Dacă preferința se în­dreaptă către cea dinții (în ceea ce pri­vește — n.n.), sau către cealaltă (în ce privește — n.n.), explicația trebuie căutată în conside­rente de ordin sti­listic. In adevăr, a spune ,,în ceea ce privește” poate să i se pară celui care Să vorbim și să scriem corect ”. „In ceea ce privește“ utilizează expresia, mai nimerită într-un context decît „în ce privește” — și in­vers. Amîndouă for­mule, însă, repetăm, sînt recomandabile sub raportul corec­titudinii gramatica­le" (Lucrarea citată, pagina 38 ). In strînsă legă­­tu­ră cu expresia dis­cutată, mai­ este ne­cesară o observa­ție, și anume : In mod greșit, unii vorbitori — dintr-o exagera­tă circumspecție, desigur — cred că este cazul să reali­zeze un acord gra­matical (în număr) între verbul „pri­vește” și substanti­vul următor care, de fapt, este un complement (de re­lație) al altui verb — verbul predicat. In acest fel, ni se oferă construcții de tipul: „In ceea ce privesc condițiile de admitere ..." , „In ceea ce privesc pro­blemele supuse ana­lizei ..etc. (în loc de: „în ceea ce privește condiți­ile .. .", „ .. . în ceea ce privește problemele...“ — cum este corect).1 CONSTANTIN I. ANDREI acum­ FABULĂ Carul și buturuga Intr-o seară, vasăzică, Pe-un drumeag sau pe-o cărare, Se-ntîlniră carul mare , Și cu buturuga mică. Cioata — chiar dacă-i de lemn — Precum știți, e tare-n sfaturi, ii făcea căruței semn Ca s-o ia mai pe de lături. Dar căruța, îngîmfată, Cum o știm de cînd e ea, Scîrțit cam dintr-o roată . .,Să plec eu din calea ta?!"... Iar spre biata buturugă S-avintă semeață foc, N-ascultînd de nici o rugă. Și... se răsturnă pe loc. Cînd își mai veni în fire Era, însă, prea tîrziu Și-ncepu ca să se mire Privind înspre ciot sașiu, iară buturuga mică Se ruga de carul mare . .,Eu aproape mor de frică Și mă rog pentru iertare". Să te iert ? Așteaptă doar Să te calc cum o știu eu". Și porni spre cioată iar. Dar se răsturnă din nou. Asta-i întîmplarea toată Și morală nu mai dau. Cine-o vrea, îl rog s-o scoată . Eu nu pot s-o spun pe șleau. I . . . VASILE FILIP VREMEA NOUĂ O Ofensiva Ardenne împotriva cancerului „Este posibil ca numai în câteva luni „ofensiva Ardenne“ împotriva cancerului să ducă la rezultate senzaționale în tratamentul bolii“, declară prof. Dean Burk, șeful depar­tamentului de chimie celulară al Institutului național al can­­­­cerului din Washington. El l-a vizitat în mai multe rîn­duri pe prof. Manfred von Ar­denne la Institutul său de cer­cetări „Weisser Hirsch“ din Dresda (R. D. Germană) și a urmărit astfel eforturile ilus­trului cercetător german în do­meniul oncologiei. Cu prilejul simpozionului in­ternațional asupra tratamentu­lui tumorilor maligne, care a avut loc în luna octombrie la Torino, prof Ardenne a prezentat un referat urmărit cu cea mai mare atenție de participanți „Este poate cea mai inteligentă metodă de combatere a cancerului pe ca­re o cunosc", a declarat prof. Burk în cursul unui interviu. Cum se face că un savant, care activează de decenii în domeniul oncologiei, se nuntă cu alîta convingere d re­­în favoarea unei terapii care nu este încă pe deplin pusă la punct ? Prof. Manfred von Ardenne a pornit pe căi noi în cerce­tarea cancerului, dar în ace­lași timp el nu a scăpat din vedere metodele clasice ca tratamentul chimic sau cu ra­ze Roentgen. Cu ajutorul „a­­tacului dublu" el a reușit să sprijine aceste mijloace tera­peutice și să realizeze în cele din urmă o eficiență terapeu­tică înzecită. Dar ce este un atac dublu cu ajutorul supraîncălzirii supraacidulării) ? Problema tu­­i­turor oncologilor constă în necesitatea cercetării caracte­risticilor care deosebesc celu­la canceroasă de cea sănătoa­să, caracteristici care să poată fi folosite din puvel de vedere de teme medicale terapeutic. Prof. Ardenne plecat de la două caracteris­a­tici : tu­lura canceroasă este (1) mai sensibilă la căldură decît celula normală și (2) ea își obține energia aproape exclusiv dintr-un metabolism de fermentație și aproape de­loc, ca celelalte celule ale or­ganismului, din respirație cu oxigen. In plus, in această sit­uatie intră in acțiune un mecanism, descoperit anul trecut de prof. Ardenne : „Reacția in lant " distrugerii celulelor canceroa­se“. Prin distrugerea primelor celule canceroase se eliberea­ză așa-numitele enzime diges­tive, substanțe care promovea­ză autodigestia celulei. De îndată ce enzimele di­gestive au fost puse în liber­tate, ele devin neobișnuit de active în țesutul supraacidu­­lai. Ele provoacă nu numai moartea celulei din care pro­vin, dar și a celulelor din ve­cinătate, ceea ce duce rar la eliberarea altor enzime diges­tive și atacarea altor celule și reacția în lanț a autodistru­gerii a intrat în acțiune. Acest proces poate fi deci declanșat printr-un singur a­­tac, supraacidularea t osulului tumoral Dar cu acest singur atac telul nu poate fi atins. De aceea prof. Ardenne combinat „supraacidularea“ cu a „supraîncălzirea". „Supraîncălzirea“ are loc în­tr-o baie de apă fierbin­te. Sa­vanții din Dresda au construit­­ o cadă cu compartimente, corpul pacientului aflîndu-se pînă la gît în apă caldă cu temperatura de 40 grade. Com­partimentul în care se află capul, are o temperatură mai joasă, pentru a cruța creierul sensibil la căldură; pe lângă aceasta, capul este stropit în anumite locuri cu lichid rece, pentru a menține în funcțiu­ne mecanismele de reglaj. Combinația „supraacidulare— supraîncălzire“, dublul atac conceput de prof. Ardenne, pune la grea încercare tumo­rile canceroase. Atît de mult nncit orice altă metodă supli­mentară aplicată — ca razele Roentgen, tratamentul medi­camentos — ating o eficiență înzecită. Mai mult încă, dintr-o lovi­tură prof. Ardenne obține două efecte favorabile. Prin „supra­­încălzire" ei realizează nu nu­mai o lezare a celulelor tumo­rale, dar activează în același timp și reacția de apărare a organismului. Metastaze mi­nuscule, difuzate de tumoare în organism și care pot fi doar greu supraacidulale, pot fi astfel distruse prin reacția organismului. Acest sprijin dat acțiunii medicamentoase și activizarea apărării prin atacul dublu au fost experimentate de echipa din Dresda asupra a 1.000 de animale de experiență. Rezul­tatele au fost uluitoare. La o doză de raze Roentgen atît de slabă Incit cola de vindecare era de 0 la sută, cu sprijinul atacului dublu, cota a atins 5.1 la sută. Un alt exemplu: o doză sla­bă de ciclofosfamidă cu vita­mina A a realizat o scurtă în­­tîrziere a creșterii celulelor canceroase, cota de vindecare răminînd totuși 0. După ata­cul dublu, 85 la sută I Cînd va putea fi folosită clinic noua­ terapie ? „La u­­nele spitale desigur încă în cursul anului următor“, asigu­ră prof. Buck. „La altele va mai dura cîțiva ani. Este doar vorba de o instalație destul de complicată. Căzile de baie singure nu sunt suficiente. Mai trebuie cunoștințe și experien­ță. Terapia a fost pregătită. Medicii încă nu"­ încheie doc­torul american. După comunicarea făcută la Torino, prof. Ardenine a fost întrebat : „Acum doi ani ati promis că nu veti pierde timpul și veti făuri arma dv. împotri­va cancerului, tn ce măsură a­i putut realiza aceea ce v-ati propus?". Răspunsul prof. Ar­denne: „Cred că, fără a exa­gera, putem spune de pe acum, arma a fost făurită“. I □ [UNK] Cine a inventat macaroanele ? In urma unor cercetări minuțioase, specialiști napo­­litani au ajuns la concluzia că inventatorul macaroane­lor este un anume Marco Aroni, posesorul unei cîrciu­­mioare de lingă Neapole, în secolul al XVIII-lea. Tăițeii de toate tipurile și formele erau încă de pe atunci una din mîncărurile îndrăgite ale italienilor. Marco dădea pro­duselor sale cele mai năs­trușnice denumiri : „Urechile cățelului", „Buclele popii”. Odată, fiica lui Aroni se juca cu un aluat, răsucind din el tubulețe lungi și sub­țiri, și întinzîndu-le apoi pe o frînghie de rufe. De aici lui Aroni i-a venit ideea să facă ceea ce azi denumim macaroane. Gospodarul in­ventiv a gătit bețișoarele de aluat, le-a adăugat un sos special de tomate și le-a o­­ferit clienților. Consumatorii au fost în extaz. Circiuma lui Marco Aroni a devenit u­­nul din localurile preferate ale napolitanilor. La o mîn­­care bună, un preț bun, și-a spus Aroni și a trecut la ac­țiune. După puțin timp, a­­vea să ia naștere prima fa­brică de macaroane din lu­me, ca ca ca ca ca □ ca ca ca ca r~~i aatannaaannaaaaaanaca Caricatur ÎNTREBARE: — Cum s-ar putea Îndepărta obscuritatea care domnește în lucrările decadente ? Răspuns ! — Punîndu-se pe foc, asta se va face mai „clare". CRITICUL de artă: — O, maestre ! Ce priză incompara­bilă ... re putere de sugestie, ce colorit... Pictorul: — Credeți ? Dragul meu, dar aceasta nu este un tablou, ci bucata de pînză pe care îmi încerc culorile... PICTORUL : — Vezi prietene acest tablou ? Ei bine, dom­nul care mi l-a comandat dorește să-i schimb un pic forma nasului. Prietenul:­­— Și ce este greu în asta ? Pictorul: — Greu nu este, dar nu îmi amintesc unde l-am pus nasul ! EL: —N-am jucat tenis niciodată așa de prost ca astăzi... Ea: — O, dar ai mai jucat vreodată ? DUPA meciul de duminică soțul meu este țintuit in ■ Este ceva grav ? O fractură ? — Da, are o extindere de... voce! UN REPORTER întreabă pe un parașutist cu renume: — Cite sărituri reușite trebuie să realizezi ca să obții brevetul ? — Toate, răspunde simplu parașutistul. EA: — Viața conjugală este făcută numai din sacrificii. Eu, de exemplu, trebuie să gătesc în fiecare zi. Ei: — Și eu trebuie să mă sacrific să mănînc ceea ce gătești tu ! — LA MINE acasă nimeni nu lenevește. Soția mea învață vioara, fiica mea pianul, iar fiul meu chitara. — Și tu ce faci ? — Eu ? Eu sufăr în liniște. CE VREME! Plouă torențial și ceea ce mă neliniștește mai mult este că soția mea a plecat de acasă fără umbrelă. — Nu-i nimic, o să se adăpostească in vreun magazin. — Bine, dar asta mă neliniștește cel mai mult ! BB99QBB99EID pat.

Next