Vremea Nouǎ, ianuarie-martie 1970 (Anul 3, nr. 581-654)

1970-02-21 / nr. 622

• PAGINĂ 2 La 27 mai, în acest an, se vor împlini cincizeci și opt de ani, de cinci, decolînd de la București, de pe cîmpul Co­­trocenilor, același de unde s-a înălțat, în 1910, în primul lui zbor, Aurel Vlaicu, am aterizat la Bîrlad, înțelegeți, desigur, că n-am folosit vreun aerodrom anume amenajat pentru servi­ciile aviației, ci... islazul co­munal, acolo unde se țineau bilciurile anuale și iarmaroa­cele săptămînale. Evenimentul a fost consemnat, de altfel, atît în ziarele din București, cît și de cele din Iași. Pilotam un FARMAN, ace­lași tip pe care-mi făcusem ucenicia și ——— pe care fusesem bre­vetat pilot-aviator ob­­ținînd brevetul nr. 2. (Brevetul nr. 1 fusese atribuit colegului meu, tot ofițer, Ștefan Pro­­topopescu, absolvent și el al Școlii de pi­lotaj aviatic de la Chitila, pe care o or­ganizase avocatul brăilean Cerkez, în a­propierea Capitalei. ............... De notat că Aurel Vlaicu, care învățase singur pi­lotajul, ca unul ce-și făurise avioanele concepute tot de el, n-a susținut niciodată vreun examen și­ n-a avut brevetul de pilot­. Obținusem, cu cîteva zi­le inainte, încuviințarea să în­treprind un zbor de antrena­ment și recunoaștere pe ruta București — Bîrlad — București și să fac, totodată, în orașul meu natal, o demonstrație pen­tru public și de propagandă pentru aviație, aflată atunci la „primii pași"”. Cu o viteză de 80 km. la oră și zburînd la 3— 400 de metri înălțime, am rea­lizat astfel cea dinții legătură aeriană între cele două orașe in timpul record, pe atunci, de 3 ore și 5 minute. Apariția avionului meu dea­supra Bîrladului, a cărui ima­gine aeriană o vedeam pentru întîia oară, a scos lumea din case și din ogrăzi, a oprit mer­sul birjelor și a întrerupt, pen­tru cîteva minute, pulsul vieții orașului, pe care l-am salutat, de sus, printr-un tur de onoa­re și prin înclinările succesive ale avionului, pe fiecare dintre aripile sale. In felul acesta mi-am salu­tat, atunci, străbunii care o­­dihneau în cimitirul orașului, mi-am salutat părinții și foștii mei profesori de la Liceul Co­­dreanu, cărora le fusesem elev doar cu cîțiva ani în urmă, cînd, absolvent fiind, m-am în­dreptat spre cariera militară, devenind ofițer de geniu de unde am trecut apoi în avia­ție, care abia atunci lua ființă. Aterizarea la Bîrlad a decurs normal. A doua zi, un mare număr din concetățenii mei au venit să vadă și să pipăie mi­nunea care a adus acasă un bîrlădean, tocmai de la Bucu­rești, prin văzduh. Am împăr­tășit prietenilor și cunoscuților primele noțiuni despre aviație, apoi am întreprins citeva zbo­ruri demonstrative, cu care pri­lej am realizat prima fotogra­fie aeriană a Bîrladului, deși eram singur la bord, fără ob­servator și fără mecanic de bord. Am decolat apoi spre Bucu­rești cu vînt din spate, care m-a ajutat să ajung mai re­pede, în mai puțin de trei o­­re"... Relatările de mai sus au fost făcute, pentru cititorii ziarului „Vremea nouă", de către ge­­neralul-aviator în retragere, oc­togenarul Iorgu Negrescu, cel mai vîrstnic pilot de la noi din țară. S-a născut la 28 ianuarie 1888, la Bîrlad, intr-o familie cu 11 copii, oraș în care a ur­mat și cursurile liceale. In a­­nul 1913 a obținut, la Amers­­burg, în Anglia, și brevetul in­ternațional de pilot-aviator nr. 383. De asemenea, a absolvit, cu titlul de inginer, faimoasa Școală superioară de aeronau­tică din Paris. Inscriindu-se printre cei mai valoroși piloți ai țării, din ple­iada lui Aurel Vlaicu, Zorilea­­nu, Popovici etc., generalul-a­­viator Iorgu Negrescu se bucu­ră în prezent de respect și pre­țuire pentru ținuta sa patrio­tică, pentru contribuția sa la progresul aviației românești. V. FIROIU INTIIUL ZBOR BUCUREȘTI­­BÎRLAD-BUCURESTI Cuvinte potrivite ORIZONTAL: 1. La drumul mare ; 2. ... și în colonie —­ Face gaguri ; 3. ... la „Doi lei" — Penaj de ciocîrlie I ; 4. Privite în cer! — Strigă lalele ■„ 5. Iți oferă avantaje — Examinați ...și amețiți din privire...; 6. de frică (sing.) .— Jumătate de notă I ; 7. Din cale afară ... — ... și cu pre­țul vieții ; 8. Privind al trei­lea. .. — ... și cît cuprinde cu privirea ; 9. Privire cu ochi dulci. VERTICAL: 1. Privind inte­resele sale ...­­ 2. ... și con­tribuție personală­— Pur ana­gramat 3. Cu broaște și fără balamale — Deschide aripile la fotbal; 4. Are universitatea — Privire ! ; 5. Deprindere de respect ... — ... privind trecutul; 6. La oculist I — Dimpotrivă ; 7. Album geo­grafic — Nemișcat; 8. Mulți­me — Bătut la cap ; 9. Moș­tenire părintească. 6. DUMITRIU Prima fotografie ae­riană a Bîrladului, re­alizată în anul 1912, de către generalul — avi­ator Iorgu Negrescu. Să vorbim și să scriem coreet Aspecte ale scrierii și pronunției cu „z“ După aproape 16 ani de la in­trarea în vigoare a noilor norme ortografice, de cînd — prin mijlo­cirea școlii, a presei, a radioului și televiziunii etc. — se duce o inten­să acțiune pentru impunerea lor, vechiul sistem de scriere și pronun­ție, asemenea unui ecou întîrziat, mai stăruie încă în exprimarea anu­mitor vorbitori, favorizînd „supra­viețuirea" unor grafii și pronunții de tipul : desbatere, desdoi, dezgro­pa, desnoda, desrădăcina, besnă, isbi, isgoni, ismă, isvor, răsbate, răsboi etc., în loc de: dezbatere, dezboi, dezgropa, deznoda, dezră­dăcina, beznă, izbi, izgoni, izmă, izvor, răzbate, război ș.a., cum este corect.. Cum aminteam și cu alt prilej, în astfel de exemple notarea cu „z" în locul celei cu „s" este dictată de tendința, pe deplin justificată, actualei ortografii de a apropia și a uneori de a identifica chiar scrierea cu pronunția. Căci, este evident pen­tru oricine, numai făcînd un con­siderabil, efort, vom putea să pro­nunțăm isvor, desnă, răsgîndi etc în afara acestui efort, noi pronun­țăm, în toate situațiile de mai sus, „z" și nu „s". Alegerea sunetului (dacă se poate numi alegere) nu ține de voința cutărei persoane, ci este rezultatul unei modificări fonetice — modificare generată de natura și raporturile dintre sunete, de o influ­ență exercitată de unele asupra al­tora, cu alte cuvinte, de o lege care acționează independent de­­ voința noastră. Pentru cei dornici de amă­nunte, se poate spune că asemenea modificare în literatura de speciali­tate este numită asimilație. In cazul de fată, dint­r-o consoană surdă, sub influența consoanelor sonore (b, d, g, v­ etc.) „s" devine o sonoră: „z". Cum este de așteptat, însă, și aici vom întîlni excepții. Astfel, noi pro­nunțăm și scriem : trăsni, trosni, ples­ni, socialism, comunism, marxism, leninism și nu : trozni, trozni, plezni, socializm, comunizm, marxizm etc cum, iarăși, ne este dat, să mai au­zim uneori­ îndreptarul ortografic, ortoepic și de punctuație, împotriva principiului fo­netic pe care-1 proclamă, recomandă unele excepții și în legătură cu neolo­gismele, recomandîndu-ne, în conse­cință, să scriem (cu toate că nu pronun­țăm deloc așa): aisberg, glasbeton, glasvand, jurisdicție, transborda, transdanubian, transversal. In legă­tură cu o asemenea recomandare ne-am exprimat punctul de vedere într-o însemnare anterioară. CONSTANTIN I. ANDREI JUH IIIII..." S-au intîlnit, s-au cunoscut și s-au împrietenit. Toată lumea îi invidia. Avea și pentru ce. Cît era ziulica de mare puteau ,fi văzuți împreună. Obișnuiau să meargă unul după altul, intr-un anumit fel, numai de ei cunoscut. Se apro­bau reciproc, așa cum se întîmplă între oameni care au vederi și interese comune. Nici nu apuca unul să facă vreo propunere și celălalt îl aproba: „Știi măi, că e bună, rău e bună“. „De unde știi că e bună, că nici nu am terminat ce aveam de gîn­d să spun ?“ — intervenea al doilea, așa ca să combată de la rădăcină formalismul. In rest, băieții se înțelegeau de minune, ele unde și invidia celor din jur, adică a țăranilor cooperatori de la Tăcuta. „Se vede treaba că amîndoi au cei șapte ani de acasă, că au fost formați la facultate, că a fost norocul nostru de a-i avea ca specialiști“ — comentau oamenii. Unii au prins a spune că „acum e rostul să punem treburile la punct cu ajutorul inginerului agronom și al medicului veteri­nar, băieți tineri, cu multă știință de carte“. Și au început oamenii să-i înconjoare cu grijă, să le spună părerile dar să le ceară și sfaturi. Prietenii s-au privit în ochi, s-au făcut că înțeleg rostul lor în cooperativă și au început, fără a se contrazice, să împartă promisiuni. „Răbdare, tovarăși, numai să ne ia­ în loc de foileton miliarizăm și noi puțin și o să ve­deți cine sîntem noi. Și au văzut. Iulian Stanciu și Eugen Filimon, eroii noștri, s-au plimbat fiecare In sec­torul lui, au completat multe zile in carnețelele lor, pină cînd au declarat: „gata, sîntem documentați. Acum e acum. A venit ziua cea mare, știm ce avem de lacul“. Gospodarii din Tăcuta s-au și dus cu ghidul la planul de producție pen­tru că în ei aveau să-și prevadă tot ce vor înfăptui în 1970. S-au făcut, așadar, pregătiri: băieții într-un fel, iar țăranii cooperatori In alt iei. Tăcuți, ințelegindu-se, ca de obicei numai din priviri, specialiștii au pornit să-și pună planul în aplicare, după ultimele reguli descoperite până acum, și-au pregătit bagajele, s-au odihnit, au mai chibzuit preț de vreo două zile și duși au fost. Unde? Nimeni nu știe nici în ziua de astăzi (15 februarie n.n.) pentru că ingi­nerul agronom nu s-a întors încă de la drum... Me­dicul veterinar a fost mai „înțelegător“ și, după 21 de zile, cît a ținut „turneul“, a aterizat din nou, ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Am zis ca și cum, pentru că între timp s-au petrecut multe. Conducerea cooperativei a făcut cunoscut tovarășilor de la Direcția agricolă jude­țeană că cei doi specialiști au dat bir cu fugiții; aceș­tia s-au făcut că au luat notă și i-au asigurat pe cei din Tăcuta că vor lua măsuri. Și au luat. La sfîrșitul lunii decembrie, lună în care s-au petrecut cele relatate, spe­cialiștii au primit fiecare drept „sancțiune“ cîte un plic cu banii care reprezentau salariul pentru munca depusă în cooperativa agricolă?! S-au minunat și eroii noștri, dar mai mult ne-am minunat noi, cum au judecat cazul tovarășii de la direcția agricolă ? Iată și răspunsul: „Nu am urmărit problema și sîntem vinovați." Ajunge oare o asemenea critică pe seama banilor statului ? Or­ii ei băieți buni, cu perspectivă, „băieții tatii“ cum a încer­cat cineva să-i caracterizeze. Dar nici așa să închidem ochii cînd e vorba să ne facem datoria. La cele consem­nate am mai adăuga doar atît , pină una — alta, pină ce specialiștii se vor apuca serios de lucru, banii aruncați pe apa sîmbetei să fie puși înapoi de unde au fost luați de către acei care „nu au urmărit problema“ și au semnat fără simt <fe răspundere statul de plată. Iată o „proble­mă“ care merită de astă dată urmărită și rezolvată pentru că așa e drept, după cum spun legile tării. Chiar dacă eroii noștri sînt „băieții tatii“. G. LAURENȚIU Anecdote vream că n-o să vă mai gă­sesc. V-am vindut din greșea­lă stricnina în loc de aspirină. Și stricnina, după cum știți și dv., costă cu 400 de lire mai mult". INTR-UN magazin de încălță­minte, o doamnă nu găsește, după ce dăduse peste cap toa­te rafturile, o pereche de pan­tofi care să-i convină. — Regret în mod sincer, doamnă, îi spuse vînzătorul, dar noi nu avem pantofi care să fie mici pe dinafară și largi înăuntru. LA ORA de naturale se vor­bește despre balenă.­­ Balena, spune profesorul, este un cetaceu ; ea se hră­nește cu pești mici și în special cu sardele ... - Dar, d-le profesor, îl în­trerupe curios Paul. Cum poa­te să mănînce sardele, cind ea nu are mîini să deschidă cutia de conserve... ? PROFESORUL se adresează lui Jean : - Poți să-mi demonstrezi ca Pâmîntul e rotund ? - Scuzați-mă d-le, nu am spus eu asta ! EXAMINATORUL: - De ce nu răspundeți ? Vă încurcă în­trebarea ? Candidatul: — Nu întrebarea, ci răspunsul mă încurcă. FRANȚA. Macheta unui miniautomobil electric. Se speră că o asemenea mașină cu baterii ușoare și de mare capacitate să fie pusă la punct... spre sfîrșitul secolului. Din nou despre cancer „Temperatura de 800 ° C pe care o dezvolta arderea țigării la terminarea ei, este cau­za care provoacă cancerul“ — a declarat profesorul danez Carl Krebs, în cadrul unei conferințe a cercetătorilor în domeniul me­dianei, desfășurată recent la Delhi­ r­i De opt ori mai mare decit aceea a fierbe­apei, această temperatură creează un gudron deosebit de nociv care favorizează apariția cancerului, a spus el. Mai puțin pe­riculoasa din acest punct de vedere este pipa și, de asemenea, țigaretul care menți­ne mucul țigării la o distanță apreciabila de gură. .,Cea mai sigură metodă de profi­laxie a­ cancerului rămîne însă aceea de a­ nu fuma deloc", și-a încheiat expunerea me­dicul danez. A­nul 1361 marchează în­ceputul Asociației tran­silvane pentru literatură română și cultura popo­rului român (ASTRA) ca­re, chiar de la începutul ac­tivității sale, își propune un program pe cît de interesant, pe atît de important pentru etapa respectivă: scrierea unei istorii a poporului ro­mân din care să reiasă ade­vărul asupra originii și vechimii sale mai TM—( ales în Transilvania), ca și stabilirea orto­grafiei limbii româ­ne. Prin întreaga sa activitate „Asociațiu­­nea" a jucat un rol de covîrșitoare im­portanță în viața cul­turală, economică și naționala a români­a­lor transilvăneni. Ea lucrat, consecvent pentru susținerea pro­gresului intelectual, pentru făurirea uni­ ""*** rații culturale și naționale a poporului român. Dar con­ducătorii Asociației și-au dat seama că o asemenea activi­tate vastă nu poate să se or­ganizeze, să se desfășoa­re și să se dezvolte fă­ră o bibliotecă mare în care să fie cuprinse cele mai im­portante lucrări despre ro­mâni și provinciile locuite de ei, ca și literatura științifică și beletristică românească. Tocmai în această conjun­ctură ia ființă, cu un secol în urmă, Biblioteca „ASTRA" din­­ Sibiu , moment ce constituie un eveniment de o deosebită­­ importanță prin urmările și ecourile ce le-a trezit în în­treaga cultură națională. Deci, înființarea bibliotecii sibiene „ a trebuie pusă in legătură și cu­­ tendințele „Astrei” de propu­­l­­­gatoare și stimulatoare a cul­­­­­­turii naționale. I­a O contribuție valoroasă . I­nduc­e în această direcție Ti­­g . ■­r­otei Cipariu, care a văzut în bibliotecă un instrument de lucru, o instituție care să constituie un izvor pentru is­toria poporului român. De altfel, în această concepție, apărută ani de zile de T. Ci­­s­­­pariu, trebuie să vedem sîm­­­ 1­­ buzele acelor preocupări care au dus peste ani la formarea­­ unei prețioase colecții de carte veche românească. . Biblioteca se naște și se­­ dezvoltă în primii ani ai ac­tivității sale aproape exclusiv­­ din donații — datorită lipsei mijloacelor financiare. Con­ducătorii bibliotecii, își dau­­ însă seama că un schimb de cărți cu biblioteci asemănă­toare din țară și de peste ho­­tare poate contribui la între­girea colecțiilor. In anul 1865 i se începe un intens schimb de cărți cu instituții academi­ce din Viena, Budapesta, Ita­­lia, lucru ce-i ridică biblio­tecii prestigiul. Pornind de la un fond inițial de 195 volu­m­­e, datorită donațiilor și schim­burilor, numărul de publicații I­I crește mereu, biblioteca de­­­­venind un mijloc eficace prin­­­­ care cultura națională se în­ Irădăcinează în mase. Preocu­pările intense pentru organi­­­­zarea și sistematizarea publi­­­­cațiilor colecționate se finali­­­­zează abia în 3 , care biblioteca 1869, dată la se deschide­­ I pentru public și funcționează și fără Întrerupere. n­u însă o reală pătrundere în­­ straturile adinei ale popul­­­a­­ tiei se înfăptuiește în anii de­­ I după eliberarea patriei de sub I jugul fascist, fondul de cârti ,, I se triplează în ultimii 25 de ani , ajungînd astăzi la peste 000.000 volume. Acest fond conține colecții de o impor­tantă capitală pentru istoria culturii poporului român. Me­rită să amintim, printre altele, seria de manuscrise și docu­mente rare provenite de la personalități culturale marcan­te ca Iosif Vulcan, Ioan Pop Reteganul, Andrei Bîrseanu ș.a. între altele, documentele se referă la epoca lui Horia, la revoluția de la 1848, la zilele „memorandumului“, la Ștefan Tomșa, Vasile Lupu. Alte documente atestă relațiile eco­nomice ce au existat între Transilvania și Țara Româ­nească, vorbesc despre starea social-politică a Transilvaniei in cadrul Imperiului habsbur­­gic. Pentru istoria noastră lite­rară, prețioasă este corespon­denta lui Iosif Vulcan cu oa­meni de cultură și literați din Transilvania, și din celelal­te provincii românești, scriso­rile și manuscrisele unor cla­sici ai literaturii noastre : Eminescu, Alecsandri, Coșbuc, Vlahuță, Hașdeu, Slavici, Șt O. Iosif, C. Negruzzi, Titu Maiorescu. Biblioteca „Astra­" din Sibiu poate prezenta amatorului bi­bliofil o adevărată istorie vie a tiparului, începind cu seco­lul al XVI-lea. După 1944, Biblioteca­ cen­trală „Astra" se incarnează în sistemul Așezămintelor cul­turale, în rețeaua bibliotecilor publice de stat, păstrîndu-și un loc aparte datorită colecțiilor de cărți pe care le deține. O dată cu producția națională curentă se completează în con­tinuare și fondul de carte ve­che, de manuscrise, care con­stituie unul din cele mai com­plete și valoroase fonduri de publicații din țara noastră. Și activitatea cu publicul cu­noaște noi valențe. Dacă în 1938 frecvența la bibliotecă era doar de 2.763 cititori, în ultimii ani acest indicator de­pășește cifra de 150.000. Prin poziția pe care o ocu­pă astăzi, la Împlinirea a 100 de ani de activitate neîntre­ruptă, se poate afirma că Bi­blioteca „Astra" constituie un important factor de cultură și progres, o adevărată univer­sitate populară care-și aduce din plin contribuția la dezvol­tarea culturii noastre sociali­ste. CONST. GILEA „Astra“ la un veac de­ existență I­I UN FARMACIST italian și-a dat seama că propriul vînză­­tor a dat unui cumpărător un tub de stricnina, în loc de unul de aspirină. Imediat el se nă­pusti afară din farmacie și reu­și să-l ajungă pe client. „Oh, mulțumesc cerului", exclamă farmacistul. „Mă te­ Vă rog este liber soclul de alături? „Sfîrșel“ (Sofia) — Ești primul paci­ent care a alunecat in a­­celași timp pe două ba­nane ! „Quick“ (München) VREMEA NOUA B CINEMATOGRAFUL ȘI INDUSTRIA F­ilmul lui Griffith­­ — „Nașterea unei na­țiuni", revoluționase cinematograful ameri­can­­ din punct de vedere financiar. El marca­se nașterea industriei cine­matografice. Cele mai mari bănci și filme industriale intră în combinație cu fil­mele cinematografice. Cea mai mare societate de pro­­­du­cție care ia ființă se nu­mește „Triunghiul" , sv aid ca regizori trei personali­tăți de prima mină : David Griffith, Thomas Ince și Mack Senett. In jurul lor se grupează un mare nu­măr de actori între care cei mai cunoscuți au ră­mas pină astăzi William S. Hart și Douglas Fairbanks, acesta din urmă devenind un adevărat mit, o glorie universală mai ales după 1918. Corespondentul femi­nin al lui Fairbanks — Mary Pickford, soția lui de mai tîrziu, este nu numai o bună actriță și o feme­ie frumoasă dar și un om de afaceri foarte întreprin­zător. Ea a știut să pretin­dă și să primească cele mai mari onorarii din isto­ria Hollywood-ului. Dar sume imense știu să­ ceară și să cheltuiască și regizorii: Thomas Ince pen­tru filmul „Civilizație", William Fox pentru „Car­men“ cu Theda Bara, Ce­cil B de Miile, tot pentru „Carmen" dar cu Geraldine Farrar, cheltuiesc sume u­­riașe Este perioada anilor 1916 — 1918 și ecourile războiului sunt tot mai pu­ternice în producția cine­matografică : „Nevestele de război" de Herbert Brennert, „Strigătul războinic al pă­cii" și vreo zece alte filme produse de frații Waerner sau de Stuart Blackton și chiar filme de Griffith, ma­­joritatea de propagandă șovină : „Inimile lumii", și „O floare pentru mine" prin care-l face celebru pe Eric von Strohe­in în rolul unui ofițer neamț. In Europa însă au succes mai ales producțiile ame­ricane gen Far-West în care excelează Thomas In­ce. El fu considerat îndată mai mare decât Griffith și socotit maestru de către cineaștii suedezi, francezi și sovietici pe care îi influen­țează puternic. Ince are o mare capacitate organiza­torică. Filmele lui ex­celează în desfășurări de cavalerie, în încăierări de mulțimi, bătăi perfect, regi­zate. In scenele de război arta lui se dovedește su­perioară aceleia a lui Griffith. Deși în descope­­­rirea și lansarea vedetelor Ince nu are meritele lui Griffith, el a lansat cîteva stele printre care William S. Hart, „omul cu celții lim­pezi" și Sessue Hayakawa. Poet al Far-West-ului, me­ritele lui Thomas Ince au fost însă exagerate. Meritul de a fi primul nume în cinematograful a­­merican din această peri­oadă îi rămîne totuși lui Griffith. Apogeul carierei sale este marcat de fil­mul „Intoleranță". O în­treagă armată de figuranți, decoruri uriașe, imagini lu­ate dintr-un balon captiv de Operatorul Billy Bitzer, necesitatea înălțării de căi ferate și linii telefonice au costat — după relatările lui Georges Sadoul, 12 000 de dolari pe zi, întreg filmul a costat două milioane de dolari. Să reținem un amă­nunt semnificativ : kilome­trii de peliculă trasă pen­tru acest film corespundeau pentru 76 de ore de pro­iecție. La montaj însă Griffith a redus­­ totul la trei ore. Eșecul filmului e­­ra însă inevitabil. Societa­tea pierdu un milion de dolari pe care Griffith se aile din istoria cinematografului (VI) angaja să-i acopere din veniturile proprii. Se spu­ne că toată viața a plătit această datorie. Abia peste 10 ani, în 1926, avea să se recunoască faptul că această operă u­­riașă era de fapt un film de avangardă. Această „dramă solară a tuturor fi­relor umanității" cum o nu­mea Griffith avea patru părți fără­­ vreo legătură intre ele decit tema vagă a intoleranței în luptă cu dragostea și caritatea. Cele patru părți sunt prezentate oarecum simultan printr-un montaj alternat. Fiecare din episoade însă este tratat foarte diferit ca stil. Partea principală a operei rămîne însă ultima, acea dramă modernă intitulată „Mama și legea". Ideea îi fusese sugerată de două evenimen­te : un sîngeros conflict între muncitori și patroni și un fapt divers de la rubrica de crime. Secvența grevei a avut influențe pu­ternice asupra unor regizori ca Eisenstein în Potemkin și Pudovkin în Mama. Stilul lui Griffith este simplu și foarte realist, o­­riginal și puternic. Intr-un admirabil contrapunct de i­­magini, el trece necontenit de la groplanuri la pla­nuri generale și invers, iar montajul atinge aici cul­mile artei. In acest film Griffith a făcut totul, improvizat totul, de la sce­a­nariu la costume, muzică și montaj. Și totuși acest mare cre­ator avea adesea idei con­fuze, îi lipsea simțul ridi­colului, cusururi la care se adăuga un pedantism de autodidact. Pentru pacifis­mul său, filmul „Intoleran­tă" a fost primit cu mari rezerve în Europa belige­rantă. In Anglia a fost mu­tilat, iar în Franța a fost înlăturată complet secvența „Nopții Sfîntului Bartolo­meu". Compania care produsese „Triunghiul" acest film se desființează, în locul ei apărînd „Asociated Artists", societate preprinderile sprijinită de în­cupont” și condusă de trei vedete ce­lebre: Mary Pickford, Dou­­glas Fairbanks și Charlie Chaplin. STELIAN OBREJA

Next