Vremea Nouǎ, iulie-septembrie 1970 (Anul 3, nr. 731-808)

1970-09-19 / nr. 799

6 PAGINA 2 a* Bis " 1 C­ hi­mm nni SS Mil lliLN­­ upă doctorul Lafari, urmează la condu­cerea spitalului doctorul Iacob Lăzărescu (Lazeckco), care funcționează aici între 1847—1860. El devine apoi medic al ospi­­ciului de la mînăstirea Adam (1862), iar în 1864 - medic al orașului. A obținut titlul de doc­tor în medicină la Universitatea din München. Urmează apoi doctorul Sabner, originar din Galiția, absolvent al doctoratului la Praga. A venit în România ca medic al armatei austriece, cu gradul de maior, iar după retragerea trupe­lor demisionează și se stabilește la Bîrlad. Intre 1860 și 1862 funcționează ca medic al spitalului, după care este numit la districtul Tutova, pîna in 1866. In 1864 publica în „Monitorul medical”" un „Raport șciințific asupra epidemiei de holeră izbucnită în orașul Bîrlad". In 1866 îl aflăm me­dic al ospiciului „pentru bărbați cerșetori și incu­rabili" din Orgoiești-Tutova. La spital, în locul sau va veni doctorul Hris­­todor Macri, care funcționează ca medic primar între 1862-1866, conducînd serviciul chirurgical. Doctorul Cornel Caminschi, care și-a luat di­ploma de „patron de chirurgie" la Lemberg, vine la Bîrlad ca ipochirurg în 1853, funcționînd la început la spital. In 1859 îl găsim ca „medic pri­vat" cu drept de practică, recunoscut de guvern. Cu privire la situația spitalului în această pe­rioadă trebuie să cităm un alt document și anu­me raportul de inspecție al protomedicului Mol­dovei, dr. Iacob Cihák, din iunie 1859. Spitalul cuprindea numai 14 paturi iar localul „ar fi rău pentru o crîșmă, mai vîrtos pentru un spital". El constată lipsuri grave în starea veselei, ferestre și uși defecte, „oghialuri" vechi și uzate, halate neschimbate de 13 ani, lipsă de baie, de gheță­rie și instrumente. Spitalul nu avea nici chirurg, nici ipodoc­or. De asemenea, în 1863 un alt document — întocmit de epitropul G­­lamandi — cu prilejul vi­zitei făcute de domnitor la spital, arata lipsurile materiale în care se zbatea instituția. Spitalul a fost inaugurat cu 20 paturi, dar ca­pacitatea sa nu a rămas constantă, ea variind pînâ în 1870 între 14-28 paturi (crivaturi). Mai trebuie să cităm și alte persoane care au practicat medicina la Bîrlad, în perioada de în­ceput, în afara spitalului. In 1833 este numit medic la Bîrlad de către Epittropia Casei doctorilor din Moldova Nicolae Christodulo, în locul dr. Lafari, care se îmbol­năvise. In 1834 el este medicul desp. IV, care cuprindea ținuturile: Tutova, Tecuci, Putna și Fălciu. Adolf Border a funcționat ca chirurg de ținut pentru Tutova și Putna între 1836 și 1848,­­după care trece pe post de „hultuitor" (vaccina­tor), deoarece nu avea studii, râmînînd astfel pînă în 1852. Conform unui document, în 1851 în județul Tu­tova, la o populație de 84.864 locuitori, existau 6 medici și 2 spițeri. In 1853 funcționa ca vacci­nator al ținutului Tutova Abraham Husar. Pe Johan Brustu, numit ca chirurg al districtului Tutova în 1857, îl găsim in 1872 sub chirurg la spitalul Beldi­­man din Bîrlad. In anii 1858—1859 funcționa ca medic privat („doftor de tîrg“) la Bîrlad Neculai Vega, absolvent al facultății de medicină din Berlin. Dr. Ioan Valeanu (Valeano), de origine italian, cu studii la Marsilia și Paris, funcționează in districtul Tutova între 1855—1861, fiind înlocuit în funcție de către Gherasim Ziguras, doctor al Universității din Berlin, care râmîne numai un an (pînă în 1862). Vladimir Miloteanu este numit în 1863 sub­chirurg al districtului ; publică în „Monitorul me­dical" un articol despre „cura cancerului epite­­lial prin clorat de potasiu". In sfîrșit, pentru com­baterea epidemiei de holeră din 1865-1866 este trimis dr. Const. Luchi. După cum se constată medicii care au func­ționat la Bîrlad în prima jumătate a secolului al XlX-lea au studiat în Străinătate și o mare parte din ei erau Străini. Acest fapt se expli­că prin inexistența în țară a unor instituții de învațămînt superior medical. După înființarea fa­cultăților de medicină, pe lîngă universitățile din București (1869) și Iași (1879) vor veni și în Bîr­lad medici care au efectuat Studiile în țara. In legătură cu epidemia din 1829 diverse docu­mente atestă măsurile antiepidemice care s-au luat. Astfel în Regulamentul pentru precurmarea molimei" era prevăzut: „Orașele Iași, Galați, Bîrlad..., cum și alte locuri unde bîntuie mo­lima cu putere după horârîrea marilor inspectori, să fie străjuite și pentru cei care pleacă din acele locuri să se organizeze carantine". Pe plan local găsim menționat că : „Isprăvnicia Tutovei rînduiește pe Stolnicul Nistor Zorila, pentru ocolii Târgului, ca să așeze carantine spre pază de boala ciumei". Revenind la situația spitalului către sfîrșitul de­ceniului al 7-lea, în dosarul cu acte al inspec­ției făcute de epitropul Lupu în ianuarie 1869, se arată că situația materială rămăsese tot pre­cară, iar clădirea era „în cea mai deplorabilă stare". Deoarece aceasta nu merita nici o repa­rație, spitalul se va muta în 1872 într-un han de la marginea orașului, unde va râmîne pînă în 1881, cînd se va instala în noul local, întru totul corespunzător, în care - cu o serie de adăugiri și îmbunătățiri ■— funcționează și astăzi. R. DUDA mmg mmmm­ o c o ia CA LA CARTE ORIZONTAL: 1. Carte folo­sită, altădată, ca abecedar — Carte cu surprize ; 2. Carte cu hărți — învață carte — Încă puțin! ; 3. Semn la cărțile de joc — Dă cărțile pe față; 4. Puțin ocupată ! — Scrisă ca la carte — Cărți mari; 5. în­tinsă — A­potoli; 6. Cărțile unui scriitor — Navigator rus din sec. XVIII — Scurtă lite­ratură­­ ; 7. Semn de carte — Măiestria celui ce scrie cărți; 8. Îndreptar la sfîrșitul cărți­lor — Lumina cărților; 9. Li­vadă — Carte — Încep să scrie! — Alifie; 10. De aceeași mărime — Atracția cărților pentru copii — Rîuri; 11. Dîn­­șii — Vioară; 12. Om multă carte — Trecute ca cu la carte; 13. Cărți terminate de citit — Număr­ VERTICAL ; 1. Cărți de mare valoare — Început și terminat de scris­­ ; 2. Face morală — Fragment dintr-o carte; 3. Pin­guin — O carte broșată — în viitor­ ; 4. Canal în Elveția — Ritual — Personaj întîlnit în cărțile lui Shakespeare; 5. Locul sigiliului — Degajat — Persoană; 6. Mariera acasă — In operă ! —• Ultimele cărți I; 7. Carte poștală — Mănunchi; 8. Omul Cărților —■ Decor la cărțile de joc; 9. Diminutiv feminin — Furați la cărți; 10. Localitate în Portugalia — Mișcare involuntară — Com­pozitor german; 11. Pardesiu -- Din cînd în cînd; 12. Mar­chează editarea unei cărți — Un anume tip — Imprimă textele cărților; 13. Femei cu carte — Bluze. Dicționar: Avo, EU­. Ert, Ale, Saar, V. AGHEORGHIESEI Infarct la pești Majoritatea varietăților de păstrăvi din Oceanul Pacific ies din icre în ape dulci. După aceea, mormolocii por­­n­esc spre mare și, cînd ajung la maturitate și vine timpul să se înmulțească, ei iau drumul pe care l-au parcurs și părinții lor, în contra curentului cursurilor de apă. Ei depun icre o singură dată în viață, după care mor. Abia recent s-a lămurit că ei mor de pe urma afec­țiunilor cardiovasculare care se declară în urma schimbă­rii bruște a condițiilor de existență prin trecerea din apele sărate în cele dulci. Pe litoralul nord-american al Pacificului trăiește o va­rietate de păstrăv care, spre deosebire de celelalte, de­pune icre de mai multe ori din care cauză se deplasează mai frecvent în apele dulci, de unde se întoarce în cele ale oceanului. Trecerea din ocean în fluvii provoacă afecțiuni ale cârdului și la acest pește. Este însă uimitor faptul că sănătatea lui se restabilește complet, inima și vasele sanguine redevin absolut normale. Pînă în pre­zent, un asemenea fenomen nu a fost observat la nici o altă ființă. Floare de filodendron Foto: Ov. Spirtu Hobby primejdios Ercole Gentile, în vîrstă de 49 de ani, paznicul unei vile bogate din Piazza de­ Emporio din Roma, avea, în afara ce­lorlalte îndatoriri ale sale, sarcina să ducă zilnic de mîn­­care leopardului Camilo sâ-i curețe cușca de pe tera­­și­isa vilei­.­­Familia care locu­iește aici cheltuiește zilnic 1.000 de lire pentru paznic și 12.000 de lire pentru întreținerea leo­pardului. Intr-o dimineață, Gentile a in­trat în cușca lui Camilo, fără să observe că acesta stătea cul­cat într-un colț întunecos. Fiara s-a repezit la paznic și l-a sfî­­șiat într-o clipa. In afară de leo­pard, în vilă se mai aflau șerpi și doi pui de lei. Sute de pan­tere, tigri și alte fiare trăiesc în vilele altor bogătași din Ro­ma. Acest „hobby” primejdios nu este interzis de lege. Locuitorii Romei se pot consola numai cu faptul că autoritățile comunale interzic cu strictețe creșterea găinilor în perimetrul orașului... Actorul Sidney Poitier, cunoscut pu­­b­bicului nostru din filmele „Lanțul". „Ghici cine vine la cină", a acordat recent un interviu revistei „Jeune Afrique". „Jeune Afrique" : Pot să vă întreb cum vă explicați reușita ca vedetă de cinema ? Sidney Poitier. Am refuzat totdea­­una să accept ideea că s-ar fi putut în­­timpla să nu devin un actor bun. Nici un moment nu mi-a venit în minte a­­ceasta eventualitate pe cînd­ îmi edifi­­cam cariera. Nu am încercat niciodată să afbu părerea cui­va asupra șanselor mele de succes, cum multi tineri vin să mă întrebe as­tăzi. Am vrut să fiu actor și, de 26 de ani, toate efor­turile mele s-au concentrat pentru atingerea acestui scop. J.R. : A fi crescut in mica insulă Cat island din Bahamas. Ce lei de copil ați fost ? S.P.: Un copil ca toți ceilalți De eram considerat mai degrabă un copil d­i­­ficil. (...) Părinții mei au multe nopți petrecut albe din cauza mea. J.A. : Cum trăia familia voastră ? S.P.: Tatăl meu era țăran sărac și noi eram opt copii. Trăiam într-o coli­bă. O duceam des­tul de prost, dar in familie nu ne-a lip­sit niciodată căldu­ra și afecțiunea. Fiind cel mai mic, aveam partea mea de protecție și dra­goste. (...) J.A.: Cînd aveați 11 ani, familia a pierdut mica pro­prietate și s-a in­stalat la Nassau, capitala insulelor Bahamas. Vă amin­­tiți de primele im­presii ? S.P. : Orașul mă inspăimînta. Lumini­le strălucitoare mă fascinau, înțelegeți, descopeream electri­citatea. Și eram convins că automo­bilele erau cărăbuși. Nassau era pentru mine o țară de vis, plină cu lucruri ex­traordinare pe care niciodată nu le vă­zusem la Cat Island. (...) J.A. : La Nassau a­i mers prima oa­ră la cinema ? S.P.: Da. Nu îmi mai amintesc titlul primului film, dar știu că era un wes­tern. Aceasta a fost întîlnirea capitală. Cinematograful devenit pentru mi­n­­e totul, J.A.: în această perioadă , v-ați decis să deveniți vedetă de cinema ? S.P. : Nu atunci. Eram nebun după cinema și petreceam cea mai mare parte din timp posibilă in cinematograf. Cînd mă întîlneam cu prietenii sau cu fa­­milia în ieșirea din sala de proiecție, mimam întreaga in­trigă, interpretam toate rolurile , dar nu m-am decis să devin actor decit mulți ani mai tîrziu, cînd, după ce am părăsit insulele Ba­hamas, am Încercat, cu disperare, la New York, să ciștig cite ceva pentru a su­praviețui. (...) J.A.: Vorbiți-ne de cariera dv. de actor. S-a spus in repetate rânduri că manifestați cea mai mare reținere de a juca în filme care pot fi considerate ofensatoare pentru negri. S.P.; Da, totdea­una am acționat așa. Cînd mi-am făcut debutul ca actor, negrilor nu li se o­­fereau decit roluri minore. Dar m-am hotărât să nu întru­chipez niciodată un personaj care i-ar arăta pe negri în­tr-o lumină defavo­rabilă. Mi-am pro­mis să nu turnez niciodată un Ulm în care să nu fiu mîn­­dru de personajul pe care-l voi inter­preta. J.R.: Cum vă ex­plicați faptul că gu­vernul american n-a reușit încă să re­zolve problema ra­sială și grava criză urbană? S.P.: El refuză să atace aceste proble­me pentru că nu poate găsi nici un profit pe termen scurt. Nu uitați că societatea noastră e fundamentată pe noțiunea de profit și că, dacă ea ofe­ră un ajutor oare­care într-o privință, aceasta o face din rațiuni capitaliste. Sidney Poitier: M îndreie unele personaje Clădire cilindru Un arhitect po­lonez a realizat proiectul unei clă­diri în formă de cilindru care se a­­samblează în spi­rală, liftul și scă­rile se află la mij­locul cilindrului, apartamentele în porțiunile exterioa­re ale axei, pen­tru a avea în per­manență lumină și aer. Fiecare apar­tament al acestei clădiri va fi situat cu cîțiva centime­tri mai sus de pre­cedentul astfel în­cit clădirea să se construiască în spi­rală. Proiectul se va realiza în curind pe una din stră­zile principale ale Sczeczinului. Reclamație nemaiîntîlnită lui Recent, Tribuna­Suprem al S.U.A. a primit o reclamație neobiș­nuită : „Conside­răm că statul Ne­vada își însușește nelegal norii din care ar trebui să cadă ploaia pe te­ritoriul statului nostru — Utah". Vara trecută în statul Nevada fost aplicată o in­­­venție originală : în nori au fost in­troduși vapori de iodură de argint, care transformă gazele în lichide. Considerînd că statul Nevada își însușește ploaia care le aparține, autoritățile statului Utah au adresat sus - menționata plîngere T­ribuna­­lului Suprem al S.U.A., pretinzînd compensații ma­teriale. Luntrea de papirus va învinge oceanul? (II) 21 mai. O splendidă noapte li­niștită. Viatul ne este prielnic. Dimineață am găsit apa plină de impurități , am introdus în apă cana și am numărat dintr-o cată trei bul­gări de bitum. După-amiazi, pe la ora 3, suprafața oceanului, limpede pînă atunci ca a unui lac, s-a aco­perit din nou cu spumă albă și cu multe pete de petrol. 2$ mai. Dimineața a fost timp fru­­mos. Maimuța Safi se legăna cu cepul în jos amuzîndu-se. 26 mai. Călătoria noastră s-a des­fășurat bine In cursul nopții, în sori observăm că trecusem de capul Juby, nici măcar nu-l mai vedeam. Ne era foarte greu să menținem direcția. George și Carlo vînîeau împreună. Principalul pericol pen­tru ambarcațiunea Ra II era ca pa­pirusul să nu se umfle sub lovitura valurilor. Pentru orice eventualita­te am aruncat peste bord coșurile cu alimente. 27 mai. Ne-am trezit înt­ritm tan­gaj de coșmar. Apa inundase prora și pupa dar se retrăgea printre tijele de papirus. 29 mai. In jurul nostru nu ve­deam decît munți negri de apă, cu vîrfuri acoperite de apuft­â, ase­menea zăpezii. Prin pătura cenușie de nori, ici-colo zărim­ stelele. Vîn­­tul prinde puteri. Pentru prima data de la începutul călătoriei observăm un plancton abundent și fosfores­cent. 29 mai. La ora 23.00 ne-am trezit într-un zgomot de motor care ve­nea din stingă ambarcațiunii. La 50 m de noi cu aceeași viteză îna­inta un vapor comercial. Am­inte­ de THOR HEYERDAHL les că străbăteam drumul principal maritim, care ocolește Africa. 31 mai. Duminica la prînz, Rei­ner a oferit cafea, ouă, și salam. El îl înlocuia pe Carlo la bucătă­rie. Azi este zi de odihnă. 2 iunie. A trebuit să renunțăm la o parte din proviziile pe care le păstram sub dușumeaua de bam­bus a cabinei. See îmbibaseră cu apă de mare. Ra­ II plutea foarte adînc scufundată în mare și ne gîndeam la un moment dat dacă nu era mai bine să perforăm două orificii în parapet prin care apa sí ifu­ră și să iasă în voie. Totuși, ar fi putut fi periclitată rezistența construcției, ceea ce ar fi însem­nat un pericol serios. Am ieșit însă din această situație cu aju­torul unor mici șiretlicuri, in­tr-adevăr demne de navigatorii an­tici. 6 iunie. Valurile ne sunt astăzi potrivnice, este înnorat și plouă. Conducem foarte greu. Carlo a în­cercat să pescuiască, dar fără suc­ces. Cînd George a ieșit din ca­bină, i-a sărit în ochi un pește zburător. 7 iunie. In timpul nopții, valu­rile au lovit ulcioarele c­e lut cu apa potabilă. Ulterior, Santiago a făcut lista cu proviziile de bău­tură de la bord și ne-a atras a­­tenția să fim foarte cumpătați. 8 iunie. Un vint proaspăt, cerul ușor înnorat. Astăzi parcă ne-a fost mai ușor. Am trăit Un moment de groază Cînd Santiago a strigat­­. „George în mare !“ Capul negru al lui George apărea și dispărea prin­tre valuri la o distanță de 40 m de corabie. Toți credeau că a că­zut în mare, eu însă eram sigur că s-a aruncat pentru a pescui vreun obiect care a alunecat peste bord. S-a urcat în barcă promi­­țîndu-ne că nu o să se mai în­­tîmple. 11 iunie. Specialiștii în papirus și egiptologii ne-au prezis că am­barcațiunea noastră nu va rezista pe apă mai mult de două săptă­­mîni. Totuși, au trecut de la ple­care 37 de zile și totul decurge în cele mai bune condiții, in timpul schimbului de dimineață, de la 4 la 6, priveam stelele și norii. Era o noapte fără lună, iar Ra­ It, părea neobișnuit de albă, ca laptele, lu­minată puternic de zona de planc­ton. Aveam impresia că zbor cu un covor fermecat pe Calea lactee. De pe punte ajungeau la mine niște zgomote ciudate care îmi păreau fie niște piuituri, fie scrîșnete, deși nu vedeam nimic. Stîn­d Sub plaza egipteană mai lată sus decît jos, este ușor să-ți închipui ce joc al fanteziei ar fi putut naște astfel de zgomote în imaginația naviga­torilor antici. La jumătatea drumului 15 iunie. Nu avem vânt aproape deloc. Am desfăcut două sticle de șampanie luate cu­ noi special pen­tru a sărbători jumătatea drumului între Safi și Barbados. Intr« Carlo și Santiago a izbucnit o mică cear­tă în probleme organizatorice , este primul simptom de „febră a expe­diției" care a cuprins echipajul nos­tru. Toate divergențele au fost rezolvate repede cu băutură și cîn­­tece, pentru că ele nu aveau la bază nimic altceva decît motivul că eram singuri—singurei pe „bar­ca de hîrtie“ în largul ocean. 17 iunie. Valuri singuratice ne loveau din cînd în cînd. Aproape ne pierdeam între ele. O meduză uriașă mi-a atins piciorul. Cu cî­­teva clipe în urmă, valurile arun­caseră o altă meduză lingă masa pe care mîncara : aparținea unei specii veninoase a cărei atingere provoacă paralizie. Mă înfiorasem cîndu-mi seama că intrasem într-o capcană și eram înconjurați de forțe vrăjmașe și nimeni nu ne putea ajută : doar în cabină sau sus pe catarg puteam scăpa de valuri. Carlo m-a fotografiat cu o meduză (inofensivă) în mînă. Pe ce­lelalte le aruncam în mare apu­­cindu-le cu mânuși groase. A fost cea mai frumoasă noapte din lun­ga noastră călătorie. 19 iunie. Vine puternic, mare fu­rioasă, în jurul nostru valuri uria­șe, neregulate. Unul dintre ele s-a năpustit asupra mea lovindu-mă pu­ternic în obraz. Observ plutind pe valuri un dop de șampanie petele de petrol cu care ne obiș­șn­­uisem. Viteza este foarte bună. Am formulat textul mesajului pe care îl voi trimite mîine lui U Thant. Dintr-o dată, asupra noas­tră se năpustesc Valuri de 10 m înălțime. Am auzit trosnitura unui lemn care s-a rupt i era vîsla din dreapta care se frînsese ca o sco­bitoare. Valurile loveau catargul­. M-am repezit după vîsla de rezer­vă dar era strîns legată cu o sfoară de corpul corăbiei- Vintul sufla din ce în ce mai tare, munții de apă erau uriași. Am tras înăun­tru enorma vîslă de lemn de teas. George trebuia să taie sforile care strîngeau mănunchiul de papirus de care a fost fixată. Resturile din legătura de papirus au căzut în mare și dintr-o dată am simțit că-mi rămăseseră cuvintele în git. Am privit tăcuți unii la alții. Ve­­­deam cum apa înmuiase papiru­sul și acesta nu se mai ținea la suprafață. Am coborit pînza, ceea ce nu era deloc simplu. Valurile, biciuiau din toate direcțiile. Pun­tea se scufundase sub spumă, parcă sosise într-adevăr sfîrșitul călăto­riei noastre. (Va urma) C­opiii secolului XX vînd cu ele 920 te? Doar părinții de întrebări. Cine­­ răspund specia­poate oare râs­­îiștii. Dar pentru puncte unei ase-­asta se trebuiesc am rostesc zilnic menea sete de cu­ cunoștințe sefioa-12.000 cuvinte, fou­­noaștere nepotoli­­se... Potrivit unor sta­tistici, copiii în vîrstă de patru Olimpiada anecdotelor UN BĂRBAT trece pe stradă pe lîngă doi cîini . — li cunoști ? întreabă li­nul din ei? Da. este veterinarul meu. UN PASAGER se apropie de un alt pasager care citea un ziar : — Vreți să fiți al patrulea la bridge ? — Cu plăcere ... *— Perfect. Așteptați numai o clipă, mă duc să mai caut încă două persoane. UN BĂIEȚEL pe care pă­rinții l-au luat într-o vizită a primit la masă o felie de tort, după ce a mîncat-o a mai cerut încă o bucată. — Nu ți-am spus că nu es­te frumos să mai ceri o por­ție ? l-a întrebat mama. — Da, mi-ai spus, însă tu nu știai că porțiile vor fi a­­tît de mici ! UN COW-BOY îi spune al­tuia : — Te caută șeriful. Te bă­nuiește că l-ai fi omorît pe Greene. Ai vreun alibi ? — Bineînțeles. Chiar atunci l-am omorît pe Brown. GAZDA arată prietenelor sale fotografii din copilărie. Pe o fotografie se poate vedea o fetiță în brațele unei bătrîne. — Așa arătam eu acum 30 de ani. Vă place?­­- Grozav! Dar cine e fe­tița ? DIRECTORUL unei fabrici de piele artificială își anunță colaboratorii: —■ Domnilor, am să vă co­munic o veste bună ! Secția noastră de cercetări științifice a creat o molie care mănîncă țesături sintetice !... — MNAMICO, cum se nu­mește gura din­ Care am por­nit acum ? — Nu știu. Lasă-mă în pa­ce, nu vezi că citesc ? — Trebuie totuși să te uiți. Acolo a coborît frățiorul meu. Intre soți . —* Draga mea, uite, la hai­nă mi-a rămas un singur nas­ture. Ce zici? -- Intr-adevăr, nu e frumos. Mai bine rupe-­ și pe acesta. UN BĂIEȚEL vizionează un film cu niște indieni care își vopsesc fețele. — De ce se vopsesc, tăti­cule ? — întreabă el intriga!. — Se pregătesc de război. A doua zi băiatul vine a­larmat in camera tatălui său! — Tăticule, ar fi bine să plecăm, mămica se pregătește de război.... DIRECTORUL unui spital de nebuni întîlnește pe sală un pacient și îl întreabă: •— De ce spuneți la toată lumea că sînteți Napoleon, iar mie că sînteți Carol cel Mare ? —­ Păi, pe dv. domnule doc­tor, cum a$ putea să Vă mint ? MAMA: Ce preferi să-ți iau de ziua ta, un joc, un automobil cu pedale, un­ tre­­nuleț electric sau o cutie cu soldați ? Copilul. Cumpară-le pe toate, mămica. Pe urmă am să-mi aleg. VREMEA NOUĂ •

Next