Vremea, iulie-septembrie 1944 (Anul 17, nr. 756-765)
1944-07-02 / nr. 756
Taxa poștală plătită iu numerareî. Aprobării Nr. 3101/554/1840. DIRECȚIA: VLADIMIR DONESCU 4 pagini LEI 76 ABONAMENTE UN AN 1200 LEI 6 LUNI 700 LEI 3 LUNI 400 LEI PENTRU INSTITUȚII 5000 Lei anual ÎN STRĂINĂTATE DUBLU Proprietar: Ziarul „Vremea” S AU ANUL XVI. — NR. 756. — DUMINICA 2 IULIE 1944 . • V BUCUREȘTI, Str. CAROL 10 PUBLICITATEA LA ADMINISTRAȚIE TELEFOANE 3.89 93, 3.63 45 și 9.90.68 înscris reg. Publ. per. Nr. 1030/938 „Mancă, Joiana, pălăria dă paia lui vacoata noastră și cu mancă, năvoada, cu gumila stric cu tot”. (Desen de Ioana Basarab) Balcanii și Europa Un congres, catolic și european, convocat, prin 1932,la Roma, pentru stabilirea coordonatelor necesare realizării unității europene s’a terminat cu această ironică și desamăgitoare constatare a participant român: Europa, unul mai mult decât o noțiune de unitate, este o noțiune de criză! Va fi astfel și mâine? Probabil, în măsura în care unitatea va fi tradusă prin planuri iluzorii deocamdată, de State Unite ale Europei. Adică, în măsura în care se va încerca un salt direct dela statele naționale, cu tendințe autarhice sau de orice altă natură, dar în esență centrifugale, la un stat european, sărindu-se faza intermediară și necesară peste colaborărilor regionale, conturate de legile geopolitice și istorice, tâmplările au curmat desfășurarea conferințelor, dar ideia de la care a pornit trebue urmărită și nu ne îndoim că tenacitatea și tenta recunoscută a d-lui com pePapacostea vor contribui la încetățenirea ei în rândurile intelectualilor români. Este poate una din binefacerile acestui războiu pentru greu încercatele popoare balcanice: acela de a dobândi conștiința lor și a rostului lor în Europa. Tragedia politică a apusului european, ca și desamăgirile pe care acesta le-a provocat lumii balcanice, va da desigur popoarelor din acest colț european mai mult curaj în afirmarea dreptului lor la o viață de ele îndrumată, din proprii izvoare pornită și prin voința lor hotărită. Pentru că formule de unitate balcanică au mai pornit și în alte rânduri. Cu observația că ele nu exprimau o entitate politică de sine stătătoare, ci dădeau chip unui sistem de alianțe efemere, accesoriu altor constelații. Ele nu porneau adică de la nevoi proprii adânc resimțite, ci se constituiau din afară. Tradiții comune și legi de viață comune, cadru comun și mai ales probleme economice și sociale comune — iată ceea ce trebue să alcătuiască punctul unic de plecare al ideii de unitate balcanică. Iată ceea ce poate da acestei unități o optică proprie și o orientare pornind exclusiv de la interese proprii. Mai ales această optică proprie trebue să o dobândească popoarele balcanice. După un secol de ignorare reciprocă — dezastruoasă și lipsită de sens — popoarele acestui spațiu european încep să simtă nevoia reîntoarcerii la propria lor matcă. Care este matcă comună. Și acesta este fenomenul cel mai semnificativ din câte se pot semnala în ultimul timp în regiunea Dunării și Munților Balcani. Problemele care se deschid popoarelor balcanice pentru după războiul sociale și economice, de construcții și transporturi, de finanțare și organizare, de afirmare culturală și asigurare a cadrului de viață internațională — nu pot decât să grăbească eforturile de realizare practică a ceea ce deocamdată este numai postulat intelectual. Dar aici, o problemă nouă se ridică — problemă de care se dărâmă de obiceiu entuziasmul: cadrul politic care să exprime unitatea balcanică. Dar aceasta ni se pare a fi, deocamdată, problemă secundară. Esențială nu este o anumită formulă de colaborare, ci convingerea unanimă că numai într’o oarecare formulă de unitate, popoarele balcanice pot să-și valorifice bunurile lor spirituale și materiale. Este nevoie deci de afirmarea voinței de viață balcanică. Formula care o va exprima este susceptibilă de îmbunătățiri și modificări. Calitățile și defectele ei vor exprima permanent gradul de energie cu care popoarele balcanice vor voi să existe ca atare. De aceea, mai mult decât scheme de încadrare, ni se pare semnificativă dobândirea unei conștiințe balcanice. O formulă politică poate fi trecătoare, conștiința apartenenței tale de o anumită lume — cu toate consecințele politice, economice, culturale ce decurg, — nu. De altfel dacă criza europeană a coincis cu aceea a Societății Națiunilor, se datorește tocmai faptului că s'a crezut că o conștientă europeană care să primeze, poate fi înlocuită de o instituție europeană. Iată o greșeala pe care Balcanii nu o pot repeta. Cu atât mai mult cu cât se înfiripă de pretutindeni convingerea că o atare conștiință regională o pregătește, dealungul anilor, pe cea continentală. După ce au fost „butoiul cu pulbere” al Europei, popoarele balcanice încep să pregătească, prin propriul lor exemplu, viitorul, îndepărtat încă, al unității europene. Va fi titlul de glorie al unor popoare tinere însetate de setea creației și participării la drumul progresului uman. H . COSTIN I. MURGESCU OTARIRILE dela Teheran au început să fie puse în practică: după ce Anglo-Americanii au reluat (la 12 Mai) ofensiva în Italia, și după ce au deslănțuit (la 6 Iunie) ofensiva din Vest. Rușii au dat și ei semnalul reluării acțiunii lor, prin atacul din Finlanda (început la 10 Iunie), pentru ca la 22 Iunie să deslănțuie marea ofensivă în sectorul mijlociu al frontului de Răsărit. Prin aceasta, războiul a intrat cu adevărat în faza lui hotărîtoare, deci ultima. De aceasta conducerea germană e conștientă în gradul cel mai inalt, și, precum afirma marți un corespondent din capitala Reichului, „la Berlin s’a prevăzut că un atac general aliat se va produce cam în epoca de acum”, cercurile bine informate „subliniind încontinuu seriozitatea situației generale”, evenimentele viitoare fiind privite „cu grijă și fermitate extremă”. LA VEST, după lupte din cele mai înverșunate, s’a anunțat luni noaptea că Cherbourg-ul a fost cucerit, lucrările de fortificație ca și rezistența germană făcând pe unii comentatori aliați să afirme că forțele anglo-americane au avut de înfruntat „un Stalingrad în miniatură”. Superioritatea aliată în aviație, în artilerie marină și, în sfârșit, în trupe a doborît până la urmă garnizoana germană care s-a luptat cu un adevărat eroism. Ocuparea Cherburg-ului pune acum net problema amplificării operațiilor pe frontul de Vest, pe de o parte prin debarcări masive aliate, de oameni și material, la Cherbourg (bineînțeles după amenajarea portului), pe de altă parte prin alte debarcări, în alte părți, debarcări ce erau așteptate încă de marți. Odată efectuate aceste operații, bătălia terestră nu mai poate întârzia. Semnele apropierii ei în timp sunt tot mai evidente, înseși luptele din regiunea Tilly-sur-Seulles, terminate și ele tot lunt prin ocuparea orășelului (un morman de ruine) de către Aliați, constituind o indicație în această privință. Luptele din regiunea Tilly-Caen au ca obiectiv aliat îmbunătățirea condițiilor în care să se încingă prima mare ciocnire terestră din Normandia ,de perspective nu numai tactice dar și strategice. Faptul că, printr'o înțelegere între De Gaulle și generalul Eisenhower s-a ajuns la numirea generalului Koenig drept „comandant al forțelor franc în faza decisivă cere din interior” constitue un „U -y. i,— „ ...»i. ... „ duce evenimente foarte însemnate în Vest, unde, după cucerirea Cherbourg-ului operația se poate considera că a intrat în cea de a doua fază a ei. • FRONTUL din Italia face legătura strategică între cele fronturi, cel din Vest și cel două din Est, în sensul că, aviația anglo-americană cu bazele în Italia bombardează obiective la Vest în Franța de Sud și la Nord în Austria, dar și la Est, în Ungaria, în Balcani și in România, bombardierele americane adesea aterizând, precum se știe, pe bazele din Rusia (de altfel, unele, cele din regiunea Poltava, fiind atacate de aviația germană). Pe de altă parte, o legătură operativă se poate face între Italia și Balcani, unde acțiunea forțelor lui Tito contribue ca lanțul războinic în Europa să se întindă, actualmente, prin Iugoslavia, din Italia, până la Est, în Rusia. Căci acțiunea aviației ca și Rusia. Căci acțiunea aviației ca și așteptat ,ca portul Piombino aceea de ,„partizani” e tot o acțiuprocesul general. De aceea înaltul comandament german și tratează pe „partizani” după legile obișnuite de războiu, nefăcând nici o distincție și comunicatul german de marți arată că „în peninsula balcanică, trupele unui corp de vânători, de sub comanda generalului de corp de armată Loehr, au sdrobit în lupte grele ce au durat trei săptămâni în munții din sudul Albaniei grupurile de bande comuniste”. (Proporția acestor bande se vede din aceea că, precum continua comunicatul, „inamicul a pierdut 3.000 de morți”, în afară de „numeroși prizonieri, multe arme de tot felul, ca și mari depozite de muniții și provizii”). In operațiile lor din Italia, forțele aliate se lovesc, la Nord de Perugia de o mai mare rezistență, centrul de greutate continuând a fi în sectorul ce ține de la coastă și până la lacul Trasimene. După ocuparea insulei Elba, era de așteptat ,ca Portul Piombino din Comentariu la „Sunt Profetema de istorie literară I s’a dat o tăietură a unui articol cu titlul de mai sus din ziarul „Ecoul", n’aș ști când, în orice caz nu prea vechiu,de Articolul, semnat de d. Adrian Marino, un tânăr publicist, se întâmplă a fi scris de cine m’a văzut mai de aproape și de cine prin urmare poate avea sentimentul a mă cunoaște mai pertinent, până la a susține: „nu comitem nicio indiscreție afirmând că...’” toate acestea, articolul, plin nu de merite de altă natură, miră sufletul meu prin nepertinența lui psihologică, fiindcă făptura intimă a oamenilor se lasă greu scrutată. Am devenit eu însumi mult mai modest în ce privește penetrația psihologică și văd obstacole în definirea oamenilor pe care înainte nu le bănuiam. Pricinile erorilor sunt multe: inexperiența juvenilă, sistematizarea după un preconcept tipologic, conformarea la opinia curentă, raportarea asupra altuia a propriei noastre psihologii, judecarea omului prea de aproape, după manifestări temperamentale, fară, să fie atacat, ceea ce s’a și întâmplat luni, forțele germane urmând mișcarea de desprindere spre Livorno. LA EST, adică pe frontul principal .1---k -l « * sectorul nordic. Rușii au ocupat Viborgul și au conjugat, în continuare, acțiunea lor din istmul Careliei, cu altele din istmul Aunus și istmul Maaselkae (unde orașul Karhumaeki a fost cedat), forțele sovietice au întețit ofensiva lor începută la 22 iunie în sectorul central, caracteristica ofensivei, fiind, cum arăta un comentator din Berlin transmis prin „Rador”, „o punere în acțiune de oameni și material pe o scară cum nu s’a mai văzut nicăeri până acum în întreg spațiul răsăritean”. Tancurile, artileria și avioanele de bătălie sunt folosite de Sovietici într-o proporție nemaiîntâlnită. Spațiul cuprins, în acțiunea operativă se întinde dela regiunea de deasupra Vitebskului, la Est de Poloțk, în jos până la mlaștinile Pripetului. In primul centru de gravitate, Vitebsk, luptele au atins o violență extraordinară, forțele sovietice înaintând de o parte și de alta a fortăreței germane, pe la Nord și pe la Sud, pentru ca numai după această manevră să atace frontal, situația căpătând aspectul unui cerc închis cu centru Vitebsk. In acest cerc diviziile germane constitue acum o poziție de sine stătătoare, care rezistă, deși e asaltată din toate părțile, după ce asaltul principal a fost bine înțeles acela asupra orașului însuși. Al doilea centru nevralgic, cel de la Orșa, are mare însemnătate pentru că Orșa e un important centru de comunicații, cu liniile ferate direcționate spre Minsk. In regiunea Moghilev, atacul sovietic a câștigat (cf. comunicatului german de luni) teren „înspre Vest, după lupte sângeroase”. Mai la Sud, după înverșunatele lupte care au avut ca obiectiv orașul Jlobin, atacul sovietic s’a extins lini spre Sud-Vest, cuprinzând și spațiul orașului Bobruisk. Atacurile acestea arată limpede intenția înaltului comandament sovietic de a-și direcționa eforturile după trecerea răgazului dela Bobruisk, spre Minsk, care constitue astfel punctul unde s’ar întâlni liniile ce pornesc una de la Vitebsk și alta de la Jlobin, pe latura estică a acestui triunghiu înscriin d ANALIST (Continuare în pag. 3-a) cu ignorarea criteriilor lui intime, greșita dotare a operei, etc. etc. Să socotim pe Sun, lipsit de orice valoare literară, ca să nu alunecăm pe căi piezișe. Comentatorii, de obiceiu tineri, spun anume lucruri. Să vedem însă ce spune autorul. Va fi un exercițiu instructiv de istorie literară. Mai toți cred următoarele: 1) Șun este autorul însuși care imaginează înțelept asiat”. 2) „seopera cuprinde mitologic reacțiunea autorului la regimul moral la care a fost supus: „Rar autor român de la Macedonski încoace, care să fi suferit nedreptăți mai evidente și care să fi fost mai insultat, etc.” Bineînțeles sensul e cliptic și are trebuință de o cheie. 3) Șun reprezintă „destinul omului de geniu”. Insă om de geniu unit — Cerul să fie cu ei!) (zic se crede autorul însuși, prin urmare revenire la punctul 1. 4) Mulți își închipue că Sun e un basm, inventat de autor în scopuri de înaltă polemică. Ei bine, în intențiile mele n’au fost cele de mai sus. Intâiu de toate Șun nu e un basm arbitrar. Yao și Sun (sau Suen), cum în fine a putut revela d. Adrian Marino, sunt personagii legendare ale Chinei arhaice, în fond istorice, căci fabulosul este regimul istoriei chineze. Am consultat într’adevăr și cărțile lui Granet, amintite de d. Marino, pe care le-am folosit pentru viziunea totală, socială și filosofică, dar nu fMnul "PilubYPgU JfXJHS? J. vxs". lor, cărțile confuceene). Cine m’ăt urmări ar constata că intriga însăși se află întreagă acolo, că toate amănuntele sunt documentate, că aforismele în general sunt autentice, că fraze întregi, mai ales cele „prețioase”, în șurub, sunt quasi traduse. (Stilul baroc asiatic își are aci scopul său, el nu e stilul meu). Multiplicitatea îndeletnicirilor lui Sun (clar, plugar, muzicant, vânător...) e bazată pe document și nicidecum o aluzie la aspirațiile mele artistice integrale. Sunt niște industrii reprezentative pentru un împărat cin. De ce trebue să-i pară unui biograf obligatorie legătura între Sun și viața autorului? A fost supus acest autor, ca atâți alții, la atacuri de presă? Aceste atacuri de jurnal sunt insignifiante. Important ar fi ca atacurile, dure ori nu să afecteze pe autor. Nu-1 afectează. Autorul a suferit și astfel de ostilități, ca toți oamenii. Este însă un ins cu simțul ridiculului, care nu se ia în tragic, când sunt în viață mizerii mai mari, hidoase. Șun a fost conceput și în substanță încheiat, înainte de 1938, când obiectiv vorbind nu existau motive de a se sui pe piscuri sublime și amare. Totul e o impresie ieșită din data apariției cărții, din spaima pe care mulți publiciști o au de campania de presă, spaimă proiectată fals asupra autorului, precum și din dorința malițioasă a multora ca cel atacat să fie realmente afectat. Insă adevărul este că Sun n’a ieșit din nicio alterare a firii. Privită astfel, fabula apare bizară și de o criptografie încurcată și mai cu seamă săracă și banală în intenții. Banală ar fi până la un punct și ca filosofie a geniului. De la „Luceafărul” acesta a devenit la noi o temă curentă. M’am ocupat la cursuri de problema geniului (adică a creației inspirate) la romantici? Simplu program profesional. Fiind vorba de originea operei de artă, nu sunt decât două teorii capitale: a originei frenetice, geniale, și a creației reflexive. Oricine a studiat pe romantici a trebuit să observe că aceștia fac din opera de artă îndeobște un product al geniului. Ideea e așa de curentă, încât un autor de stud. CALINESCU (Continuare în pag. 2-a) IB