Vremea, iulie-septembrie 1944 (Anul 17, nr. 756-765)

1944-07-02 / nr. 756

Taxa poștală plătită iu numerar­eî. Aprobării Nr. 3101/554/1840. DIRECȚIA: VLADIMIR DONESCU 4 pag­ini LEI 76 ABONAMENTE UN AN 1200 LEI 6 LUNI 700 LEI 3 LUNI 400 LEI PENTRU INSTITUȚII 5000 Lei anual ÎN STRĂINĂTATE DUBLU Proprietar: Ziarul „Vremea” S­ AU ANUL XVI. — NR. 756. — DU­MI­NICA 2 IULIE 1944 . • V BUCUREȘTI, Str. CAROL 10 PUBLICITATEA LA ADMINISTRAȚIE TELEFOANE 3.89 93, 3.63 45 și 9.90.68 înscris reg. Publ. per. Nr. 1030/938 „Mancă, Joiana, pălăria dă pai­a lu­i vacoata noastră și c­u mancă, năvoada, cu gumila stric cu tot”. (Desen de Ioana Basarab) Balcanii și Europa Un congres, catolic și european, convocat, prin 1932,la Roma, pen­tru stabilirea coordonatelor nece­sare realizării unității europene s’a terminat cu această ironică și desamăgitoare constatare a participant român: Europa, unul mai mult decât o noțiune de unitate, este o noțiune de criză! Va fi astfel și mâine? Probabil, în măsura în care unitatea va fi tradusă prin planuri iluzorii deo­camdată, de State Unite ale Eu­ropei. Adică, în măsura în care se va încerca un salt direct dela statele naționale, cu tendințe au­tarhice sau de orice altă natură, dar în esență centrifugale, la un stat european, sărindu-se faza intermediară și necesară peste colaborărilor regionale, conturate­­ de legile geopolitice și istorice, tâmplările au curmat desfășurarea conferințelor, dar ideia de la care a pornit trebue urmărită și nu ne îndoim că tenacitatea și tenta recunoscută a d-lui com pe­Papa­­costea vor contribui la încetățeni­­rea ei în rândurile intelectualilor români. Este poate una din binefacerile acestui războiu pentru greu încer­catele popoare balcanice: acela de a dobândi conștiința lor și a rostu­lui lor în Europa. Tragedia politică a apusului eu­ropean, ca și desamăgirile pe care acesta le-a provocat lumii balca­nice, va da desigur popoarelor din acest colț european mai mult curaj în afirmarea dreptului lor la o viață de ele îndrumată, din pro­prii­ izvoare pornită și prin voința lor hotărită. Pentru că formule de unitate balcanică au mai pornit și în alte rânduri. Cu observația că ele nu exprimau o entitate politică de sine stătătoare, ci dădeau chip unui sistem de alianțe efemere, accesoriu altor constelații. Ele nu porneau adică de la nevoi proprii adânc resimțite, ci se constituiau din afară. Tradiții comune și legi de viață comune, cadru comun și mai ales probleme economice și sociale co­mune — iată ceea ce trebue să al­cătuiască punctul unic de plecare al ideii de unitate balcanică. Iată ceea ce poate da acestei unități o optică proprie și o orientare pornind exclusiv de la interese proprii. Mai ales această optică proprie trebue să o dobândească popoarele balcanice. După un secol de ignorare re­ciprocă — dezastruoasă și lipsită de sens — popoarele acestui spa­țiu european încep să simtă ne­voia reîntoarcerii la propria lor matcă. Care este matcă comună. Și acesta este fenomenul cel mai semnificativ din câte se pot semnala în ultimul timp în regiu­nea Dunării și Munților Balcani. Problemele care se deschid po­poarelor balcanice pentru după războiu­l sociale și economice, de construcții și transporturi, de finanțare și organizare, de afir­mare culturală și asigurare a ca­drului de viață internațională — nu pot decât să grăbească efor­turile de realizare practică a ceea ce deocamdată este numai postu­lat intelectual. Dar aici, o problemă nouă se ridică — problemă de care se dă­râmă de obiceiu entuziasmul: ca­drul politic care să exprime uni­tatea balcanică. Dar aceasta ni se pare a fi, deocamdată, pro­blemă secundară. Esențială nu este o anumită for­mulă de colaborare, ci convinge­rea unanimă că numai într’o oare­care formulă de unitate, popoarele balcanice pot să-și valorifice bu­nurile lor spirituale și materiale. Este nevoie deci de afirmarea voinței de viață balcanică. For­mula care o va exprima este sus­ceptibilă de îmbunătățiri și modi­ficări. Calitățile și defectele ei vor exprima permanent gradul de energie cu care popoarele balca­nice vor voi să existe ca atare. De aceea, mai mult decât sche­me de încadrare, ni se pare sem­nificativă dobândirea unei con­științe balcanice. O formulă po­litică poate fi trecătoare, con­știința apartenenței tale de o anu­mită lume — cu toate consecin­țele politice, economice, culturale ce decurg, — nu. De altfel dacă criza europeană a coincis cu aceea a Societății Na­țiunilor, se datorește tocmai fap­tului că s'a crezut că o conștientă europeană care să primeze, p­oate fi înlocuită de o instituție euro­peană. Iată o greșeala pe care Balcanii nu o pot repeta. Cu atât mai mult cu cât se înfiripă de pretutindeni convingerea că o atare conștiință regională o pregătește, dealungul anilor, pe cea continentală. După ce au fost „butoiul cu pulbere” al Europei, popoarele balcanice încep să pregătească, prin propriul lor exemplu, viito­rul, îndepărtat încă, al unității eu­ropene. Va fi titlul de glorie al unor popoare tinere însetate de setea creației și participării la drumul progresului uman. H . COSTIN I. MURGESCU OTARIRILE dela Tehe­ran au început să fie puse în practică: după ce An­glo-Americanii au reluat (la 12 Mai) ofensiva în Italia, și după ce au deslănțuit (la 6 Iunie) ofensiva din Vest. Rușii au dat și ei semnalul reluării acțiunii lor, prin atacul din Finlanda (început la 10 Iunie), pentru ca la 22 Iunie să deslănțuie marea ofensivă în sectorul mijlociu al frontului de Răsărit. Prin aceasta, războiul a intrat cu adevărat în faza lui ho­­tărîtoare, deci ultima. De aceasta conducerea germană e conștientă în gradul cel mai inalt, și, precum afirma marți un corespondent din capitala Rei­­chului, „la Berlin s’a prevăzut că un atac general aliat se va produce cam în epoca de acum”, cercurile bine informate „subliniind încon­tinuu seriozitatea situației gene­rale”, evenimentele­­ viitoare fiind privite „cu grijă și fermitate ex­tremă”. LA VEST, după lupte din cele mai înverșunate, s’a anunțat luni noaptea că Cherbourg-ul a fost cucerit, lucrările de fortificație ca și rezistența germană făcând pe unii comentatori aliați să afirme că forțele anglo-americane au a­­vut de înfruntat „un Stalingrad în miniatură”. Superioritatea alia­tă în aviație, în artilerie marină și, în sfârșit, în trupe a doborît până la urmă garnizoana germană care s-a luptat cu un adevărat eroism. Ocuparea Cherburg-ului pune acum net problema amplificării o­­perațiilor pe frontul de Vest, pe de o parte prin debarcări masive aliate, de oameni și material, la Cherbourg (bineînțeles după a­­menajarea portului), pe de altă parte prin alte debarcări, în alte părți, debarcări ce erau așteptate încă de marți. Odată efectuate a­­ceste operații, bătălia terestră nu mai poate întârzia. Semnele apro­pierii ei în timp sunt tot mai e­­vidente, înseși luptele din regiu­nea Tilly-sur-Seulles, terminate și ele tot lunt prin ocuparea oră­șelului (un morman de ruine) de către Aliați, constituind o indica­ție în această privință. Luptele din regiunea Tilly-Caen au ca o­­biectiv aliat îmbunătățirea condi­țiilor în care să se încingă prima mare ciocnire terestră din Nor­mandia ,de perspective nu numai tactice dar și strategice. Faptul că, printr'o înțelegere între De Gaulle și generalul Eisenhower s-a ajuns la numirea generalului Koenig drept „comandant al forțelor fran­c în faza decisivă cere din interior” constitue un „U -y. i,— „ ...»i. ... „ duce evenimente foarte însemnate în Vest, unde, după cucerirea Cherbourg-ului operația se poate considera că a intrat în cea de a doua fază a ei. • FRONTUL din Italia face legă­tura strategică între cele fronturi, cel din Vest și cel două din Est, în sensul că, aviația anglo-a­­mericană cu bazele în Italia bom­bardează obiective la Vest în Franța de Sud și la Nord în Au­stria, dar și la Est, în Ungaria, în Balcani și in România, bombardierele americane adesea ateri­zând, precum se știe, pe bazele din Rusia (de altfel, unele, cele din re­giunea Poltava, fiind atacate de aviația germană). Pe de altă parte, o legătură operativă se poate face între Italia și Balcani, unde acțiu­nea forțelor lui Tito contribue ca lanțul războinic în Europa să se întindă, actualmente, prin Iugo­slavia, din Italia, până la Est, în Rusia. Căci acțiunea aviației ca și Rusia. Căci acțiunea aviației ca și așteptat ,ca portul Piombino aceea de ,„partizani” e tot o acțiu­procesul general. De aceea înaltul comandament german și tratează pe „partizani” după legile obiș­nuite de războiu, nefăcând nici o distincție și comunicatul german de marți arată că „în peninsula balcanică, trupele unui corp de vâ­nători, de sub comanda generalu­lui de corp de armată Loehr, au sdrobit în lupte grele ce au durat trei săptămâni în munții din su­dul Albaniei grupurile de bande comuniste”. (Proporția acestor bande se vede din aceea că, pre­cum continua comunicatul, „ina­micul a pierdut 3.000 de morți”, în afară de „numeroși prizonieri, multe arme de tot felul, ca și mari depozite de muniții și provizii”). In operațiile lor din Italia, for­țele aliate se lovesc, la Nord de Perugia de o mai mare rezistență, centrul de greutate continuând a fi în sectorul ce ține de la coastă și până la lacul Trasimene. După ocuparea insulei Elba, era de așteptat ,ca Portul Piombino din Comentariu la „Sun­t Profet­ema de istorie literară I s’a dat o tăietură a unui­­ articol cu titlul de mai sus din ziarul „Ecoul", n’aș ști când, în orice caz nu prea vechiu,de Articolul, semnat de d. Adrian Marino, un tânăr publicist, se în­tâmplă­ a fi scris de cine m’a vă­zut mai de aproape și de cine prin urmare poate avea sentimentul a mă cunoaște mai pertinent, până la a susține: „nu comitem nicio indiscreție afirmând că...’” toate acestea, articolul, plin nu de merite de altă natură, miră sufle­tul meu prin nepertinența lui psi­hologică, fiindcă făptura intimă a oamenilor se lasă greu scrutată. Am devenit eu însumi mult mai modest în ce privește penetrația psihologică și văd obstacole în de­finirea oamenilor pe care înainte nu le bănuiam. Pricinile erorilor sunt multe: inexperiența juvenilă, sistematizarea după un precon­cept tipologic, conformarea la opi­nia curentă, raportarea asupra al­tuia a propriei noastre psihologii, judecarea omului prea de aproape, după manifestări temperamentale, fară, să fie atacat, ceea ce s’a și întâmplat luni, forțele germane urmând mișcarea de desprindere spre Livorno. LA EST, adică pe frontul princi­pal .1---k­ -l « * sectorul nordic. Rușii au ocupat Viborgul și au conjugat, în conti­nuare, acțiunea lor din istmul Ca­­reliei, cu altele din istmul Aunus și istmul Maaselkae (unde orașul Karhumaeki a fost cedat), forțele sovietice au întețit ofensiva lor începută la 22 iunie în sectorul central, caracteristica ofensivei, fiind, cum arăta un comentator din Berlin transmis prin „Rador”, „o punere în acțiune de oameni și material pe o scară cum nu s’a mai văzut nicăeri până acum în întreg spațiul răsăritean”. Tancurile, ar­tileria și avioanele de bătălie sunt folosite de Sovietici într-o propor­ție nemaiîntâlnită. Spațiul cuprins, în acțiunea o­­perativă se întinde dela regiunea de deasupra Vitebskului, la Est de Poloțk, în jos până la mlaști­nile Pripetului. In primul centru de gravitate, Vitebsk, luptele au atins o violență extraordinară, forțele sovietice înaintând de o parte și de alta a fortăreței germane, pe la Nord și pe la Sud, pentru ca numai după această manevră să atace frontal, situația căpătând aspectul unui cerc închis cu centru Vitebsk. In a­­cest cerc diviziile germane consti­­tue acum o poziție de sine stătă­toare, care rezistă, deși e asaltată din toate părțile, după ce asaltul principal a fost bine înțeles acela asupra orașului însuși. Al doilea centru nevralgic, cel de la Orșa, are mare însem­nătate pentru că Orșa e un impor­tant centru de comunicații, cu li­niile ferate direcționate spre Minsk. In regiunea Moghilev, ata­cul sovietic a câștigat (cf. comu­nicatului german de luni) teren „în­spre Vest, după lupte sângeroase”. Mai la Sud, după înverșunatele lupte care au avut ca obiectiv o­­rașul Jlobin, atacul sovietic s’a extins lini spre Sud-Vest, cuprin­zând și spațiul orașului Bobruisk. Atacurile acestea arată limpede intenția înaltului comandament sovietic de a-și direcționa efortu­rile după trecerea răgazului dela Bobruisk, spre Minsk, care consti­­tue astfel punctul unde s’ar întâl­ni liniile ce pornesc una de la Vi­tebsk și alta de la Jlobin, pe latura estică a acestui triunghiu înscriin­­ d AN­ALIST (Continuare în pag. 3-a) cu ignorarea criteriilor lui intime, greșita dotare a operei, etc. etc. Să socotim pe Sun, lipsit de orice valoare literară, ca să nu alune­căm pe căi piezișe. Comentatorii, de obiceiu tineri, spun anume lu­cruri. Să vedem însă ce spune autorul. Va fi un exercițiu instruc­tiv de istorie literară. Mai toți cred următoarele: 1) Șun este autorul însuși care imaginează înțelept asiat”. 2) „se­o­­pera cuprinde mitologic reacțiunea autorului la regimul moral la care a fost supus: „Rar autor român de la Macedonski încoace, care să fi suferit nedreptăți mai evidente și care să fi fost mai insultat, etc.” Bine­înțeles sensul e cliptic și are trebuință de o cheie. 3) Șun reprezintă „destinul omului de geniu”. Insă om de geniu unit — Cerul să fie cu ei!) (zic se crede autorul însuși, prin urmare revenire la punctul 1. 4) Mulți își închipue că Sun e un basm, in­ventat de autor în scopuri de înal­tă polemică. Ei bine, în intențiile mele n’au fost cele de mai sus. Intâiu de toate Șun nu e un basm arbitrar. Yao și Sun (sau Suen), cum în fine a putut revela d. Adrian Marino, sunt persona­gii legendare ale Chinei arhaice, în fond istorice, căci fabulosul este regimul istoriei chineze. Am consultat într’adevăr și cărțile lui Granet, amintite de d. Marino, pe care le-am folosit pentru viziunea totală, socială și filosofică, dar nu fMnul "PilubYPgU JfXJHS? J. vx­s". lor, cărțile confuceene). Cine m’ăt urmări ar constata că intriga în­săși se află întreagă acolo, că toate amănuntele sunt documen­tate, că aforismele în general sunt autentice, că fraze întregi, mai a­­les cele „prețioase”, în șurub, sunt quasi traduse. (Stilul baroc asia­tic își are aci scopul său, el nu e stilul meu). Multiplicitatea în­deletnicirilor lui Sun (clar, plu­gar, muzicant, vânător...) e bazată pe document și nici­decum o alu­zie la aspirațiile mele artistice in­tegrale. Sunt niște industrii re­prezentative pentru un împărat cin. De ce trebue să-i pară unui biograf obligatorie legătura între Sun și viața autorului? A fost supus acest autor, ca atâți alții, la atacuri de presă? Aceste ata­curi de jurnal sunt insignifiante. Important ar fi ca atacurile, dure ori nu să afecteze pe autor. Nu-1 afectează. Autorul a suferit și ast­fel de ostilități, ca toți oamenii. Este însă un ins cu simțul ridi­­culului, care nu se ia în tragic, când sunt în viață mizerii mai mari, hidoase. Șun a fost conceput și în sub­stanță încheiat, înainte de 1938, când obiectiv vorbind nu existau motive de a se sui pe piscuri su­blime și amare. Totul e o im­presie ieșită din data apariției căr­ții, din spaima pe care mulți pu­bliciști o au de campania de presă, spaimă proiectată fals asupra au­torului, precum și din dorința malițioasă a multora ca cel ata­cat să fie realmente afectat. Insă adevărul este că Sun n’a ieșit din nicio alterare a firii. Privită astfel, fabula apare bizară și de o crip­tografie încurcată și mai cu sea­mă săracă și banală în intenții. Banală ar fi până la un punct și ca filosofie a geniului. De la „Luceafărul” acesta a devenit la noi o temă curentă. M’am ocupat la cursuri de problema geniului (adică a creației inspirate) la ro­mantici? Simplu program profe­sional. Fiind vorba de originea o­­perei de artă, nu sunt decât două teorii capitale: a originei frenetice, geniale, și a creației reflexive. Oricine a studiat pe romantici a trebuit să observe că aceștia fac din opera de artă îndeobște un product al geniului. Ideea e așa de curentă, încât un autor de stu­­d. CALINESCU (Continuare în pag. 2-a) IB

Next