Zimbrul, 1850-1851 (Anul 1, nr. 1-97)

1850-09-18 / nr. 23

. ZIMUBRĂUL. a. l. a 6 -3u JE 94 curee, ori Creștinu; asfelu pregătindese poporul romănu din ambele părți, ap­oi ceiau cumva doritul minutu de a se iide­u­­la, de a lăm­uriei credința care ce ao» Insemnată în cărțile, cu care ce folosescu apbile aceste confesii de o potrivă. Ce olăcură dar romănii din Transilvaniea după adunarea de la Blassiu, și de facu pănă m minutul de față? Ce ceartă între sine din cause religioase multu mai dușmănește de citut in timpurile cele barbare, căndu dom­­pia igporanța și dreptul celui mai puternicu, Jap preoțimea catolică, văzăndu că acumu ...) pentru de a putea păs­­cui in turbure, lui vără nasul, pănă unde ns și'l putură fără nici jesuiți, a­­semine și guvernul unde în pumni, văzăndu că nici odată i se putură realisa mai bine principiile ce le nutrește în această pri­­vință, ca tocma acumu, el sare, ce e dreptu, și ii desparte, silinduse ai împăciui; însă împăciuirea nu îmbucură niai ne o parte nici pe alta. Văzăndu aceste triste împregiurări, eăntu silitu a crede, (măcar că nu credu ju blastămuri), cum că asupra poporului romănu, preste totu mai zace încă unu blăstămu pen­­tru care ce ceru încă multe lacrămi, KA să se poată rădica și șterge pe deplinu. Dar ce facu capii bisericei de o parte și de alta? Ceea ce facu și oamenii, carii poartă cu­­getu curatu întru alergarea și silința de a stinge unu u care aflăndu materii ar­­zătoare și alași și prin unu văntu puternicu, se Luuește cu iuțială de fulgere, bălăn­­dia­ și giocu de toată silința stăngătorilor pompieri. Adaogă mi fatalitatea, că Binassiul se află în stare de esoseie, prin urmare tocma de ar dori preademnul și multu sti­­matul Episcopu An­dreiu Șaguna, care la toa­­te aceste nu poartă nici o vină, ai întimpina cu o înțelegere frățească, astăzi n'are cu tine vorbi. Deie cerul, Ra la alegerea de CEgdaiecopu­ne ce va face in luna viitoare la Classiu, soarta să cadă asupra unui băr­­batu care împelegănduse kn confratele seu, să apuce măsuri, prin care să ce restaure dragostea și buna înțelegere între ambele turme, cunoscăndu ambele părți, că nimica poate fi astăzi mai stricătoriu pentru partea Romănă, de cătu violenta săritură de la o confesie la alta, în cătu ca să rămbe fie­­în legea care au apucatu de la pă­­și să'și arunce privirea la alte trebuințe după care oftează poporul ro­­care nunți, mănu din Transilvaniea, și care tocma acumu s'aru pute căștiga, iar nu a se cer­­ta pentru nimica că care lege e mai bu­­nă, și care se află în mare favoare la înalta Curte. Nu creadă nici închinătorii preoțimei catolice, că aceiea mizlocește pen­­tru confesiea unită vre­unu profitu, pe ca­­re aceasta mai tărziu să nu'l plătească în­­zecitu și însutitu, nu creadă nici confesiei răsăriteană, că primindu ea în finul seu căte o sută doă de converși, cu aceiea au pavitatu binele și prosperitatea causei generale a romănilor, care numai prin dragoste și bu­­nă înțelegere între ambele aceste confesii nenorocite să poate naiita, prospera și fe­­rici. Maghiarii se află împărțiți în patru confesii diferite în privința credinței, și Doamne! cumu apucară armele cu toții în conțelegere, pentru căștigarea unilateralei și pentru alte nații apăsătoarei lor cause iar poi tăeți numai în doă confesii puținu, foarte puține osebite una de alta, să nu ne putemu suferi? Amaru voă fariseilor, care înghițiți cămila și strecurați țințariul! A­­maru voă intriganților, care pentru deșertă­­ciune și interese particulare, hățiți și înstrei­­nați pe unu poporu atătu de blăndu și îndelungu suferitoriu. Amaru voă pe pricepătorilor de cuvintele lui Hristos, care zice, că va ve­­ni timpul, căndu nici in munte, nici în Ie­­rusalimu nu se vor închina, ci închinătorii cei adevărați îl vor preamări pe Dumnezeu in spiritu mi în adevăru; voi sfășieți poporul Romănu în tocma cumu ce spășieră evreii mine, vor agiunge romănii ca evreii unu circulu de 15 mile, numai ca să nu treacă prin satele care săptu de celea­­laltă confesie! În astreliu de împregiu­­culturei, de care se bucură alte popoare multu mai neincemnproape în Europa, și de a-și croi unu viitoriu demnu de străbu­­nii lui. Însă acela nu se pregătește prin treceri și retreceri de la o confesie la alta. De presusu de bigotismul în care se află ace­­sea, ne seamănă discordie și neințelegere între fiii unei mi aceluia­și mânt, să între­­bue toate măsurile, prin care să se potolească această dușmănească fiecare, înbărbătăn­­duși, învățăndu pre cei nepricepuți, ca să nu uite nici măcaru pe unu șinutu­­­­­­­­­­­ rn istrailiteni și samarineni, de doritu, ca bărbații, să întocma ka mi­rări nu atătu știu cel mărețu de aceiea, ce bine wi nutriți de nefericita nație romănă: o­u­­mu cătu măne poi­­a pace întocma se poate spera pentru deci es­­care săntu mai scopul a se face Romănul părtașu SĂRI CUPENIE. Ș Germanica., Francioniu, 25 Augustu. Congresul de pace s'au terminatu lucrări­­le. Iată închierile propuse de comitetu și încuviințate de Congresul 18. Congresul amicilor păcei recunoa­­ște că deslegarea chestiilor internaționa­­le prin puterea armelor este contrarie în­­vățăturilor religiei, filosofiei, moralului și privințelor politice, și că­i o săntă dato­­rie a tuturora de a lucra întru desființa­­rea resbelurilor de popoare. De aceiea Congresul recomendează tuturor membrilor săi de a lucra întru aceasta în osebitele lor țeri și circuri prin creșterea îngrijită a giunimei, prin învățătură din cancelărie, și de pe tribuna oratorilor, prin presă și prin ori ce altu mizao cu potrivitu, pentru ca să se stirpească ura aceiea dintre po­­Et aude rugi și imnuri Graiuri sfinte 'n schit sunând Pre părintele din ceriuri Mează-noaptea lăudând. Resfăcut în pistate Pe genunchi el cade jos Imima-i la ceriu străbate Sus la tronul lui Cristos: „Fiă-ți milă Doamne sfinte „Fiă-ți milă de Români: „Adă-ți azi de ei aminte „Ca să scape de păgâni! Și Așa peptu-i cu fervoare Rugi suspină cătră Zeu! De a patriei amoare Tot aprine e sinul său. Dar așa în gânduri pie”­ Al lui suflet contemplând Sănastrul cu o făclie cu afin din exil eșind. - -- — Stă în prag se îmi izioară De-armatu î­nspăimăntoriu (El aici întâia oară Vede-acum un suritoriu) „Cine ești tu fiu străine! „Cum tu-nici ai prebejit?” D Îl întreabă 'n graiuri line, Spăriatul eremit. „Rătăcit sânt în pustie Soții mei nu mi-i găsesc Am văzut aici făclie venitu să m'odihnesc” — „­­ s' plinase Tempestatea Ceriul dulci senin era Și deșertul””) încetase Cu crivețu-a se lupta­ ----.­­- Căprioarele spărioase La poeană car­eșiră Și în coastele tufoase Sturzii versul lor porniră. Ziorile-acum se ivise Preste munți la răsărit Și fereastra­ auzise Schitișorului sfințit. Eremitu 'n contemplare Toată noaptea necurmat Pentru a patriei scăpare Rugi la ceriuri au nălțat.­­Dar­ ce sună în pustie, Așa dulce măiestos! De un cor de armonie, Un imn sânt și glorios! Vai, și codru 'ntreg lucește ba de-un soare scânteind! Eremitul iuti pășește A­na său oaspe 'ncă dormind­­ă, i zice, cu grăbire „Scoală deci Măria ta „Sc „Și-mi urmează făr' sfiire „Voiu ceva a-ți arăta”.­­­Domnitoriul­­ urmează El îl duce pe-o grueți dâmbu. Însă cum el se­­ nepăimează De lugorul mult mărețu! „Uită-te în ceea parte „Lâng' al dealului picior! „ezi acea soțietate „Scânteia sdă în lucor?... „Îngeri în cerești veșminte „Cu făclii și tămăiând „Întonează imnupi sfinte­­­­­­ri. „Ja știnii de mumne 7 În Duminezei dimine „Când de varsă-a zilei AT­op „raiurile preasfințite „Acel imn prea­măiestos „Sânt în glorie "procmite „Învierii lui Cristos” *) Erminoase. **) De la deceptim: pustiul e cuvânt străin.

Next