Zimbrul, 1851-1852 (Anul 2, nr. 1-67)
1851-11-22 / nr. 42
166 LEM BP. -----3- La Coletinul de Parisu publică estractul următoriu: Din 22 giurnale zilnice mi numai politice ce se publică la Parisu, 13 sprijinescu progesul de lege întrupatu în Mesagiul Prezidentului; 9 ăl respingu. În privirea aceasta, se poate zice că învingătoare moralicește în lupta de ori. Puterea esecutivă este în faptă și în presa parisieană. „Cele 13 giurnale ce voescu politica Mesagiului, săntu: Constituționalul, Patriea, Molitorul de capi, Republica, Naționalul, Șapteapi, Seculul, Para, Presa, Avenementul, laseta De Franțiea, Universul și Estafeta. „Cele 9 giurnale ce atacă de moarte politica prezidențiială și caremănă pe parlamentu la unufeliu de ciocnire de Statu convențională în contra Prezidentului săntu: Debatele, Adunarea națională, Ordiniea, Uniunea, Opiniunea publică, Jurnalul de Polini și de Sate, Cesagerul Lounarei, Corsarul și Revoluțiea. O corespondență de la Marsilica din 12 Noem, adresată giurnalului Independința Vespică, cuprinde: Franțiea se află cu neprecurmare încurcată în greutăți militare ori diplomatice cu toată Africa de meazănoante: La Tunisu cu guvernămăntul Beiului, pentru grănițarea hotarilor, în Egiptu cu Pașa pentru croirea drumului de feru de la Cairo. Din toate trebile acestea, cea de pe urmă se pare cea mai ușoară depusu la cale, dară ea este cea mai din tăiu în preocupațiile comerțului, și toți aceia ce cunoscu propășirile acum realizate de înriurirea engleză în Egipetu, vădit în întreprinderea Stefensonu, o adevărată revoluție comercială. La Maroco, o escadrilă va fi de agiunsu de bună samă pentru a pune capătu și a căpăta satisfacțiile cerute. Escadrila aceasta are acum să plece de la Tulonu subu ordinile amiralului Diubordhio ce comenda nu de multu o divizie a escadrei Parseval. Se zice că astă dată are a se bombarda politica Sale spre a se împlini amenințările pe care general-Consulul Frapgiei le-aru fi prevestitu acestei populații. Împăratul Marocului, după datinele sale s'au declaratu că pui în stare de a infrăna sumețica și tălhăriile supușilor sei; dară puterniciile Abd-er-ramanu nu este in realitate de către șeful popoarelor semi-barbare, el trebue a înceta de a fi tratatu ca Sultanu și a nu mai învoca foloasele dreptului gintelor. Engliteza, așa de înteresată de a lăsa să ființeză lăngă Algeriea o vatră de tulburări și de antipatii musulmane, n'au voitu să primiască în ceia ce o privește, esenza Împăratului Marocului. În urma faptelor de tălhărie făptuite de Maurii părței Hifu, Consulul-Generalu al Englitezei la Tangeru au redigatu o notă energică; el recheamă întrunea că Împăratul știe foarte bine, atuncea căndu privește interesul seu, a pedepsei de semințiile nesupuse și a le arunca grele dabile. Dacă el nu voește a urma cu aceiași asprime pentru ocrotirea Europenilor, apoi aceștia voru ști să'și facă dreptate. „Spre împlinirea amenințărei consulare, steamerul (vasul) britanicescu, Ianusu s'au și dusu pe marginea Sitului și au datu piraților (hoților) o bătae în care au rămasu optu oamini răniți; comandatul Pavel și el însuși au fostu ușoru rănitu. Se vorbește de o întăritură de dese vase de resbelu de au CB meargă să se uniască cu Ianusu. „Spaniolii de aseminea s'au spăimăntatu de faptele aceste de hoție ce băntuescu posesiile lor de la Melila și de la Teuta, comendantul generalu a provinției Malaga „În Algeriea, vrăjmășiile au începutu sa Cabili. Era de mare mirare că una nu s'au primitu știri despre colona trimisă în partea ace'a; ploile deluviene (necontenite) . y y ale anotimpului ML revărsarea a mai multoru pirăe erau pricina acestei întîrzieri, dară chiaru în mijlocul acestor greutăți ce se opunu mersului trupelor, espedițiea se înainta în inima părei resculată. În timpu ce Cabilii socoteau diviziea franceză nevoită de a sta pe locul aceasta trecea apa Vest- Esebul ce răvărsasă, și pică asupra seminției Mantensu mi prin această răpide manevrare tăia comunicațiea Flisașilor, prăjmașii cei mai puternici ai Franțezilor. „În 2 Noem. Falsul medioc Bu-Bagla s'au încercatu să surprindă tabăra guverna, aceiași după espedițiea generalului Sănt-Arnadu. „Greaba Tunisului mai susu pare acum de care s'au porbitu de o dată nici o gravitate. Beiul prelungește de azi pe mine negoțianea atingătoare de hotarul Constantinei; el pretinde astăzi a întinde marginea sa pănă la Cale. Aceste greutăți nu potu să aibă deocamdată absorbită prin neînțălegirile Porței și'a vasalului seu, in pricina întroducerei Tansimatului (reformei); dară această de ne urmă crestie încheindusă odată, autorizațiea pentru drumul de feru de la Cairo nu va fi mai multu de cătu o trea | | |ginidisale pu votu a se sulțămi cu intrepriorului; el s'au folositu pentru atacul acecurile ori prezecetori de neputernicie. Dacă asta de minutul în care Generalul Pelister luase cu cine trei batalioane spre a merge înaintea brigadei Generalului Cuni și unde alte detașamente ce ocupau cu aprinderea satelor, dară lestenant-Colonelul Burbachi se răpezi cu trei batalioane, resturnă pe vrăjmașu în țurane și apoi îl luă de goapă într'o mare depărtare. În cursul acestui timp, Generalul Cuni agiunsăsă ia locul de întălnire, după unu mersu ostenitoriu în care el întălnise feliurite baricade făcute de Cabill. „A doua zi în 3 Noem. D. Guvernatorul luăndu bu dînsul șese batalioane și artilerie se îndreptă asupra satului Tițilt-Mahmudu ce este prea susu așezatu și care, se zice, că nu au fostu nici odată apucatu în relvefurile lăuntrice ale Cabililor, el ăi cuprinsă fără Nil o greutate, falsul șerifu au fostu urmăritu toată zioa, și n'au pututu fugi de cătu cu rușine. „Pentru asta, ce crede că cu toții voru mărturisi că pedeapsa se mărginește de a lovi în proprietățile lor și a lipsi de adăpostii semințiile in care revolta îi cam generală. Pedeapsa este încă blăndă dacă ceva asemălui prețului de sănge franțezu pe care această poveresculare au fi făcutu să le versă; dară politica nu va avea mai puținu de temutu de cătu omenitatea dacă, după toate aceste combateri și după toate aceste posturări, țara va fi încă părăsită cu au pornitu spre Melila unu va poru cu trupe necibzuință altă importență de ce se pare că se întartă. „Înmurire prea de feru este ce puternică, au urmatu cătu înrurirea Engleză Argiptu, noi re aflămu tot același înTreab al drumului SSN HII. Atena modernă. Căldura nu arde, sătea nu omoară, Ce stămăa subuolivul istu îmbătranitu, Păa nu, nu respunse, hai necontenitu. Atena departei, mai avemu vr'o oară? Elto ni respunse plinu de bucurie, Viseți murit iștii ce s'au gepunchetul Subu povoară vărstei, videți colo dreptu Niște mici căsuțe încă'n sărăcie? Dumnezeu mă este! eu credu catărare! Că vinul corinticu te-au scosu din rezonu. Bețivule arde! căci în orizonu Văidu numai ruine ne-a stăncei spinare. — Ada stăncă. - Șapoi - Este Partenonu! Noi ceremu ertare de la cetitorii noștri pentru că amu propășitu proza noastră de niște versuri; ele însă însuflă sentimentul întristărei de care se cuprinde călătoriul întrăndu în Atena. Ruine, totu ruine mi pretutindinea ruine! În mijlocul unei cămpii bolovănoase, plăntată de niște olivi slabi și rari, se ridică o stăncă în forma sa șiconu trunchetu, dărămături de șori o încoronează: eată Acropolis al anticităței! tradițiunile ce le anemi de prin Xaperispi, pentru noi Epropienii nu dau o idee fealeă despre mornpurile din Orientu. Turcii de astăzi nu sprimănă nici de cum cu Turcii cei de douezeci de ani acum: în„ Totu ne stănca aceasta la apusu repăosază darnu aru agiunge nemtos pre optu cam zece coale, Noi tre Sultanul Mahmud ne visa la reforme și în |re : Partenonu este unu turnu, acestai Propileul, alăturea cu Propileul stă Areopagul. La resăritu de la Areopagu, se află coastele cele deșirate ale muntelui Himetu. Între Himetu și Acropoli se grămădescu căteva sute de case înenere arăte mi foarte răuaaliniate: aceastai Atena. La marginea răsăriteană a politiei, nu departe de o monastire grecească și de o moschee turcească, ce ridică șase coloane legate între ele prin o surpătură de tărnați, eată totu a ceea ce rămăne din mărețul templu a lui Joea Olimpianul. Gosu de la cupolă, unu templu destul de bine pastratune din afară și încărcatu de inscripțiuni te lovește la videre. eată Erecteumu. Acum întoarnăte la Acropolis, mergi de te așază în partea de ameazăzi a Atenei, și ridicăți ochii spre ea, din a dreapta ai Patenonul lui Adrianu, ceva mai departe, o monastire grecească, încă ceva mai departe, templul lui Bahusu, apoi în sfărșitu teatrul lui Erodu Aticul. După ce ai văzutu aceste toate, poți săți zici:eată ce mai rămăne din Atena. Este pre adevăratu că pentru de a cerceta înderuinite aceste,a descifra inscripțiunile lor și a reface trecutul din sfărămăturile prezeptului (luimpului de față) aru trebui o lună de petrecere; este pre adevăratu încă, de dacă amin proi să vă facemu o decxpingiune a Atenei, aceasta tenonul, monumentul cel mai bine pastratu. Lăngăl însă n'avemu nici atăta știință nici atăta încredere în virtuoasa răbdare a cetitorilor noștri, pentru de a începe unu asemene lucru. Așa nu mărginimu de a zice căteva cuvinte de politica modernă și de moravurile sale de față. Atena este capitala regiei Elenice și obicinuita rezidență a regelui Otonu. Împoporarea care alcătuește din Greci, Turci, Jidovi, Palieni și Bavarezi, căteva familii mas'eze ș'au căpătatt dreptul de încetățănire. El numera o duzină de neguțitori francezi, mai toți din Marsilica; stradele Atenei îsu strivite, gronzuroase, casele în genere sfărmate. În cătu pentru fisionomiea ce înfățoșéză politica în toiul său, noi nu putemu să vă dămu o idee mai bună, de cătu spunăndu impresiunile ne amu simțintu sosindu înea. Catărariul nostru nu conduse aproape de poarti Nadrarli într'unu otelu Europieanu ande spre mirarea noastră aflară cu unu patu francezu și o cină italiană. Între toate celelalte este unu lucru tristu, pentru anu turistu care purcesăse cu speranță de pre afla subu lățimile reseritene costrumurile cele pitorești lue ce făcuse nevăzute în Apusu. O mie wi sna de nopți, spunerile călcatorilor,