Zori Noi, octombrie-decembrie 1954 (Anul 7, nr. 2141-2217)
1954-10-01 / nr. 2141
PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, UNITIVUL PRGAM AL COMITETULUI REGIONAL RMR.SUCEAVA ȘI AL SFATULUI POPULAR REGIONAL ANUL VIII NR. 2141 VINERI 1 OCTOMBRIE 1954 4 PAGINI 20 BANI Măreața sărbătoare a poporului chinez La 1 octombrie 1954, marele popor chinez — împreună cu întreaga omenire progresistă iubitoare de pace — sărbătorește 5 ani de la proclamarea Republicii Populare Chineze. Cu bucurie nemărginită și cu îndreptățită mândrie patriotică, poporul de 600 milioane al Chinei noi, trece în revistă succesele dobândite în cei 5 anii care au trecut de la instaurarea puterii populare. Cu 5 ani în urmă, la 1 octombrie 1949, poporul chinez, condus de gloriosul Partid Comunist Chinez, a răsturnat clica clandaișistă și a instaurat puterea populară în patria sa, încununînd astfel cu o victorie epocală îndelungata sa luptă revoluționară împotriva feudalismului intern și a imperialismului străin. Eliberarea Chinei a dat o lovitură puternică imperialismului mondial, schimbând astfel considerabili raportul de forță pe arena internațională în favoarea lagărului păcii, democrației și socialismului. Izbînda revoluției populare bipieze a dat un nou și puternic avînt luptei de eliberare națională a popoarelor din țările coloniale și semicoloniale și îndeosebi popoarelor din țările Asiei. Cei cinci ani care au trecut de atunci au arătat în mod grăitor marea forță vitală a Chinei democrat-popor tare. Poporul chinez realizează cu succes transformări de importanță istorică mondială și întărește continuu noua oa rînduire sociial-economiciă și de stat. Pentru prima oară au fost reunite toate teritoriile țării, cu excepția insulei Taiwan, cotropită vremelnic de bandele gomindainiste cu sprijinul susținut al immiperiailiștilor americani. Numenoatease naționalități din China, care formează acum o mare familie unită și prietenească, se bucură de cele mai largi drepturi democratice și se autoguvernează după specificul lor naționale în raioanele autonome care au fost înființate în țară. Pentru prima oară în istoria Chinei au avut loc alegeri generale pentru adunările locale ale reprezentanților populari, iar la 15 septembrie s-a deschis prima sesiune a Adunării Reprezentanților Populari din întreaga Chină — organul suprem all puterii de stat a R. P .Chineze — care a adoptat priimia comstituție democratică a a Chinei. In ședința din 27 septembrie Adunării reprezentanților din întreaga Chină, deputații au populari ales în unanimitate ca președinte al Republicii Populare Chineze s pe tovarășul Mao Tze-dun. Constituția R. P. Chineze oglindește voința neclintită a poporului chinez de a merge înainte spre socialism, de a construi societatea socialistă. In decurs de 5 ani, străvechiul și b>gatul pămînt al Chinei și-a schimbat mult înfățișarea. Au fost vindecate rănile grele pricinuite de războaiele de cotropire și de intervenție americană și au fost înfăptuite uriașe transformări democratice care au asigurat avîntuil economiei țării. Pe un teritoriu a cărui populație se ridică la 450 milioane fost înfăptuită reforma agrară. Dintr-o a țară a foametei, China a devenit o țară excedentară, exportatoare de grîne și de alte mărfuri alimentare. Numai în perioada octombrie 1953 — aprilie 1954, numărul cooperativelor agricole de producție a sporit de peste 6 ori — de la 14.000 la peste 100.000, iar numărul gospodăriilor țărănești intrate în aceste cooperative a sporit de la 273.000 la 1.700.000. In aceiași perioadă, numărul grupurilor de ajutor reciproc in muncă a crescut, cuprinzînd peste 50 la sută din Numărul total al gospodăriilor țarănești.. Se prevede că până în 1957 cooperativele agricole de producție vor însuma aproximativ 50 la sută din numărul total de gospodării țărănești și peste 50 la sută din întreaga suprafață cultivată a țării. In felul acesta, agricultura chineză pășește pe făgașul socialismului. In afară de cooperativele agricole de tip semi-socialist, s-a trecut la o treaptă superioară, la gospodăriile agricole de tip socialist. In prezent, în China există peste 200 gospodării agricole colective. Clasa muncitoare chineză a restabilit complect și lărgit considerabil producția industrială. Anul 1953 a deschis o pagină nouă în istoria Chinei: a început înfăptuirea primului plan cincinal de dezvoltare a economiei naționale a Chinei. Marea Chină se află acum în perioada de trecere la socialism, cu particularitățile ei, condiționate , de dezvoltarea istorică a țării. Partidul Comunist Chinez a elaborat linia și sarcinile centrale ale politicii generale sale, care în această perioadă de trecere constau în înfăptuirea treptată a industrializării socialiste a țării, în înfăptuirea treptată a transformării socialiste a agriculturii, a producției meșteșugărești, a comerțului și industriei particulare. Odată cu aceasta, a început transformarea Chinei dintr-un stat agrar înapoiat într-o mare putere industrial-agrară. Cu ajutorul prețios al Uniunii Sovietice vor fi construite și reconstruite 141 de mari întreprinderi, între care :puternice centrale electrice, mine carbonifere, sonde și rafinării petrolifere, combinate metalurgice, uzine constructoare de mașini și utilaj, de automobile și tractoare. „Noi mergem înainte — a spus președintele Mao Tzeduni la deschiderea primei sesiuni a Adunării reprezentanților populari din întreaga Chiolă. Noi înfăptuim o operă măreață și glorioasă pe care străbunii noștri nu iau întreprins-o niciodată. Țelul nostru trebuie să fie atins. Este neîndoielnic că țelul nostru poate fi atins”. In anul 1953, valoarea globală a producției industriale a Chinei a sporit cu 33 la sută față de 1952,înregistrînd o depășire de 7 la sută a sarcinilor pianului pe 1953. Anul trecut au fost date total sau parțial în exploatare 36 de mari unități industriale, au început construcția a 34 de mari proiecte industriale și s-au continuat lucrările la alte 80. Odată cu industria grea se dezvoltă și industria ușoară și alimentară. Se construiesc noi fabrici de țesături de bumbac, lină și mătase, de încălțăminte și confecții, fabrici de zahăr. Datorită creșterii vertiginoase a producției industriale și agricole, salariile muncitorilor din întreprinderile industriale de stat au crescut cu 75 la sută față de 1949, iar puterea de cumpărare a țăranilor — cu peste 20 la sută. Numărul muncitorilor din întreprinderile industriale a sporit cu 11 la sută, iar salariilelor au crescut în medie cu 5 la sută față de 1952. Im ceea ce privește producția agricolă a Chinei, în anul 1953 a fost obținută cea mai bogată recoltă de cereale cunoscută pînă atunci în istoria Chinei. Astfel, producția globală de cereale a atins 165 milioane de tone, depășind cu peste 50 milioane tone nivelul anului 1949 și cu aproximativ 2 milioane tone recolita anului precedent. Producția totală de bumbac s-a cifrat la 1.170.090 tone. In cei cinci ani care au trecut de la eliberare, producția agricolă a Chinei a sporit cu aproape 50 la sută. Și anul acesta s-a obținut o producție agricolă îmbelșugată. Pentru următorii 2—3 ani s-a prevăzut ca recolta de cereale să sporească la 360 milioane tone, ceea ce va însemna că producția cerealieră a Chinei va fi de două ori mai mare decât producția S.U.A., Argentinei, Canadei și Australiei luate la un loc. De pe acum R. P. Chineză ocupă primele locuri în lume in ce privește producția de orez, grîu, bumbac, soia și ceai. In cei cinci ani de putere populară iau crescut considerabil producția bunurilor de larg consum, construcția de locuințe pentru oamenii muncii, construcția de așezăminte pentru scopuri sociale și culturale. In prezent, în Ghana se desfășoară chimi prin revoluția culturală. Puterea populară ia a creat o vastă rețea de școli, elementare, medii și superioare, de cursuri și cercuri de învățământ. Numai în școlile elementare învățau anul trecut 50 milioane elevi, iar numărul studenților înscriși în școlile superioare se ridică la peste 230.000. In China nouă se lărgește neîncetat rețeaua instituțiilor culturale. Bibliotecile, cinematografele, teatrele, palatele de cultură, cluburile și casele de cultură, presa și radioul au devenit un bun al maselor celor mai largi ale populației. A fost înființată Academia de Științe a R. P. Chineze, sub a cărei conducere activează zeci de institute de cercetări științifice. Cu totul independentă în domeniul comerțului exterior, China caută să stabilească cu toate țările relații comerciale în condițiile egalității în drepturi și ale avantajului reciproc. Embargoul aplicat de S.U.A. împotriva R. P. Chineze nu a reușit să reducă volumul comerțului exterior al Chinei care dimpotrivă, s-a mărit; începând din 1951 exportul a depășit importul. In 1953, volumul comerțului exterior al Chinei a sporit cu 36 i la sută față de 1952. In anul 1953, peste 50 de țări au întreținut relații comerciale cu China. Politica externă a marelui stat chinez este menită să consolideze independența de stat a R.P. Chineze, să promoveze și să întărească pacea în lumea întreagă. Prietenia de nezdruncinat cu U.R.S.S. șii cu țările de democrație populară, eforturile deosebite făcute în scopul destinderii încordării internaționale, participarea fructuoasă a Chinei populare la conferința de la Geneva, — sunt expresia profundă a caracterului pașnic al politicii externe a Chinei populare. Politica provocatoare dusă de imperialiștii americani și de unealta acestora, clica cu ancaiștistă cuibărită vremelnic la Taiwan — este o politică brealistă și absurdă, condamnată de întreaga lume și sortită eșecului. Pe linia acestei politici se situează manevra întreprinsă zilele trecute de delegația americană la O.N.U. care, cu ajutorul mașinii sale de vot, a impus încă odată amânarea discutării propunerii delegației sovietice cu privire la restabilirea drepturilor legitime ale Republicii Populare Chineze în Organizația Națiunilor Unite. Poporul român urmărește cu nespusă bucurie fiecare succes al oamenilor iamicii din China. In cei 5 ani care au trecut de la eliberarea poporului chinez, legaturile de prietenie dintre poporul român și poporul chinez s-au dezvoltat și întărit considerabil, colaborarea economică și culturală dintre Republica Populară Romînă și Republica Populară Chineză, este concretizată în acordurile economice,comerciale și culturale încheiate între cele două țări. Cu prilejul celei de a 5-a aniversări a proclamării Republicii Populare Chineze, poporul român urează din adîncul inimii sale harnicului și talentatului popor de 600 milioane al Chinei noi, tot mai multe victorii pe drumul, consolidării neîncetate a statului său democrat-popular, pe drumul fericirii și progresului, în lupta pentru realizarea țelurilor nobile ale păcii în Asia și în lumea întreagă. * In acest număr: — Cinci ani de la proclamarea R. P. Chineze (pag. 2-a). —H. BEER —• Colțurile roșii din gospodăriile agricole colective să devină centre puternice de propagare a metodelor înaintate (pag. 3-a) — A. ADRIAN — Subfilialele S.R.S.C. să desfășoare o propagandă concretă și vie (pag. 3-a). — G. GIURDEA și E MINDRILA — Din activitatea comisiilor de femei (pag. 3-a). — Sesiunea Adunării reprezentanților populari din întreaga Chină (pag. 4-a). — Planuri diferite — un singur scop: reînarmarea Germaniei occidentale (pag 4-a). — Scrisoarea P.S.U.G. — adresată Conferinței anuale a partidului laburist englez (pag. 4-a). Tovarășului TELEGRAMĂ MAOTZE-DIN Președintele Republicii Populare Chineze pekin Cu prilejul alegerii Dv. ca președinte al Republicii Populare Chineze, Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române vă transmite cele mai călduroase felicitări și vă urează Dv. și marelui popor chinez noi succese pentru continua dezvoltare și întărire a Republicii Populare Chineze. PREZIDIUL MARII ADUNARI NAȚIONALE AL REPUBLICII POPULARE ROMINE IN CINSTEA CONGRESULUI PARTIDULUI ȘI A ZILEI DE 7 NOIEMBRIE Pentru belșugul recoltei din anul viitor Oamenii muncii de pe ogoarele raionului Rădăuți muncesc cu sîrguință pentru strângerea la vremea târziu, efectuează arături adînci culturilor pentru însămînțările de toamnă și primăvară, însămânțează grîul, secara și orzul de toamnă. Pînă acum în întreg raionul s-a recoltat porumbul de pe o suprafață de 4.932 hectare, cartofii de pe o suprafață de 935 hectare, iar floarea soarelui s-a recoltat în întregime. Alături pentru însămînțările de toamnă s-au efectuat, pînă la 25 septembrie, pe o suprafață de 2.704 ha, iar arături adînci pentru însămîmțărire de primăvară pe o suprafață de 204 hectare. Tot pînă la 25 septembrie s-au însămânțat 467 hectare cu secară, 711 hectare cu grîu, etc. In frunte la însămîmțări se află țăranii muncitori din comunele Grămești, unde s-au însămînțat 420 hectare, Siret, Șerbăuți. Fruntași la însămânțări sînt și membrii gospodăriei agricole colective din Țibeni, care intensificând întrecerea socialistă în cinstea Congresului partidului și a zilei de 7 Noiembrie au însămânțat pînă la data de 25 septembrie, 30 ha. Pentru asigurarea unei recolte sporite la hectar în anul viitor, în întreg raionul s-au cărat la câmp 7060 tone îngrășăminte maturate și s-au curățat și tratat 627 tone semințe necesare însămînțărilor de toamnă. Goresp. S. SONNTAG 00---------------- ■ Noi întovărășiri agricole In satul Ciușmăreni, comuna Dobîrceni, raionul Trușești a luat ființă de curînd o nouă întovărășire. 18 țărani muncitori și-iau unit de bună voie fâșiile lor de pămînt cu o suprafață totală de 16 hectare, pe care o vor putea lucra cu mijloace mecanizate și vor reuși să aplice în mai bune condițiuni regulile agrotehnice. Printre cei dintîi care au făcut cerere Dragostea și devotamentul lor față de partid i-a determinat și pe țăranii muncitori din satul Corni, comuna Liteni, raionul Fălticenii să denumească noua lor întovărășire agricolă „Al doilea Congres al partidului”. Noua întovărășire cuprinde 15 membri cu o suprafață de 11,50 hectare Țăranii muncitori care au format întovărășirea sînt convinși de avantagiile muncii .în comun și ei s-au angajat să muncească cu toată inima pentru a obține un rod cît mai bogat, pentru constituirea întovărășirii sînt comunistul Costăche Corduneanu, țăranii muncitori Petru Muraru, Maria Baranovschi, Natalia Iacob și alții. îndată după constituire, un număr de încă 3 țărani muncitori au făcut cereri pentru a fi primiți în noua întovărășire, care va purta denumirea „Congresul al II-lea al P.M.R.”. Coresp. ELENA PETROV Comunistul Ioan Neamțu a fost primul care a făcut cerere pentru înființarea întovărășirii, îndemnînd și pe alți țărani muncitori. Urmîndu-i pilda și îndemnul țăranii muncitori Lucian Neamțu, Nicolae Zamă, Emil Neamțu, Natalia Grigore, au intrat de asemenea printre primii în întovărășire. La inaugurarea noii întovărășiri au participat țăranii muncitori din comunele Valea Glodului și Dolhasca. Goresp. ALEX. GAVRIL V. ARDELEANU ---------------0--------------- S-au înscris în întovărășirile agricole Prin realizările în creșterea producției agricole, întovărășirile agricole din raionul Săveni, au dovedit, și dovedesc celorlalți țărani muncitori că întovărășirea agricolă asigură recolte bogate țăranilor muncitori. Întovărășirea agricolă „1 Mai” din Săveni, numără peste 80 familii, cu ■mai mult de 200 ha. teren arabil. Pământurile întovărășiților au fost lucrate cu tractoarele și mașinile S.M.T., după sfaturile și îndrumările inginerilor și tehnicienilor agronomi de la raion. Rezultatele s-au văzut la împărțirea recoltei. Membrii acestei întovărășiri agricole au strîns peste 1.300 kg. grîu la ha., mai mult cu 500 kg. decît au obținut ceilalți țărani muncitori, care nu erau în întovărășirea agricolă. Văzînd rezultatele faimoase pe care le-a obținut întovărășirea agricolă datorită aplicării metodelor înaintate de lucru a pământului, în primele zile, după împărțirea recoltei, încă 7 țărani muncitori, printre care Frunză Constantin, Anica Topală, Iancu Panieci și alții, au cerut să fie primiți în întovărășirea agricolă. După ce au fost primiți, noii întovărășiți au pornit la muncă, împreună cu ceilalți membri ai întovărășirii, pentru asigurarea succesului campaniei agricole de toamnă. In întovărășirea agricolă „Flacăra” din satul Bold, comuna Manoileasa, au mai fost primiți țăranii muncitori Fan Ion, Sfărcăuțeanu Aglaia, care s-au înscris în întovărășire cu cîte un hectar, și alții. De asemenea, în întovărășirea agricolă „Secerișul” din Liveni s-au înscris încă 7 țărani muncitori, la întovărășirea agricolă din satul Avram Iancu din comuna Adășeni au mai fost primite încă 6 familii de țărani muncitori, iar la întovărășirea agricolă „I. C. Frimu” din satul Zahoreni-Manoleasa și-au mai alăturat pământurile alte 4 familii de țărani muncitori. Numeroși țărani muncitori au mai cerut să fie primiți în întovărășirile agricole din satele Patricani, Sîrbi, etc.Manoleasa, Volovăț,