Zori Noi, septembrie 1970 (Anul 23, nr. 7060-7085)
1970-09-19 / nr. 7076
V „Binevoitorii" vin, lîngă foc, cu paiele în mînă Am primit o scrisoare bineînțeles că de la „un grup de vecini“ — care putea umple de indignare pe oricine are, cît de cut, suflet. Ni se relata „ticăloșia de care dă dovadă un fiu față de mama sa, aflată pe patul morții“, cu un suspect lux de amănunte pentru cineva străin de respectiva familie : „își batjocorește mama în fel și chip", „o înjură și o amenință necontenit", „face dezordine în casă", „îi mănîncă mîncarea pe care i-o aduc ceilalți copii", „nu-și spală nici măcar vasele in care manincă el", „n-o ajută cu nimic", „o lasă mereu singură" - și tot așa, pe patru pagini scrise mărunt. In încheiere : „Vă scriu (grupul, dragă doamne !) aceste rînduri sub îndemnul mamei sale, care dorește ca toată lumea să-i cunoască suferințele, iar prin intermediul redacției să i se facă și lui cunoscut, întrunit ceilalți frați ai săi nu au reușit să-l educe și să-i facă să înțeleagă că purtarea sa indignează pe cei care cunosc povestea ". Bine scris, nu-i așa ? înduioșător, convingător, revoltător, — cum vreți ! Numai că lucrurile nu stau de loc chiar așa, iar „bunăvoința" atât de indignaților (iertați pluralul) corespondenți se dovedește, pînă la urmă, o imixtiune nedorită și necerută, ea ticăloasă, intr-o tragedie pentru a cărei ameliorare nu fac altceva nimic, mai intri pentru că nimeni nu l-a rugat să facă. Am stat de vorbă, pe larg, cu „ceilalți frați". Ne-au înfățișat viața aspră, plină de privațiuni pe care acest „fiu inconștient" o duce, de multă vreme, locuind - singur - în aceeași cameră cu mama sa, bătrînă și într-adevăr bolnavă, și așa cu o fire dificilă, pretențioasă, acum incă mai înrăită de suferință. Ne-au recapitulat sacrificiile, nu numai materiale, făcute de acest tînăr, el însuși aflat intr-o hotărîtoare răspîntie de viață, l-am citit, lui, pe față, adevăratele sentimente de care era animat. Poate că nu erau unele de ireproșabilă dragoste filială, ba mai de grabă atrofiate de repetatele refuzuri de a fi ajutată ale bătrînei, de micile și marile ei răutăți , dar erau unele de durere, de sinceră și adîncă durere pentru starea in care se află mama sa, pentru imposibilitatea — în care el și frații lui se află — de a o „ajuta" în sensul in care dînisa ar vrea. Internarea în spital o refuză , ca să se mute pentru 2—3 zile la fiica sa, pentru ca băiatul să poată face curățenie cu lumea în acea încăpere unică, iarăși nu vrea să înțeleagă că toți copiii ei au serviciu, obligații, că nu pot sta toată ziua cu dînsa, îi e greu , a suporta alături un om străin, o femeie care s-o îngrijească mult mai bine decit ar putea-o face propriul fiu, băiat tînăr și fără experiență, cu rezerve firești față de anume stări ale mamei sale, care nu mai părăsește patul, nu concepe. Ceva mai mult, aceiași vecini plini de o fariseică bunăvoință sunt exact cei care animați de sentimente intr-adevăr înalte - ar putea încerca să suplinească, în timpul orelor sale de program, prezența fiului acasă. O face vreunul ? Nu, nici vorbă. In schimb, vîră în capul femeilor pe care fiul și ceilalți frați ai săi ar vrea să le aducă lîngă bătrînă ideea stupidă că boala de care suferă aceasta ar fi molipsitoare și le alungă. „Nu-l putem ierta pe tînăr, oricîte circumstanțe atenuante ar invoca el — spunea președinta comitetului sindical de la întreprinderea în care acesta lucrează — pentru că uită că „neînțelegătoarea ", „recalcitranta ", „încăpățînata", „dificila", nu e alta decit cea care i-a dat viață". Subscriemi. Dar am stat de vorbă cu șeful direct al respectivului , p”mai superlative — și na atuite ; în plus, relatarea frămîntărilor sale cînd a aflat că mama îi este bolnavă, încercările de a-și vinde unele bunuri pentru a o putea ajuta materialicește, faptul că — de ani de zile - el este cel care stă cu bătrîna, el o îngrijește, el suferă alături de dînsa, chiar dacă n-a exteriorizat toate acestea suficient de vizibil pentru vecinii puși pe iscodit și pe bîrfă. Ce s-a întîmplat între timp, deci,l-a adus in față pe acest om nu cu seninătatea fiului care și-a făcut datoria, ci cu încruntarea unui înrăit, cu vorbele asprite, cu un ton rece, parcă ne in stare să mai vibreze la suferințele unei ființe care-i este, înainte de orice, mamă ?Era, am constatat, doar o mască : omul suferea, suferea total, și nu explica de ce suferă tocmai pentru a nu-și prezenta mama, în fața unor străini, așa cum este ea în realitate, cum au făcut-o anii și boala. Ce s-a întîmplat ? Ne-a explicat sora celui învinovățit : s-au amestecat vecinii ! S-au dus la bătrînă și i-au strecurat, cu perfidie, fel de fel de gînduri de-a dreptul mîrșave ;• că, dacă ar ține la ea, nu s-ar mai duce la serviciu, s-ar transforma în infirmieră ; că, dacă ar ține la ea, nu ar vrea (are 26 de ani) să se căsătorească, pentru a împărți cu altcineva afecțiunea ce i-o datorează ; că, din dragoste pentru ea, ar trebui ca el să-și închidă viața cu totul, să înceteze de a mai trăi altfel decât ca umbră a unei boli din nefericire incurabilă, intrată într.o fază ireversibilă. Vecinii și... unchii. Că sunt și de-ăștia, care, la rândul lor, n-au mișcat un deget ca să facă ceva, orice, pentru bătrîna aflată în asemenea situație , nimic altceva decit să o învețe ce să pretindă, cum să pretindă, cum să facă viața celor din jurul ei cît mai plină de spectrul nenorocirii. Bătrîna nu vrea de loc ca „toată lumea să-i cunoască suferințele" : aceasta e o invenție a anonimilor, pentru a da mai multă greutate intervenției lor lipsită de orice suport, pînă și de cel al adevăratei indignări. Este și motivul pentru care, în aceste rînduri, n-am folosit nume, nici măcar inițiale. Bătrîna ar vrea, însă, dacă s-ar putea — și nu pentru că așa simte ea, ci pentru că așa i-a spus unul și altul că.. trebuie — ca toată lumea să sufere efectiv alături de dînsa , fiindcă „toată lumea" e cam mult, fiindcă ceilalți doi copii ai săi sînt, fiecare, pe la casele lor, se „rezumă" la cel mai mic, care nici n-a făcut, ani de zile, și nici nu face, acum, altceva. Aceasta este realitatea, nu prea stimate autor al scrisorii de care ne ocupăm. Și e urîtă, în primul rînd pentru că dumneata și alții ca dumneata vă străduiți — fiindcă nu sînteți în stare, probabil, de altceva mai bun - să o faceți așa. ANDREI SCORTEA PORNIND DE LA O SCRISOARE -J In contrast cu armonia străzii Mergînd pe stradă, întîlnești, la fiecare pas, fel de fel de tineri. Unii dintre ei fac bilanțul zilei de lucru, alții discută despre cărți și spectacole, despre planurile lor de viitor. Privindu-i, încerci un sentiment de bucurie și admirație. Strada, cu multiplele ei fațete, ne oferă, însă, și fapte care ne dau un gust amar. In calea noastră întîlnim, din păcate, și tineri care se vor, cu orice preț, să fie „excepții", cu o ținută și comportare necorespunzătoare. Vezi încă tineri postați pe la colțuri sau rezemați de vitrinele magazinelor, cărora le citești pe față plictiseala, indiferența, uneori chiar un ușor dispreț față de semeni. In una din zile, doi tineri stăteau pe o bancă așezată foarte central. Sigur, asta nu e rău. Poziția lor era însă mult prea comodă pentru a fi potrivită unui loc public. Unul dintre ei stătea atît de relaxat nncit îi determina pe toți trecătorii să-l ocolească. Partenerul lui stătea lungit pe bancă, folosindu-l pe celălalt drept pernă, cu un picior ridicat. Am mai remarcat că fumau țigară de la țigară, deși nu cred să fi avut mai mult de 15 ani. Nu a trecut timp și am constatat un mult alt aspect. Un băiat, cam la vîrsta majoratului, înalt, îmbrăcat fără cusur. Mi-a fost ușor să conchid că nu întotdeauna haina face pe om, deoarece tînărul n-a întîrziat să mănînce niște mere ale căror cotoare au venit jos, ca din întîmplare, apoi punga a urmat și ea aceeași traiectorie. L-am urmărit, după zece minute, a aruncat, tot pe trotuar, țigara aproape terminată. M-a dezamăgit, deoarece îl lăudam pentru ținută. Ceea ce m-a surprins și mai mult a fost faptul că părinții care îl însoțeau n-au folosit ocazia pentru a-i face o binemeritată observație. Mi-au oferit în schimb o dovadă de felul cum nu se preocupă de creșterea și educarea lui. Cineva ar putea spune că aceste cazuri nu merită să fie puse in lumină, deoarece sunt izolate și minore. Intr-adevăr, la prima vedere, ele par lipsite de importanță, nesemnificative, dar curățenia orașelor și comunelor, aspectul lor atrăgător, la fel ca și frumusețea morală a oamenilor pe care îi avem în față, trebuie să ne stea în atenție tuturor. Poziția combativă față de tinerii în cauză, ca și față de alții care ignorează normele elementare de comportare în societate (și care, deci, nu se respectă nici pe ei înșiși), e cu atât mai necesară cu cît faptele lor, considerate de unii simple manifestări ale exuberanței specifice vîrstei reprezintă un blam la adresa celor care, în mod firesc, au datoria să îndrume pașii tinărului în viață. NATALIA CIOCAN Jili. Fără cuvinte Fără cuvinte DE 500 LEI „rudenie“ Primim, din partea pensionarului George D., din comuna Făget, județul Timiș, următoarele rînduri : „Imi permit a vă aduce la cunoștință un nou gen de excrocherie, a cărui victimă a fost familia mea. In toamna anului 1968 am fost invitați, de către familia S., din Rădăuți, să-i vizităm, în calitate de neamuri. Le-am făcut vizita, urmînd ca și noi să-i găzduim, la rîndul nostru, la Făget. Dînșii n-au putut să vină, dar i-au trimis pe fiul lor, Aurel, in vîrstă de 30 ani, care a avut de scos și niște acte de la Lugoj. Rămînînd fără bani, mama lui ne-a scris să-l ajutăm, că ne va înapoia tot. Aceasta a făcut sa-i dăm 500 lei, cu promisiunea lui că, îndată ce va ajunge acasă, la Rădăuți, ne va trimite suma, înainte de a le da banii, ne scriau în fiecare lună. După aceea, au încetat : nici vești, nici urări de sănătate, dar nici bani. Fapt pentru care, la 8 septembrie a.c., i-am chemat în fața comisiei de judecată de pe lîngă Consiliul popular al orașului Rădăuți. Abia aici am aflat - și încă nu-mi vine să cred că așa stau lucrurile - că suma reprezintă. . . costul intreținerii noastre, cît am stat în vizită la ei ! Noi am fost oaspeții Zamfirei și ai lui Vasile L., care ne-au chemat cu scrisoare și care n-au ridicat nici o pretenție față de noi. După aproape doi ani, fiul lor ne cere..........costul întreținerii", și aceasta numai după ce l-am chemat în judecată. Dacă nu ne scriau ei, noi nu ne duceam, iar tânărul Aurel - dureros că înțelege să trăiască în acest mod - n-ar fi avut pe cine să vnșele. Vă rog să mă iertați că v-am luat din timpul dv. cu relatarea acestor necazuri ale mele. Cu multă stimă, G. D." ■ ■ [UNK] Fapta, aflăm, constituie abuz de încredere și se încadrează în art. 19, lit. b, de competența tribunalului, care va hotări. Dar, indiferent de felul cum va suna această hotărire, lucrurile sunt - pur și simplu - cumplit pătate de josnicie. ZORI NOI IN PAGINA 3 ACOLO UNDE HOȚIEI I SE DESCHID LARG PORȚILE Intr-un interval de zece zile, la începutul acestei luni, formații operative ale miliției au fost concentrate, mai intens decit de obicei, într-o acțiune unitară, menită să stabilească în ce măsură sunt cunoscute și respectate, în cele mai diverse domenii de activitate, prevederile și cerințele legislației noastre socialiste. Bilanțul — bogat, din păcate - nu este, însă, și satisfăcător, deoarece din nou au fost date la iveală dovezi de iresponsabilitate din partea unora, care favorizează (ba chiar inspiră) relele intenții ale altora, din nou au fost puse în relief abateri flagrante de la normele legii și ale eticii. Rezumativ, acțiunea s-a soldat cu descoperirea a 83 infracțiuni, cu confiscarea unor materiale în valoare totală de 91.646 lei, cu încheierea unor acte de contravenție, pentru 1.323 cazuri, însumînd nu mai puțin de 120.417 lei. Dintre infracțiuni atrag atenția cele 38 furturi de material lemnos, sustragerile de produse agricole și materiale de construcție, delapidările în dauna cooperativelor agricole de producție, centrelor de legume și fructe ori întreprinderii de transport auto, abuzuri în serviciu ; printre materialele confiscate se află peste 51 m.c. bușteni, aproape 25 m.c. cherestea și lăturoaie de rășinoase, 49 m.c. bilemanele, 40 m.c. lemne de foc, deșeuri lemnoase, draniță, un adevărat depozit forestier ; de asemenea, butelii de aragaz false, tub bergman, carton asfaltat, panouri tego pentru cofraje, chit, zarzavaturi etc. Diversitatea acestei liste arată limpede multitudinea de sectoare în care cinstea nu este încă deplin și fericit acordată cu exercitarea îndatoririlor de serviciu, dezvăluie serioase goluri în munca de recrutare a cadrelor însărcinate cu mînuirea de valori, în controlarea riguroasă și exigentă a acestora. In aceeași măsură, preponderența cazurilor aparținătoare exploatării și industrializării lemnului arată că în această ramură, cu toate progresele reale obținute pe planul prevenirii și descoperirii furturilor, mai sunt încă multe de făcut. Ceea ce surprinde cu deosebire, la analiza fiecărui caz în parte și a tuturor, laolaltă, este ușurința de necrezut cu care elementele certate cu etica, puse pe chiverniseală, își pot face mendrele sub ochii conducerilor de întreprinderi, ai pazei civile contractuale, ai colegilor lor de muncă. Șoferii Mihai Haucă, Constantin Florea, Gavril Ungureanu — toți de la Unitatea pentru mecanizarea transporturilor forestiere, secția Frasin au fost surprinși transportînd clandestin 5,31 m.c. bile manele, furate de la gura de exploatare mani, a U.E.S.S. Moldovița ; tot din patrimoniul aceleiași unități, conducătorul auto Ion Rădășanu a sustras cantitatea de 8 m.c. bușteni rășinoase, pe care urma să-i vîndă celor ce-și construiesc case în Rădășeni. Firesc, trebuie să ne întrebăm : întîi, ce fel de supraveghere a instituit conducerea acelei întreprinderi, cum își apără ea gestiunile, bun al întregului popor, dacă numai în două cazuri a fost prejudiciată cu o asemenea cantitate, definitiv pierdută, dacă nu interveneau organe din afară ? Apoi , cei ce intenționau să cumpere asemenea material, de unde socoteau că s-ar putea avea vînzătorii ? In ambele cazuri este vorba despre atitudini la fel de condamnabile, despre complicități la fel de evidente chiar dacă cei implicați îl vor lua pe „nu știu" în brațe și vor poza în. . . victime, în creduli nevinovați. Prima întrebare s-ar putea pune, cu egală îndreptățire, și celor ce răspund de construcția școlii generale din Cacica. Tractoristul Aurel Săvuță de la întreprinderea pentru mecanizarea agriculturii, din Iacobești, deci un fel de. . . flotant pe respectivul șantier - a furat de acolo doi saci cu ciment; la percheziția efectuată la domiciliul tatălui său s-au mai găsit 800 kg. ciment, cu aceeași rușinoasă proveniență. Este limpede că proasta organizare a locului de muncă, insuficiența sau totala absență a mijloacelor de pază, atitudinile de gură-cască ale celor puși să gospodărească bunurile respective sunt principalele elemente favorizante ale furturilor, în general, și ale acestuia, în special. Cu altă superficialitate se pun în practică normele legale privind evidența și tranzitarea bunurilor reiese clar și din faptul că gestionarul Ichim Mercur, de la cooperativa agricolă de producție din Voinești, județul Iași, a fost depistat, in Fălticeni, cu un plus de 432 kg. diferite legume, pe care urma să le vindă in propriul folos. Or, averea obștească, de stat sau cooperatistă, nu poate fi confundată cu un sac fără fund, din care fiecare fa ce vrea, cînd vrea și cît vrea, ignorînd dispozițiile categorice ale legii și rațiunile nescrise ale bunului simț, ale spiritului gospodăresc. Toate aceste fapte - și altele, a căror popularizare se va face la timpul cuvenit, pe măsura ierarhizării vinovățiilor și precizării „recompenselor” - s-au putut ivi numai pe fondul unui reprobabil sentiment de autoliniștire, de excesivă (și nelegală) încredere în unii inși, care au dovedit că nu merită așa ceva. Lăsînd lupul paznic la oi, conducerile de unități economice îi favorizează, de fapt, dezlănțuirea năravurilor păgubitoare pentru societate. Socotim, de aceea, că, alături de făptașii direcți, trebuie chemați să răspundă, proporțional cu „contribuția“ fiecăruia, și toți cei a căror superficialitate a lăsat și lasă portițe deschise hoției. Trebuie înțeles că nu e suficient să producem exemplar, să asigurăm produselor cei mai înalți parametri de calitate și eficiență , alături de asemenea preocupări, bineînțeles primordiale, cei ce răspund de buna desfășurare a activității în economie cu datoria să manifeste și o susținută grijă față de avuția întregului popor, față de bunurile a căror gospodărire li s-a încredințat. „Cine nu deschide ochii, deschide punga", spune o vorbă de demult. In zilele noastre, păstrîndu-și integral valabilitatea, ea se cuvine completată și cu adevărul că vigilența, indiferent de planul pe care se manifestă, reprezintă unul dintre elementele principale ale condiției de cetățean, ale demnității de membru al unei societăți în care echitatea, dreptatea și cinstea sunt ridicate la rangul de politică de stat. Maior SEVASTIAN GEMANARU adjunct al șefului Inspectoratului județean de miliție Ori „greu" Caricaturile de M. PINZARU N-aveau topometrul Aurel Predelcă, Devora Dronțu, Vasile Cîrdei și Veronica Carcea au intrat cu plusbirul in perimetrul C.A.P. Vicovu de Jos, insămințînd pentru suflețelul dumnealor vreo 0,64 ha. teren al obștei. Căci erau duși de avîntul în muncă și nu s-au mai putut opri la „cîti-e plapoma", că i-a înșelat ochiul la măsurătoare, că n-au avut aparate speciale de cadastru. . . Păi, o să li se dea , pe măsură ! Numai la un singur control... . . . la ieșirea din lucru a muncitorilor constructori de pe șantierul complexului zootehnic Verești, s-au numplat citeva veritabile miracole. Mie Antoneac, din Siminicea, a rămas. . . stîlp : avea asupra dumnealui 12 kg. de ciment. Gheorghe Lázár, din Dumbrăveni, făcut că stan șopron , ducea cu sine 2 m. carton asfaltat și 0,100 m.c. scînduri. Vladimir Curie, din Bosanci, a devenit șofran , pesemne din cauza celor 2 kg. de oxid galben care i se lipiseră de plăsură. Minunile vor interpretate conform legii, iar atît de îndrăgostiții de materialele în cauză își vor primi, cinstit, zeciuiala pentru. . . efort. Dar mai marii lor imediați, ori cei puși să vegheze ca materialele să intre în operă, nu in desagă ? Că, dacă merge tot așa, intr-o lună - două șantierul își deschide filiale in toate satele din jur ! Dinastia Liță, și alții Muncitor la șantierul Fălticeni, Liță T. Nicefidim, din Baia, a crezut că și-n agricultură e tot ca-n construcții, ce face unul strică altul , și și-a dus vitele la păscut pe unde i-a venit bine. Prejudiciu, 867 lei. Mai puțin decit a produs Liță T. Nicolae, care se mîndrește cu 1.020 lei, tot cît are de dat și Liță T. Mihai (în ciuda faptului ca-i un vechi client al tribunalelor, pentru delicte silvice, ultraje, loviri și alte. . . bravuri de aceeași teapă). Ceva mai departe, la Băișești, Vasile Botezat și Alexandru Hrișciovschi au distrus, tot cu vitele, suprafața de 0,62 ha. teren agricol insămînțat. Unul dintre dînșii, cică, a explicat : „Ce poți să-i faci, dom’le ? Vita-i vită". Suntem întru totul de acord cu acest logic, sănătos și. „ . autocritic punct de vedere : să plă- Contra # punct „Schimbare“ de optică Pe la începutul lunii iulie a.c., ziarul nostru a publicat ancheta socială intitulată „Ce are opinia publică cu mine ?", care se relatau doar cîn teva revoltătoare abateri de la cultivă, etică pe care le cu îndărătnicie, Herbert Groper, salariat al Spitalului din Siret; titlul era furnizat de „eroul" însuși, foarte. . . nedumerit că toți cei în mijlocul cărora trăiește nu-i pot tolera neomeniile. Aflăm, acum, că visul și-a schimbat optica. Solicitat să participe, la fel cu toți colegii săi de muncă, la unele acțiuni patriotice, a clamat sus și tare : „N-am să merg niciodată la muncă de-asta, pentru că nu vreau, nu-mi stă în obicei; am să plătesc pe altcineva să lucreze pentru mine, iar opinia publică n-are ce-mi face !". Ciudată concepție ! Rubrică realizată de ȘTEFAN STROE tească, deci, stăpinul, fiindcă ochiul lui e cel care. . . \