Adevěrul Literar şi Artistic, februarie 1923 (Anul 4, nr. 115-118)

1923-02-25 / nr. 118

IS Mișcarea literară REVOLUȚIA­ RUSA DE LEON DONICI EDITURA CULTURA NAȚIONALA L’am cunoscut pe autor în redacția Flacărei, unde venea adesea cu manuscrisele în buzunar citindu-le spre cercetare, fiindcă sintaxa lui suferea încă de accentul și Stângăcia unuia, care a fost prea multă vreme îndepărtat de țară. Leon Donici a trăit în Rusia, adică în tot felul de Rusii, de la monarh­ia absolută până la haosul de astăzi. Venit la noi după sfârșitul războiului, era natural ca prima lui carte să fie tocmai pastelul trist și dureros, al spectacolelor trăite în Rusia. Scriitor de talent și gazetar versat, Leon Donici, cu aceste două atribute, ne-a dat o „Revoluție rusă“, acor­dată și pusă la punct, cu toată variațiunea instrumentelor barbare, cu care a fost înstrunat noul „Credo“ rusesc. De la agonia monarh­ică, trecând prin amețitoarele Stări de mărire și glorie, pe care le-au trăit fantoșele organi­­zațiunilor efemere și până la eșuațiunea zilei de mâine, descrierea lui Leon Donici, curge pe un ton intim, ca o convorbire, pe care autorul ar fi avut-o cu un prieten, la el acasă Din cartea lui, dacă nu se poate lua o atitudine ca bună, dacă nu se poate pleda o politică nici ca siguranță, nici ca principiu, poți însă detașa minunat siluetele și fi­gurile „oamenilor“ cari au populat.­lustrațiunea sânger­oa­să a revoluției rusești. Leon Donici — se vede din tot — că disprețuește cu mentalitatea lui de poet, cu sufletul lui de umanitarist, ul­tima epocă istorică a Rusiei, dar în schimb, nu-și etalează vederile lui, după cum nu ne dă nici echivalentul opus al­­­cestei stări. Povestirea lui este scrisă cu impasibilitatea spectato­rului și amănunțimea detailată, a gazetarului, fără să aducă în comentarii, o analiză politică proprie sau una împrumutată cu frenezie. N­i — Pentru el revoluțiunea se rezolvă ca un rezul­tat fatidic, al unei stări de lucruri primare, peste care rațiunea nu putea nici prima, nici aduce o dezlegare mai fericită. Viețile oamenilor mari și încă, descrise de el, capătă un aer de mister și de fatală creațiune. Ceea ce place în cartea lui, este tocmai această obiectivitate, deși i se pare că pe alocurea e mai puțin decât scriitor și mai mult decât spectator fiindcă el însuși scrie în Motto: „Paginele de față — sunt numai ceea ce am văzut, am irâit și am suferit“. Este așa, fiindcă în limpiditatea descrierilor lui de pastel, se strecoară lacrimi discrete și esclamațiunile du­reroase ale unei minți chinuite de spectacol. Ceea ce rămâne conturat, nu sunt propriu zis eveni­mentele, care servesc numai de fond tablourilor, ci figu­rile, admirabil zugrăvite pe dinafară și pe dinăuntru și minunat așezate fiecare în cadrul lor de existență. Kerenski, șovăitor și impulsiv, Purișchievici, intere­sat și oportun, primele capete care se agită în timpul războiului și după care, încetul cu încetul, se profilează oamenii de mâine, ai primei revoluțiuni. Revoluțiunea rusă se împarte în mai multe epoci după oamenii cari le-au întruchipat și după scopurile politice, pe care le învederau. Au fost contra-revoluțiuni, și fiecare din ele, purtau alt nume, și alte nelegiuiri înfăptuiau oamenii pe cari îi cunoaștem dintr’o activitate binecuvântată — cum e scrii­torul Gorky — apar stigmatizați de trădare sau cruzime și deodată istoria își întoarce fantasticul ei voine — face, peste vechile și înțeleptele acțiuni, ce aveam. „Steagul roșu“, sub care se agită mai furtunos și mai sălbatec mișcarea revoluționară, cuprinde în capitolele lui toate barbariile revoluției și sub faldurile lui, se contu­rează tot mai violent, trăsăturile lui Kerenski — Napo­leonul revoluției. Din cartea scriitorului Donici, se vede cu o rară trans­parență, adevăratele minuni ,pe care arivismul le dictează, oamenilor și împrejurărilor. Dacă epoca lui Napoleon este într’un fel ilustrată cu o mulțime de metamorfoze datorite arivismului politic, dacă la noi , lent și subtil — arivismul își creiază oamenii noi, în Rusia rev­oluționară, sub steagul roșu, pier tradițiile și oamenii vechi, pentru ca să răsară, mulțimea ciupercilor noi, otrăvite de setea ajungere­ spre puterea desăvârșită. Fiindcă, dacă Rusia autocrată a căzut prin despotis­mul ei, nu e mai puțin adevărat, că fiecare din cei puternici, deși veneau în numele libertăței, nu făceau altă politică de­cât pe cea autocrată, cu singura deosebire că vizau alte straturi sociale. Acelaș autocratism însă de Jos în sus, sfâșia Rusia lui Kerenski, a lui Trotzki sau a lui Lenin, după cum dinastia Romanovilor și cu Rasputin, biciuia despotic, Ru­sia țaristă și pe credinciosul po­et rusesc. Figuri mărețe, care au suferit și au murit pentru dra­gostea neamului se înalță luminoase din paginile cărții. Plehanov și Leonida Andriev, luminați cu aureola mar­tirilor de neam, ca icoanele, alături de Kerenski, Puns­­chievici și Chipirnidiov, veghează totul cu spiritul lor, asupra întregei suflări rusești. Revoluția rusă, capătă astfel sub alcătuirea cugetului acestui scriitor, o largă atmosferă de frescă și rămâne un document literar de mare însemnătate, în literatura încu­­viințată de războiul european. Stilul, dus par­că de un ritm abstract, curge cu ușurința unei ape călătoare. E șerpuitor și clar. CLAUDIA MILLIAN Shaw flucrat la Prave TeamnÄ modera­ția e&piraîa Cehoslovaciei, a reprezentat­­ fiele acestea faimoasa piesă a lui Bernhard Shaw: „Eroii“, care, după cum se știe, ironizează o armată balcanică, sub care se înțelege: Bulgaria. Reprezentarea piesei lui Shaw, a dat loc la mari nemulțumiri in sânul studențimei sud-slave din Praga, și. îndeosebi studenții bulgari, au fost revoltați că direcțiunea teatrului a menținut pe afiș „Eroii", cu toate pro­testele lor. Dumineca trecută, cu ocazia represent...a­ piesei lui Shaw la teatrul Modern, un mare număr de studenți bulgari, sârbi și ruși, au demonstrat Împotriva Lui Shaw, fluerându-i piesa și Împiedecând pe actori ca să-șî spună rolul. A in­tervenit poliția, iar aceasta neizbutind să restabilească or­dinea, au fost trimise forțe militare cari au evacuat pe stu­denți de la teatru. Reprezentația însă nu a m­­ai avut loc și in­tendența teatrelor cehoslovace, a scos []­ pe afiș piesa lui Shaw, împotriva piesei „Eroii" au demonstrat și la Viena, cu ocazia premierei ei de la teatrul din Schönbrunn, și Inspectorul teatrelor austriace a dispus să se modifice unele pasagii jig­nitoare pentru Bulgari ale Eroilor, dar studenții bulgari din Viena nu s’au oprit aci și au pretins ca piesa să fie anatemi­zată de guvernul austriac, care, cedând insistențelor, a retras viza piesei lui Shaw. Cu acest prilej, Bernard Shaw a ridicu­lizat măsurile de „prevenție" și a atacat violent în presa en­gleză, pe studenții bulgari. Ziarele din Praga condamnă piesa lui Shaw și se bucură de eșecul suferit de "Eroii", EA DEVIOTUL LITERAR ȘI ARTISTIC4* ouă scrisori ale lui Urban Jarnik loarele două scrisori „aflătoare in arhiva familiei Mured­o­nu". Ele sânt „reproduse exact după ortografia lor originală". h Praga, U Oct. 1891. Prea stimate domnule, Iată’țl trimet D­ tale începutul traducerii unei nuvele de Alois K­rásek. Peste tot nuvela aceasta are 10 capitole, dintre cari deocamdată trimet cele două dintâi. După cum vei vedea aceste două capitole akiituesc un Întreg așn încât s’ar putea publica chiar singure, dacă întregul s’ar părea prea lung pen­tru o publicațiune în jurnal. Acum, ce privește traducerea mea, știu tare bine cât­ de defectuoasă este în privința stilului, de aceea am și scris-o așa cum este, fiind­că țin de neapărată trebuință, ca cineva să se pute sări de­ o formă mai româ­nească decât «re. Și mă și gândesc la o persoană, oare foarte bine s’ar potrivi pentru aceasta, gândesc la amicul meu Bâr­­seamiu. El a fost, care dintr’o traducere a mea, tare slabă a făcut ceva așa de frumos cum este Pavel cătana într’un volum al Convorbirilor Literare. Și fiindcă nu vreau de­loc că o lucrare care numai parțial ar fi a mea, să treacă de a mea, iată­ ce s’ar putea: să se puie lângă numele miau și acela al dlui Bârseanu și dacă i-ar conveni, «sta ar putea, să devie începutul unei lucrări en compagnie pe o scară mai întinsă, s’ar putea publica poate și niște volume mai mari de niște lucrări din cele mai frum­oase ale «castra In ce mă privește pe mine, eu bucuros aș fi gata să jertfesc în fiecare zi măcar două ceasuri la aceasta și dacă luăm în considerare, că prin exercițiu m’aș perfecționa din ce în ce, s’înțelege că s’ar putea allege ceva de conlucrarea noastră a amândurora. Dacă în­ li­teratura franțuzească modernă când pronunți numele de Brekmann îți vine deodată în minte și Chatrian așa nici mie nu mi ar părea râu dacă numele mieu s’ar uni așa strâns cu numele simpaticului mieu prieten Bârseanu. D-ta, care ai făcut un pas important spre o Înțelegere comună Intre Boemii și Românii, ai putea avea bunătatea a mijloci între mine și d sa-lui. S’ințelege că în coșuri, când din col­­abor­area noastră ar resulta un câștig material, acesta s’ar împărți Intre amândoi cu parte egală Dl Bârseanu fiind și poet, cine știe poate am putea ici colea să ne aparăm și de poesii frumoase din cari avem un număr destul­ de insem­­nat, atât din vremea, cea de acum cât și dintr’o epocă mai anterioară. Ar trebui alese numai lucră­rile cele mai bune și încă așa ca după cuprinsul lor să se poată conta la un cerc de cititori și în Țara românească, căci atunci nu numai folosul moral ar fi mai mare, dacă s’ar putea alege vr’un folos material­ ceea ce nu este cu totul de desconsiderat. Oricât de ideală să-ți fie mintea, totuși, dacă ești tată de fami,p «i din Întâmplare nu ești bogat, trebue să se bage de seamă și la lucrul acesta. Așa dacă te rog să binevoești « te pune la lucrul și dacă te învoești săi-i vorbești și dlui Bârseanu și de resultatul cen> vorbirii aceste. Vă rog pe amândoi, să mi dați de știre, ca să știu ce am să fac. Fotografia la insist­ările mele am primit-o chiar în aceeași duminecă când D-ta ai părăsit Praga, e foarte bine nimerită ; te rog să nu uiți a’mî trimite la vreme cea ce mi-ai făgăduit, adecă conturile capetelor cu indicațiuniea mumelor de botez, familie, stare și locuința respectivelor persoane. Colecțiunea Gazetei ce mi ai trimis-o am primit, »’înțelege că cu mare interes am citit toate privitoare la visita Dlor­#tre aici, numai de una mi pare rău, adică la câte­va locuri ați făcut din mine „membru al comitetului executiv" ceea ce nu e adevăr. Adevărat este numai ceea ce am zis chiar la înce­putul vorbirii mele, că am fost „Jmărcin>at din porte comit exect.”, numai­ atâta, nici mai mult nici mai puțin*. Și am zis că și eu sânt un fel de persoană oficială, dar numai ca membru al comitetellui pentru propagarea ideii exposițiunii in jurnale străine, va să zică, românești. Dr. Ioan Orbán tornáti M­odistyn, 27 Iunie­­ 1908. Prea stimate Domnule, Primiți Vă rog mulțumit de mnele cele mai sincere pentru frumosul dar, ce mi-ați făcut, trimițindu-mi lucrarea jubilară de 70 ani de când există Gazeta Transilvaniei. Câtă muncă între un șir de ani atât de lung­i Câți bărbați vrednici am­ conlucrat la foaia pe cari parte i-am cunoscut în persoană, parte le știam numele din lucrările lor cele valoroase. După ce am­ sfârșit cei 60 ani din viață, după cari mu mai rămâne decât spicuire, m’am­ pus de am scris niște aduceri aminte din viața mea pacinică de copil sărac, student sărac, apoi profesor la școală reală și în urmă la Universitate. Am și vrut ca cei 60 ani să sfânșesc și cariera mea de profesor, după ce insă rectorul și decanul Universității cehe m’au fost rugat să ouai stea câțiva ani, totem lăsat Înduplecat, puind însă câte­va condițiuni Ceea de frunte a fost, să-mi fie în­găduit a restrînge cercul prelegerilor mele la Univ­ersitate cetind numai despre limba și literatura română, ca să zică cum spun Francezii, —­­que lls rerienno â­mm­and­iennes amours . Și intr’adevăr, enare-ml este părerea mea pe rău, ©& n’am putut să-mi fi fost jertfit slabele mele puteri numai și numai acestei limbi, pentru care mi-am simțit atâta tragere de inimă dela cel dintâi moment, la care am început a mă­ îndeletnici cu dânsa. Este ceva, ce nu-mî pot explica eu însu­mi, cum de mî se stârnise în inima-mi atâta, dragoste pentru poporul român și pentru limba ce-o vorbește. Trebue, că o fibră a inimii mele să fi fost vibrat în mine, când cu 88 ani mai nainte pentru întâia dată la viață-mi la Parisul, cel îndepărtat am auzit limba română cea dulce și armonioasă, catre­ n.s. a căzut tronc pe inimă. Pare-mi-se tot așa, cum adese­ori întâlnim în viața noastră oameni, pentru cari la întâia vedere simțim în inima noastră o simpatie pe care noi înșiși nu sâm­tem la stare să ni-o espi­căm. Ini ce privește mai cu samă Brașovul și pe oamenii la cari am făcut cunoștință acolo cu 30 ani mai măinte, vtem să uit nici odată poziția cea frumoasă a orașului și inimile nobile cari m’au primit cu atâta dragoste nu ca pe un străin ci ca pe un frate. Mi-aduc aminte cum mi s’a fost aranjat o masă la onoarea mea, care atunci mai ales n’am făcut, pentru limba română. Căci c’am învățat o limbă, care atât îmi plă­cea, aceasta m­u pot s’o socotesc ca vre-un merit. Așa într’adevăr și tot ce am făcut în viață-mi, partea t’ am luat și mai iau la ajutorarea studențimei sărace cehe și la înfrumusețarea patriei și ce a fost cranșa, pentru care ani­versarul mi«u de 60 ani a fost sărbătorit cu un alaiu cam mare, toate acestea le-am făcut numai și numai de aceea că simțiam un mima-aiîî plâs cer © mi-are pril jmIn­î­rg în­­ Ricnard. Mi pare bine, că lucrurile de care mie pueam, erau de acele, cari sânt de vre­un folos pentru viața publică. Văd însă, că trebue înfrânată pe ana mea, căci altfel nui se știe până unde aș merge. Sfârșesc deci rugând«­Vă să primiți n«8 «iată mulțumitele mele cordiale și o strângere de mână brapeasca. Dr. Ioan Urban lorpik Opera vieneză la Londra Ziarele engleze informează­ că Opera din Viena, va debuta în curând la Londra. Intervențiile Baronului Franckenstein, ministrul Austriei la Londra, au fost norocoase. Lord Cham­berlain, de a­l cărui resort se țin toate problemele de teatru, a dat avis favorabil. Ansamblul complect va pleca la sfârșitul lunei iunie la Londra, unde va reprezenta opere de Verdi, Mascagni, D'Albert, Puccini și în proect, e și­ „Flautul vrăjit". Cu ansamblul operei vieneze va pleca la Londra și celebra Mana Jentza, care, actualmente repurtează formidabile succese» In America, la teatrul Metropolitani din New-York. In acelaș timp se anunță că o trupă de operetă engleză formată din cele mai distinse elemente ale ,Music Hangurilor, va juca în Ufo*» rej«ment»n4 pperete da Sullivan 4 Sidney im**. Versurile lirice ale unui nebun „Magasine" revist­a curiositățiilor, ce apare la Londra, publică in ultimu­l număr interesante lucruri: un articol despre un alchimist francez din secolul XIV, două scrisori de Maria Stuart, „fotografiile unui olandez din anul 1607, voind să documenteze că daguerotipia nu este o invenție a secolului XVIII,... dar mai interesante sunt versurile lirice ale unui bolnav dintr’un ospiciu. Sânt versuri pline de delicată simțire, cari ar face onoare și unui poet mare, dar scrise... de un nebun, ele poartă totuș pecetea­­ geniului invers”­, poetul le-a scria pe păreții celulei sale de unde le-a decopiat și redactorul „The Magazine”-uilui. Iată un exemplu : iubesc... Iubesc pe cineva, ți nu­ cunosc numele. Niciodată nu am văzut-o. Dar totul o văd. Ochii albaștri, din­­ți mărunți albi, gura roșie. Se poartă trandafiri la sân. Iubesc... ți nu știu pe cine. Poate ți dănsa simte, că mă iubește: Ochii tulburi, părul vdlvoi, gura albastră de chinuiri, Și port blesteme tn mine. Nu mă iubi pe mine. Și-mi răspunde: iubesc pe cel ce suferă. Te iubesc pe tine, căci ești părăsit. Și mă sărută pe gură, o, sărutarea ei A rămas amintire dulce și caldă In camera rece, în care totul e alb Și numai umbra neagră a trupului meu Fuge pe părete ca un uriaș paiajin speriat. Dimineața Pe mine mă­ trezesc dimineața clopotelele­ florilor. Voi nu le auziți, voi, cari m'ați bătut cu biciu sărat Pe mine mă binecuvânta dimineața, ochii copiilor, ce să duc la [școală Ochii de copii mă binecuvânta, Dimineața aurul soarelui tmi poleiește pata' Și cunună de aur mă încunună pe păr. Voi, cari purtați biciu de sare in mâini, Ce știți voi ce sunt ochi de copil, flori, și aur și soare ! Traduceri pentru minoritătea noastre O problemă importantă a politicei de Stat, este propaganda culturala. Cu ajutorul artei să pot înlesni raporturile între Stat și minorități, căci miulte asperități politice, dacă nu dispar cu desăvârșire, dar se micșorează, folosindu-se Statul de toate binefacerile culturei adevărate. Intre noi și minoritățile noastre există și azi o tastrei­are sufletească. Popoare, care au trăit de sute de ani alături — se urăsc și mai ales nu ne cunosc. La Budapesta, junkerul ungur mu să interesa de arta „valahă”. Puțin, ori chiar nimic nu se știa despre o civilisație română. Politica aceasta de ignorabimus noi unito putem urma. Datoria noastră este să facem accesibil produsul artistic românesc și compatrioților noștri. De­ aceasta privim cu mare încredere munca unora dintre scriitorii unguri, cari și-au diivit asupra lor sarcina grea de-a fi interpreții noștri literari. In vremea ungurească se rodeau cu traduceri la ungurește d-nii fierar și dr. Géza Szőcs, iar acum, de când e al nostru Ardealul, s’au găsit mai mulți traducători ca: d-l Zoltán Frangó, care este un poet excelent și publică traduceri la un­gurește din i poeți români In cotidiande si revistele litrare­­ din Viena. In Transilvania se găsesc d-nn­ Keresztury, Boronkai care a început să traducă din, Caragiale), dr. Martin Pálffy (traduce din Slavici și Creangă), dr. Akos Szeremley (traduce din Eminescu, Alecsandri, etc.), dr. Imre Kádár (traduce piese de teatru românești: Caragiale, Hertz, Biftimiu), iar mai la urmă s’a ivit un nou traducător ta peraorana d-lui Teodor Fekete (din Arad) care traduce din poeții moderni români (Minulescu, D. Botez, Blaga, etc.). In zilele trecute a apărut o „Antologie a poeților români tradusă in ungurește de d-l A. Keresztury. Acestei traduceri nu i s’a dat de su­rtă atențiune, deși imparanța ei este de ne­tăgăduit. Revistele noastre, obișnuite să înregistreze evenimentele barare cu o monotonie anacronică, n’au remarcat tendența de supremă importanță a re­abilitărei intelectualului românesc in fața unui public, care in urma creșterei sale politice ne-a fost refractar. Și dacă vom adăuga, că se găsesc mulți poeți și strenitori germani, din România (d-nii Xaver Kappus, W. Creck, Hommenau, Hannenheim, dr. A. Altimannn) cari ee în­deletnicesc cu traducerea operelor românești ih .O limbă uni­versală —• și că la ziarele și revistei« german» de la noi ni se dă de multe ori prilejul ca să spicuim la bune traduceri făcute din literatura noastră, nu putem, decât, să sprijinim acțiuniile particulare (și accentuăm o emfază , „acțiuni pgti­­cutare”, căci birourile noastre de propagandă int­e-au ridicat până la atmosfera luminoasă a artei și servesc exclusiv in­terese politice și de partid). Statul însă ar putea fi ar trebui, să sprijinească aceste acțiuni, încurajând cu premii pe acei, ani și azi, la aceste vremuri neliniștite oferă mân­­­­­u* de ajutor civilizației române Gustav Wyneker Ii pedagogia modernă, numele lui Gustav Wyneker în­seamnă însăși revoluția. Pedagogii învechiți ai Austriei, care au avut nenorocul să cunoască pe cel mai mare dușman al convențiunei sociale la persoana Mr Wyneken, l’rau anatemisat. Au organizat împotriva lui demonstrații și campanii de presă, l’au denunțat parchetului ca pe un periculos masochist, iar școala tal dta Wickersdorf, ,„școala viitorului” a fost afurisită de la fondare (1906) și este și azi vehement atacată de urmașii lui­ Pestalozzi. Gustav Wyneken a introdus o nouă teorie la educație: nu este autoritate. Profesorul nu este un „superior”, un „călău al pubertatei“, ci trebue să fie un prieten mai bă­trân al elevului. Știința nu admite avantajul bătrâneții, ci din contra, recunoaște numai forța experienței. Profesorul, care administrează viața sufletească a elevilor săi , nu poate împărți in­tre datoriile ce le are față cu progres: el este obligat să se ocupe de sufletul copilului astfel de parcă s’ar ocupa de sine. Prelegerile lui sunt scurte și cuprinzătoare: dela început incearcă să câștige simpatia „prietenului mai tânăr" căruia ii „deschide ochii” ca să vadă copii de 12—13 ani de Fichte, Bachje suittemu­­nui e prosodic, cd firesc, fetița este ferită de legende — și instruită la toate secretele tgidnzsi practice și Wyneke­n avu curajul să ,apună taina cocostârcului” copiilor de 16 ani. Educația lui Wyneken este o trambulină pentru educația lui Forel. Nu acceptă dogme, nu iartă sentimentalismul doctrinar al poesiei, încearcă să indi­vidualizeze viața copilului, pe care îl crește de la început la convingerea, că are datorii in viață. Slold-ul norvegian este frumos” — dar Wynetkem nu iartă romanț­a eternul jucăriilor, copilul să cunoască în loc de balauri și costa zene, rostul tele­fonului, sunetul, depărtarea, viteza, concepția științifică. Cărțile lui Wyneken („Schule und Jugend-Kultur”, „Die Neue­­ Jugend“ etc.) sunt teoriile științifice ale pedagogului mo­dern. Nici un autor și nici un pedagog, n’a fost cu atâta pati­mă combătut, ca Wyneken, pe care nici azi nu-l înțeleg mora­liștii și-i persecută opinia publică ca pe­ un inovator periculos Wyneken­ are însă, mulți adepți la Elveția, Norvegia și Dane­marca, unde educația copiilor se $*£* -siAt­im la celeAlto . Un Intelectual român în Venezuela Ahasverî pot deveni și românii. Și după cum se vede... de­vin Ahasverl Viața și fără aventuri este romanțioasă, și ni se dă prilejul să ne convingem că imposibilul este eliminat din vocabularul omenirii. In America trăiesc câteva sute de mii de români. Cunoaș­tem coloniile române din Argentina, Brasilia, Chile — am au­zit de vestea unui ziar românesc (șapirografat) ce apare in Japonia, unde — la Tokio — trăesc mulți români, aclimatizați cu viața de-acolo. Este interesanta Insă soarta unui intelectual român. Dr. Ion Săraca, fost prizonier, ajuns după grele lupte._ in Asia, (Ceylon) de unde, un milionar american Sir Towen, l-a scăpat, luându-l în ocrotire și ducându-l la Caracas (Venezuela), unde ocupă actualmente postul de prim medic al spitalului de stat. Doctorul Săracu a scris unui prieten de al­tat mai multe scri­sori, pe cari le vom publica și noi, la care povestește multe lucruri interesante. Desprindem dra una, recentă, câteva ob­­servații: „la Caracas nu există nici un cerșetor și nici un bol­nav de tuberculoză. Caracas, orașul nobilimei veneze velene are peste 8 teatre, 20 musee și 40 de școli. Apar acolo 18 ziare (co­tidiene mari 10) unul francez, 6 spaniole, 2 englezești, 1 evreesc și 2 germane. Fiecare stradă are telefon fără fir, fiecare subur­­bie poștă centrală. Polițiștii sunt îndreptățiți a incasa abona­­mente pentru ziare­­. Despre români se știe puțin, ori chiar nimic. In unele cer­­curi (filateliste) sunt cunoscuți românii, dar la general nu sa vorbește mult despre noi”. Doctorul Săracu și-a îndeplinit misiunea și ade­ținând două conferințe despre români, una despre cultura și a doua despre arta românească și a publicat mai multe articole la ziarele de­ acolo despre străduințele noastre. Comoara satelor Comoara Satelor este o revista din Blaj, de a cărei ana­­nție auzim acuma. Este o revistă de talclor. Atunci, când nimeni nu se mai gândește să adune „comorile satelor", mi minatele cântece și balade, făurite de poporul nostru , un Î8I­ din B­aJ­ ,n frunte cu d. Traian Gherman au hotărât să tipărească o revistă de folklor. Primele două numere aduc multă și interesantă materie. Numărul 2, un ar. tata, Iipeanu despre Urban Jamlik, tovă­tatul ceh, decedat zilele trecute, admirabile „Prognosticuri" de-a­le poporului și un foarte interesant Cântec hoțdse auzii dota țiganul Ion Dănuțu din Șoroștin, jo» care, intru conți­­nutul sta colorat, 11 reproducem și noi; " Cântec hofăsc —....... Păți, pași, pași murțiule pașii Că ne-ajtinge-un păgubaș Și ne leagă Și ne 'ntreabă De-o mamă cu iapă neagră Iapa­ neagră-i de furat. Cânii de-o-ar fi fos mâncai Că ’n temniță ne-o băgat. In temniță la Băița Sânt doi frați într’o temniță: Unu-i Stana Putoianu, IJnu-i Pintea Ungureanul Sora lor Anghelina Le-aduce prâniu și cina. Ei din graiu așa grăiar — Soro, soro Anghelina Spune, ce vis ai visai? !—­ Două, pânze late, lungi !­in capu pânzelor sau doi corbi croncănitori — Soro, soro Anghelină Poale lungi, și minte scurtă Și la cap nepricepută. Cele două pânze lungi Ne-o fi calea pân’ la farei. Cei doi corbi cari croncănesc și hoții, cari ne pârăsc. Auzită dela țiganul Ion Dănuțu din Soroștin, I,a­ Dr. I. B­la­nu adv. David Belacco Ziarele americane consacră coloane întregi feroraț cum se reprezintă acum la New-York „Neguțătorul din Veneția“ de Sh­akespeare. Realizările scenice sun­t ana­­­rite regizorului David Belasco; înscenarea nu se prea depărtează de sistemul lui An­toine. E o minune, zice-se, de imaginație, gust și adevăr istoric. Scenele din ghetto-ul Veneției sunt superbe evo­cări și Belasco folosindu-se de o mare și disciplinată fi­gurație a adăugat la începutul fie­cărui tablou câteva scene mute care prepară acțiunea și cufundă pe spectator în atmosfera voită. Acest Belasco este un actor care a jucat mai mult de două sute de roluri, e autor dramatic cu mai mult de o sută de piese (originale, traduceri, loca­lizări, adaptațiuni)­ și director de teatru victorios în toate încercările sale de renovare. Născut în 1853 la San-Francisco, ajunge la 29 de ani la New­ York după o lungă pribegie și o viață chinuită de actor fără căpătâi. Primul său mar­ succes act este reprezentarea unei drame într-un act Madame Butterfly din care s-a extras mai târziu libretul pentru opera lui Puccini La 1902, Belasco, își construește un teatru și își mai clădește încă unul la 1907, când devine animatorul marei mișcări teatrale de peste ocean. Mote și Informații Pentru a putea să ducem o propagandă culturală mai întinsă, pentru ca să putem înființa biblioteci pretutindeni și mai cu seamă la sate, ne trebuesc înainte de toate școli La ce ar servi șezătorile și bibliotecile — la care încep să se gândească scriitorii — dacă nu sunt școli suficiente, și încăpătoare, pentru cetățenii de mâine. Dar cine se gândește să lumineze, bestia satelor, cu școli încăpătoare și cu cât mai multe cărți de citit? Din Mehedinți ne vine o Dare de seamă, asupra Cam­paniei de lucru în anul 1922. Prefectul acestui județ — se vede că e un om lumi­nat , strânge un fond de aproape un milion de lei, cu care repară și construește școli pe rețeaua județului său. E frumos și faptul merită să fie relevat. Fruntașii județului oferă terenuri pentru școli, prefec­tul le înlesnește strângerea banilor și excutarea lucrări­lor și astfel zeci de sate, privesc viitoarele locașuri de lu­mină și înțelepciune, cum cresc sub dărnicia binecuvânta­telor gesturi. Dar, ne trebuesc școli, multe și largi, luminoase și curate, și ne trebuesc oameni cu mintea pricepută, care să înlesnească îndeplinirea acestor ram­uni *U­n chiar unui l­ft văzut.

Next