Adevěrul Literar şi Artistic, noiembrie 1924 (Anul 5, nr. 204-208)
1924-11-09 / nr. 205
* „ADEVERUL LITERAR ȘI ARTISTIC G. GALACTION. — Viața lui Eminescu. Biblioteca „Dimineața", No. 12. Editura „Adevărul", București 1924. Soarta monografiilor noastre literare a fost una dintre cele mai năpăstuite. Rari, foarte rari, sunt cercetările care să fi stabilit înțelegeri definitive. Dacă pentru literatura veche nu ne lipsesc oarecari studii ce sunt menite să pună în lumină principiul formațiunii noastre ca literatură (și cu toate acestea, cel mai plastic, mai original și mai sănătos dintre cronicari, Ioan Neculce, încă așteaptă omul care să-l înțeleagă și să-l fixeze între cei de o „familie” cu dânsul pentru literația modernă, pentru acea parte din literatură care avea să pregătească drumul lui Eminescu și Creangă și a celor mai noui, Caragiale, Coșbuc, Iosif sau Hogaș, studiile amintitoare de vremuri sbuciumate, dar cu mai multă însuflețire decât sunt cele de astăzi, se pot număra ușor. Și dintre toate rămân în picioare doar cele ale d-lui Eug. Lovinescu asupra scriitorilor și poeților: Asachi, Gr. Alexandrescu și Const. Negruzzi, împreună cu studiul d-lui G. Oprescu despre Ion Heliade Râdulescu, acesta din urmă privit numai prin latarea influențelor streine în opera sa. Constatările sunt desigur dureroase. Și sunt cu atât mai dureroase, cu cât nepăsarea generală crește. Față de stimulentul seminariilor universitare cercetătorului i se pune mai înainte problema vieții, care este mai puternică și pentru care, în timpurile de azi, se fărâmițează chiar personalități de seamă. Cu o dragoste, puțin obișnuită, de subiectul ce are să-l trateze, d. Gala Galaction ne-a dat, sunt acum zece ani de zile, o monografie, mai propriu zis, o biografie completă asupra singurului nostru mare poet, Mihail Eminescu, față de evenimentele noi, în legătură cu personalitatea poetului, cum sunt încercarea de dărâmare a casei de la Ipotești și acțiunea „României June" de a ridica poetului un monument la Cluj și o placă comemorativă la Viena, d. Gala Galaction s’a gândit să împrospăteze în mintea cititorilor viața lui Eminescu, prin republicarea volumașului dimio M. Sarcina și-a luat-o asupră și Biblioteca „Dimineața”, care a editat în cursul anului opere originale de d mjoril. Sadoveanu, I. Agârbiceanu, G. Brăescu, H. SanielteVM și A. de Herz, neîntrecutul maestru al umorului nostru de situație și atitudine, întâlnit de la „Păiajenul” până la „Mărgeluș” și până la comedioarele-miniaturi din „Șeful Gării”. In viața poetului Mihail Eminescu deosebim tai multe epoci. Desigur astfel cum suntem obișnuiți a deosebi la marile personalități literare. Cu toate că n’a ajuns să aibă nici 40 de ani întregi, soarta lui a fost destul de încurcată și drumurile lui au fost destul de multe. Numai încercarea deplină a vieții, numai sbuciumul necurmat a învățat pe scriitor să cunoască tainițele existenței omenești și să le descrie în toată amplitudinea și cu toată profunzimea lor. Geniile au trăit viața din cele mai mărunte manifestări ale ei și până la cele mai înalte. De la Dante și până la Joseph Conrad, ca să numim pe unul care ne-a fost răpit de curând, condițiunea vieții lor a fost dintre cele mai mult încercată. Pentru că numai astfel scriitorul a putut să aibă viziunea lumii întregi, numai în felul acesta pecetia geniului i-a arătat fundamentele lumii interioare. Viața poetului Mihail Eminescu, d. G. Galaction o împarte, cu prea puțină inexactitate, după anii vieții și după împrejurările externe care au jucat rol hotărîtor în toată existența lui, in modul următor: Șapte capitole în cari abundă informațiuni destul de bine controlate, dar în cari se oglindește și opera întreagă a poetului. D-l Gala Galaction, înțelegător de suflete și vremuri a știut să redea viața lui Eminescu după o concepție cât mai apropiată realității. „Când ți-ai permis să torni în inimi vinul vrăjit al închipuirii tale și să le dai spasmul frumosului, când ai cutezat să gonești, cu sbuciumul și cu fantomele nopților tale singuratice, somnul atâtor și atâtor semeni ai tăi, toate protestările tale sunt zadarnice!” Și adaugă: d. Galaction: — „Știința e în toate drepturile ei să te adune — din scrisori, din mărturii, din carnetul în care ți-ai notat cheltuelile! — și să te răstignească pe masa ei de studii. Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt într’un mod fatal legate de o mână de pământ. Toate micile mizerii a unui suflet chinuit Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit. „Adevărat, însă nu prin legea răutăței curioase, ci prin legea simpatiei largi și înduioșate. Vom cunoaște pe Eminescu din ce în ce mai bine. Viața lui ne aparține, ca și opera lui. Vom ajunge să cunoaștem și acele împrejurări și lucruri mici, de cari Eminescu singur nu-și mai amintea”... Rămânem la aceste simple caracterizări. Din lipsă de loc nu putem insista atât cât ar trebui asupra volumașului d-lui Gala Galaction. II recomandăm, în schimb, cititorilor noștri, cari vor găsi în el, descris cu o limpezime de stil destul de cunoscută, sufletul poetului nostru mare și din care vor recunoaște frumusețea sufletului aceluia care ii este comentator. CHARLES RAPPOPORT. — Din istoria Socialismului. Utopiștii — Premergătorii. Editura Librăriei „Casa Poporului”, București. „Volumul de față este extras din lucrarea lui Charles Rappoport „Un peu d’histoire” care formează primul tom al Enciclopediei Socialiste, apărută acum câțiva ani la Paris. In această lucrare autorul și-a propus să studieze originea, doctrinele și metodele socialiste, scop pe care l’a atins intr’un mod magistral. „Pentru a înlesni propaganda și a face accesibilă lucrarea tuturor muncitorilor, Cercul de editură socialistă a hotărît să scoată această traducere în patru volume deosebite, care vor apărea pe rând: Socialismul mistic și Socialismul revoluționar, și Socialismul științific, cu o expunere a școalei marxiste și a Socialismului idealist sau integralist. „Toate aceste volume, care apar izolat, formează împreună o singură lucrare și deci se înțelege de la sine, că pentru cunoașterea socialismului și a istoriei socialiste, trebuesc citite în întregime, în ordinea aparițiuni lor...” In cea dintâi parte a scrierii Charles Rappoport definește socialismul, în primul rând, ca un produs al istoriei, care poate fi considerat din mai multe puncte de vedere: 1. Ca fapt social, organizarea producției și a consumațiunei în trecut; 2. Ca doctrină sau teorie socială, enunțând principiile necesare și inevitabile ale organizațiunei sociale; 3. Ca filosofie a istoriei, determinând forțele mișcătoare ale Umanității, forțe care au de scop o nouă organizare a societății; 4. Ca mișcare economică, politică și socială a proletariatului modern, organizat în partid de clasă în fața și împotriva altor clase; 5. Ca o politică, căutând a reforma și transforma gradat, sub inspirațiunea unui ideal, regimul politic și social; 6. Ca mișcare istorică integrală, combinând și coordonând toate aceste aspecte diferite ale socialismului într-un singur sistem de idei și de căi de urmat, propunându-și un țel final, clar și definit, și formulând o serie de mijloace concrete puse în valoare prin forțele sociale determinate. După aceste toate considerațiunii principale, autorul precizează ideologia utopiștilor și personalitatea lor: Platon, Messianismul social, Thomas Morus și Campanella. De la acest din urmă utopist, care reprezintă mișcarea ideilor comuniste în veacul al XVI-lea, Charles Rappoport studiază școala naturii și comunismul rațional al lui Morella și Mably, după care intrăm în capitolul „Premergătorii”, în care sunt cercetate ideile socialismului contimporan, astfel cum au fost impuse, ca teorie, de un Saint-Simon, P. Enfantin, Armand Bazard, Robert Omen, Charles Fourner, Victor Considérant, P. I. Proudhon și Louis Blanc. Cu un deosebit simț de pătrundere a oamenilor și faptelor, cartea lui Charles Rappoport isbutește să împreune într’un tot armonic grămada de idei, cu Cele mai limpezi și mai simple elemente de formă. într’o expunere vioaie sunt trecuți în revistă principalii gânditori ai veacurilor trecute, cărora autorul le-a analizat viața și opera, — ideile, și partea lor de realizare practică. Netăgăduit, bună traducerea d-lui Aurel Savela, $ * j c U. HUBER NOODT. — L’Occidentalisme d’ivan Tourguénev, Ed. Champion, Paris, 1924. In compunerea lucrării, de față autorul n’a lăsat in întuneric nici una din interpretări, în ceea ce privește occidentalismul scriitorului rus Ivan Turghenieff. Ceea ce putem reproșa de la început lui Huber Noodț este că nu a insistat mai mult asupra legăturilor dintre cele două raporturi de desfășurare ale civilizațiunilor care au înrâurit asupra spiritului scriitorului rus. Astfel stabilind discuția pe terenul strict literar, ar fi trebuit, cred, să vorbească mai mult de influența suferită de un Stankevici sau Ogarev — de pildă,— Cicerin putea fi lăsat la o parte, său amintit în cazul numai când autorul ar fi stabilit raporturi cu filosofia dreptului rus. Totuși trebue să recunoaștem lucrării lui A. Huberwoodt un plan luminos și o precizare sigură in argumentarea problemelor discutate. Occidentalismul in Rusia a fost și o necesitate primordială de civilizație, cât și o necesitate a modelor și gusturilor. Insistând asupra occidentalismului lui Turghenieff, autorul arată partea rusească din opera nuvelistului și partea occidentală. Aci este o părere care ni se pare cam îndrăsneață. Plecând de la afirmarea occidentalismului francez, termină cu mai puțină argumentație, în constatarea că Turghenieff „s’a cufundat dans la mer allernande”, care trebuia să-l purifice”. Mai potrivit ar fi fost insistența pe lângă Dickens, Manzoni și Alphonse Daudet. Interesante sunt paginile care fac legătura dintre problemele culturei rusești cu aceea a lui Saint-Simon sau Fourier pe de o parte, și Schelling, Fichte sau Hegel, pe de alta. Pentru că lucrarea lui Huber Noodt nu s-a oprit numai la Turghenieff, ci amintește influența apuseană în toată cultura și literatura rusă. $ ♦ $ MERCURE DE FRANCE (15 Octombrie) Marcel Coulon încearcă un studiu asupra poetului Philéas Lebesgue. Ceea ce acesta aduce nou în literatură este tot ce poate fi mai comun în Franța: țăranul. Dar poetul nu se mărginește a-i cânta dulceag și cu sonorități răgușite. încă de la absolvirea studiilor sale, Lebesgue practică meseria părintească agricultura, în ferma lui de la Neuvile-Vault; de aceea, însuși câștigându-și pâinea „â la sueur de son front”, el e cel dintâi chemat să înțeleagă viața aceasta care — s’a dovedit — nu este atât de simplă, pe cât o credem noi. Țăranul lui e un țăran adevărat, un profesionist și un descris, pur și simplu, ca un amator de agricultură. încă de pe vremea când avea 19 ani, versurile lui (din „Himne à la Charrue”) se îndreaptă către această armată de muncitori robuști: Arme virile et nue, â toi mes plus beaux vers! Loin des fracas sanglant des turnultes divers, Tu rayonnes au soleil vaste, Polie au frottemenl des sillons entfouverts! In versuri ca acestea stă crezul poetic al lui Phileas Lebesgue. Dacă am continua cu lectura poeziei am putea mărturisi finalului atmosfera viguroasă și senină din „Boul” lui Carducci. Este aceeaș pătrundere a bucuriei interioare: Oh! devant le soleil quel long reve me berce, Lorsque je te conduis ău pas de chevaux lourds, Par le champ solennel qui se ride et se gerce... Dar Phileas Lebesgue nu este numai scriitorul patriarhal și senin. Poet, el nu s’a mulțumit numai cu atât. Din numeroasele fețe ale talentului său, numărăm pe rând: dramaturg, romancier, filosof, critic. Dintre lucrările lui în mersuri răsar încununate de senzibilități ușoare: Decidement (1891), Les Folles Verreines (1903), Le Buison Ardent (1910) sau placheta de poeme in proză: Le char de Dragtjerath (1919), în care cântă durerea războiului. La Tragedie du Grand Ferré, Geste de Pallas, sunt două drame în versuri, cu subiecte din evul mediu sau cu acțiune ce se petrece pe țărmurile Salaminei (Geste de Pallas). Seal.... este o dramă In proză. Trăind in mijlocul țăranilor și obiceiurilor lor, el le-a cunoscut sufletul în cele mai intime manifestări. Astfel drama din urmă se bazează pe o legendă: acțiunea merge spre 1871 și se petrece Intr’un sat din Lorena. Tot cu subiecte din evul mediu sunt romanele Le sang de Veutre sau Le Roman de Canelon pe când altele (L’Âme du Destin, Charbons du Foyer, sau La Nuit Rouge), sunt romane moderne și cu pronunțat caracter autobiografic. De la lucrările de imaginație Philéas Lebesgue trece cu acelaș răsunător succes la lucrările de judecată pură. Critica și filozofia. Critica este dintre cele mai rare; cunoscând mai multe limbi și dialecte, critica lui s’a fondat pe o judecată comparativă: La Qréce littéraire d’aujourd-hui sau Les Chants feminins serbes. In filozofia propriu ei sa numărăm lucrări de estetică, pe lângă cele de etnologie și filologie. Împreunând aceste nuanțe ale filosofiei sale la un loc, Philéas Lebesgue discută problema formării geniului francez în „Aux Tentires de France”, pe bază principiului etnologic al formării raselor. Locul pe care și l-a câștigat Lebesgue în literatura franceză este astăzi recunoscut. * * * REVUE BLEUE (18 Octombrie) Publică o pagină a lui Dostoievski. Este un articol, datat August 1861, trimis revistei Vrimia, în legătură cu polemica din presă asupra Cazului Bielinski. începutul articolului este consacrat acestei polemici, care astăzi nu mai prezintă interes. Ceea ce pare însă a fi interesant, pentru literatură, este finalul articolului care se transformă într’o povestire plină de observațiuni asupra vieții, cum se găseau multe în jurnalul unui scriitor. Continuând cu privirile sale generale asupra romanului francez contimporan, Firmin Roz constată din partea acestuia două nouă Cuceriri: copilul și adolescența. Afară de oarecari excepțiuni foarte rare, romanele acestea nu vor putea interesa decât atunci când personagiile lor au atins — dacă s’ar putea spune astfel majoratul sentimental. In felul acesta Firmin Roz remarcă romanele d-nei Delorne Madrus și Precoce Avril al d-nei Yvonne Schultz., Aceste două pentru psihologia copilăriei. De preferat, între cele ce descriu psihologia adolescenței, este romanul lui Jacques de Lacretelle, Silbermann, care se ridiccă spre o viziune mai largă a lucrurilor, mai variată și mai obiectivă. Termenul natural al acestei perioade din viață este căsătoria. Faptul că bărbații se căsătoresc astăzi tineri, prea tineri încă și fără vreo umbră de ezitare, face pe Firmin Roz să creadă că marele maestru al inimilor și al destinului rămâne tot dragostea. O astfel de temă este în romanul Mariage d’un Adolescent, în care d-na Jeane Marais povestește cu destule calități literare toată psihologia acestui fapt atât de important. Ih Le Perroquet vett al Compatrioatei noastre d»ttâ prințesă Bibesco, hi se prezintă sub forma seducătoare a unei povestiri romantice, tulburătoarea problemă a eredității, pusă și urmărită dealungul istoriei unei familii. Observata că toate temele expuse mai sus merg spre consacrarea definitivă a unui gen nou, acela al romanului de familie. Și lucru nebănuit, numai femeei — mamelor — le este dată cultivarea romanului ce are drept cadru viața intimă a familiei — cu problemele ei numeroase. Firmin Boz continuă să atribue romanului francez contimporan o mare bogăție și o mare varietate. Intr’adevăr, unul din aspectele multiple ale romanului de azi este preocuparea istorică, care vine de cele mai multe ori cu strictă respectare a adevărului istoric. Acolo unde anecdota pare a se întrerupe sau a se încurca în detalii, ce trebuesc lăsate în afară, intervine talentul autorului care netezește toate asperitățile, fie prin calitatea procedeelor de construcție, fie prin aceea a stilului. Printre romanele de acest soiu se citează: La Muraille de fer b1 lut Ontet Chevalier, L’Epopée de la Ville Poesse al lui Léon Charpentier, sau Anastis, fiile de Carthage și La derabtre Tzarine de frații Charles și Henri Omessa. Un roman mito-antic de Bernard Năbonc în fiéradryas V Amazone, care ne duce în vremurile lui Alexandru și Thalestris, la Themiscyra, capitala Amazoanelor. Bazat pe o fantezie bogată autorul povestește aventurile tânărului Meradryas, singurul bărbăt ascuns sub voal femeuin în acest ținut al femeilor. # 1 1 ■ !* •*. FLAMURA (Noembrie 1924). Intr’un articol de fond, semnat T. Ulmu, și intitulat „Natura in poezia lui Eminescu (Introducere) citim rândurile următoare în legătură cu diferitele curente noi din literatura noastră actuală: „Nu neurastenii dadaiste — miorlăitoare de suflet putred — nu mașina orașelor noastre moderne — când noi nu le avem aproape nici astăzi — cum nici închistarea îngustă fără strop de intelectualizare într’o anumită formulă care să se mărginească numai la reeditări și banalități — când viața noastră de aici și de astăzi e alta — prinde să fie alta". I „Și de aceia cântăreții care simt cât de cât am freamătul nou al unei realități proaspete ce Unde a deveni tot mai concretă vor duce mai întâi lupta în contra atâtora erijați în novatori — afirmând astfel încă o dată una din cele mai elementare legi, când o viață și o senzibilitate nouă vor fi create — individualități reprezentative vor captă redându-le mult mai bogat «•» rezonanțele pe care acea viață și sensibilitate, le împrăștie”..» O bună bucată în proză publică d. Al. Lascarov-Moldovanu: „Forma aduce fondul”... Versuri: o traducere a unei balade populare sârbești de d. N. Batzaria („Secula prefăcut in șarpe”) și patru bucăți originale: „Rațe sălbatice” de d. T. N. Pauliah, „Scrisoare” de d. N. I. Herescu, din care scoatem prima strofă, în care înțelegerea naturii, nu a unui romantic scăpăiat, ci a unui Jammes liniștit și cuminte, se accentuiazâ: S’a sdrențuit vestmântul toamnei și vântul flutură In zări... Cu frunza nucilor din vie în suflet doruri se usuc... Prietene> să vii la mine, în răzășia din Buzduc, Să-ți simți trăind făptura ’n vrejuri și’n galbenii de pe cărări, pentru a se preciza și culmina în versurile următoare: Sau, Căițele roia imens de-albine la mina soarelui, încet ! Ne-om strecura în câmp... Vedea-vei (și’n lume te-t simți stingher) Cum coarnele de bou par brațe nălțate trudnic către cer, iar mâna omului ce-aruncă seminți, e larg gest de profet. Poetul Radu Gyr își publică prefața volumului „Liniști de schituri”, apărut numai de vreo câteva zile; d. T. Ulmu continuă publicarea ciclului de poeme „Iernile mele” (inno. acesta, „Pustiu”). E o poezie desgolită de orice imagini, cu rezonanță sufletească redusă; avântul sufletesc iarăși e sugrumat de o descripție căreia mi-i stă departe raționalizarea* Noaptea va curge domoală, și arar, Iarna sfios va ofta pe la clampă, ‘ Muri-va apoi și mucul din lampă — Doar versul în tine va arde mai clar... Prea sună a Eminescu clampă, lampă ! Nu sunt Insă de părere Că rima aparține numai unui poet. f Interesante paginile d-lui N. Plopșor: un fragment de țigănească cu traducerea in românește. Recenziile și cronicile ca totdeauna, bogate, sunt susținute competent de d-nii Radu Bardeș, N. D. Herescu, M. Drumeș, T. N. Paulian și T. Ulmu, * * * * * * REVISTA IDEILOR (An. I, No. 1 — Noembrie 1924). Apare sub direcțiunea d-lui A. Luca. Pentru cei cari au cunoscut „Orizontul”, numele d-lui A. Luca nu le este necunoscut. De ani de zile d-sa a continuat să popularizeze știința prin publicațiuni — broșuri și reviste — care, netăgăduit, că pătrunzând în marea massă a cititorilor, le-a îmbogățit mintea cu cele mai variate cunoștinți din domeniul științei, pozitive sau abstracte. Retrăgându-se de la conducerea revistei „Orizontul” d. A. Luca încearcă de data aceasta popularizarea, prin traduceri și comentarii, a tuturor problemelor filosofice. Din materialul atât de bogat al revistei scoatem câteva din ideile lui Anatole France: Amintiți-vă de frumoasele cuvinte ale lui Renan, aș vrea să le pot cita întocmai: „Ceea ce face ca oamenii să formeze un popor e amintirea marilor, lucruri săvârșite, laolaltă și voința de a săvârși altele,”. "„‘«HWȘtiința nu a pus niciodată piedici religiei; se poată demonstra absurditatea unei practice pioase, fără a diminua numărul persoanelor cari se dedau el. Adevărurile științifice, nu sunt pe placul celor de jos. Popoarele trăiesc din mitologie. Ele extrag din povești toate noțiunile de cari au nevoe, pentru a trăi. Nu le trebue mult, și câteva simple minciuni sunt de ajuns pentru amăgirea milioanelor de ființe. Nu înțeleg să se facă întro țară distincțiune de rasă. Nu, rasa face patria. Nu există popor în Europa care să nu fie, format din nenumărate rase contopite și amestecate. Galia era populată, când Cezar a pătruns, din celți, din gali, din iberi, deosebiți unii de alții prin origine și religie. Triburile, cari înfigeau dolmene nu erau de acelaș sânge cu națiunile cari onorau armurile și druidele. In acest amestec omenesc, invaziile aduseră germani, romani, sarasini și totul la un loc dădu un popor, un popor eroic și încântător: Franța care și altădată învăța Europa și lumea întreagă ce este justiția, libertatea, filosofia. ț [Am aprofundat filozofia dreptului și am văzut că întreaga justiție socială se reazimă pe două axiome: țurtaie condamnabil, produsul furtului e sfânt. Din restul numărului: „Forța Ideilor”' după Gustave Le Bon, „Problema Nemuririi” după H. Bergson, „Sufletul modern” de F. W. Foerster, „Kant”' de d. C. Rădulescu, Motru, „Problema bătrâneții și a morții naturale de d. prof. dr. G. Marinescu, „Comunismul’* de Guglielmo Ferrere și „Ideia de Patrie și internațională", după Jean Jaurès. / . ... L».. .1 .. I -J • * • - ■ A * * * LUMEA (An. I, No. 1—2 Noembrie) .Bazar, săptămânal, apare la Iași. Program n’are. * „Programul nostru, cititorii îl vor putea cunoaște și aprecia urmărind paginile, revistei, Nu vrem să făgduim, ceea ce Vom realiză”. La început o bucată în proză: „Gânduri de toamnă, La Eternitatea” de d. Mihail Sadoveanu, în care vorbește despre poeticul țintirim din dealul Tătărașilor” ce adăpostește pe: Cogălniceanu și Creangă, Lambrior, Beldiceanu, Gane, Anghel și Delavrancea. Despre lucrătoarea-poetă, Simona Basarab, relevată la toamna aceasta de „Adevărul literar,” scrie d-na Otiliat Cazimir a / „Cu îndrăzneala omului stăpân pe sine, autoarea încălca prerogativele Criticei viitoare. Și poate că are dreptul să o facă. Adevărul iese la suprafață și se înfige în suflete chiar, când e prizănit într’un colț de pagină, în șase strofe umile. Și, mai ales în ce privește viața obscură și necunoscută a femeei proletare, adevărul nu poate fi în nici un caz inutil”. „Și în ciuda esteților incorigibili, cari vor strâmba din nas, Simona Basarab aduce în literatura noastră feminină o notă„ nouă, originală și prețioasă, de absolută sinceritate”. Ținem să amintim cititorilor noștri numai două strofe, din poezia Simonei Basarab, sunt din bucata „In întuneric”/ E o poezie simbolică. „Nu e vorba în ea numai de întunericul umed al dimineților ploioase de toamnă, pe care-l străbat muncitorii somnoroși în drum spre uzinele negre — ci și de cellalt, de întunericul minții și al sufletului, în care se sbate poporul ostenit și’n care se va sbate încă până când va răsări și pentru el soarele”,„ Plouă în drumul fabricei și-l noaptea tare grea. Plouă nenorocu’n calea omului pribeag,Așa mi-am dus norocu’n toată lumea mea, Fără să râvnesc vreodată s’ajung pe vre an meleag. Tu, lucrător, boem și vagabond mai bine, * învârtitor de toată zone de unsoare, De ce nu-mi ieși în cale să mă târăsc de, tine, Pân’or țâșni, sălbatec, luminile din soare?.» Publică versuri și articole: Gh. Topârceanu, Otilia Cazir, Alfred Hefter. D-l M. Sevastos publică un articol interesant despre sporturi. In rest: însemnări variate. Ni se promite o rubrică a cărților și revistelor. * * * SĂPTĂMÂNĂ literară-artistică și culturală (26 Octombrie) cu versuri și proză de d-nii C. V. Soare, Petru I. Gâdea, H. Angelescu, I. Al. Bran-Lemeny, A. Cocițu și Șt. V. Ionescu. Remarcăm poezia „Fântâna” (dintr’un ciclu de miniaturi a d-lui Zaharia Stancu: „ Tu nu te apleca deasupra mea Ca peste-o gură largă de fântână Să n’auzi cum în fundul sclipitor, Isvoarele chemându-te se’ngână, Căci s’ar putea să vrei să guști răcoarea Fântânii fără câmpeni și găleată, Și te-ar svârli adâncului din care Nu te-ar, mai scoate nimeni niciodată. GEORGE BAICULESCU, * * # CARTE ȘI REVISTE Gala Galactica Eminescu mic copil: 1850—1858 „ școlar : 1858—1863 * boinari: 1863—1859 ”, student ”: 1869—1874 „ funcționar: 1874—1876 ,* ziariști: 1876—1883 , „ bolnavi: 1883—1889