Adevěrul, decembrie 1888 (Anul 1, nr. 90-113)

1888-12-14 / nr. 100

2 datoria partidului de a ţine promisiu­nea­­sa? Şeful menţine părerea sa, şi vechii săi aliaţi vor fi cu el , fi-vor soldaţii par­tidului conservator mai puţin fideli de­cât aliaţii maltrataţi? Am observat că pentru veleităţi de majoritare, în cestiuni cu desăvârşire ne­importante, conservatorii, sub cuvânt de disciplină, pun bila albă la urna albă, spre a nu expune guvernul unor eşecuri. Ei bine, de ce n’ar fi conservatorii tot atât de disciplinaţi faţă cu ei înşişi, a­­dică faţă cu şeful lor. Conservatorii trebue să ştie, că un drapel în sine poate să nu fie mare lu­cru, însă o­dată perdut, nu valoarea ma­terială a drapelului s’a prăpădit, ci s’a sfârşit cu existenţa regimentului Dra­pelele apoi se urmează şi se apără nu numai în locurile pe care soldaţii le­ cred bune, ci în şanţuri şi mlaştini, unde soarta râsboiului şi a luptei le-a împins. Aceia dar cam­ pentru a nu face greu­tăţi guvernului pun bila albă la urna albă, să b­ine­voiască a se afirma ca sol­daţi ai unui partid, acolo unde existenţa lui e în joc. Nu ce vrea guvernul o vrea partidul, ci ceia­ ce vrea şeful partidului, aceia tre­bue să o vroiască guvernul. Un Ieşan. A­D­EA­É­R­Ő­L Nevoile Iaşilor s Sub acest titlu Curierul Balasan publică următorul articol din care es tragem părţile principale: In nenumărate rânduri s’a rădicat gla­sul nostru ca şi al altor confraţi din lo­calitate pentru stabilirea decădere! ora­şului Iaşi, a acestui frumos şi iubit oraş al Moldovei, zis şi a doua Capitală, pă­răsit de protecţiunea guvernelor ce s’au succedat la cârma ţârei. In nenumărate rânduri s’au prezentat ocaziuni bărbaţilor politici de a’i vedea starea de mizerie in care a ajuns, mai cu deosebire de vr’o 15 ani, şi totuşi nu îşi au ridicat glasul lor autorizat în Cameră, spre a cere cu stăruinţă să’i redea mijloacele de reînprospătare a lor­­ţelim şi al Reîuih­aree «stlfol In­­­otarea de înflorire de care se bucura odinioară, ţi nu dor că n’au fost angajaţi în privinţa aceasta de cetăţeni, sau nu îşi au luat din propria lor voinţă asemenea angaja­mente, in mod solemn chiar, ori de câte ori solicităm­ sufragiul blândului şi în­crezătorului popor al laşului ! Dar vor­bele au rămas vorbe fără nici un efect pentru acest prea încercat pus. In ultimii ani ai guvernului D-lui I. C. Brătianu se dăduseră oare­care pro­misiuni de îmbunătăţire pe calea comer­cială şi a învăţământului public, mulţă­mită măsurilor generale pentru ridicarea culturală şi economică a mai multor o­­raşe din ţară, iar nici­de­cum stăruin­ţelor serioase şi autorizate a­le bărba­ţilor trimişi în Cameră pentru susţine­rea drepturilor acestui oraş, care ar fi meritat din partea guvernelor o mai deo­sebită atenţiune ca cel ce s’a impus marele sacrificiu de a renunţa pentru tot­deauna la importanţa sa politică, în interesul ideilor naţionale al căror focar principal a fost netăgăduit el. Acele promisiuni traduse deja în an­gajamente guvernamentale, de­oare­ce au aprobarea Camerilor sunt: zidiri de școli pentru care sumele sunt votate deja de vreo cinci ani ; ramuri nouă de drum de fer, destinate a lega districtele megieșe cu Prutul, având ca legătură asul și în fine, magazinurile de antre­pozit pentru înlesnirea comerciului. Fără îndoială, dacă mandatarii ieșeni îşi puneau toate stăruinţele şi uzau de autoritatea ce aveau în Parlament, ori toată seriozitatea, astă­zî Iaşul se bu­cura deja de existenţa clădirilor de şcoli ce trebue să se facă pentru suma 5.000,00(^ cât pentru liniile de drum de fer şi ma­­gazinile de antrepozit foarte­ curând pu­­teau să fi devenit un­­ fapt îndeplinit. Dar după cât se vede, au preferat să aibă la Bucureşti aerul de desinteresaţi faţă cu nevoile vitale a­le acestui oraş, lăsând ca întâmplarea ori generozitatea celor­l­alţî membrii ai Parlamentului să le îndeplinească şi ast­fel greşită cu a-i­tata mai mult cu cât cetăţenii acestui oraş îngenunchiat, aşteptaţi vindecarea cât mai grabnică a relelor de care este­ bântuit prin poziţiunea sa izolată şi ne­păsarea întru cât­va premeditată a gu­vernului de la centru. S’a zis şi s’a repetat de atâtea ori de guverne şi Tron chiar, că dacă Iaşul s’a perdut importanţa politică de odi­nioară, i se va da pe cea intelectuală­ că se va face din el un centru de lu­mină care să se restrângă asupra î­ntre­­gei ţări, până astăzi însă n’a rămas de cât tot în ceea ce se găsia cu 20 de ani în urmă — ba încă poate că a mai perţ dut, cum bună oară şcoala de agricul­tură de la Galatz - pe când în Bucureşti nump­­ul şcoalelor cu zidiri măreţe şi al* diferitelor­ instituţiuni creşte pe fie­care an într’un mod surprinzător. Atâta l­psă de solicitudine, chiar din partea acelora cari au direct îndatorirea de a apăra interesele acestui oraş, sleit de putere de a se mai opune răstogo­­lirei în prăpastea nimicire­, spre care este împins, ne uimeşte şi deci, ne im­punem datoria de ai deştepta necontenit asupra nevoilor de tot mari ce le are el. Vom aminti clar mandatarilor noştri şi angajăm pe toţi deputaţii moldoveni să ceară pentru Iaşi aducerea la îndepli­nire a promisiunilor ce i s’au făcut în multele ocaziuni pentru rădicarea stărei sale economice , să ceară înfiinţarea de şcoli cu clădirile lor necesare pentru a’şi lua locul de onoar­e de care trebue să se bucure ca a doua capitală ; să ceară cel puţin una din instituţiunile mari de Stat de a’şî avea sediul în Iaşi­ să ceara a-i se clădi un teatru mare şi bine în­zestrat, căci din nenorocire prin focul de astă iarnă, care a consumat vechia zidire de la Copou­, oraşul se află lipsit şi de o asemenea instituţiune de petre­cere culturală, pentru care mai era vi­zitat, iarna cu deosebire, nu numai de provincialii Moldoveni, dar chiar şi de românii din Bucovina şi Basarabia ce găseau o dată cu petrecerea intelectuală şi încălzirea sentimentelor de românism şi iubire de ţara-mamă. Aceste amintindu-le mandatarilor noş­tri şi al Moldovei în genere, din actuala Cameră, rugăm ca să fie susţinute şi a­­duse la îndeplinire cât mai neîntârziat, ca Iaşul să poată scăpa de peirea totală de care este ameninţat şi a eşi din a­­dânca posomoreală în care, abnegaţiunea lui pe de o parte şi desinteresarea mul­tora printre bărbaţii noştri de Stat pe de alta, l’a făcut să se cufunde. ----------------a»# Informaţiuni La direcţia căilor ferate sau primit ins­trucţiuni în privinţa călătoriei Regelui. Re­gele va pleca, după cum ni se spune,cel mult peste 20 zile, şi va merge poate la San­ Remo, în tot cazul va merge întro lo­calitate din Italici. * Trib. de Ilfov a respins ori cererea unor pretinse rude ale defunctului artist Christescu prin care cereau a fi puşi în posesiunea averei rămase în urma sa Ast­fel Statul va moşteni. Nu ar fi rea ca din banii proveniţi din această succesiune să se trimeată în străinătate elevii din conservatorul nostru cari s’a distins prin talentul lor. Aflăm că fostul general Anghelescu este într’o stare care îngrijeşte mult pe familia sa. El şuferă de diabet şi lovi­tura morală care a primit’o a adus boala într’o stare acută.* * 4S1 Se zice că soţia nenorocitului fost­ ge­­neral Anghelescu, va adresa Senatului o petiţiune prin care îl roagă de a lua iniţiativa de a cere graţiarea soţului său. Sir & Vineri va avea loc în sala teatrul na­ţional concertul celebrei cântăreţe D-ra Bărbi. Suntem siguri că publicul bucureştean nu va perde ocaziunea de a asculta o artistă de mare valoare. * * Eri sr£ a închis sesiunea de toamnă a Sf. Sinod. Tribunalul a respins ieri opoziţiunea introdusă de complicii escrocului An­­dronic. Se zice că condamnaţii au făcut apeL * ■ Epoca află că fostul general Şaman, a izbutit să ipoteceze moşia s­a din ţi­nutul Tecuciului,, ast­fel că procesul ce i se va intenta de Stat va fi tardiv. . *’* Comitetul naţional român pentru par­ticiparea României la Expoziţiunea din Paris, întrunindu-se la principele G. Bi­­bescu, a ales ca al şeaselea vice-preşe­dinte pe principele Konaki-Virgoridi. Se anunţă căsătoria D-lui Ion Cara­­giale, director general al teatrelor cu I­-ra A. Burelli F­elicitările noastre D lui Caragiale. # Eri primul­ președinte al trib. de Ilfovr a deschis testamentul defunctei Elenei Oteteleșanu. QSuccesiunea coprinde trei mobil, 100.0­00 fr. în bani și un mare număr de obiecte de valoare. Executoară testamentară este D-na Irina Câmpineanu împreună cu un co­mitet. Venitul moşiilor va fi întrebuinţat la întreţinerea Azilului creat de la 1883 de D-na Oteteleşanu. Banii se vor împărţi ast­fel: 20.000 fr. D-nei Smaranda Faca. 20 000 „ colonelului Polizu. 10 000 „ D-nei Catinca Golescu. 1 000 „ D-lui Săvescu. 10.000 „ D-rei Linţa O. Sutzu. 15.000 „ Ateneului. 10.000 „ diferite legate. Testatoarea declară că, în caz ca tes­tamentul va fi atacat din vre o parte, toată averea revine D-nei Irina Câmpi­neanu, cu obligațiunea de a îndeplini clauzele testamentului. *­­r. * * Ni se comunică că doctorul Iscovescu, fost intern al spitalelor din Paris şi al spitalului pentru scrofuloşii din Berg­­sur-Mer, a trecut cu succes înaintea fa­cultăţii de medicină din Bucureşti, exa­menul de liberă p­actică în România. Tînărul doctor, care se stabileşte în capitală, este laureat al Academiei de medicină din Paris care a premiat im­portantele sale lucrări asupra boalelor scropuloase , urăm succes deplin. # * * Alaltă-erî s’a ţinut o mare întrunire electorală la Ploeşti sub presidenţia D-niî C. T. Grigorescu. A vorbit D-niî Chr. Negoescu și C. C. Dobrescu. S’a pus can­didatura D lui P. Grădișteanu la colegiul vacant. -X­* * •# * # Forța ZIARULUI „ADEVERUL" cEATORITOCNffll DE ALEXIS BOUVIER PARTEA A DOUA Casa jBersird. și comp. Capitolul XIII Muzele pădurelor și cântecele cîmpenești 59 ===== — In acea zi chiar, Linotte și cu el s’a întâlnit pe pragul ușei. — Ei s’au vorbit? — Nu! — S’au văzut?... — Asta nu știam... — Nici că... am aflat’o tocmai seara când toată familia a părăsit casa pentru a pleca la gară, n’am părăsit un mo­ment măcar pe Cardinet, când am văzut recomandațiile pe care i le făcea Bé­­rard... atunci am văzut de câtă impor­tanță era el.. și seara la bal, am intrat aproape în urma lui Boule-Noire — Ce se dusese să facă acolo ? El era cu Linotte şi am surprins, de la spatele unui boschet, câte­va vorbe din conversaţia lor, acolo am simţit eu ce voiau să’ţi facă... a doua­ zi eram să vin să’ţî spui tot şi aşteptam ca cei doi dobitoci să plece d’acasă... când veni tot acel Cardinet... el știa tot, și afacerea de la Grande-Jatte și afacerea pe care eu singur n’o știa .. cu câte­va pahare de vin și cu bani, el hotărî ca dobitocii mei să’l servească în contra ta... de care el au frică. Dar care este planul lor?... — Planul lor!. . asta nu pot s’o spui... Lerémont privi pe Petite încruntând sprîncenele. El o privi ast­fel câte­va momente, căutând să citească în ochii dînșii ceea ce se petrecea în sufletul ei; el se­ te­mea încă să nu fie tras pe sfoara de complicea lui. Petite adora pe Loré­­mont, el însă, n’avusese pentru dînsa de­cât un capriciu de o zi... El o cunoscuse cu Grosbouleau şi o obligase cu toate relaţiunile lor—să stea cu acest din ur­mă: ea era un spion pe care el îl avea în bandă. Părăsirea lui Loremont de către Gros­bouleau şi Lalongueur nu fusese chib­zuită mai de mult, prin urmare Petite nu știa nimic, şi nu aflase de cât în momentul când lucrul era şi săvârşit şi ast­fel îi fusese cu neputinţă să înştiin­ţeze pe adevăratul ei stăpân, Loremont. Această iubire stranie a Petitei pentru mizerabilul, nu trăia de cât din aceea ce ar fi trebuit s’o omoare. Loremont o dispreţuia o respingea, se servea de dînsa ca de un instrument. Această in­diferență mărea iubirea pe care dînsa o avea pentru el. Această pasiune nă­scută în noroi­ nu se întreținea de­cât din mocirlă. Pentru Lorémont, ea ar fi înșelat pe toată lumea Când Grosbouleau și Lalongueur cre­­deau că au într’însa o tovarăşe, ei a­­veau o inimică; ea înştiinţase a doua­ zi pe Lorémont de ceea ce se completase contra lui. El ale căruia idei îşi lua­seră avînt de îmbogăţire, în faţa por­tretului lui Berard, la Grande-Jatte, fu­sese foarte fericit de plecarea lui Gros­bouleau şi Lalongueur, căci ast­fel se desfăcea banda de pirați, mai întâi, se nelinişti­se supraveghierea pe cari ei o puseseră la Bérard dar se liniști numai­de­cât când Petite îl asigură și -i spuse tot, asemenea scrisoarea care la început îl înspăimântase, îi fusese espi­cată a doua­ zi. Petite adora pe miserabilul, cu un su­­rîs, cu un sărut, ea era plătită de toate trădările. Dar Loremont care știa cât de puțin poate să se încreazâ cine­va în devota­mentul aceleia care ’1 iubea, se îndoia de dînsa. Auzind respunsul pe care i ’1 dase, el zise apăsând ton­ pe fie­care cuvînt: Petite, vrei să’mi spui care este planul lor? — Nu pot! — Pentru ce? — Pentru că nul știu.­­ — Tu știi tot ce fac ei.­­ — Da .. în­tot-d’auna!. . Dar Cardinel J a voit ca eu să nu fiu acolo când se­­ înțelegea cu dînșiî. Tu nu ’i-aî întrebat pe urmă ? — Ba da, dar n’a vrut să’mî spună nimic. — Este imposibil. — Hippolyt ti’o jir — Imi juri că nu ştii nimic... — Dacă aşi şti ţi-a’şi spune... —­ Tu poţi să me înşeli!... — Să te înşel eu... eşti nebun! — Este lucru de mirat ca Grosbou­­leau să aibă secrete pentru tine. — N’a voit să’mî spue nimic. — Este foarte straniu! zise Loremont. — Dar cugetă nițel... zise Petite lu­­ându’î mâinele şi privindu-l drept în ochi, ce caut eu aci ?. . lată, am venit să’ţî spui să te păzeşti, căci eşti pier­dut, poliţia trebue să te caute... Dacă aşi şti mijloacele pe cari vor să le în­trebuinţeze nu ţi le-aşi spune eu?...Vrei să ’ţi probez că ţiu cu tine . — Da !­ — Dacă voeştî, voia rămânea aci. Să nu te mai duci înapoi?... Cu ochiul nemişcat, Loremont se gândi un moment. Ai dreptate, zise el­, văzând că tu nu mai vii, neliniştiţi, tremurând de frică pentru dînşii, ei nu se vor mai ocupa de mine. Primesc ! Primeşti ?... întrebă Petite al că­ruia obraz se lumină. — Da! (Va urma).

Next