Adevěrul, ianuarie 1894 (Anul 7, nr. 1741-1766)

1894-01-07 / nr. 1745

ANUL VII. — No. 1745. NUMERUL 15 BANI ABONAMENTELE ÎNCEP LA 1 ŞI 15 ALE FIE­CĂREI LUNI SI SE PLĂTESC TOT­D’A­UNA ÎNAINTE in Bucureşti la casa administraţiei din Judeţe şi Streinătate prin mandate POŞTALE UN AN ÎN ţară 30 LEI; ÎN STREINĂTATE 50 LEI şase luni . . 15 » » » 25 » TREI LUNI . . 8 » » « 13 » Un immer în streinătate «O bani MANtlSCRIPTELENU SE INAPOIAZA ___* T- y—:--------------.------------------------------.--------­,­ ADMINISTRAŢIA PASAGEU. BĂNCEI NAŢIONALE (CASELE KARAGEORGEVICI) O SINGIJRĂ EDIŢIE Să te fereşti Române de cuiți strein în casă V. Alexandri. NUMERUL 15 ANUNCIURILE mx Bucureşti şi judeţe se primes­c Administraţie din Streinătate, direct LA AnttrMiijTBAI [ la toate oficiile de publici ANUNCIURÎ LA PAG. IV . » » » III . » » » II INSERŢIELE La Paris, Director politic: ALEX. V. BELDIMANU REDA PASAGIUL BANCEI NAŢIONALE (CASELE RARAGE OF HINCI) UN N SPIRITISM SI SARLATANIE tt O S’or fi întrebat mulţi, pentru ce Adevărul literar a început să atace spiritismul D-lui Hijdan. Sint oameni deprinşi a vedea în bătrînul profe­sor un om care a lucrat pentru ţară şi care n’ar trebui să fie tratat aşâ de crud. Să ne explicăm deci: Cită vreme spiritismul eră o sim­plă doctrină alandala, care nu ză­păcea capul de cît unui cenaclu ră­­strîns, nimeni nu avea motive se­rioase să intervie. Era o afacere privată. Mai la urmă, sînt oameni la cari nebunia este urmarea unei predispoziţii organice; pe aceştia, dacă nu există spiritismul, s’ar fi găsit alt­ceva ca să-i înebunească. Iată însă că de la o vreme ne gă­sim în faţa unei adevărate epidemii, care nare nici măcar scuza nebu­niei sincere. S’au văzut, mai ales in ţările catolice unde jesuitismul a avut o influenţă îngrozitoare asu­pra minţilor slabe, epidemii întregi de halucinaţii vizuale ori auditive. Sate întregi alergau, după zvonul dat de un isteric oare­care, să vadă o Maică-Precistă ori un înger, care, — zicea istericul, — se arată in fun­dul unei ruine ori pe malul unei gîrle. Şi toţi vedeau ori toţi auzeau. In asemenea cazuri, doctorii au crezut că e bine să intervie, dar nu­mai pentru a căută să arate bie­ţilor nebuni că se înşală, că e o simplă suggestie, că vedenia e re­zultatul unei boale. Insă nu e acesta cazul cu spiri­tismul la noi. D. Hijdan, care s’a milostivit să ni-1 prezinte, — şi încă sub o formă pseudo-ştiinţifică,—a gă­sit de cuviinţă să uzeze de puterea so­cială pe care o are, spre a-şî răspîndi şi susţine credinţele. Se ştie că D. Hijdan e profesor universitar, aca­demician şi membru în consiliul permanent al Instrucţiunei,—pentru ca să nu vorbim de­cît de aceste trei slujbe influente. In aceste calităţi, D-sa are la îndemînă tot corpul di­dactic, multe burse şi multe func­ţiuni. Ce a făcut D. Hijdan? A trecut de la Katedor-spiritism la spiritismul propagat urbi et orbi. Ne-am pome­nit de­o­dată că D-lui nu se mul­ţumeşte să-şi petreacă serile învir­­tind mesele şi ascultînd ciocăne­le ingeniosului Cosmovici, ci a început să iasă la lumina mare a zilei, făcind o propagandă bolnăvicioasă. Ei bine, în ţara asta în care ca­­racterele venale se întilnesc cu a­­tîta uşurinţă, a fost de ajuns ca D. Hijdan să-şi arate slăbiciunea, pen­tru ca o sumedenie să se arunce a i-o susţine. Mediocrităţi incapa­bile de a trăi prin muncă cinstită, talente cărora nu le mai ajung banii, detracaţi cari nu aşteaptă de cît Un pretext spre a luă cîmpii, toţi au in­trat în arenă. Ce s’a întîmplat atunci, am văzut-o cu toţii. Mai ales in pensionatele par­ticulare, care au­ tot interesul să se pue bine cu oamenii mari de la In­strucţiune, spiritismul a ajiins o ade­vărată boală. Serile, în loc să fie ocu­pate cu prepararea lecţiilor, sunt prinse cu învîrtirea meselor. Se ame­ţeşte mintea bieţilor copii cu tot so­iul de comedii, cu tot soiul de expe­rienţe, bune pentru babe, dar dureros de primejdioase pentru copii. Nu erau de ajuns strigoii, stafiile, vîrcolacii şi toate cele­l­alte nebunii cu care doicile şi mamele proaste zăpăcesc pe copii;—acum a mai ve­nit şi spiritismul. Li se spune că me­sele se ’nvîrtesc singure, că sufletul are nas, ochi şi alte găuri imateriale, că duhurile vin dintr’o lume închi­puită şi se lasă să fie intervievate de bine-credincioşi; li se propagă un fel de credinţă care trece dincolo de spi­ritualismul obicinuit. Ce dar e de făcut? Nu-i aci un ade­vărat pericol pentru minţile fragede şi chiar pentru oamenii vîrstnici? De sigur că da, şi nu cred să eg­­ziste pedagog modern, pătruns de rolul lui, care să nu spue că sistemul acesta e absolut dăunător. Şi cînd pe lingă sminteala asta, mai adaogi partea şarlatanească a aface­re!, uşor se vede dacă nu avem drep­tul să înfierăm cum se cuvine pro­cedeul spiritist. Nu se pasionează ni­meni pentru chestiunile ştiinţifice, se socoteşte ca o crimă­ să fii profesor şi să te ocupi de chestiunile sociale; dar e foarte onest, e chiar un merit, să te ţii de spiritism, pentru ca să te­ei bine cu fakirul omnipotent. Cum dar să nu te revolţi? A ajuns in zilele noastre, că e destul să faci spiritism, pentru ca să capeţi o func­ţiune, o bursă ori o avansare. A a­­juns şi Ministerul Instrucţiunei şi Academia să fie puse sub un fel de paşalic spiritist, în faţa căruia trebue numai­de­cît să te pleci, dacă voeşti să-ţi capeţi vre­un drept. Neîndoelnic, D. Hijdan e un filo­log de valoare. In ramura aceasta,— mai mult sau mai puţin utilă, — în care nu se cere nici mult talent nici mult duh, ci multă muncă şi mult noroc, D-sa a făcut lucrări însemnate. Dar pentru ce se aruncă D. Hîj­dă­u în fiîosofie, și încă într’un soii de filosofîe în care chiar capete ca al lui Crookes se zăpăcesc? Nu vede dum­nealui că se expune să-i arătăm că nu-i nici mai original nici mai clasic de cît Moralescu și Prodănescu? Afară de asta, pentru ce D. Hijdan se apucă să lovească în dreapta şi in stînga in toate direcţiile literare, a­­tunci cînd vede că direcţiile acestea nu se pot lăsă să fie tîrite pe povîr­­nişul în care mesele se învîrtesc şi minţile se răcnesc? ** * Spun unii că nu D. Hijdan e vino­vat, ci aceia cari îl exploatează. Se poate, dar pe cită vreme Dum­nealui e pus în fruntea atîtor insti­tuţii, noi nu-l putem încă socoti ca iresponsabil. Şi iată pentru ce, ori­cît de crud ar fi să loveşti într’un bătrîn, trebue să ne facem datoria. O fi bun lucru respectul «perilor albi», dar nu pot respectă perii ăştia cînd îi găsesc în ciorba mea. Bătrînii, opt să se retragă la pensie și să ne lase ’n pace, ori, dacă ne plictisesc, să încaseze, ANTON hacai,bașa. ------------------------------g=lefi 3 .„­TV ....I . ----------­ GALERIA LITERARĂ cat. -flk-f ixt­xt- Unul din cei patru din generaţia celor mari de la Iaşi: Eminescu, Conta, Lambrior, Panu. Intre aceştia patru, D. G. Panu ţine un loc distins. A debutat în publicistică pe la 1866, cînd a scris în Convorbirile Literare un articol istoric de o mare însemnătate, distrugînd pe vestitul Hîjdăă. Şî-a complectat apoi studiile în străinătate, tie unde s’a întors doctor în drept, ţţii se pare că şi n litere. A avut p rtengracţie, ale cârpea co­nsecinţî le-a îndurat în tqată viaţa ; prea s’a aruncat cu totul în politică. Şi a intrat cu sufletul. A izbutit să croiască un drum brun în ziaristică, unde a adus o notă origi­nală, care a făcut şcoală. A luptat în potriva elişeu­­rilor şi te-a distrus. A luptat în potriva regimului de piuă la 1888, — şi regimul a căzut. Dar a îndurat nenumărate decepţii, crezînd un moment în toţi cîţî îi făceai­ curte, a ajuns să vadă în cele din urmă cine sînt Negoeşti, pe cari îî luase în serios. Şi atunci a lăsat politica militantă pe seama altora. Acum, ni se anunţă un adevărat eveniment: D. G. Panu e hotărît să ia direcţiunea literară a Luptei, a căreea conducere politică rămîne ziaristului de atîta talent, Const. C. Bacalbaşa. Lupta va fi ast­fel reînviată, ea va face şcoală. D. G. Panu e omul esenţialmente fără prejudecăţi. Nimic din gravitatea «sepulcrală» a «marilor băr­baţi». Un estetician modern, un mare talent beletris­tic, un om care va distruge de sigur multe prejudecăţi literare. Fără ’ndoială, apariţia sa în literatura mili­tantă va însemnă mai mult de cît şapte schimbări de ministere, — toate ca unu. Cine vrea să cunoască uine !pe D. Panu, treime să-l vadă îi­ intimitate: e cel mai plăcut ţan­şeu­r dip cîţi am întîlnit m Viaţă. Un om cu epre nu ţi se Urăşte nici zece ani. Şi, ceea­ ce-ţ face să apară mai curios, e tocmai originalitatea. Cînd o lume întreagă se ’itchiită la Shakespeare, D. Panu îi dovedeşte, — cu o logică, cu un nou simţ, cu un întreg magazin de cunoştinţe,— că Shakespeare putea fi nec plus ul­tra la 1570, dar nu în zilele noastre. Poate că şi din pricina originalităţeî acesteea, are vrăşmaşi cu duiumul. Şi parca văd pe mulţi necăjiţi pentru galeria asta literară, în care eu­ am pus cea mai sinceră admiraţie pentru cel mai sincer admirat. Semne particula­re : îi plac cercurile în care toţi tac şi-l ascultă, nu poate suferi fumul de tutun, a tradus sonete din Petrarca, e senator pe nedrept şi înţelege viaţa sub toate aspectele ei. Autorii favoriţi : Dante, Dalloz, Henri George, Maupassant, etc. KLAPS. ---------____________________ AMINTIRE Era în seara ceea aşa frumoasă luna Şi-atît de visătoare, cum nu e ’n tot-d’a­ una; Era precum adesea, cuprinşi de fericire, O văd în vis poeţii, femeile ’n iubire; Iar de pe buze calde de-amanţi, în aiurări, Zburau uşor spre stele perechi de sărutări... Traileri. Duminecă 9 Ianuarie 1894, ora 2 p.m. întrunire­­publică în care se va discuta : Votul Universal Bătaia în armată Partidele politice. Vor lua cuvîntul D-niî: A. V. Beldimann, Ioan Nădejde, V. G. Morţun, Al. G. Radovici, Const. Miile şi Anton Bacalbaşa. Cetăţenii capitalei sînt rugaţi să ia parte. ­ VINERI 7 IANUARIE. .... ..m1111111111,1 M—IBWlWlMffiMOBm LITERATURĂ OFICIALĂ In sfîrşit, oficialii s'au hotărît să se deştepte din somnul cel de moarte, în care l-aruncaseră sinecurele. Eî s’au tre­zit şi... au făcut o poznă pentru care literatura romînă le va fi în veci recu­noscătoare. Ce s’au gîndit neprihăniţii? Ţara ro­­mînească avea de toate: miniştri, pre­fecţi, bragagii, spiritişti, angrosişti, va­­xologi; prin urmare, de ce n’ar avea şi clasici recunoscuţi?La lucru deci! Şi, nici una nici două, Ministerul Instrucţiunei publică o deciziune prin care, dintr’o dată, se stabilesc cari sunt autorii clasici şi cari trebuesc escluşi de la această înaltă demnitate. Ascultaţi: Ministerul, auzind pe consiliul permanent, a ales din operile autorilor : V. Alexandri, Bo­­lintineanu, Donici, Gr. Alexandrescu, Cro­nicarii, Antim, Variam, Dosofteia şi Corezi, precum şi din Biblia din 1688 şi din culegerile de poezii populare, bucăţile ce sunt apropiate din punctul de vedere didactic. Cum vine vorba asta ? Consiliul per­manent al Instrucţiei hotărăşte el auto­rii cari trebuiesc popularizaţi şi lasă de o parte pe cei ce nu-i convin. Consiliul acesta ştiţi din cine se compune? Din D-nii B. P. Hijdan, Jack Negruzi și.... C. Disescu!! Care va să zică, iată oa­menii cărora li-i dat să ne judece lite­ratura. Așa fiind, nu trebue să ne mirăm de loc de alegerea făcută. Dintre cronicari, D. Hijdan, — în calitate de fakir im­ponderabil, — nu are la stomac de­cît pe aceia cari reprezintă,,, credinţa-şti­­inţă. N aţi văzut ? Dosofteia, Varlam, Antim, Corezi şi Biblia!! Parcă am mai avut noi şi alţi croni­cari ? Şincaiu, Gr. Ureche, Miron Cos­­tin, Cantemir, Niculcea, Cogălniceanu, Zilot Românul, Radu şi Ştefan Greceanu, Nestor Ureche, Dionis Eclesiarhul, Petru Maior, Samuel Micu, (Klain), — toţi aceştia nu fac două parale. Ei nu cunoşteau nici măcar arta de a în­­vîrti mesele şi subvenţiile. Căci toată daravera atîrnă de fakir; doar n’om avea pretenţia ca Jack Ne­gruzi, ori C. Disescu, sa priceapă aseme- I nea năzdrăvănii. D. Negruzi pricepe aşa de puţin, încît nu ştie că a existat cînd­va un literat cu numele Costache Negruzi. Cît pentru D. Disescu, Dum­nealui e, în ce priveşte literatura, mai înapoiat ca Barbă-Albastră. Dar cu literaţii propriu zişi! Văzurăţi năzdrăvănie? Afară de Bolintineanu, Alexandri, Donici (cel care a plagiat pe Kriloflf) şi Gr. Alexandrescu, nu mai sunt alţii. Aţi auzit de Văcăreştii, de Konachi, de Beldimanu, de Boliac, de Nico­­leanu, de Mureşanu, de Bălcescu, de R. Negruzi, I. Creangă, Depărăţeanu, Sihleanu şi de un oare­care Eminescu ?! Toţi aceia au fost nişte moftangii, împreună cu I. Eliade-Rădulescu, pen­tru că eî n’au ştiut să cînte ca Bolinti­­neanu nici măcar atîta lucru : Armia maghiară ţar’a năvălit, Soarele văzînd-o a îngălbenit; Dar bătrînul Mir’cea nu se înspăimintă Ci cu-o mică ceată de voinici s’avintă. Nu că el voeşte ţara a scăpa, Ci va ca să-şi facă datoria sa ! Se ’nţelege, dacă n’aî făcut vacofoniî de astea, nu meriţi să fii clasic. Iar pentru ca să nu se strecoare vre-o erezie în operele oficiale, circulara Mi­nisterului adaogă: Cărţile ast-fel întocmite vor avea aprobarea Ministerului. Operile însoţite de note literare, explicative ale textului vor fi supuse aprobărea Consiliu­lui permanent. In cazul acesta operile se vor depune în ma­nuscris sau în corectură. Editorii vor putea lua cunoştinţă despre păr­ţile alese din fie­care autor la Ministerul cul­telor şi instrucţiunei publice, direcţia învăţă­­mîntului secundar şi superior. Lucrul e foarte lămurit. Vrei să faci o antologie, care să fie aprobată? Nu te ocupa de­cît de scriitorii admişi, iar no­tele despre dînşii supune-le aprecierei lui Disescu & Corn. Foarte frumos şi foarte interesant. E un gen nou de cenzură, pe care D. Di­sescu vrea să-l introducă pe cale indirectă, cu acea abilitate pe care numai dum­nealui o cunoaşte. De acum încolo se va şti, deci, că nimeni n’are dreptul să scrie despre alţi autori de­cît despre cei iubiţi de paşa­­lîcul Disescu & Co., — afară de cazul cînd vrea să risce ca să-i rămînă lucrarea ’n vrafuri! In prost hal am mai ajuns, vai de ca­pul nostru! Şi-i plîng pe nenorociţii cronicari, pe cari compania asta îi ju­decă şi-i clasifică. Bietul Eminescu, — unul dintre escluşî, — a ştiut ce a spus în versurile lui: O, eroi! cari în trecutul de măriri vă adumbriseţî, Aţi ajuns acum de modă de vă scot din letopiseţ! ! Şi, cu voi drapîndu-şi nula, vă citează toţi nerozii. Şi iac’aşa. Dac ’ar fi ştiut bietul Eminescu că o s’ajungă spiritiştiî şi guşaţii să-l scoată din rîndul scriitorilor, mai bine ar fi învîrtit mesele decît să ’nvîrtească «ge­niul limbeî romîneşti». Avem o singură speranţă : bieţii ofi­ciali îşi ostenesc degeaba mîna şi min­tea, —­erte-mi-se egzagerarea aceasta. Pot să dea care ’ntregî de circulărî,—ti­nerimea nu se ia după literatura spanac, după literatura cu zgardă. Au încercat mulți mijloacele de su­primare, — dar ce e să rămîîe, rămîne; iar fakirismul se va întoarce la urma ur­mei, — în spanacul din care a eșit. Wunderkind. — ^—-----— Cine va face cea mai­­ zie pe rimele: SPANAC,F­­­RANTA, CLANȚĂ, BIR­CUŢU, ŞUŢU, va primi­­ ultimele ANECDOTE efi- Speranță. Ale tale dintr’ ale tale! CAN­MEL, DUPE PAUL ARNAULT — Acuma e bătrîn... Pe prispă Stă toată ziua, sau la vatră; Spre trecători mai nicî-o dată Nu latră... Cînd e senin și despre cringurî Adie vin­­ul a răcoare, Se urcă pe bordeiu a lene Și stă la soare ... Copii­i cheamă blind pe un El se retrage trist de-o part Privirea lui ce mulţumire împarte !... Tot satul­­ ştie... şi cioban;; îşi povestesc ades la u­rlă, Cum a scăpat un miel, o dat Din gîrlă ... Prieten credincios de curte. Cînd mort de frig, cînd nea El nicî-o dată ’n altă parte N’a dezertat... Acuma e bătrîn ... Stăpînu In multe rinduri l-a gonit; El a plecat,—şi dup’o vrem­e revenit! Copii doar îl au în grije Şi o minghe ca pe-un bolnav El într’un colţ uitat s’ascun Tăcut şi grav... Dar noaptea une­ori cînd li Pe frunze razele ’şi resfrîng . Urlînd aleargă trist pe cîmp Şi par’că plinge. NERVA. — SPIRITISM FOARTE Mi Nu o dată, ci de un milion spus că cifrele sunt nişte avocaţ cuenţi. Cine a spus asta întiia c om mare. Pe de altă parte, se ştie că , bine să te sprijini pe argumen­tate de vrăşmaşi. Aşa şi facem. O dată, Voinţa Naţională a vorbă nenorocită: ea a spus c­­rescu a tras foloase din literati, Hijdan a folosit literaturei. Imed­­iat destul de guvernamental, să ia la socoteală foloasele pe nul Fakir le-a tras din literalul vinovăţie imponderabilă, lata socoteala Timpului (26 )' Aşa este, D. Hijdan n’a tras şi r solut nici un folos din literatură şi r­a­r veniturile statiduî nu i-a minjit pa D-sa, cînd îşi încheie budgetul a Leafa la arhiva Statului .... lei 8 Subvenţia de la M. S. Regele pen. Magnum Etymologicum » i Subvenţia de la minister, idem » 8 De la Universitate ....... » 8.18(i De la consiliul permanent. . . » 2.­M De la Academie..................... . » 1. U)b Total general .... lei 3­.. 680 • Mai puneţi la socoteală locuinţa ii luminatul, serviciul la arhiva Statuie si n noaşteţi împreună cu noi că într’adevii D [f i jd nu poate trage din literatură foloase mai de cît atît! Noi, ce să mai zicem? Ne midim - adăogăm că nota din Timpul nu plectă : în ea nu se vorbeşte uimi­­­tic toat comisiunile şi de toate diurnele , care încasează în mod foarte ponderabil «m­a­ginitul din nemărginire» B. P. Hijdâu. Apoi un om care crede serios că orice...­, noaptea cu duhurile din ceea cm are hal să se ocupe ziua cu tot soia! de l casări materiale, ca un burtă-v­ie iau care ? ■JEn-oîo.

Next