Adevěrul, septembrie 1899 (Anul 12, nr. 3632-3660)

1899-09-15 / nr. 3645

Anul XII —No. 3645. FONDATOR AliKX. V. WEfc.DI38A.3iU Abonamente Un an Șase luni Trei luni a ' .?ră..............30 leî 15 lei 25 „ 8 leî ii atrăinătat­e. . 50 „ 25 „ 18 „ 10 bani în toată țara 15 „ „ străinătate Un număr vechili bani 20 Ediția de seară Mercur! 15 Septembrie 1899 director politic JOSST. MILLE , ti ciu vi ^ ■ iin'ia pagina .1^ Leî......................0.50 bani m . il UI !)••••••••■» 2.— „ BIROURILE ZIARULUI 11. s 1 v aiî;i Si ă r îmi ar . TELEFON 11 €xecutarea Ini Xnczevid.­tratiarea lm Pasid Era pretorienilor Evenimentele politice se suc­cedă cu o logică de fier. Intîî partidele artificial create prin voinţa regelui au crescut, s’au umflat, au înglobat în ele toate apetiturile şi toate dorinţele de parvenire. Ca un fluviu care, încărcat de prea multe miurî, de tot ce vine din munte, de la şes, din bălţi şi din ploi, se divide în braţe si sfirseste în-O «» J tr’o deltă în care apele se scurg încet formind băltoage si mocirle nenumărate, aşa fie­­care din cele două partide ce­lebre, după ce unul a primit ultimul tribut al radicalizmuluî mofluz şi flămînd, iar celă­lalt ultimul tribut al socializmului sătul de glorie fără rezultate practice şi de teorii cari nu duceau la putere, s’au împăr­ţit în braţe diferite, au debor­­dat din cadrele lor prea strimte umpiind terenul politic de bălţi stagnante. Astăzi broscoii stau pe ma­luri şi-şi fac de cap, ne mai avînd nici un respect pentru valurile altă dată repezi şi su­perbe, acum prizoniere în mo­cirle fără scurgere. Drojdia, noroiul din fund, care susţinea cursul ambelor partide, ese la suprafaţă, te­melia devine virf de piramidă şi in curind se va ajunge la ultima decădere, la ultima ig­nominie: politician!! mineri de altă dată trebuind să se mul­ţumească a prelinge bazele a­­cestei piramide de noroi­, re­duşi la rolurile secundare de pretorienii lor înălţaţi în gru­pări politice­ şi în şefi de bande. Din nenorocire evoluţia se aplică la toate fenomenele coz­­mice şi sociale. Nu evoluează numai floarea în spic şi răul in bine, ci şi crisalida in vier­me şi binele în rău­. Depinde de punctul de plecare ca evo­luţia să fie frumoasă ori u­­tilă, primejdioasă ori scîrboasă. Punctul de plecare al partide­lor noastre de guvernăm­int trebuea să aducă, prin­tr’o nor­mală evoluţie într’o înjghebare anormală, ceea ce vedem as­tăzi. Pretorienii, cari ţineau loc de mase electorale, de popor, de opinie publică, agenţii e­­lectorali mai bine zis cari formau­ bazele şi raţiunea de 1 3 O a fi a partidelor noastre poli­tice, au­ evoluat şi ei. Incon­ştienţi mai întii­­ de rolul, pu­terea şi menirea lor, crezînd că dacă ei primesc piesa de cinci leî, slujba, sinecui­a sau antrepriza publică, după îm­prejurări şi importanţă, apoi ei sínt cei mici şi cei ce-i unii­«» lese sínt a­ tot-puternicii, au fost umili, docili, modeşti. Dar, cum zice Max Nordau în scrierea lui Minciunile con­venţionale, pentru valetul care vede pe rege în scufia de noapte şi în halat maiestatea regală nu mai există, aşa şi pentru pretorienii cari îşi văd de aproape stăpînii, începe să nu mai existe prestigiul lor, în­cep să vadă că ei umilii, păcă­toşii, urîţiî, despreţuiţii agenţi electorali, ei sint sufletul maşi­­nei, pe spinarea lor şi cu pu­terile lor funcţionează ea. De aci uşor s’a născut ideia că slujba, sinecura, antrepriza publică, le revin de drept, e de abia o mică răsplată trecătoare şi neînsemnată. Urmîndu-şî evoluţia preto­rienii de azi — ca şi confraţii lor din Roma antică — vor a­­junge să voiască a schimba ei guvernele, a impune ei ţarei voinţa lor, după cum cei vechi ei scoteau, şi puneau împă­raţii in tron. Era pretorienilor, ultimul şi fatalul termen al evoluţiei aşe­­zămintului­­ nostru politic, va veni în curind. Fostul lor căpitan, la con­servatori, d. N. Filipescu, o ştie mai bine ca ori­cine. Tru­p­­ele îi sunt in plină revoltă, ca şi mercenarii Cartaginii de sub flamiliar. Cu un eroism su­praomenesc, Cartagina a re­uşit să scape de lepra ce-i în­conjura zidurile şi-i­ ameninţa existenţa. Partidele noastre nu vor putea face aceasta, căci le lipseşte eroismul şi eroii, şi mai ales le lipseşte ceea­ ce Car­tagina avea cu prisosinţă: iu­birea şi concursul maselor po­pulare. Sprijinite numai pe rege, unite şi dispreţuite de popor, ele vor sucomba sub ruşine­­ şi dezonoare. Nu merită nici o lacrimă. Implinească-se deci timpurile, cum zice scriptura. I. Teodorescu. DIN FUGCONDEIUL III Un războiu apropiat ! Ce a fost războiul turco-grec, ce a fost războiul spano-american, ce are să fie răz­boiul angio-transvaalian ?.. Mofturi! Adevăratul războiu, războiul teribil şi oribil are să fie acela pe care Conu Nicu Filipescu l-a declarat lui Nea Iancu, răz­boiul care se va da in cele 5 culori ale Capitalei şi care va schimba culoarea car­tei electorale a Bucureştilor. In cele­ l’alte războaie joacă rol puşca, tunul, balonul, cuirasatul, etc.; în Viitorul război şi ce se va da în Capitală vor juca un rol neasemănat: bîta, turburelul, ţuica, fondurile secrete şi d-l prefect al poli­ţiei ! Adeverul, ca în tot-d’a-una, va avea mai mulţi reporteri pe teatrul acestui razboi, eventual. Vax Fost şef al radicalilor din Anglia, azi ministru al coloniilor în cabinetul conser­vator prezidat de lordul Salisbury. S’a re­levat prin o politică şovinistă imperialistă, preconizînd noi cuceriri în toate părţile lumei. Acum forţează nota in incidentul anglo-african, împingând la un războiu inutil și inegal cu mica republică a Trans­­vaaluluî, care a făcut deja concesiuni co­losale. --------la«­... . ■ Chamberlain pe ca» COT­ID­I­A­N­E ACTORII NECINSTIŢI Joacă prin provincie mulţi actori de treaba, dar mai joacă şi o sumă de ne­cinstiţi a cărora misiune ar­e, par’ca, să înşele sistematic pe autorii dramatici. Ion Caragiale se plînge prin Epoca că o trupă de provincie sub direcţia unui oare­care Armăşescu îi joacă piesele fal­­sificindu-le titlurile şi omiţînd chiar nu­mele autorului. Aşa, cunoscuta comedie «O noapte furtunoasă» a fost anunţată cu titlul Nea Nae. Mai putem aminti şi cazul actorului de provincie Leonescu ca­re a înşelat pe d-nii fraţi Bacalbaşa ju­­cînd, fără să se ţie de angajamentul luat, revista umoristică Pardon. Ei bine, ar trebui să se ia măsuri în potriva acestor cavaleri de industrie cari și-au­ propus să trăiască exploatînd munca, destul de mi­zerabil retribuită, a scriitorilor rominî. SCANDAL Alaltăerî la venirea d-luî Filipescu, s’a putut observa un spectacol foarte scan­dalos : toate trăsurile primăriei pline cu coroane, şi cu toţi funcţionarii comunali au defilat pe stradele Capitalei în urma lui „Conu Nicu“. Asemenea murdării se pot petrece nu­mai in ţara noastră. Adică cine e d. Filipescu, adică care este poziţiunea d-sale oficială pentru ca toţi funcţionarii comunali, în frunte cu ajutorii de primari şi cu toţii tolăniţi în trăsurile plătite din banii comunei, să-i facă o primire triumfală? Oare regimul lichelizmuluî n’are să ia odată sfîrşit ? LE VINE GREU ! Epoca se simte cam jenată de ştirea ce am dat-o cu privire la telegrama re­ginei care spunea cum că regele e bol­nav din cauza supărărei ce-î pricinueşte guvernul. Şi, din cauza acestei jene pe care o înţelegem, ziarul guvernamental în­toarce chestia pe zeflemea. O fi o resursă şi zeflemeaua, te-o fi scăpînd ea de multe buclucuri, de cît, în cazul de față n’are nici o putere. Tele­grama de care am vorbit există, ea este cunoscută in lumea politică, d-nii miniș­tri o cunosc, lumea diplomatică n’o ig­norează. Prin urmare, în zadar gînjeşte «E-Stop. Trist, dar adevărat Cind guvernul a ridicat de pe ma­lurile Prutului măsurile riguroase de apărare contra ciumei, noi ne-am făcut datoria să arătăm că avem un guvern atît de păcătos, de slugar­nic şi de fricos faţă de puterile ve­cine, că a cedat poruncilor venite din St. Petersburg şi a deschis ţara fla­gelului aziatic. Ca să se scuzeze, guvernul a pu­blicat un comunicat prin care arată că ciuma a dispărut în Rusia şi că, aşa find, măsurile draconice nu mai sînt necesarii. Ei bine, ultimele de­­peşi sosite Duminică şi eri, sosite atît de la corespondenţii noştrii spe­ciali, cit şi de la oficioasa Agenţie Romină, arată că în Rusia, ciuma a reapărut cu furie, că la Alexandria, în Egipt, flagelul face ravagii şi tot aşa in Portugalia. Cum rămine acum cu declaraţiile guvernului şi cum rămîn măsurile de rigoare cari au fost ridicate şi graţie cărora noi ne feream de ciumă ? Ceea ce este mai trist in această afacere este că guvernul, în loc să-şi arate păcătoşenia pe faţă, se pune la adăpostul oamenilor noştri de ştiin­ţă, cari s’au pretat să dea concursul numelui şi autorităţei lor medicale, pentru a scuza o faptă rea şi nepa­triotică, pentru a înlesni guvernului să fie mişel şi slugarnic, faţă de o putere străină. Miine dacă, vom avea ciuma in ţa­ră, guvernanţii de azi se vor scuza cu opiniunea autorităţilor noastre medicale, asupra cărora va cădea toată răspunderea. Această constatare este tristă, dar vai! adevărată. Sfinx Lacrime de­ crocodil Ziarele colectiviste pl­ing teribil, se vaicără şi gem că guvernul prin a­­genţii săi a compromis core­resele stu­denţeşti şi a împiedecat «viitorul şi speranţa ţăre?» să vorbească despre chestia naţională. Ce lacrime de crocodil ! Auziţi colectiviştii plingindu-se şi re­­voltindu-se că studenţii se compromit ca agenţi guvernamentali şi că se îm­piedecă discutarea chestiune! naţionale! Dar asta este de un fenomenal ci­­nism. Şi ei cred că ademenesc pe cine­va, nu-şi dau seama, nenorociţii, că nu re­uşesc la alt­ceva de­cit să se facă de ris. Rid şi curcile de lacrimele lor de crocodil, de gemetele lor de paiaţă, de protestările lor comice. Sunt chestii pentru uciderea cărora a fost o perfectă Înţelegere, ha putem spune o ruşinoasă concurenţă intre po­­liticianii din toate partidele. Toţi au exploatat fără de ruşine şi fără remuşcare entuziazmul şi­­copilăria studenţilor, toţi au exploatat chestia naţională după cum le-a convenit in interesul situaţiei lor politice. Sint chestii pe cari nu le mai poţi servi azi de cit tăcind asupra lor, atît de neruşinat au fost exploatate. Prin urmare să Înceteze lacrimele de crocodil, gemetele de paiață, protestă­rile comice! X 7. Conflict inevitabil D-l Filipescu, venind din străină­tate, a vorbit cu tonul mai ridicat ca ori­cind şi s’a prezentat cu olu­rile unui şef! Tonul d-luî Filipescu, ameninţă­ rile d-sale la adresa conservatorilor nedisciplinaţi, limbagiul agresiv la a­­dresa d-luî Brătescu, alesul de erî al Capitalei, pretenţiunea d-sale de a fi sufletul guvernului şi al regi­mului, au să producă neapărat o ciocnire cu d-l Take Ionescu. Se ştie că astăzi d-l Take Ionescu este adevăratul conducător al cabine­­tuluî, dînsul dă inspiraţiuniie şi di­recţiunea, dînsil este considerat ca sufletul ministerului. Eî bine, intra­rea în scenă a d-luî Filipescu şi poate eventuala d-sale intrare în mi­nister, vor trebui neapărat să dea na­ştere unui conflict grav. Precum două săbiî nu pot încăpea într’o teacă, de asemenea nici doî şefî nu pot fi într’un partid,­­naî ales nu pot trăi în armonie doî şefi de­opotrivă ambiţioşi, deopotrivă absor­banţi şi deopotrivă nesupuşi influ­enţelor străine. Această problemă, problema întî­­îetăţeî în partidul conservator, va trebui rezolvată cit de curind, fiind­că temperamentele neasthnpărate nu pot aştepta prea mult. Dragei». Fost consul general sîrb la Salonic. Fost deputat şi primar al oraşului Smederovo. A fost arestat şi, deşi nu figurează in pro­cesul de la Belgrad, n’a fost pînă acum liberat. Nu se știe ce s’a făcut. Prietenii bănuesc că ar fi fost ucis în închisoare. Şi totuşi... Şi totuşi, faţă chiar de cele două deciziuni judecătoreşti, cari pecetlu­­esc pe Jiangher­eanu şi Frcsinescu cu pecetea infamiei, noi nu ne lepă­dăm de ei, iî socotim nevinovaţi, le punem pe frunte aureola martiriu­lui şi ii credem victimele justiţiei de clasă. E o tristă, constatare ce facem, că atunci când este in joc un interes social, când judecătorul, in loc să fie magistrat, rămâne membru al unei clase, rămâne om cu patime şi re­sentimente, justiţia in sine este o chi­­meră şi judecata devine o simplă răzbunare. E dureros să facem această con­statare, dar trebue să o facem, căci altmintrelea era imposibil să se păl­muiască in chip aşa de vădit justi­ţia, nu se putea, ca nişte oameni cari au făcut politică, ca toţi politicianii şi mult mai cinstit de­cât ei—să a­­jungă să fie osândiţi PENTRU ES­­CIIOCFIElilE. Lucrurile insă ast­fel sunt şi—fără a învinui personal pe magistraţii cari au comis această eroare judi­ciară—constatăm cu durere că n’am ajuns încă, la acel stadiu al civili­­zaţiunei, in care încrederea in ju­stiţie să fie năstrămutată, şi jude­cătorul să se poată pune mai pre­sus de sentimentele sale de clasă! Adevărul Hoţii denunţate, dar neurmărite — aiarele gu­vernamentale — In urmărirea hoţiilor In primele zile ale venire! guver­nului conservator, s’a întreprins, în toate judeţele, o adevărată goană pentru descoperirea hoţiilor ce, sus­ţineau conservatorii, le-au făptuit co­lectiviştii. La început toată lumea credea că noul guvern e decis a stârpi hoţiile dînd în judecată pe toţi acei cari au jefuit lăzile publice. Zilnic ziarele conservatoare, ofici­oasele guvernului, ne denunţau că în cutare judeţ, în cutare administraţie publică s’a descoperit că cutare pre­fect sau cutare efor sau episcop a delapidat bani, a făcut gheşefturi, că parchetul a fost avizat, cercetările urmează şi hoţi! vor înfunda temni­ţele. Epoca, în special, făcea o gălăgie infernală în jurul acestor afaceri. Era în ajunul alegerilor generale şi într’adevăr aceste denunţări făceau­ senzaţie şi lumea se aştepta ca par­chetele să descopere hoţii mari. Dar să amintim numai cîte­va din gravele denunţări făcute da Epoca şi cele­l­alte oficioase. Dosarul denunţărilor Am putea forma un voluminos do­sar din toate denunţările făcute de la Aprilie şi pînă astăzi de către oficioasele guvernului. Ne vom măr­gini însă a întreba ce s’a făcut cu cercetările privitoare la următoarele hoţii denunţate : 1. S’a denunţat că la Eforia spitale­lor civile s’au sfeterisit de la 1—10 Aprilie a. c. 60.000 lei destinaţi a a­­lina timp de un an suferinţele" săraci­lor şi nu s’a lăsat din acest capitol de cit 2, adică doi lei ! Nu s’a făcut nici o anchetă, nu s’a dat nimeni în judecată. 2. La 23 Aprilie Epoca a denunţat următoarele : Aflăm că in administraţia unuia din principalele oraşe ale ţării s’a descoperit o pungăşie enormă în sarcina unui fost primar colectivist. Acel fost primar va fi in curind dat in judecată. Era vorba de administraţia comu­nală din Ploeşti. N’a fost dat în ju­decată nici un primar şi cu atît mai puţin cel de la Ploeşti căruia nu i se poate ridica asemenea acuzaţiunî. Un mic funcţionar a fost arestat şi acum ni se pare că s’a strîns acţiu­nea publică. A fost dar o simplă manoperă electorală. Dar pentru a se vedea pînă unde mergeau cu denunţările şi bănuelile neprihăniţii de astăzi, vom reproduce următoarele rînduri dintr'un organ oficios . Şi avem convingerea că nu numai la Ploeşti există asemenea afaceri, convin­gere nu greu­ de format chiar din ra­poartele sumare ce s’au făcut pentru dizolvarea diferitelor consilii comunale urbane din ţară. Cine a urmărit aceste rapoarte, a putut vedea că mai nu există fost printer colectivist ale cărui acte in administraţie să nu cadă sub pres­cripţiile codului penal. Cu toate acestea n'a căzut sub prevederile codului penal nicî unul din foştii primari! Ei, cum rămine cu Ploeştiî? 3. La direcţiunea generală a poştelor şi telegrafelor s’a descoperit—zice «Epo­cal »—că d. Ch­iru, fost director general, şi-a însuşit un album de timbre al direcţiei, reprezentind o valoare de vr’o 5.000 lei. S’a avizat parchetul ? L’au urmărit pe d. Chiru ? Ce s’a făcut ? Nimia Deci a calomniat „Epoca“ ? 4. La Roumanie a făcut d-luî C. Di­­mitrecu-Iaşi, o întrebare indiscretă des­pre o sumă de 15.000 lei de la Bibli­oteca centrală. Rectorul universitate! din Bucureşti nu a a dat încă nici o lămurire asu­pra acestei delicate chestiuni. Este vreme să se execute, adaugi «Epoca». D. Dimitrescu-Iaşi nu s’a execu­tat şî nici n’a fost executat, d-sa a rămas şi rector şi director al bibeli­­oteceî centrale. Deci erau calomni­oase denunţările oficioaselor. p. D. Dimitrie Sturdza a cheltuit îa primele zile ale lui Aprilie — zice tot «Epoca» — 86.000 lei din suma de 162­ 000 lei cît este întregul fond secret. Nu ne-ar putea spune Epoca cît s’a cheltuit de la Aprilie şi piuă acum din fondurile secrete ? Că s’a mîncat restul, nu ne îndoim, dar cît s’a cheltuit din cei 300.000 lei vo­taţi de camera conservatoare ? 6. Alta tot din Epoca: Aflăm că fos­tul primar al Capitalei, in intervalul de la 1 Aprilie şi pînă la dizolvarea consiliului comunal, a risipit în­treg fon­dul publicatiunilor, in sumă de 15.000 lei. Curată pungăşie ! Ei! s’a avizat parchetul ? Ați dat în judecată pe cine­va pentru acea­stă curată pungăşie ? 7. Alta : Ni se denunţă următoarele fapte, cari privesc pe d. Pană Buescu, directorul societăţei de asigurare «Uni­rea», şi pe cari le publicăm fără nici un comentariu . D. Pană Buescu, revenind la societa­tea «Unirea» in calitatea de director, a ordonanţat şi încasat suma de 10.000 lei, pe care pretinde că a cheltuit-o cu procesele, pe cind se afli dat afară «­e la acea societate. Aceşti bani au fost luaţi de la secţia vieţeî. 8. La Buzău,—spuneau oficioasele—■ s’au descoperit colosal o deturnări «ie fonduri ale administraţiei comunale.!' Nu s'a deschis nicî o acţiune, ni­meni nu s’a urmărit. Din contra gu­vernul a tratat alianţă electorală ca d. Constantinescu, fost primar. 9. La Focşani,­idem. 10. La Bacău s’a strigat că au foit hoţii. Nu s’a urmărit nimeni. 11. La epitropia sf. Spiridon, s’ar fi descoperit că s’au amanetat bonuri pe la bancheri şi că s’ar fi risipit sume enorme. Pînă astăzi nu se ştie care e rezul­tatul anchetei ce s’a anunţat că se face la acea instituţie. 12. La Botoşani s’a dat alarma că în administraţia judeţului s’au comis jafuri. După alegeri nu s’a mai pomenit nimic. 13. La poliţia Capitalei, se spunea că s’au descoperit gheşefturi şi hoţii, că s’a anchetat afacerea şi că se vor da judecatei hoţii, gheşeftarii. După alegeri totul s’a liniştit şi unu pînă azi nu ni s’a spus în ce au consistat acele hoţii? Cronica Teatrală Repertoriul stagiunei viitoare.— Corpul de statişti. — Proprieta­tea literară. S’a afişat repertoriul stagiuneî vii­toare sau mai bine zis lista pieselor cari indică direcţia în care porneşte noua cîrmuire de la Teatru. Cu alcătuirea repertoriului sîntem tot la şcoala veche, amestec de re­clamă şi şiretenie. Direcţia nu ia nici un angajament nici faţă de public, nici faţă de autori. Ea înşiră şai­zeci de piese, dintre cari se vor lua pie­sele ce se vor juca în cursul stagiu­neî. Pe Ungă aceasta direcţia îşî maî rezervă dreptul să joace şi piese din repertoriul anilor trecuţi, cum şi une­le dintre piesele ce se vor prezenta de aci înainte. Atunci mă întreb: ce are să se joace la Teatrul Naţional anul ace­sta, care e repertoriul stagiunei? Se poate ca pentru public, actori şi autori, sistemul să fie rău, dar e foarte comod pentru direcţie. Ea n’are nici un angajament, deci poate să învîrtească repertoriul cum îl va plăcea în cursul stagiunei, fără ca nimeni să-î poată face cea mai mică imputare. Eu cred că nici chiar pentru un antreprenor sistemul nu e bun. Şi actorii cari se dau pe mîna specu­latorilor, dacă vor să-şi păstreze re­putaţia, îşi fixează de la începutul stagiune­ rolurile pe cari au să le joace. Se înţelege că ştiind din vreme ce are să joace, actorul îşi poate îm-­i părţi timpul potrivit cu importanţa rolurilor şi se poate pune serios pe studiu. Afară de aceasta nu-i o adevă­rată calamitate să inculci publicu­lui convingerea că teatrul trebue să joace o sută de piese în fie­care an ? Datoria direcţiei ar fi tocmai din po­trivă să facă publicul să înţeleagă marele avantagii, din punctul de ve­dere artistic, al reprezentării unei piese de cît mai multe ori. Un tea­tru stabil nu trebue să se recoman­de prin continua schimbare a afişu­lui, ci prin perfecţiunea ansamblului în reprezentarea paselor. Să nu luăm exemplu de la trupele străine în turneu. La aceste trupe se garantează perfect de bine inte­resele actorilor, ca şi ale antrepreno­rilor. Actorii nu joacă în curs de trei sau patru luni de­cît 5 — 10 piese, antreprenorul, dînd numai între 3—10 reprezentaţii în fie­care oraş, îşî poate permite luxul de a schimba piesa în fie­care seară. De alt­fel trupele a­­cestea nici nu s’ar putea susţine alt­fel cu preţurile exorbitante pe cari le pun. Sîn­t convins că cei de la direcţie îşi dau seama de adevărul acesta, dar ce voiţi ? se schimbă cu greu o­biceiurile rele înrădăcinate. * Dar în sfîrşit, dacă lista afişată de direcţie nu reprezintă ceea­ ce în rea­litate are să se joace în cursul sta­giunei, ea ne poate da totuşi o idee de vederile direcţiune!, de gustul ei în ce priveşte literatura dramatică, în sfîrşit de direcţia în care voeşte să împingă teatrul. De la început trebue să constat că repertoriul afişat poartă pecetia d-lui Ştefan Vellescu. Citindu-l, mi-a venit în minte cîn­­tecul: Suvenirî ale juneţeî Intr’adevăr, d. Vellescu, uitînd că s’a întors, la teatrul pe care l’a pă­răsit acum vre-o două-zeci şi cinci de ani, ca sub-director şi crezînd că are din nou­ un angajament de actor, şi-a adus şi întreg repertoriul d-sale de pe vremuri. Se înţelege, în acest caz Supliciul uneî femei nu putea să lipsească. In literatura dramatică nu s’a putut produce nimic mai bun, pentru că Supliciul unei femei e piesa de care sunt legate cele mai dulci suveniruri din cariera teatrală a d-luî Ştefan Vellescu. De sigur, n’aşi fi şicanat pe d-nul Vellescu pentru această pasiune ex­plicabilă şi plină de duioşie dacă în lista afişată ar fi fost numai Su­pliciul unei femei, dar întreg reper­toriul miroase a mucigai. Prea e mult din repertoriul lui Pascaly, prea avem aerul că stăm de treî­zeci de ani cu teatrul pe loc, că de trei­zeci de ani literatura dramatică a noastră şi a întregului univers n’a maî produs nimic. Da, este adevărat, eu am cerut în­tot­d’a­una să se reprezinte şi din piesele vechi originale, să se dea, mai ales, din cînd în cînd a­cele piese cari stau înscrise pe pla­fonul Teatrului, dar de aci şi pînă a se face un întreg repertoriu de vechituri e o mare distanţă, înţeleg o soare la mahala, dar şi Iorgu de la Sadagura şi Sterian Pă­ţitul şi Candidat şi deputaţi şi Păs­toriţa Carpaţilor şi Caterina Howard şi Ştrengarul din Paris şi etc., toate în o singură stagiune nu merge. Ş’apoi, dacă s’a învechit ast-fel repertoriul original, trebuia numai de cît să se înoiască cel puţin traduce­rile, dar vechili unul, vechili cel’alt, prea miroase a mucigai. Şi dacă reluarea vechilor lucrări originale — unele simple localizări -­­se explică şi e chiar necesară, lu­crul nu stă tot ast­fel cu localizările şi traducerile. Eu cred mai întîi că localizările ar trebui înlăturate cu totul pentru­­că ele nu sunt de­cît un mijloc ca să se ia o tantiemă maî mare. Se înţelegea localizările la 1850 cînd nu aveam o literatură drama­tică originală şi era bine să se mai apropie şi teatrul de viaţa de la noi. Dar azi ? Traducţiile trebuie să servească, la un teatru de stat, ca şcoală şi pentru public şi pentru actori şi pen­tru autori. Şi nu se poate să se răs­pundă la această idee de­cît alegînd piese de absolută valoare literară şi dramatică cari să fie traduse cu cea mai mare îngrijire. Apoi Regele s’amuză, apoi Ludo­vic al Xl-lea, apoi Caterina Howard, Antony, Prizonier de stat, etc., etc. Ei vedeţi, acuma îmi pare bine că direcţia n’a luat angajament formal să reprezinte piesele înşi­rate în repertoriu, căci tot mai am speranţă că foarte, foarte puţine din ele vor fi reprezentate. * O măsură bună anunţată de di­recţia Teatrului Naţional este orga­nizarea corpului de statişti. Am ară­tat de multe ori cît de rău­ este sis­temul de pină aci, care consta în recrutarea statiştilor dintre precu­peţi, ţigani şi tot soiul de oameni fără căpătîî cari se angajau pentru fie­care seară în care era nevoe de o figuraţie mai numeroasă. Era şi costisitor şi rou acest sistem. Pentru ca să coste cît mai eftin se faceau cu eî cît maî puţine repetiţii şi nici nu se aduceau la repetiţii toţi cîţî aveau să figureze seara. To­tuşi figuraţia reprezenta o cheltueală de cîte­va mii de franci pe stagiune. Răul cel mare era însă că din cauza nepregătirei figuranţilor se ni­micea ansamblul pieselor de specta­, col la care tocmai mişcarea maselor are un rol important. Acuma direcţia a luat hotărîrea să organizeze în sfîrşit corpul statiş­tilor. S’ar putea întrebuinţa perfect ca şefi de t­rupe gagiştii cari nu prea au de lucru şi fac şi şcoală fi­­gurînd. Este la noi un foarte rău­ obicei că toţi tinerii gagişti refuză să apară in figuraţie. Li se pare aces­tora că se înjosesc dacă apar în scenă fără ca să aibă de debitat un rol important. Aceasta nu se petrece la nici un teatru din lume. Figuraţia este un mijloc excelent ca tinerii ac­tori să se deprindă cu ţinuta în sce­nă, cu mişcările şi mimica. Statişti­ mai ales în unele piese au un rol important pe care nu-l pot îndeplini oameni cari n’au studiat meşteşugul actoricesc. Ş’apoî nu e nici drept nici în fo­losul teatrului ca o mulţime de an­gajaţi să se odihnească cea maî mare parte din cursul stagiuneî. An­gajamentele lor devin în acest caz simple sinecure ,şi mijloacele restrînse ale teatrului nostru nu pot suporta asemenea cheltuelî nejustificate. Ar trebui să se oblige toţi gagiş­tii cari nu au un loc important în repertoriul teatrului să facă slujba de statişti. Astfel s’ar putea orga­niza, cu banii ce se cheltuiau pînă azi cu angajarea statiştilor d­e seara, un corp special de statişti, cărora li s’ar putea face şi instrucţia necesa­ră în cursul stagiunei. Sunt unii secietari cari doresc să se pregătească pentru directoratul de scenă şi regizorat, instrucţia sta­­tiştilor ar fi un exerciţiu­ foarte bun pentru acest scop. Azi teatrul nu mai e ce era odi­nioară, fie­care trebue să muncească serios şi munca să se facă cu rost. Cu punerea în scenă complicată de azi, nu mai se pot întrebuinţa oameni nepregătiţi să exprime diferite stări sufleteşti. Meşteşugul de actor nu se mai poate baza numai pe tempe­rament şi mijloace naturale, acestea trebuesc ajutate de studii serioase, de o cunoştere profundă a meseriei. Prin urmare ideia direcţiei, de a forma un corp special de statişti ea e­­te foarte bună şi ea trebue să fie pusă în aplicare. * Iarăşi s’a ridicat chestia proprie­­tăţei literare. D. I. L. Caragiale a publicat un articol prin care arată cum se frustrează munca scriitorilor noştri şi cere să se facă o lege care să garanteze proprietatea literară. Este adevărat că legile existenta nu sunt, tocmai suficiente pentru a­­ceasta, dar totuşi dacă direcţia ge­nerală a teatrelor — vorbesc spe­cial de literatura dramatică — ar voi să garanteze pe autorii dramatici în contra actorilor necinstiţi, ea ar putea s’o facă foarte bine. Şi iată cum. M’am ocupat şi eu acum cîte­va săptămînî de această chestie şi am arătat că mijlocul cel maî bun ca să se împiedice escrocheriile şi furtul drepturilor de autor mai ales din par­tea trupelor ambulante, cari abu­zează într’un mod scandalos, ar fi să se refuze autorizaţia de a juca, tuturor trupelor în contra cărora s’au făcut plingeri dovedite că au comis escrocherii şi nu şî-a şi ţinut angaja­mentele faţă de autori. Cind li se va retrage autorizaţia ele vor căuta să se pue în regulă şi vor fi cinstite de nevoe. Pentru aceasta nu trebue de­cît o intervenţie hotărîtă a direcţiei gene­rale a teatrelor pe lingă toţi prima­rii din ţară. Ion C. Bacalbişa

Next