Adevěrul, martie 1901 (Anul 14, nr. 4164-4194)

1901-03-09 / nr. 4172

in fuga condeiului Academia Odată cu ghioceii şi violetele s-a deschis şi sesiunea de primăvară a Academiei, ca un fel de indicaţiune poate că academicianii s’au decis să se înnoiască. Aflăm în adevăr că Academia va lua următoarele hotărîri în această sesiune: 1) Să numească membru al ei pe Ion Luca Caragiale, şi să-i facă un mic cadou de 12.000 lei cu ocazia jubileului de 25 de ani de activitate literară. 2) Să premieze pe Haralamb Lecea pentru suprema forţă ce a avut de a scrie Costa Diva pe cină alţii fac pe jucătorii de cărţi. 31 Să acorde alţi 12.000 lei poetului Carol Serob pentru ultima sa poezie „Luî Succi“, prin care îl imploră să ne înveţe să postim o lună de zile ca să scăpăm de criză. (Va urma). Bum, linie de conduită pe care chiar un conservator a urmat-o. De altfel partidul liberal are marele avantagiu de a avea ramificaţiunî în sînul naţiune!, de a putea apela la ţară şi de a fi ascultat, şi aşa fiind, sacrificiul care s'a refuzat să se facă pentru partidul conservator, să se acorde unui partid puternic şi popular. Discutăm pe dibuite, neavînd nimica pe ce să ne sprijinim în discuţiunea noastră. Totuşi, încă odată, guvernul liberal nu trebue să se depărteze de această normă, orî-ce ar fi și ori și ce s’nr Intîmpla. Const, miile Impozite Democratice Partidul liberal în chip solemn a făgăduit că va face economii de 20 de milioane. După veştile car ni se aduc de la cîteva ministere, se pare că aceea ce d-1 Carp declara cu neputinţă de realizat, d-1 Sturdza a găsit mijloc să aducă la îndeplinire. Aceasta dovedeşte cît de haotic organizat era statul român, că avea în spinare douăzeci milioane lei cheltueli inutile şi aceasta de zeci de ani! Aşa se explică ruina înspre care mergem, aşa se adevereşte aceea ce zicem noi de atîta timp, că trăim pe un picior care nu corespunde mijloacelor noastre. Dacă d-l Sturdza a găsit chipul de a economisi cele douăzeci de milioane făgăduite, pe lingă dovezile arătate mai sus, este şi o dovadă în favoarea partidului liberal, că cel puţin de astă dată pune în aplicare la guvern aceea ce a promis în opoziţiune. E un semn bun, este inaugurarea unei ere de cinste politică pe care de mult nu o mai avusem în ţara romîneascâ. Aceste douăzeci de milioane găsite, nu însemnează încă a se fi găsit soluţiunea crizei financiare şi economice şi în special a se fi echilibrat budgetul statului. Avem şi un trecut de pus la regulă şi partidul liberal a declarat că înţelege a pune şi impozite în valoare de cinci milioane pentru a da budgetului elasticitatea necesară şi astfel a face posibilă pri achitarea la timp a împrumutului oneros de 175 de milioane, ori a-l consolida în chip avantagios. Vom avea dar impozite noi. Guvernul pînă acum nu ne-a arătat în ce vor consta ele şi anume pe ce clase sociale vor fi aşezate. Era negreşit trebuincios ca presa să fi fost pusă în cunoştinţă despre economia acestor proiecte, pentru a le discuta. Pînă acum însă lucrul nu s-a făcut şi de sigur este regretabil. Oricum ar fi însă, guvernul în aşezarea acestor noui biruri are îndatorirea de a păstra o normă care cel puţin să nu-l pună în stare de inferioritate faţă de partidul conservator. Legile d-lui Carp, orîcît de defectuoase erau ele ca cestiune de amănunte, aveau însă un mare merit, de a nu apăsa clasele sărace. D. Sturdza trebuie să se conducă de aceeaşi normă : a pune impozite directe şi cari să nu ia din strictul necesar, ci să apese în chip progresiv şi proporţional pe cetăţeni. Desigur că cinci milioane de impozite nu este lucru mare, totuşi datoria partidului liberal este să nu se abată de la o Ediţia de seară Alegerea colegiului al lll-lea de Cameră DIN TELEORMAN 15 Martie 1901 Const:* Mille Candidat independent Bulgarii nu dau satisfacţie „Neues Wiener Tagblatt“,—un ziar vienez bine informat în ce priveşte chestiunile balcanice şi care întreţine bune relaţiuni cu ministerul de externe austro-ungar, —anunţă că guvernul bulgăresc nu va da curs procesului contra complicilor asasinilor lui Mihăileanu, condamnaţi în lipsă de justiţia romînă. Aceasta însemnează pur şi simplu că guvernul bulgar refuză să ne dea veri ce satisfacţie. Pe noi lucrul nu ne surprinde. De cînd s’a ivit conflictul noi am atras atenţiunea asupra tacticei orientale bulgăreşti care are de scop să tărăgănească atîta lucrurile pînă cînd vor fi atit de învechite, atit de trezite, încît un demers energic din partea celui jignit să nu mai fie cu putinţă. Lucrurile s’au petrecut ia tocmai după cum am prezis. Mai tuţii bulgarii au declarat că aşteaptă sfirşitul procesului din Bucureşti, apoi au cernit actele acestuia, apoi iarăşi au anunţat că vor cere aducerea condamnaţilor la Sofia,deşi ia sfirşit declară net că nu vor mai da nici o satisfacţie. Aşteptăm ca la această neruşinare guvernul liberal să răspundă cu acea energie care se impune în acest caz, şi pe care guvernul junimist a avut-o un moment, dar numai unul, pentru că după aceea a căzut în acea condamnabilă apatie, care ne-a adus ultima ruşine, aceea ca bulgarii să ’şi permită a ’şi bate joc de noi. BI. N. Copiii bolnavi D-lui E. C. Stancu Luca. Imi spui că stai la ţară şi ca la cea mai mică indispoziţie a vreunuia dintre numeroşii d-tale copii eşti din cale afară de îngrijat şi de surescitat. Medic in apropiere n’ai, d-ta însuţi eşti prea puţin iniţiat în ale boalelor de copii, şi urmarea este că trăeşti într’o continuă spaimă. Cînd ai un copil bolnav, cel maî bun lucru este să nu-ţî pierzi capul, ci să iei cu sînge rece măsurile ce se impun. Contra frigurilor chinina nu strică niciodată, şi un bun purgativ înlătură adeseori la copii cele mai îngrozitoare simptome. Necesar este ca să te alarmezi, pentru ca imediat să procedezi cu energie la combaterea boalei, căci o neglijență de o zi-două, a primejduit adeseorî viaţa unui copil. Te pricep însă dacă te plîngi că nu ai la îndemînă nici o carte care să te informeze asupra boalelor de copii, care să te liniştească pînă la sosirea medicului, care să te povăţuiască asupra primelor măsuri ce trebue să iei, pentru ca pînă la sosirea medicului, să nu intervie vre-o agravare, vre-o complicaţie. Această plîngere însă are leac. Există din fericire o carte românească de care te poţi servi cu mare folos în cazurile cari d-tale îţi pricinuesc atîta grijă. Vorbesc de «Sănătatea copiilor», excelenta corecţiune a revistei cu acelaşi nume care a fost redactată de distinsul nostru specialist în boli de copii, dr. Rappaport. La sfîrşitul cărţei se află ataşat un registru alfabetic cu ajutorul căruia poţi lesne găsi orice boală despre care bănueşti că se manifestează la copilul bolnav. Dat fiind că diferitele articole sînt tratate de un om de competinţă şi cu practica doctorului Rappaport, îţi poţi lesne închipui că vei găsi în cartea aceasta un lămuritor bun şi un sfătuitor de folos. Iţi recomand deci cartea în chestiune şi sper că ea te va feri pe viitor de multe supărări și enervări. In treacăt fie zis, ea n’ar trebui să lipsească din nici o casă în care sînt copii. B. Br. Amn XIV. No. 4172. FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU abonamente Un an Şase luni Trei luni In ţară 30 lei 15 lei 8 lei în străinătate. 50 „ 25 „ 13 10 bani în toată ţara 15 „ „ străinătate Un număr vecină 20 bani. Vineri 9 Martie 1901 DIRECTOR POLITIC CONST. lILIS. ANUNCIURÎ Linia pagina IY Lei. ... 1 ... . 0.50 ban? III ii ...... 2.— BIROURILE ZIARULUI îl — Strada SărinDar — 11 TELEFON Convenţiile comerciale şi Convenţiile comerciale şi criza Apropierea termenului fatal.—Criza şi convenţiile comerciale' Influenţa lor asupra rezolvare! crizei. —Ce trebue să cerem celorlalte state.—Industria naţională şi convenţiile.—Sacrificiile pe cari le-am făcut cu industria naţională.—O anchetă ce se impune După ce se va echilibra budgetul prin economie şi se va stabili un excedent fiabil prin noui impozite, pentru a se putea astfel inspira încredere străinătate! şi consolida nenorocitul împrumut ale 175 de milioane, care stă suspendat la o sabie de un fir de păr deasupra Creditului nostru, va veni rindul studiere! noulor tratate de comerţ. Partea întiia, a economiilor şi a impozitelor noui, am putea-o numi partea negativă a rezolvare! crize! ce apasă ţara şi statul; partea a doua va fi cea pozitivă, adică aceea care va contribui şi la echilibrarea şi sporirea avuţie! naţionale, iară de care ţara nu va eşi din ştirea eî actuală, ci maî curînd se va îndruma tot mereu spre ruină şi faliment. In anul 1003 convenţiile comerciale trebuiesc încheiate şi de la ele depinde în mare parte viitorul ţarei. O greşeală gravă de data aceasta ne va fi fatală. Prin urmare e mai mult de cit timp ca atit oficiali cit şi publicul să se ocupe stăruitor de această chestie. In alte ţări lucrările pregătitoare au început de vre-o două ani. Ce s’a făcut şi ce se face la noi, nu ştim încă. Era vorba, sub guvernul conservator, să se numească o comisie care să studieze pe toate feţele chestia economică, să adune materialul necesar în vederea încheiere! nouilor tratate comerciale. Comisia a fost numită. Ce-a lucrat ea ? Cine poate să ne răspundă ? Convenţiile comerciale de pînă acum au contribuit şi ele la producerea crizei. In timp ce clasa stăpinitoare arunca peste graniţă cu sutele de milioane anual, produsul muncei naţionale, dind astfel naştere rupere! permanente a echilibrului balanţei comerciale în defavorul nostru, ajungindu se ca numai în timp de 10 ani această balanţă să se încheie cu un deficit de peste un miliard, producători de bogăţii, cari ar îi putut supleea printr’un exces de producţii cheltuiala aceasta desfrinată, etnii împiedecaţi în opera lor de nişte tratate comerciale făcute anume să ne ruineze. Graniţele ţărilor străine nu erau deschise în mod normal decit cerealelor noastre, aşa că eram nevoiţi să lucrăm într’o singură direcţie, să ne adresăm unui singur izvor de bogăţie, să nu putem să ne modificăm produsele după cerinţele pieţelor internaţionale. Cerealele aveau ori n’aveau preţ, noi trebuia să producem cereale, se căutau vitele, exportul cărnei prezenta el avantagii imense, noi nu puteam profita de ele, din cauza tratatelor comerciale. Şi aşa mai departe. Din cauza aceasta, am suferit pagube incalculabile. Pămintul, supus la o cultură intensivă fară amendări, s’a secătuit; în unii ani a trebuit să vindem pe nimic noianul de cereale produs, vitele s’au împuţinat şi au degenerat, pe de o parte fiind că n efiind căutate nimeni nu se ingrija de ele, pe de alta fiindcă plugul le strimtora mereu păşunile, avind un singur izvor de producţie, cerealele, seceta cind se intimpla, sărăcea ţara de la un capăt la altul. Iată unde ne-aţi dus tratatele de comerţ nechibzuite. Se impune, pentru a scăpa de criză, ca să variăm cit maî mult felul producţiilor. Să producem şi cereale şi plante industriale, şi vite, şi lînă, in fine tot ce poate da un sol aşa de întins, de fertil şi de bine aşezat ca al nostru. Dar pentru aceasta trebue ca tratatele comerciale să fie astfel alcătuite în cit să ne permită orî-ce soiu de export şi să ne pue pe picior de egalitate cu toate ţările din lume ce au o producţie similară cu a noastră. Fără atingerea acestor condiţiuni criza ne va apăsa din ce in ce maî greu pînă ce ne va strivi cu desăvirşire şi pentru tot-deauna S’a reproşat producătorilor noştri— şi am fost şi noi printre cei ce-afi reproşat—că nu-şî dau osteneala să cultive bine pămintul şi să varieze cultura. S’a zis—şi am fost şi noi printre cei ce-au zis-o—că statul trebue să intervie printr’o întinsă cultură profesională şi prin înfiinţarea de numeroase ferme model spre a îndruma agricultura şi creşterea vitelor pe căi maî bune. Menţinem toate acestea, dar trebue să recunoaştem că de ar exista un imbold serios pentru producătorii rovaini, ei ar produce negreşit maî mult şi maî bine. Şcoala necesităţe! e cea maî minunată. Cică de pildă graniţele ar fi deschise exportului de vite, de cărnuri şi de lînă, am vedea imediat inmulţinduse şi ameliorindu-se vitele. Cînd se cereau n’aveam oare vitele cele mai frumoase ? Cine nu-şî aminteşte aceasta ! Dar la ce şi-ar da oamenii osteneală şi la ce ar cheltui pe cită vreme graniţele sunt închise ! Prin urmare nişte bune tratate de comerţ ar face mai mult ca orice pentru revenirea unei stări economice înfloritoare. O piedică ne stă in cale : industria aşa zisă naţională. Ca să putem cere diferitelor ţări avantagii pentru produsele noastre agricole, viticole şi a vitelor, trebue să dăm ceva in schimb. Îu putem oferi decit consumaţia noastră de produse industriale propriu-zise. Aci e aci. Ce te faci cu industria naţională ? Credem că lucrul trebue luat fără sforăeli, fără fraze patriotice bombastice şi mai ales fără favorizarea cîtorva interese particulare. Să privim chestia în mod rece, in mod imparţial şi din punct de vedere al intereselor generale. Industria naţională, întrucit e vorba strict numai de convenţiile comerciale, nu poate fi nici condamnată a priori nici menţinută cu orice preţ. Să ne referim la fapte şi să procedăm conform luminilor furnizate de ele. Au trecut 15 ani de cind avem o industrie protejată, termen socotit suficient de legiuitorul de atunci. In momentul încheierea nouilor tratate vor fi industrii ce datează, cu protecţie excesivă, de 20 de ani. Ei bine, să se vadă care sínt acelea ce au adus un folos real ţărei şi care nu, care sint acelea ce s’au putut implinta şi desvolta şi care nu. Să se facă deci un triaj, şi să se continue cu protecţia pentru industriile in adevăr serioase. Cele ce sínt o sarcină inutilă pentru ţară şi pentru budget, să fie sacrificate intereselor agricole, care formează 95 la sută din totalul intereselor economice româneşti. Dar pentru aceasta ne trebue o anchetă aprofundată şi făcută de urgenţă.Asupra acestei chestii, cea mai importantă actualmente, vom reveni. Index: criza. Revoluţia rusă creşte CARNETUL MEU Monedele stricate Nici într’o ţară civilizată nu se văd atîtea monede găurite, scrigilste, şterse şi stricate în făurite alte moduri ca la noi. Pare că nieăeri monedele nu trec prin atitea mîinî de barbari, de necinstiţi şi de nebuni. De asemenea e foarte frecventă circulaţia monedelor false. Statul a luat oarecare măsuri. Monedele prea stricate au fost retrase şi s’a hotărît să nu se mai primească în casele publice acele ce se vor mai deteriora de aci încolo. In zadar ! Piesele de argint stricate sporesc zilnic. In cele din urmă ele vor fi atît de numeroase, şi cum se vor găsi mai ales în mîinile oamenilor săraci, statul iar va fi nevoit să le primească, iar să piardă deci cu lipsurile de la greutate şi cu retopirea lor. Cred că numai printr’un singur mijloc s’ar putea pune capăt şi deteriorare! monedelor de argint şi scăpărea nenorocitei sărăcim zilnic înşelată cu monede false, să se retragă toate din curs şi să se înlocuiască cu hîrtii de 5 lei, 2, 1 şi 50 de bani. Hîrtiile să se aleagă cit mai solite, ca bancnotele austriace sau italiene de pildă, şi să fie făcute cu un desen din cele maî complicate pentru a se evita fasificările. De altmintreli nu e probabil că se vor găsi indivizi cari să cheltuiască aşa de mult pentru falsificarea unei bancnote ca să scoată hîrtiî false de 1 leu şi de 2. Nu ie-și da mîna s’o facă. Cantitatea de argint reprezentată prin hîrtiile emise, să se depue de stat într’o bancă, drept garanţie şi pentru răscumpărarea finală, la nevoe, a hîrtiilor. Ori cît s’ar cheltui cu fabricarea noilor bancnote şi cu înlocuirea celor uzite tot va păgubi mai puţin statul de cît cu retopire» şi reîntregirea monedelor de argint. Cel puţin aşa cred. Unde mai pui şi comoditatea lucrului! In orice caz aşi dori ca un specialist în materie să ne dea părere lui. I. T. A se vedea in corpul ziarului : ÎNTINDEREA revoluţiei din rusia Crima din str. Icoanei — Noui amănunte — precum şi ultimele ştiri din ţară şi străinătate asupra evenimentelor la ordinea zilei, ssgBSS CHESTIA zilei Generalul: Fifo, n'o să suferi de loc, mî-am regulat drepturile la pensie după legea veche. Fifița : O fi ■ Dar nu maî ești în.... activitate." POLITICA EXTERNA Revoluţia din Rusia Ultimele telegrame din Viena privitoare la evenimentele ce se petrec în Prusia, sînt cu totul alarmante. Nu mai este vorba de tulburărî studenţeşti, cari oricit ar fi de violente, se mărginesc in fond la citeva mii de oameni, ei de o revoluţiune care a cuprins intreaga populaţiune muncitoare. Dacă-i vorba de o revoluţiune in Puisia, cauzele ei nu sînt grele de găsit. Ţarul poate să fie cit de liberal, intenţiunile sale pot să fie cele maî nobile şi mai democrate. Camarila din jurul lunui vroeşte să-şî piardă puterea, şi urmarea este că poporul tot suferă, că orîce mişcare ma! liberă e urmărită cu cea mai mare furie, că avinturile generoase şi setea de cultură şi lumină, se lovesc de cnutul brutalului şi ignorantului cazac. Dar nieăeri ca in Rusia rezistenţa contra unor apucăturii’samavolnice nu e ma! mare. Din sîngele lăsat al martirilor revoluţionari, alţi eroi se nasc, şi tinerimea rusă apare mereu mare şi generoasă. Cu toate persecuţiunile ce îndură, cu toate mizeriile la cari se expun, studenţii ori de cite ori Camarila prea se dedă reacţionarismului, se ridică şi prin demonstraţiuni, dacă n’ajunge, prin teroare, fac ca vocea lor să ajungă, printre multele ziduri ce-l înconjoară, pînă la ţar. Abia Bogoljepoll a murit victimă a reacţionarismului său, şi iată că telegraful ne vesteşte că o tentativă de atentat s’a comis contra ministrului de interne. Telegrama oficială zice că ministrul n’a fost atins, îh Rusia telegraful însă minte şi ma! fără ruşine decit aiurea, şi se poate foarte bine ca peste citeva săptămîni să se anunţe şi moartea acestui ministru. In tot cazul situaţia se prezintă in Rusia foarte gravă. Răscoala ia din ce in ce proporţii mari şi brutalitatea guvernanţilor nu face de cît s’o hrănească, s'o afiţe. Căile ferate şi perfecţiunea armamentului au făcut ca revoluţiunile să aibe puţine şanse de reuşită. Probabil că nici studenţii ruşi nu ’şi promit prea mult de la actuala răscoală. Dar vâzind că reclamaţiunile lor rămîn neascultate, şi sperind ia liberalismul ţarului înşelat de sfetnicii săi, in desperarea lor el s’au ridicat sperind că strigătul ior, zgomotul puştilor şi mielul mulţimel sărace şi răsculate, vor pătrunde pînă la Nicolae al-II-a, care se bucură de faima câ e foarte blind şi bun. Ar fi de dorit ca nobilii studenţi rusi să nu se înşele in speranţa lor.— Ea istern. Revoluţia din Moscova Ultimele turburări studenţeşti din Moscova au luat caracterul unei adevărate revoluţiuni. La manifestaţiunilfi studenţilor s’a asociat şi un număr enorm de muncitori. In luptele din stradă studenţii au stat alături de muncitori. In mai multe străzi s’au clădit baricade. Multe geamuri au fost sparte, intre altele şi la palatul guvernatorului general, al marelui duce Sergiu. Trăsurile de stradă au fost oprite şi răsturnate pentru a servi la construirea de baricade. Marele duce Sergiu nu a putut părăsi palatul sau timp de cinci zile. Numai după mobilizarea unui număr foarte mare de trupe, ordinea a putut fi restabilită. Istoria afacerei Dreyfus Corespondentul nostru ne-a anunţat telegrafic apropiata apariţie a Istoriei afacerei Dreyfus de Ioseph Reinach, Sintem in poziţiune de a da cîteva amănunte asupra conţinutului acestei cărţi. Ea începe cu o expunere bazată pe acte autentice a modului cum prima bănuială s’a îndreptat asupra lui Dreyfus, şi cum această bănuială, cu toate lacunele ce s’au arătat in cele d’intiiu momente, s’a dezvoltat pînă la complecta convingere despre vinovăţia căpitanului lui Dreyfus, printr'o adevărată sugestionare a membrilor statului-major. Reinach urmăreşte toate fazele procesului la lumina actelor. Opera lui este o adunăre obiectivă a tuturor momentelor acestui colosal proces şi ca atare un important document istoric, pentru aprecierea ultimilor ani ai istoriei franceze. Tot ce se intimplă in Franţa e in legătură cu afacerea Dreyfus, care a rămas mult timp nepricepută. Reinaeh a contribuit la luminarea ei, lămurind mo- alirare proprietate Din interesantul studiu al d-luî Dimitrie Neniţescu, întitulat „Sarcinele proprietăţii rurale“, despre care ne-am ocupat deja în două rânduri, vom releva astâzi partea privitoare la situaţiunea marei proprietăţi rurale, care ni se pare cea mai palpitantă şi în care găsim, în germene, o bună parte din cauzele ce au provocat criza actuală. Deşi autorul luctărei afirmă cu hotărîre că s’a abţinut de a da soluţii şi chiar de a face reflecţii, găsim totuşi următoarea reflecţie ce ne va servi de temă pentru acest articol: „Văzînd tabloul repartiţiei proprietăţei noastre agricole,, după care din 6.978 596 hectare al întregei suprafeţe de teren cultivabil, fără păduri, proprietatea ţărănească este de 4.408.379 hectare, în afară de cele 143.122 asupra cărora urmează a se face numai punerea în stăpînire, faţă de 1.787.857 hectare ale proprietăţei mari, nu ne putem stăpîni de a afirma că înfiinţarea unei case rurale prin intermediul căreia să se cumpere proprietăţile mari, spre a fi apoi împărţite ţăranilor, ar fi fost o mare primejdie naţională. „S’ar fi affrmat şi acest mic rest de rezistenţă ce ne-a mai rămas“. E păcat ca d. Neniţescu, un om atît de inteligent şi de priceput, n’a găsit de cuviinţă să-şî dezvolte ideile conţinute în ultimele fraze. Aşa de pildă am fi dorit grozav să ştim de ce mica proprietate e o primejdie naţională şi întru cît marea proprietate constitue un mijloc de apărare naţională ? Să fie pentru că ţăranii, micii proprietari, sînt un element nenaţional, duşman ţării, gata de a întinde o mînă de ajutor duşmanilor din afară, şi pentru că marii proprietari sînt singurii iubitori de ţară şi singurul nostru element naţional ? Şi de ce marea proprietate e un „mic rest de rezistenţă ce ne-a mai rămas“? Contra cui rezistă ea? In calea cărei primejdii constitue un obstacol ? Iată întrebări la care nu putem răspunde, căci autorul, da sigur din lipsă de spaţiu, nu ne-a dat încă cea mai mică indicaţiune. Şi fiindcă ne găsim în faţa unui om onest şi sincer, ne vom păzi de conjecturi, aşteptîndu-l ca să se explice singur. Dacă luăm ca temă citatul de mai sus din lucrarea d-lui Neniţescu, nu e pentru a-l combate, deoarece nu ştim ce trebue să combatem şi să criticăm la d-sa, pînă ce nu se va explica, ci pentru a expune ideile noastre în această chestie. * înainte de a ne ocupa de rolul marei proprietăţi şi de utilitatea ei în Romînia, să vedem cum stă ea ca sarcinele ce o grevează. Valoarea terenului cultivabil al marei proprietăţi e socotită la 1.114.940.329 de lei. Sarcinele se urcă în total, din punctul de vedere al ipotecilor atît la credit, cît şi la particulari, la suma de 379.375.304 lei şi 10 batri. Ipotecile se urcă deci, în raport cu valoarea venală, la 34.02 la sută. Sînt ţări în cari acest raport e cu mult mai ridicat. In Suedia se urcă la 37 la sută, în Anglia şi Danemarca la 50 la sută, în Germania idem. Negreşit că în toate aceste ţări dobînda e cu mult ma! mică, ceea ce explică pentru ce proprietarii romînî n’aîi putut împinge maî departe ipotecarea fondului, căci bunăvoinţă nu Ie-a lipsit. Dobînzile prea urcate de cari ne plîngem au avut cel puţin bunul de a ridica o stavilă în calea nesocotinţei marilor noştri proprietari. Dar cu cifrele te poţi juca cum vrei dacă n’ai un bun criteriu după care să te conduci. Statisticianii cari se mărginesc la calcule abstracte pot dovedi tot ce vor, chiar contrariul evidenţei. A lua deci în mod sec, în mod necondiţionat de împrejurări cifrele date de d. Neniţescu, poţi conchide, foarte logic, că marea proprietate rurală stă mult mai bine în Romînia ca în Austria, Danemarca, Suedia şi Germania, deoarece a noastră nu e ipotecată decît cu 34 la sută din valoarea ei ,venată, pe cînd în Suedia ea e ipotecată cu 37 la sută, în Germania, Austria şi Danemarca cu 50 la sută. Cu toate acestea situaţia economică a Suediei, Danemarcei şi Germaniei e foarte înfloritoare, pe cînd a noastră e la minimum posibi. Cum se explică această anomalie ce iese din cifre ? Cifrele sînt totuşi ceea ce poate fi mai pozitiv, mai rece, mai exact. Faptul se explică prin ceea ce am spus mai sus, adică prin aceea că nu e de ajuns să aliniezi cifre exacte şi să stabileşti între ele raporturi simple, ci să vezi şi împrejurările în cari s’au produs ele, şi ce se ascunde în dosul fiecăreia. Lucrarea d-luî Neniţescu, ca primă lucrare în acest sens, nu e un studiu critic, ci o înşirare de constatări brute. Ea reclamă în mod imperios şi alte lucrări, cari sperăm că se vor face, maî ales fiind dat imboldul crizei. Ne rămîne deci să știm cum s'au produs ipotecile, de ce s’au ipotecat moşiile, ce s’a făcut cu sumele realizate de proprietarii mari din Romînia. Numai atunci ne vom putea da bine seamă de ce proprietatea mare rurală stă extrem de rău în Romînia cu o sarcină ipotecară de 34 la sută asupra valoare ei venale, şi de ce în Danemarca ea stă foarte bine cu sarcina ipotecară de 50 la sută. Să ne explicăm puţin. A fi dator nu înseamnă în totdeauna a sta rău, după cum a au fi dator aa îaseamnă în totdeauna a sta bine. O pildă. Iată doi proprietari, fiecare posedînd cîte 5000 de hectare, cu moşiile alături, de aceeaşi calitate, cu acelaşi număr de braţe la dispoziţie. Unul se mărgineşte a’şî cultiva moşia în mod primitiv, n’are gospodărie de vite, nu amendează pămîntuî, dar se mulţumeşte a cheltui numai cei 50000 de lei pe cari îi produce anual moşia astfel cultivată, prin urmare nu are datorii. Al douilea proprietar împrumută 100.000 de lei, pe moşia lui, la care plăteşte o dobîndă anuală de 10.000 de lei, să zicem. Dar cu aceşti bani îşi cumpără unelte agricole perfecţionate, face instalaţii bune, creşte vite numeroase, amendează pămintul, etc., şi reuşeşte astfel să obţină anual un venit de 100.000 de lei de la moşia lui, din care scăzînd dobînda datoriei contractate, îi rămîn 90 de mii de lei. Care proprietar e mai bogat, care stă mai bine, care contribue mai mult la creşterea avuţiei naţionale şi la progresul ţării: cel cu datorii, sau cel fără datorii ? De asemenea un proprietar poate împrumuta numai la 10 la sută din valoarea venală a moşiei şi unul 50 la sută, şi cu toate astea cel d’întîi să stea mai râu decît cel de al doilea, căci acest din urmă a băgat toţi banii împrumutaţi în ameliorarea proprietăţii, pe cînd cel d’întîi i-a cheltuit pe plăceri şi luxuri, lată dar că cifrele luate în mod absolut, fără nici un raport, fără nici o condiţionare cu realitatea, ne spun basme şi adesea ne conduc la concluziunî din cele mai fanteziste. * Presupunînd că oamenii bogaţi, că marii proprietari rurali sînt rezonabili, calculatori, buni gospodari, concluzia pe care ar trebui s’o tragem din sarcinele proprietăţilor lor e aceasta, în mod teoretic: cu cît sînt mai datori, cu atît sînt mai bogaţi, căci cu atît şi-au ameliorat proprietăţile. Dobînzile pe cari le plătesc înseamnă creşterea veniturilorlor peste normal, cel puţin tot cu atît, căci un om cu socoteală nu se împrumută cu o sută de lei decît numai atunci cînd speră că plătind 10 lei la sută pe an dobîndă, va reuşi, prin ameliorările produse prin capitalul împrumutat, să realizeze un plus de beneficii de 20 de lei la sută. Cu jumătate va achita dobînda, iar restul îl va pune în buzunar. Aşa trebue să se întîmple în Danemarca unde, deşi proprietatea rurală e grevată cu sarcini ce ating jumătate din valoarea ei venală, ea e foarte prosperă, ţara stă minunat. Contrarul trebue să se întîmple la noi, unde sarcinile nefiind de cît de 34 la sută, proprietatea mare e totuşi în agonie şi ţara într’o criză teribilă. Studiul d-lui Neniţescu nu ne luminează cîtuşi de puţin asupra acestuî punct. Dar sîntem îndreptăţiţi a trage o asemenea concluzie din starea generală a lucrurilor. O singură particularitate poate veni să arate că concluzia noastră n’ar fi tocmai exactă : colosalele dobînzî ce se obicinuesc la noi. S’ar putea zice că marii noştrii proprietari sînt buni gospodari, au întrebuințat bine sumele rezultate din ipoteci, dar i-au zdrobit marile dobînzi. Puterea argumentului e numai aparentă. In adevăr, dobînzile exorbitante se plătesc numai către particulari. Creditul rural, care e reprezentat cu peste 80 la sută din sumele ce datoresc proprietarii, ia dobânzi foarte rezonabile. Dobînda urcată pe care o iau particularii ar putea explica ruina proprietăţii în anumite regiuni, ruina unor anumiţi, proprietari. Insă lucrul nu stă astfel: întreaga noastră mare proprietate e ruinată, pe punctul falimentului, cu aşa de puţine excepţii încît ele nu contează. Dar chiar de am presupune că marii noştrii proprietari sînt datori nu numai la particulari şi că plătesc dobânzi exorbitante, aceasta încă n’ai proba că ei au întrebuinţat bine sumele împrumutata şi că numaî dobînda prea urcată î-a ruinat, că el cine î-a obligat să se împrumute în condiţii dezastruoasa dacă erau oameni cu socoteală, mai ales câ cei mai mulţi posedă atîta întindere de pămînt în cît cu cele mai infime, venituri, cu cea maî proastă cultură .