Adevěrul, noiembrie 1907 (Anul 20, nr. 6533-6562)
1907-11-09 / nr. 6541
Anul al XIX-lea — No. 6541 FONDATOR Alex. V. Beldimanu PUBLICITATEA: CONCEDITA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER , Co. București, Str. Marijsorgtvicii.-Teofan 3 * Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 Pentru Capitală No. 1*10 » Provincie și Străinătate No. 12 4e Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate Vineri 9 Wmnw Lfte W$tf DIRECTOR POLITIC CONST. MINLE ABOXAM ESTE: tJna» ........ Ltt 1« <5 InnV •••«••«• M 63 luni ••»•«...* „ 4 o luna ....... „ 1.50 In străinătate îndoit Telefon D. Haret înaintea Camerelor. Prin urmare comunicatul autorizat n’are nici un rost, dar are cusurul că apare după un alt comunicat din „La Boumaanie” și produce o confuzie ridiculă, care se resfrînge asupra faimoasei fuziuni. In ea privește afirmațiunea că nu se putea ca o convorbire între patru ochi să fie relatată „Adeverului“ fie de d. Carp, fie de d. Take Ionescu, n’avem de observat decît să ni se dovedească că noi am afirmat că ținem știrea fie de la d. Carp, fie dela d. Take Ionescu. Cînd am avut o știre direct de la d. Carp am apus o,—probă interviewul luat da d. Iliuță. Slavă Domnului! Duminică și Luni amici! d-lui Carp ca și ai d-lui Take Ionescu povesteau prin cluburi, cu un lux de amănunte, scenele petrecute cu ocazia acordului stabilit. Iată lămuririle ce datoram în urma comunicatelor conservatoare de elî. A. W In vederea reprezentațiilor ce dă Ermette Zucconi și luând tn considerație că în prima seară mai multe cucoane au fost trase de nas și stropite cu apă spre a-și reveni în fire, pe urma morței artistului, care imediat a reapărut sărind și zîmbind de clapa ce a tras publicului Societatea de salvare a luat următoarele dispoziții: 1) Se vor instala zece paturi de transport in foyerul teatrului. 2) Se va instala o mică farmacie cu săruri minerale, policolonuri, oțeluri aromatice și alte lichide pentru funcționări. 3) Se va lua măsuri ca în fiecare seară cel puțin 30 de medici să fie față la spectacol. 4) Doamnele sînt rugate să fie prevăzute cu cîte o sticluță de amoniac. 5) Este strict interzis doamnelor gravide să asiste la spectacol. 6) In antracte se recomandă apă rece și dacă nu mori într’un antract, nu mai mori nici de antrax. Cel mult zaci pe coaste după ce a! văzut pe... Zacconi! Fac NAZBITXI * ! Primejdia lui Zacconi Trei comunicate conservatoare Articol din care se va vedea că in urma... aplanărea conflictului Carp-Takhe Ionescu s au făcut noui încercări pentru a se desface faimoasa fuziune Pe cînd se anunța urbi et orbi că neînțelegerile dintre d-nii Carp și Take Ionescu, asupra programului șefului, s’au aplanat în anumite condițiuni, în sînul fuzionaților continuă lupta. La Ialomița s’au rupt conservatorii din cauza atitudinei și procedării d-lui Mișu Cantacuzino șî azi lupta se dă la Călărași între două... bănci conservatoare. La Galați polemica între organele celor două tabere conservatoare în ceartă, a ajuns la niște... expresii din cele mai nobile. De altfel bunul exemplu nu lipsește dela centru. Nu e o zi de cînd s’a realizat marele act al fuziunei, de cînd s’a jertfit pentru interesele partidului conservator veneratul fost șef, nu e zi în care presa conservatoare dela centru, care se pretinde oficioasă, eă nu se dea în spectacol. Sunt vreo șase ziare și vreo douătrei fițuici cari n’au altă misiune în partidul conservator de cît de a se pîndi una pe alta și a se ciupi din cînd în cînd, cîte odată direct, de mai multe ori prin aluziuni și săgeți destul de transparente. Șeful însă n’are nici un ziar. Aceasta nu împedică însă pe cantacuziniști cari au acaparat „Conservatorul" și mai întrețin două fițuici, ca să pretindă că acolo e nota oficioasă a partidului. D. Nicu Filipescu încearcă să facă același lucru cu „Epoca“, să-i dea caracterul de oficios. Conservatorii știu însă prea bine că nici „Conservatorul“ și nici „Epoca“ nu reprezintă nota șefului, precum nici „La Houmaniou sau „Acțiunea Conservatoare“ nu sînt decît niște organe ale unei ramure a partidului conservator. Cine poate tăgădui această stare de lucruri din partidul conservator? ,D. Carp n’a regulat pînă acum chestiunea presei partidului și prin urmare fiecare organ își permite să trateze sau să maltrateze fuziunea după cum se prezintă ocazia. Se poate spune clar că în privința presei, domnește republică în partidul conservator. Așa se explică și faptul că asupra întrevederilor dintre d-nii Carp și Take Ionescu au apărut trei comunicate cari se bat cap în cap. Dacă așa e organizată presa oficioasă a partidului conservator, dacă azi lansează comunicate d. Nicu Filipescu contra d lui Take Ionescu și nicine răspunde „La Roumanie“ sau „Opinia“ de la Iași; dacă mîine „Acțiunea conservatoare“ se declară că nu î de acord cu „Conservatorul“ d-lui Griguță Cantacuzino ; dacă a treia zi d. Mișu Cantacuzino colaborează la un alt ziar... contra d-lui Take Ionescu și d. Lascar Antoniu ii respunde prin „Opinia“, — dacă în urma acestor spectacole se pune în evidență cît de reală e fuziunea, natural că se stârnește un hohot de rîs în toate cercurile politice. Ceea ce s’a petrecut zilele acestea, e clasic. In urma unor întrevederi ce au avut loc între d-nii Carp și Take Ionescu, s’a stabilit un acord asupra programului șefului, căci în ultima ședință a comitetului executiv s’au dat pe față deosebiri de vederi între șef și fruntași. S’a stabilit, în fine, acordul. Și fiindcă un ziar guvernamental a afirmat contrariul și anume că s’a făcut ruptura între d-ni. Carp și Take Ionescu, ziarul „La Roumanie“ autorizat de d. Carp ca și de d. Take Ionescu, a desmințit versiunea guvernamentală și prin comunicatul acesta se mai spunea că acordul dintre dnii Carp și Take Ionescu, e perfect. Natural că acest eveniment din partidul conservator „Adevĕrul“ nu l’a putut, ignora și deci am dat imediat toate amănuntele. Noi știam ce s’a petrecut în ultima ședință a comitetului executiv. Da altfel membrii acelui comitet n’au făcut nici un mister: cantacuziniștii și d. Nicu Filipescu anunțau ruptura cu d. Take Ionescu ; takiștii criticau faptul că d. Carp a alcătuit proecte fără sa consulte pe acei pe cari nu putea să i ignoreze, etc. etc. Amănuntele ce le-au dat n’au fost însă pe placul d-lui Nicu Filipescu.—de altfel se știa că noi n’avem obiceiul să facem pe placul d-sale. D. Filipescu are însă un obiceiu : de cîte ore nu-î place atitudinea „Adeverului“, de atâtea ori spune la gazetă : „știm noi cine inspiră și.... subvenționează Adevărul“. Dar nici odată n’a avut curagiul să spună cine, să-î citeze numele, să precizeze afirmarea. Așa a procedat și de astădată. A dezmințit mai întîi și că d Carp s’ar fi înțeles cu d. Take Ionescu, afirmînd că a făcut numai citeva concesiuni dlui Ion Lahovary în chestia majoratului. Comunicatul d-lui Filipescu denaturează faptele. In comitetul executiv a combătut majoratul alăturea da d. latt Lahovary și d Take Ionescu, iar chestiunea creărei unei Bănci agrare a ridicat-o numai d. Take Ionescu. Prin urmare dacă d. Carp a renunțat la majorat și a primit Banca agrară, cum se poate susține că nu s’a înțeles cu d. Take Ionescu ? De altfel vom face imediat dovada că așa s'au petrecut lucrurile. După întrevederile dintre d-nii Carp și Take Ionescu, desigur că amicii acestor bărbați politici au căutat să afle rezultatul și au aflat. Desigur că direct sau indirect, de la acești amici au transpirat amănunte asupra ambelor întrevederi. Nu pentru întîia oară „Adeverul“ are succese de reportaj cu riscul de a ridica furtuni în cercurile politice interesate ca să păstreze toată discreția. Dar evenimentul acesta al înțelegerei dintre d. Carp și d. Take Ionescu, se vede aft nu era menit să rămînă ascuns, căci d. Al. Bâdaran a vorbit la Iaș, despre desăvîrșirea fuziunei confirming în mare parte amănuntele ce le-am dat și noi iată ce a zis d. Budărău asupra înțelegerei în discursul de la Iași,— reproducem după „Opinia“ : „D. Carp renunță la unele proecte precum acela al majoratului, pină ce ideea își va face drumul sau în spiritul maselor țărănești, idee absolut întemeiată din punct de vedere economic, admisă în principiu și in unele din proectele partidului liberal. D . Carp primește să pue imediat in programul său un proeot de Bancă Agrară bazată pe principiul procurărei de mijloace pentru ca țăranii să-și cumpere pămînt, dar cu condiție ca această bancă să nu zdruncine creditul public și să nu ducă la pulverizarea proprietății. „ In consfătuirile ulterioare dintre d. Carp și fruntașii partidului, programul partidului va fi complectat, ca să corespundă tuturor preocupațiunilor legitime...“ Poate am spus acestea sub o formă care să dea evenimentului o importanță cuvenită, dar mai mult n’am spus nici noi. •V Se vede însă că d. Nicu Filipescu și cantacuziniștii au exploatat înțelegerea dintre d-nii Carp și Take Ionescu în sensul că se interpretează acordul ca o capitulare a d-lui Carp și că...„Adeverul“ ține să se acrediteze aceasta! Nouă nu ne pasă cum ne comentează reportajele „Adeverului“ dar ținem numai ca după ce vedem că se încaieră bărbații politici din cauza reportajelor noastre, ținem să restabilim numai faptele. „Conservatorul“ a obținut era un comunicat tot cu autorizarea d-lui Carp. Precum se vede d. Carp a început să acorde comunicate... scoțiane —una caldă, una rece! După comunicatul autorizat din „La Roumanie“ prin care se destinate ceea ce spune o gazetă guvernamentală și se confirmă înțelegerea cu d. Take Ionescu, iată un comunicat mai... rece, administrat prin „Conservatorul“: „Suntem autorizați de d. P. Carp, șeful partidului conservator, de a da cea mai formală desmințire afirmației ziarului „Adeverul“ că d. Carp, în urma întrevederei avute cu d. Take Ionescu, ar fi renunțat la proectul sau de organizație administrativă. „ Această relație este tot așa de mincinoasă ca și povestirea făcută de același ziar asupra întrevederei dintre d. Carp și d. Toma Ionescu. De altmintrelea sîntem siguri că nici unul dintre cititorii „Adeverului“ n’a putut lua în serios povestirea acestui ziar despre o întrevedere avută între patru ochi, care nu era relatată nici de d. Carp mci de d. Take Ionescu ziarului „Adeverul“" Am fi curioși să ni se arate unde și cind am afirmat că d. Carp a renunțat la proectele administrative? Ce fel de autorizare a dat d. Carp Conservatorului ca să desmintâ ceea ce noi n’am afirmat, și despre cele ce am afirmat, nu spune o vorbă? Noi am afirmat că a renunțat la majorat și a primit Banca agrară,— fapt care nu se desminte. Am să fac un denunț grav de tot, guvernului, celor două partide istorice și grupulețelor de tot soiul cari gravitează in jurul acestor istorice partide: un nou trădător de neam și de țară s’a ivit ! El se numește Ion L. Caragiale și e identic cu autorul unor comedii in cari cu o cunoștință profundă a sufletului omenesc, se satirizează tot ce avem mai de timp in această țară: partide, idei, reprezentantaî națiune!, ba chiar miniștrii! Marea trădare Caragiale a comis-o sub forma unei broșuri intitulată ,,1907 din primăvară, pînă’n toamnă,“ broșură care conține citeva note făcute în spațiul de timp cuprins între marea zdrun-------. 4—i—W«.i* X Zt X 1 1.kMwn Li Xiai C ’l-U. £ li* UI Ulii/Ci Ut 1 UOVU Utt V |U1U ■ nești și omerica luptă ce se dă acum sau în jurul reformelor sau în jurul... fuziune! conservatoare. Răscoalele țărănești au inspirat pe mai mulți dintre scriitorii noștri de seamă. Vlăhuță a așternut în versuri ce a simțit: Caragiale, care o viață întreagă s’a ținut departe de politică, a socotit că între arme muzele treime să tăcă, a socotit că atunci cînd patria e în primejdie datoria tuturor e să se scoboare in arena în care se dă lupta,— și a pus condeiul sàu viguros, tot curajul sau de opiniunî, tot sarcasmul sàu mușcător și toată limpezimea sa de gîndire, în serviciul politic. Notați bine, al politicei, nu al politicianismului. In serviciul politic însemnează în serviciul adevărului, în serviciul politicianismului însemnează în al mincimei. Acesta din urmă duce la măriri și onoruri, cel dintini se plătește în tara noastră in cel mai bun caz cu acuzarea, devenită prin abuz foarte puțin gravă, de trădător de patrie. Adevărul insă trebue de spus și de s’ar prăbuși lumea, dar mai ales că ști că numai spunindu-l se poate împiedeca prăbușirea patriei! Așadar Caragiale ii spune. Și dacă ce spune a mai fost spus ici colo și de alții, cu greu se va găsi că un altul a spus-o în așa formă impecabilă, cu așa limpede înlănțuire. Și dacă ce spune, ne arată această mîndră tară, atât de bogat înzestrată de natură, stăpînită de o Oligarchie „care nu e măcar statornică, de tradiție istorică, de bravură, de obligațiuni morale, de nobilitate ori de merite, ci este o Oligarchie mutabilă, de perpetuă premeneală, accesibilă oricui prin nemereală, prin loterie, prin aventură“, această oligarchie domnind peste un popor exploatat în toate felurile, lipsit de lumină, ștors de orice vlagă, tratat în minor de tocmai această Oligarhie incapabilă și hrăpăreață și dacă acest tablou pe care ni-l arată Caragiale e îngrozitor, spăimîntător, el e nu mai puțin adevărat și primul pas spre bine e recunoașterea lui, curajul de a’l privi în față,—iar nu tristul curaj de a’l acoperi. ” I Broșura lui Caragiale se compune din trei capitole. Primul cel mai important, o descriere a stărei reale a Romîniei, a fost determinată de izbucnirea răscoalelor din Martie trecut. El a apărut cu oarecari scurtări în ziarul vienez Ote Zeit. In Europa și în lumea întreagă răscoalele au fost o surprisă neplăcută. Progresele realizate de tînărul nostru regat au fost atît de mult trâmbițate, realitatea atît de mult ascunsă, încît era natural ca nimeni să nu se fi așteptat la o asemenea teribilă izbucnire, care, cît pe ce să distrugă munca de o jumătate de secol. Izbucnirea n’a surprins însă, pe nimeni din cei cari cunoșteau adevărul adevărat, cari știau că toate progresele realizate sunt numai formale, superficiale, că n’au rădăcini adinei, cari știau că masa largă a poporului, țărănimea, talpa cassil, trăește împărțindu-și viața între muncă, băutură și foame, o mulțime inconștientă, superstițioasă, prin exploatarea nemiloasă și lipsei de cultură, adusă în halul acelor populațiuni, condamnate la sclăvie, numai având puterea și vlaga trebuincioase pentru ca să-și scuture lanțurile. Așa că atunci cînd această mulțime s’a răzvrătit și și-a manifestat nemulțumirea cum și-o manifestă o gloată neluminată și flămînzită. Cunoscătorii împrejurărilor reale din această țară n’au fost, cum perfect observă Caragiale, atît de surprinși de însuși faptul răsvrătirea, cit de faptul că „dacă a existat, (precum erau îndreptățiți să nu mai crează) atîta energie în acele mase—cum de n’a izbucnit acest enorm scandal public cu mult mai înainte.“ In citeva trăsături de condei, Caragiale arată în mod luminos care e situația țăranului față de proprietar și arendaș. Urcarea arenzilor a atras după dinsa creșterea exploatării,—fenomen economic-social pe care nimeni nu-l contestă, pe care Caragiale îl prinde în următoarea formulă strictă: „coarda îndrăzneței la concurență din partea arendașilor mari se ’ntinde pe măsura supunerea la învoieli din partea arendașilor mici, a plugarilor.“ Marii arendași, în mare majoritate străini (aci Caragiale greșește: din 3332 arendași de moșii numai 443 sunt străini și 472 evrei, ce-i drept însă mulțî arendași greci și bulgari sunt dați sau se dau drept romîni), sunt însă în genere oameni de joasă extracțiune cari dacă nu sînt lipsiți de solidaritate națională, au un „manifest dispreț brutal față cu țăranul in cult, umilit și îndelung răbdător.“ Din această sistemă a rezultat: scăpătarea unor mari proprietari, prosperitatea arendașilor și printr’înșiș adármi Deasupra acestei stări reale de lucruri, ce se ridică? Partide politice în sens european nu avem. După Caragiale „cele două așa numite partide istorice cari alternează la putere, nu sunt in realitate decit două mari facțiuni, avind fiecare, nu partizani ci clientelă.“ Aceste facțiuni cu clientela lor au știut face o lege electorală și obiceiuri electorale cari răstoarnă principiul constituțional că guvernul trebue să derive din majoritatea Representațiunei naționale, făcând ca unanimitatea acestei reprezentatiuni să derive de la guvern. Așa fiind Reprezentațiunea națională se compune din reprezentanții intelectualilor și ai plebei orașelor. De unde rezultă că pe lingă agricultură, mai înflorește în această țară și industria politică. Administrația e coruptă și venală, și „cu așa parlamente se fac legi peste legi—iar cu așa administrație se aplică...“ Justiție avem o justiție cu autoritate, dar fără prestigiu. Școlile devin din ce în ce mai mult „niște fabrici de funcționari, de salariați publici, și de advocați“,—și Scot „o pletoră de semidocți, fară caracter, fără omenie, adevărați cavaleri de industrie intelectuala, cărora le trebuiesc numai decît onoruri cu de multe fără nici un merit și cîștig cu de mare fără multă osteneală“. Dintre aceștia se recrutează oligarhia care „conduce“ țara. Și această oligarhie „cu o crudă și revoltătoare neobrăzare, tăgăduește țăranilor, sub pretextul ignoranței și lipsei lor de maturitate politică, orice drept de amestec, fie macar pur consultativ, la cîrmuirea lor, la dirijarea destinelor lor, împărțită în două bande, ca se numesc cu pretenție „istorice“—liberal și conservator—bande mai nesocotite decit niște seminții barbare în trecere, fără respect de lege, fără milă de omenire, fără frică de Dumnezeu, —această oligarhie legiferează, administrează, calcă astăzi legile pe cari le-a făcut era, preface mîine legile făcute azi, ca poimîne să le calce și pe acelea, fără spirit de continuitate și fără altă sistemă, decit numai împăcarea momentană a exclusivilor ei interese, pentru perpetuarea sacrei organizațiuni numite aci democratice.“ V . Caragiale se înțelege admite că sunt și excepții, oameni de inimă, caracter și ispravă, dar ei se tin scîrbitî și amărîtî departe de politică. In al doilea capitol arată că nimeni nu poate da deplină dreptate țăranilor răsculați. Dar o asemenea răzvrătire trebuia să aibă adinci cauze sociale și economice. După prima zăpăceală în care partidele și-aui recunoscut vina, după trecerea primejdiei, lucrurile par a fi revenit însă unde au fost. Guvernul caută instigatori, e cuprins de o adevărată groază de revoluționari, anarhiști,—sufere de mania persecuției. La sfîrșitul primului sau capitol Caragiale nu vede pentru marele râu ce bîntuie țara noastră decît un leac, după revoluția de jos, una de sus care se ia măturoiul cel mare spre a curăți grajdurile lui Augias. Și pentru a face aceasta trebuie numai un om: regele dacă ar voia. Intr’al treilea capitol vede scăparea tot în popor. Din Martie și pînă în Octombrie Caragiale găsește soluția cea dreaptă cea omenească, aceea care se impune tuturor oamenilor cinstiți; votul universal! El scrie textual: „Așa dar mai întâi, destul cu casta o strînsură din virfuri pînă în gunoae! destul cu mamelucăria mică destul cu absurdul anachronism, hibrida Constituțiune archontologică, pe care ar trebui s’o punem cu minte și cu liniște la arhivă, fără a mai aștepta momentul cînd s’o vedem arsă, cu un alai și cu o pompă mult mai puțin vesele decit cele cu cari a fost ars odinioară Regulamentul organic! „Și pe urmă?... Pe urmă țara întreagă, chemată să-șî exercite dreptul ei sfînt fară dase.... Vază și după Înțelegerea și judecata ei, sub paza celui de sus, de nevoi! Și dacă nu va ști deocamdată Caragiale despre 1907 — J Pentru adevăr și dreptate — Asupra fuziunei conservatoare e ISSB.____1________ destul de bine, alune!... să învețe! Să învețe cu necazuri și jertfe, cum a ‘nvătat toată lumea civilizată...“ ! Recomandăm tuturor să citească broșura lui Caragiale. Mai mult ca oricînd avem acum nevoie Să privim cu curaj adevărul in față... Și dacă acum pentru că profesăm adevărul, am fi înfierați de cei interesați cu epitetul trădărei de patrie,—această patrie ne va binecuvînta și istoria nu ne va putea reproșa că am pus liniștea noastră, susceptibilitățile noastre personale măi presus de causa mare și sfîntă a țarei. Citească toți broșura și cine are minte de înțeles, înțeleagă! ar. D. Haret înaintea Camerelor Era graseia dlui Filipescu a și reluat tema contra dlui Haret, anunțînd că ministrul instrucțiunei vrea să demisioneze, în vederea faptului că va avea de suportat grele atacuri din partea opoziției conservatoare. Nu vom atribui dlui Haret lipsa de curaj în fața adversarului : trebue să recunoaștem că nu e omul pare să dezerteze de frica inamicului. D. Haret s’a și angajat in luptă, răspunzind dlui Dissesau că deqit să se dezică, preferă să fie intersificat de d sa în Senat, în chestia anexelor. Așadar e mai mult os probabil că d. Haret nu se va retrage din guvern și că opoziția conservatoare îl va găsi pe banca ministerială. Cum că însă d. Haret va da prilej să se aducă înaintea Camerelor și chestia ,instigatorilor“ din răscoalele țărănești și chestia „ răsplătire" acelor „instigatori“ prin faimoasele decorî și medalieri de preoți și învățători pe baza „anexelor“ și chestia anulărilor decretelor în învățămînt și chestia acelor orori inutile confirmate prin anexe—aceasta e adevărat. i. Haret va fi ținta multor atacuri și se poate spune că dacă aceste atacuri vor fi îndreptate cu abilitate și susținute cu talent, d. Haret va fi prețuit politicește un guvern după situația pe care o va avea la sfârșitul acestei campanii parlamentare înpotriva sa. E de văzut dacă va ieși micșorat sau mărit. Blana depusă de diva în chestiunea ridicărei populațiunei rurale nu ne poate face să dorim o micșorare a influenței sale politice, deși democratismul său se oprește încă la porțile emancipărei politice a țarănimei. Persoana ministrului instrucțiunei nu va trece însă neatinsă in vrrtojul furtunilor parlamentare ce se anunță. Alfa —*f Adeveruri »s----Dezmințiri! D. Carp dezminte toate știrile—cînd îl întreabă d. Filipescu dacă sunt adevărate, Nina! un singur lucru a confirmat lui Îiiuță, că „fuzionați! sa ceartă ca... țiganii Răspuns la P. O. Satiricul d. Iorga (Neculai) ca să dea gata pe cel ce a subscris cu P. O. un articol asupra „europeanului rătăcit“ de la „Neamul romînesc“, îl aranjează scriind : P. O. fra. Hai sâ’l aranjăm și noi pe dumnealui! cînd iscălește N. I. — adecă N. I. (x), iată că suntem și noi de spirit!! Curent La teatrul Lyric alaltă ori sufla crivățul la reprezentația lui Zucconi, ca în Bărăgan. — Ce e curentul ăsta ? întreabă un spectator. — Curentul modern! răspunse altul. Rigoletto ■*------------Casația și anulările l-lui Haret Cînd d Haret a făcut anulările din învățămînt ’» s’a imputat că s'a lăsat condus numai de motive politice, pentru ca sub pretext că repară legalitatea, să lovească în profesorii ale cărora vederi politice nuî plăceau. Pentru a dovedi aceasta, profesorii cari sau crezut nedreptățiți s’au adresat Contenciosului administrativ. Pentru acei cari știu cît de mare rol joacă forma în aprecierile Casației și cît e de greu să faci riguros proba că formele au fost lezate, n’a fost o surpriză că Contenciosul a respins unele dintre recursurile făcute de profesori, recunoscînd că d. Haret a fost în drept să anuleze acele numiri. De aci nu urma însă cum că d. Haret a avut dreptate, dar cel puțin urma că d. Haret am rămas în lege. Iată însă că era Contenciosul administrativ a admis recursul d-lui profesor Ceriohn Magheru reintegrîndu-l în toate drepturile sale și căș va fi lesne oricui să înțeleagă cît de mare trebue să fi fost nedreptatea ce d. Haret a făcut acestui profesor, pentru ca s'o poată stabili în toată amănunțimea forma în fața Contenențuei. Dacă Haret s’a referit la hotârîrile Casației pentru a susține anulati’e,—n'o va mai putea face acum,—căci am e stabilit că a anulat numiri și cînd nu avea nici un motiv legal sau de formă, ci numai pentru motive politice. Int. chestia £^lei Ușa turnanta dela conu Petrache Conu Petrache : (către d. Bădărăă) Bagă de seamă, Alecule, că abia intrașî și hop și Filipescu după tine!! Care este chemarea avocaților, mai ales într’o țamii ca a noastră De cîte ori d. Dimitrie Sturdza își aduce aminte de avocați, un sentiment de nestăpînită indignare, împotriva acestora, n Snu îi votează sufletul și-i desmorțește cuvintul. Știm toți că bătrinul prim sfetnic al tronului e un bărbat cinstit, și cu totul moral. Deci cu chip firesc se naște, față de această împrejurare, întrebarea obștească: de ce oare, d. Dimitrie Sturdza, septuagenarul sfetnic al tronului și șef al partidului liberal, nu poate suferi pe avocați ? Este, la mijloc, o cauză politică, sau este una morală ? Mimia d-lui Sturdza este, cu un cuvînt, răsărită din faptul că avocații, prin cultura lor multilaterală și mai ales prin verva și prin dialetica lor bogată, fie ea sofistică, încâlcesc și dă rimă proectele politice ale bătrânului om de stat, sau această pornire vrăjînășească, împotriva avocaților, naște din vreo convingere adincă pe care ar avea-o șeful liberalilor că avocații trafichează prea ușor, — și în exercițiul profesiunelor și in actele lor publice,— cu conștiința lor? Dacă, cel dintiiü, este isvorul mîniei d-lui Sturdza, în acest caz vina avocaților n’ar fi prea mare. Ba, din potrivă, s’ar putea susține că d. Sturdza se ridică, in acest caz, împotriva unor înalte însușiri omenești, — cum sînt, cultura și puterea cuvîntului, — și că, deci, d-sa face act de slăbiciune morală, iar nu de tărie sufletească. In cazul cel din urmă insă, chestia se schimbă cu desăvîrșire. Acuzația ar fi prea gravă. Și cum clasa avocaților este foarte numeroasă și puternică la noi, — și cum, mai ales, în mîinile lor se încredințează cele mai vitale interese omenești, — este absolut necesar să se limpezească odată această penibilă invinuire, sau măcar presupunere, care apasă, în mod fatal, asupra corpului avocaților. Sunt avocat, — și Smbrac toba, — deci, pentru mine, este o sarcină cumplită să mă rostesc împotriva corpului din care fac parte, sau să ating intru cîtva prestigiul acestui corp. De altfel nici n’ași putea, — căci n’sși avea la îndemînă elementele materiale necesare,— să acuz dintr’odată, fără scrupule și fără rezerve, pe toți colegii și confrații mei, din toate colțurile țărei. Totuși, cu capul in pămînt, plin de o adincă și nepotolită amărăciune, trebue să recunosc că robi avocaturain țara noastră este, — pentru mulți, și m că pentru foarte mulți dintre noi, — rău înțeles și räu împlinit. Ca și magistrații, am jurat un chip solemn, — „pe onoarea și conștiința noastră în fața oamenilor și a lui Dumnezeu, — să fim colaboratori conștienți ai justiției, deci să luptăm, numai pentru întronarea adevărului și a dreptății in lumea aceasta, și în deosebi în țara noastră tinără, nepricepută, și atit de nenorocită. Nu ni s’a îngăduit, prin lege, să purtăm roba magistrală pe umeri,—nici nu ni s’a dat dreptul să predăm toate cauzele în fața Dreptăței, în scopul exclusiv de a ne ciștiga, prin aceste înnalte privilegii omenești, pîinea cea de toate zilele, sau de a îngrămădi averi peste averi. Justiția nu este tarabă judecătorească. Educația și cultura largă și îndelungată, ce ni s’a dat prin școli, nu este marfă pe care s’o vindem, sau să o punem în slujba altora, prin concurență publică și darul cuvintului, împuternicit de inteligența minților superioare, nu sint însușiri firești hărăzite in scopul strivit, neomonos și nenorocit, de a mistifica, prin ele, adevărul, și deci, de a închina cumpăna Dreptăței către partea unde sună din cănitul ispititor al aurului, iar nu către partea unde izvorăște plînsul cutremurător al deznădejdei și al petrei. Rolul avocatului e cu totul altul. Este un mare și strălucit apostol. In labirintul din ce in ce mai vast și mai complicat al legilor cari se înmulțesc pe zi ce trece și al Insipiluirilor deghizate cari depășesc, prin mulțimea și prin ascuțimea lor, autoritatea legilor, avocatul apare, în ochii celor nedreptățiți, ca un iluminat. Și ca an luminare, trebue să fie. E socotit, de toți cei slabi, nepricepuți și năpăstuiți, ca un purtător al cuvîntului adevărului și al dreptăței; și ‘ purtător al Dreptăței și al Adevărului, trebue să fie și să rămie d’apumra. Sune aurul, cît de puternic, de partea celor ce hrăpesc, prin lăcomia și prin nesimțirea lor, averea și viața văduvei și a săracului. Avocatul cinstit, în sufletul căruia arde simburele unei conștiințe luminoase, va rămîne de piatră în fața acestei sirene, cu dinți de pietre rare și cu ochi plini de otravă. El va zdrli plata și insinuările nedreptului, cu scîrbă și cu indignare; întocmai cum judecătorul drept va azvirți mita impricinatului îndrăzneț, cu dezgust și revoltă. Se va feri de focul mistuitor al banului zmuls de sub căpătîiul muribundului,—și va trece cu drag, tocmai de partea celui ce plînge, a celui aruncat în grea nevoie, a celui ce nu are nicî un ajutor și nici o putere de a căpăta cu bani ajutorarea. Astfel avocatura ar deveni cel mai puternic stîlp de razim al justiției noastre șovăitoare. Ceea ce pilotul este pe un vas, în timpul negurilor și al frămîntării valurilor, așa ar fi, in acest caz, avocatul in instituția sacră a justiției omenești. Judecătorul l’ar mai privi în ochii acestui colaborator și mentor al său, cu frica și cu îndoiala de astăzi. L’ar asculta cu luare aminte, l’ar aprecia fără rezerve, și ar aplica legea în spiritul adevărului rostit fără Înconjur, iar nu în spiritul unui adevăr presupus, închipuit sau denaturat. Hrăpitorii drepturilor celor mulți și slabi,—avuții cari trăesc din despuierea tuturor și nu triumfa, în viața aceasta, deci, prin greutatea acestor averi hrăpite,—ar pieri, atunci, find pe rînd din altarul nepîngărit al dreptăței. Ocoliți de avocați, priviți adine și fără șovăire de judecători, ei ar cădea striviți sub greutatea legilor : drepturile răpite se vor întoarce iarăși la cei căzuți in deznădejde ; munca ar fi străjuită ; produsul ei ar fi intre toți bine împărțit; proprietatea de orice fel n’ar mai fi clintită; și nici siguranța vieței n’ar mai pluti în viat... Și s’ar întimpla atunci, un lucru, prost de mulțumitor, pe atît de firesc. Săracii, reintrați in patrimoniile lor, vor avea de unde să plătească munca și devotamentul apărătorilor lor, și vo* face aceasta, cu dragoste, cu entuziasm, cu prisos, iar nu cu neîncredere și cu silă. * * *