Adevěrul, aprilie 1908 (Anul 21, nr. 6679-6705)

1908-04-28 / nr. 6703

Y­ r întrunirile de la Craiova. - încurcătura din partidul liberal Anul a! XX-leí—No. 6703 FONDATOR Alex. V. Bel di manu PUBLICITATEA t 0ON­C­E­D­A­T­A EXCLUSIV Hilend­or de Publicitate CAROL SCHULDER ä, Co. BCC.REȘTI NnX«n(Mie«Ttci ie—Telet«« m Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE AK­OLA HOT Cl O ® ® b ........ lost NI 6 luni . ...... « •* hm*. « 4 a lun A * . • ■ • . . . • AH TELEFONI­C Pentru Direcțiune No. 14.9B­a Capitală . 14­10 a Provincie­­i Străinătate No. 18140 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate Luna 28 Aprilie Î30S CUES­TI­A ZILEI Reintrarea generalului Manu Generalul» la mai­lați-vă la o parte, sa răsufla și cu­ Incurcătura din partidul liberal Articol din care n © va vedea ce încurcătură a provocat chestiunea complectărei cabinetului prin crearea noului departament . In cercurile dirigiuitoare liberale se regretă acum graba ce s’au pus pentru divizarea ministerului do­meniilor. Mai bine s’ar fi suprimat un minister, de­cit să se creieze un al noulea­— așa spun acum mulți fruntașî. Toată încurcătura vine bine înțe­les de la d. Sturdza, care nu vrea cu nici un preț să se creadă că d. Ionel Brătianu sau altcineva în par­tid ar putea să-l impună cum să complecteze cabinetul sau să-l pre­tindă a face o remaniare după do­rința lor. Cel mai plictisit de această în­curcătură nu-i tocmai d. Ionel Brătianu, de­și autoritatea d-sale iesă cam știrbită din cauza atitudi­nei șefului, dar d. Al. Djuvara e cel­­ mai plictisit. De mai bine de o lună nu se vor­bește de­cit de intrarea d-lui Dju­vara în cabinet. Brătieniștii pun în circulație zil­nic o nouă versiune asupra intrărei d-lui Djuvara în cabinet. Cei mai cunoscuți partizani ai ministrului da interne fac pariuri că d. Dju­vara va intra acum în guvern și nu la toamnă. Aceștia comunică presei toate combinațiile și la urma ur­mei s’a aflat că nici pînă azi d. Sturdza n’a propus d-lui Djuvara Tipul departament, că primul minis­tru nici n’a vorbit cu d. Djuvara asupra complectării cabinetului. Atmosfera care s’a creat dar în ju­rul d-lui Djuvara, se datorește cî­­torva partizani ai d-lui Ionel Bră­tianu, cari se vede că urmăresc,— din motive personale, să provoace o încurcătură și să împiedice indi­rect intrarea d-lui Djuvara. . .­ Pe de altă parte generoșii se a­­gită în corrtra d-lui G. G. Assan. Se vede că generoșii au indica­­­tuni serioase că d. Assan ar avea Șansa să fie numit ministru al co­­t­serciului și industriei. G. G. G. Assan nu este însă agreat Öe tineretul liberal fiindcă nu e încă nuanțat, fiindcă pînă acum nu s’a manifestat în culisele partidului, nu trece nici de brătienist, nici de generos, ci s’a ținut departe de toate combinațiile din partid. De cîte zile d. Assan este viu com­bătut de generoși, — ceea ce în­seamnă că se discută în guvern și asupra intrărei în minister a d-lui Assan. Se afirmă că în consiliul de mi­niștrii, care s’a ținut era, s’a discu­­­tat numai asupra complectărei ca­binetului și a remanierei. Dar nu s’a ajuns la nici un rezul­tat. S’a vorbit mai mult de intrarea d-lui Vintilă Brătianu, dar s’a dis­cutat și asupra celorlalți ministeria­bili. Precum se vede chestiunea com­plectă a cabinetului s’a legat de a­­ceea a remanierei. . Se cere o remaniere largă. Aceasta o sprijină și d. Al. Dju­vara, mai ales că d-sale îi convine o remaniere largă din toate punctele de vedere. Mai întîi de toate printr’o re- Sîannere largă d. Al. Djuvara va scăpa de d. Anton Carp și deci va putea lua ministerul agriculturei,— așa cum 3. Ionel Brătianu plănuise ide la început. Al doilea, făcîndu-se o primenire a cabinetului, d. Al. Djuvara va in­tra cu totul în alte condițiuni, se va risipi atmosfera ridiculă care s’a creat acum în jurul noului departa­ment. Al treilea, intrînd în guvern pe lingă d. Vintilă Brătianu și fruntași ai vechilor cadre, toate nuanțele din­­ parlament vor fi angajate să spri­jine noua combinație ministerială. N'ammai că în aceste condițiuni Situația d-lui Al. Djuvara, pe care unii au căutat s’o micșoreze, va fi mu­lt mai bună. Dar toate aceste combinațiuni se fac, între liberăli, fără ca să se știe ce vrea d. Sturdza, fără ca să se aibe cea mai mică indicație din partea primului ministru. Tocmai această atitudine a d-lui Sturdza pare a exaspera pe d. Ionel Brătianu și pe toți partizanii rema­­nierei. Pînă acum însă n’a găsit nimeni mijlocul de-a sili pe d. Sturdza să clarifice situația. Din cauza aceasta se ivesc zilnic, în partid, cele mai mari încurcă­turi. E o desorientare generală, o situație care convine numai d-lui Sturdza. Aseară s’a răspîndit iar svonul— aceasta după ce a avut loc consi­liul de miniștrii — că peste cîteva zile se va clarifica situația, că e pro­babil că se va complecta acum ca­binetul numindu-se d. G. Assan ca ministru al comerciului și indus­triei, iar la toamnă vor intra d­in: Al. Djuvara, Vintilă Brătianu și Al. Constantinescu, — versiune pe care am înregistrat-o sunt acum două săptămîni. Dar, precum am spus, încurcă­tura e așa de mare în guvern și în partidul liberal, în­cît dimineața se­ lansează o combinație și seara asta, — toate, din cercurile oficioase cele mai autorizate. Cea mai bună dovadă că așa se petrec lucrurile acum la liberali, e că însuși organele oficioase au a­­nunțat da că s’a hotărît intrarea în guvern a d-lui Djuvara, ba că s’a amînat complectarea cabinetului pînă la toamnă, iar de vreo trei zile directorii ziarelor oficioase au înce­put să facă pariuri asupra rema­nierei! Aceasta­ e­n situația. Dacă pînă joi, cînd pleacă regele în escursiune pe Dunăre nu se va complecta cabinetul, atunci nici pînă la 10 Maiü nu vom avea un ti­tular la noul departament. In­ schimb va circula probabil o nouă serie de combinațiuni minis­teriale.­­ • * *• NĂZUIȚII 5. X. Duelul expropriere! După două săptămîni de hîrțuială și tratative, duelul d-lui Mișu Cantacuzino s’a terminat cu o eșire, care nu lua eă fie pe teren, e o eșire tot a d-lui Can­­tacuzino contra d-lui Cosăcescu. D. Mișu Cantacuzino spune d-lui Co­săcescu să se considere pălmuit. Cum însă d. Cosăcescu are ni­ică considerație pentru sine­ însuși, nu credem că va con­simți la această considerare , așa în­cit rezultatul o să fie că în duelul dintre d. Cantacuzino și d-sa, nu se vor fi schim­bat nici măcar două gloanțe fără re­zultat. E singurul rezultat serios în această afacere. Plf. Satrapii­ Dobrogei Dacă experiența făcută de alte sta­te,—nu are nicî un rost și nicî o în­semnătate, dacă învățăturile istoriei nu trebue să servească la nimic, a­­tunci înțelegem procedarea guver­nului nostru cu privire la Dobro­­gea. Dacă însă și de experiența altora și de marea experiență ce ne-o arată istoria, trebue să fie seamă ori­cn om politic cu mintea întreagă—a­­tunci nu mai putem să înțelegem în­cotro vrea să mîne lucrurile în Dobrogea. Sunt într adevăr două căi pentru a guverna o provincie anexată. Prima este de a o trata omenește, de a o administra cu mai multă bă­gare de seamă de­cît țara mamă, de a trata populațiunea cu binele și a-i asigura drepturi și libertăți pe cari nu le-ar găsi la un vecin spre care ar putea într'un moment de disperare să încline­, a doua este să fii brutal, să păs­trezi o vecinică neîncredere popu­­lațiunei cucerite, s'o tratezi cu duș­mănie, s'o lipsești de orice drep­turi. Calea întîia au urmat-o pretutin­deni oamenii de stat cuminți, cu mare succes. A doua, o vastă expe­riență o dovedește, n'a dat de­cît re­zultate opuse celor urmărite. Prima cale au recomandat-o toți dregătorii trimeși în provinciile anexate, cari au iubit țara și oamenii mai presus de toate; a doua a convenit în toate timpurile interesaților,­ indivizilor fără conștiință și cinste, cari aspi­rau la o demnitate de satrap. A doua cale s'a ales la noi pentru Dobrogea, mai ales sub guvernul li­beral. Și s'a ales nu sub presiunea unei convingeri pe care și-ar fi fă­cut-o politicianii noștri, ci sub im­periul intrigilor unui om, care inca­pabil de a guverna pe căi legale și sub controlul unui cît de slab regim reprezentativ, inventează tot felul de primejdii imaginare în baza că­rora să'șî cucerească o putere abso­lută. E și acesta un sistem vechi și to­tuși cei mari și puternici îi cad vic­timă... D. Vîrnav, prefectul de Constanța și satrapul Dobrogei, îl aplică cu mult succes deocamdată. Sistem­ul e rodnic pentru d-sa personal, am dori să fim profeți mincinoși, dar nu putem să nu exprimăm ce cre­dem: sistemul va fi dezastruos pen­tru Dobrogea și pentru România. In Dobrogea se și observă o irita­­țiune care, în vremea noastră, poate duce la mari neajunsuri. Oare a­­vem interes să aducem la disperare pe locuitorii dobrogeni. Oare e bine să li se aplice un sistem mai rău de­cît cel pe care l-au suferit sub turci, sistem care i-a făcut ca atunci cînd am venit noi să-l ocu­păm, să ne salute­m­ ca pe niște cu­ceritori, ci ca pe niște salvatori. Sistemul Vîrnav duce la o catas­trofă. Să-și deschidă ochii cei cari au răspunderea și să nu fie nevoe să se spue într'o zi și la noi că e ne­norocirea regilor că nu vor să ascul­te glasul adevărului. _____ Aă. Provocationiie d-lui 1. Cantacuzino Am reprodus era în ziar scrisoa­rea d-lui Mihail Cantacuzino, către martorii săi în afacerea de onoare între d-sa și d-nii N. Cosăcescu și G. Juvara, am reprodus’o pentru a pune publicul în curent de epilo­gul acestei interminabile chestiuni și mai ales pentru a discuta menta­litatea provocătorului. p. M. Cantacuzino avînd să se plîngă contra unui articol de ziar, se adresează directorului, cerîn­­du-i numele autorului. Ii se dă și acesta declară că deși își ia întrea­ga răspundere, socoate că pentru polemicele politice de presă, nu poate exista reparațiune pe calea armelor Adică se pune întrebarea: In se­colul al 20-lea, secolul democrației și al civilizațiunei, un om încetează de a fi onorabil și stimabil fiindcă nu răspunde la o provocațiune ? Pe lîngă aceasta dacă ești ziarist, tre­bue numai de­cît să știi și­­ duelul, și să te bați pentru toate articolele ce scrii? Și dacă nu știi duelul și ad­versarii tăi știu perfect aceasta, nu este o copilărie să ieși pe teren, ca să fi asasinat la sigur, cum s’a în­­tîmplat cazul cu nenorocitul George Em. Lahovary? In evul­ mediu, lupta era egală, fiind­că știința zisă a armelor era ceva intrinsec stărei sociale­ de a­­tunci. Ce s’ar fi zis însă chiar atunci de un cavaler, îmbrăcat în zale, ca­re ar fi provocat pe un simplu bur­ghez la duel ? Nu ar fi fost ridicol din partea burghezului să primeas­că cartelul și nu ar fost odios din partea cavalerului, că să ucidă pe adversarul sau, aproape dezarmat, cum și azi a sta cu spada în mină față de un adversar, care știe arme­le, pe cînd tu nici nu le cunoști, este o bravură inutilă? D. Cosăcescu însă n’a vrut să iasă pe teren, și după ’d. M. Cantacu­­zino, d-sa este un laș și îl declară pălmuit. Ce s’ar întîmpla însă dacă cel pălmuit ar lua în serios aceasta și întîlnind pe pălmuitor­­ l’ar da tarbaca pe romînește ori cățeaua, cum se cheamă la mahala și unde duelul se practică cu arme mai pu­țin cavalerești ? Ce ar deveni onoa­rea d-lui Cantacuzino, dacă ar păți așa mare rușine și cine ar fi ridicol în ochii imparțiali și democratici ai marelui public ? * D M. Cantacuzino nu s’a mulțu­mit însă cu răspunsul d-lui Cosă­­cescu. D-sa voește numai de­cît să-și spele în singe așa zisa insultă suferită. Pentru aceasta provoacă pe directorul ziarului și pentru tranșa­rea acestui diferend se numesc și se schimbă martori, se numesc supra­­arbitri, pe cînd directorul și marto­rii săi declară pur și simplu că da­că a fost insultă, aceasta privește pe autorul articolului, care nevrînd să iasă pe teren, chestia trebue consi­derată ca tranșată, directorul unui ziar, în cazul Ordinei care este con­dusă de un comitet,neavînd să califi­ce ori să descalifice a ceea ce au scris alții sub a lor iscălitură. Pentru a nu fi eșit pe teren, d. Cantacuzino se crede în drept să in­sulte pe d. G. Juvara și ceea ce este mai mult să insulte presa și pe zia­riști în general... Ziariștii după d. M. Cantacuzino, sunt „niște scribi plătiți pentru a insulta dar și nu pentru a se bate". D-sa crede „că ar fi trebuit să se a­­dreseze aceluia care îi plătește, dar găsește mai nimerit să se ascundă la spatele lor și care poartă adevă­rata răspundere". Fostul primar al Capitalei, ridică o nouă dogmă, o nouă teorie... Cel ce­­ este plătit fiindcă scrie la un ziar nu-i vrednic să încrucișeze spada cu nobila d-sale spadă... Dacă d-sa ar avea un diferend de pildă cu d-nii Virgil Arion, C. C. Bacalbașa, I. Procopiu, provocarea nu trebue să meargă la cel ce scrie, ci la cel care plătește. In paranteză fie zis că d. Cantacuzino uită de existența Pa­trio­tului, în care fratele sau insulta în chipul cel mai grosolan pe ad­versarii săi—și îi insulta cu pana și sub răspunderea altora, pe cari însă a neglijat să-l plătească cînd a crezut de cuviință să închidă ziarul. Ce va eși din toată această afa­cere? Poate încă im duel dar due­lul ficesta nici el, nu va rezolvi chestiunea de care se plînge d. M. Cantacuzino. Oricare ar fi rezulta­tul unei întîlniri pe teren, nu va eși de acolo, că d. Cantacuzino a avut­ dreptate, că d. Cosăcescu este un laș, ori că trebue socotit ca păl­muit, că d. Juvara se derodeazâ și în sfîrșit că este exactă teoria d-lui Cantacuzno—o teorie boerească care socoate ca nevrednic pe cel ce se hrănește din munca lui — o teorie după care acei ce inspiră un ziar sînt răspunzători pentru fiecare rînd care se publică în ziarul lor și scris de oameni tot așa de onora­bili ca și un boer, care pe lîngă a­ceastă boerie mai știe încă să tragă cu spada ori cu pistolul,­căci în ca­zul acesta culmea onoarei ar pose­da-o maeștrii de scrimă. CONST. MINLE Polem­ici teoretice .Polemicele teoretice nu prea se obici­­nuesc în presa­ noastră, mai ales în cea de partid. De altfel însemnează a ne cunoaște rolul și menirea presei, ca să-i ceri să se ocupe de teorii, mai mult de­cît e neapărat trebuincios pentru pri­ceperea evenimentelor politice, sau pen­tru a aduce la cunoștința publicului o noutate din domeniul teoriei. ISI Cu toate acestea s’au încins între zia­rele noastre de partid cîteva polemici teoretice, cari nu e rău să fie relevate. Așa de pildă Voința Națională a in­trat în polemică cu d. A. k­­. Xenopol asupra cestiunei dacă istoria omenirei urmează anume legi, ceea ce d. Xenopol contestă. Și Voința se declară partizană a determinismului în istorie, ceea ce n'ar fi încă nimica, dacă nu ar chema în sprijinul puterei sale pe Levis Morgan, care, după cum știe orice inițial,—e ci­tit pentru a forma numai o parte a dovezei despre exactitatea­­ concepției ma­terialiste a istoriei. Oină citezi pe Mor­gan, nu poți să nu citezi imediat pe Marx și Engels, can sunt autorii acelei teorii a istoriei pe care, o repetăm, stu­diul lui Morgan o întărește numai. Mai e însă și o altă polemică, de un ordin cu totul altul, dar tot din dome­niul istoriei. Prin Epoca un domn Baba Novac pseudonim sub care pe cît știm «o as­cunde un călugăr, se completeasă apicole asupra bisericei, a canoanelor, efSY’oinva supărată pe semne de concurență teore­tică ce-î face Epoca, s'a pus să-î răs­pundă Epocei. Și cum era să nu răspundă Voința, cînd nu i a mai rămas decît să facă pe organul... „teoretic“ al partidului li­beral ? Așa­dar Voința pune iarăși la con­tribuție cunoștințele ei istorice și pretinde, nici m­ai mult nici mai puțin, decît că salvarea neamului românesc se datorește catolicilor și că biserica ortodoxă n'a făcut decît să se înstreineze de neamul romînesc încercînd chiar să-l slavonizeze, grecizeze, rusifice... etc. Baba Novac în loc de a pune la con­tribuție profundele sale cunoștințe istorice, e apucat de un acces patriotic și declară că „împrejurările actuale gingașe de peste munți îl împiedică de a răspunde”. Iată deci că patriotismul duce și la în­chiderea discuției ! Mai aflăm însă de la Baba Novac cel ce scrie în Epoca, cum că Baba Novac cel istoric a fost un martir. Se prea poate, dar Baba Novac cel din Epoca e un călău­ și martiri sînt cei ce se apucă să­­ citească articolele. Recunoaș­tem însă că dat fiind tirajul restrîns al Epocei, Baba Novac are circumstanțe atenuante. Cum se vede însă, organul... teoretic al partidului liberal­, a luat o pe calea cato­licismului și a defăimărei bisericei na­ționale pe deoparte,­­iar pe de alta cu concepția materialistă a istoriei pe calea ce duce sigur la socialismul revoluționar. Mai mai, să-i trimită doctorul Ra­kowsky o telegramă de felicitare... Și toată această poznă o face dorința de a tăcea despre politică... vorbind de teorie! Bp. Aiuenteism electoral Se cunoștea la noi, pînă acum, numai absenteismul agricol al ma­rilor proprietari, cari trăiesc fie ex­clusiv la oraș, fie chiar aproape ex­clusiv în străinătate, încasează­­­­renul cît mai uroate și lasă moșiile și pe locuitorii de pe ele pe mîna arendașilor. E o tendință de a se introduce tot mai mult și absenteismul elec­toral. Oameni care trăesc tot timpul în străinătate, își pun candidatura, sau sînt solicitați a și-o pune și nu cred de cuviință nici măcar să lupte, să se prezinte personal alegătorilor, ci lasă această grije partidului lor. înțelegem ca cineva să șî pue can­didatura din exil, sau de la închi­soare, cînd a fost osîndit pentru mo­tive politice, dar să-șî pue candi­datura de la Paris, STizza sau Monte- Carlo, fără a se deranja nici înain­tea alegătorilor și nicî chiar a veni la ședințele parlamentului cînd e­a,­ acesta e un obiceiu primejdios pentru viața publică a țărei. La noi, s’a găsit partidul liberal, care a țipat otita contra absenteis­mului proprietarilor, să susție la Craiova candidatura d lui Pleșaîa, un sportman pasionat, pentru care politica o diletantism și care abia pentru ziua alegere! s’a învredni­cit să vie la Craiova, lăsîndu-se a fi condamnat eventual în contumace la mandatul de deputat. Poate că craiovenii vor­ fi miloși și nu-1 vor condamna! Saturn Adeverim s»'­Dentist „Independența“ a ridicat diapazonul în vederea alegerei de azi de la Craiova și face „dantist“ pe d. Take Ionescu. Se vede că guvernul a început să simtă că conservatorii-democrațî s’au pun să’î scoată măselele una cite una, dar... cu durere! Pe județe Tot oficiosul francez al guvernului pu­blică mișcarea în magistratură, împăr­țită însă pe județe. Sau cum s’ar zice, după intervențiile făcute din fie­care localitate ! Concepție Ioină Papistașu se declară pentru concepția materialistă a istoriei. Dacă spunea concepția materialistă pur și simplu, îl credeam ! Rigoletto Craiele din F^rae — Marele conflict dintre pro­prietarii rurali și țăranii — Cauzele conflictului O serie de telegrame ne anunță că în provincia Parma, din Italia, situația e foarte gravă. S’a dezlănțuit un con­flict agrar, care prezintă interes din­­ mai multe puncte de vedere. Țăranii din această provincie, cari al­­cătuesc un grup compact împărțit in ș­ase sau­ șapte comune, au tendințe socialiste și sindicaliste și,s’au consti­tuit în ligi agrare foarte puternic or­ganizate. Anul trecut în vila Maia, stabiliră o înțelegere (concordat) cu proprietarii ru­rali, prin care se fix­a și pălăriile, orele de muncă, chestiunile de învoială și înlocuire, prin care se prevedeau cele mai mici cauze ale conflictelor, și sa făcea încercarea de a le preveni prin arbitragiul obligatoriu. Acum vre­o trei luni, în satul Nocero de lîngă Parma, se ridică o contestație intre familie de proprietari, familia Fornari, și vre­o ciți­va muncitori agri­­oli. Era vorba de a se ști dacă mun­citorii cari nu fac parte din ligile cu cari tratase familia Fornari pot să lu­­creze zece ore pe zi in loc de opt. Muncitorii agricoli din ligi invocau con­cordatul ca să ceară familiei Fornari ca toți muncitorii, fără excepție, să fie su­puși regulei de opt ore.­Familia Fornari susținea mereu că muncitorii care nu fac parte din ligi, pot să lucreze mai mult de opt ore. Ligile agrare și sindicatul patronal Pentru a regula o asemenea dificul­tate, concordatul prevăzuse arbitragiul. Proprietarii primeau aceat arbitr­­iu, dar muncitorii îi respingeau, spunînd că chestiunea nici nu e discutabilă și că nu se putea, nici nu trebuia să se de­ranjeze arbitri, cînd concordatul era prin el însuși limpede și formal asupra punctului contestat. Familia Fornari își menținu pretenția și declară că lucrătorii nu se țin de concordat și că deoarece aceștia au rupt pactul, ea își dă dreptul ca de acum înainte să facă pe țărani să mun­cească zace ore pe zi. Atunci, liga agrară, boicota îndată pămîntul Fornarilor și opri pe toți mem­brii ei să mai muncească pe el. La această declarație de război și, proprie­tarii răspunseră printr’un act de soli­daritate patronală și fiindcă și ei for­mau un sindicat, hotărîră să proclame loli­outul în toată provincia și să silească astfel pe muncitori să primească cere­rea de arbitragiu formulată de familia Fornari. Situație amenințătoare In felul acesta s’a declarat conflictul intre proprietarii rurali și țărani. De la începutul luptei, s’au făcut cîteva încercări de pacificare, dar fără izbîndă și fără mare entuziasm. Depu­tați cari își faceau iluzii asupra înrîu­­rirei lor au crezut că vor putea resta­bili pacea, dar nu au izbutit. Guvernul a luat o atitudine de abți­nere, lăaind interesaților grija să regu­leze afacerile lor și mărginindu-se să menție ordinea prin patrule de cava­lerie. Treptat-treptat, conflictul s’a înve­ninat. Proprietarii au alcătuit cu cei mai tineri și mai viguroși dintr’înșii niște corpuri de „muncitori voluntari“, care au înlocuit la muncă pe țărani. S’a ajuns apoi la o adevărată stare de asediu. Aoama, regimente întregi ocupă provincia, gata să intervie dacă ar fi nevoe. Cu toată energia „voluntarilor“, ex­ploatabile sunt compromise. Animalele sunt răs. hrănite. Cele 60.000 de capete de vite ce se numără în această regiune sînt în primejdie de a fi decimate în mod grav. Pentru a înlătura această primejdie, proprietarii trimit cît mai multe vite pot in celelalte provincii, pe cînd, la rîndul lor, muncitorii agrari trimit și ci aiurea pe cei cari sînt tară de lucru. Criza era în starea ei cea mai înain­tată, cînd, acum vre-o cîteva zile, mun­citorii au proclamat greva generală, pentru a izbuti ca guvernul să intervie. Exasperarea celor două partide in cauză sporește zilnic și în văzduh plu­tește o catastrofă. CĂRȚI ȘI REVISTE Librăriile editoare.—Traducerile.—Scrierile tinerilor li­terați.—Studii sociale.—Din literatura italiană.— Două scrieri vechi. Librăriile editoare O dată cu dezvoltarea gustului pu­blicului nostru de a citi, au început să se înmulțească și să prospereze și libră­riile editoare. Editorii au jucat totdeauna un rol în­semnat în dezvoltarea unei literaturi, chiar atunci cînd autorii ale căror scrieri se editau nu se alegeau cu o răsplată demnă. Manuscrise pe cari editorii le cum­părară deja autorii lor cu cîteva sute de lei, s’au vîndut în urma cu mii de lei cu curiozitate literară. Era o vreme cînd librăria Sococ ți­nea recordul editurilor, azi însă s’au i­­vit multe altele, care vor să corespundă gustului publicului. Traducerile Una din bibliotecile cari au prins, este in primul rînd „Biblioteca pentru toți“ a d-lui Leon Alcalay. Biblioteca aceasta, înființată de ră­posatul Dumitru Stănceacu și librăria Müller a fost menită să aibă succes. Tendințele acestei biblioteci sînt pe cît e posibil în țara noastră acelea ale bibliotecei germane „Reklam“. In Biblioteca pentru toți se tipăresc și scrieri originale și traduceri. Tradu­ceri bune avem cîteva, dar ne lipsesc încă multe și se simte necesitate să le avem. Un public cititor nu va putea să pri­ceapă bine literatura țărei lui, nu va ști să facă juste aprecieri, de­cît atunci cînd va cunoaște principalele opere ale spiritului omenesc din toate țările și din toate timpurile. Literatura se deosibește de știință prin faptul că ea nu evoluiază, ea este tot aceea de pe vremea cînd nu exista ti­parul și cel cari pretind că literatura modernă e superioară literaturei vechi, dau dovadă că nu au o cultură clasică cum se cuvine. Cunoașterea mai multor literaturi, are apoi darul de a te face să observi că nimic nu e nou în literatura modernă, că totul depinde de formă. E drept, că mo­dul nostru de a trăi azi, se deosibește de modul de a trăi al contimporanilor lui Shakespeare, sau Molière, virtutea, pasiunile, viciile rămîn însă aceleași și ele formează canavaua ori­cărei scrieri literare. Natura nu s’a schimbat nici ea și progresele științifice nu sînt cîntate de adevărații poeți,—ele nu aduc ni­mic nou în poezie. Tendința „Bibliotecei pentru toți“ de a ne da deci și traduceri trebue încu­rajată. De asemenea această bibliotecă edi­tează și scrieri originale mai vechi, pu­­nîndu-le la îndemîna publicului pe un preț mic, lucru care merită toată lauda. Scrierile tinerilor literați Editura „Minerva“ umple un alt gol al literaturei noastre. Scriitorii tineri de acum două­zeci, trei­zeci de ani, abia gaseau un editor și încă și atunci renunțau la drepturile lor pe un preț ridicol. „Minerva“ din (contra, încura­jează scrierile tinerilor din ziua de azi,­­ ba de multe ori te întrebi dacă această încurajare nu e dusă la exces, cînd e vorba de scrieri, cari poate nu ar me­rita să vadă lumina zilei. „Minerva, a editat scrierile d-lor Sadoveanu, Gîr­­leanu, Dunăreanu și alții, cari au reușit să fie răspîndite și citite. Tot „Minerva“ editează și din scrie­­rile românești mai vechi, astfel acelea ale lui Caragiale, Alexandri, Eminescu, Ispirescu, Creangă etc. Tinerii literați de talent nu mai pot azi să se plîngă că nu-șî cunosc scrie­rile decit el și cîțiva prieteni ai lor. Printre cei cari se bucură de succes s’au strecurat, bine­înțeles, și din cei cari nu au nici umbra talentului, dar cari s’au impus publicului cu ajuto’ul reclamei. Timpul va face însă dreptate și nu vor rămîne in literatura noastră, decît ceea ce merită să rămînă. Mai sînt­ și alte­ editii, aceia a cassel Socec, care publică diferite scrieri ori­ginale, librăria Sfetea, care publică scrieri originale și cîte o dată tradu­ceri, „Librăria Națională“ care dă la iveală scrieri populare și altele. Cînd se va fcri o amănunțită istorie a literaturei noastre de azi, se va vorbi de­sigur și despre influența tuturor a­­cestor edituri. Studii sociale D. C. S. Ballan a publicat zilele tre­cute o broșură întitulată „Cauzele cri­­minalităței. Autorul dovedește prin această bro­șură că s’a ocupat mult de chestiunea pe care o tratează și că ceia ce a re­zumat pentru public este numai o quin­­tesență a celor ce d-sa știe. Bine­în­țeles, d-sa se ocupă de principalele teo­rii asupra cauzelor criminalității, citind pe Gali, Lambroso și alții. Toți agenții criminogeni sunt trecuți în revistă și în acelaș timp și măsurile ce s’au luat, sau cari se pot lua în contra lor. Studiul d-lui Balian va interesa pe mulți cititori și încurajările lor vor in­­dritui pe autor să mai dea la lumină și alte asemenea interesante studii sociale, de cari noi Romînii avem mare nevoie. Din literatura Italiană ■Cine nu a citit cît de puțin din scrie­rile d-lul Nicolae Țincu, care între al­tele și-a făcut o specialitate din tradu­ceri în versuri.­­­D. Țincu nu e numai traducător. D-sa a contribuit mult la răspîndirea în țara noastră a cunoașterei literaturei i­­taliene. In broșura „Poeții italieni mo­derni“ d. Țincu ne vorbește despre ma­rele poet Carducci, da Rapisardi, Gio­vanni, Pascali, Arturo Graf, Baccolli, A­da, Negri, Pier Emilio Bosi și alții. Din fiecare din acești poeți, d. Țincu a tradus cîte o poezie, pentru a ne da o ideie despre felul în care au scris sau scriu încă. După cum am mai spus mai sus, trebuie să fim foarte recunoscători celor cari se silesc să răspîndească în Ro­­mînia producțiunile literaturilor străine. Vorbim bine înțeles de adevăratele literaturi străine, nu de nuvele și piese de teatru scandaloase, pe cari însăși străinii le reneagă și cari se traduc la noi, numai pentru a se mulțumi un in­stinct urît al unei părți din publicul nostru. Traducătorii acestor din urmă scrieri, ca și publicul care le citește, sau se vede pe scenă nu pot să facă parte din clasa oamenilor culți. Toți la un loc reprezintă partea animală a omului. Două scrieri vechi „Biblioteca pentru toți“ a reeditat „La gura sobei“ de Dumitru Stăncescu. Znoavele și basmele culese de răposa­tul întemeetor al acestei biblioteci au avut succes, ele s’au citit în întreaga țară. Și cu drept cuvînt. Stilul ușor in care sunt scrise, limba cea adevărat romînească în care Stăncescu reda acele znoave și basme sunt două cali­tăți pe cari trebuie să le aibă un ade­vărat povestitor român. Noua ediție are și un portret al autorului: ..." -i­r Tot în „Biblioteca pentru toți“ a apă­rut „Conila din flori“, comedie în­­ 4 acte a d-lui Grigore Ventura. Piesa a­­ceasta, împreună cu ,,Curcanii“ și alte piese ale d-lui Ventura au avut mari­ succese. - ------- - - -

Next