Adevěrul, iunie 1912 (Anul 25, nr. 8160-8189)
1912-06-12 / nr. 8171
Marti 15 Timis 191? "Dureroasa stiredespre pierderea lui Caragiale a fost comunicată în Capitală, printro telegramă de către soţia defiinctuM. Telegrama era adresată d-luî Take Ionescu şi nu conţinea decît următoarele cuvinte: , Caragiale a murit "- D-na Caragiale" .Această telegramă a sosit Simbătă seara în Capitală şi a fost imediat transmisă d-luî Take lonescu la Sinaia. Ministerul nostru de externe a fost ele asemenea înştiinţat telegrafic. Simbătă seară, de către d. Beldiman, ministrul nostru la Berlin. Take lonescu, imediat ce a fost vestitde moartea lui Caragiale, a expediat d-nei Caragiale următoarea telegramă : „Nu pot descrie jalea mea pentru moartea scumpului prieten, iubitul d-tale soţ şi cel mai mare dramaturg român. In durerea generală fie să găseşti curajul ca să suporţi o astfel de pierdere“. TAsupra înmormîntărei lui Caragiale nu s’a luat pînă acum nici o dispoziţie. Se aşteaptă în această privinţă amănunte din partea familiei. E mai mult decît sigur însă că rămăşiţele pămînteştî ale scumpului defunct vor fi aduse în ţară şi înmormîntărea va hm caracterul unui adevărat doliu naţional. Amănunte asupra morţei ‘Berlin, 10 Iunie. — Caragiale a murit erî, Simbătă, în locuinţa sa din Schoeneberg. „ In noaptea spre Simbătă nu se simţise tocmaî bine şi avusese vărsături, dar starea generală nu era alarmantă. Moartea a survenit pe la amiazi. in dimineaţa de erî, nu intrase nimeni în camera sa, deoarece Caragiale exprimase dorinţa să nu fie deranjat. Pe la orele 2, d-na Caragiale, intrind să-l cheme la masă, l-a găsit mort. Din cauza spaimei, d-na Caragiale se află serios bolnavă. Am văzut citeva clipe pe tinărul Caragine Şi pe d-şoara, fiica marelui scriitor; ei sint cu totul zdrobiți de durere. Caragiale voia să plece erî spre Rominia. v % ■------------------------------------------- 'Acuma, numai corpul sau va fi transportat in Romînia. K. nt In ultimul timp, situația materială a lui Caragiale nu era tocmai bună. Prietenii săi intimi, domnii Delavrancea, Vlăhuţă şi Gherea chibzuiseră ca pe calea unei subscripţiuni naţionale sau prin alt mijloc, să caute a veni în ajutorul marelui scriitor. Acum o lună de zile, Caragiale, se ştie, fusese în ţară. Cu prilejul acesta el a luat de la Teatrul Naţional vreo 8000 lei, 4000 erau drepturile de autor, 2000 lei un premiu oferit de direcţia generală a teatrelor şi 2000 lei avans asupra tantiemelor ce i s’ar fi cuvenit pentru piesa cea nouă pe care o avea în lucru, şi pe care o făgăduise teatrului National pentru 1 August anul acesta. Cind îi s’a comunicat că drepturile de autor ce îi se cuveneau pentru reprezentaţiile din urmă ale pieselor sale, se urcau la 4000 lei, Caragiale s’a minunat mult şi nu-i venea să creadă. Directorul general a! teatrelor a plecat ori după amiază la Berlin, cu trenul accelerat de Vicciorova. Asupra înmormîntărei lui Caragiale nu s’a luat încă nici o dispoziţiune. Se aşteaptă în acest scop, sosirea în Capitală a d-luî C. C. Arion, ministrul cultelor şi instrucţiei publice, care se află la Buzău. Teatrul Naţional şi clubul conservator-democrat au arborat, drapelul negru.Se Caragiale mai lasă, în afară de cei doi copii de la Berlin, —un fiu, Matei Ion Caragiale, din prima căsătorie. Tinărul Matei Ion Caragiale locueşte în Capitală şi studiază dreptul. In ultimul timp el a început să scrie şi zilele acestea a i publicat în mai multe reviste literare, citeva bucăţi cari vădesc un real talent. Ori după amiază, cu Aradul de 5, d. J. Bacalbaşa, directorul general al teatrelor, a plecat la Berlin ca împreună cu familia lui Caragiale să ia toate dispoziţiile necesare pentru aducerea corpului marelui nostru dramaturg, în tară. * D. Barbu Delavrancea, unul din intimii prieteni ai lui Caragiale, pleacă astăzi, cu trenul de 5, la Berlin. D. Dobrogeanu-Gherea, informat telegrafic la Govora încă, de erî dimineaţa de moartea lui Caragiale, a sosit aseară in Capitală. v-' ne dăm seama cit, de mare a fost el şi cit de greu de umplut este golul ce lasă în literatura naţională. * Viitorul intr’un articol semnat Gr. Tăuşan: O veste care întunecă viaţa culturală romînească... De pe cerul literaturei noastre, o stea a căzut, şi brazda de lumină ce-o lasă in urmă-i nu face decît să ne arate mărimea astrului ce se perde în eternităţile fără sfirşit. Caragiale a murit. A murit acela care a pus în inimile noastre, ale tuturor, cel mai sfint fior estetic, acela care a scris piese de teatru, cu un fond de veracitate ce le ridică la rangul de piese demne de teatrul lui Moliére. A murit prozatorul care cunoştea mai bine decît oricare alt mînutor al verbului romînesc valoarea cuvintuluî, suggestia frazei bine cadenţate, care cunoştea tainele subtilităţei literare. Micul Pantheon romînesc îşi deschide porţile. Un mare artist îşi ia locul de veci lingă, Alexandri şi Eminescu. Bolţile templului nu sunt presărate cu pietre nestimate, murii lui nu slnt de marmoră, dar paşii celor ce trec evlavios prin el, au ecouri ce se aud prin secole, căci Templul este inima noastră. Pantheonul e suflarea romînească, încremenită de durere o clipă, dar fericiţii prin viitorul ce-l zăreşte, cind soarbe alături cu amărăciunea morţei, ambrozia dătătoare de viaţă a artei celui ce-a fost Caragiale. Universul scrie: De pe îngustul cer al literelor române s’a stins o stea. Ion Luca Caragiale, iubitul şi răsfăţatul nostru dramaturg, a închis ochii pentru totdeauna, in seara zilei de 9 iunie, la Berlin. Nu în aceste momente de covîrşitoare durere putem vorbi de opera lui. Ş’apoî cine n’o cunoaşte ? Lucrările lui Caragiale au avut darul, destul de rar, de a fi preţuite nu numai de intelectualii neamului, ci şi de groşiul poporului. Dintre scriitorii contimporani, se poate spune cu drept cuvlnt că era popular, popular nu numai în ţară, dar in tot cuprinsul Romîniei. De aceia vestea morţei lui va zgudui puternic pe toţi romînii. Perderea lui va fi regretată şi deliteraţii Străini, căci parte din lucrările lui Caragiale am fost traduse în alte limbi şi foarte, preţuite. Adine îndureraţi de moartea-i timpurie şi neaşteptată, rugăm pe nemîngiiata familie Caragiale să primească sincerele noastre condoleanţe. Sub titlul „Un doliu al culturei romîneşti Minerva scrie: O veste fulgerătoare a cutremurat sufletele tuturor credincioşilor literaturei şi culturei romîneşti. La Bettin, în noaptea de .Simbătă, s’a stins fără de veste viaţa trupească a lui Ion Luca Caragiale, scriitorul genial cu care se va mîndri întotdeauna neamul nostru de pretutindenea. Doliul în care ne-a învăluit moartea lui Caragiale, este un doliu naţional. Sufletele romînilor culţi, de pretutindenea, sînt astăzi cernite şi multă vreme recă, vor simţi părerea de rau a ceasului de acum. Dimineaţa mai publică un frumos articol din pana d-luî losif Nădejde din care cităm: , , „ _ _ Pentru cultura romina moartea lui caragiale este, desigur, o pierdere dureroasă, cea mai dureroasă pe care o putea încerca în momentele de faţă. Uriaş al gîndireî şi al creaţiuneî artistice, el se ridica deasupra tuturor scriitorilor noştri, aşa după cum numai Eminescu s’a ridicat deasupra generaţiunei sale. In mintea celor de azi ca şi în mintea generaţiei de niime, numele lui Caragiale va străluci, alături de acela al lui Eminescu, în acelaş nimb de glorie şi de mărire. Caragiale a fost, mai presus de toate, un scriitor satiric şi adevărata însemnătate a operei sale stă în latura ei socială. In scrierile lui, în comedii ca şi în schiţe se reflectează un moment istoric de Cea mai mare importanţa pentru evoluţia societăţei noastre, momentul introducerea instituţiilor moderne europene. Epoca, aceasta, de prefacere socială, şi contradicţiile la cari ea a dat loc intre fondul vechili şi formele noui, au furnizat lui Caragiale materialul pentru acele minunate satire, a căror valoare documentară nu se va pierde niciodată. Cît despre valoarea lor literală, ea stă înscrisă pentru totdeauna în timpurile vii, adevărate, create cu o siguranţă uimitoare de acest neîntrecut cunoscător al sufletului omenesc. Impresia ta laţi IAŞI, 11 Iunie. — Vestea morţii lui Caragiale a produs în localitate o impresie dureroasă. Au arborat drapele de doliu Teatrul Naţional, clubul conservator-democrat şi ziarul „Opinia“. Au expediat telegrame de condoleanţe familiei lui Caragiale, la Berlin,d. Alex. Bădărău, redacţia ziarului „Opinia", clubulconservator-democrat şi clubul social-democrat. Iată textul telegramei clubului socialdemocrat : „In numele, celor mulţi şi obijduiţi, pe cari Caragiale i-a iubit şi îndrumat, vă prezentăm expresiunea compătimirea noastre". tt Aseară a ţinut şedinţă comitetul Teatrului Naţional. . S’a decis ca viitoarea stagiune să se înceapă cu piesele „O noapte furtunoasă"şi „Năpasta“ de Caragiale. — Danilor romîni’’ vor pleca ,la graniţă întru întîmpinarea rămăşiţelor pămînteşti ale marelui dispărut. Se ştie că maestrul Caragiale era membru de onoare al S. S. R. L Caragiale Presa și moartea lui Caragiale -----------------**----------------- Doliul presei "după Caragiale e unanim, cum nici nu se putea altfel. Nostim e că diferite partide politice, se onorează, reclamindu-l ca al lor, o dovadă că el a fost al tuturor, al națiuneî întregi. Ce a gîndit el însă despre politică în ultimii ani, a spus-o lămurit în broșura sa 1907. lată cum se exprimă presa asupra lui Caragiale, în momentul cîtid ne-a părăsit pentru vecie. Dimineața publică in fruntea ei următorul articol: Cea mai strălucită inteligentă a literature' romíne, s’a stins. La Berlin, în mijlocul zgomotului marelui oraş, departe de ţară, într’un mediu atît de cu desăvîrşire deosebit de al nostru, moartea năprasnică l-a secerat. Cum trebuia să se prezinte la Caragiale oricine, aşa s’a prezentat şi moartea. Fără anunţare, fără multe preambuluri şi dacă ar fi avut vreme s’o salute, Caragiale desigur că i-ar fi adresat o ironie. Şi cu toate acestea iată un caz în care şi cel mai stoic filozof are dreptul să se revolte împotriva nedreptăţii firei, împotriva cruzimeî morţei. Atîţia nătîngî trăesc spre cea mai mare pagubă a naţiuneî și omenireî; atîtea creere seci continuă să plictisească și uneori să rănească lumea cu neroziile lor; un creer strălucit ca al lui Caragiale e condamnat să nu mai gîndească; e condamnat să nu mai gîndească, în mijlocul munceî sale neobosite, cînd se pregătea abia să ne dea opera cea mai coaptă a gîndireî sale. Numai cîteva săptămînî sunt de cînd ne-a fost dat să-l vedem pentru ultima oară, în redacţia noastră. Era, pe cit împrejurările vârstei o permiteau, în deplină vigoare fizică, dar era, în bătaia de joc a vigoareî fizice, într’o putere intelectuală neschimbată, acelaş atlet al gîndireî, cu aceeaş imensă intuiţie genială, cu acelaş dar incomparabil de causeur, cu aceeaş vervă satirică,—scinteind timp de trei ore aproape, de umor, gîndire şi simţire. Ţara întreagă îl cunoaşte pe Caragiale. Comediile lui, piesele lui, nuvelele, povestirile, articolele lui umoristice au intrat în patrimoniul naţiunei. Fraze întregi de ale lui, scînteeri de spirit satiric, au intrat în uzul popular, asemenea unor proverbe ale căror autori se pierd în negura timpurilor, aşa că ele se atribuie poporului însuşi, a cărui înţelepciune, a cărui gîndire, a cărui Simţire, le oglindesc. Dar n’a cunoscut îndeajuns pe Caragiale, cine nu l-a cunoscut decît din scrierile lui.Rareorî autorul e atît de interesant ca şi opera lui; Caragiale a făcut însă şi de la aceasta o excepţie, el a fost mai interesant chiar decît opera lui. Pe cît era de econom la împărtăşitul scrisului său, pe atît era de darnic în vorbirea sa. Era sfătos, în cea mai frumoasă accepţie a acestui cuvînt. De dezvolta un paradox sau de susţinea un adevăr, cu întreaga vervă a ironiei sale; de vorbea de filozofia lui Spinoza sau de o simfonie a lui Beethoven, de discuta chestia ţărănească sau nenorocita politică de la noi. Caragiale era totdeauna interesant, scînteietor şi, cine era inteligent, îl lăsa să vorbească şi -l asculta, avînd satisfacţia de a auzi recitată de un om mare, o operă cu care alţii şi-ar fi cîştigat poate cununa triumfului literar. De cîte orî am fost fermecat de Caragiale în acest chip, am regretat că nu avea lingă dînsul un stenograf, care să aştearnă pe hîrtie tot ce maestrul spunea. Comori de gîndire ar fi fost astfel păstrate, cum s’a fi păstrat gindirile lui Goethe în convorbirile publicate de Eckerman. Din nefericire un asemenea stenograf nu s’a găsit și nici chiar cei cari gindiau ca mine, nu au notat pe scurt măcar, cele ce le-a spus Caragiale, care a risipit astfel cu totul în vînt, cu pumnii, aurul gîndireî sale. Această plăcere a lui Caragiale de a vorbi, a fost poate una din cauzele că nu a produs prea mult. Artist în toată puterea cuvântului, artist cutrup şi suflet, — el se temea mai puţinde efectul imediat al cuvîntului vorbit care zboară, decît de cel al cuvîntului scris. Acest maestru al prozei romîneşti, tremura ca un copil înnainte de examen, ori de cîte ori trimetea în lume un copil al spiritului său „spălat, pieptănat, dichisit“ cu caligrafia sa admirabilă. Iată altă cauză că el a publicat relativ puţin. Făcea şi refăcea, cel mai scurt articol ce publica. Iar cît despre opere mai mari, ei ar fi vroit să procedeze după sfatul lui Horaţiu, să ţie nouă ani opera în sertar, înainte de a o da publicităteî. Dar oare dacă n’a scris mult, Caragiale nu ne-a dat mult? Apoi dacă ar fi scris numai una din comediile sale, — n’ar fi fost deajuns ca să ocupe unul din locurile cele maî de frunte ale literature! române? Abia acum de curînd Teatrul Naţional din Capitală a făcut o experienţă interesantă. A jucat şi Scrisoarea perdută, şi Cornn Leuidda faţă cu reacţiunea, şi a jucat şi Noaptea furtunoasă cu figurile dispărute ale gardeî civice, — şi efectul asupra publicului a fost tot mare, tot zguduitor. A fost mare şi zguduitor pentru că sub uniformele gardeî civice se ascund suflete omeneşti vii, pentru că tot ce a creat Caragiale în piesele sale, sînt tipuri vii, atît de vii încît vor continua să trăiască şi să păstreze numele creatorului lor, atunci cînd ce a fost muritor dintr’însul de mult va fi suferit efectul fatal al legilor naturei. .... Ar fi să lipsim dela datorie, dacă am încheia aceste rânduri, fără a aminti că marele scriitor a fost—ca toţi artiştii geniali—şi un mare cetăţean. E caracteristic că una din operele sale din urmă, pe cari le-a publicat, a fost broşura „1907“, prin care cu intuiţia geniului, a atacat, el literatul, problema agrară, mai bine ca toţi politicianii cari se ocupă de dînsa, — şi cu dar profetic a prevăzut consecinţele la cari ea trebue să ducă. La sîîrşitul vieţei sale, cu experienţa şi cunoştinţa bogată de oameni, pe care o avea, Caragiale s’a pomenit la stingă părerilor politice, s’a pomenit iun democrat convins şi poate mai mult decît atîta. La mormîntul ce stă deschis acuma, ca să depunem într’însul, trupul bunului, inimosului nostru maestru şi prieten, la mormăitul acesta, în faţa căruia stăm înmărmuriţi, terorizaţi de durere şi ne spunem că laboratorul imens de cugetare ce era Caragiale, încetează pentru vecie, — nu avem cuvinte de mîngîiere. Romînia suferă una din acele perderi, cum chiar naţiunilor le este dată, din fericire, numai foarte, foarte rareori, cum rareori le este dat să aibă un Caragiale. La mormântul deschis stă însă şi o familie, căreia Caragiale i-a fost peste ce ne-a fost nouă: soţ, părinte. Familiei nu putem să-i trimitem altă mîngîiere decît că durerea ei e împărtăşită de un popor întreg, care în recunoştinţa sa nemărginită pentru Caragiale, va şti să ia în acea mică parte, cît e cu putinţă, locul soţului, al părintelui. B. Brănişteanu * Epoca scrie între altele: Ca şi Eminescu, Caragiale, în proza lui minunată,—acea proză, ce părea ca o bucată de marmoră şlefuită impecabil de o mină de meşter sculptor,—ani de-ar înul a pleznit peste obraz pe guralivii şi pehlivanii aşa zisei democraţii „paşoptiste’’, semănînd necontenit bunul simţ sănătos şi patriotismul curat şi viguros al credinţei conservatoare. Dacă, însă, într’un ceas suprem reamintim acestea, nu este pentru a revendica „Epoca” sau partidului conservator, gloria ilustrului dispărut. Este numai pentru a ne împlini o pioasă datorie de gratitudine. Căci, figura unui scriitor, cum o Caragiale depăşeşte cadrul restrins al unui ziar sau chiar al unui partid politic, ori cît de numeros şi puternic ar fi el. Nu într’un modest local de redacţie, nu într’un club politic, se aşează o asemenea icoană, ci în Pantheonul întregului neam romînesc. Aşa dar, nu ca foşti camarazi ce luptă zdrobiţi de jale, venim să rostim azi omagiul apgţţu, lui Ciyagiale, ci ca roniM, cam Vestea la Ploeşti PLOEŞTI, 11 Iunie. — Moartea marelui scriitor I. L. Caragiale, a fost cunoscută în oraşul nostru, era la orele 4 d. a., printro telegramă trimisă din partea ziarului „Adevărul“. Această telegramă, a fost expusă la vitrina cofetăriei „Grand-hotel“. Astfel, publicul ploeştean, a putut afla la timp, despre durerosul eveniment care a consternat pe toţi admiratorii maestrului. D. C. Gherea-Dobrogeanu, bunul prieten al lui Caragiale care se afla la băile Govora, a fost anunţat acolo despre tristul eveniment. Cercul cultural popular „Alexandru G. Radovici“, a decis, ca să fie reprezentat, la funerariile lui Caragiale, prin d-nii : I. lonescu- Quintus şi P. Ginta. — Stavăr. Telegrame de condoleanţe D. Em. Gîrleani, preşedintele „Societăţeî scriitorilor români’ a trimis d-neî Caragiale următoarea telegramă: „Adine mimiţi de nemiloasa lovitură ce îndură literatura, şi cultura românească prin pierderea iubitului, d-voastră soţ şi genialutui nostru maestru, rugăm AVeipvtonnaul sa. vă dea mingiere şi tărie". » P. Em. Ghr Iesun. directoru Teatrului Ji airu care se aîla Sf. Capita’S', arbor...s drapelul de d-vică faţada Teatrului Na* Mal mulţi membri ai „Societăţii, scriitoriţiui.. u Criha şi sa se cerne,ţional din Craiova. Caragiale profesor de RADU D. ROSETTI „Nu cunoaşte ce e viaţa cine n’a plîns niciodată!“ a zis Alfied de Musset. Fraza s’ar putea complecta: nu cunoaşte ce e viaţa cine n’a îndurat grija zilei de mîine. Caragiale, ca om desăvirşit, a cunoscut grija aceasta chinuitoare, şi de aceea l’am văzut cînd arhivar la Regie, cînd profesor de istorie la liceul Sf. Gheorghe. Anghei Demetrescu, regretatul savant răpit prea devreme dintre noi, şi-a dat seamă de cultura enciclopedică, deşiautodidactă, a maestrului şi iată-l pe Caragiale în fiecare dimineaţă la 8 în localul frumos al liceului Sf. Gheorghe de pe calea Victoriei, printre elevii căruia aveam cinstea să mă număr şi ei. Ca natură distinsă ce este, Caragiale nu e un profesor ca oricare altul. Şcoala lui pedagogică ajunge la concluzia că nu elevul este vinovat atunci cînd nu ştie lecţia, ci profesorul, fiindcă n’a fost în stare să se facă îndeajuns înţeles de elev,— şi atunci, fireşte, toată străduinţa lui tinde spre acest scop. Pe nici un profesor nu-1 iubesc elevii ca pe autorul Scrisoarei pierdute, pe nici unul nu-1 stimează mai mult, nici unuia nu-i răspund mai bine şi mai inteligent. 11 revăd într’o dimineaţă splendidă de primăvară, explicind viaţa lui Mihiai Viteazu. „Domn al ţarei romîneşti, prin calităţile-î fine de diplomat, el este singurul nostru voevod care a reuşit să unească la un moment dat, sub un singur sceptru, toată suflarea rominească“, explică maestrul inspirat, copiilor, pagina aceasta frumoasă din Istoria romînilor, — cind observă că un elev nu e atent. Cu ochii ţintă pe fereastra deschisă, prin care se zăreşte cerul albastru, pomii verzi, şi „cocoarele“ venind — cum zice Alexandri — copilașul pare dus pe cea lume. — Popescu Ion 1 — mai era unul Popescu Ion al ll-lea — ce-am spus acum? Popescu Ion 1. bîlbîe de frica pedepsei, uitînd că are de-a face cu unul care nu pedepsește niciodată, și nu știe ce să răspundă. — Dacă-mî spui drept unde te gîndeaî, te erti îi zice dascălul îngăduitor. — Ascultam mierloii.il din pom, mărturisi cinstit elevul. ■Intr’adevăr, prin fereastra deschisă, trilurile mierloiuluî se ’nălţaţi, nebune de veselie, în natura renăseîndă. In tăcerea mor-' mintală care se făcuse in sală, cîntecul se ’nălţa la cer ca un imn. — Bine mă, Popăscule! îl dojeneşte maestrul,ertător şi glumeţ în acelaş timp ; eufac aici diplomaţie înaltă, îmi sparg plămînii să vă explic politica lui Minai Viteazu. .şi tu, cu ochii la mierlor! ? Dar profesorul n’apucă să-şi urmeze lecţia, şi Popescu Ion ! tot cu ochii la mierlor ! loi! Chestia se complică, însă, căci acum iată şi alţi distraţi de cîntecul pasărei minunate, profesorul însuşi, tot vorbind de Bartolomei.Rezzen, comisarul lui Rudolf al II-lea şi de Banul Mihalcea, face din cînd în cînd pauze, cu ochii duşi spre mierlor. Frumos grăeşte profesorul d’înăuntru, dar mai frumos ciripeşte pasărea de-afară — în cele din urmă dascălul se dă învins. — Ştiţi ce copii ? Hai cel puţin s’o facem pe faţă. In grădină, s’auzim mierloiul. Şi mierloiul cîrită ca un nebun, cum n’a mai clntat mierloî pe lume, în mijlocul naturei renăseînde, sub cerul mai albastru ca ori cînd, pînă ce, speriat de hazul copiilor, îşi ia zborul aiurea. — Numai de nu l’ar împinge dracu să se ducă la Sfinţii Sava, c’acolo sînt dascălii mai severi! glumeşte iar Caragiale. Apoi adresîndu-se din nou copiilor: — Şi-acum, că v’am făcut o lecţie despre natură, în aer liber, să ne reîntoarcem în clasă, la politica lui Mihai Viteazu! Popescu Ion I, vezi să fii atent de astădată, că — a doua oară nu se mai prinde : te iau de urechi cînd te-oi mai prinde cu ochii pe fereastră ! RADU D. ROSETTI -------------------------------- Groaznicul accident de pe şoseaua Tecuci-Cosmeşti — UN MORT ŞI 6 RĂNIŢI — TECUCI, 11 Iunie. — Azi dimineaţă, la cotele 0 şi 13 minute, un automobil venind din Nicoreşti, între cantoanele 216 şi 217, de pe şoseaua Tecuci-Cosmeşti şi întîlnind în cale un car cu bol. In care erau doi săteni şi o femee din Ionăşeşti, s’a ferit din drum In timpul ce cotea spre dreapta, boli înjugaţi la car s’au speriat, un ţăran bătrîn a sărit din car, şi fiindcă automobilul nu mai putea face nici o manevră, ţăranul a fost omorit. Automobilul a fost oprit însă imediat, şi în bruseheţa oprirei, persoanele ce erau în el, au fost azvîrlite afară. In automobil erau d-nii: G. Botez, şef al cabinetului direcţiei Siguranţei generale, care şi-a rupt în cădere mina stingă; locot.-colonel Dobriceanu Const., şeful diviziei a 5-a, din Buzău, cu grave leziuni interne şi externe; căpitan farmacist C. Popescu de la spitalul diviziei a 5-a Buzau, care a căpătat o uşoară contuziune la ochi; medic căpitan Strassen din Buzău, car® s’a lovit la braţ; avocat Fompiliu loaniţescu din Buzău, cu ie- Ziuni la piciorul sting şi şoferul Gh. Cazacu, cu mai multa leziuni. Jandarmul Crăciun Constantin, de la preţul Cosmeşti, sosind tocmai atunci cu un soldat dezertor Fiad Ion, din regimentul 5 roşiori, împreună cu d. colonel Dobriceanu, au scos victimele de sub automobilul care se răsturnase peste el. Imediat a plecat înspre oraş şi biciclistul. P. Grosu, care venea la drum, să înştiinţezi autorităţile. Au sosit la faţa locului d-nii: poliţai Anghelescu, locot. Mihălescu adjutantul garnizoanei, R. Popovici, ofiţer de poliţie şi in urmă Dobrini, stagiar. Săteanul ucis, cu craniul sfărimat şi picioarele tăiate, a trst adus la morgă. Victimele au fost pansate la spitalul din localitate și apoi au descins la hotel Splendid, unda au fost vizitate de d-nii poliţai Anghelescu şi adjutant Mihăi Nestru. Se face o întinsă anchetă. Automobilul a rămas sfărimat pe mijlocul drumului. — Muche. ** Festivalul deja „Comoedia“ — Pontra Gr. Manolescu — . Duminică 10 Iunie, orele 3 d. a., a avut locun festival la teatrul „Comoledia" din beneficiul căruia urmează să se ridice împrună cu alte sume adunate pînă in prezent, un monument marelui artist Grigore Manolescu. Au citit d-rele Leister şi d-ra Lăpuşneanu din autori români, iar din operele lor, scriitorii: B. Nemţeanu, V. Demetrius, Al. Th. Stamaliad, Cezar Al. Th. Stoica, şi Or.estc. ADEVERUL" Senzaţional! Cinematograful LUX Str. Doamnei No. 5 PROGRAM NOU! Astazi Luni 11 Iunie PROGRAM NOU! Judecata lui Salomon celebra judecată biblică, 600 metri lungime. Cea mai perfect interpretată cu artiştii Comediei Franceze: d-ra Madeleine Roche, Helene Massart şi d. Alexandre Patris din imnul „LUX81 cu ultimele noutăţi din lumea întreagă Dobitocescu şi Julieta se amuzascenă est de co alt mii băştinaşi ai Statului Victoria (Australia) Reprezentaţii orare începând de la ora 4. — Preţuri populare. Caiiiii ale iseriaşiior**ir Inaugurarea lor Serviciul divin. Erl a avut loc cu o deosebită solemnitate inaugurarea casei Centrale a meseriaşilor asigurărilor muncitoreşti. Solemnitatea a decurs la Cassa medicală centrală situată în strada Teodor Aman No. . A luat parte, pe lingă o numeroasă azistenţă, d-nii: 1. S. Neniţescu, ministrul industriei şi comerţului; d. Krupenski, preşedintele consiliului de administraţie al Casei meseriaşilor; d. A. V. Gineia, directorul Casei meseriilor; d. dr. Nicolae Tomescu, membru în consiliul de administraţie al Casei, profesor universitar; d. Marin Alexandrescu, membru în consiliul de administraţie, director al şcoalei industriale; d. Jaques Katz şi d. I. St. Razidescu, membru în comitetul Asociaţiei patronale; d-na Dina Cîmpineanu; d. dr. Bernfeld Rumea, medicul şef al Casei centrale; medicii Prejbianu, Staicovici, Pastia, A. Mitrea, Gracoski, C. Nanu, etc„ cum şi preşedinţii corporaţiilor din Capitală. S’a oficiat un serviciu religios la orele 10 jumătate. D. C. M. KRUPENSKI, preşedintele consiliului de administraţie al Casei centrale, luînd cuvîntul cel dinţii, arată în cuvinte bine simţite, importanţa şi foloasele legei elaborate de d. Neniţescu şi relevă că pentru prima oară în ţara romînească s'a realizat principiul asigurărilor obligatorii a meseriaşilor şi muncitorilor, care formează o parte importantă a naţiunei. Meseriaşii, spune d-sa, vor găsi în Casele medicale cari se inaugurează inimi devotate şi sfaturi folositoare-D. Krupenski declară deschise cele şase Case medicale din Bucureşti şi atrage atenţia celor însărcinaţi cu conducerea lor, să deie îngrijirea trebuitoare şi să facă acte de abnegaţie. Acest Început trebue ajutat şi maî este mult de făcut, dar speră că cu bunăvoinţă tuturor se va face cu mai bine şi mai mult. Mulţumeşte consiliului de administraţie şi drluî dr. Tomescu pentru stăruinţa şi devotam.-îtui pus pentru organizaţia serviciului medical al corporaţiei. D. dr. NIC. TOMESCU, profesor universitar, spune că prima grijă a Casei centrale a meserişilor, a fost organizarea serviciului medical pe lingă corporaţii. D-sa arată că astăzi medicina este nu numai terapeutică dar şi educativă, astfel că sarcina cea mare a medicului este de a convinge pe meseriaş că nu are nevoe numai de medicamente ci şi de sfaturi pentru higienă. Stărueşte asupra unor serii întregi de boli cari nu au nevoe de medicina farmaceutică şi din acest punct de vedere arată importanţa sanatoriilor şi medicinei profilactice. Cea dintîi grijă a corpului medical a fost să dea o atenţie deosebită îngrijire a copilului, „puericulturii" care în clasa mizeră a meseriaşilor se impune cu mai multă putere ca oriunde. D-sa citează date asupra enormei mortalităţi la copii, care se constată în toată ţara. Indice, mulţumind d-lui ministru Neniţescu, care a înfăptuit această lege, consiliului de administraţie şi directorului general care duce la bun capăt opera. D. PĂUN BÂLEA, din partea meseriaşilor aduce laude d-luî Neniţescu, arătînd importanţa legii. D. MINISTRU NENIŢESCU, rosteşte o frumoasă cuvintare pe care o rezumăm în cele ce urmează. In urma lămuririlor date cu atît de multă lumină de d. preşedinte Krupenski şi d profesor dr. Tomescu, îmi rămîne foarte puţine cuvinte de spus cu privire la legea asigurărilor. Ştiţi că lucrurile bune se fac încet. Priviţi cîmpul, primăvara cînd razele soarelui topesc zăpada, cum pămîntul este întors brazdă cu brazdă de ai crede că niciodată nu va ajunge ca întreg cîmpul să ajungă rodnic. Dar cu răbdare, cu perzistenţă şi cu muncă, brazdă cu brazdă, lan cu lan, imensa cîmpie devine încîntătoare şi spicele aurii se leagănă în bătaia vîntuluî. Uitaţi-vă la un ştiubeî de albine; de abia eşit din greutatea ierneî, micile albine adună rodul de prin pădure, de pe flori, din cîmpiî, din tot ce este viaţă şi o depun, formînd acea minunată şi fragedă construcţiune Tot aşa, o muncă de zi cu zi, de ceas cu ceas, de zi şi de noapte, va fi şi acea a Casei centrale, iar rodul pe care cu răbdare şi cu încetul îl veţi culege va fi un rod minunat. Ghidul ce m’a stăpînit, a fost dragostea de om căci acela care are năzuinţa de a guverna nu trebueşte să se gîndească numai la pătura din care face parte sah din aceia din care a eşit, ci trebue să ne grijim cu a-. ceiaşî dragoste la toate straturile sociale şi] să se îngrijească de ele cu aceiaşi rîvnă,] căci slăbiciunea uneia se răsfrînge asupra celeilalte. ' j Căci după cum în organismul omenesc, cînd un membru este bolnav, tot corpul su-j feră, tot aşa şi la organizatul unei na-* binî cind una din clasele sociale este bolonavă, întrega naţiune se resimte. Şi fiindcă sîntem un popor care trebue să fim mulţi, foarte mulţi şi bine întăriţi, ca să putem face faţă restriştelor istorice, cari de totdeauna s’au abătut asupra noastră, de aceea m’am gîndit ca din d-voastră să fac o clasă tare care, împreună cu celelalte straturi sociale să asigurăm rezistamţa întregei naţiuni. Iată de ce am plecat dela protecţia lehuziei ajungînd pînă la aceea a bătrîneţeî. Este dovedit că cea mai mare mortalitate face ravagii în primele şase luni de la naştere. Am gîndit să asigurăm mamei timpul de odihnă, pentru ca rodul ei să devie trabuic şi mai tirziu să devie cetăţean. Ne-am gindit la „mama noastră" la soţia căreia am jurat credinţă în faţa altarului şi care după naştere trebue să se înapoeze la datoriile sale. Contribuţiunea la Casa de boală trebue să fie permanentă, pentru că şi boalele ne bîntute mereu. Am căutat să stabilesc o legătură între Cassa de boală şi Cassa de bătrîneţe şi invaliditate. Pentru început contribue lucrătorul şi statul acesta din urmă cu toate averile vacante din ţară cu cupoanele împrumuturilor nereclamate timp de 5 ani şi cu întreţinerea funcţionarilor acestei instituţiuni. Şi după cum am spus şi la Cameră, voiţi fi fericit ca eu sau altul după mine, să facă ca şi statul să contribue pentru boală Am stabilit prin lege ajutoare mai mult pentru invaliditate decît pentru bătrinețe. Caritatea publică este un sentiment momentan, ea nu este de zi cu zi, de ceas cu ceas, ca să se poată sprijini pe ea o operă în lungul vremii. Vom face sanatorii, pentru cari casele de boală vor fi de un real ajutor, astăzi cînd în Capitală sunt peste 15.000 tuberculoşi. Nu ştiţ dacă eu voi putea vedea fructele copacului pe care l’am răsădit, dar sînt sigur că vă veţi adăposti sub umbra lui binefăcătoare şi veţi culege roadele lui. Vă sfătuesc să persistaţi în muncă şi veţi avea toată satisfacţia pentru voi, nu pentru altul. Plecînd, vă las o parte din sufletul meu, plin de senzaţie altruistă, d-voastră şi D-zeu facă ca el să poată rodi pentru muncitorime. Aplauze furtunoase acoperă ultimele cuvinte ale discursului dlui Neniţescu. In urmă d-sa, însoţit de asistenţă, au vizitat instalaţia Cassei centrale cum şi celelalte ca®se periferice, unde d. dr. Tomescu a dat toate lămuririle necesare cu privire la modul de funcţionare. Medicii respectivi au arătat activitatea îmbucurătoare desfăşurată de aceste casse de 5 zile de cînd funcţionează „ La orele 2 ,sa exferit un banchet, după care s’au ţinut maî multe toasturi. D. dr. TOMESCU bea pentru rege şi arată că o predestinaţie a făcut ca un Hohenzollern, în 1883, să dea edictul pentru obligativitatea muncitorilor în Germania şi tot un Hohenzollern să patroneze prima lege de asigurare în ţara romînească. (D'-sa bea pentru corpul medical, pe care îi îndeamnă să se devoteze ogorului muncei. D. dr. PASTIA toastează pentru d. dr. Tomescu, care a depus atîta muncă, pentru d-nii Krupenski şi A. V. Gîdei. D. KRUPENSKI bea pentru funcţionarii Cassei centrale cari dau dovadă de abnegaţiune şi fără de cari opera nu putea fi pusă în aplicare. D. A. V. GIDEI bea pentru medicii Cassei cari s’au dovedit a fi elita tinerime! medicale din Capitală, după cum a arătat reuşita lor strălucită la examenul de medici secundari. D. TACHE GEORGESCU bea pentru d. Neniţescu al cărui nume va fi legat de această mare reformă, oricare ar fi modificările ce i se vor aduce în viitor. D. D. S. NENIŢESCU: In toate fapteie victei mele nu m’am preocupat dacă pe mormîntul meu vor creşte flori sau spini; aceasta este treaba zilei de mîine. Toate îndeletnicirile vieţeî au partea lor de idealitate, cînd lutul omenesc se lasă la fund şi numai esenţa divină a senzibilităţeî ese la suprafaţă. D-sa arată menirea covîrşitoare a clerului şi învaţătătorimeî şi o apropie de aceea a medicului, despre a căruia misiune vorbeşte cu o dragoste imensă. E ceva de apostolic, e ceva de divin, ca să poţi, chiar cînd, nu eşti înstare să alini suferinţa omenească, să inspiri încrederea şi să consolezi. Fiţi iubitori, căci în iubirea de aproape 13 stă temelia a tot ce este manifestare trainică omenească spune d-sa, adresîndu-se medicilor: luaţi racla civilizaţiei şi duceţi-o acolo unde domneşte întunericul şi mizeria. Pe medici se sprijină toată instituţia Cassei centrale. Termină, find pentru toţi acei cari lucrează direct sau indirect la conducerea Cassei centrale. •Dna dr. RAZVAN I.POTECA mulţumeşte ministrului şi ii. asigură de devotamentul întregului corp medical, careva face tot ce ii va sta în putinţă. Banchetul se termină la orele 5, în mijlocul însufieţireî generale. FI. 2 Sigîămîna Filmelor Franceze Ventilatoare america- ne, pentru aspirarea aerului viciat şi introducerea aerului curat, fac ca sala să fie în mod higienic ventilată şi perfect răcoroasă. -Astenţa.—Discursurile. — Vizitare? medicale. — Banchetul caselor D. D. NENIŢESCU n ...........................------------------------- €ereți * tm rwro rr.v A UHUM