Adevěrul, iunie 1912 (Anul 25, nr. 8160-8189)

1912-06-12 / nr. 8171

Marti 15 Timis 191? "Dureroasa stire­­despre pierderea lui Caragiale a fost comunicată în Capitală, printro telegramă de către soţia defiinc­­tuM. Telegrama era adresată d-luî Take Io­­nescu şi nu conţinea decît următoarele cuvinte: , Caragiale a murit "- D-na Caragiale" .Această telegramă a sosit Simbătă seara în Capitală şi a fost imediat transmisă d-luî Take lonescu la Sinaia. Ministerul nostru de externe a fost ele asemenea înştiinţat telegrafic. Simbătă seară, de către d. Beldiman, ministrul nos­tru la Berlin­­. Take lonescu, imediat ce a fost vestit­­de moartea lui Caragiale, a expediat d-nei Caragiale următoarea telegramă : „Nu pot descrie jalea mea pentru moar­tea scumpului prieten, iubitul d-tale soţ şi cel mai mare dramaturg român. In durerea generală fie să găseşti cura­jul ca să suporţi o astfel de pierdere“. TAsupra înmormîntărei lui Caragiale nu s’a luat pînă acum nici o dispoziţie. Se aşteaptă în această privinţă amă­nunte din partea familiei. E mai mult decît sigur însă că rămăşi­ţele pămînteştî ale scumpului defunct vor fi aduse în ţară şi înmormîntărea va hm caracterul unui adevărat doliu naţional. Amănunte asupra morţei ‘Berlin, 10 Iunie. — Caragiale a murit erî, Simbătă, în locuinţa sa din Sch­oene­­berg. „ In noaptea spre Simbătă nu se simţise tocmaî bine şi avusese vărsături, dar sta­­rea generală nu era alarmantă. Moartea a survenit pe la amiazi. in dimineaţa de erî, nu intrase nimeni în camera sa, de­oarece Caragiale expri­mase dorinţa să nu fie deranjat. Pe la orele 2, d-na Caragiale, intrind să-l cheme la masă, l-a găsit mort. Din cauza spaimei, d-na Caragiale se află serios bolnavă. Am văzut citeva clipe pe tinărul Cara­­gine Şi pe d-şoara, fiica marelui scriitor; ei sint cu totul zdrobiți de durere. Caragiale voia să plece erî spre Romi­­nia. v % ■-------------------------------------------­ 'Acuma, numai corpul sau­ va fi transpor­tat in Romînia. K. nt In ultimul timp, situația materială a lui Caragiale nu era tocmai bună. Prietenii săi intimi, domnii Delavrancea, Vlăhuţă şi Gherea chibzuiseră ca pe calea unei subscripţiuni naţionale sau prin alt mijloc, să caute a veni în ajutorul marelui scriitor. Acum o lună de zile, Caragiale, se ştie, fusese în ţară. Cu prilejul acesta el a luat de la Teatrul Naţional vreo 8000 lei, 4000 erau­ drepturile de autor, 2000 lei un premiu oferit de di­recţia generală a teatrelor şi 2000 lei avans asupra tantiemelor ce i s’ar fi cuvenit pen­tru piesa cea nouă pe care o avea în lucru, şi pe care o făgăduise teatrului National pentru 1 August anul acesta. Cind îi s’a comunicat că drepturile de autor ce îi se cuveneau pentru reprezenta­ţiile din urmă ale pieselor sale, se urcau la 4000 lei, Caragiale s’a minunat mult şi nu-i venea să creadă. Directorul general a! teatrelor a plecat ori după amiază la Berlin, cu trenul accele­rat de Vicciorova. Asupr­a înmormîntărei lui Caragiale nu s’a luat încă nici o dispoziţiune. Se aşteaptă în acest scop, sosirea în Ca­pitală a d-luî C. C. Arion, ministrul cultelor şi instrucţiei publice, care se află la Buzău. Teatrul Naţional şi clubul conservator-de­mocrat au arborat, drapelul negru.­­Se Caragiale mai lasă, în afară de cei doi copii de la Berlin, —un fiu, Matei Ion Cara­giale, din prima căsătorie. Tinărul Matei Ion Caragiale locueşte în Capitală şi studiază dreptul. In ultimul timp el a început să scrie şi zilele acestea a i publicat în mai multe reviste literare, citeva bucăţi cari vădesc un real talent. Ori după amiază, cu Aradul de 5, d. J. Bacalbaşa, directorul general al teatrelor, a plecat la Berlin ca împreună cu familia lui Caragiale să ia toate dispoziţiile ne­cesare pentru aducerea corpului marelui nostru dramaturg, în tară. * D. Barbu Delavrancea, unul din intimii prieteni ai lui Caragiale, pleacă astăzi, cu trenul de 5, la Berlin. D. Dobrogeanu-Gherea, informat tele­grafic la Govora încă, de erî dimineaţa de moartea lui Caragiale, a sosit aseară in Capitală. v-' ne dăm seama cit, de mare a fost el şi cit de greu de umplut este golul ce lasă în litera­tura naţională. * Viitorul intr’un articol semnat Gr. Tău­­şan: O veste care întunecă viaţa culturală ro­mînească... De pe cerul literaturei noastre, o stea a căzut, şi brazda de lumină ce-o lasă in urmă-i nu face decît să ne arate mărimea astrului ce se perde în eternităţile fără sfir­­şit. Caragiale a murit. A murit acela care a pus în inimile noa­stre, ale tuturor, cel mai sfint fior estetic, acela care a scris piese de teatru, cu un fond de veracitate ce le ridică la rangul de piese demne de teatrul lui Moliére. A murit prozatorul care cunoştea­­ mai bine decît oricare alt mînutor al verbului romînesc valoarea cuvintuluî, suggestia­ fra­zei bine cadenţate, care cunoştea tainele subtilităţei literare. Micul Pantheon romînesc îşi deschide porţile. Un mare artist îşi ia locul de veci lingă, Alexandri şi Eminescu. Bolţile tem­plului nu sunt presărate cu pietre nestimate, murii lui nu slnt de marmoră, dar paşii ce­lor ce trec evlavios prin el, au ecouri ce se aud prin secole, căci Templul este inima noa­stră. Pantheonul e suflarea romînească, în­cremenită de durere o clipă, dar fericiţii prin viitorul ce-l zăreşte, cind soarbe alături cu amărăciunea morţei, ambrozia dătătoare de viaţă a artei celui ce-a fost Caragiale. Universul scrie: De pe îngustul cer al literelor române s’a stins o stea. Ion Luca Caragiale, iubitul şi răsfăţatul nostru dramaturg, a închis ochii pentru tot­deauna, in seara zilei de 9 iunie, la Berlin. Nu în aceste momente de covîrşitoare du­rere putem vorbi de opera lui. Ş’apoî cine n’o cunoaşte ? Lucrările lui Caragiale au avut darul, de­stul de rar, de a fi preţuite nu numai de in­telectualii neamului, ci şi de groşiul poporu­lui. Dintre scriitorii contimporani, se poate spune cu­ drept cuvlnt că era popular, popu­lar nu numai în ţară, d­ar in tot cuprinsul Romîniei. De aceia vestea morţei lui va zgudui pu­ternic pe toţi romînii. Perderea lui va fi regretată şi­ de­­literaţii Străini, căci parte din lucrările lui Caragiale am­ fost traduse în alte limbi şi foarte, pre­ţuite. Adine îndureraţi de moartea-i timpurie şi neaşteptată, rugăm pe n­emîngiiata familie Caragiale să primească sincerele noastre condoleanţe. Sub titlul „Un doliu al culturei romîneşti Minerva scrie: O veste fulgerătoare a cutremurat sufle­tele tuturor credincioşilor literaturei şi cul­turei romîneşti. La Bettin, în noaptea de .Simbătă, s’a stins fără de veste viaţa tru­pească a lui Ion Luca Caragiale, scriitorul genial cu care se va m­îndri întotdeauna neamul nostru de pretutindenea. Doliul în care ne-a învăluit moartea lui Caragiale, este un doliu naţional. Sufletele rom­înilor culţi, de pretutindenea, sînt astăzi cernite şi multă vreme recă, vor simţi­ păre­­rea de rau a ceasului de acum. Dimineaţa mai publică un frumos arti­col din pana d-luî losif Nădejde din care cităm: , , „ _ _ Pentru cultura romina moartea lui cara­giale este, de­sigur, o pierdere dureroasă, cea mai dureroasă pe care o putea încerca în momentele de faţă. Uriaş al gîndireî şi al creaţiuneî artistice, el se ridica deasupra tu­turor scriitorilor noştri, aşa după cum nu­mai Eminescu s’a ridicat deasupra genera­­ţiunei sale. In mintea celor de azi ca şi în mintea ge­neraţiei de niim­e, numele lui Caragiale va străluci, alături de acela al lui Eminescu, în acelaş nimb de glorie şi de mărire. Caragiale a fost, mai presus de toate, un scriitor satiric şi adevărata însemnătate a o­­perei sale stă în latura ei socială. In scrie­rile lui, în comedii ca şi în schiţe se re­flectează un moment istoric de Cea mai ma­re importanţa pentru evoluţia societăţei noastre, momentul introducerea instituţiilor moderne europene. Epoca, aceasta, de prefa­cere socială, şi contradicţiile la cari ea a dat loc intre fondul vechili şi formele­ noui, au furnizat lui Caragiale materialul pentru a­­cele minunate satire, a căror valoare docu­mentară nu se va pierde niciodată. Cît des­pre valoarea lor literală, ea stă înscrisă pentru totdeauna în timpurile vii, adevărate, create cu o siguranţă uimitoare de acest ne­întrecut cunoscător al sufletului omenesc. Impresia ta laţi IAŞI, 11 Iunie. — Vestea morţii lui Cara­giale a produs în localitate o impresie du­reroasă. Au arborat drapele de doliu Teatrul Na­ţional, clubul conservator-democrat şi zia­rul „Opinia“. Au expediat telegrame de condoleanţe fa­miliei lui Caragiale, la Berlin,­­d. Alex. Bă­­dărău, redacţia ziarului „Opinia", clubul­­conservator-democrat şi clubul social-demo­crat. Iată textul telegramei clubului social­­democrat : „In numele, celor mulţi şi obijduiţi, pe cari Caragiale i-a iubit şi îndrumat, vă pre­zentăm expresiunea compătimirea noastre". tt Aseară a ţinut şedinţă comitetul Teatru­lui Naţional. . S’a decis ca viitoarea stagiune să se în­ceapă cu piesele „O noapte furtunoasă"­­şi „Năpasta“ de Caragiale. — Dani­lor romîni’’ vor pleca ,la graniţă întru în­­tîmpinarea rămăşiţelor pămînteşti ale ma­relui dispărut. Se ştie că maestrul Caragiale era membru de onoare al S. S. R.­­ L Caragiale Presa și moartea lui Caragiale -----------------**-----------------­ Doliul presei "după Caragiale e unanim, cum nici nu se putea altfel. Nostim e că di­ferite partide politice, se onorează, recla­­mindu-l ca al lor, o dovadă că el a fost al tuturor, al națiuneî întregi. Ce a gîndit el însă despre politică în ultimii ani, a spus-o lămurit în broșura sa 1907. lată cum se exprimă presa asupra lui Caragiale, în momentul cîtid ne-a părăsit pentru vecie. Dimineața publică in fruntea ei urmă­torul articol: Cea mai strălucită inteligentă a literatu­re'­ romíne, s’a stins. La Berlin, în mijlocul zgomotului mare­lui oraş, departe de ţară, într’un mediu atît de cu desăvîrşire deosebit de al nostru, moartea năprasnică l-a secerat. Cum trebuia să se prezinte la Caragiale oricine, aşa s’a prezentat şi moartea. Fără anunţare, fără multe preambuluri şi dacă ar fi avut vreme s’o salute, Caragiale desi­gur că i-ar fi adresat o ironie. Şi cu toate acestea iată un caz în care şi cel mai stoic filozof are dreptul să se revolte împotriva nedreptăţii firei, împotri­­va cruzimeî morţei. Atîţia nătîngî trăesc spre cea mai mare pagubă a naţiuneî și o­­menireî; atîtea creere seci continuă să plictisească și uneori să rănească lumea cu neroziile lor; un creer strălucit ca al lui Caragiale e condamnat să nu mai gîn­­dească; e condamnat să nu mai gîndească, în mijlocul munceî sale neobosite, cînd se pregătea abia să ne dea opera cea mai coaptă a gîndireî sale. Numai cîteva săptămînî sunt de cînd ne-a fost dat să-l vedem pentru ultima oară, în redacţia noastră. Era, pe cit împrejurările vârstei o permiteau, în deplină vigoare fi­zică, dar era, în bătaia de joc a vigoareî fizice, într’o putere intelectuală neschim­bată, acelaş atlet al gîndireî, cu aceeaş i­­mensă intuiţie genială, cu acelaş dar in­comparabil de causeur, cu­ aceeaş vervă sa­tirică,—scinteind timp de trei ore aproape, de umor, gîndire şi simţire. Ţara întreagă îl cunoaşte pe Caragiale. Comediile lui, piesele lui, nuvelele, poves­tirile, articolele lui umoristice au intrat în patrimoniul naţiunei. Fraze întregi de ale lui, scînteeri de spirit satiric, au intrat în uzul popular, asemenea unor proverbe ale căror autori se pierd în negura timpurilor, aşa că ele se atribuie poporului însuşi, a cărui înţelepciune, a cărui gîndire, a cărui Simţire, le oglindesc. Dar n’a cunoscut îndeajuns pe Caragia­le, cine nu l-a cunoscut decît din scrierile lui.­Rareorî autorul e atît de interesant ca şi opera lui; Caragiale a făcut însă şi de la aceasta o excepţie, el a fost mai in­teresant chiar decît opera lui. Pe cît era de econom la împărtăşitul scrisului său, pe atît era de darnic în vorbirea sa. Era sfătos, în cea mai frumoasă accepţie a a­­cestui cuvînt. De dezvolta un paradox sau de sus­ţinea un adevăr, cu întreaga vervă a iro­niei sale; de vorbea de filozofia lui Spinoza sau de o simfonie a lui Beethoven, de discuta chestia ţărănească sau nenorocita politică de la noi. Caragiale era totdeauna interesant, scînteietor şi, cine era inteli­gent, îl lăsa să vorbească şi -l asculta, a­­vînd satisfacţia de a auzi recitată de un om mare, o operă cu care alţii şi-ar fi cîş­­tigat poate cununa triumfului literar. De cîte orî am fost fermecat de Cara­giale în acest chip, am regretat că nu avea lingă dînsul un stenograf, care să aştearnă pe hîrtie tot ce maestrul spunea. Comori de gîndire ar fi fost astfel păstrate, cum s’a fi păstrat gindirile lui Goethe în convorbirile publicate de Eckerman. Din nefericire un asemenea stenograf nu s’a găsit și nici chiar cei cari gindiau ca mine, nu au notat pe scurt măcar, cele ce le-a spus Caragiale, care a risipit astfel cu to­tul în vînt, cu pumnii, aurul gîndireî sale. Această plăcere a lui Caragiale de a vorbi, a fost poate una din cauzele că nu a­­ produs prea mult. Artist în toată puterea­ cuvântului, artist cu­­trup şi suflet, — el se temea mai puţin­­de efectul imediat al cuvîntului vorbit care zboară, decît de cel al cuvîntului scris. Acest maestru al prozei romîneşti, tremura ca un copil în­­nainte de examen, ori de cîte ori trimetea în lume un copil al spiritului său „spălat, pieptănat, dichisit“ cu caligrafia sa admira­bilă. Iată altă cauză că el a publicat rela­tiv puţin. Făcea şi refăcea, cel mai scurt articol ce publica. Iar cît despre opere mai mari, ei ar fi vroit să procedeze după sfa­tul lui Horaţiu, să ţie nouă ani opera în sertar, înainte de a o da publicităteî. Dar oare dacă n’a scris mult, Caragiale nu ne-a dat mult? Apoi dacă ar fi scris numai una din comediile sale, —­ n’ar fi fost deajuns ca să ocupe unul din locurile cele maî de frunte ale literature! române? Abia acum de curînd Teatrul Naţional din Capitală a făcut o experienţă interesantă. A jucat şi Scrisoarea perdută, şi Cornn Leu­idda faţă cu reacţiunea, şi a jucat şi Noap­tea furtunoasă cu figurile dispărute ale gardeî civice, — şi efectul asupra publicu­lui a fost tot mare, tot zguduitor. A fost mare şi zguduitor pentru că sub uniforme­le gardeî civice se ascund suflete omeneşti vii, pentru că tot ce a creat Caragiale în piesele sale, sînt tipuri vii, atît de vii în­cît vor continua să trăiască şi să păstreze numele creatorului lor, atunci cînd ce a fost muritor dintr’însul de mult va fi sufe­rit efectul fatal al legilor naturei. .... Ar fi să lipsim dela datorie, dacă am încheia aceste rânduri, fără a aminti că marele scriitor a fost—ca toţi artiştii geni­ali—şi un mare cetăţean. E caracteristic că una din operele sale din urmă, pe cari le-a publicat, a fost broşura „1907“, prin care cu intuiţia geniului, a atacat, el lite­ratul, problema agrară, mai bine ca toţi politicianii cari se ocupă de dînsa, — şi cu dar profetic a prevăzut consecinţele la cari ea trebue să ducă. La sîîrşitul vieţei sale, cu experienţa şi cunoştinţa bogată de oa­meni, pe care o avea, Caragiale s’a pome­nit la stingă părerilor politice, s’a pomenit iun democrat convins şi poate mai mult­­ decît atîta. La mormîntul ce stă deschis acuma, ca să depunem într’însul, trupul bunului, ini­mosului nostru maestru şi prieten, la mor­măitul acesta, în faţa căruia stăm înmăr­muriţi, terorizaţi de durere şi ne spunem că laboratorul imens de cugetare ce era Caragiale, încetează pentru vecie, — nu avem cuvinte de mîngîiere. Romînia su­feră una din acele perderi, cum chiar na­ţiunilor le este dată, din fericire, numai foarte, foarte rareori, cum rareori le este dat să aibă un Caragiale. La mormântul deschis stă însă şi o familie, căreia Cara­giale i-a fost peste ce ne-a fost nouă: soţ, părinte. Familiei nu putem să-i trimitem altă mîngîiere decît că durerea ei e îm­părtăşită de un popor întreg, care în recu­noştinţa sa nemărginită pentru Caragiale, va şti să ia în acea mică parte, cît e cu pu­tinţă, locul soţului, al părintelui. B. Brănişteanu * Epoca scrie între altele: Ca şi Eminescu, Caragiale, în proza lui minunată,—acea proză, ce părea ca o buca­tă de marmoră şlefuită impecabil de o mină de meşter sculptor,—ani de-ar înul a pleznit peste obraz pe guralivii şi pehlivanii aşa zisei democraţii „paşoptiste’’, semănînd ne­contenit bunul simţ sănătos şi patriotismul curat şi viguros al credinţei conservatoare. Dacă, însă, într’un ceas suprem reamin­tim acestea, nu este pentru a revendica „E­­poca” sau partidului conservator, gloria i­­lustrului dispărut. Este numai pentru a ne împlini o pioasă datorie de gratitudine. Căci, figura unui scriitor, cum o Caragia­le depăşeşte cadrul restrins al unui ziar sau chiar al unui partid politic, ori cît de nume­ros şi puternic ar fi el. Nu într’un modest local de redacţie, nu într’un club politic, se aşează o asemenea icoană, ci în Pantheonul întregului neam romînesc. Aşa dar, nu ca foşti camarazi ce luptă zdrobiţi de jale, venim să rostim azi oma­giul apgţţu, lui Ciy­­agiale, ci ca roniM, cam­ Vestea la Ploeşti PLOEŞTI, 11 Iunie. —­ Moartea marelui scriitor I. L. Caragiale, a fost cunoscută în oraşul nostru, era la orele 4 d. a., printro te­legramă trimisă din partea ziarului „Ade­vărul“. Această telegramă, a fost expusă la vi­trina cofetăriei „Grand-hotel“. Astfel, publicul ploeştean, a putut afla la timp, despre durerosul eveniment care a consternat pe toţi admiratorii maestrului. D. C. Gherea-Dobrogeanu, bunul prieten al lui Caragiale care se afla la băile Govora, a fost anunţat acolo despre tristul eveni­ment. Cercul cultural popular „Alexandru G. Ra­­dovici“, a decis, ca să fie reprezentat, la funerariile lui Caragiale, prin d-nii : I. lo­­nescu- Quintus şi P. Ginta. — Stavăr. Telegrame de condoleanţe D. Em. Gîrleani, preşedintele „Societăţeî scriitorilor români’ a trimis d-neî Caragiale următoarea telegramă: „Adine mi­­miţi de nemiloasa lovitură ce îndură literatura, şi cultura românească prin pierderea iubitului, d-voastră soţ şi­ genia­­lutui nostru maestru, rugăm AVeipvtonnaul sa. vă dea mingiere şi tărie". » P. Em. Ghr Ies­un. directoru Teatrului Ji ai­ru care se aîla Sf. Capita’S', arbor...s drapelul de d-v­ică faţada Teatrului Na* Mal mulţi membri ai „Societăţii, scriitori­ţiui­.. u Cri­ha şi sa se cerne,­ţional din Craiova. Caragiale profesor de RADU D. ROSETTI „Nu cunoaşte ce e viaţa cine n’a plîns niciodată!“ a zis Alfi­ed de Musset. Fraza s’ar putea complecta: nu cunoaşte ce e via­ţa cine n’a îndurat grija zilei de mîine. Ca­ragiale, ca om desăvirşit, a cun­oscut grija aceasta chinuitoare, şi de aceea l’am văzut cînd arhivar la Regie, cînd profesor de is­torie la liceul Sf. Gheorgh­e. Angh­ei Demetrescu, regretatul savant ră­pit prea de­vreme dintre noi, şi-a dat seamă de cultura enciclopedică, deşi­­autodidactă, a maestrului şi iată-l pe Caragiale în fie­care dimineaţă la 8 în localul frumos al li­ceului Sf. Gheorghe de pe calea­ Victoriei, printre elevii căruia aveam cinstea să mă număr şi ei­. Ca natură distinsă ce este, Caragiale nu e un profesor ca­ oricare altul. Şcoala lui pedagogică ajunge la concluzia că nu ele­vul este vinovat atunci cînd nu ştie lecţia, ci profesorul, fiindcă n’a fost în stare să se facă îndeajuns înţeles de elev,­— şi atunci, fireşte, toată străduinţa lui tinde spre a­­cest scop. Pe nici un profesor nu-1 iubesc elevii ca pe autorul Scrisoarei pierdute, pe nici unul nu-1 stimează mai mult, nici unuia nu-i răs­pund mai bine şi mai inteligent. 11 revăd într’o dimineaţă splendidă de pri­măvară, explicind viaţa lui Mihiai Viteazu. „Domn al ţarei romîneşti, prin calităţile-î fine de diplomat, el este singurul nostru voevod care a reuşit să unească la un mo­ment dat, sub un singur sceptru, toată su­flarea rom­inească“, explică maestrul in­spirat, copiilor, pagina aceasta frumoasă din Istoria rom­înilor, — cind observă că un elev nu e atent. Cu ochii ţintă pe fereastra deschisă, prin care se zăreşte cerul albastru, pomii verzi, şi „cocoarele“ venind — cum zice Alexan­dri — copilașul pare dus pe cea lume. — Popescu Ion 1 — mai era unul Po­­pescu Ion al ll-lea — ce-am spus acum? Popescu Ion 1. bîlbîe de frica pedepsei, uitînd că are de-a face cu unul care nu pe­depsește niciodată, și nu știe ce să răs­pundă. — Dacă-mî spui drept unde t­e gîndeaî, te erti îi zice dascălul îngăduitor. — Ascultam m­ierloii.il din pom, mărtu­risi cinstit elevul. ■Intr’adevăr, prin fereastra deschisă, tri­lurile mierloiuluî se ’nălţaţi, nebune de ve­selie, în natura renăseîndă. In tăcerea mor-' mintală care se făcuse in sală, cîntecul se ’nălţa la cer ca un imn. — Bine mă, Popăscule! îl dojeneşte mae­strul,­ertător şi glumeţ în acelaş timp ; eu­­­fac aici diplomaţie înaltă, îmi sparg plă­­mînii să vă explic politica lui Minai Vi­teazu. .şi tu, cu ochii la mierlor! ? Dar profesorul n’apucă să-şi urmeze lec­ţia, şi Popescu Ion ! tot cu ochii la mierlor ! loi! Chestia se complică, însă, căci acum iată şi alţi distraţi de cîntecul pasărei minunate, profesorul însuşi, tot vorbind de Bartolomei­­.Rezzen, comisarul lui Rudolf al II-lea şi de Banul Mihalcea, face din cînd în cînd pau­ze, cu ochii duşi spre mierlor. Frumo­s grăeşte profesorul d’înăuntru, dar mai frumos ciripeşte pasărea de-afară — în cele din urmă dascălul se dă învins. — Ştiţi ce copii ? Hai cel puţin s’o facem pe faţă. In grădină, s’auzim mierloiul. Şi mierloiul cîrită ca un nebun, cum n’a mai clntat mierloî pe lume, în mijlocul na­turei renăseînde, sub cerul mai albastru ca ori cînd, pînă ce, speriat de hazul copiilor, îşi ia zborul aiurea. — Numai de nu l’ar împinge dracu să se ducă la Sfinţii Sava, c’acolo sînt dascălii mai severi! glumeşte iar Caragiale. Apoi adresîndu-se din nou copiilor: — Şi-acum, că v’am făcut o lecţie despre natură, în aer liber, să ne reîntoarcem în clasă, la politica lui Mihai Viteazu! Popescu Ion I, vezi să fii atent de astădată, că — a doua oară nu se mai prinde : te iau de u­­rechi cînd te-oi­ mai prinde cu ochii pe fe­reastră ! RADU D. ROSETTI --------------------------------­ Groaznicul accident de pe şoseaua Tecuci-Cosmeşti — UN MORT ŞI 6 RĂNIŢI — TECUCI, 11 Iunie. — Azi dimineaţă, la c­­otele 0 şi 13 minute, un automobil venind din Nicoreşti, între cantoanele 216 şi 217, de pe şoseaua Tecuci-Cosmeşti şi întîlnind în cale un car cu bol. In care erau doi săteni şi o femee din Ionăşeşti, s’a ferit din drum In timpul ce cotea spre dreapta, boli în­jugaţi la car s’au speriat, un ţăran bătrîn a sărit din car, şi fiindcă automobilul nu mai putea face nici o manevră, ţăranul a fost o­­m­orit. Automobilul a fost oprit însă imediat, şi în bruseheţa oprirei, persoanele ce erau în el, au fost azvîrlite afară. In automobil erau d-nii: G. Botez, şef al cabinetului direcţiei Siguranţei generale, ca­­re şi-a rupt în cădere mina stingă; locot.-co­­lonel Dobriceanu Const., şeful diviziei a 5-a, din Buzău, cu grave leziuni interne şi exter­ne; căpitan farmacist C. Popescu de la spi­talul diviziei a 5-a Buzau, care a căpătat o uşoară contuziune la ochi; medic căpitan Strassen din Buzău, car® s’a lovit la braţ; a­­vocat Fompiliu loaniţescu din Buzău, cu ie- Ziuni la piciorul sting şi şoferul Gh. Cazacu, cu mai multa leziuni. Jandarmul Crăciun Constantin, de la pre­ţul Cosmeşti, sosind tocmai atunci cu un sol­dat dezertor Fiad Ion, din regimentul 5 ro­şiori, împreună cu d. colonel Dobriceanu, au scos victimele de sub automobilul care se răsturnase peste el. Imediat a plecat înspre oraş şi biciclistul. P. Grosu, care venea la drum, să înştiinţezi autorităţile. Au sosit la faţa locului d-nii: poliţai An­­ghelescu, locot. Mihălescu adjutantul garni­zoanei, R. Popovici, ofiţer de poliţie şi in ur­mă Dobrini, stagiar. Săteanul ucis, cu craniul sfărimat şi pi­cioarele tăiate, a trst adus la morgă. Victimele au fost pansate la spitalul din localitate și apoi au descins la hotel Splen­did, unda au fost vizitate de d-nii poliţai Anghelescu şi adjutant Mihăi Nestru. Se face o întinsă anchetă. Automobilul a rămas sfărimat pe mijlocul drumului. — Muche. ** Festivalul deja „Comoedia“ — Pontra Gr. Manolescu — . Duminică 10 Iunie­, orele 3 d. a., a avut loc­­un festival la teatrul „Comoledia" din be­neficiul căruia urmează să se ridice împru­­nă cu alte sume adunate pînă in prezent, un monument marelui artist Grigore Manole­­scu. Au citit d-rele Leister şi d-ra Lăpuşneanu din autori români, iar din operele lor, scri­itorii: B. Nemţeanu, V. Demetrius, Al. Th. Stamaliad, Cezar Al. Th. Stoica, şi Or.estc. A­DEVERUL" Senzaţional! Cinematograful LUX Str. Doamnei No. 5 PROGRAM NOU! Asta­zi Luni 11 Iunie PROGRAM NOU! Judecata lui Salomon celebra judecată biblică, 600 metri lungime. Cea mai perfect interpretată cu ar­tiştii Comediei Franceze: d-ra Madeleine Roche, Helene Massart şi d. Alexandre­ Patris din imnul „LUX81 cu ultimele noutăţi din lumea întreagă Dobitocescu şi Julieta se amuzascenă est de co­ alt mii băştinaşi ai Statului Victoria (Australia) Reprezentaţii orare începând de la ora 4. — Preţuri populare. Caiiiii ale iseriaşiior­­**ir Inaugurarea lor Serviciul divin.­ Erl a avut loc cu o deosebită solemnitate inaugurarea casei Centrale a meseriaşilor asi­gurăril­or mun­citoreşti. Solemnitatea a decurs la Cassa medicală centrală situată în strada Teodor Aman No. . A luat parte, pe lingă o numeroasă azis­­te­nţă, d-nii: 1­. S. Neniţescu, ministrul in­dustriei şi comerţului; d. Krupenski, preşe­dintele consiliului de administraţie al Ca­sei meseriaşilor; d. A. V. Gineia, directorul Casei meseriilor; d. dr. Nicolae Tomescu, membru în consiliul de administraţie al Casei, profesor universitar; d. Marin Ale­xan­drescu, membru în consiliul de admini­straţie, director al şcoalei industriale; d. Jaques Katz şi d­. I. St. Razidescu, membru­ în comitetul Asociaţiei patronale; d-na Di­na Cîmpineanu; d. dr. Bernfeld Rumea, me­dicul şef al Casei centrale; medicii Prejbia­­nu, Staicovici, Pastia, A. Mitrea, Gracoski, C. Nanu, etc„ cum şi preşedinţii corporaţi­ilor din Capitală. S’a oficiat un serviciu religios la orele 10 jumătate. D. C. M. KRUPENSKI, preşedintele con­siliului de administraţie al Casei centrale, luînd cuvînt­ul cel dinţii, arată în cuvinte bine simţite, importanţa şi foloasele legei e­­laborate de d. Neniţescu şi relevă că pen­tru prima oară în ţara romînească s'a rea­lizat principiul asigurărilor obligatorii a meseriaşilor şi muncitorilor, care formează o parte importantă a naţiunei. Meseriaşii, spune d-sa, vor găsi în Casele medicale cari se inaugurează inimi devota­te şi sfaturi folositoare-D. Krupenski declară deschise cele şase Case medicale din Bucureşti şi atrage aten­ţia celor însărcinaţi cu conducerea lor, să deie îngrijirea trebuitoare şi să facă acte de abnegaţie. Acest Început trebue ajutat şi maî este m­ult de făcut, dar speră că cu bu­năvoinţă tuturor se va face cu­ m­ai bine şi mai mult. Mulţumeşte consiliului de administraţie şi drluî dr. Tomescu pentru stăruinţa şi de­­votam.-îtui pus pentru organizaţia serviciu­lui medical al corporaţiei. D. dr. NIC. TOMESCU, profesor universi­tar, spune că prima grijă a Casei centrale a meserişilor, a fost organizarea serviciului medical pe lingă corporaţii. D-sa arată că astăzi medicina este nu nu­mai terapeutică dar şi educativă, astfel că sarcina cea mare a medicului este de a convinge pe meseriaş că nu are nevoe numai de medicamente ci şi de sfaturi pentru h­i­­gienă. Stărueşte asupra unor serii întregi de boli cari nu au nevoe de medicina farma­ceutică şi din acest punct de vedere arată importanţa sanatoriilor şi medicinei profi­lactice. Cea dintîi grijă a corpului medical a fost să dea o atenţie deosebită îngrijire a copilu­lui, „puericulturii" care în clasa mizeră a meseriaşilor se impune cu mai multă putere ca oriunde. D-sa citează date asupra enormei morta­lităţi la copii, care se constată în toată ţara. Ind­ice, mulţumind d-lui ministru Neni­ţescu, car­e a înfăptuit această lege, consi­liului de administraţie şi directorului gene­ral care duce la bun capăt opera. D. PĂUN BÂLEA, din partea meseriaşi­lor aduce laude d-luî Neniţescu, arătînd im­portanţa legii. D. MINISTRU NENIŢESCU, rosteşte o frumoasă cuvintare pe care o rezumăm în cele ce urmează. In urma lămuririlor date cu atît de multă lumină de d. preşedinte Krupenski şi d profesor dr. Tomescu, îmi rămîne foarte pu­ţine cuvinte de spus cu privire la legea a­­sigurărilor. Ştiţi că lucrurile bune se fac încet. Priviţi cîmpul, primăvara cînd razele soarelui topesc zăpada, cum pămîntul este întors brazdă cu brazdă de ai crede că nici­odată nu va ajunge ca întreg cîmpul să ajungă rodnic. Dar cu răbdare, cu perzistenţă şi cu mun­că, brazdă cu brazdă, lan cu lan, imensa cîmpie devine încîntătoare şi spicele aurii se leagănă în bătaia vîntuluî. Uitaţi-vă la un ştiubeî de albine; de abia eşit din greutatea ierneî, micile albine adună rodul de prin pădure, de pe flori, din cîmpiî, din tot ce este viaţă şi o depun, formînd a­­cea minunată şi fragedă construcţiune Tot aşa, o muncă de zi cu zi, de ceas cu ceas, de zi şi de noapte, va fi şi­ acea a Casei cen­­trale, iar rodul pe care cu răbdare şi cu­ în­cetul îl veţi culege va fi un rod minunat. Ghidul ce m’a stăpînit, a­ fost dragostea de om căci acela care are năzuinţa de a gu­verna nu trebueşte să se gîndească numai la pătura din care face parte sah din aceia din care a eşit, ci trebue să ne grijim cu a-. ceiaşî dragoste la toate straturile sociale şi] să se îngrijească de ele cu aceiaşi rîvnă,] căci slăbiciunea uneia se răsfrînge asupra­ celeilalte. ' j Căci după cum în organismul omenesc,­­ cînd un membru­ este bolnav, tot corpul su-j feră, tot aşa şi la organizatul unei na-* b­inî cind una din clasele sociale este bolo­navă, întrega naţiune se resimte. Şi fiindcă sîntem un popor care trebue să fim mulţi, foarte mulţi şi bine întăriţi, ca să putem face faţă restriştelor istorice, cari de totdeauna s’au abătut asupra noas­tră, de aceea m’am gîndit ca din d-voastră să fac o clasă tare care, împreună cu cele­lalte straturi sociale să asigurăm rezistam­ţa întregei naţiuni. Iată de ce am plecat dela protecţia lehu­­ziei ajungînd pînă la aceea a bătrîneţeî. Este dovedit că cea mai mare mortalitate face ravagii în primele şase luni de la naş­tere. Am gîndit să asigurăm mamei timpul de odihnă, pentru ca rodul ei să devie trab­uic şi mai tirziu să devie cetăţean. Ne-am gindit la „mama noastră" la soţia căreia am jurat credinţă în faţa altarului şi care după naştere trebue să se înapoeze la datoriile sale. Contribuţiunea la Casa de boală trebue să fie permanentă, pentru că şi boalele ne bîn­­tute mereu. Am căutat să stabilesc o legătură între Cassa de boală şi Cassa de bătrî­­neţe şi invaliditate. Pentru început contri­­bue lucrătorul şi statul acesta din urmă cu toate averile vacante din ţară cu cupoanele împrumuturilor nereclamate timp de 5 ani şi cu întreţinerea funcţionarilor acestei in­­stituţiuni. Şi după cum am spus şi la Ca­meră, voiţi fi fericit ca eu sau altul după mine, să facă ca şi statul să contribue pen­tru boală Am stabilit prin lege ajutoare mai mult pentru invaliditate decît pentru bă­­trinețe. Caritatea publică este un sentiment momentan, ea nu este de zi cu zi, de ceas cu ceas, ca să se poată sprijini pe ea o operă în lungul vremii. Vom face sanatorii, pentru cari casele de boală vor fi de un real ajutor, astăzi cînd în Capitală sunt peste 15.000 tuberculoşi. Nu ştiţ­ dacă eu voi putea vedea fructele copa­cului pe care l’am răsădit, dar sînt sigur că vă veţi adăposti sub umbra lui binefăcătoare şi veţi culege roadele lui. Vă sfătuesc să persistaţi în muncă şi veţi avea toată satis­facţia pentru voi, nu pentru altul. Plecînd, vă las o parte din sufletul meu­, plin de senzaţie altruistă, d-voastră şi D-zeu facă ca el să poată rodi pentru muncito­rime. Aplauze furtunoase acoperă ultimele cu­vinte ale discursului dlui Neniţescu. In urmă d-sa, însoţit de asistenţă, au vi­zitat instalaţia Cassei centrale cum şi cele­lalte ca®se periferice, unde d. dr. Tomescu a dat toate lămuririle necesare cu privire la modul de funcţionare. Medicii respectivi au arătat activitatea îmbucurătoare desfăşurată de aceste casse de­ 5 zile de cînd­ funcţio­nează „ La orele 2 ,sa exferit un banchet, după care s’au ţinut maî multe toasturi. D. dr. TOM­ESCU bea pentru rege şi arată că o predestinaţie a făcut ca un Hohenzol­­lern, în 1883, să dea edictul pentru obliga­tivitatea muncitorilor în Germania şi tot un Hohenzollern să patroneze prima lege de asigurare în ţara romînească. (D'-sa bea pentru corpul medical, pe care îi îndeamnă să se devoteze ogorului mun­­cei. D. dr. PASTIA toastează pentru d. dr. To­mescu, care a depus atîta muncă, pentru d-nii Krupenski şi A. V. Gîdei. D. KRUPENSKI bea pentru funcţionarii Cassei centrale cari dau dovadă de abnega­­ţiune şi fără de cari opera nu putea fi pusă în aplicare. D. A. V. GIDEI bea pentru medicii Cassei cari s’au dovedit a fi elita tinerime! medi­cale din Capitală, după cum a arătat reu­şita lor strălucită la examenul de medici se­cundari. D. TACHE GEORGESCU bea pentru d. Neniţescu al cărui nume va fi legat de a­­ceastă mare reformă, oricare ar fi modifi­cările ce i se vor aduce în viitor. D. D. S. NENIŢESCU: In toate fapteie vic­­tei mele nu m’am preocupat dacă pe mor­­mîntul meu vor creşte flori sau spini; acea­sta este treaba zilei de mîine. Toate îndelet­nicirile vieţeî au partea lor de idealitate, cînd lutul omenesc se lasă la fund şi nu­mai esenţ­a divină a senzibilităţeî ese la su­prafaţă. D-sa arată menirea covîrşitoare a cleru­lui şi învaţătătorimeî şi o apropie de aceea a medicului, despre a căruia misiune vorbe­şte cu o dragoste imensă. E ceva de apostolic, e ceva de divin, ca să poţi, chiar cînd, nu eşti în­­stare să alini suferinţa omenească, să inspiri încrederea şi să consolezi. Fiţi iubitori, căci în iubirea de aproape 1­3 stă temelia a tot ce este manifestare trai­nică omenească spune d-sa, adresîndu-se medicilor: luaţi racla civilizaţiei şi duceţi-o acolo unde domneşte întunericul şi mizeria. Pe medici se sprijină toată instituţia Cas­sei centrale. Termină, find pentru toţi acei cari lucrează direct sau indirect la condu­cerea Cassei centrale. •Dna dr. RAZ­VAN I.­POTECA mulţumeşte ministrului şi ii. asigură de devotamentul întregului corp medical, care­­va face tot ce ii va sta în putinţă. Banchetul se termină la orele 5, în mijlo­cul însufieţireî generale. FI. 2 Sigîăm­îna Filmelor Franceze Ventilatoare america-­­ ne, pentru aspir­area aerului­­ viciat şi introducerea aeru­lui curat, fac ca sala să fie­ în mod higienic ventilată şi­­ perfect răcoroasă. -A­stenţa.—Discursurile. — Vizitare? medicale. — Banchetul caselor D. D. NENIŢESCU n ...........................-------------------------­ €­ereți * tm rwro rr.v A UHUM

Next