Adevěrul, noiembrie 1912 (Anul 25, nr. 8313-8342)
1912-11-23 / nr. 8335
Anul al XXV-lea No. 8336 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenţiei de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Doamnei, No. 8 Et. I. — Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI: București, Strada Sărindar No. II 6 Bani Exemplarul «♦» # Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice dea Ion I. Caragiale Acela căruia i se fac astăzi funeralii naţionale stă singur în literatura dramatică romina ca un pisc ce işî scaldă fruntea în ploaia razelor de aur, dominind văile şi munţii! Nici înainte, nici în timpul vieţei lui Ion Luca Caragiale, nu s’a ivit un talent care să poată fi considerat ca precursor, sau urmaş al lui. In istoria noastră literară apariţia şi dispariţia lui Caragiale va fi asemuită cu aceea a unui meteor. Geniul său a fost totuşi o prevedere istorică pentru neamul şi ţara lui. Într’o epocă de întunecare a simţului critic, de miragiu social şi de civilizaţiune factice, providenţa a plămădit un Caragiale ca să observe şi să rîdă de cusururile alcătuiteî şi ale tiparurilor ieşite din repedea imitare a aspectelor apusene. El a fost cel dintîiu îndreptător de moravuri publice în Romînia constituţională, cel dintiiu care a şlefuit cristalul minunatelor oglinzi în cari ne-am recunoscut sufletele şî întocmirile şi pe cari ţinindu-ni-le dinaintea ochilor, ne învăţa, după preceptul marelui atenian din vechime: „cunoaşte-te pe tine însuţi". • Misiunea aceasta a geniului său, Caragiale a plătit’o destul de scump o bună bucată din viaţă, cînd Patria sa se credea achitată faţă de el cu un post de registrator la regie.... Astăzi încă sînt suflete mici de tacimifi sus puse în cart gloria lui Caragiale nu’şî găseşte loc. E dovada că Dandanachiî, Tipăteştii, Colţavenciî, Farfurizii şi Brînzoveneştii au evoluat, dar nu au dispărut. A dispărut însă Acela, care fără şovăire, dar nu şi fără milă, a creat întreaga această galerie de figuri contemporane — carne şi singe din corpul social al Romînieî. Intelectualitatea romînească a simţit că prin moartea lui Caragiale s’a deslipit dintr’însa una din forţele cari erau orgoliul ei. Naţiunea Iordină a pierdut pe cea mai mvţională dintre puterile sale literare. . Lutul care a adăpostit vremelnic vasta şi sclipitoarea inteligentă a lui Caragiale, adînca lui pătrundere şi nemuritoarele lui plăzmuiri, va fi coborit astăzi pe un pat de flori in pămîntul ţarei din care a răsărit. Cu noi şi după noi va rămine insă deapururea sufletul lui frumos şi marea podoabă neasemuită a gradinei romineştî. Adeverul Militarizarea Romîniei In „La Roumanie“, organul oficios al partidului conservator-democrat a apărut un articol în care, în esenţă, se spune, că schimbarea echilibrului între Bulgaria şi Romînia, va avea ca rezultat o mai mare atenţiune ce vom fi siliţi să dăm puterei noastre armate... Printre linii dar, putem citi teama pe care o are guvernul conservator, ori cel puţin o parte din el, ca Bulgaria devenind mai mare şi mai puternică decit Romînia să nu nutrească gînduri nou de cucerire. Pentru a-i rezista ori a o ţine în respect, trebue să fim ţari şi azi, ca şi erî, tăria stăm în armată, în forţa brutală a tunului şi a armei cu repetiţie. Aceste păreri, venite dintr’un izvor atît de apropiat d-luî ministru de interne, ne dau de gîndit şi sînt menite să facă oarecare senzaţie. In adevăr, din cele scrise, se pot trage deosebite concluziuni, mai interesante poate, ca chestie ce actualitate, decit chiar ideea în sine a unei recrudescente militariste pentru viitor în Romînia. E evident, că atitudinea noastră, depinde de atîtea împrejurări. Dacă Bulgaria înţelege că pentru dînsa epoca cuceririlor a încetat odată cu războiul de astăzi şi că preocuparea ei de căpetenie trebue să fie de a se dezvolta în lăuntru şi a fi independentă în afara, atunci lucrurile se simplifică. Vecinii noştri vor înţelege că pentru a ajunge acest ideal, în lăuntru şi în afară, au tot interesul de a trăi bine cu vecinii lor şi, în prima linie, cu Romînia. Alianţa statelor dela Dunăre, Marmara şi Marea Egee, devine o necesitate a vieţei lor. Destul, graţie neînţelegerilor suscitate de către Austria şi Rusia, micele state dunărene s’au duşmănit şi s’au războit. Cînd au dat mina, împotriva puterilor celor mari, victoria lor a fost cîştigată, cauza lor rezolvită... E vorba ca acest început să fie urmat şi cimentat de o sinceră prietenie. ’ In cazul dat, de o limpede vedere a situaţiuneî, Orientul, devenit liber şi stăpîn pe destinele lui, nu are pentru ce să-şi cheltuiască ultimul ban pentru tunuri şi arme, afară de ceea ce necesitează, nu lupta eventuală între statele de dincolo şi de dincoace de Dunăre, ci pentru a se impotrivi puterilor europene, dacă ele ar avea prostul gust şi criminala intenţie, de-a face iarăşi aceste state, roabe economice şi politice ale lor, ceea ce nu va mai fi — sperăm noi. • • • Dar desigur trebue st avem In vedere şi altă eventualitate. Bulgaria victorioasă, beată de izbînda armatelor ei, nutreşte, gindurî de cucerire şi intenţii rele împotriva noastră. Ea în loc să vadă clar situaţiunea, crede — imprudenta — Că există o altă Turcie «* ne«*« Dunăre. Atunci desigur, simţul de conservaţiune, cea mai elementară prudenţă, ne impune să fim tari, să fim mai tari chiar decit vecinii noştri. De altfel, o asemenea linie de conduită, ar fi trebuit să o avem acum zece ani. Dacă atunci procedam aşa cum ar fi trebuit, multe nu se întîmplau şi ceea ce bănuim astăzi, nu ar putea să aibă fiinţă... O atare stare de lucruri, trebue să o deplîngem. Dacă ea sar realiza, ar fi ruina noastră economică. Destul de mizerabil stăm noi, şi acum, cînd cea mai mare parte din budgetul Statului se cheltueşte pentru armată şi armament şi cînd întreaga dezvoltare economică şi culturală a ţarei stă pe Ioc din cauza aceasta. Bineînţeles, că dacă va trebui, vom trece şi pe aici. Nu-i mai puţin adevărat că această perspectivă nu e de loc îmbucurătoare şi mai tragem nădejde, că nimic nu justifică, pină acum cel puţin, pesimismul oficiosului guvernamental, asupra viitorului. CONST. MILIE Citiţi in corpul zaiunui Theum DE PE Teatrul războiului Masacrarea aromânilor Liberarea popoarelor creştine de sub jugul turcesc, a fost deviza cu care grecii au pornit în războiul actual. Şi iată că, ceea ce deunăzi întrebuinţam numai ca o figură stilistică, devine o crudă realitate : Biruitori, grecii scot pe şefii de bandă din codru şi-i institue în autoritate prin satele romineştî. Arominiî cărora, barbarii de turci le-au recunoscut şcolile şi biserica, sint măcelăriţi acum, tăiaţi in bucăţi şi carnea lor aruncată la dini, goniţi de prin satele lor, scoşi de sub scutul legilor. De sigur că grecii îşi permit această obrăznicie pentru că nuu-s în stare să suporte victoria lor, dar mai ales şi pentru că se ştiu departe de braţul înarmat al Romînieî. Şi totuşi aceşti greci ar trebui să-şi dea seamă că datoresc victoriile obţinute, neutralităţeî noastre, că fără această neutralitate Bulgaria era paralizată și că fără Bulgaria, Grecia nici nu se putea gîndi să facă războiu. Dar noi nu avem să ne adresăm j judecăteî grecilor cari sint iremediabili in nebunia lor criminală. Noi ne adresăm guvernatul nostru și-l somăm să recurgă de urgentă la măsuri de represiune ale căror efecte să se simtă imediat. In tot cazul să nu se lungească tratativele diplomatice cari întotdeauna au servit la sugrumarea celor mai drepte cauze. Ad. NAZbIT II Megaloftrechia! Insa la Domokos, cînd fustanelele evzonilor au suferit accidente grave, grecii au dovedit câ ceea ce i-a pierdut a fost njegalogrechia lor. Acuma, boala aceasta a eşit iar la iveală. Greci! nu primesc armistiţiu; ei vor să nnrrtcească singur! pe turÎ ipe aromini’ 11 tale iptr pîeţice publice; cu robim trup relaţiile, iar cu bulgari! abia aşteaptă să le declare războiu spre a le lua Salonicul, în care Diadochul a binevoit să intre „triumfător“ după ce bulgarii puseseră mina pe el. Iar dacă o crîcni Europa, Grecia îî declară războien bloc și pornește cu flota! Aproape să-învine Europe! „mal de mer“. •Pac. grea. Fuziunea preferată acum cîteva luni de d. Take Ionescu, pare a nu mai fi agreată anim de şeful democraţilor. Faţă de atitudinea d-luî Filipescu desigur că fuziunea nu va mai fi grăbită de takişti. De altfel, zilele trecute, s’au făcut demersuri pe lingă d. George Cantacuzino de către unii dintre partizanii fostului șef al conservatorilor ca să se realizeze acum fuziunea sub șefia d-luî Cantacuzino. D. Filipescu a fost insă acel care a determinat pe d. Cantacuzino să declare că nu mai poate reprimi șefia, vîrsta înaintată nepermitindu-i să accepte un rol combativ cum reclamă rolul de şef de partid. In realitate d. Filipescu a hotărit pe d. Cantacuzino să renunţe la realizarea fuziunei spunindu-î că conservatorii au să-l acuze că a consimţit la înlăturarea d-lui Carp pentru a-l lua şefia. Ne putem dar aştepta ca atunci cînd d. Filipescu va reintra in acțiune să agite reconstituirea partidului conservator sub d. Carp. A. V. D. Filipescu se retrage Cum se va complecta guvernul Demonstraţia pe care a făcut-o dăunăzî d. Filipescu ducindu-se la cinematograf în loc să participe la consiliul de miniştri, pune în evidenţă starea sufletească a ministrului domeniilor. La consiliul de miniştri care s’a tiruit erî d. Filipescu a stat pină ce s’a semnat jurnalul prin care se acordă un credit de 250.000 lei în scop de a organiza acţiunea Academiei naţionale de agricultură, acţiune care va fi încredinţată d-lor Delavrancea şi Vlahuţă. Apoi d. Filipescu s’a retras din consiliu. E foarte probabil că peste cîteva -zile, poate chiar înainte de deschiderea parlamentului d-sa se va retrage şi dir guvern. D- Filipescu, e frămintat se zice de un sentiment de... remuşcare faţă de d. Carp, — cel puţin acest civint îl invoacă faţă de acei cari cântă să afle de ce nu e mulţumit. Deşi d. Filipescu a fost cel dinţii care a preferat guvernul de colaborare unui guvern de fuziune, totuşi combinaţia odată realizată l-a nemulţumit din primele zile şi acum d sa nu mai poate suporta atmosfera colaborărei. Cum însă nu mai depinde de d. Filipescu desfacerea acestei colaborări şi cum nu mai este posibil ca d-sa să dea o lovitură de graţie actualului guvern, fără a se expune să rămînă izolat, d. Filipescu va sta cîtva timp in espectativă, bine înţeles într’o espectativă corespunzătoare cu... temperamentul d-sale. & In afară de guvern, păstrînd in realitate o atitudine liniştită, d. Filipescu crede că va atrage elementele nemulţumite dintr’o parte şi dintr’alta, va putea, la un momerit dat, să decline orice solidaritate cu actele guvernului, va initea, după cum îi va conveni, să aprobe sau să dezaprobe chiar acţiunea in politica externă, rezervîndu-şî eşirîatit în cazul cină această politică ar fi încoronată de succes cit şi in cazul cînd lucrurile nu s’ar desfăşura ’apă dorinţa noastră, — ceea centru moment pare esclus. In fine d- Filipescu nefiind iritr’w avem in care n’are preponderent ci neputind trăi într’o atmosferă i rare d-sa nu dictează, se va mişca mult mai liber chiar dacă împrejurările actuale ti vor impedica de-a face acte de făţişă ostilitate. Chestiunea fuziunea însă devine ______ prin retragerea d-l Filipescu mal pi Zeii- Codrean«, Rigole«*. Financiarii şi remizele Am cetit cu mare interes raportul adresat Camerei de comerţ de către comisiunea aleasă de dînsa pentru a interveni pe lingă guvern în vederea unei ajutări eficace a pieţei. In acest raport am găsit mai ales un pasagiu privitor la remize care reclamă imperios să fie relevat Iată-1: „Lipsa de remize a înrîurit asupra schimbului, care actualmente notează în cota, oficială pentru cek- Paris 101.65, pe cînd cota reală, după care vînd băncile, e de 104. „Cek-Berlin, cota oficială 124.65 pe cînd în realitate se plătește 128.15-„Cek-Londra.... 25.62.... 26.20; ceh- Viena.. 106.20.... 108.45. „Diferenţa enormă între cota oficială şi cea reală se explică, fiind că după cea oficială vinde Banca Naţională, iar cota reală arată preţurile reale după cifre vînd celelalte banc!“. Iată deci mărturisit întrun raport oficial, ceea ce spuneam era, că schimbul a ajuns să coteze cifre absolut fantastice, căci e fantastic ca întro ţară care are valută de aur, cecul Paris să coteze 104; cecul Berlin 128.15; cecul Viena 108 şi cecul Londra 26.20. Și mai ales este fenomenală deosebirea ce se face în pasagiul citat între cota oficială şi cea reală. E o nouă descoperire financiară, de care nu s’a auzit încă nicăiri, ca între cota bursei şi cea efectivă să fie deosebiri de trei şi patru la sută- Cota bursei trebue să exprime rezultatul real al jocului cerereî şi ofertei,—şi este un adevărat fals dacă se trece într’însa un curs al unei singure Bănci, fie ea chiar cea Naţională, cînd acest curs diferă, cum am spus, cu 3 şi 4 la sută, de cel real. Ne gîndim numai la perderile enorme ce ar rezulta pentru cineva care ar avea de cerut bani pe cari i-a acoperit în străinătate la cursul real, — cînd justiţia nu s’ar putea orienta decit după cursul oficial. Raportul delegaţiei Camerei de comerţ, după ce se exprimă cum rezultă din pasagiul de mai sus, ţine să aducă laude Băncei Naţionale, sub cuvînt că aceasta ar da la mic şi la mare remise. Apoi dacă dă la mic şi la mare remise, cum se explică cursul „real“ atît de urcat? Cui vînd Băncile private remizele cînd oricine se poate avea cu 3 şi 4 la sută mai eftin de la Banca Naţională? Evident că acelor cari sînt refuzaţi de dînsa. Dar mai adaogă Ceva raportul, anume că şi în alte ţări Băncile de emisiune caută să’şi apere stocul de aur. Foarte adevărat, — dar nu există Bancă de emisiune care să’şi apere stocul de aur refuzînd să onoreze biletul şi recurgînd la ameninţări pentru a intimida lumea şi a trimete oamenii ca să plătească cursul real la Băncile particulare adică un agiu de 3 pină la 4 la sută peste cursul pe care însăşi Banca Naţională îl recunoaşte ca cel care ar trebui să fie. Dar ce să ne mirăţi! Procedarea aceasta e cea obişnuită la noi în toate. Minciună peste tot, minciună chiar faţă cu evidenţa. Ro. Adevăruri Manifestaţie - Deputaţi! şi senatori liberali au fost convocată spre a se prezenta cu toţii în ziua deschidere!. Corpuriloregiuitoare acasă la d-l Ionel Bratianu, de unde vor porni în corporea Cameră — cu tramvaiul pavoazat ! Unde dai şi unde... D. Mişu Ferichidi se află foarte zgri’jat. Pe de-o parte poliţia sa pus pe nul tripourilor iar pe de altă vate guvernul umblă cu idemi ,de a pulza mai mulţi frunaşi vreri.... Asentiment „Viitorul“ arată că în chestia comensaţiilor României, d. Icxpga are asentimentul d-lor Gheşoff şi Daîeff. Pardon, şi a d-luî ZelUnsohî, zis Vineri 23 îToemime io, DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Abonamente cu premii: ....................................................................... tO. ......................................................... I.-................................................ . a*Pentru străinătate prețul este îndoit .i‘ TELEFON: Capitala...................No. 14 10 »,••••» 34/73 Provincia . . . . „ 14,99 v r Străinătatea . . . „ 12/40 \ " /' .. , n. ,, — ... corespondenții săi «i*i» Precedentul articol îl încheiam cu întrebarea: „Pe cari dintre fraţii noştri subjugaţi să-i ajutăm mai întîiu ?“ Neputind ajuta pe toţi deodată, trebuie să ne hotărîm cărora dintre ei să le dăm preferinţa. Eu cred că la această întrebare răspunsul e uşor. Noi trebue să ajutăm mai inuii pe aceia dintre fraţi cari sunt mai ameninţaţi în existenţa lor naţională. Trebue să alergăm mai întîiu acolo unde primejdia e mai mare, unde ajutorul nostru e mai urgent. Dacă cineva ar vedea pe fraţii săi duşi de valurile furioase ale unui fluviui, nu s’ar repezi oare mai întîiu spre acela dintre ei care este gata să se înece, întîrziînd ajutorarea celor cari mai pot lupta cu vălurile ? Tot aşa trebue să facă’şi Romînia. Pină erî cei mai ameninţaţi de desnaţionalizare erau fraţii noştri din Basarabia, astăzi sînt tot atît de ameninţaţi şi cei din Macedonia sau mai bine zis fraţii noştri cuţovlahi, căci nu sunt romîni numai în Macedonia, ci şi în provinciile învecinate. Şi cum de soarta acestora va trebui să se hotărască acum, după terminarea războiului din Balcani, negreşit că Romînia va trebui să facă cele mai mari sforţări pentru ca să obţină maximul posibil de garanţii pentru salvgardarea naţionalităţii lor. . Am spus-o înaintea tuturor că eu nu văd aceste garanţii decit în crearea unui stat autonom macedoalbanez, fie independent şi sub protecţiunea marilor puteri, fie sub suzeranitatea Turciei, cum s’a înfiinţat şi Bulgaria după războiul rusoromîno-turc. Zic un stat macedoalbanez, fiindcă ar fi mai puternic decit dacă s’ar crea o Macedonie şi o Albanie deosebite. Spre a obţine acest lucru e foarte firesc ca Romînia să se alăture de acel grup de puteri care doreşte aceeaşi soluţie şi, din cite se ştiu, grupul acesta e al triplei alianţe, în care intră Austro-Ungaria, Italia şi Germania. Dar aceasta e numai o parte a chestiune! şi nu laturea aceasta a chestiunii noastre naţionale a determinat pe Romînia să se apropie, încă de mult, de la răpirea Basarabiei, de grupul triplei alianţe. Nu atuncî, dar nici măcar acum şase săptămînî, nici noi, nici tetrana Europă nu prevăzuserăm actuala desmembrare a Turciei. De altmintrelea pentru rezolvarea acestei chestiuni, aşa cum am dori-o noi, nici nu era nevoe de alipirea noastră la tripla alianţă, căci cu toată această alipire se poate ca Macedonia să fie totuşi împărţită între statele aliate din Balcani, cum iar ar fi fost posibil ca să obţinem autonomia ei, dacă ne-am îi aliat cu grupul triplei înţelegeri sau cu statele, creştine din Balcani. Cu totul altele au fost motivele pentru cari Romînia s’a alipit pe lingă tripla alianţă şi In special pe lingă Austro-Ungaria. După răpirea Basarabiei, Romînia a pierdut încrederea în Rusia şi s’a văzut nevoită să se apropie de Austro-Ungaria, nu numai în vederea eventualei recuceriri a Basarabiei, dar înainte de toate pentru asigurarea propriei sale existenţe, pe care o vedea ameninţată de slavism, de colosul din coastele ei. Fortificaţiile noastre, pentru cari s’au cheltuit atîtea sute de milioane, n’au avut în vedere decit eventualitătea unei invaziuni moscovite. Spre a explica această politică a Romînieî, trebue să se ţină seamă de situaţiunea de atunci a Europei. In Franţa ideea „revanşei“ nu era încă adormită, se credea în probabilitatea unui nou războiu francogerman, care ar fi atras după sine un razboi ruso-austriac, la care noi am fi participat alături de Austria în scopul de a recuceri Basarabia. Dar într’un asemenea razboiu de AL. CIURCU noi ara fi putut merge şi alături de Rusia în contra Austro-Ungarieî, pentru a cuceri ţările romineştî din această monarchie. De ce bărbaţii noştri de stat au ales calea cealaltă ? . Pun mai multe motive : initiu, fiindca au avut credinţa că alipindiine pe lingă Austria şi Germania, ne alăturăm pe lingă cei mai tari, şi al doilea pentru că au crezut că datoria noastră este să alergăm mai întîiu în ajutorul fraţilor cari sunt mai ameninţaţi în existenţa lor naţională. In fine, ei au putut să vadă o ameninţare a existenţei statului român din partea Rusiei şi nici de cum din partea Austriei. Dacă aliatul nostru, drept recunoştinţă, ne răpise Basarabia, ce garanţie aveam că după o nouă alianţă nu ne va răpi Moldova ? Cu toate opintirile fanatice ale oligarhiei maghiare, romînii din Ungaria formează un bloc naţional aşa de puternic, incit niciodată nu va putea fi dărîmat. Nici în Bucovina naţiunea romînă nu e ameninţată în existenţa ei. Cetăţuile romîneşti din imperiul austro-ungar pot rezista încă multe veacuri fără ai capitula. Nu tot aşa stau lucrurile în Basarabia, unde romînii sunt ameninţaţi în existenţa lor naţională şi unde nu vor putea rezista multă vreme operei moscovite de desnaţionalizare.‘Aici intervenţia e urgent reclamată, dacă nu voim să pierdem pentru totdeauna pe fraţii noştri de peste Prut. Şi speranţa în posibilitatea unei astfel de intervenţii a determinat pe bărbaţii noştri de stat să se alipească de tripla alianţă. Iată cum se explică politica noastră externă de pină acum. 15 Noembrie 1912, AL. CIURCU Incriminări mizerabile Politicianii brătienişti vor să se ştie bine că sunt capabili de toate născocirile şi de cea mai dezgustătoare rea credinţă. Printre cele mai curente incriminări ale lor este aceea de vânzător şi calomniator de ţară. Asta e cel mai puţin ce te poţi aştepta de la un polemist brătienist. După ce însuşi „Viitorul“ a publicat cele debitate în întrunirea naţionalistă de la Iaşi de către ciracul d-luî Iorga, Zelinschi Codreanu, cu privire la împuşcarea ofiţerilor de către soldaţi şi la acţiunea acestora contra statului, acum tabără asupra socialiştilor acuzîndu-î că bîrfesc ţara afirmînd că mulţi din acei cari fac pe partizanii războiului au avut grija să ceară mai inutim reformarea lor din armată. Şi aici „Viitorul“ greşeşte adresa. II trimitem la două articole apărute în două numere consecutive (121 şi 123—124) din foaia d-luî lorga, unde va găsi sub titlurile : „Laşitate“ şi „Răsunet la Laşitate“, destăinuiri cu privire la starea de spirit între unii ofiţeri de rezervă In ele se arată, cu unele indicaţii destul de precise, ticăloşia aceasta a unor ofiţeri în rezervă şi e bine că s’a arătat, ca să se taie pofta ca asemenea ticăloşii să mai iasă la iveală. De aceste destăinuiri s’au slujit probabil şi oratorii socialişti, veştejind şi eî asemenea ticăloşii. Pentru politicianii liberali, acesta e un prilej de a arunca acuzaţii mizerabile de antipatriotism, etc. cu bună ştiinţă că sunt de rea credinţă. E o îndeletnicire ieftină, dar păcătoasă. A. B. In fața lui Havanna Austria. Asf imprird-te, elybule, oă te duet de-a