Adevěrul, noiembrie 1912 (Anul 25, nr. 8313-8342)

1912-11-23 / nr. 8335

Anul al XXV-lea No. 8336 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenţiei de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Doamnei, No. 8 Et. I. — Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI: București, Strada Sărindar No. II 6 Bani Exemplarul «♦» # Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice dea Ion I. Caragiale Acela căruia i se fac astăzi funeralii naţionale stă singur în literatura dramatică romina ca un pisc ce işî scaldă fruntea în ploaia razelor de aur, dominind văile şi munţii! Nici înainte, nici în timpul vieţei lui Ion Luca Ca­ragiale, nu s’a ivit un talent care să poată fi consi­derat ca precursor, sau urmaş al lui. In istoria noastră literară apariţia şi dispariţia lui Caragiale va fi asemuită cu aceea a unui meteor. Geniul său a fost totuşi o prevedere istorică pen­tru neamul şi ţara lui. Într’o epocă de întunecare a simţului critic, de miragiu social şi de civilizaţiune factice, providenţa a plămădit un Caragiale ca să observe şi să rîdă de cusururile alcătuiteî şi ale ti­­parurilor ieşite din repedea imitare a aspectelor a­­pusene. El a fost cel dintîiu îndreptător de moravuri pu­blice în Romînia constituţională, cel dintiiu care a şlefuit cristalul minunatelor oglinzi în cari ne-am recunoscut sufletele şî întocmirile şi pe cari ţinin­­du-ni-le dinaintea ochilor, ne învăţa, după preceptul marelui atenian din vechime: „cunoaşte-te pe tine însuţi". • Misiunea aceasta a geniului său, Caragiale a plă­tit’o destul de scump o bună bucată din viaţă, cînd Patria sa se credea achitată faţă de el cu un post de registrator la regie.... Astăzi încă sînt suflete mici de tacimifi sus puse în cart gloria lui Cara­giale nu’şî găseşte loc. E dovada că Dandanachiî, Tipăteştii, Colţavenciî, Farfurizii şi Brînzoveneştii au evoluat, dar nu au dispărut. A dispărut însă Acela, care fără şovăire, dar nu şi fără milă, a creat întreaga această galerie de figuri contemporane — carne şi singe din corpul social al Romînieî. Intelectualitatea romînească a simţit că prin moartea lui Caragiale s’a deslipit dintr’însa una din forţele cari erau orgoliul ei. Naţiunea Iordină a pierdut pe cea mai mvţională dintre puterile sale literare. . Lutul care a adăpostit vremelnic vasta şi sclipi­toarea inteligentă a lui Caragiale, adînca lui pă­trundere şi nemuritoarele lui plăzmuiri, va fi coborit astăzi pe un pat de flori in pămîntul ţarei din care a răsărit. Cu noi şi după noi va rămine insă deapururea sufletul lui frumos şi mare­a­ podoabă neasemuită a gradinei romineştî. Adeverul Militarizarea Romîniei In „La Roumanie“, organul ofi­cios al partidului conservator-de­mocrat a apărut un articol în care, în esenţă, se spune, că schimbarea echilibrului între Bul­garia şi Romînia, va avea ca re­zultat o mai mare atenţiune ce vom fi siliţi să dăm puterei noastre armate... Printre linii dar, putem citi teama pe care o are guvernul conservator, ori cel puţin o parte din el, ca Bulgaria devenind mai mare şi mai puternică decit Romî­nia să nu nutrească gînduri nou­ de cucerire. Pentru a-i rezista ori a o ţine în respect, trebue să fim ţari şi azi, ca şi erî, tăria stăm în armată, în forţa brutală a tunului şi a armei cu repetiţie. Aceste păreri, venite dintr’un iz­vor atît de apropiat d-luî ministru de interne, ne dau de gîndit şi sînt menite să facă oarecare senzaţie. In adevăr, din cele scrise, se pot trage deosebite concluziuni, mai interesante poate, ca chestie c­e ac­tualitate, decit chiar ideea în sine a unei recrudescente militariste pentru viitor în Romînia. E evident, că atitudinea noastră, depinde de atîtea împrejurări. Da­că Bulgaria înţelege că pentru dîn­sa epoca cuceririlor a încetat oda­tă cu războiul de astăzi şi că pre­ocuparea ei de căpetenie trebue să fie de a se dezvolta în lăuntru şi a fi independentă în afara, atunci lu­crurile se simplifică. Vecinii noştri vor înţelege că pentru a ajunge a­­cest ideal, în lăuntru şi în afară, au tot interesul de a trăi bine cu veci­nii lor şi, în prima linie, cu Romî­nia. Alianţa statelor dela Dunăre, Marmara şi Marea Egee, devine o necesitate a vieţei lor. Destul, gra­ţie neînţelegerilor suscitate de că­tre Austria şi Rusia, micele state dunărene s’au duşmănit şi s’au răz­boit. Cînd au dat mina, împotriva puterilor celor mari, victoria lor a fost cîştigată, cauza lor rezolvită... E vorba ca acest început să fie ur­mat şi cimentat de o sinceră prie­tenie. ’ In cazul dat, de o limpede vedere a situaţiuneî, Orientul, devenit li­ber şi stăpîn pe destinele lui, nu are pentru ce să-şi cheltuiască ultimul ban pentru tunuri şi arme, afară de ceea ce necesitează, nu lupta even­tuală între statele de dincolo şi de dincoace de Dunăre, ci pentru a se impotrivi puterilor europene, dacă ele ar avea prostul gust şi crimina­la intenţie, de-a face iarăşi aceste state, roabe economice şi politice ale lor, ceea ce nu va mai fi — spe­răm noi. • • • Dar desigur trebue st avem In vedere şi altă eventualitate. Bulga­ria victorioasă, beată de izbînda armatelor ei, nutreşte, gindurî de cucerire şi intenţii rele împotriva noastră. Ea în loc să vadă clar si­­tuaţiunea, crede — imprudenta — Că există o altă Turcie «* ne«*« Du­năre. Atunci desigur, simţul de conservaţiune, cea mai elementară prudenţă, ne impune să fim tari, să fim mai tari chiar decit vecinii no­ştri. De altfel, o asemenea linie de conduită, ar fi trebuit să o avem a­­cum zece ani. Dacă atunci proce­dam aşa cum ar fi trebuit, multe nu se întîmplau şi ceea ce bănuim astăzi, nu ar putea să aibă fiinţă... O atare stare de lucruri, trebue să o deplîngem. Dacă ea sar reali­za, ar fi ruina noastră economică. Destul de mizerabil stăm noi, şi a­­cum, cînd cea mai mare parte din budgetul Statului se cheltueşte pentru armată şi armament şi cînd întreaga dezvoltare economică şi culturală a ţarei stă pe Ioc din cau­za aceasta. Bine­înţeles, că dacă va trebui, vom trece şi pe aici. Nu-i mai puţin adevărat că această perspectivă nu e de loc îmbucurătoare şi­­ mai tragem nădejde, că nimic nu justifi­că, pină acum cel puţin, pesimismul oficiosului guvernamental, asupra viitorului. CONST. MILIE Citiţi in corpul z­aiunui Theu­m DE PE Teatrul războiului Masacrarea aromânilor Liberarea popoarelor creştine de sub jugul turcesc, a fost deviza cu care grecii au pornit în războiul ac­tual. Şi iată că, ceea ce deunăzi în­trebuinţam numai ca o figură sti­listică, devine o crudă realitate : Biruitori, grecii scot pe şefii de bandă din codru şi-i institue în au­toritate prin satele romineştî. Arominiî cărora, barbarii de turci le-au­ recunoscut şcolile şi biserica, sint măcelăriţi acum, tăiaţi in bu­căţi şi carnea lor aruncată la dini, goniţi de prin satele lor, scoşi de sub scutul legilor. De sigur că grecii îşi permit a­­ceastă obrăznicie pentru că nuu-s în stare să suporte victoria lor, dar mai ales şi pentru că se ştiu de­parte de braţul înarmat al Romî­nieî. Şi totuşi aceşti greci ar trebui să-şi dea seamă că dator­esc victo­riile obţinute, neutralităţeî noastre, că fără această neutralitate Bulga­ria era paralizată și că fără Bulga­ria, Grecia nici nu se putea gîndi să facă războiu. Dar noi nu avem să ne adresăm j judecăteî grecilor cari sint ireme­diabili in nebunia lor criminală. Noi ne adresăm guvernatul nostru și-l somăm să recurgă de urgentă la măsuri de represiune ale căror efec­te să se simtă imediat. In tot cazul să nu se lungească tratativele di­plomatice cari întotdeauna au­ ser­vit la sugrumarea celor mai drepte cauze. Ad. NAZbIT II Megaloftrechia! Insa la Domokos, cînd fustanelele evzonilor au suferit accidente grave, grecii au dovedit câ ceea ce i-a pier­dut a fost njegalogrechia lor. Acuma, boala aceasta a eşit iar la iveală. Greci! nu primesc armistiţiu; ei vor să nnrrt­cească singur! pe turέ ipe aro­­mini’ 11 tale iptr pîeţice publice; cu ro­b­im t­rup relaţiile, iar cu bulgari! a­­bia aşteaptă să le declare războiu spre a­ le lua Salonicul, în care Diadochul a binevoit să intre „triumfător“ după ce bulgarii puseseră mina pe el. Iar dacă o crîcni Europa, Grecia îî declară război­­en bloc și pornește cu flota! Aproape să-î­nvine Europe! „mal de mer“. •­­Pac. grea. Fuziunea preferată acum cî­­teva luni de d. Take Ionescu, pare a nu mai fi agreată anim de şeful democraţilor. Faţă de atitudinea d-luî Filipescu desigur că fuziunea nu va mai fi grăbită de takişti. De altfel, zilele trecute, s’au fă­cut demersuri pe lingă d. George Cantacuzino de către unii dintre partizanii fostului șef al conserva­torilor ca să se realizeze acum fu­ziunea sub șefia d-luî Cantacuzino. D. Filipescu a fost insă acel care a determinat pe d. Cantacuzino să declare că nu mai poate reprimi șe­fia, vîrsta înaintată nepermitin­­du-i să accepte un rol combativ cum reclamă rolul de şef de par­tid. In realitate d. Filipescu a hotărit pe d. Cantacuzino să renunţe la realizarea fuziunei spunindu-î că conservatorii au să-l acuze că a consimţit la înlăturarea d-lui Carp pentru a-l lua şefia. Ne putem dar aştepta ca atunci cînd d. Filipescu va reintra in ac­țiune să agite reconstituirea parti­dului conservator sub d. Carp. A. V. D. Filipescu se retrage Cum se va complecta gu­vernul Demonstraţia pe care a făcut-o dăunăzî d. Filipescu ducindu-se la cinematograf în loc să participe la consiliul de miniştri, pune în evi­denţă starea sufletească a ministru­lui domeniilor. La consiliul de miniştri care s’a tiruit erî d. Filipescu a stat pină ce s’a semnat jurnalul prin care se a­­cor­dă un credit de 250.000 lei în scop de­ a organiza acţiunea Acade­miei naţionale de agricultură, acţiu­ne care va fi încredinţată d-lor De­­lavrancea şi Vlahuţă. Apoi d. Filipescu s’a retras din consiliu. E foarte probabil că peste cîteva -zile, poate chiar înainte de deschi­derea parlamentului d-sa se va re­trage şi dir­ guvern. D- Filipescu, e frămintat se zice de un sentiment de... remuşcare fa­ţă de d. Carp, — cel puţin acest civint îl invoacă faţă de acei cari cântă să afle de ce nu e­ mulţumit. Deşi d. Filipescu a fost cel dinţii care a preferat guvernul de colabo­rare unui guvern de fuziune, totuşi combinaţia odată realizată l-a ne­mulţumit din primele zile şi acum d sa nu mai poate suporta atmos­fera colaborărei. Cum însă nu mai depinde de d. Filipescu desfacerea acestei cola­borări şi cum nu mai este posibil ca d-sa să dea o lovitură de graţie actualului guvern, fără a se expune să rămînă izolat, d. Filipescu va sta cîtva timp in espectativă, bine înţe­les într’o espectativă corespunză­toare cu... temperamentul d-sale. & In afară de guvern, păstrînd in realitate o atitudine liniştită, d. Fi­lipescu crede că va atrage elemen­tele nemulţumite dintr’o parte şi dintr’alta, va putea, la un momerit dat, să decline orice solidaritate cu actele guvernului, va initea, după cum îi va conveni, să aprobe sau să dezaprobe chiar acţiunea in po­litica externă, rezervîndu-şî eşirîa­­tit în cazul cină această politică ar fi încoronată de succes cit şi in ca­zul cînd lucrurile nu­ s’ar desfăşura ’apă dorinţa noastră, — ceea c­­entru moment pare esclus. In fine d- Filipescu nefiind iritr’w avem in care n’are preponderent ci neputind trăi într’o atmosferă i rare d-sa nu dictează, se va mişca mult mai liber chiar dacă împreju­rările actuale ti vor impedica de-a face acte de făţişă ostilitate. Chestiunea fuziunea însă devine ______ prin retragerea d-l Filipescu mal pi Zeii- Codrean«,­ Rigole«*. Financiarii şi remizele Am cetit cu mare interes rapor­tul adresat Camerei de comerţ de către comisiunea aleasă de dînsa pentru a interveni pe lingă guvern în vederea unei ajutări eficace a pieţei. In acest raport am găsit mai ales un pasagiu privitor la remize care reclamă imperios să fie relevat Iată-1: „Lipsa de remize a înrîurit asu­pra schimbului, care actualmente notează în cota, oficială pentru cek- Paris 101.65, pe cînd cota reală, după care vînd băncile, e de 104. „Cek-Berlin, cota oficială 124.65 pe cînd în realitate se plătește 128.15-„Cek-Londra.... 25.62.... 26.20; ceh- Viena.­. 106.20.... 108.45. „Diferenţa enormă între cota ofi­cială şi cea reală se explică, fiind că după cea oficială vinde Banca Na­ţională, iar cota reală arată preţu­rile reale după cifre vînd celelalte banc!“. Iată deci mărturisit întrun ra­port oficial, ceea ce spuneam era, că schimbul a ajuns să coteze cifre absolut fantastice, căci e fantastic ca întro ţară care are valută de aur, cecul Paris să coteze 104; ce­cul Berlin 128.15; cecul Viena 108 şi cecul Londra 26.2­0. Și mai ales este fenomenală deosebirea ce se face în pasagiul citat între cota o­­ficială şi cea reală. E o nouă desco­perire financiară, de care nu s’a au­zit încă nicăiri, ca între cota bursei şi cea efectivă să fie deosebiri de trei şi patru la sută- Cota bursei trebue să exprime rezultatul real al jocului cerereî şi ofertei,—şi este un adevărat fals dacă se trece în­­tr’însa un curs al unei singure Bănci, fie ea chiar cea Naţională, cînd acest curs diferă, cum am spus, cu 3 şi 4 la sută, de cel real. Ne gîndim numai la perderile enor­me ce ar rezulta pentru cineva ca­re ar avea de cerut bani pe cari i-a acoperit în străinătate la cursul real, — cînd justiţia nu s’ar putea orienta decit după cursul oficial. Raportul delegaţiei Camerei de comerţ, după ce se exprimă cum rezultă din pasagiul de mai sus, ţi­ne să aducă laude Băncei Naţiona­le, sub cuvînt că aceasta ar da la mic şi la mare remise. Apoi dacă dă la mic şi la mare remise, cum se explică cursul „real“ atît de ur­cat? Cui vînd Băncile private remi­zele cînd oricine se poate avea cu 3 şi 4 la sută mai eftin de la Banca Naţională? Evident că acelor cari sînt refuzaţi de dînsa. Dar mai adaogă Ceva raportul, anume că şi în alte ţări Băncile de emisiune caută să’şi apere stocul de aur. Foarte adevărat, — dar nu e­­xistă Bancă de emisiune care să’şi apere stocul de aur refuzînd să o­­noreze biletul şi recurgînd la ame­ninţări pentru a intimida lumea şi a trimete oamenii ca să plătească cursul real la Băncile particulare a­­dică un agiu de 3 pină la 4 la sută peste cursul pe care însăşi Banca Naţională îl recunoaşte ca cel care ar trebui să fie. Dar ce să ne mirăţi! Procedarea aceasta e cea obişnuită la noi în toate. Minciună peste tot, minciună chiar faţă cu evidenţa. Ro. Adevăruri Manifestaţie - Deputaţi! şi senatori­ liberali au fost convocată spre a se prezenta cu t­oţii în ziua deschidere!. Corpurilor­egiuitoare acasă la d-l Ionel Brat­­ianu, de unde vor porni în corpore­a Cameră — cu tramvaiul pavoa­zat ! Unde dai şi unde... D. Mişu Ferichidi se află foarte zgri’jat. Pe de-o parte poliţia sa pus pe nul tripourilor iar pe de altă vate guvernul umblă cu idemi ,de a pulza mai mulţi frun­aşi vreri.... Asentiment „Viitorul“ arată că în chestia com­­en­saţiilor României, d. Icxpga are a­­sentimentul d-lor Gheşoff şi Da­­îeff. Pardon, şi a d-luî ZelUnsohî, zis Vineri 23 îToemime io, DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Abonamente cu premii: ....................................................................... tO­. ......................................................... I­.-.­............................................... . a*­Pentru străinătate prețul este îndoit .i‘ TELEFON: Capitala...................No. 14 10 »,­­••••» 34/73 Provincia . . . . „ 14,99 v r Străinătatea . . . „ 12/40 \ " /' .. , n. ,, — ... corespondenții săi «i*i» Precedentul articol îl încheiam cu întrebarea: „Pe cari dintre fra­ţii noştri subjugaţi să-i ajutăm mai întîiu ?“ Neputind ajuta pe toţi de­odată, trebuie să ne hotărîm căro­ra dintre ei să le dăm preferinţa. Eu cred că la această întrebare răspunsul e uşor. Noi trebue să ajutăm mai inu­ii pe aceia dintre fraţi cari sunt mai ameninţaţi în existenţa lor naţio­nală. Trebue să alergăm mai întîiu acolo unde primejdia e mai mare, unde ajutorul nostru e mai urgent. Dacă cineva ar vedea pe fraţii săi duşi de valurile furioase ale u­­nui fluviui, nu s’ar repezi oare mai întîiu spre acela dintre ei care este gata să se înece, întîrziînd ajutora­rea celor cari mai pot lupta cu vă­lurile ? Tot aşa trebue să facă’şi Romî­nia. Pină erî cei mai ameninţaţi de desnaţionalizare erau fraţii noştri din Basarabia, astăzi sînt tot atît de ameninţaţi şi cei din Macedonia sau mai bine zis fraţii noştri cuţo­vlahi, căci nu sunt romîni numai în Macedonia, ci şi în provinciile în­vecinate. Şi cum de soarta acesto­ra va trebui să se hotărască acum, după terminarea războiului din Balcani, negreşit că Romînia va trebui să facă cele mai mari sfor­ţări pentru ca să obţină maximul posibil de garanţii pentru salvgar­darea naţionalităţii lor. . Am spus-o înaintea tuturor că eu nu văd aceste garanţii decit în cre­area unui stat autonom macedo­­albanez, fie independent şi sub pro­­tecţiunea marilor puteri, fie sub su­zeranitatea Turciei, cum s’a înfiin­ţat şi Bulgaria după războiul ruso­­romîno-turc. Zic un stat macedo­­albanez, fiindcă ar fi mai puternic decit dacă s’ar crea o Macedonie şi o Albanie deosebite. Spre a obţine acest lucru e foar­te firesc ca Romînia să se alăture de acel grup de puteri care doreş­te aceeaşi soluţie şi, din cite se ştiu, grupul acesta e al triplei ali­anţe, în care intră Austro-Ungaria, Italia şi Germania. Dar aceasta e numai o parte a chestiune! şi nu laturea aceasta a chestiunii noastre naţionale a de­terminat pe Romînia să se apropie, încă de mult, de la răpirea Basara­biei, de grupul triplei alianţe. Nu a­­tuncî, dar nici măcar acum şase săptămînî, nici noi, nici tetrana Europă nu prevăzuserăm actuala desmembrare a Turciei. De altmin­trelea pentru rezolvarea acestei chestiuni, aşa cum am dori-o noi, nici nu era nevoe de alipirea noa­stră la tripla alianţă, căci cu toată această alipire se­ poate ca Mace­donia să fie totuşi împărţită între statele aliate din Balcani, cum iar ar fi fost posibil ca să obţinem au­tonomia ei, dacă ne-am îi aliat cu grupul triplei înţelegeri sau cu sta­tele, creştine din Balcani. Cu totul altele au fost motivele pentru cari Romînia s’a alipit pe lingă tripla alianţă şi In special pe lingă Austro-Ungaria. După răpirea Basarabiei, Romî­nia a pierdut încrederea în Rusia şi s’a văzut nevoită să se apropie de Austro-Ungaria, nu numai în ve­derea eventualei recuceriri a Ba­sarabiei, dar înainte de toate pen­tru asigurarea propriei sale exis­tenţe, pe care o vedea ameninţată de slavism, de colosul din coastele ei. Fortificaţiile noastre, pentru cari s’au cheltuit atîtea sute de mi­lioane, n’au avut în vedere decit e­­ventualitătea unei invaziuni mos­covite. Spre a explica această politică a Romînieî, trebue să se ţină seamă de situaţiunea de atunci a Europei. In Franţa ideea „revanşei“ nu era încă adormită, se credea în proba­bilitatea unui nou războiu franco­­german, care ar fi atras după sine un razboi­ ruso-austriac, la care noi am fi participat alături de Au­stria în scopul de a recuceri Basa­rabia. Dar într’un asemenea razboiu de AL. CIURCU noi ara fi putut merge şi alături de Rusia în contra Austro-Ungarieî, pentru a cuceri ţările romineştî din această monarchie. De ce bărbaţii noştri de stat au ales calea cealaltă ? . Pun mai multe motive : initiu, fi­­indca au avut credinţa că alipindii­­ne pe lingă Austria şi Germania, ne alăturăm pe lingă cei mai tari, şi al doilea pentru că au crezut că datoria noastră este să alergăm mai întîiu în ajutorul fraţilor cari sunt mai ameninţaţi în existenţa lor naţională. In fine, ei au putut să vadă o ameninţare a existenţei sta­tului român din partea Rusiei şi nici de cum din partea Austriei. Dacă aliatul nostru, drept recunoş­tinţă, ne răpise Basarabia, ce ga­ranţie aveam că după o nouă alian­ţă nu ne va răpi Moldova ? Cu toate opintirile fanatice ale oligarhiei maghiare, romînii din Ungaria formează un bloc naţional aşa de puternic, incit niciodată­ nu va putea fi dărîmat. Nici în Buco­vina naţiunea romînă nu e amenin­ţată în existenţa ei. Cetăţuile romî­­neşti din imperiul austro-ungar pot rezista încă multe veacuri fără ai capitula. Nu tot aşa stau lucrurile în Basa­rabia, unde romînii sunt ameninţaţi în existenţa lor naţională şi unde nu vor putea rezista multă vreme operei moscovite de desnaţionali­zare.‘Aici intervenţia e urgent re­clamată, dacă nu voim să pierdem pentru totdeauna pe fraţii noştri de peste Prut. Şi speranţa în posibilitatea unei astfel de intervenţii a determinat pe bărbaţii noştri de stat să se ali­pească de tripla alianţă. Iată cum se explică politica noa­stră externă de pină acum. 15 Noembrie 1912, AL. CIURCU Incriminări mizerabile Politicianii brătienişti vor să se ştie bine că sunt capabili de toate născocirile şi de cea mai dezgustă­toare rea credinţă. Printre cele mai curente incrimi­nări ale lor este aceea de vânzător şi calomniator de ţară. Asta e cel mai puţin ce te poţi aştepta de la un polemist brătienist. După ce însuşi „Viitorul“ a pu­blicat cele debitate în întrunirea na­ţionalistă de la Iaşi de către ciracul d-luî Iorga, Zelinschi Codreanu, cu privire la împuşcarea ofiţerilor de către soldaţi şi la acţiunea aces­tora contra statului, acum tabără asupra socialiştilor acuzîndu-î că bîrfesc ţara afirmînd că mulţi din acei cari fac pe partizanii războiu­lui au avut grija să ceară mai in­utim reformarea lor din armată. Şi aici „Viitorul“ greşeşte a­­dresa. II trimitem la două articole apă­rute în două numere consecutive (121 şi 123—124) din foaia d-luî lor­ga, unde va găsi sub titlurile : „La­şitate“ şi „Răsunet la Laşitate“, destăinuiri cu privire la starea de spirit între unii ofiţeri de rezervă­ In ele se arată, cu unele indicaţii destul de precise, ticăloşia aceasta a unor ofiţeri în rezervă şi e bine că s’a arătat, ca să se taie pofta ca asemenea ticăloşii să mai iasă la iveală. De aceste destăinuiri s’au slujit probabil şi oratorii socialişti, veştejind şi eî asemenea ticăloşii. Pentru politicianii liberali, acesta e un prilej de a arunca acuzaţii mi­zerabile de antipatriotism, etc. cu bună ştiinţă că sunt de rea cre­dinţă. E o îndeletnicire ieftină, dar pă­cătoasă. A. B. In fața lui Havanna Austria. Asf imprird-te, elybule, oă te duet de-a

Next