Adevěrul, februarie 1926 (Anul 39, nr. 12924-12947)

1926-02-06 / nr. 12928

Unul 39- Ho-12298 ABONAMENTE: ♦ • Sâmbătă 6 Februarie 1926 Adeverii FONDATORI AL* VA “MMMAN 1888-1897 FONDATORI CONST. MILLE 1897—1920 600 lei pe na acu 300 lei pe 6 Iuni. 150 lei pe 3 Iuni. In Străinătate dublu. BIROURILE: București, Str. Sărindar No. 9 «HTM TELEFOANE:. Centrala 6/87. Direcția 57/73 „ 24/73- Ad-strada 7/69, „ 48/7° -’ro-’idla '0/69 * 33/54- D-l Ionel Brătianui caută in alegerile comunale „o revanşă“ pentru înfrângerea de la Camerele agricol©. ...Ar vrea, adică, să se răzbune împotriva ţării condamnând-o la câţiva ani de gospodărie comunală liberală! „Alegerile politice” Din toate părţile vin ştiri despre presiuni şi falsuri în pregătirea alegerilor comunale de către autorităţile administrative. Alaltăeri d. Mihai Popovici, ori d. D. R. Ioanlieseu, au dat la Cameră o listă cu mostre de modul cum înţelege guvernul să asigure partidului liberal „încrederea naţiunii". Aceste mostre dau o presimţire de ce vor îi alegerile comunale şi arată că guvernul Brătianu înţelege să sfârşească, exact aşa cum a început. Vorbind Miercuri seara majorităţilor parlamentare, d. Ionel Brătianu le-a făcut să înţeleagă ce aşteaptă de la fiecare membru al lor. Primul ministru vrea o revanşă pentru alegerile agricole. Abia câteva luni au trecut de la aceste alegeri, cam, find relativ libere, au pregătit guvernului o zdrobitoare înfrângere. Poate oare cineva crede, va crede oare cineva, că dela aceste alegeri și până la cele comunale, fixate pentru mijlocul lunii Martie, sentimentul raassei electorale se va fi schimbat în mod atât de fundamental, încât s’o determine a da un vot exact opus celui pe care l-a exprimat cu ocaziunea alegerilor pentru Camerele agricole ? Dar ce s’a întâmplat în acest răstimp, pentru ca o asemenea întorsătură să se producă ? Ce merite şi-a câştigat guvernul, cari să poată face uitate toate abuzurile, fărădelegile şi toate nesăbuitele sale măsuri, cari au făcut ca nemulţumirea împotriva lui, să fie generală în toate straturile, de la vârful piramidei sociale şi până la baza ei? Poate scăderea leului, paralizarea transporturilor, listele interminabile de poliţe protestate şi grozava criză economică, — toate acestea triste ilustraţii ale fatalei sale politici economice şi financiare? Şi stai și te miri, cum s’a putut gândi primul ministru să arunce această ultimă sfidare răbdării tării, cum a putut zmulge dela factorul constitutional, concesiunea aceasta fără precedent în istoria politică a tării noastre, căci este fără precedent ca să se îi acordat la noi convocarea corpului electoral al comunelor, la sfârşitul existenţei unui guvern ?! Este oare ţara aceasta la dispoziţia ambiţiunilor şi vanităţii partidului liberal, mai exact a şefului său ? Era oare nevoe ca ţara să fie aruncată în frământarea şi frigurile unei campanii electorale care e dinainte menită să fie stearpă, pentru că dacă opoziţia reuşeşte, nu foloseşte nimic guvernului, iar dacă guvernul reuşeşte datorită abuzurilor şi fraudelor electorale, care viitor guvern ar admite ca să menite aceste consilii comunale pregătite pentru a-i sabota guvernarea ? Un avantagiu însă, va avea concesiunea aceasta unică şi fără precedent, pe care suveranul a făcut-o partidului liberal. Ea va arăta ce înţelege primul ministru prin alegeri politice. După cele ce vedem până acum, înţelege prin aceasta alegeri făcute cu bâta, cu abuz de putere, cuînfrângerea legii, cu violentarea drepturilor cetăţeneşti, cu falsificarea voinţei alegătorilor. Dacă ţara a putut fi guvernată patru ani, cu sprijinul unui parlament numit cu aceste mijloace, de ce nu ar crede d. Ionel Brătianu că s’ar putea administra alţi opt ani comunele, cu consilii numite în chip asemănător? Alegătorii vor trebui să-i arate că se înșală și să trezească partidul liberal din megalomania în care l-au întărit ezitările opozițiunii democratice ! Ah. Muley Hassan Ben Muley el Mehedi Ben IVLuley Ismail Ben Muley Hassan Á fost proclamat calif al zonei spaniole din Maroc. Glose "politice... O lefele f. f. f. utilă! :* Nu ştim dacă antisemitismul e drept sau nedrept, frumos sau lírui, — dar ştim că este util. Cei cari îl practică au întotdeauna, de pe urma lui, nn ce profit. Aşa de pildă, ebrediştii maghiari, falsificatori de bancnote. Fireşte, înainte, şi mai presus de orice, ei sânt antisemiţi. Acum, din carnetul colonelului Imkowiks, imul din falsificatori, se constată că ideea lor a fost ca, pe orice căi, să atragă în operaţiile lor căt mai mulţi evrei. Socoteală foarte simplă: dacă falsificările se descopăr, se va arunca totul în spinarea evreilor ; la rigoare, se va pune la cale şi un mic pogrom — şi astfel, diversiunea va fi gata : cine se va mai gândi la chestia în sine ? Prinţul Windischgraetz şi ceilalţi regretă profund că ele astă dată, în mod excepţional, combinaţia nu le-a reuşit. „Ideea" antisemită rămâne, totuşi, foarte utilă — pentru alte cazuri în viitor! Normal şi tandru intre ministrul instrucţiunii şi profesorii secundari urmează cele mai „normale" raporturi. Ministrul invinueşte pe membrii corpului didactic de halul în care a ajuns învăţământul. Profesorii îi răspund prin publicitate, că vina este a ministerului şi mimai a lui. Iar când raporturile acestea „normale" iau un aspect mai tandru, intervin chiar procese. Astfel, Curtea cu juraţi de Ilfov a fost chemată să rezolve, ori, un proces de calomnie intentat de câţiva profesori de la Constanţa d-lid dr. Angelescu. Procesul nu s’a putut judeca pentru că d. dr. Angelescu, fiind deputat, este necesar să se ceară Camerei ridicarea imunităţii. Sperăm că, până la noul termen de judecată, raporturile vor deveni şi mai ,tandre" pentru binele învăţământului public. Probabilităţile ^Viitorului* Intrebăndu-se: cum se face că Mustea — astăzi celebru — s’a declarat Vereş Miklos, oficiosul guvernului răspunde că ,„probabil a fost bătut la poliţie. A fost bătut la poliţie — la poliţia liberală ? Nu credem. Invităm „Viitorul" să facă dovada. Noi ştim că la poliţie cei invitaţi sunt trataţi cu dulceaţă. Şi până ce nu va aduce dovada, afirmaţianilor sale, vom susţine că e o infamă calomnie■ Probabil bătut" Poliţie a făcut o nouă ispravă A pus mâna pe un individ la Reghinul Săsesc, care vindea un revolver. Legătura dintre om şi armă nu poate fi decât criminală Acest lucru n'a scăpat vigilentului poliţist de peste munţi. Individul — supus unui interogatoriu—a declarat că se numeşte Vereş, autorul asasinatelor din Galaţi, Bucureşti şi Piatra Neamţ. De aici o mare zarvă poliţienească: schimb de telegrame, trimiteri de escorte şi de agenţi secreţi, etc. Vereş — transportat la Bucureşti — nu-şi poate menţine numele. Se dovedeşte că el se numeşte Mustea— nefiind in fond un ucigaş... ci un simplu dezertor. — „Ce se întâmplase? — se întreabă ,mirat, „Viitorul"*. Mustea, prins la Reghin şi BATUT PROBABIL la poliţie, a declarat că el e autorul crimelor" ••• — Prin urmare, iată un om care ia asupră-şi nimicirea a opt vieţi omeneşti şi o siluire. Pentru ce? Oficiosul guvernului dă explicaţii. El a fost, probabil, bătut... Cazul de faţă trebue însă să deschidă din ochii tuturor acelora, care au în mână viaţa şi libertatea cetăţenilor. Nu e vorba de faptul că poliţia s’a putut înşela, luând un individ drept un individ. Chestiunea este că, chiar dacă-l găsea pe adevăratul criminal, n’avea dreptul să-l bată. Şi la bătut cu siguranţă, pe cel neveritabil, de vreme ce după insuşi „Viitorul“ lucrul e... probabil , şi l-a bătut cumplit, deoarece nu pentru o palmă avea omul să-şi ia răspunderea atâtor crime necomise de el. întâmplarea de la Reghin este în această privință extrem de elocventă. ftfi, Sv. , a trecut aproape neluat în seamă darul pe care d. Iacob Negruzzi l-a făcut Academiei Române, înalta instituţie de cultură a primit de la prezidentul ei, scrisorile din tinereţe adresate lui, de către Ioan Slavici. E un dar preţios. Cercetate cu deamănuntul, istoriografii pot găsi unele informaţiuni interesante asupra mişcărei literare de la 1870 încoace, de când marele prozator, din îndemnul lui Eminescu, a început să colaboreze la „Convorbiri Literare“. Generaţia noastră şi cele care ne vor urma, pot găsi acolo date preţioase privitoare la prietenia celor doi mari înaintaşi, prietenie care a folosit nespus de mult literaturii noastre moderne în epoca ei de fericită înfiripare. Slavici la început nu ştia bine româneşte. I! întâlnise pe Eltonescu la Viena şi poetul s’a grăbit fie A. de HERZ să-i copieze manuscrisele şi să le trimeată la Bucureşti lui Maiorescu şi d-lui Negruzzi. Era încântat de descoperirea făcută. Literatura câştiga un mare talent, iar limba românească, pe măsură ce Slavici pătrundea în frumuseţile tainelor ei, îşi apropia un scriitor care avea să-i fixeze regulile şi să-i dea forma în care scop au lucrat toţi cei din marea generaţie de-atunci. Multe lucruri frumoase trebue să fie în rândurile aşternute cu răbdare de Slavici. Corespondenţa lui va fi o delectare pentru toţi aceia care cercetează epoca de aur a literaturii româneşti. Studenţii, profesorii, academicienii, vor găsi în ea nepreţuite contribuţii la istoria literară a neamului. Cei de azi vor regreta că n’au cunoscut mai de-aproape, un mare prozator din lumea veche, care a NAZBAŢII DUPĂ IDENTIFICARE Vamintiţi bucuria cu care poliţia ne anunţa acum câteva săptămâni că asasinul celor patru femei de la Galaţi a fost „identificat“. Cât de precisă a fost acea „identificare“ o demonstrează faptul că, alaltăeri, poliţia identificatoare a arestat pe un individ pe care ea l-a crezut exact identificatul... Mai mult, Siguranţa ţinea să fixeze pentru istoric că ea, şi nu alta, a pus mâna pe identificat. Ei bine, se dovedeşte că arestatul nu e de loc identic cu criminalul, căutat... Dar, cu „mijloacele“ de cercetare de care dispune onorata Siguranţă nu ede mirare că arestatul s-a declarat identic cu obiectul ţintelor poliţiei... Cu asemenea „mijloace“, suntem siguri că era în stare să declare că tot el a ucis şi pe Ioana de Arc! Kix Prin tratatul de arbitraj încheiat cu Elveţia, statul român se angajează pe calea politicii active de înfăptuiri în spiritul de la Locarno. De la război încoace, România a făcut necontenit o politică de pace însă numai în mod pasiv, remarcându-se mai totdeauna la politica statelor amice. Tratatul de arbitraj cu Elveţia, prezintă, din punct de vedere practic, o importanţă restrânsă. Raporturile noastre cu republica federală au fost totdeauna bune şi distanţa — geografică şi politică — care desparte România de Elveţia, constituia o chezăşie pentru păstrarea şi în viitor a bunelor raporturi. Privit însă din punct de vedere al precedentului ce-l crează, tratatul de arbitraj, formează un act politic de primul ordin. Trebuia, în primul rând, risipită credinţa străinătăţii că România se găseşte totdeauna alături de cei ce neagă virtuţile pacificatoare ale ideilor generoase clădite pe baza principiilor Ligii Naţiunilor. In multe din reunirile internaţionale, delegaţii români s’au manifestat cu o prudenţă şi lipsă de entuziasm pentru iniţiativele reformatoare ale moravurilor diplomatice, care nu cadra nici cu interesul şi nici cu politica României. Chiar in conferinţele cari au dus la abandonarea protocolului de la Geneva, s’a manifestat împotriva protocolului, punându-se în contrazicere cu ţările cari îl susţineau şi cari erau în acelaş timp, aliate sau amice încercate ale României. Tot tratatului de arbitraj şi conciliaţiune româno-elveţiană îi revine sarcina de a pune primul eşalon al seriei de asemenea tratate pe care România, alături de celelalte ţări cu adevărat pacifice, vor trebui să le închee pentru a îndeplini litera şi spiritul pactului Ligii Naţiunilor. Odată cu consacrarea principiului pactelor regionale, de către conferinţa de la Locarno, este o datorie pentru toate statele cu adevărat pacifice de a contribui la întărirea principiului regularii conflictelor dintre popoare pe calea paşnică a arbitrajului sau a conciliaţiunii. Celor cari se îndoesc de utilitatea tratatelor de arbitraj între state cum sunt Elveţia şi România ar trebui să le punem întrebarea : dacă avem mai puţin interes ca Elveţia în existenţa acestui tratat ? întrebarea conţine şi răspunsul. România nu poate decât profita, contribuind în toată măsura posibilităților sale, la întărirea institutiunilor pacifice internationale. J. B. F. Cilie philigie Cum se votează legile Mai sânt patru zile până la expirarea termenului în care trebue depuse listele de candidaturi la alegerile comunale. Totuși chestiuni de cea mai mare importanță pentru alcătuirea acestor liste nu sânt încă rezolvate. întrebat în Cameră dacă membrii corpului didactic pot candida, d. Chirculescu, ministru ad-interim la justiţie a răspuns afirmativ în ce priveşte pe profesori, dar a cerut un termen pentru a răspunde, în ce priveşte pe institutori şi învăţători. Se pare că până acuma d-sa nu şi-a terminat consultaţiile, căci încă n’a dat răspunsul cuvenit. Admiţând că va răspunde astăzi, Vineri, ne întrebăm dacă răspunsul d-sale va ajunge în termen util în cele mai îndepărtate colţuri ale ţării Nimeni nu va putea afirma că e vorba de o chestie de mică importanţă. Rolul pe care învăţătorul şi preotul îl joacă la ţară este atât de covârşitor, încât nu e de loc indierent, dacă în miile de comune rurale ale ţării, aceşti factori ai culturii vor putea sau nu râvni la rolul de conducător al comunei. Felul în care se rezolvă această importantă chestiune este încă unul din numeroasele dovezi de extraordinară superficialitate cu care legiferează liberalii. De la războiu încoace, am fost mereu ameţiţi cu vorba că liberalii sânt singurii cari au experienţa de guvernare şi că nu se pot lăsa la cârma ţării oameni cari n’au guvernat încă. Dar ce fel de experienţă e aceasta dacă guvernul nu-i în stare să pregătească o lege cum se cade ? Mai intervine apoi şi felul în care se discută la noi legile în parlament. Opoziţia nu poate participa, pentru că ştie dinainte că orice obiecţie, orice propunere ar face, se sa respinge din oficiu, iar guvernamentalii nu se amestecă pentru că ei nu sânt aleşi, ci numiţi de guvern, cu condiţia să-şi vadă de treabă şi să spuie da sau nu, după ordin. Mai mult încă. Nici nu-i nevoie să fie de faţă la votare, pentru că preşedintele declară legile votate cu 100 de voturi, când în incintă nu-s decât 20 de deputaţi Şi astfel se batjocoreşte la noi parlamentarismul, pentru a se spune apoi că „democraţia“ şi „parlamentarismul“ au dat faliment, când de fapt n’avem nici democraţie, nici parlamentarism. D. G. NOTE OFICIOSUL LIBERAL despre natura legăturilor dintre partid şi membrii lui: „in partidul liberal, cine trăeşte în el sau cine voeşte să lupte de acum încolo sub steagul lid, are motive logice şi convingătoare de a fi liberal". Motive logice şi convingătoare ? Ba bine că nu ! Mai ales convingătoare ! Altfel sar strânge partizani în jurul d-lui Vintilă Brătianu câţi iepuri la biserică! # INDEPENDENŢA vorbeşte de un mare fabricant de hârtie din Berkshire care a strâns o coriere enormă fabricând numai hârtie sugătoare. Tot din supt şi-au strâns şi proprietarii Letei averile lor. Dar pe când la Berkshire suge hârtia, la Letea sug... acţionarii ITPEI REFORME au făgădut liberalii venind la putere: însănătoşirea financiară a statului, ridicarea creditului ţării în străinătate şi revalorizarea leului. Acum, după patru ani, de ridicarea valutei nu mai pomenesc să-i pici cu ceară. In schimb însă, se laudă zilnic cu însănătoşirea financiară şi cu ridicarea creditului ţării în străinătate. De ce oare ? Fiindcă valuta o vede orişicine, pe când însănătoşirea financiară şi ridicarea creditului ţării sânt lucruri necontestabile şi despre ele pot să spuie orice. Intre Angora şi Bucureşti — in chestia evreiască — Sosesc, prin Bulgaria, ştiri foare curioase şi interesante din republica turcească cu privire la chestia evreiască de acolo. O parte din evreii din Turcia luptă din răsputeri pentru desfiinţarea marelui rabinat şi transformarea tuturor comunităţilor din religioase în laice. In acelaş timp se cere şcoală turcească cu limba turcă de predare, pentru toţi evreii. Cine n’a pierdut memoria, sau cine cunoaşte istoria ţării noastre, măcar pe cea contimporană, ştie ca, acum 30 de ani, a fost şi la noi o puternică mişcare analogă, dusă de tineretul evreesc de atunci şi de evreii democraţi sau numai modernişti, care cereau cam acelaş lucru şi în România. Era perioada numită „asimilistă“, paralelă sau amestecată cu prima mişcare socialistă. Se da chiar la iveală printre evreii timpului o marcată tendinţă spre botezare şi însurare sau măritare cu creştinii, pe care fiecare o poate judeca cum vrea, însă nu e mai puţin adevărat că e caracteristica. Dar, pe când la Angora guvernul turc face tot ce-i stă prin putinţă ca să ajute elementul progresist evreu, la noi guvernele au făcut tocmai contrarul. Stăpânirea s-a dat de partea „Cahalului“, stafia d-lui Cuza, a ajutat pe evreii bigoţi, a întărit comunităţile religioase. Mai mult, Haret, minunat în alte privinţi, mic şi orb în chestia evreiască, a esclus pe evrei din şcolile publice, împingând astfel, cu deasila, la fundarea de şcoli evreeşti. Cu program oficial, e adevărat, însă totuş un fel de ghetto şcolar. Dacă Bucureştii ar fi procedat, acum 30 de ani, cum procedează Angora astăzi, chestia evreiască ar fi căpătat serioase începuturi de deslegare, şcoli evreeşti n’ar fi existat, limba română ar fi devenit astăzi şi cea maternă şi cea şcolară a tuturor evreilor, iar două generaţii crescute împreună pe aceleaşi bănci, în aceleaşi şcoli, n’ar fi dus la spectacolul nenorocit pe care-l vedem azi în universităţi. Ce păcat că n'am avut şi noi, la vreme, pe junii noştri turci, pe un Kemal Paşa oarecare ! 3. Teaderessii trăit să f Ie fie contimporan, iar cei de mâine vor fi uimiţi aflând de dispreţul în care s'a stins un uriaş al scrisului românesc. * Slavici a fost un mare povestitor nu numai în ceea ce a scris, dar şi în vorbă, când ceasurile treceau pe negândite în tovărăşia lui. Sunt unul dintre aceia care se mândresc că au stat de vorba cu Slavici. Apariţia îuî în cadrai uşeî dela ION SLAVICI Învinuiri cari trebue lămurite !■ I ■ I I NIIM 4 Cum e prezintată România de o publicaţie sovietică Avem înaintea noastră ultimul număr din La Fédération Balkanique, publicaţie bilunară care ese la Viena. Este din punctul de vedere al limbilor în cari e redactată, un adevărat turn al lui Babei. Găseşti într’însa articole scrise în toate tiribîto dir( Balcani inclusiv limba română), precum şi în limbile franceza şi germană. Titlul îi arată tendinţa : federalizarea Peninsulei Balcanice. Cum? Prin sovietizarea statelor şi popoarelor. Avem, deci, de-a face cu una din numeroasele publicaţiuni de propagandă sovietică. Aşa fiind, în toate articolele ce le publică în mozaicul de limbi, La Fédération Balkanique găseşte că actualmente totul e rău şi iremediabil stricat în toate statele din Balcani şi că binele nu va veni decât din ziua în care se vor introduce formulele şi reţetele Rusiei sovietice. Spunem în treacăt că o astfel de propagandă are astăzi cu atât mai puţine şanse de reuşită, cu cât chiar în Rusia comunizmul, ca teorii şi principii, dă înapoi pe toată linia, făcând zilnic concesii capitalizmului şi concepţiilor burgheze. *• Totuşi, dacă ne ocupăm de cele publicate în foaia în chestiune, o facem — ne spunem numai decât gândul — din dorinţa ca celor ce urmează să li se dea de către autorităţile în drept dezminţirea cea mai categorică. Departe de a face, cum s’ar zice, jocul străinilor, socotim, dimpotrivă, că ne îndeplinim o înaltă datorie, dând putinţa de a se face lumină asupra învinuirilor adresate României şi cari învinuiri revin destul de des în presa din străinătate. Şi acum la chestiune. Din cele trei articole destinate României— articole cât se poate de răuvoitoare — articolul intitulat „Şapte ani de stăpânire română în Transilvania“, articol scris în franţuzeşte şi nemţeşte, merită să reţie atenţia noastră. Autorul, care semnează Transylvanicus, pare a fi destul de în curent cu stările de lucruri din România. Afirmaţiile sale sunt însă-- fie şi în parte — adevărate ? Intrtţ cât ne priveşte, am dori cu tot di nadinsul să nu fie. Iată ce spune acest „Transylvanicus“: „Ca să nu fur, bănuiţi de parţialitate, vom cita date oficiale şi nediscutabile şi cari nu pot fi socotite ca învinuiri ale opoziţiei") După această declaraţie ne spune, vorbind de ultima statistică a populaţiei, că în 1924 cifra mortalităţii a sprit şi că în Transilvania moare fiecare al cincilea copil, mai înainte de a fi împlinit vârsta de un an. Mai precizează că tot în 1924 cincisprezece au fost oraşele în cari numărul morţilor a întrecut numărul noilor născuţi şi că din aceste oraşe zece sunt în Tran-silvania, printre cari Aradul, Oradea Mare, Timişoara, etc. * Trecând la reforma agrară, zice că în Transilvania şi în Banat aplicarea ei a fost o ruşine, deoarece după indicaţiile oficiale nu ar fi obţinut pământuri decât 45 de mii de capi de familie din 530 de mii cari aveau dreptul. După ce vorbeşte, invocând cifra şi date, de grava criză prin care trece industria din Ardeal şirin Banat, după ce semnalează că şomajul ar fi luat proporţii din cele mai alarmante, autorul articolului de care ne ocupăm, trece la altă ordine de idei, spunând textual cele ce urmează : „Numărul debitorilor de băuturi spirtoase a sporit în mod îngrozitor în toată țara. In Transilvania și în Banat sunt 19.393 (alături de 50.327 în toată România), adică în 7 ani o sporire de 200 la sută. In schimb, numărul şcolilor ar fi scăzut, multe dintr’însele fiind închise de guvern pentru consideraţiuni naţionaliste. In altă ordine de idei, relevă, bazat pe mărturia şi informaţiile unui ziar din Capitală, că acţiunea de colonizare a Transilvaniei ar fi eşuat complect. Cităm după dânsul: „Exemplul de ce s’a petrecut în judeţul Satu(Citiţi continuarea în pag. II-a). redacţie, pe vremea când conduceam „Adevărul Literar“ îmi procura o adevărată sărbătoare. Uneori era grăbit. Venea în treacăt să-şi ridice pensia de la „Asociaţia Presei“ sau să mă dojenească în glumă, că am întârziat cu trimiterea corecturilor. Ilustrul bătrân avea gramatica şi ortografia lui, pe care Ie credea ,fie le bune" şi era veşnic în război cu tipografia care nu observa bine manuscrisul. Însuşi, însuţi" trebuia cules însuşi, însuţi". „Adevărul Literar a avut cinstea să publice în coloanele lui, o serie de articole întitulate :Jimba păsărească". Slavici vroia să dovedească, prin ele, că aşa cum e scrisă astăzi, limba românească nu e ce trebue să fie. Alteori bătrânul, începând cu un „hai, noroc", îşi scotea cojocul şi-şi rezema de perete toiagul, pe care se sprijinea din zi în zi mai solid. Veşnicile chestiuni de gramatica şi sintaxă îl preocupau pe omul care a fost şi profesor de limba română. întrebuinţarea posesivului sciţi şi lui îi părea foarte simplă. Râdea de cei cari întrebuinţau zicătoarea : „nici în clin, «tel, tu toc să spună „mânec". Aci nu e vorba de mânica de la haină, ci de „dea” şi „vale". Convorbirea aluneca prin desişul înfrunzit al amintirilor frumoase şi nu l-ai mai fi lăsat să contenească, atunci când îţi povestea de Eminescu, de Creangă şi de Caragiale. îmi indica uneori casele în care a locuit împreună cu Eminescu, la Bucureşti. Avea câte un cuvânt aspru pentru Veronica Micle, femeia care nu l-a priceput pe... prietenul Mihai ! Râdea amintindu-şi de soţiile luî Caragiale. La „Timpul ziar conservator, în redacţia căruia se găsea alături de Eminescu şi Caragiale, Slavici mai era şi administrator. Autorul „Scrisoarei Pierdute" avea mereu avansuri. Maiorescu luase dispoziția să i se oprească în fiecare lună câte ceva din datorie. Când î s’a dat lui Caragiale, luna viitoare, o sută de Iei în Ioc de o sută cincizeci „Iancu“ s’a supărat. — De ce, mă? ~~ Ifi opresc câte cincizeci de lei din datorie. Așa a spus d. Maiorescu. — Să-i spui că e un prost. Dacă (Citiți continuarea un pag. inc). CSt esti a astle# Frontul unici Averescanii s’au retras din frontul unic. • Ziarela £8, general Asermu: Uncii-i front, trebue comand eu, că d’aia-s general!