Adevěrul, iulie 1933 (Anul 47, nr. 14178-15204)

1933-07-11 / nr. 15187

FONDATORI: Al. V. BELDIMAN CONST. MIILE 1888—1891 1897—1926 La toamna se vor face manevre. Militare-na stimsl^yr... Politice - fard îndoiala. ........ ................................................................-------------- - ' N ?......................................■■■.......................... IUTI ............................. ■ I 200 Ici pc 3 luni j .w ‘ . g ^ j- j f Centrala: 3 2470, BONAMENTE: j 380 lei pe 8^uni dublu 8 LEI [ BIROURILE: București, Str. Const. Miile (Sărindar) No. 5—7—9 telefoane,J ii , , , • j ' . ; ~ . . ' : ____ . ‘ x .■• ■ (T : : ■ . _ ( Administrația: 32473. PRIMEJDIA EUROPEANĂ In Camera Comunelor s’au produs în ultimele zile două manifestări semnificative, asupra unei pobleme de care se leagă interese intr’adevăr vitale ale ţării noastre. Patruzeci şi trei de deputaţi au semnat un proect de rezoluţie prin care parlamentul englez cerea Societăţii Naţiunilor să se ocupe cu chestiunea revizuirii tratatelor de pace, pornind dela principiul că prin pacea dela Trianon i s’ar fi făcut Ungariei o nedreptate. Este evident că o asemenea manifestare n’ar putea să ne facă plăcere, având in vedere că orice nouă acţiune in favoarea revizionismului nu poate decât să turbure şi mai adânc atmosfera politică internaţională şi să reînvie grijile şi neliniştea pe care credem că le putem uita deocamdată . Şi fără îndoială că dacă această manifestare rămânea fără replică — deşi proectul de rezoluţiiune n’a ajuns să fie discutat de Camera Comunelor şi nici nu va ajunge pe ordinea de zi înainte de vacanta parlamentară—■_ ar fi lăsat impresia in opinia puiblică europeană şi mondială, că s’ar putea totuşi ca maghiarii revizionişti să aibă oarecare dreptate. Cu deosebire că această manifestare din partea celor 43 de deputaţi din Camera Comunelor a fost exploatată de cei interesaţi cu toată abilitatea şi experienţa unui aparat de propagandă pus la punct după metodele cele mai moderne şi animat de o voinţă aproape extatică. 1 . î ' i Replica a venit însă foarte degrabă şi este cea mai răsunătoare ce se poate da în asemenea împrejurări. Ea a fost servită de către reprezentanţii cei mai autorizaţi ai tuturor curentelor importante din Anglia. Şeful partidului laburist, (J. Lands)Kr.V, a pus" în discuţiune, în cadrul unei desbateri asupra situatiei internationale, primejdia pe care o prezintă pentru toată lumea renaşterea exagerată a spiritului răsboiniic în Germania hitlerista. La această declaraţiune s’a aliat sir Chamberlain, fost ministru de externe şi omul de stat cu cea mai mare autoritate din partidul, conservator, precizând problema. D-sa a aflunţat ii ir.cd categoric că spiritul manifestat ia Reich constituie o ameninţare împotriva tuturor ţărilor vecine şi îmipotriva tuturor rasselor asupra cărora Reichul ar putea să-şi intindă dominaţiunea. Sir Austen Chamberlain găsește că acesta trebue considerat ca încă unul din motivele pentru care nu poate să fie vorba de o revizuire a clauzelor teritoriale din tratatele păcii. Și fostul ministru de externe a mers atât de departe în concluziile argumentării sale, încât a cerut ca guvernul englez să se împotrivească unui început de dezarmare reală şi efectivă, pentru că Franţa înarmată trebue să constituie elementul de garanţie electivă contra ameninţărilor hitleriste. La declaraţiunea lordului Chamberlain s’a asociat apoi subsecretarul de stat al ministerului de externe, d. Eden, generalul Stears, deputatul Bernays şi în sfârşit personal ministrul de extene sir John Simon care a declarat că pactul celor patru puteri principale va deveni în această împrejurar mijlocul tocmai contrariu decât cel urmărit de către iniţiatorii săi, servind pentru zădărnicirea oricărei încercări de realizare revizionistă din partea Germaniei naţional-socialiste. Ţinând seama de apropierea eclatantă pe care a făcut-o primul ministru maghiar Goemboes de Germania d-lui Hitler, cele discutate in Camera Comunelor au fost destinate şi guvernului din Budapesta. Parlamentul englez, de acord cu guvernul, s’a pronunţat împotriva oricărei încercări de ameninţare sau de tulburare a păcii prin acţiuni ce tind la revizuirea clauzelor teritoriale ,aie tratatelor de pace. Astfel s’a dait replica cea mai răsunătoare propagandei revizioniste de la Budapesta şi de la Berlin. Rămâne in sarcina cercurilor noastre conducătoare de a exploata, la rândul lor, cele declarate în Camera Comunelor, spre a lămuri opinia publică mondială asupra situaţiei adevărate in care se găseşte astăzi problema revizionistă. L. P. Nasta NOTE „INGALBENIREA frunzei de porumb, — sparte d. Goga, — este o scadenţă pe care nu eu, ci evenimentele o fixează”. Dar pentru agricultură, boboci, etc. ’— nu pentru politică... ■ ; •*■. -D. Mihalaghe a spus că d-sa nu vine să răstoarne guvernul. Dar poate? $ PE pagina „Vieţii politice”, — un ziar trece şi buletinul meteorologic. Datorită variaţiunilor? D. GOGA pleacă în străinătate — „pentru a avea mai bine perspectiva celor ce se petrec în ţară”. Aha! De-aceia toţi oamenii politici trec graniţa, ca să ne cunoască... „E BINE, — a spus d. Mihalache, — ca un om politic să cunoască cele ce se petrec in ţările vecine”. Dar nici cunoştinţa propriei lui ţări nu strică... LIBERALII anunţă congrese judeţene. Iau deci campania de răsturnare d’a capo ca naţionaî-ţărăniştii pe vremuri. Cum se repetă istoria — însă cu alţi oameni. ' : ' * . t : i Glose politice " REFORMA îşi - --------------. D. Vaida ar avea de gând să propuie parlamentului — bine înţeles in sesiunea de toamnă şi bine înţeles dacă va mai fi la putere — o nouă reformă administrativă. Un ziar dă chiar amănunte cu privire la unele din dispoziţiile anteproectului d-lui Vaida. In ce ne priveşte, nu credem că, de o fi să se redeschidă actualul parlament, se va veni cu un astfel de proect. Şi nu credem pentru două motive, deopotrivă de puternice., Primul: In epocile de mare frământare socială şi economică nu este loc pentru reforme administrative. Şi aceasta pentru consideraţiuni materiale şi de psihologie lesne de înţeles. In al doilea loc, fiindcă o reformă administrativă ar deschide public procesul în curs cu privire la orientarea ideologică a partidului. Astăzi afirmarea concepţiilor d-lui Vaida — bine cunoscute pentru a putea uşor bănui rezistenţa ţărănistă — n’ar mai putea impune supunere pe bază de disciplină. In condiţiile speciale de acum, d. Vaida s’ar putea trezi cu o afirmare puternică şi numeroasă a unor principii totalmente opuse concepţiilor d-sale. Un astfel de proces nu poate fi desbătut acum. De o fi să fie la putere, d. Vaida va conveni cel dintâi că el trebue evitat. Şi aşa va fi. PERSEVERENŢĂ D. Iorga perseverează in a apăra guvernarea pe care a prezidat-o — ceia ce este foarte firesc — şi a învedera că a preconizat soluţiisalvatoare cari i-au fost refuzate, dar pe cari alţii vor trebui totuşi să le aplice acum. Tema d-lui Iorga e simplă: a alcătuit un guvernde tehnicieni şi nu unul al d-sale, fiindcă regele se încurcase şi prestigiul coroc,ci trebuia salvat. De aceia guvernul prezidat de d-sa n’a fost al d-sale. Deasemenea, d-sa a preconizat soluţii radicale, cari insă n'au fost admise, din lipsă de popularitate. Recunoaştem că pentru un dinastic convins, cum este d. Iorga, era posibil să fie condamnat a guverna în condiţiuni imposibile. Ne întrebăm insă: şase luni după aceia, când coroana n’ar mai fi fost pusă într’o situaţie dificilă, de ce a admis ceiace nu-i convenea şi de ce a rămas în capul guvernului deşi zilnic se vedea obligat să spună că „eu nu sunt eu”? Cât despre memoriul de care pomeneşte d. Iorga şi aserţiunea că „neplata”, propovăduită de d-sa, va fi pusă in aplicare de alţii, — va conveni şi d. Iorga — care, cu drept cuvânt, se referă la învăţămintele istoriei — că ceiace este cu putinţă astăzi, cu situaţia generală economico-financiară de acum, n’a fost posibil, fără o reală primejdie, acum un an şi mai bine. In politică ambianţa joacă un rol covârşitor. Deseori ceiace s’a părut imposibil la un moment dat, a devenit uşor realizabil mai târziu. * Din acest punct de vedere d. Iorga, care, incontestabil, a dovedit perspicacitate, se poate plânge împotriva împrejurărilor nu insă împotriva oamenilor. Sever - - ———— NA ZBATII LA MIJLOCUL DRUMULUI D. Duca a plecat la moşie. Iar d. George Brătianu s’a întors dela moşie. Vre-un amic comun n’are V— pentru întâlnire — vre-o moşie la mijlocul drumului? ............... fix Bacalaureatul Lucrările de bacalaureat s’au isprăvit. Profesorii — întorşi din diferite localităţi — fac ’corstatări tragice. Candidaţii sunt foarte prost preparaţi. ’ : ' • • ' ■ Faţă de neştiinţa generală profesorii au fixat — printr’o largă indulgenţă — o medie acceptabilă. De aceia numărul celor trecuţi nu-i redus de tot. Prin închiderea zăgazurilor spre slujbe, diploma de bacalaureat pecetlueşte o situaţie culturală sau deschide calea spre instrucţie superioară. In aceste condiţii dascălii pe lângă verificarea cunoştinţelor în sine şi mai ales a aparatului de judecată — n’au căderea să apere şi funcţiunile în stat, profesiunile libere, ietc., cum trebuiau să facă odinioară când orice ■ element rău, ieşit din liceu, era un şurub ,ruginit în angrenajul social. Astăzi şcoala dă instrucţiune — şi atâta tot. De aceia diploma şi-a pierdut din importanţă. Profesorii — în, mod automat — şi-au părăsit severitatea. Chiar dacă comisiunea de bacalaureat — cu toată indulgenţa ei constată un minimum de cunoştinţe (ceia ce justifică diploma) — lipsa complectă de lectură, observată de examinatori, trebue să îngrijoreze opinia publică. La bacalaureat — comisiunile au constatat că elevii — pe lângă trecerea' pe pianul al doilea a manualelor' de Română — nu citesc absolut nimic. Lucrul s'a putut vedea din răspunsurile candidaţilor. Chiar elevii foarte buni — în afară de scriitorii din manual, ca şi de fragmentele alese din opera lor ,— n’au citit nici o carte. ,Nimeni, n’a citit opera lui Eminescu, Creangă, Carăgiale, etc. Dar mai, mult: elevii — chiar dacă au prins din zbor unele nume de scriitori — nu ştiu cu ce anume •s'auocupat ei. Despre Macedonski şi Minulescu — unii candidaţi au spus: câ-s'-critici... Minulescu a fost dat drept autor al romanului.La Medeleni’. Despre Otilia Cazimir nu s’a auzit in capitalele de judeţ din Muntenia. Un elev a spus că Jean Bart a trăit pe vremea lui Heliade Rădulescu. Atunci un altul a ridicat de,getele în sus: — „Ştiu eu, domnule profesor. Jean Bart trăeşte şi acum‘ Elevii au fost întrebaţi: ce ştiu despre dânsul. S’a răspuns: Jean Bart a fost marinar1. Altceva tiu s’a putut obţine dela candidaţi. Ba da, o domnişoara a precizat că în vitrina unei librării este un volum albastru: „Peste Ocean“ — semnat Eugeniu Botez, una şi aceiaşi persoană cu Jean Bart. Vlahuţă a fost taxat drept critic. Şi dacă el e critic — ca şi Macedonski şi Minulescu — Ibrăileanuţ nu mai poate fi nimic. Auzindu-i numele, elevii s’au mirat straşnic. Ne închipuim uimirea lor — când vor fi auzit de premierea d-sale... dacă vor fi auzit!.?... *■ Profesorul de română a întrebat de reviste. Elevii nu citiseră nici una. — Dar de „Viata Românească“ n’aui auzit? — Ba da, — a răspuns o candidată. E o revistă care apare în Transilvania!?... . ...... Și dacă despre scriitorii români — elevii nici n’au auzit (nici din gazete).., să ne mai mirăm că în oraşele noastre na pătruns numele lui Dante, Petrarca şi Boccacio? Dar şi elevii au o scuză. Când profesorul de română chestiona pe un candidat despre Pârvan şi despre opera lui, — o profesoară din comisiune l-a întrebat în şoaptă la ureche: — „Intr’adevăr, ce-a scris Pârvan? Aş vrea să-i iau cartea“. Această repulsie pentru lectură, pentru cultura generală, — manifestată de elevi şi uneori chiar de profesori (care nu-şi ştiu — şi încă!— decât specialitatea), — este un fenomen profund deprimant. * # Manifestaţia anticulturală a tineretului arată înstrăinarea faţă de carte a societăţii însăşi. Tinerii n’au nici acasă un mediu cultural, nici la scoală, nici în societatea oraşelor noastre primitive. Ei nu pun mânarte cârti. Nu se deprind de mici cu respectul si cu dragostea de carte. In inima lor nu pătrunde nici un fior mai fin. Tinerii rămân în stăpânirea instinctelor — cu o sălbatică poftă de procopseală, oricum, prin orice mijloace... Când tinerii ies atât de săraci intelectualmente şi sufleteşte din liceu, când . n’au deprinderea răsfoirii cărţii, — jmai poate surprinde pe cineva creşterea curentelor huliganice, in mediul, stucdentesc? Oamenii maturi — trecuţi prin război şi criză' — 'sunt' zdrenţuiţi sufleteşte. , Speranţa ne era la tineret. . Iar tineretul care se ridică — neinstruit şi fără şlefuială — ce fel de societate va crea mâine? Lipsa de cultură sufletească se vede la fiecare pas. Eşti lovit de grosolănia din juru-ne — pe stradă, în tramvai, la un local. Parcă lumea s’a sălbăticit. Te simţi străin printre oameni. Rişti la orice colţ să primeşti un ghiont în coastă. Acasă doar te simţi în siguranţă. Şi când te uiţi la rafturile de cărţi din jurul odăii, când îţi opreşti ochii la volumele pe care ai visat în adolescenţă o omenire mai bună, când recunoşti prietenii anilor trecuţi cu care ai străbătut cu greu viaţa impunându-ţi veşnic, graţie lor, o delicată ţinută morală, — nu poţi arunca spre tineretul sterp de astăzi decât o privire de milă. El e lipsit, în lupta vieţii, de cel mai bun tovarăş — care îţi face bucuria mai intensă şi durerea mai uşoară. M. Sevastos Dificultăţi bugetare Deşi abia am intrat în a patra lună de aplicare a noului buget şi se vădeşte neputinţa guvernului de a-i asigura executarea conform prevederilor votate de parlament, încasările de până acum sunt în deficit, faţă de evaluări, cu aproximativ două miliarde jumătate Şi cu toate că guvernul are, la îndemână unele dispoziţiuni legale care îi fac posibilă comprimarea cfeltuelilor, sub nivelul celor înscrise în buget, nu e greu de văzut că plăţile curente merg şchiopătând Deşi tezaurul a avut la dispoziţie oarecari sume, destul de importante, din împrumutul elveţian, în iunie salariile şi pensiile n'au mai putut fi plătite la datele fixate odată cu punerea in vigoare a noului buget iar veniturile bugetului extraordinar, destinate prin lege la lichidarea arieratelor, au fost mai toate folosita la acoperirea cheltuiuilor ordinara Evoluţia nemiulţumitoare a noului buget nu ne surprinde, căci i-am prezis în scris, această soartă, încă în momentul întocmirii lui. Un fapt rămâne totuşi surprinzător: de ce guvernele româneşti — căci dela 1928 toate câte s’au perindat ne-au dat bugete deficitare nu reuşesc să pună ordine în finanţele publice? E drept că numeroase alte state se luptă cu mari dificultăţi bugetare. Ele nu se datoresc însă întocmirii prea optimiste a bugetelor ci isvorăsc din împrejurări politice şi financiare diferite de cele din ţara noastră. In unele ţări guvernul e nevoit să facă concesiuniparlamentului, al cărui vot n’ar putea altfel să-l capete iar in altele, deficitul bugetar este prevăzut si acceptat, din considereţiuni de politică generală. La noi însă, unde guvernele stăpânesc parlamentar iar condiţiunile financiare nu îngădue speranţa de a putea obţine credite interne pentru acoperirea deficitelor, bugetele trebue neapărat să fie echilibrate. Ne aflăm dar in faţa rezultatelor unei persistente lipse de prevedere sau, ceee ce ar fi deopotrivă de condamnabile, unor practici financiare aventuroase. Altfel nu se poate explica repetarea, an cu an, a aceloraşi situaţiuni. Am înţelege, la rigoare, ca instabilitatea actualelor condiţiunieconomice să facă imposibilă exacta evaluare a veniturilor cu 12 luni înainte de intrarea lor şi deci să rezulte mereu un deficit de aproximativ zece la sută, sau chiar ceva mai mult. Deficite de apoape 56 la sută, aşa cum au avut şi cum pare că vor mai avea bugetele Statului român, sunt fără precedent în alte state organizate. Nu e nevoe să mai insistăm asupra gravelor consecinţe ale unei asemenea gospodării financiare. Ele sunt îndeajuns de bine ilustrate de zecile de miliarde împrumutate pentru acoperirea deficitelor,in arieratele de aceiaşi mărime, rezultând din neplata furnisorilor, salariaţilor şi pensionarilor şi in fiscalismul sălbatec din ultimii ani. Feste că acum, când ultimele rezerve de credit extern, sunt epuizate, iar guvernul va trebui să se sprijine numai pe resursele procurate de contribuabilul român, vom vedea, în sfârșit, făcându-se o încercare sinceră de a pune ordine în lineatele publice. Altfel ne ducem de râpă. J- B. F. Am plecat din Alger către seară, pe-o mare, mai liniştită decât ne-o imaginam, in colţul acesta de , pământ african, unde cu o săptămână inainte se înecaseră două corăbii. „Alba-lulia” porneşte din Alger pe drum, intins, până in Catania, unde ne aşteaptă frumuseţile de nedescris ale Etnei şi ale Taorminei. Plutim având,, ţărmul african în dreapta şi ocolind bancurile de nisip după semnalizările hărţilor ma- Vine. In tot drumul acesta nu vom întâlni nici un far şi — poate — nici, un catarg. După o zi de adevărată agitaţie prin cartierele întortochiate ale Algerului, toţi pasagerii au coborât in cabine şi oboseala zilei i-a biruit. La ora asta am rămas singur pe bord, cu hotărârea de-a învinge o noapte pe care poate n’am s’oi mai întâlnesc vreodată. Peste câmpia albastră pe care plutim, s’au ridicat, ca intr’o cupola bizantină, puzderii de stele şi noaptea pe coasta Africei de nord este o baie de linişte şi de lumină. Nu poţi cuprinde în linia unei singure imagini această simfonie a tăcerii pe ţărmurile albe ale deşertului, pe care il simţi, aproape, cu imense dune de nisip, şerpuite arareori de caravane............ ...După zile şi nopţi de solitudine, când apa şi hrana e pe sfârşite, dogoarea soarelui a oprit drumeţii şi i-a învins... Dimpotrivă, singurătatea pe mare îţi dă iluzia unei totale , izolări pe care — fărăsă o găseşti — ai căutat-o de atâtea ori. Am parcurs sute de mile de la Alger până la Catania fără să întâlnim licărirea vreunui far. Plutim încontinuu de zeci de ore, având înaintea ochilor numai priveliştea , albastră, şi verde şi iarăşi albastră, a mării. Mult mai târziu, după ce stelele cad sau apun, dimineaţa izbucneşte deodată, violentă, pe întinderea nesfârșită a apei. Răsăritul pe mare inundă fără obstacole în drum,, dublat de enorma oglindire a focului în adâncuri. Horia Roman CARNETUL NOSTRU Cupolă algeriană Mistica Ministerelor . -------- Când nu iei niciodată apărarea nimănui şi a nimic, dacă ai de gând să-ţi calci pe inimă, ocroteşte ce e mai plăpând, după ce te-ai încredinţat ea e de mare preţ. In războiul cumplit de fiecare ceas al" mediocrităţii generale, înfrângerile ca şi biruinţele sunt la fel de ridicole şi de sterpe — iar progenitura ideilor victorioase se va târî şi ea în zmîrcuri să orăcăele ,stelele, reci. Dar ce e această introducere misterioasă? Ne-am hotărît să luăm apărarea ministerelor ,a, căror desfiinţare în zile de foarfie şi de frig e cerută nu numai de clienţii percepţiilor, cari vând canţante albe, dar chiar de prost plătiţii slujbaşi ai statului. _ Insul se ridică furios din zbuciu-' mul lui particular şi înainte, de a’insulta'pe Dumnezeu, făcătorul tuturor celor văzute şi nevăzute, se'opreşte la mijlocul văzduhului să ocărască ministerele cu cinci etaje şi pe miniştri. Nu mai poţi mânca — se aude — o cireaşă până ce n’ai plătit un bir. Dacă te duci sa te plângi că un beţiv te-a călcat pe picior şi fi-ai luat pălăria din cap, petiţia trebue numaidecât electrizată cu două-trei timbre al căror preţ e cât trei pani. — Stai! Nu bea mustul şi vinul din oala de lut pe care o duci la gură. N’ai plătit taxa pe decalitru la stat,, judeţ, comună,, asistentă socială şi aviaţie. Unde pleci? Ai plătit timbrele la vamă? Cu’n automobil, călătoria (să zicem) până la Vidin costă numai câteva sute de lei. .Dar ■impunerile pentru toate judeţele prin cari treci, fiecare cupercepţia ei şi garanţiile de vamă se ridică la o sumă cu care se poate călători în tren de lux până la Paris. - - - -•Numai căsătoria e gratuită, ştim poate din pricină că ,pentru, menţinerea sistemului, statul e bucuros că nu i se mai cere o primă de în-‘ curajare). Toate aceste răzvrătiri sunt vechi nu de când un indignat a scris cartea din care n’a mai rămas decât ttlul (Individul împotriva Statului) ci de când oamenii trăind laolaltă s’au ivit nevoi obștești care la cheltueli cerem să fie ale nimănui şi la foloase facem gură mare să fie ale tuturor. Faceţi, vă rog, într’un acces de optimism — după unul de pesimism la percepţia statului — această constatare. Când am venit pe lume am găsit trotuare pavate, vardişti cari rânduiau circulaţia şi speriau pe borfaşi, toate străzile luminate electric, apa adusa pe ţeava până la etajul patru, la gură şi ult serviciu comunal clandestin făptuit în miez de noapte de oameni pe cari nu-i cunoaştem; cari nu ne datorează nimic şi cari au luatasupra lor osânda de a căra afară din oraş în butoaie, mărturia sublimelor noastre existenţe. Şi în acesttimp lugubru noi dormim cu soţia ■ şi copiii, împăcaţi, cu gurile căscate la, vis., - , . Mistica ministerelor, chiar dacă în alte ţări, nu există, în România — fără nici o ironie — trebue accentuată şi susţinuta. Destinul geografic şi istoric ne sileşte să îngenunchiem, dacă suntem oameni de conştiinţă, in faţa fiecărui minister şi să proslăvim cântând: — Mărire, Ţie, Minister de Interne, că ne-ai dat rânduiala satelor, târgurilor, oraşelor şi siguranţa drumurilor, deşi când te-ai ivit ţara n’avea decât vreo câteva cocioabe şi boii târau carele prin gropile câmpului — de drumuri noui, românii, ne-având încă nici o nevoe. Slavă Ţie, Minister al Lucraţilor Publice cari ai construit poduri de fier în Moldova şi Dobrogea şi ai tras şinele trenului pe Bărăganul unde ne simţeam atât de bine încăruţa cu coviltir. O mie de ani pace. Minister al Sănătăţii care ne-ai ferit copiii de variolă, sifilis şi tuberculoză, fiii şifiicele la existenţa cărora nu voim să cunoaştem şi să practicăm decât zămislirea. Glorie Ministerelor, de Industrie, Muncă şi Justiţie cam în mai puţin de o jumătate de veac au dăruit României, pustii şi pururi cotropite, conducte, mine, case de judecată şi dispensare , împingând ţara la un nivel de cultură necerute anume de nici un localnic. Să vie mai curând Ministerul Aviaţiei! Ministerul Preumblării în străinătate! Ministerul Patinajului şi al Automobilelor! Să vie mai cu seamă Ministerul Săpunului şi încălţării obşteşti! Căci, destinul nostru, al locuitorilor dintre Nistru-Dunăre-Tisa e să umblăm înainte de a locui, să patinăm înainte de a avea ghete, să zburăm înainte de a avea şosele de granit. E o mistică bizară, fantastică, halucinantă —•• dare a realizărilor zilei de mâine şi numai mulţumită acestui optimism viaţa de azi poate fi ceva mai mult altceva decât pustiul şi moartea de em. F. Aderca ’ CHESTIA ZILEI EXPLICAȚII D. TOLLEA. — Matyu avu ne anunță că mai rămâne la handra. SJ„VAIDA’VOEVOD.— Desigur... la funeraliile conferinței. . LITERATURA DE SEZON Pentru noi, literatura de sezon are doua aspecte generale, mai ales cânde vorba de literatura estivala. .•Aceste doua aspecte pleacă dela o „interferenţă elementară de planuri, dintre inspiraţie, climat, cititor şi vacantă. , Intriadevar,, pe lângă marea’cantitatea de reportagii şi de versuri solare sau marine (câteodată mai străbate fugară şi răcoarea sănătoasă a muntelui) vara mai creiază un fenomen special pentru cititori. Absolut toate cărţile didactice dispar. Unanimitatea micilor savanţi se retrage de sub cortul Minervei în cupola apolinică, unde cunoştinţele riguroase capătă o dezolantă relativitate şi uşurinţă, închipuiţi-vă câtă impresie poate să proscuă îrntr’o, staţiune marină, între bronzul elegant şi viu al timpurilor libere, apariţia unui compendiu în care temperatura ideii trece de recordul termometrului la sedie. Un prieten al nostru plecând cu o serie de tratate despre istoriaeconomică a înmii,. la Eforie, s’a întors, acasă fără cele mai preţioase exemplare, —pentrucă '.(deşi absolut inteligent) le-a uitat pe plajă. Farmecul simfonic şi Tin'colorat al mediului estival nu suportă lecturi indigeste. Literatura' verilor e literatură cu spumă, cu ondulaţii,. ori lumină şi dantelă. Vont remarca" faptul că nu" numai autorii, sunt impresionaţi pe retina talentului lor de' radiaţiuriile splendide !(dar atât..de. întârziate acum).: Mult, mai mult se resimte cititorul. Cartea facilă ,cunoaşte în .acest. sex, zon o inflaţie veritabilă. Se citeşte, cât permite flirtul ele "rigoare " orice carte în care iubirea ia formele drăgălaşe ale aventurilor cu. zâmbete, flori şi strângeri timide. Dar mai ales se citesc, pretutindeni, cărţile de aventuri. Există, probabil, o legătură între romanele, de senzaţie, ciudate şi legere — şi sezonul vacanţelor. 11 Iată,acesta este al doilea aspect al literaturii estivale, amintit la' în¥nceputul rândurilor noastre. Pierre Mac Orlan, scriitorul francez care susţine, tenace, că nu va fi ales niciodată membru al Academiei franceze — dar este foarte citit şi preţuit — vorbind despre cărţile de aventuri, le deosebea cu multă intuiţie şi discernământ, după caracterele lor actuale. Trăim o epocă morbidă,, sau in orice caz, patologică,d in care o anumită priză nervoasa ne sileşte să căutăm în lectură ecoul vibrăţiuriilor generale şi intime. Creatori de viaţă — pen,trupă ,aproape, toţi am ajuns la exigenţa lui Miquel Unamuno — şi am isbutit să ne trăim romanul personal — cititorii ■ se simt în ambianţa lor psihologică, de îndată ce prind firul aventurilor. Ei pulsează odată cu eroii, împletesc misterelecamerelor negre,, descifrează criptografii, trag un asasin, ocrotesc pe tânăra, blondă, iubita inventatorului şi asistă foarte mulţumiţi la celebrarea căsătoriei fericite — care se desfăşoară odată cu trimeterea geniului rău la răcoare. E dealtfel, tocmai sfârşitul sezonului de vară. Cititorul înflăcărat nu simte, tocmai el, clocotitor de viaţa purificată, în mirajul climatului, cât de livrescă este orice aventură care se termină. Adevăratul sens începe abia acolo, pe ultima pagină. Mac Orlan așa crede și noi îl aplaudamcând spune că un autor inteligent, și sensibil n’artrebui să deslege enigmele închipuirii sale, ci să le lase în diversitatea poltronă, meschină sau magnifică, a vieţii aşa cum este şi se crează sau se neagă pe sine însăşi. Abia în regiunea,imponderabilelor şi a incertitudinilor se vor simţi emoţiile veritabile. Aventura trebue condusă acola,dacă vrea să existe. Dar pentru un sezon de vară, nu cumva cerem prea mult? Nu e oare preferabil, pe plajă, un tovarăş glumeţ şi o tovarăşe frumoasă? . Rămâne însă, între aceste prietenii, fugare, un gol discret, o sen-, zaţie rafinată de inconformitate CU, setea spiritului. Noi admirăm pe tâlharul care urmărea cadrilul unor pagini deShaw sau elastica silueta solitară a unei doamne blonde care întorcea odată cu valul, filele cărţii lui Malraux, „Condiţiunea umană“, n. G.