Agenda Zilei, iunie 1999 (Anul 4, nr. 127-152)

1999-06-01 / nr. 127

2 ***£«um­mtul zilei A­C­T­U­A­L .I­X­A­X­E <1 iunie 1999 Editorial de Florin Boieru Jalnic, Băsescu trecea Abia îl pomenisem, mai îstăzi, pe ministrul Traian Băsescu, că iată-i din nou, ieri, umplând televizoarele, dând soluții și sentințe, cu frazele-i lipsite de echivocuri și gesturile-i de om hotărât, atotștiutor, de „bornă zero” în dreptul căreia începe și se sfârșește adevărul. De data asta, în discuție se afla țireva lu­crătorilor de la metroul bucureștean, pe care, judecând după expresia feței, domnul ministru i-ar fi mâncat cu fulgi cu tot, pe motiv că „nesimțiții“ de ei au creat atâtea probleme acelor cetățeni ai patriei care folosesc îndeobște mijlocul de transport cu pricina. Și încă dintr-o cauză, că și-au permis să se „desprindă”, ca manifestare a nemulțumirilor și revendicărilor, de „cele patru mari confederații” pe care Guvenul le-a abuzit, ducându-le de nas cu diferite promisiuni, potolindu-le astfel, în răstim­puri, puseurile de „indisciplină”. Din start, a fost clar că ministrul era extrem de iritat de această „ndependență”, iritare scoasă în evidență - cu prisosință - de argumentele (mai precis, contraargumentele) cu care și-a susținut pledoaria și pe care le-a pus în balanță cu susținerile sindicaliștilor de la metrou. Jalnică prestație­, cu atât mai jalnică cu cât, probabil, d-lui Băsescu i-a băgat cineva în cap că s-a născut „dedicat” pentru acel post de ministru, mai ales - tot probabil - după ce talentele sale de negociator au fost puse în valoare în fața delegației Băncii Mondiale. Era de așteptat ca un ministru­­ indiferent care­­ în disputa cu un sindicat­­ indiferent care­­ să invoce motive populiste, de genul „vai, săracii călători, noi, ministerul, doar la ei ne gândim, nu ca bandiții ăștia de greviști”, dar de aici și până la a spune tâmpeniile pe care le-a spus Băsescu e, vorba aia, „cale lungă, drum de fier”. Iar între enormitățile debitate, la loc „de cinste” s-a aflat cea referitoare la unele solicitări bănești ale greviștilor. Profitând de faptul că cetățeanului sărac și înfometat îi sună deplasat ca un altul să ceară „al 13-lea” salariu și „prima de Paști”. Băsescu a insistat pe enormitatea solicitărilor, în aceste timpuri de „răstriște”, iar când i s-a replicat că respectivele drepturi fac obiectul unor prevederi ale contractului colectiv de muncă, a spus că da, așa e, dar că ele nu sunt prinse și în Legea Bugetului pe 1999 (adică în buget, dar sună mai bine să amintești de lege, mai „sperietor”), drept pentru care - ca să vezi logică de ministru! --contravin legii. Cu alte cuvinte, deși fac parte integrantă dintr-un contract semnat între două părți cu personalitate juridică, dacă n-au fost „prinse” în bugetul pe 1999, sunt ilegale. Păi, în acest caz, de ce... Doamne iartă-mă!, s-au mai ostenit oamenii să negocieze și să semneze contractul cu pricina? în virtutea cărei logici o lege vine să anuleze înțelegerile stabilite între două părți, pe baza unei legi existente la momentul „parafării” înțelegerii? In ciuda „argumentației” minis­teriale, lucrurile stau altfel: contractul e contract, iar dacă o parte semnatară nu-și îndeplinește obligațiile stabilite, atunci cealaltă are libertatea de a recurge la toate procedeele legale pentru a obține respectarea contractului. Băsescu, însă, nu știe și nu vrea să țină cont de logică și de drept elementar; el amenință, pur și simplu, cu concedierea salariaților de la metrou și înlocuirea acestora cu “disponibilizați” de la CFR, chiar promițând solemn bucureștenilor acest lucru! Parcă am fi prin 1929-1933. Și încă ceva, pentru a-i învrăjbi pe ceilalți cetățeni împotriva greviștilor - alt procedeu la fel de jalnic! - ministrul, în disperarea-i, prezintă ca exagerate cererile celor de la metrou de a le fi asigurat săpunul și hârtia igienică. Aici nu mai e nevoie de comentarii. Se poate spune doar atât: când un ministru, cât ar fi el de răsfățat, își pierde acel simț la care-i spunem “bun”, înseamnă că i s-a îngreunat capul, de la multele răsfățuri ce i s-au urcat acolo, și a venit vremea să lase locul altuia. Țărăniștii șantajează UD­MR cu schimbarea lui Hajdu Gabor Motivul este cererea maghiarilor de a se retroceda averile comunitare Țărăniștii par a se fi săturat de împunsăturile prea dese ale UDMR. De aceea, ei vor să-i pună pe maghiari la punct, schimbându-l pe ministrul sănătății, Hajdu Gabor, sau chiar luând portofoliul de sub tutela Uniunii. La inițiativa li­derilor UDMR, în această săptămână va avea loc o ședință a Coaliției. For­mațiunea lui Marko Béla vrea să abordeze subiecte legate de legea pădurilor, a IAS-urilor și cea a lo­cuințelor, cerând resti­tuirea proprietăților nu numai către persoanele­­ fizice, ci și către fostele lăcașe de cult sau in­stituții comunitare. Pen­tru a contracara preten­țiile maghiarilor, surse din PNȚCD spun că în cadrul ședinței se va pune problema schimbării mi­nistrului Hajdu Gabor. „UDMR, înainte de a so­licita discuții pe mar­ginea altor probleme de­cât cele legate de por­tofoliul Ministerului Să­nătății, trebuie să pre­zinte măsuri cu privire la debutul prost în domeniul reformei sanitare”, spun sursele citate. „Este ex­clus ca UDMR să mai dețină vreun alt candidat pentru acest post, dar totuși mai trebuie salvat ce se poate din acest do­meniu. Protestele cadre­lor sanitare din ultima perioadă ar trebui să dea de gândit reprezentanților UDMR”, au mai spus sur­sele. Înlocuirea lui Hajdu Gabor de la conducerea ministerului nu este accep­tată de colegii săi de par­tid. Președintele UDMR, Marko Béla, ne-a declarat ieri că schimbarea aces­tuia nici nu se va pune în discuție la întâlnire. „Nu sunt dispus să discut cu PNȚCD per­soana ministrului sănătă­ții. Sunt dispus să discut cu primul-ministru și ministrul finanțelor pro­blema sănătății, salariile și așa mai departe”, a precizat Marko Béla. El a adăugat că în acest moment lucrurile trebuie tratate cu seriozitate. Nu mai trebuie discutată în­locuirea unei persoane cu alta, ci adevăratele pro­bleme cu care se confrun­tă acest domeniu priori­tar, a spus Marko Béla. „Salariile din domeniul sănătății sunt mult mai importante decât persoa­na ministrului”, a con­cu­s președintele UDMR. La rândul său, vicepre­ședintele UDMR, György Frunda, a declarat că par­tidul său „îl susține ferm pe domnul ministru al sănătății, Hajdu Gabor, în această funcție. Nu s-a pus nici un moment pro­blema schimbării sale”. R. TOMA (Libertatea) Hajdu Gabor a devenit „monedă de schimb” în cadrul coaliției Problemele ministrului sănătății se înmulțesc, și medicii îi cer demisia Manifestanții au amenințat că se vor întoarce peste o săptămână 150 de cadre medicale din București, Cluj, Timișoara, Iași, Sibiu, Mureș au pichetat ieri sediul Ministerului Sănătății cerând res­pectarea legii privind salarizarea bugetari­lor, în 90% din unitățile sanitare, fie finanțate de la buget, fie de la CAS, s-au operat majorările sala­riale. Sunt însă câteva unități unde nu s-a rezolvat această situație. „Vrem să se aplice legea pentru toată lumea“, a declarat preșe­dintele Federației Sanitas, Marius Petcu. Manifestanții au scandat „vrem salarii“, „jos ministrul“ și „grevă generală“, iar încercările secretarului de stat Alexandru Ciocâlteu de a discuta cu ei nu au făcut decât să-i întărâte și mai mult. „De unde dracu să iau eu bani?“, a răbufnit Ciocâlteu, adău­gând că ministerul se află în imposibilitatea de a asigura majo­rările salariale din unitățile care îi sunt subordonate. Manifestanții s-au mulțumit în cele din urmă cu promisiunile secretarului de stat Alexandru Ciocâlteu, dar au amenințat că, dacă situația nu se rezolvă săptă­mâna viitoare, vor intra în grevă generală. ROXANA HIZO (Libertatea) Marius Petcu Quintus va fi trecut pe linie moartă Valeriu Stoica se va răfui cu el în cursul acestei săptămâni Quintus este pe cale de a fi marginalizat în PNL. Susținut mai mult de țărăniști decât de pro­prii colegi, liderul liberal „va fi redus la tăcere” de către Valeriu Stoica. Duelul dintre Mircea Ionescu Quintus și Va­leriu Stoica pe marginea noului protocol de func­ționare a CDR se apropie de final. Surse din cadrul PNL ne-au declarat că Stoică va tranșa disputa săptămâna aceasta la șe­dința conducerii partidu­lui, în favoarea partici­pării pe liste separate la alegerile locale, la șe­dința conducerii parti­dului. El îi va cere pre­ședintelui Mircea Iones­cu Quintus să se ralieze poziției partidului și să respecte hotărârile luate de Biroul Permanent Central PNL. Aceleași surse sus­țin că alături de Stoica se vor afla majoritatea mem­brilor din acest for de conducere care doresc participarea la locale pe liste separate; în ceea ce privește poziția liberali­lor, Remus Opriș a spus că până când PNL nu va veni cu un pachet clar de solicitare, CDR trebuie să respecte actualul protocol și tot în baza acestui do­cument s-a făcut și de­clarația comună de susți­nere a președintelui Con­­stantinescu pentru un alt mandat. Remus Opriș a exclus ideile lansate de unii membri liberali de a avea propriul candidat la președinție sau de sus­ținere condiționată a lui Emil Constantinescu. „Nu acceptăm alte idei, decât cele ale președintelui PNL, Mircea Ionescu- Quintus” a concluzionat Opriș. ROXANA TOMA OVIDIU WLASSOPOL (Libertatea) Valeriu Stoica îl va pune la punct pe Quintus „Săracii“ noștri parlamentari Austeritatea bugetară pune-n cui pofta de deplasări Biroul Permanent al Camerei Deputaților a respins, ieri, cererile lui Vasile Lupu și a Vioricăi Afrăsinei, de a participa la două reuniuni inter­naționale, a fost invocată lipsa fondurilor bugetare. Viorica Afrăsinei (PDSR), în condiții economice mai puțin vitrege, ar fi primit aprobarea să plece la Glasgow, în perioada 11-12 iunie, pentru a participa la Colocviul Asociației Internaționale pentru evaluarea impactelor. Deputatul PDSR ar fi luat parte la secțiunea „Măsuri de atenuare a impactelor asupra mediului“, dar, în aceste condiții, va rămâne să studieze pe meleagurile patriei cum să atenueze impactul reformei asupra nivelului de trai al românilor. Vicepreședintele Camerei Depu­taților, Vasile Lupu (PNȚCD), și-ar fi dorit să admire soarele american din Mexico City, cu ocazia reuniunii de constituire a Parlamentului Legislato­rilor Metropolitani, dar trebuie să aștepte condiții financiare mai „însorite“. N. S.

Next