Agenda Zilei, iulie 1999 (Anul 4, nr. 153-179)

1999-07-01 / nr. 153

în seara zilei de 10 iulie, Victor Cior­­bea, președintele Alianței Naționale Creș­tin Democrate, va sosi la Timișoara, pen­tru a participa în data de 11 la conferința organizației județene a ANCD, care va consfinți nașterea filialei locale a Alian­ței. Gheorghe Lateș, președintele Comi­tetului de inițiativă pentru constituirea fi­lialei din Timiș, ne-a declarat că luni s-au depus la București actele necesare înre­gistrării legale a ANCD, listele conținând 25 400 de semnături. Iar organizația jude­țeană are deja 330 de membri și a contri­buit la listele la nivel național cu 590 de semnături. La conferința județeană se mi­zează mai ales pe participarea celor din afara Timișoarei, pentru a fi reprezentate toate localitățile din județ, sau măcar cât mai multe dintre ele. L. CONDEA joi. Oamenii vin la Guvern ca la pomul — |HyJ Casele naționalizate COpICSCSC Premierul pretinde că dintre două rele, l-a ales pe cel mai mic coaliția Reglementarea restituirii caselor națio­nalizate a adus Guvernul, din nou, în fața unei situații imposibile. Deși a remarcat că în cadrul coaliției majoritare continuă seria de declarații care „supralicitează anu­mite poziții“, Radu Vasile a spus că, în ge­neral, coaliția este stabilă, între „ciocanul“ țărăniștilor, care doreau rezolvarea rapidă a problemei, și „nicovala“ pedestriștilor care abia așteaptau să depună o moțiune de cenzură, Radu Vasile a ales răul cel mai mic. După ce a căzut de acord cu miniștrii săi, că textul reglementării mai trebuie pre­lucrat, premierul a prefe­rat o amânare. N.S. Pagina 4 în Timișoara există 2 428 de taximetre Mereu cu ochii pe taximetriști ca nu cumva aceștia să depă­șească numărul de 2 500 aprobat de Consiliul Local, conducerea orașulu­i consideră această ra­mură de activitate „Cuiul lui Pe­pelea“, așa cum opina primarul Ciuhandu, mereu acuzat că sunt prea multe taxiuri în municipiu. Ca să fie clar pentru toată lumea câte mașini au autorizație de ta­­ximetrie la această oră, primarul a solicitat o situație la zi din partea Inspecției Comerciale. în prezent circulă în oraș 2 428 de taximetriști, în condițiile în care în ultima vreme au fost anulate 146 de autorizații în domeniu. Unii vin, alții pleacă, spune primarul și numărul ră­mâne constant. Cel puțin al celor cu autorizație, că de taxi­metriști „la negru“ nu duce lipsă orașul. D. F. Gheorghe Ciuhandu Prin respectarea embargoului impus Iugoslaviei, România îmbogățește țările UE Pagina 5 Premieră mondială Veteranul de război Vladimir Iavo­­rovski a avut interesanta inițiativă de a propune autorităților locale aprobarea ri­dicării, în Timișoara, a unui mausoleu în­chinat, în premieră mondială, prizonierilor din cel de-al II-lea Război Mondial. A­­ceastă idee, ne spune Iavorovski, a fost salutată de asociațiile prizonierilor de răz­boi din Franța, Germania, Canada, Polo­nia, mai ales că pentru prima dată cineva se gândește la acest lucru. Pentru realiza­rea grupului monumental se va organiza o licitație la care sunt invitați să participe cei mai renumiți artiști plastici. Inițiatorul proiectului spune că amplasarea mauso­leului ar fi nimerită în Parcul Botanic, acesta fiind situat în zona istorică a ora­șului. Biroul Buget al Primăriei Timișoara a aprobat, în susținerea „Monumentului Prizonierului Necunoscut“, 15 milioane de lei, pentru care și-a dat girul și Consiliul Local, în ședința de marți. D. FOLTEAN SIDA poate fi învinsă? Oamenii de știință armeni afirmă că au reușit să facă să dispară toate urmele virusului SIDA la 48 de bolnavi seropozi­­tivi, folosind un medicament ela­borat în Caucaz. Armenicum a fost înregistrat oficial săptămâna trecută, iar comercializarea lui a fost auto­rizată în țara de origine, „în curând ne vom publica des­coperirea în revistele medicale specializate din întreaga lume“, a declarat șeful Comisiei Farmaco­logice de stat din Armenia. For­mula științifică și rezultatele tes­tărilor sunt încă învăluite în­­tr-un secret total. Potrivit me­dicilor armeni, testele au durat șapte luni și au demonstrat că 48 de seropozitivi și bolnavi de SIDA s-au vindecat după 15 in­fecții cu Armenicum. în prezent alte nouă persoane urmează tra­tamentul. Odată constatată vin­decarea, bolnavii nu au mai fost supuși altui tratament medical. S-a observat că ei pot avea o viață sexuală normală și pot deveni părinți. Se estimează că tratamentul, gratuit în prezent, va costa 20 000 de dolari. Tratamentul va costa 20 000 de dolari Discursul tulbură și diplomația Pagina 2 electoral Adversari modești în cupele europene Pagina 21

Next