Agenda Zilei, august 2000 (Anul 5, nr. 180-206)

2000-08-01 / nr. 180

F^Sww“, ^fjWig milioane de lei |________________________________________________________ Paginile "l O­"1 "| tLy* ț UHUSI marți, 1 august 2000 ^ ^^SStSj 2100+ ~'*YJMIESSlt-, ■ L {?* y Pe moment, farmaciștii au încetat să mai amenințe că nu vor mai elibera medicamente gratuite în condițiile în care Casa de Asigurări de Sănătate Timiș nu le va plăti datoriile. Ieri, conducerea Colegiului Farmaciștilor din județ s-a întâlnit cu mai marii CAS pentru a stabili ce este de făcut ca bolnavii, care de fapt sunt asigurați și au dreptul prin lege la medicamente compensate sau gratuite, să nu fie neîndreptățiți. De la Matei Berațco, președintele Colegiului Farmaciștilor, am aflat că după ce a analizat posibilitățile de plată, CAS Timiș a decis să achite parțial facturile pe perioada 1-15 iunie, mai precis 41% din valoarea lor, urmând ca, pe parcurs, să plătească și restul banilor. în concluzie, bolnavii nu vor fi nevoiți să iasă din farmacii cu rețetele neonorate, pentru că, așa cum au promis, farmaciștii vor continua să elibereze medicamente compensate și gratuite, excepție făcând medicamentele pe pro­grame. Potrivit recentei Ordonanțe nr. 93 din 20 iulie a.c., rețetele pentru medi­camentele bolnavilor cronici se vor­­ eli­bera doar de farmaciile din incinta spi­talelor. SORINA BUCURESCU Farmaciștii continuă să dea „compensate“ PNȚCD le-a dat brând­ liberalilor din Convenția Democrată în loc să-și „facă loc“ unul altuia pe un drum comun care să consolideze Convenția Democrată, alianță care a reușit răstur­­­­narea PDSR în­ 1996, partidele cu pondere din CDR, PNȚCD și PNL, nu au găsit altceva mai bun de făcut decât să-și altereze și mai aprig relațiile. Ieri, la Biroul Politic al CDR, s-a ajuns chiar la „divorț“, țărăniștii apreciind că­­ PNL s-a autoexclus din Con­­­­venție prin declarațiile răz­boinice pe care le tot lan­sează la adresa PNȚCD. Țărăniștii reproșează PNL că a încercat să își dezvolte o strategie departe nu doar de PNȚCD, ci și de cele­lalte partide din Convenție. Liberalii, care pretind că, procedural, excluderea lor­­ a fost făcută în disprețul prevederilor statutului Convenției, sunt adepții restructurării și reconfi­­gurării CDR și nu se consideră deloc în afara a­­lianței. PNȚCD merge însă înainte cu o nouă for­mulă a CDR, conform căreia ANCD ar trebui să accepte revenirea în partidul din care s-a desprins, PER ar trebui să fuzioneze prin absorbție cu FER, iar UFD ar trebui să o lase mai moale cu pretențiile. Totuși, liderul țărănist Ion Diaconescu nu a închis de tot poarta pentru PNL, liberalii pot reveni în Convenție dacă își retrag toate de­clarațiile critice la adresa PNȚCD. l Dar până una alta, relansarea CDR se poate face și fără PNL... M. B. Pagina 2 Diaconescu le-a mai lăsat liberalilor o portiță De „Ziua Timișoarei“, primarul orașului, Gheorghe Ciuhandu, se va odihni Concitadinii noștri știu deja că în ziua de joi, 3 august, în capitala Banatului va fi mare sărbătoare, fiind „Ziua Timișoarei“. De la ora 10 a acestei zile va avea loc un sim­pozion privind istoricul zilei de „3 August“, apoi de la ora 17, cei interesați vor putea lua parte la vernisajul expoziției de pictură inti­tulate „De Ziua Timișoarei“, iar către sfârșitul zilei, de la ora 19,30, două formații „Cantilena“ și „Syner­gy“, din SUA, vor concerta pentru timișoreni și pentru toți cei iubitori de muzică bună. Din păcate, la săr­bătoarea aceasta va lipsi primarul Gheorghe Ciuhandu, care a apucat, în sfârșit, o săptămână de concediu de odihnă. Cei rămași cu casa, în mod expres cei doi viceprimari, vor avea grijă ca „Ziua Timișoarei“ să fie una de pomină. Succes și s-auzim de bine! VIORICA RUBANSCHI Ambasadorii României s-au reunit la Cotroceni Pagina 5 Funcționarii Prefecturii au jurat pe Biblie Prefectura Timiș este prima instituție care are în aparatul public funcționari atestați conform prevede­rilor Legii funcționarului public. Ieri. Comisia de atestare, compusă din pre­fectul Liviu Barbu, secre­tarul general al Prefecturii, Dan Bara, și consilierul prefectului, Daniel Crașo­­van, a verificat și ultimul director din Prefectură, care nu a putut participa alături de colegii cu funcții de conducere la examenul susținut la finele săptă­mânii trecute. Tot ieri au depus ju­rământul, conform preve­derilor legale, 23 din cei 33 de angajați în funcții executive și de conducere. Pentru că prefectul Liviu Barbu a dorit să ofere o conotație mai specială mo­mentului, el a adus Biblia pe care o are permanent în birou și le-a cerut anga­jaților să depună jurămân­tul cu mâna pe Cartea Sfântă. „Constituția este perfectibilă, dar Biblia este eternă“, și-a motivat Barbu gestul. Nici unul dintre func­ționarii care au jurat să respecte Constituția, legile și să se achite de obliga­țiile profesionale nu s-a codit să țină mâna pe Bi­blie. CAMELIA BOGDAN Funcționarilor publici li s-a cerut să jure cu mâna pe Biblie că vor respecta legislația Ministrul apărării și-a susținut doctoratul Pagina 7

Next