Agenda Zilei, iulie 2003 (Anul 8, nr. 151-177)

2003-07-01 / nr. 151

I Guvernul în reformă Pagina 2 1. COTIDIAN DE INFORMAȚII ȘI DIVERTISMENT -7 / 1­ . încetat lIBKiBV marți, 1 iulie 2003 t ^PaS Nici o medie de zece și probleme la română Până în data de 14 iulie, tinerii care au­­ obținut o medie de trecere la examenul de capacitate trebuie să își completeze op­țiunile pentru licee în fișele de înscriere. Pe baza acestor opțiuni și a mediei de admi­tere se va face repar­tizarea computerizată în învățământul liceal și profesional de stat, în 10 iulie. După prima sesiu­ne a capacității, nici un candidat din Ti­miș nu a reușit per­formanța de a avea o medie de 10. Cele mai multe note cuprinse între 9 și 10 au fost la geografie (1 268), ur­mată de română - 848, matematică ­556, istorie - 381 și limbile materne -131. în ceea ce privește cele mai mici note, acestea s-au obținut la limba și literatura română, 1 398 de candidați au primit note până în cinci, iar 2 099 au scris de note cuprinse între 5 și 6. Statistica pe me­diile din această se­siune arată că din totalul de 8 228 de candidați prezenți, 1 947 au fost respinși, iar cei mai mulți (1­993) au avut medii cuprinse între 6 și 6,99, în timp ce numai 654 au încheiat capa­citatea cu medii între 9 și 9,99. ADRIANA NICA Elevii timișeni nu prea iubesc dulcea limbă românească.. Horia Ciocârlie, video star Badea Gheorghe, care trăiește prin îndepărtatele cătune de la marginea județu­lui, va avea, din septembrie, plăcerea de a deveni star video alături de prefectul Horia Ciocârlie. Prefectura vrea să rupă gura pro­priului Guvern, ieșind în față cu un proiect inedit, care n-are cum să nu fie pe placul celor din Palatul Victoria, căci este dătător de imagine cât cuprinde. Astfel, la concursul național „100 de proiecte pentru România“, la care fiecare județ trimite spre selecție câte proiecte bune poate, Timișul a pregătit vreo 30, spune prefectul Horia Ciocârlie. Unul dintre acestea și poate cel mai spectaculos îi aparține și va consta în realizarea unor legături video de la Palatul Administrativ în unele localități, în cadrul cărora prefectul va ține audiențele, comunicând în direct cu cetățenii. Titlul proiectului este „Videoau­­diența Internet“, iar consilierii prefectului sunt convinși că e simplu de realizat și n-ar fi nici costisitor. LĂCRĂMIOARA CONDEA Ciuhandu, la Raportul de țară Primarul Gheorghe Ciuhandu va par­ticipa astăzi, la București, la ședința Co­misiei Europene privind evaluarea Rapor­tului de țară. Ciuhandu a fost invitat la această ședință de către Romeo Postelnicu, președintele Asociației Naționale a Func­ționarilor Publici, și va fi, dacă nu singurul atunci cu certitudine unul dintre puținii primari ai opoziției care vor expune în fața reprezentanților Comisiei Europene un punct de vedere privind evoluția admi­nistrației publice locale. Alături de colegii săi din Asociația Primarilor de Municipii, Gheorghe Ciuhandu este cunoscut ca un critic vehement la adresa politizării actului administrativ, a descentralizării formale fără asigurarea resurselor aferente și a altor ches­tiuni administrative. Ciuhandu a declarat că susține fără rezerve drumul României către integrarea europeană, dar acesta trebuie să urmeze căile unei democrații autentice și presupune prezentarea adevărului netrun­chiat. C. BOGDAN, S. LAZĂR Șapte tineri artiști ne poftesc în Țara Minunilor Până-n toamnă, Timișoara va deveni cel de-al treilea oraș din România ce va avea un parc de sculptură gândit, după spusa lui Sergiu Știrbu, care a susținut acest proiect de hotărâre în ca­drul Consiliului Local Timișoara, drept punct de reper pentru oraș: „în amplasamentul găsit de ar­hitecții Andrei Racolța și Romeo Soraci, la intrarea în Parcul Co­piilor se vor afla șapte sculpturi realizate de tineri creatori, ne spune Sergiu Știrbu. Cel mai vârstnic, bucureșteanul Marius Leonte, este șeful proiectului­­ al acestuia și­ al celor care au pro­dus parcuri de sculptură în Ca­pitală și la Constanța) și e născut în... 1964, ceilalți artiști fiind timișoreni: Denisa Curte, A­­namaria Șerban, Martha Ștefan, Horia Bojin, Raluca Ungureanu, Ecaterina Vrana. Lucrările, rea­­lizate-n metal, fac o trecere in­teresantă de la figurativ spre abstract, inducând privitorului o stare specială. Sculpturile, pe care am avut deja ocazia de a le admira în faza de proiect, ac certamente darul de­ a incita ima­ginația tinerilor, marcând, chiar lângă Parcul Copiilor, intrarea lui Alice în Țara Minunilor“. Realizarea Parcului de Sculp­tură Timișoara este sponsorizată în întregime de către firma Tu­borg din Capitală, devizul es­timativ fiind de 60 000 de euro Este foarte posibil ca trecerea lucrărilor de la machetă la open de artă să se facă în Timișoara iar metalul, sub mâna sculptorilor să prindă curând fantastică via­ță. CODRINA DIANA TOMOV Un cal căzut în canal începând de la miezul nopții de duminică spre luni și până către ora 3, pe str. Câmpului din cartierul Plopi s-a derulat o spec­taculoasă operațiune de salvare a unui animal. Pompierii și local­nicii au pus tot sufletul în salvarea unui cal care căzuse în adâncul unui canal tehnologic fără capac. Au fost aduse utilaje și s-a ridicat placa de beton care acoperea ca­nalul. A apărut atunci o proble­mă: calul nimerise sub țeava cu robineți ce străbătea canalul și nu putea fi scos. A fost aleasă atunci o cale mai puțin obișnuită pentru a salva animalul, cu ajutorul unui excavator a fost săpat un șanț până la căminul ce ținea captiv calul. Nu­mai după ce s-a demolat unul din pereții din cărămidă, animalul a fost tras afară. Celor prezenți aproape nu le-a venit să creadă când, după numai câteva minute, calul ce fu­sese aproape „zidit“ ore în șir în canal zburda ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. ■■ CĂLIN ȚENCHE în/na

Next