Agenda, iulie-septembrie 2001 (Anul 12, nr. 27-39)

2001-09-08 / nr. 36

a^ef MUiv pasaj C c­i­fel BSrJ A -------------------­In acest weekend, casele monument vor fi sărbătorite cu fast și toți timișorenii sunt așteptați valuri, valuri Muzeul Satului Bănățean (aproape 17 ha de istorie a țăranilor bănățeni), monumental, păstrează în acoperir­șurile sale mai mult soare decât au putut oamenii să-i dea. Oameni cu suflet, care au înconjurat în lung și-n lat Banatul de limbă română (cu deo­sebire au fost alese zonele colinare Lipova și Făget) și au smuls pieirii vestigii răzlețe - puncte de confluență trecut-prezent. Anul 2001, aniversar, a găsit vatra bănățeană mai mult „pe drumuri“. Multe din unitățile de ca­re dispune muzeul sunt „ascunse“ publicului. De­pozitate sau conservate spre reciclare. Altele, ridi­cate, dar neamenajate. Abia o mică parte pot fi văzute montate și mo­bilate, cuprinse în circuitul de vizitare. S-a dorit ca, totuși, Muzeul Satului Bă­nățean să strălucească prin ceva. Anume, el dis­pune de un nucleu unic în structura muzeelor de a­­cest fel din România: Centrul Civic, Școala, Casa Națională, câteva gospodării, biserica și... „Birtulul“. Peste 2 000 de piese de mobilier țără­nesc, unelte de industrie casnică, textilă și meș­teșugărească, obiecte de uz gospodăresc, țesături și port popular sunt zes­trea lui prețioasă. O poartă înaltă desparte abrupt cetatea de sat. La nr. 2 „stă“ Bise­rica din Topla, corm Mă­­năștiur. 1746 este anul ei de naștere. Pe atunci, Timișoara sărbătorea 30 de ani de la eliberare de sub stăpânire otomană. Patronat de Sf. Mihail și Gavriil, lăcașul din Topla fusese inițial ctitorit pe pământ remețean. Vre­me de 50 de ani, a slujit satului Remetea Lunca. Până când legenda în­cepe să prindă margini și, mai în­ glumă, mai în serios, un fel de strămoș de-al lui Ceaușescu i-a schimbat un pic starea fi­rească. Cu trei kilometri. Atât a transplantat-o, pâ­nă în Topla­­ unde, pare­­se, avea trebuință de ea - părintele căruia isto­risirea îi dă numele de Paul. Atât le-a trebuit re­­mețenilor, să li se ia bi­serica din curte, că au și blestemat. Așa cum n-am avut noi parte de ea, să n-aibă nici cei din Topla. Și așa a fost. O dată a luat foc, altă dată i s-a prăbușit altarul, din se­ Mașină de spălat, de pe vremea când curentul electric era utopie Două sau trei astfel de mașini de spălat se mai păstrează în Timișoara. Una dintre ele e instalația țărănească tehnică „de vaza“ a muzeului. Un bazin din doage perfect prinse între ele de cercuri metalice, cu trei picioare de susținere. Nu un buton automatizat o controlează, ci o ingenioasă manivelă. Tot din lemn. Șvaboaicele, care în trecut erau printre cele mai cochete din zonă, cumpărau albituri și, înainte de a le da la croitor, treceau la „învinețit“ textilele prin mașina de spălat. Parte a angrenajului de imprimat pe indigo a materialului blanc, „spălătoreasă mecanică” nu era chiar la îndemâna oricui. O foloseau îndeosebi manufac­turile. Bine conservata o astfel de mașină se găsește și la Secția de Etnografie a Muzeului Banatului. Muzeografa Aristida Gogoian poves­tește că, prin '97, un domn din comuna Diniaș s-a prezentat intr-o bună zi in ea și i-a spus că are „o mașina veche de spalat pe care o ține în­. pod". Voia sa o doneze. Rațiuni de ordin­, financiar (transportul!) au făcut ca valorosul obiect să rămână în același pod pradă păianjenilor și nemiloasei treceri a timpului. „Spălătoreasă“ datează de pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, din perioada ocupației austro-ungare. Deși exponat de muzeu, încă vie, mașina de spălat țărănească arata spiritul tehnic german, nin. Ușor-ușor, satul Topla s-a împrăștiat, în 1987, când muzeul a achizițio­nat încercata construcție din lemn, în sat mai res­pirau patru­ suflete. „Nici măcar patru familii“, cum povestește, sub influența legendei, actualul direc­tor al Muzeului Satului biie păzite. Așa nelo­cuite, transportate buca­tă cu bucată de meșteri pricepuți și reconstruite, casele au, uneori, o au­tenticitate nefirească. „Par locuite. Unele sunt, cele de la extremități. N-avem paznici de-ajuns și vin boschetari peste iarnă, de planuri de situație și schițe. Apoi, intră în acțiu­ne echipa de meșteri. Casa cumpărată de la proprietarul de drept e dărâmată... organizat și adusă în muzeu. Recon­stituirea. Una dintre cele mai „ghinioniste“, care n-a mai apucat să devină mo­nument, casa de la Sla­tina Nera a fost achizi­ționată în 1978. A trebuit să treacă 15 ani până să fie demontată și depozi­tată în muzeu, dar de re­construit, nici în ziua de azi nu s-a reconstruit. Casa din Baia e prima cumpărată, chiar în ’71, și tot atunci montată. Ulti­mul monument intrat în circuitul muzeal este Ca­sa Bănățeană din Bără­gan, „un model ridicat de cei deportați în Câmpia Bărăganului, în noaptea de Rusalii, 18 iunie 1951“, aflăm de pe placa-afiș, dăruită prin strădania Asociației Foștilor Depor­tați în Bărăgan. Atunci, 40 320 de bănățeni de pe cuprinsul a 172 de localități au îndurat chi­nul deportării. Pe una din aleile stră­juite de felinare ce nu mai dau de mult lumină, stă un uriaș staul încărcat de fân. Loc destinat expo­zițiilor de tăurași. Unui orășean intrat deodată în marea de fân, locul îi devi­ne dintr-o dată mistic. Tărâm de desfătări năbă­dăioase ale ancestralului cuplu „bădița și mândra lui". Prin unele părți ale muzeului nu poți evita să nu intri până la brâu în iarba deasă atât de pro­prie românilor. Și­ apoi, sunt case-monument ca­re, deși dărăpănate, au în dotare... sonerii con­temporane legate de un fir albastru... Mai încolo, pe o claie de paie stă parcă la uscat o șubă... Elemente care dau sen­zația de auten­ticitate ca­selor, nu de exponate de muzeu al satului. Așa arata strămoșul utilajelor de azi Biserica „blestemată“ a ajuns din Topla în Timișoara filte muzee Asemenea „colțuri de țară“ găsim prin mai toate zonele românești, întins pe 70 de hectare, Muzeul Tehnicii țărănești de la Sibiu. Primul dintre toate, construit în 1936, Muzeul Satului București­ Al Transilvaniei e amplasat la Hoia, Cluj. La Suceava, Muzeul Satului Bucovinean. Țara Oașului e păstrată în obiceiuri la Negrești- Oaș. Apoi, Baia-Mare, Vâlcea, Satu-Mare (ultimul, în curs de constituire) și Sighetul Marmației au muzeele lor specifice. Bănățean, muzeograful Viorel Popescu. „A mai stat zece ani pe pămân­tul gol, dezasamblată. Apoi am ridicat-o unde se află acum“. La ideea mitropolitului Banatului, ÎPS Nicolae Corneanu, biserica a căpătat hram nou, Nașterea Maicii Domnului. Asta așa, întru alungarea blestemului. De parcă ar fi fost așa de simplu! în 1998, o furtună care venea parcă dinspre timpurile facerii lumii a izbit peste ea un copac. Impactul a dus la des­picarea bisericii. Noroc de altarul care a stat pavăză. Restul arborelui prăbușit, sub iscusita daltă a lui Alexandru Perța Cuza, i-a devenit bisericii troiță. Troița cu rădăcini. Ca o răzbunare a celor sfinte. Casele aduse în mu­zeu au fost la origini lo­cuite de familiile ce le-au ridicat. La fel și morile, nu simple machete, ci adevărate unelte la-n­­demâna țăranilor... Va­loarea lor crește. Cu atât mai mult cu cât ele tre­își fac un culcuș, distrug mobilier“, povestește Ion Majernik, cel căruia soar­ta i-a fost să înainteze în viață o dată cu muzeul. Treizeci de ani împlineș­te muzeul, treizeci de ani îi sunt trecuți pe cartea de muncă „zidar“ la vatra bănățeană. Altul ca el nu mai este. Vecinătatea cu blocurile de cartier U.M.T. i-a fost muzeului nefastă. Crizele de căl­dură din anii pre-revolu­­ționari i-au determinat pe locuitori să pună pe foc lemne smulse din casele bănățene. Puțin câte puțin, așa au dis­părut morile. Două din ele, unicate: moara de vânt din Pescari (sat de pe malul Dunării) și cea din Teregova (Caraș-Se­­verin). Au fost prinși chiar paznici care se încălzeau cu bârne vechi, smulse din căminele-monument. Personalul muzeului merge pe teren și face cercetări întru sortarea celei mai reprezentative dintre casele din satul ales. Arhitectul întreprin­ Sărbătoare țărănească . Conducerea Muzeului Satului Bănățean, în primul rând, îi așteaptă pe toți timișorenii la „fiesta“ celor treizeci de ani de viețuire citadină a tot ceea ce a fost mai înălțător în traiul bănățea­nului țăran. Acțiunile culturale se împletesc astăzi cu voia bună și... sarmalele fierte în vas autentic din lut „30 de ani de la Deschiderea Muzeului Satului 1971-2001“ debutează cu două așteptate expoziții: fotodocumentară - din interiorul muzeului­­ și de artă plastică - exponate ale caselor bănățene așa cum le-a imortalizat-pictat Felicia Traieș Popovici, originară din Biniș. Simpozionul „Muzeele etnografice, mărturii ale civilizației tradiționale“ va urma după „o stri­gare“ a catalogului. Apoi, clipe de reculegere, memento-uri, urmând vernisajul expoziției „Din activitatea Muzeului Satului Bănățean“ și decer­narea de medalii aniversare. Duminică, 9 septembrie, la biserica muzeului vor fi mare hram și o slujbă religioasă după care, Ruga Satului Bănățean. Mâncăruri alese în cadrul concursului de artă culinară „Cei mai buni mici și cârnați bănățeni“, oaspeți dintre cei mai de seamă și o horă tradițională. Primarul Satului, nimeni altul decât Gheorghe Ciuhandu a învestit în această funcție onorifică în ’98, cu ocazia unei vizite a delegației de la Karlsruhe - e așteptat să-și aducă „bastonul de învestitură“ și să dirijeze întreaga manifestare. Pagină realizată de LUCIAN SAVA Casa din Babșa

Next