Agenda, iulie-septembrie 2001 (Anul 12, nr. 27-39)
2001-09-08 / nr. 36
a^ef MUiv pasaj C cifel BSrJ A -------------------In acest weekend, casele monument vor fi sărbătorite cu fast și toți timișorenii sunt așteptați valuri, valuri Muzeul Satului Bănățean (aproape 17 ha de istorie a țăranilor bănățeni), monumental, păstrează în acoperirșurile sale mai mult soare decât au putut oamenii să-i dea. Oameni cu suflet, care au înconjurat în lung și-n lat Banatul de limbă română (cu deosebire au fost alese zonele colinare Lipova și Făget) și au smuls pieirii vestigii răzlețe - puncte de confluență trecut-prezent. Anul 2001, aniversar, a găsit vatra bănățeană mai mult „pe drumuri“. Multe din unitățile de care dispune muzeul sunt „ascunse“ publicului. Depozitate sau conservate spre reciclare. Altele, ridicate, dar neamenajate. Abia o mică parte pot fi văzute montate și mobilate, cuprinse în circuitul de vizitare. S-a dorit ca, totuși, Muzeul Satului Bănățean să strălucească prin ceva. Anume, el dispune de un nucleu unic în structura muzeelor de acest fel din România: Centrul Civic, Școala, Casa Națională, câteva gospodării, biserica și... „Birtulul“. Peste 2 000 de piese de mobilier țărănesc, unelte de industrie casnică, textilă și meșteșugărească, obiecte de uz gospodăresc, țesături și port popular sunt zestrea lui prețioasă. O poartă înaltă desparte abrupt cetatea de sat. La nr. 2 „stă“ Biserica din Topla, corm Mănăștiur. 1746 este anul ei de naștere. Pe atunci, Timișoara sărbătorea 30 de ani de la eliberare de sub stăpânire otomană. Patronat de Sf. Mihail și Gavriil, lăcașul din Topla fusese inițial ctitorit pe pământ remețean. Vreme de 50 de ani, a slujit satului Remetea Lunca. Până când legenda începe să prindă margini și, mai în glumă, mai în serios, un fel de strămoș de-al lui Ceaușescu i-a schimbat un pic starea firească. Cu trei kilometri. Atât a transplantat-o, până în Topla unde, parese, avea trebuință de ea - părintele căruia istorisirea îi dă numele de Paul. Atât le-a trebuit remețenilor, să li se ia biserica din curte, că au și blestemat. Așa cum n-am avut noi parte de ea, să n-aibă nici cei din Topla. Și așa a fost. O dată a luat foc, altă dată i s-a prăbușit altarul, din se Mașină de spălat, de pe vremea când curentul electric era utopie Două sau trei astfel de mașini de spălat se mai păstrează în Timișoara. Una dintre ele e instalația țărănească tehnică „de vaza“ a muzeului. Un bazin din doage perfect prinse între ele de cercuri metalice, cu trei picioare de susținere. Nu un buton automatizat o controlează, ci o ingenioasă manivelă. Tot din lemn. Șvaboaicele, care în trecut erau printre cele mai cochete din zonă, cumpărau albituri și, înainte de a le da la croitor, treceau la „învinețit“ textilele prin mașina de spălat. Parte a angrenajului de imprimat pe indigo a materialului blanc, „spălătoreasă mecanică” nu era chiar la îndemâna oricui. O foloseau îndeosebi manufacturile. Bine conservata o astfel de mașină se găsește și la Secția de Etnografie a Muzeului Banatului. Muzeografa Aristida Gogoian povestește că, prin '97, un domn din comuna Diniaș s-a prezentat intr-o bună zi in ea și i-a spus că are „o mașina veche de spalat pe care o ține în. pod". Voia sa o doneze. Rațiuni de ordin, financiar (transportul!) au făcut ca valorosul obiect să rămână în același pod pradă păianjenilor și nemiloasei treceri a timpului. „Spălătoreasă“ datează de pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, din perioada ocupației austro-ungare. Deși exponat de muzeu, încă vie, mașina de spălat țărănească arata spiritul tehnic german, nin. Ușor-ușor, satul Topla s-a împrăștiat, în 1987, când muzeul a achiziționat încercata construcție din lemn, în sat mai respirau patru suflete. „Nici măcar patru familii“, cum povestește, sub influența legendei, actualul director al Muzeului Satului biie păzite. Așa nelocuite, transportate bucată cu bucată de meșteri pricepuți și reconstruite, casele au, uneori, o autenticitate nefirească. „Par locuite. Unele sunt, cele de la extremități. N-avem paznici de-ajuns și vin boschetari peste iarnă, de planuri de situație și schițe. Apoi, intră în acțiune echipa de meșteri. Casa cumpărată de la proprietarul de drept e dărâmată... organizat și adusă în muzeu. Reconstituirea. Una dintre cele mai „ghinioniste“, care n-a mai apucat să devină monument, casa de la Slatina Nera a fost achiziționată în 1978. A trebuit să treacă 15 ani până să fie demontată și depozitată în muzeu, dar de reconstruit, nici în ziua de azi nu s-a reconstruit. Casa din Baia e prima cumpărată, chiar în ’71, și tot atunci montată. Ultimul monument intrat în circuitul muzeal este Casa Bănățeană din Bărăgan, „un model ridicat de cei deportați în Câmpia Bărăganului, în noaptea de Rusalii, 18 iunie 1951“, aflăm de pe placa-afiș, dăruită prin strădania Asociației Foștilor Deportați în Bărăgan. Atunci, 40 320 de bănățeni de pe cuprinsul a 172 de localități au îndurat chinul deportării. Pe una din aleile străjuite de felinare ce nu mai dau de mult lumină, stă un uriaș staul încărcat de fân. Loc destinat expozițiilor de tăurași. Unui orășean intrat deodată în marea de fân, locul îi devine dintr-o dată mistic. Tărâm de desfătări năbădăioase ale ancestralului cuplu „bădița și mândra lui". Prin unele părți ale muzeului nu poți evita să nu intri până la brâu în iarba deasă atât de proprie românilor. Și apoi, sunt case-monument care, deși dărăpănate, au în dotare... sonerii contemporane legate de un fir albastru... Mai încolo, pe o claie de paie stă parcă la uscat o șubă... Elemente care dau senzația de autenticitate caselor, nu de exponate de muzeu al satului. Așa arata strămoșul utilajelor de azi Biserica „blestemată“ a ajuns din Topla în Timișoara filte muzee Asemenea „colțuri de țară“ găsim prin mai toate zonele românești, întins pe 70 de hectare, Muzeul Tehnicii țărănești de la Sibiu. Primul dintre toate, construit în 1936, Muzeul Satului București Al Transilvaniei e amplasat la Hoia, Cluj. La Suceava, Muzeul Satului Bucovinean. Țara Oașului e păstrată în obiceiuri la Negrești- Oaș. Apoi, Baia-Mare, Vâlcea, Satu-Mare (ultimul, în curs de constituire) și Sighetul Marmației au muzeele lor specifice. Bănățean, muzeograful Viorel Popescu. „A mai stat zece ani pe pământul gol, dezasamblată. Apoi am ridicat-o unde se află acum“. La ideea mitropolitului Banatului, ÎPS Nicolae Corneanu, biserica a căpătat hram nou, Nașterea Maicii Domnului. Asta așa, întru alungarea blestemului. De parcă ar fi fost așa de simplu! în 1998, o furtună care venea parcă dinspre timpurile facerii lumii a izbit peste ea un copac. Impactul a dus la despicarea bisericii. Noroc de altarul care a stat pavăză. Restul arborelui prăbușit, sub iscusita daltă a lui Alexandru Perța Cuza, i-a devenit bisericii troiță. Troița cu rădăcini. Ca o răzbunare a celor sfinte. Casele aduse în muzeu au fost la origini locuite de familiile ce le-au ridicat. La fel și morile, nu simple machete, ci adevărate unelte la-ndemâna țăranilor... Valoarea lor crește. Cu atât mai mult cu cât ele treîși fac un culcuș, distrug mobilier“, povestește Ion Majernik, cel căruia soarta i-a fost să înainteze în viață o dată cu muzeul. Treizeci de ani împlinește muzeul, treizeci de ani îi sunt trecuți pe cartea de muncă „zidar“ la vatra bănățeană. Altul ca el nu mai este. Vecinătatea cu blocurile de cartier U.M.T. i-a fost muzeului nefastă. Crizele de căldură din anii pre-revoluționari i-au determinat pe locuitori să pună pe foc lemne smulse din casele bănățene. Puțin câte puțin, așa au dispărut morile. Două din ele, unicate: moara de vânt din Pescari (sat de pe malul Dunării) și cea din Teregova (Caraș-Severin). Au fost prinși chiar paznici care se încălzeau cu bârne vechi, smulse din căminele-monument. Personalul muzeului merge pe teren și face cercetări întru sortarea celei mai reprezentative dintre casele din satul ales. Arhitectul întreprin Sărbătoare țărănească . Conducerea Muzeului Satului Bănățean, în primul rând, îi așteaptă pe toți timișorenii la „fiesta“ celor treizeci de ani de viețuire citadină a tot ceea ce a fost mai înălțător în traiul bănățeanului țăran. Acțiunile culturale se împletesc astăzi cu voia bună și... sarmalele fierte în vas autentic din lut „30 de ani de la Deschiderea Muzeului Satului 1971-2001“ debutează cu două așteptate expoziții: fotodocumentară - din interiorul muzeului și de artă plastică - exponate ale caselor bănățene așa cum le-a imortalizat-pictat Felicia Traieș Popovici, originară din Biniș. Simpozionul „Muzeele etnografice, mărturii ale civilizației tradiționale“ va urma după „o strigare“ a catalogului. Apoi, clipe de reculegere, memento-uri, urmând vernisajul expoziției „Din activitatea Muzeului Satului Bănățean“ și decernarea de medalii aniversare. Duminică, 9 septembrie, la biserica muzeului vor fi mare hram și o slujbă religioasă după care, Ruga Satului Bănățean. Mâncăruri alese în cadrul concursului de artă culinară „Cei mai buni mici și cârnați bănățeni“, oaspeți dintre cei mai de seamă și o horă tradițională. Primarul Satului, nimeni altul decât Gheorghe Ciuhandu a învestit în această funcție onorifică în ’98, cu ocazia unei vizite a delegației de la Karlsruhe - e așteptat să-și aducă „bastonul de învestitură“ și să dirijeze întreaga manifestare. Pagină realizată de LUCIAN SAVA Casa din Babșa