Almanah Convorbiri Literare, 1988
zobarii“ (așa li se zicea păpușarilor) au fost interziși fiindcă jucau scene obscene pe texte scrise de Creangă după modelul „ulița cea mare“. Prefectul le-a interzis, Creangă nu s-a lăsat, a organizat întruniri, proteste, pînă ce s-a ridicat opreliștea. De altfel, el iubea mult teatrul, mai ales piesele istorice și mereu îl sfătuia pe Eminescu să scrie teatru. La un moment dat, scîrbit de intrigi și de măsurile luate împotriva lui, plănuia să se întoarcă acasă, la Humulești. Aflînd de acest plan de la tata, Maiorescu l-a chemat la ei. Crezînd că e chemat spre a fi dojenit. Creangă nu s-a dus. A doua zi, Maiorescu veni în Țicău și îl asigură că va rămîne la catedră și nimeni nu se va atinge de dînsul. Impresionat de gestul lui Maiorescu, Creangă a venit la noi să ne povestească. Plîngea ca un copil. Așa era firea lui, copilăroasă. Cînd i-a trecut plînsul, ne-a povestit o scenă de la școală. Un puști l-a întrebat în oră cum o chema pe mama lui Moise, despre care învățătorul tocmai le povestise. Ca să iasă din încurcătură, Creangă îl întrebă : — Dar tu știi cum o chema pe mama mea ? — Nu. — Atunci cum vrei să știu eu despre mama lui Moise care a trăit cu mii de ani înaintea noastră ? Vorbind odată despre amintirile sale, i-a spus tatei : — Mă tem, coane Nicușor, că cei de la București au să judece „muntenește" cărțile mele, găsindu-le prostii țărănești ! " Se știe că Jacob Negruzzi. ..secretarul perpetuu al „Junimii“, fiind un spirit ordonat, păstrase „caietul de cugetări“ al junimiștilor, dosarul lucrărilor respinse la publicare, „dicționarul Junimii“, cu termeni I. L. Caragiale ! „Negruzzi îmi cere să scriu un aforism. Stau... fac nazuri. Negruzzi exclamă : Dacă ar avea Brătianu atîta răbdare în politică cîtă am eu în literatură !“. Al. Beldiman (1880) : „Pesimismul este filozofia neputincioșilor. Clasele sociale căzute în pesimism n-au alt viitor decît pieirea“. Al. Philippide (1881) : „Prostul vede totdeauna fericirea în trecut și nebunul în viitor“. Delavrancea : „Patria ta se încheie în casa natală, în lanurile satului, în țăranii satului tău. Dar mai departe ? Unde e cultura neamului tău ?“... In afara acestora, în caietul de cugetări păstrat de jovialul general, am mai găsit răspunsul prof. de matematici T. Melik, poreclit „taciturnul“ . Să scriu ? Ce? Nimic. Melik. Și un interesant proces-verbal încheiat ad-hoc din care reiese că la „Junimea“ se formaseră trei tabere cu privire la războiul independenței. Eminescu, Creangă, Verusi, Melik, Conta, Bodnărescu, Miron Pompiliu și Iacob Negruzzi pariau că turcii vor fi învinși. Vîrgolici, P. P. Carp, Gh. Mârziu, G. Buicliu, D. G. Rosetti, V. Pogor, S. Manu pariau că înving turcii. A. D. Xenopol, V. Burlă, N. Ionescu susțineau că rușii nu pot fi învinși de turci, uzuali la ședințe (Borta rece, caracuda etc.), date biografice despre membri, versuri irmoase scrise de Eminescu, șase dosare cu manuscrise publicate, printre care și „Harap-Alb“ de X. Creangă etc. O parte din arhive a revenit generalului Mihai Negruzzi, fost rezident regal, nepot al lui Iacob. Astfel, ele au putut fi cercetate de presa anilor 1935—40, după ce fuseseră exploatate publicistic de către C. Săteanu, om de casă al Negruzzeștilor. De pildă, el a publicat cîte ceva din „Albumul Junimii“, fragmente pierdute în ziare. Astfel, Mihai Eimenscu scrie : „Grijile noastre pier prin minte și înțelepciune. Marea o treci, cerul de deasupra îl schimbi, sufletul nu". Ion Creangă (1878) : „Ce este lumea și noi Intr-însa ? Totu-i vis, toate-s păreri, și viață și plăceri, dureri și mîngîieri , zi, măi frate, lume și te mîntuie. ..“. Drept care se încheie un proces verbal și cine pierde plătește banchetul. Nu știm dacă banchetul a mai avut loc, după cum nu știm ce s-a ales din arhiva lui „papa Job“ respectiv Iacob Negruzzi. în general, moștenirile urmează alt drum decît cel visat de legatar. Astfel, drept încheiere la acest dosar, să ne amintim că singurul urmaș al lui Ion Creangă, căpitanul de artilerie Const. Creangă, împins de demonul comerțului, ca și tatăl său de altfel, a demisionat din armată și cu banii moșteniți de la părinte a deschis restaurantul „Ca la mama, acasă“, care însă mergea prost. Oprindu-se într-o zi Al. Vlahuță pe acolo, patronul i s-a plîns că nu prea vine lumea să mănînce ca la mama, acasă. — Pînă să vină alții, arta lui taică-tău te mănîncă pe tine ! i-a spus Vlahuță. E prea mare ca să fii tu, cu bucătăria, la înălțimea ei. Aurel LEON Casa din str. Eminescu nr. 1 care exista și pe vremea lui Eminescu Obeliscul din Copou (stampă de epocă) Istorii... literare Almanah „Convorbiri literare“ 1988 • 59