Almanah Tribuna, 1978
Prefață de Ion Breazu, București, 1957; Amintiri (Amintiri. Lumea prin care am trecut. Fapta omenească). Ediție îngrijită, prefațată, note și indici de George Sanda, București, 1967; Opere, vol. I— VIII. Sub îngrijirea unui colectiv. Prefață de D. Vatamaniuc, București, 1967—1976. Referințe critice B. Munteanu, în Panorama de la littérature roumaine contemporaine, 1938; G. Călinescu, în Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, 1941; Tudor Vianu, în Arta prozatorilor români, 1941; Pompiliu Marcea, Ioan Slavici, 1965; ed. II, 1968; D. Vatamaniuc, loan Slavici și lumea prin care a trecut, 1968 și Ioan Slavici. Opera literară, 1970; Ion Breazu, în Studii de literatură română și comparată, vol. I, 1970; Iosif Pervain, in Studii de literatură română, 1971; Ovidiu Papadima, în Istoria literaturii române, vol. III, 1974; Teofil Bugnariu, loan Domșa, Dimitrie Vatamaniuc, loan Slavici. 1848—1925. Biobibliografie. 1973; Ion Oarcăsu, în Destine și Valori, 1974, George Munteanu în Sub semnul lui Aristarc, 1975, loan Slavici interpretat de. .., antologie, prefață, tabel cronologic și bibliografie de C. Mohanu, colecția „Biblioteca critică“, 1977.espre Slavici, omul de cultură și scriitorul, circulă sistematic și o serie de opinii fără acoperire. Le-aș spune „erori“, dacă nu mi-ar fi teamă de nuanța apăsat etică a noțiunii. Cea mai flagrantă dintre ele mi se pare imaginea prozatorului naiv și spontan, talent veritabil fără îndoială — recunosc toți comentatorii — dar „primitiv“, „neinstruit“, lucrînd ca în transă sub influența „demonului“ interior. De aici pînă la postura „țăranului“ Slavici, pornit din Siria lui transilvăneană, trudnic și teluric, spre școlile superioare ale Vienei — e un singur pas. Oralitatea specifică a povestitorului va fi pusă aproape automat pe seama „ruralității“ sale funciare, carcasă inflexibilă care-i încercuie profilul, făcîndu-i-l rigid și mai puțin atrăgător în ochii cititorilor de astăzi, subțiri și cu gusturi citadine. Olt Slavici are, fără exagerare, cultura lui Maiorescu (fără a avea însă darul superior maiorescian al comunicării ei în termeni estetici adecvați). Pentru cine privește lucrurile în adîncime, e limpede apoi că alături de Eminescu, marele mentor al formării sale artistico-filosofice, Slavici și-a ales de timpuriu ca model pe Maiorescu, fire complexă, chiar complicată, suferind de neliniști și descumpăniri moderne, pur intelectuale. Abia plecat la studii, sirianul nu mai simte, deci, rareori, nostalgia locului de baștină, nu are, ca poeții ardeleni de mai tîrziu, sentimentul acut, dureros al dezrădăcinării, nicit mama se căinează că prea i-a îngăduit „băiatului“ să fie al „tuturora“, li și ține acestuia o lecție naivă despre primejdiile „înstrăinării“ (odată plecat din aria bătăturii, omul, crede ea, „se strică“ iremediabil, și apoi: „nu e bine să mănînci din blid cu altul, nici să te speli cu el din aceeași albie: se ia nu știu ce și nu mai ești ca mai-nainte“), lecție pe care proaspătul student o ascultă cu o pioșenie rezervată. Viața de metropolă i se pare chiar de la început lui Slavici fascinantă, miraculoasă, dăruitoare de „beții sufletești“: „îmi era parcă lumea toată a fost făcută numai pentru cai eu să o pătrund cu ochiul și să o înțeleg cu mintea și alergam din cazarmă la universitate, de la universitate la bibliotecă, iar de acolo să caut vreun coleg dispus a discuta cu mine asupra pricinilor de drept și asupra deosebirilor dintre dreptul roman, cel canonic și cel feudal“. (Fapta omenească). Setea de instruire complexă, unind domenii aparent antagonice — filosofie, drept, economie politică, literatură, istorie universală și apoi națională — nu ține neapărat de ardoarea țăranului ajuns în condiții mai favorabile de viață. Mai degrabă ea dezvăluie curiozitatea unei structuri complexe, dar indecise, care nu și-a aflat încă albia unică de exprimare. De fapt, Slavici a rămas toată viața un „indecis“. Preocupări multiple și divergente l-au solicitat întotdeauna. Alături de literatură, el a făcut publicistică militantă sau pedagogie teoretică și aplicată; a scris, cu siguranța cunoscăta 115