Almanah Tribuna, 1980
Referințe critice: Șerban Cioculescu, Viața lui I. L. Caragiale, 1940, ediția a 11-a, revăzută, 1969; L. Iosifescu, Momentul Caragiale, 1963; Mircea Tomuș, Opera lui I. L. Caragiale, vol. I, 1977. fonologic, prima etapă a scrisului lui I. L. Caragiale este cea a jurnalisticii diverse din perioada de tinerețe. Cele mai bune ediții pe care le avem din această operă includ materialul respectiv, sub titlul Din periodice, alături de toate celelalte producții jurnalistice pe care autorul lor nu le-a reținut în volum. De conținut divers, de formule cele mai adesea încă neprecizate, aceste bucăți pot fi considerate drept materia brută a unei bune părți a operei scriitorului dacă nu chiar a întregului ei. Jurnalistica măruntă a lui Caragiale ne poate interesa din două puncte de vedere: o dată ca sursă de sensuri majore ale exegezei, ipostază în care ea ne poate servi mai ales indirect prin posibile raportări la opera majoră, a doua oară, ca sursă de idei minore, care pot avea rostul lor în conturarea, prin contrast, a unor ipoteze critice. Astfel, ea ne oferă deschideri spre izvoarele literaturii lui Caragiale: realitatea înconjurătoare și domeniul livresc. Frecvența anecdotei și a anecdoticului reprezintă modalitatea aproape generală de luare în stăpînire a faptului concret; o consecință cel puțin la fel de importantă, pentru întreaga viziune caragialeană, constă în egala generalizare a viziunii cinematice. Laboratorul jurnalistic ne prezintă și două din cele mai importante, complementare, dintre fețele acestei literaturi: gravitatea și spiritul. Una din cele mai inspirate invenții ale acestui domeniu, de nivelul operei majore, este aceea a „moftului“. Din punctul de vedere al structurilor literare, jurnalistica lui Caragiale rămîne la stadiul materialului brut, care poate fi pus în legătură cu opera majoră mai ales pe direcții genetice. Totuși, metoda izvorismului factologic nu poate procura adevăruri principiale despre valoarea operei. Inventarierile care s-au făcut pînă acum sînt incomplete și nici nu pronunță vreo descoperire hotărîtoare. Laboratorul jurnalistic cuprinde germeni ai unor viziuni desăvîrșite în opera majoră, cit și direcții esențiale de viziune: încercarea de a surprinde mecanismul esențial și definitoriu al organismului social (Arendașul român), intenția de mitologie socială metodică, unele perspective de profunzime și generalizare ale universului social, după cum ajută a ne face o idee despre principalele procedări artistice, componente ale fondului de originalitate ale scriitorului: caricatura limbajului, parodia, autocitatul și autoparodia, ironia, gustul pentru paradox, înclinarea spre teorie, opoziția contrastelor, tema și variațiunile, resursele de creativitate ale limbajului vorbit, șarjele de limbaj, deformarea accidentală a vorbirii, rolul cathartic al limbajului. A doua vîrstă a operei lui Caragiale, prima în ordinea deplinei afirmări, este aceea a comediografiei. Deosebirea dintre comediile caragialeene și textele dramatizate sau dramatizabile poate fi 69