Almanah Scînteia, 1968
Prof. Mario RuFfiNi Permanența (Italia) contribuției la spiritualitatea europeană și universală Eminescu, Caragiale, Creangă, Sadoveanu, Arrghezi — pentru a cita doar numele acestor giganți — reprezintă valori universale. Deși poeziile marelui Eminescu erau traduse și publicate abia în primul deceniu al secolului nostru, deși schițele lui I. L. Caragiale apăreau în Apus prin 1912, Europa urmărea evoluția literaturii române, manifestările de prestigiu ale oamenilor de cultură români. Curînd, nimeni nu mai putea nega timbrul specific al literaturii române. Nu după mult timp, Eminescu era tradus în germană, rusă, italiană, greacă, iar Caragiale a jucat pe tot mai multe scene străine. în urma lui, M. Sorbul, V. Eftimiu, G. Ciprian, Matei Rusu, Anton Bibescu, Tudor Mușate sau figurau în repertoriul multor teatre europene, înainte de cel de-al doilea război mondial, Mihail Sadoveanu era tipărit simultan la Berlin și Leipzig, la Stockholm și Praga, iar Liviu Rebreanu cunoștea succesul unui romancier demn de Premiul Nobel, în timp ce Ion Creangă era descoperit de francezi în urma strălucitei teze a lui Jean Boutiere. In Franța, Italia, Germania, Austria, Spania, Suedia, luau ființă școli de romanistică în cadrul cărora s-au afirmat o serie de specialiști în limba și literatura română. Permanenta și continuitatea contribuției României la făurirea unei spiritualități europene și universale este o realitate consemnată de numeroși exegeți ai Apusului. In acest context, căutările scriitorilor români contemporani sunt asemenea argintului viu , niciodată în contratimp cu marile aspirații umane, mereu pilde de echilibru și maturitate. Gîndirea și civilizația universală sînt îndreptățite să cunoască tot ceea ce spiritul românesc are mai bun, mai original, mai viabil. Chipul fraged al unei arte milenare și totuși tinere încă („Pruncul“, bronz de Romul Ladea). 15