Almanah Viaţa Românească, 1983

scria articolul pe care trebuia să-l scrie Caragiale ! Și cheltuitor... Eu făceam administrația ziarului ..Timpul s — în­ tă seama din acest moment, care putea fi pe acea vreme situația scriitorului român și bine, Caragiale era totdeauna cu b­ai­i luată pe două luni înainte, în februarie, bunăoară, Caragiale luase leafa și pe Martie și pe Aprilie. A și plecat de la „Timpul“ a scos apoi „Moftul român", O revistă mică, iată, pe-atîta, dar plină de duh !... Cînd s-a pornit procesul cu o mă­tușă a lui, o Mamuloaia, Caragiale, ca să nu mai ducă procesul, a cerut o despăgu­bire, ceva... Și a primit 150 000 lei. Cum i-a luat și a plecat în străinătate. Dar procesul îl duceau și alți pretendenți cînd procesul a fost cîștigat, a căzut și Caragiale la parte , i-au venit alți 250 000 lei. Și pentru o rubedenie a lui, o femeia bătrînă n-avea ce face cu banii. Caragial a luat încă 250 000 lei... Ceea ce nu în­seamnă că n-a mai avut nevoe de bani. Cînd s-a înapoiat de la Berlin, a intîlnit la Viena pe un anume Mirescu, om foarte zgîrcit, ca totuși știind pe Caragiale cu avere i-a împrumutat 16 000 lei... Banii nu i-a mai văzut, dar odată tot l-a întrebat pe Caragiale : — „Cum faci tu,­bre, de cheltuiești atîtea parale ?“ — „Iată, a răs­puns Caragiale, și la asta e nevoe de ta­lent“. Tot Slavici despre : Creangă „Creangă era cel mai chibzuit și mai cu­minte om pe care l-am cunoscut vreodată. Vorbea totdeauna potolit și își împodobea spusele cu nenumărate anecdotate și pilde. La Maiorescu era odată așteptat , se face 9, se face 10 seara, Creangă nu se mai arăta. Și se arată tîrziu de tot... — „Uite ce de lume te așteaptă !...“ îi zice Maio­rescu, întîmpinîndu-1. — „Apoi tot mai multă lume mă așteaptă acolo unde am fost, căci era cu treabă!“ — „Și cine mai era acolo ?...“­ — „Apoi nu știi vorba ceia Cînd a fost întrebată o cucoană care venise de la biserică, pe cine a mai văzut în biserică, ea a răspuns , în afară de mine și de fie­mea, ce să spun, numai prostime !“. Așa cum era Creangă, își da foarte bine seama de oameni, de sufletul lir și tot astfel de prețul operelor de ar..­. Scrisesem „Budulea Taichii". Creangă, vă­zindu-mă, mi-a spus: — „Apoi de astea așe, știu cu multe...". Și a scris „Amin­­­rile“ — care nu mai au păreche !... Ci­tindu-le, ai crede că sunt scrise cu mau ușurință. De fel ! N-am văzut în­ viața mea manuscris mai neciteț. Nici un cuvînt nu rămăsese la locul lui, unde fusese sere, la început, încerca același cuvînt a două sau trei­lea și mai multe locuri, pină i se părea lui că i-a găsit locul cel mai potrivit“. Comunicate de MIHAI SlRBU-DUMITRESCU 1. „Nu-și avea locul nici măcar jos, ca să nu mai vorbim de sus“ (Ernst Jünger). 2. „Treflele de la castelul de Gnais­­nic au patru foi...“ (Balzac). 3. „Sue îi plăcea lui Babe. Sue îi plăcea lui Vassos. Babe îi plăcea lui Sue. Treaba asta nu-i plăcea lui Vast­­os“. (Dashiell Hammet). 4. „Nu ți-e rușine, cînd vrei să te culci cu o femeie, să-i spui năzbîtii despre Deltă... ?“ (D. R. Popescu). 5. „Floretele se auzeau de parcă le-ai fi și văzut“ (Barbey D’Aure­­villy). 6. „A lăsat toată averea sa societă­ții teosofice, dar s-a constatat că nu avea nimic“ (Eugen Barbu). 7. „Privită pe bucățele, arată foarte bine, iar în întregul ei, mai mult decît foarte bine“ (Cervantes). 8. „Un neg cu care va trebui să mă împrietenesc, probabil !“ (Nicolae Bre­­ban). 9. „Unde-o fi începutul acelui sfîrșit prin care sfîrșește începutul ?“ (Kozm­a Prutkov). 10. „...iar pe cap, trei fire de păr, patru pete de culori pure“ (Georges Baillard). 11. „De fiecare dată cînd își scoate fustele, îmi dăruiește două tragedii de Racine“ (Alejo Carpentier). 12. Mă foloseam de figura mea, așa cum m-aș fi servit de o rîșniță de ca­fea." (Joan Miró). 13. „Dacă se investighează o crimă înainte ca ea să fi avut loc, cu sigu­ranță că este cu mult mai eficient decît dacă s-ar cerceta după“ (Agatha Christie). 14. „Cînd eram tînără, am pozat unui văr de-al tatălui meu. Mai tîrziu am aflat că era pictor de firme“ (Mihai Duțescu). ILEANA SIMAN 2­4­5

Next