Almanahul Literar, 1977

EDITH THOMAS FEMEIA­­ ADULTERĂ Edith Thomas, născută la Paris în 1909, critic și istoric, specialistă în descifrarea scrierilor vechi, se bucură de mare popularitate pentru stilul ei sobru, realist și pentru accentul profund uman al scrisului său. Autoare a mai multor studii istorice, ca „Jeanne d’Arc“, „Femeile de la 1848“, „Eliberarea Parisului“, „Incendiatoarele“, „Paul Rolland, socialismul și feminismul In secolul 19“, „Georges Sand“ și altele, debutează cu romanul „Moartea Măriei in 1934, pentru care a obținut premiul de debut. Urmează romanele „Omul criminal“, „Câmpul liber“. Moare in 1970, puțin înainte de apariția volumului „Eva și celelalte“, ale cărei personaje, eroine luate din biblie, sunt tratate ca niște muritoare, aureola de mit sau de sfinte destrămindu-se prin simpla povestire a unei întimplări din viața fiecăreia din ele. N.A.C. Femeia adulteră nu era încă adulteră. Putea să mai aleagă ce să fie pentru eter­nitate. Dacă în ziua aceea nu ar fi coborît la Ierusalim, poate că destinul ei s-ar fi schimbat. Sau poate ar fi întîlnit un alt bărbat pe care să-l fi iubit tot atît de păti­maș, înclin pentru a doua alternativă. După ce spălase casa, spălase copiii, — care acum se jucau prin grădină și pe uli­cioară — spălase rufele, cîrpise boarfele, curățase legumele și pregătise cina, femeia adulteră se plictisea sau mai curînd se plic­tisea făcînd toate acestea. Era o stare ne­obișnuită, pentru că plictiseala ei nu avea un motiv anume. Nu era un ansamblu de neajunsuri ca ale vecinei sale Marta, care se frămînta că ciocnise o oală, că se certase cu bărbatul, că ultimul ei născut se dove­dea cam prostănac, că smochinul rămăsese în anul acela fără fructe. Plictiseala femeii adultere le cuprindea pe toate la un loc: și spălatul rufelor, și cîrpitul lor, și flecă­reala cu vecinele, și nopțile petrecute lîngă bărbatul ei. „Și pe urmă?“ se întreba ea mereu. „Unde duc toate acestea?“ Nu, femeia adulteră nu avea necazuri deosebite: bărbatul ei era un om cumse­cade, copiii creșteau frumos, în casă nu avea mai multă treabă decît are o femeie în mod obișnuit (și Martha venea să o ajute din cînd în cînd), iar smochinul din grădina ei era încărcat de fructe. Femeia adulteră plîngea fără să știe de ce (bărbatului îi spunea că tocase ceapă). Se regăsea, la peste treizeci de ani, în acea stare de așteptare și de singurătate care îi amintea de adolescență, cînd aștepta, aștepta așa, nici ea nu știa ce, și cînd toate clipele păreau la fel de goale. De atunci însă venise căsătoria, copiii și totul ră­măsese la fel de gol. Totuși, în ochii lumii trecea drept o femeie exemplară și vădit binecuvîntată de Domnul. Deci în ziua aceea femeia adulteră se plictisea ca de obicei. Avea rufe de peticit, dar nu le peticea. Mîinile îi căzuseră leneșe pe genunchi; îi era ciudă pe ea dar de lu­crat tot nu se apucă să lucreze. Atunci își puse un voal pe cap, ascunse cheia între două cărămizi desfăcute (pe care nu le mai tencuise fiindcă era o ascun­zătoare foarte bună ori de cîte ori plecau de acasă) și coborî spre Ierusalim, își spuse că o să cumpere o oală în care să păstreze uleiul, o paporniță pentru smochinele din grădină, și alte cumpărături de acest fel. Poate o bucată de pînză, dacă îi vor mai rămîne bani, ca să-i facă o rochie Debordei, cea mai mică dintre fete, care, așa cum ob­servaseră vecinele ei, creștea văzînd cu ochii. Femeia adulteră cobora deci spre Ierusalim cu cele mai bune intenții din lume. Se gîndea la gospodăria ei, la bărba­tul ei, la copiii ei, așa cum se și cuvenea. Cînd ajunse la tîrg, luată de gloata care o înghesuia, putu să constate că totul era ca de obicei. Iuda își vindea burdufurile de piele de capră și oalele de gresie. Cum­pără deci oala care îi trebuia și plecă mai departe. Un grup discuta în jurul unui om 4* 51

Next