Almanahul Literar, 1988
IMPLICAREA IN ISTORIE ÎN SPRIJINUL UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE în toamna anului 1861 a avut loc un eveniment de hotărîtoare însemnătate pentru unitatea națională a țărilor românești. La 13/25 septembrie 1861, la Constantinopol, s-a deschis Conferința puterilor garante, avînd ca scop recunoașterea și consfințirea deplină a Unirii Principatelor Române. Cu prilejul acestui eveniment, Alexandru Ioan Cuza l-a trimis pe Dimitrie Bolintineanu ca reprezentant personal al său la această Conferință, pentru a-l ține la curent cu mersul lucrărilor ei și totodată pentru a fi util acțiunilor întreprinse de Costache Negri, numit agent diplomatic al Principatelor Române la Constantinopol. Problema Unirii depline a țărilor românești era tratată diferit de marile puteri. Poarta Otomană invoca dreptul de a interveni pe cale militară în Principate în eventualitatea unei nerespectări a Convenției de la Paris. Pe de altă parte, Austria pretindea ca Unirea să fie admisă numai pe timpul domniei lui Cuza, urmînd ca după aceea Principatele Române să fie din nou separate. Ca reprezentant al țărilor românești, Costache Negri protestă contra ambelor propuneri. Singura putere europeană care susținea cauza românilor, Unirea deplină, era Franța. Dacă Austria, mai ales, nu-și schimba punctul de vedere, Franța urma să nu mai participe la Conferință, în semn de protest, lăsînd Principatelor Române dreptul de a-și hotărî singure soarta. în acest sens, D. Bolintineanu îl informa pe A. Zane, la 30 septembrie 1861, din Buiuchere: „Vei ști că conferințele s-au suspendat pină va veni dezlegare de la cabinete dacă trebuie să primească sau nu propunerea Turcii de a interveni numai ea singură in Principate la caz de revoluțiune etc. Se crede că Francia ar fi dat instrucții ambasadorului ei ca, la caz cind Austria ar stărui in ideea ca țările unite să se dezunească iară după moartea principelui Cuza, a nu mai merge la conferințe, ceea ce va să zică cu alte vorbe ca Unirea să o facă Romănia singură. Toată diplomația aici zice și face să se zică că Europa nu cunoaște altă autoritate in Principate decit a domnitorului și îndatorează pe toți a-i da ascultare.“ De la Constantinopol, D. Bolintineanu îl sfătuia pe Alexandru Ioan Cuza să procedeze hotărît, să proclame Unirea deplină. La 29 octombrie 1861 îi scria: „Unirea are să se hotărască aici in curind. Dacă in acest timp nu se va face, apoi atunci nu se va mai face aici. Deci caută a o face M.V. Dar M.V., iar nu Camera, înaintea deschiderii Camerii. Ați lucrat și ați suferit prea mult pentru Unire ca să nu vă bucurați M.V. de inițiativă.“ Evoluția ulterioară a evenimentelor va continua punctele de vedere ale lui D. Bolintineanu. CUCERIREA INDEPENDENȚEI NAȚIONALE în 1877, în momentul începerii războiului pentru cucerirea independenței naționale, Vasile Alecsandri se afla retras la Mircești, departe de frămîntările vieții politice, pe care o părăsise cu mîhnire, după detronarea lui Alexandru Ioan Cuza. Poetul, care se numărase printre fruntașii revoluției din 1848 și ai Unirii, urmărea însă cu înfrigurare desfășurarea evenimentelor. Elanul cu care țăranii îmbrăcați în haine ostășești porneau la luptă, înaltul lor spirit de sacrificiu patriotic, faptele de vitejie pe care le săvîrșeau, i-au regenerat energiile creatoare și i-au revitalizat existența. Poeziile sale din volumul Ostașii noștri nu sunt poezii de conveniență, ocazionale, ci sunt expresia unei superioare conștiințe artistice, sunt un reflex liric al atitudinii sale civice. Corespondența sa intimă din această perioadă este edificatoare, demonstrează indubitabil că poetul a îmbrățișat cu totală adeziune cauza independenței naționale. La 16 mai 1877 îi scria unui prieten: „Ce e de făcut? Ei bine, in loc de a fi in mod pasiv și prostește striviți intre ciocan și nicovală, să ne ridicăm in virful picioarelor ca să ne facem puțin mai mari și ca să ajungem astfel la înălțimea unei bune săbii. După ce vom fi făcut aceasta, să ne întindem brațele înțepenite de veacuri și să dăm dovada de vitalitate celor ce ne tratează drept copii. Și să strigăm tare: «Trăiască independența României!» și să intrăm cu bărbăție in viitoare.“ Nutrit de o superioară concepție umană și civică, Vasile Alecsandri îi mărturisea, în continuare, cu sinceritate: „Mica noastră oștire s-a purtat până acum de mi-a reîncălzit singele bătrân, se va lupta bine acest drag mănunchi de recruți luați de la munca timpului... A dragă prietene, sunt foarte emoționat, scriind D. Bolintineanu Barbu Delavrancea și fiica sa, Cella