Almanahul Părinţilor, 1985
SCOPUL ESENȚIAL AL ȘCOLII DE A ÎNVĂȚA ȘI PĂSTRA CU SFINȚENIE LIMBA NAȚIONALĂ VALOA MANUALELOR LUI ION CREANGĂ • Contra „cumplitului meșteșug de timpenie" • O recomandare de excepție făcută de Eminescu • Patima lui: gramatica I . și ortografia ION CREANGĂ (1839-1889), fiul lui Ștefan al Petrei Ciubotariul și al Smarandei, fiica lui David Creangă din Pipirig, al cărui nume l-a și purtat, s-a înscris și strălucește în cultura noastră, ca autor al inegalabilelor Amintiri din copilărie ca și ale fermecătoarelor Povești — traduse în multe limbi ale pământului. Povești ce-l situează, alături de frații Grimm, Perrault, Andersen ș.a., printre marii făuritori ai lumii mirifice a copilăriei. Marele Ion Creangă este cunoscut nu numai prin valoarea creației sale literare, ci și ca învățător militant, cu idei progresiste, în partea a doua a veacului al XIX-lea a fost printre inițiatorii acțiunii de modernizare a învățămîntului autohton. Făcînd parte din aleasa familie a scriitorilor noștri clasici, care au lucrat și în domeniul învățămîntului — ca, de pildă, Eminescu, Caragiale, Slavici, Vlahuță, Odobescu — Ion Creangă a desfășurat o prețioasă activitate didactică într-o epocă de însemnătate deosebită pentru istoria poporului nostru, cînd se ducea o luptă de esență revoluționară, pentru desființarea rînduielilor feudale și eliberarea națională, împlinirea „Visului de aur“ al Unirii și Independenței naționale; zămislirea unei noi așezări politice menite a orienta și deschide drumul luminos al României moderne. A fost o epocă de mari frămîntări social-economice și politice susținute de acțiunile forțelor sociale avansate, de la orașe și sate. Reflectînd progresul și contradicțiile în domeniul social-economic și politic, cultura epocii a contribuit din plin, la rîndul ei, la dezvoltarea societății. în această perioadă s-a introdus alfabetul latin (1860), a fost înființat Ministerul Cultelor și Instrucțiunii (1862), se realizează prin Legea instrucțiunii publice (1864) unificarea învățămîntului, se dezvoltă școala secundară, este organizat învățămîntul practic, se înființează Universitatea din Iași (1860) și Universitatea din București (1864). La avîntul culturii românești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și la orientarea ei democratică o însemnată contribuție a adus presa mișcării muncitorești și socialiste prin revistele „Contemporanul“, „Drepturile omului“, „Munca“, „Lumea nouă“, „Revista socială“ ș.a. Elev al școlilor din Humulești, Broșteni, Tg. Neamț și apoi, al Școlii de catiheți din Fălticeni și al Seminarului de la Socola, Ior> Creangă urmează în continuare Școala preparandală „Vasile Lupu“ din Iași, unde are profesor pe Titu Maiorescu, pentru ca din 1864 să funcționeze ca învățător la Școala primară de la Trei Ierarhi mai întîi și apoi, timp de treizeci de ani la școlile din Sărărie și din Păcurari, pînă la stingerea sa din viață (1889). Ca om al școlii, Ion Creangă a intrat în istoria învățămîntului românesc prin contribuția avută în dezvoltarea procesului de modernizare a predării scriscititului și a procesului didactic general din cadrul ciclului elementar. Contribuție concretizată în activitatea sa pe făgașul școlii și prin manualele școlare noi compuse și publicate. Metoda nouă de scriere și cetire (în colab.), Iași, 1871 (apărută în 21 de ediții); învățătorul copiilor (în colab.), Iași, 1871 (tipărită în 9 ediții); Povățuitoriul la cetire prin scriere după sistema fonetică (în colab.), Iași, 1876 ,Geografia județului Iași (în colab.), Iași, 1879 (tipărită în 4 ediții). In abecedarele publicate, Ion Creangă înlocuiește metoda anacronică a slovenirii (literalizării) și silabisirii, bazată pe memorarea mecanică a literelor în ordinea lor alfabetică și a silabelor — metodă practicată în manualele vremii, ca în Manualul de silabism al lui Dimi ION CREAnGĂ , văzut de C . BABA 10 — Almanahul părinților, 1985 145