Amicul Poporului, 1913 (Anul 53)
Numerele paginilor - 44
44 I. L. Caragiale. La 9/22 iunie 1912 a murit subit în locuinţa sa dela Berlin neîntrecutul Ion Luca Caragiale. Nu cu mult înainte de aceea s’a serbat în toate părţile aniversarea de 60 ani a maestrului, care a primit nenumărate felicitări, iar acum serbatoritul de ieri nu mai este între cei vii. Va trăi însă I. L. Caragiale în operele sale de valoare incontestabilă. Personalitatea lui Caragiale o descrie frumos d-l I. Nădejde în „Dimineaţa“ din Bucureşti, spunând despre el următoarele : „Pentru cultura română moartea lui Caragiale este, desigur, o perdere dureroasă, cea mai dureroasă pe care o putem încercă în momentele de faţă Uriaş al gândirei şi al creaţiunei artistice, el se ridică deasupra tuturor scriitorilor noştri, aşa după cum numai Eminescu s’a ridicat deasupra generaţiunei sale, în mintea celor de azi, ca şi în mintea generaţiei de mâne numele lui Caragiale va străluci, alături de acela al lui Eminescu, în acelaş nimb de glorie şi de mărire Caragiale a fost, mai presus de toate, un scriitor artistic şi adevărata însemnătate a operei sale stă în laturea ei socială, în scrierile lui, în comedii, ca şi în schiţe se reflectează un moment istoric de cea mai mare importanţă pentru evoluţia societăţii noastre, momentul întroducerei instituţiilor moderne europene. Epoca aceasta de prefacere socială şi contradicţiile la cari ea a dat loc între fondul vechiu şi formele noui, au furnizat lui Caragiale materialul pentru acele minunate satire, a căror valoare documentară nu se va pierde niciodată. Cât despre valoarea literară, ea stă încrisă pentru totdeauna în tipurile vii, adevărate, creiate cu o siguranţă uimitoare de acest neîntrecut cunoscător al sufletului omenesc“, în cele următoare dăm după ziare biografia maestrului. Ion Luca Caragiale s-a născut la anul 1852 în comuna Mărgineni, judeţul Prahova, în România. Studiile şi le-a făcut în oraşul Ploieşti. A intrat apoi de tânăr în funcţii, fiind revizor şcolar, registrator la regiile statului, în urmă director la teatrul naţional din Bucureşti. Meseria cea adevărată a sa a fost manuarea condeiului. Colaborator şi prieten bun cu Mihail Eminescu şi Ion Slavici a fost la „Timpul“, cu Delavrancea şi Vlahuţă la „România Liberă“, pentru ca mai în urmă să devină pentru scurtă vreme colaboratorul lui Gheorghe Palade la „Gazeta Poporului“.