Anale de Istorie, 1983 (Anul 29, nr. 1-6)
1983 / nr. 4
revoluţie, cu toate acestea s-a făcut un mare pas înainte pe calea distrugerii rămăşiţelor feudale în întreaga Europă răsăriteană“ 97 98 9 10. Ne-am referit, pe parcursul studiului nostru, şi la un alt aspect al problemei, şi anume, la necesitatea de a încadra ideea şi lozinca federaţiei de republici balcanice intr-un concept mai larg, aflat atunci în dezbaterea gîndirii politice. Intr-adevăr, această idee făcea parte dintr-o orientare mai generală, răspîndită în primele decenii ale secolului al XX-lea şi avînd adepţi în rîndurile teoreticienilor socialişti — ideea formării unei Europe unitare, a unor „State Unite ale Europei“. Dezvoltarea capitalului monopolist, trecerea capitalismului în stadiul său imperialist de dezvoltare, rolul tot mai mare al capitalului financiar, contradicţiile generate de ansamblul acestei evoluţii au determinat, în mod firesc, gîndirea social-politică să-şi pună întrebarea care va fi efectul acestor fenomene noi asupra relaţiilor internaţionale, asupra însăşi organizării lumii. Şi tot atît de firesc, răspunsurile au fost diferite. Astfel, încă la începutul secolului, autorul englez de orientare liberală John Atkinson Hobson remarca în lucrarea Imperialismul, editată în 1920 (apreciată, mai tîrziu, de V. I. Lenin drept „principala lucrare engleză cu privire la imperialism“ 9S), asemenea trăsături distinctive ale noului stadiu, ca predominarea intereselor capitalului financiar şi concurenţa mai multor imperialisme, scriind : „Noul imperialism se deosebeşte de cel vechi, în primul rînd, prin aceea că în locul tendinţelor unui singur imperiu în creştere el pune teoria şi practica unor imperii rivale, fiecare dintre ele fiind călăuzit de aceeaşi poftă de expansiune politică şi de profit comercial, iar în al doilea rînd prin aceea că interesele financiare sau cele legate de investiţiile de capital predomină asupra intereselor comerciale“ ". Observînd că deja în 1893 capitalul englez investit în străinătate ajungea la circa 15 % din întreaga avuţie a Marii Britanii şi că imperialismul agresiv, „care are pentru industriaş şi comerciant o însemnătate atît de mică“, este, în schimb, „o sursă de mari profituri pentru investitorul de capital“ 10°. Hobson surprindea, de fapt, tendinţa de evoluţie spre acea situaţie pe care în 1916, în lucrarea sa, Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capitalismului, Lenin avea s-o caracterizeze în felul următor : „Lumea s-a împărţit în două : pe de o parte, un mănunchi de state-cămătari, iar pe de alta, o majoritate uriaşă formată din state debitoare“ 101. După Hobson, tendinţa la care ne-am referit, implicînd „parazitismul economic“, poate duce statele capitaliste avansate, mai ales în cazul desăvîrşirii ei prin împărţirea de către acestea şi a Chinei, la următoarea situaţie : „Cea mai mare parte din ţările Europei occidentale ar putea căpăta atunci aspectul şi caracterul pe care îl au astăzi unele regiuni din aceste ţări : sudul Angliei, Riviera, regiunile din Italia şi din Elveţia, prin excelenţă turistice, locuite de bogătaşi, şi anume : un mănunchi de aristocraţi bogaţi care încasează dividende şi pensii din îndepărtatul Orient, iar alături de ei un grup ceva mai mare de funcţionari de carieră şi de negustori şi un număr mai mare de servitori şi de muncitori din transporturi şi din industria care lucrează la finisarea produselor. Principalele ramuri industriale ar dispărea, iar produsele alimentare și semifabri- 97 Ibidem, p. 169—170. 98 V. I. Lenin, Opere complete, vol. 27, Editura politică, București, 1964, p. 309. 99 J. A. Hobson, Imperialism, A. Study, London, Nisbet, 1902, p. 324. 100 Ibidem, p. 59. 191 V. I. Lenin, Opere complete, vol. 27, p. 405.