Analele Universităţii din Timișoara - Ştiinţe Filologice, 1993 (Anul 31)

a lui Mateiu Caragiale crescând din contraste lexicale. Stilul înalt, elegant trăiește în bună vecinătate cu limbajul familiar, împins uneori până la limita trivialității. Realitatea cârciumilor, a lupanarelor, a nopților pierdute își creează un limbaj pe măsură Cuvintele păstos colorate, cu stridențe de "flori de mucigai" definesc lumea lui Pirgu: "Bre, cum te mai înfigeai în undiță la Masinca, o luași pe coarda razachie, cu sacâz dulce, ușor. De pramatie, faci pe cocoșu, cotoi mare dumneata. Ei, dar ai de învățat încă multe; ești junic, ca să le fii pe plac maimuțelor trebuie să fii porc, și cu șoriciul gros. Și mai ales nu târnosi mangalul că te usuci; de ți-a mirosit cumva o pagubă, împinge măgarul mai departe; știi vorba, malac să fie, că broaște...Dacă vezi însă că ridică coada, nu te pierde, ia­r înainte oblu, berbecește, ca până de iarnă să te văz crap îmblănit" 20. Iar în conturarea portretului lui Poponel sau al lui Pirgu, "termenii josniciei, ai urâțeniei fizice și morale, ai vițtului și b­așelniciei"21 se adună în expresii tari, măscăroase, înverșunate de dezgust: “Acest chimiță avea un suflet de hengher și de cioclu. De mic stricat până la măduvă, giolar, rișcar, slujnicar, înhăitat cu toți codoșii și măsluitori, fusese Veniaminul cafenelei "Cazes" și Cherubinul caselor de întâlnire (...) Pirgu avea în sânge dorul vieții de dezmățare țigănească de odinioară de la noi, cu dragostele la mahala, chefurile la mănăstiri, cântecele fără perdea, scârboșeniile și măscările"22. Trivialitatea dezlănțuită a unuia din oaspeții lui Trimalchie află i­mag­ii de o savoare și plasticitate asemănătoare: "Bellum pomum, qui irrident alios. Larifu­ga nescio quis, nocturnus, qui non valet lotium suum. Ad summum, si circum minxero ilium, nesci et qua ft­giat. Non, me herculos soleo­cito fervere, sed in molii came vermes nascuntur (...) in alio pediculum vides, in te­ricinum non vides? (...) tu laeticulosus, пес mu, пес ma argutas, vasus fictilis. Immo lorus in aqua, lentior, non melior (...) Quid nunc stupes, tanquam hircus in ervilia?” 23 C'Ce pramatie mai e și ăsta, cu toate că râde de alții ! Un coate - goale, o haimana de noapte, care nu face nici cât o ceapă degerată. Ce mai calea­ valea, dacă-1 scuip nițel, nu mai știe nici pe unde s-o întindă. Pe Hercule, nu mi se urcă sângele la cap cât ai zice pește, dar în carne moale se fac viermii (...) La altul vezi și 20 Mateiu I Caragiale, op cit.ț 196. V Tudor Vianu, Arta prozatorilor români, București, Editura Eminescu, 197­3, p. 35 2. 22 Mateiu I Caragiale, op cit., p. 77. 21 Petror­e, Le Saryneon, p. 128- 130.

Next