Apărarea Patriei, februarie 1952 (Anul 8, nr. 27-51)

1952-02-12 / nr. 36

Nr. 36 (1720) ____________________________________________ In subunitatea comandată de plutonierul în termen Duță Marin se duce o vie ac­tivitate pentru instruirea temeinică a osta­șilor. Fiecare comandant de grupă depu­ne toate eforturile pentru a explica solda­ților cât mai clar, toate problemele în le­gătură cu instrucția. In timpul expuneri­lor, ostașii sunt numai ochi și urechi, pen­tru a-și însuși toate cunoștințele care li se predau. In timpul instrucției, comandan­tul de subunitate este permanent în mijlo­cul subordonaților, se observă toate miș­cările pe care le fac, și acolo unde cons­tată vreo lipsă intervine imediat. In acea­stă subunitate sunt mulți ostași evidențiați. Iată, de exemplu, pe soldatul Crețu Vaslie, atemist, fiu de țăran sărac. In timpul re­gimului, burghezo-moșieresc nu a avut po­sibilitate să învețe mai mult decât două clase primare. Acum, el se afla printre fruntașii în pregătirea de luptă și pregă­tirea politică. El a fost evidențiat în ca­drul subunității împreuna cu soldații Oatlcea Gheorghe, Iliric Mircea și alții. Plutonierul Duță Marin nu se mulțume­ște însă numai CU atât. El luptă să facă din întreaga sa subunitate o subunitate fruntașe. Iată de ce atunci când constata vreo delăsare la un subordonat, ia ime­diat măsurile necesare pentru îndreptarea lucrurilor. Astfel, zilele trecute el și-a dat seama ca soldatul Marin M., deși utemist, nu depune destulă­ sârguință este în muncă și deci nu da rezultatele dorite la pregătirea de specialitate. El­­ a stat de vorbă cu soldatul Marin. Din discuție a reieșit că acesta nu este atent la predarea instrucției de specialitate și nu și-a însușit încă temeinic semnele merse. Pentru a lichida cu această deficiență, comandantul subunității a cerut, printre al­tele, organizatorului de grupă U.T.M., să se intereseze îndeaproape de felul cum muncește soldatul Marin și să-i tragă răspundere și pe linie de organizație pen­tn­tru neglijență în însușirea cunoștințelor militare. Chiar în aceeași seară, organizatorul de grupă U.T.M., sergentul Călin Marin, a convocat grupa utemistă. Ia consfătuirea care a avut loc, s-a analizat în spirit cri­tic și autocritic munca Utemiștilor pentru sprijinirea pregătirii de luptă și s-a com­bătut aspru delăsarea de care a dat do­vadă utemistul M. Marin. Utemiștii din grupă, criticându-l pe soldatul Marin, i-au arătat totodată ce trebue să facă pentru a-și însuși în bune condiții­ii instrucția de specialitate. Așa, de exemplu, organiza­torul de grupă i-a spus, printre altele, că atunci când se fac exercițiile de înregistra­re a semnelor merse, trebue să fie mai atent, să-și întipărească în minte aceste semne și apoi să se înregistreze pe hârtie. De asemeni, organizatorul de grupă a tra­sat ca sarcină utemistului Oancea Gheor­ghe, ca, în­ timpul liber, să facă cât mai multe exerciții cu soldatul Marin M. Chiar a doua zi, utemistul Oancea a înce­put să-și îndeplinească sarcina încredin­țată. La propunerea organizatorului de grupă U.T.M., în ziuă următoare, soldatul Ma­rin M. a fost chemat în fața biroului or­ganizației uteritiste de subunitate, întrebat de ce nu-și dă silința să-și­ însușească in­strucția de specialitate, el a încercat să se justifice, arătând o serie de greutăți pe care le întâmpină datorită nivelului său cultural scăzut. Membrii biroului i-au ex­plicat că un utemist nu trebue să se spe­rie niciodată de greutăți, ci trebue să știe întotdeauna să le învingă. Apoi, i s’au­ dat unele indicații în legătură cu felul cum trebue să-și desfășoare munca pentru a fi la înălțimea sarcinilor ce-i revin ca utemist. Delăsarea soldatului Marin M. a fost criticată și de utemistul Abraham Alexan­dru, printr’un articol publicat la gazeta de perete, intitulat : „Cu cine ne putem mân­dri și cu cine nu­”. In urma ajutorului primit, soldatul Ma­rin s’a pus pe treabă așa cum s’a angajat în fata grupei sale U.T.M. și în fața bi­roului organizației. Sprijinit de atemistul Oancea Gheorghe, în scurta vreme el a tradus în fapte angajamentele luate. Spre mulțumirea comandantului de subunitate, acum el reușește să recepționeze un nu­măr mai mare de semne pe minut. Mai mult, căpătând încredere în forțele sale, soldatul Marin e hotărît să-și sporească în scurtă vreme viteza de recepționare a semnelor merse. Ocupându-se de fiecare utemist în parte, îndreptându-și efortul principal spre spri­jinirea pregătirii de luptă și a pregătirii politice, grupa atemistă al cărei organiza­tor este sergentul Călin Marin constitue un sprijin de nădejde pentru comandan­tul subunității. Căpitan Constantin NEGOIȚA INFORMAȚII U. T. M. Grupa atemistă ajuta pe comandant Crește și se întărește organizația noastră U. T. M. înțelegând importanța sarcinii de orga­nizație ca mijloc de educare comunistă a tinerilor, biroul organizației atemistă în­ cadrul căreia activează sergentul Giur­­giuveanu s. trasează sistematic, sarcini concrete candidaților U.T.M. Astfel, aceș­tia se învață cu munca și disciplina de organizație, cresc și se căiesc politicește. Așa, de exemplu, elevul Gorea Vasile, pe timpul stagiului său de candidat, a stu­diat temeinic Statutul U.T.M., Regula­mentul Disciplinar, a citit și câteva cărți de literatură. De asemeni, el a făcut pro­grese serioase în pregătirea de luptă­­ în pregătirea politică. Organizația noastră se poate mândri că a primit în rândurile sale tovarăși ac­tivi în munca de organizație, fruntași în pregătirea de luptă și pregătirea politică. Elev sergent St. ROȘ, CA Suntem ajutați în muncă de organizația de partid Cheză șia tuturor succeselor obținute în mu­zncă de organizațiile atemiste a consti­tue conducerea activității lor, de zi cu zi, de către organizațiile de partid. In sub­unitatea unde activează ofițerul Socrate I., locțiitorul politic și organizatorul de par­tid îndrumează continuu activitatea or­ganizației utemiste. La ședințele biroului utemist, locțiitorul politic este întotdea­una prezent, dând un ajutor practic. El arată biroului utemist cum să-și organi­zeze munca, cum să lupte pentru înfrân­gerea greutăților întâmpinate și pentru lichidarea lipsurilor existente încă. Ori de câte ori se întocmesc planurile de muncă ale organizației, locțiitorul politic și organizatorul de partid dau sfaturi și îndrumări biroului atemist. Organizatorul de partid urmărește activitatea membrilor de partid cu munci de răspundere în organizațiile utemiste. In adunările generale ale organizației de bază, utemiștii învață de la membrii de partid cum să ia atitudine față de orice lipsuri sau greșeli și cum să pună pro­blemele. Prin participarea membrilor de partid la adunările atemiste, acestea de­vin din ce în ce mai mult o adevărată școală de educație comunistă. Pantele BUKIAN APARAREA PATRIEI Din munca unui propagandist (De la corespondentul nostru). — Ofi­țerul Lupu Jenică este unul dintre cei mai buni propagandiști din unitatea noa­stră. Acest ofițer conduce cercul de studiu a biografiei tovarășului Stalin, cerc care obține zi de zi rezultate tot mai bune. Succesele frumoase se datoresc faptului că, în munca sa, ofițerul folosește meto­de bune. Iată câteva din metodele lui de ffiuscă. Pentru a face lecția cât mai atractivă, propagandistul se ajută de un bogat ma­terial demonstrativ, ca : fotomontaje,­schi­țe, hărți, etc. Cu mult timp înainte de ex­punere, el afișează la clubul unității pla­nul lecției respective și bibliografia. In timpul liber ține o legătură strânsă cu elevii, se interesează de felul cum studia­ză aceștia, le dă consultații asupra pro­blemelor pe care nu le înțeleg și organi­zează, cel puțin odată pe săptămână, stu­diul în colectiv. In felul acesta, elevii se prezintă pre­gătiți la semifiamii, unde participă activ la desbaterea problemelor. La stația de amplificare Prin grija comandantului și a locțiito­rului politic, în unitatea noastră, stația de amplificare a fost instalată în bune condițiuni de către sergentul Chirică Con­stantin și caporalul Manea Ioan. Ei au instalat difuzoare prin dormitoare, la club, la sala de mese și prin curtea cazărmii, în locurile unde ostașii se adună în re­paus. Astfel, în timpul repausului, mili­tarii au posibilitatea sa asculte muzică, radio jurnalul, programe distractive și recenzii.. Așa, de exemplu, plutonierul în termen Gh. Stoica a făcut recenzia cărții „Chezășia păcii“, sergentul major în ter­men Diaconescu Nicolae recenzia lucrări­lor „Tinerețea unui erou“, „Vechea ar­mată“, „Partizanii sovietici“ și altele. Aceste recenzii desvoltă la militari gustul de a citi. Intr’una din seri, soldații Buzatu Oc­­tavian, Bordelly Ștefan și alții au pre­zentat un program distractiv format din diferite cântece populare sovietice, româ­ne și maghiare. De asemenea, prin stația de radio amplificare se popularizează e­­vidențiații în muncă și metodele lor înain­tate în pregătirea de luptă și pregătirea politică. Sergent major în termen Emil R. BOTEZ Citim cu regularitate ziarele (De la corespondentul nostru).­­ Până nu de mult, ziarele nu erau citite cu re­gularitate de militarii unității noastre. Aceasta se datora în bună măsură și faptului că responsabilul cu presei, caporalul Chiriac Aurel, difuzarea nu își făcea datoria în mod conștiincios. Pen­tru această lipsă, el a fost aspru criticat într-o ședință a organizației de U. T. M. Act, caporalul Chiriac A. și-a luat an­gajamentul că își va îndeplini sarcinile așa cum trebue. Și în adevăr, în ultimul timp, caporalul Chiriac Aurel a reușit să lichideze o serie de lipsuri în munca de difuzare a presei. Acum subunitățile sunt aprovizionate la timp cu ziarele ne­cesare. La orele prevăzute în program, militarii subunității noastre se adună în sala de studiu sau la club, unde citesc în colectiv ziarele recent sosite. De­seori, pe marginea articolelor citite, se nasc discuții animate. Sergentul major în termen Breșteleanu Ion, soldații ,frun­tași Berbec Minuță, Matei Mircea, Be­­leuță Vasile și alții, participă activ la discuții, fapt care contribue la lămurirea diferitelor probleme. 3 Puternica industrie de automobile a constructorilor comunismului Pe bulevardele și străzile orașelor, pe șo­selele cele mai îndepărtate ale țării noastre, se întâlnesc din ce în ce mai mult, minuna­tele tipuri de mașini produse de industria de automobile din U.R.S.S. Cetățenii admiră linia armonioasă a turismelor „Pobeda“, eleganța și perfecțiunea tehnică a limuzine­lor „ZIS“ și „ZIM“, adevărate opere de artă ale muncitorilor și tehnicienilor uzine­lor de automobile „Stalin“ din Moscova, „Molotov“ din Qorchi, Iaroslavl, etc. In Capitală­, autobuzele trimise nouă de po­porul frate sovietic au stârnit admirația tu­turor prin frumusețea acestor confortabile m­ijloace de transport în comun. In toate tipurile de automobile construite de ei, tehnicienii și muncitorii sovietici au îmbinat armonios tehnică superioară cu de­săvârșirea artistică. Aceste calități, precum și rezistența la drumuri lungi, au adus in­dustriei sovietice de automobile prestigiu­ de care se bucură în lumea întreagă. Pentru poporul nostru muncitor, care duce o luptă avântată pentru construirea socialis­mului, automobilul are o importanță foarte mare. Și faptul că Uniunea Sovietică ni-1 pune la dispoziție într'un număr atât de mare, ne face să simțim, odată mai mult, ne­prețuitul ajutor dat de marea noastră prie­tenă de la Răsărit. Dacă astăzi noi construim socialismul cu mașinile comunismului, să ne gândim câte greutăți au avut de învins oamenii sovietici, mai ales imediat după Revoluție, în dome­niul construcției de mașini. In Rusia țaristă nu exista industrie de au­tomobile. In ajunul primului război mondial, în întreaga Rusie erau circa 9.000 de au­tomobile și acelea de proveniență străină. Crearea industriei de automobile a U.R.S.S. a fost unul din rezultatele primului plan cincinal stalinist și are la bază teza stali­­nistă a preponderenței Industriei grele, față de cea ușoară, în industrializarea socialistă a țării. In bilanțul făcut cu ocazia realizării cu suc­ces a primului plan cincinal în patru ani, în domeniul industriei, tovarășul Stalin a pre­cizat „N-am avut o industrie de automobile. A­­cum o avem“. De atunci și până astăzi, an de an, acea­stă ramură industrială, una din mândriile so­cialismului victorios, se desvoltă neîncetat. Comunicatul Direcției Centrale a Statisticii d­e pe lângă Consiliul de Miniștri al U.R.S.S., arată că planul anual al producției industriale pe anul 1951 a­ fost îndeplinit de Ministerul Industriei de Automobile și Tractoare cu 100,6 față de 1950. Numai producția de­ au­tobuze a crescut față de 1950 cu 13,4 la sută. Aceste minunate realizări au fost posibile datorită elanului patriotic al muncitorilor și tehnicienilor sovietici, precum și cercetărilor științifice ale savanților, care au avut în per­manență îndrumarea și sprijinul dat de Par­tidul Bolșevic și de Guvernul U.R.S.S. Dacă astăzi industria de automobile din Uniunea Sovietică s-a ridicat pe o treaptă neatinsa în nicio altă țară, acest fapt se datorește perseverenței cu care au fost crescute cadre­și­le de specialiști în problemele automobilului. Ca în multe alte domenii, și în acest domeniu s-a creat în U. R. S. S. o adevărată școală. Experiențele și cunoștințele acumulate, co­municările științifice făcute de acești specia­liști, au dus la elaborarea pentru prima oară în lume­­ a teoriei automobilului. Unul din numele cele mai strâns legate de succesele industriei sovietice de automo­bile este­ cel al academicianului E. A. Ciu­­dacov. In 1950 s-a publicat la Moscova lucra­rea sa „Teoria automobilului“ încununare­a muncii și cercetărilor lui științifice, lucrare distinsă cu premiul Stalin. Nu e muncitor sau tehnician în această ramură de producție în U.R.S.S. care să nu-l cunoască și să nu-l respecte pe acest savant. Aproape întreaga istorie a automobilisticii sovietice se îmbină strâns cu munca lui rodnică. Cu ajutorul larg al Statului Sovietic, încă din 1921, laboratorul în care lucra Ciudacov a fost transformat în „institutul științific pen­tru automotoare". In acest institut, colectivul condus de Ciudacov studia crearea unei ma­­șini­ sulițe, rezistentă la drumurile grele. La baza alegerii și producerii în serie a diferi­telor tipuri de mașini ce se fabrică în U.R.S.S., au stat și rezultatele lucrărilor științifice ale lui Ciudacov. Ca profesor la școala tehnică superioară din Moscova, el a contribuit, de asemenea, la ridicarea cadrelor de bază ne­cesare în această ramura industrială. Prin scrierile sale de specialitate, el a ajutat la ridicarea calificării profesionale a numeroși șoferi și conductori de autobuze și troleibuze. Astăzi, academicianul Ciudacov conduce Institutul de­­ mașini al Academiei de Științe a U.R.S.S., al cărui colectiv studia­­ză problemele comune diferitelor ramuri ale construcției de mașini. Pentru înfăptuirea planului mărețelor con­strucții ale comunismului, pentru realizarea planului de împăduriri, pentru transportu­rile grele, industria sovietica de automobile produce puternice autocamioane cu capaci­tatea de încărcare de 5—­7 tone și mai mult. Oamenii muncii din U.R.S.S. au îndrăgit și păstrează cu grijă aceste mașini uriașe. Ei iubesc aceste autocamioane pentru că și ele sunt un factor important în complexul general al muncii. Multe din aceste autoca­mioane poartă inscripții de felul acesteia : „Dela muncitorii din Moscova, pentru marile construcții ale comunismului“. Șiruri întregi de astfel de autocamioane, încărcate cu produse alimentare transportă din colhozuri produsele necesare aprovizionării oamenilor muncii de la orașe și din centrele industriale. In Moscova, Leningrad, Stalingrad, Chiev, în cele mai îndepărtate colțuri ale Uniunii Sovietice, la orașe ca și la sate, datorită fap­tului că muncitorii și tehnicienii luptă conti­nuu cu succes pentru scăderea prețului de cost al produselor — tot mai numeroase persoane particulare își pot cumpăra auto­mobile proprii. Muncitori și funcționari, ar­tiști, literați, ingineri și savanți se duc și se înapoiază de la lucru cu mașina lor. Du­minica, împreună cu familiile lor, ei fac plimbări minunate. Statul Sovietic ușurează și înfrumusețează zi de zi viața constructorilor comunismului. Printre zecile de mii de automobile care străbat străzile, unele atrag îndeosebi pri­virile prin forma și culoarea lor deosebită. In dreptul unei cutii de scrisori se oprește un „Moscvici“ cu caroseria de lemn lustruit, care poartă inscripția „Poșta“. In Cisterne mari, albe, este transportat laptele ; în ma­șini frigorifere sunt aduse carnea și produ­sele de carne ; autofurgoane transportă pâi­nea și diferitele produse de băcănie ; autoca­­mionete mici duc acasă, clienților, marfa co­mandată telefonic. Largile străzi ale lor orașe din Uniunea Moscovei și ale marii­ Sovietică sunt un­ furnicar de automobile, camioane, autobuze, troleibuze, etc., mașini care sunt ale oameni­lor sovietici, construite de ei. Pentru rezolvarea cu succes a transportu­lui de călători în interiorul orașelor, parcul de autobuze și troleibuze a fost mărit cu de trei ori în ultimii trei ani. De asemeni, în fiecare lună crește numărul „Pobedelor“ și „Zisurilor“. Vara și iarna, străzile orașelor sovietice strălucesc de curățenia făcută cu mijloace mecanizate, înainte, deseori în timpul iernii, circulația era îngreunată de imensele troie­ne de zăpadă. Tehnicienii și muncitorii so­vietici au produs o mașină originală care absoarbe zăpada și o aruncă automat la locul de descărcare, înlocuind astfel munca ma­nuală a mii și mii de oameni. Alte mașini stropesc și curăță automat străzile. Acestea sunt numai unele din numeroasele tipuri de mașini pe care le fabrică minunata industrie sovietică de automobile. Produs al muncii pașnice a muncitorilor și tehnicienilor din această ramură a eco­nomiei, industria sovietică de automobil« este expresia voinței oamenilor sovietici de a lupta pentru pace și comunism. Cu fră­țească dragoste, ei acordă oamenilor muncii Ai*­. An rlomb­ora-Mo­tormal țJri» dsm­ïnt* Alii țank­ un «activ/wuyav* p­v/ț_» u» c* unutui pw­­manent, dându-le posibilitate să folosească atât produsul finit al muncii lor, cât și bo­gata lor experiență. Astfel, s-a putut desvoltă industria de automobile din China, Polo­nia, etc. Prin strălucitele succese înregistrate de industria grea a U. R. S. S. și alături de ea de industria de automobile, marea Țară a Socialismului victorios își întărește tot mai mult capacitatea de apărare, pentru a, putea —i de vor îndrăzni imperialiștii să o atace­­ să-i întâmpine pe deplin pregătită. S. DUMITRESCU In Uniunea Sovietică a luat un mare avânt industria pentru construcția de automobile de tot felul. Necesitățile crescânde ale economiei naționale sovietice, in plină și continuă desfășurare, precum și mărețele construcții ale comunismului cer de la inginerii și tehnicienii sovietici crearea de noi tipuri de mașini perfec­ționate. In clișeu. Cel mai mic și cel mai mare dintre automobilele sovietice: limuzi­na ,,Moscvici“ și autocamionul basculant de 25 de tone. Aceasta uriașă mași­nă este deservită de un singur om. Platforma, cu o încărcătură de 25 tone, se descarcă în 35 secunde Schimbul de mărfuri dintre oraș și sat, temelia economică a alianței clasei muncitoare cu țărănimea muncitoare Reforma bănească și reducerile de prețuri sunt menite să întărească legătura dintre industrie și agricultură, să dea un impuls puternic schimbului dintre oraș și sat. Re­forma bănească constitue o puternică lovi­tură dată elementelor capitaliste de la orașe și sate, elemente care, prin speculă, au contribuit la creșterea prețurilor produselor alimentare pe piața neorganizată, au în­greuiat și sabotat realizarea colectărilor, căutând să lovească în schimbul dintre sat și oraș, în desvoltarea planificată a econo­miei noastre naționale. Legătura de producție și comerț dintre oraș și sat constitue temelia economică a alianței clasei muncitoare cu țărănimea muncitoare, alianță care stă la baza regimu­lui nostru de democrație populară. Marii dascăli ai proletariatului, Marx și Engels, au arătat că revoluția socialistă nu se termină cu cucerirea puterii de către proletariat, că după cucerirea puterii este necesară o perioadă de timp relativ înde­lungată, în care statul nou organizează economia socialistă. Ei au prevăzut necesi­tatea unei perioade de trecere, în care pro­letariatul, cucerind puterea politică, duce o politică de lichidare a vechilor forme econo­mice, organizând economia socialistă. Lenin și tovarășul Stalin, desvoltând în­vățătura marxistă despre perioada de tre­cere de la capitalism la socialism, au elabo­rat teoria luptei pe­ care o duce proletariatul în această perioadă­ de trecere, teorie care a fost aplicată practic în U. R. S. S. și care se aplică astăzi în țările de democrație popu­lară. Cei doi mari învățători și conducători ai proletariatului au arătat că, în perioada de trecere de la capitalism la socialism, n. e. p.-ul constitue o etapă obligatorie, și că această nouă politică economică este, în liniile sale esențiale, valabilă pentru orice țară care a pășit pe drumul socialismului. N. e. p.-ul constă, așa cum a arătat Lenin, în aceea că proletariatul, având în mână pozițiile de comandă (industria, transportu­rile, băncile, pământul, etc.), leagă laolaltă industria socializată cu agricultura și duce astfel întreaga economie națională spre so­cialism. Cucerind pu­terea politică, proleta­riatul nu poate desființa dintr'odată for­mele economiei capitaliste. In economia sta­tului proletar continuă să coexiste un timp îndelungat trei forme economice : sectorul socialist, sectorul capitalist și mica produc­ție de mărfuri. In perioada coexistenței ace­stor trei forme, politica statului celor ce muncesc este aceea de sprijinire, pe cale economică, a sectorului socialist împotriva celui capitalist și de atragere a sectorului micii producții de mărfuri pe calea socialis­mului. Aceasta este Coexistența celor trei esența n. e. p.-ului, sectoare economice constitue însăși baza economică-socială a luptei de clasă, care în perioada n. e. p - ului se ascute tot mai mult, pe măsura desvoltării sectorului socialist și a înfrângerii sectorului capitalist, pe măsura atragerii micii producții de mărfuri pe calea socialismului. Necesitatea istorică a n. e. p.-ului este impusă de trecerea de la proprietatea privată asupra mijloacelor de producție la proprie­tatea socială asupra acestor mijloace. In a­­ceastă perioadă de trecere vom găsi în mod inevitabil atât elemente din vechea societate capitalistă, cât și elementele din viitoarea so­cietate socialistă, care se desvoltă pe baza socializării întregii economii, pe baza atragerii pe făgașul socialismului a țărănimii muncitoare și a micii burghezii în genere. Lupta se des­fășoară astfel cu o deosebită putere între so­cietatea veche, capitalistă, istoricește, con­damnată la pieire, și între noua societate, în formație deabia, dar care își manifestă cu vigoare dreptul la viață, pe baza acelorași legi imuabile ale desvoltării societății ome­nești. „N. e. p.-ul — ne învață tovarășul Stalin — este o politică a dictaturii proletariatului care urmărește lichidarea elementelor capitaliste și construirea economiei socialiste prin folo­sirea pieței, prin intermediul pieței, iar nu pe calea unui schimb direct de produse, fără piața și în afara pieței. Se pot oare lipsi de n. e. p. țările capitaliste, fie chiar cele mai desvoltate dintre ele, în perioada de trecere de la capiitalism la socialism ? Eu cred că nu. Intr-o măsură sau alta, noua politică econo­mică, cu relațiile ei de schimb și cu folosirea acestor relații de schimb, este absolut ne­cesară oricărei țări capitaliste în perioada dictaturii proletariatului“. Așa­dar n. e. p.-ul reprezintă în esență elaborarea formelor a­lianței muncitorilor și țăranilor muncitori în anii de după cucerirea puterii politice, pe baza schimbului dintre sat și oraș prin piață și nu în afara pieței. „Alianța clasei muncitoare cu țărănimea muncitoare, arată tovarășul Gh. Gheorghiu- Dej, ia forma colaborării dintre sat și oraș, îndreptată împotriva capitaliștilor. Alianța are drept scop aprovizionarea reciprocă a oame­nilor muncii de la orașe și sate și atragerea masei țărănimii la construcția socialismului, în primul rând prin cooperație. Legă­tura principală dintre oraș și sat, din­tre industria socialistă și gospodăria țără­nească se face prin comerț“. Iată de ce legă­tura de producție și comerț între oraș și sat, schimbul de mărfuri dintre oraș și sat, pre­zintă în perioada n. e. p.-ului o importanță deosebită. Teoria leninist-stalinistă despre politica dictaturii proletariatului în perioada de tre­cere de la capitalism la socialism și expe­riența de mai bine de 30 ani a Uniunii So­vietice joacă un rol uriaș în opera de con­struire a socialismului în țara noastră și în celelalte țări de democrație populară. Problema schimbului dintre oraș și sat constitue una dintre problemele de bază ale regimului nostru de democrație populară. Dușmanul de clasă caută să lovească­­ în regimul nostru de democrație populară, în­dreptând activitatea sa veninoasă, în primul rând, în direcția slăbirii și subminării alian­ței dintre clasa muncitoare și țărănimea mun­citoare. In comerțul dintre industria socia­listă și gospodăria țărănească se introduc in­termediarii, chiaburii și negustorii care, folosind schimbul direct de­­­ reduse „fără piață și în afara pieței“, caută să lovească în temelia economică a acestei alianțe. Așa cum arată Hotărîrea Consiliului de Miniștri al R.P.R. și a Comitetului Central al P.M.R. cu privire la efectuarea reformei bănești și la reducerile de prețuri, elementele capitaliste de la orașe și sate, concentrând în aceleași mâini fonduri bănești însemnate și­ mari can­tități de mărfuri de consum, exercitau pre­siuni asupra pieței, încercând să lovească e­­conomicește și politicește în regimul nostru de democrație populară. După reforma monetară din 1947, datorită faptului că țărănimea muncitoare, cu toate avantajele serioase pe care i le-a făcut sta­tul de democrație populară, nu a aprovizionat suficient piața, datorită faptului că agricul­tura în ansamblul ei a rămas în urmă față de ritmul ridicat de desvoltare a industriei și construcțiilor, datorită nivelului coborît al colectărilor de produse agricole și muncii nesatisfăcătoare a organelor de colectare, sta­tul nu a putut concentra în mâinile sale can­tități suficiente de produse agricole, cu care să asigure aprovizionarea pe carielă și să in­fluențeze prețurile pe piața neorganizată. In aceste condiții, elementele capitaliste de la orașe și sate, agenți ai imperialiștilor ame­ricani și englezi, au putut să ducă o acțiune de subminare a puterii leului și de desorga­­nizare a circulației mărfurilor între sat și oraș. Atacul lor principal a fost îndreptat spre piața neorganizată. Acumulând canti­­tăți mari de produse alimentare, ei nu le scoteau pe piață decât în cantități foarte mici, umflând prețurile și făcând cea mai nerușinată speculă. Așa se explică că pre­țurile produselor agricole au crescut pe pia­ța neorganizată de peste trei ori față de 1947, în timp ce prețurile produselor indu­striale au rămas aproape la același nivel. A­­ceastă diferență de prețuri ducea la o slăbire a schimbului dintre oraș și sat, la o slăbire a bazei economice a alianței clasei muncitoare cu țărănimea muncitoare, la o slabă aprovi­zionare a populației. Partidul Muncitoresc Român și Guvernul R. P. R., urmând învățătura marxist-lenini­­stâ, duc o luptă hotărîtă pentru intensificarea schimbului dintre oraș și sat, pentru îngră­direa comerțului privat și înlăturarea specu­lei făcute de chiaburi și speculanți, pentru influențarea prețurilor pe piața neorganizată. Un rol însemnat în această luptă revine coo­perației. „Cooperația sătească împreună cu comerțul de stat — se spune în Rezoluția Plenarei C. C. al­­ P. M. R. din 3—5 Martie 1949 — au rolul de a organiza schimbul de produse intre oraș și sat. Cooperativele de consum și cele de aprovizionare și desfacere sunt astfel o armă a clasei muncitoare pen­tru îngrădirea și eliminarea comerțului privat și a speculei făcute de chiaburi“. Prin cooperația de consum, țărănimea mun­citoare primește, an de an, mărfuri din ce în ce mai multe. Astfel, în anul 1949 a primit mărfuri industriale în valoare de 40 miliar­de lei, în 1950 în valoare de 60 miliarde 283 milioane lei. In anul 1951, s-a distribuit populației, prin comerțul de stat și coope­ratist, cu 28,6 la sută mai multe mărfuri decât în anul 1950. Odată cu desvoltarea mișcării cooperatiste și cu cantitățile tot mai mari de mărfuri trimise la sate, a în­ceput să crească an de an, însă nu în aceeași măsură, și volumul produselor valorificate de gospodăriile agricole individuale prin cooperația de consum. In anul 1949 acest vo­lum a fost de 4,5 miliarde lei, în 1950 de 14,518 miliarde lei, iar în anul 1951 el a de­pășit sum­a de 37 miliarde lei. O altă măsură importantă luată de partid și guvern pentru intensificarea schimbului dintre oraș și sat este crearea și desvoltarea industriei locale. Cooperativele meșteșugă­rești și întreprinderile locale ale sfaturilor populare pentru producerea mărfurilor de larg consum sau o desvoltare din ce în ce mai mare. Numai în ultimii 3 ani întreprin­derile de valorificare a produselor locale și cooperativele meșteșugărești au produs mărfuri în valoare de zeci de miliarde le­i. O importanță deosebită în lupta pentru a­­tragerea țărănimii muncitoare pe calea coo­perației o are politica de prețuri. Azi noi avem trei feluri de prețuri : a) prețul fixat de stat la produsele secto­rului socialist ; b) prețul maximal fixat asupra cotelor de cole­ctare obligatorii ; c) prețurile libere, care se fixează pe piața unde țărănimea aduce spre vânzare surplu­sul de produse rămas după predarea cotelor obligatorii. Aci, în acest sector al prețurilor libere, se dă o puternică luptă de clasă în­tre sectorul socialist și sectorul capitalist. Ex­ploatatorii de la orașe și sate, care au concen­trat în mâinile lor de la țărănimea munci­toare mari cantități de produse agricole, au reușit, până la reforma bănească, să ri­dice prețurile în acest secter, buna aprovizionare a populației, împiedicând lovind în puterea de cumpărare a leului și slăbind schimbul de mărfuri între oraș și sat. Pe­n­­tru a împiedica jocul speculanților, statul intervine pe piața neorganizată a prețurilor libere, contracarând manevrele speculanților prin aruncarea pe piață de produse suficiente, cu ajutorul cărora menține prețurile și in­fluențează scăderea lor. Reforma bănească și reducerile de prețuri constitue o prețioasă armă în mâna poporu­lui nostru muncitor pentru intensificarea schimbului dintre oraș și sat, pentru consoli­darea bazei economice a alianței clasei mun­citoare cu țărănimea muncitoare. Lovind în elementele capitaliste de la orașe și sate și obligându-le să restitue statului celor ce muncesc ceea ce au acumulat pe căi ilegale, reforma le smulge din mână una din armele lor puternice, fondurile bănești acumulate prin speculă, cu care manevrau urcarea pre­țurilor. Pe de altă parte, prin banul nou, ban puternic, cu o mare putere de cumpărare și prin reducerile de prețuri efectuate, se ridică valoarea veniturilor țărănimii muncitoare, ceea ce va duce implicit la o circulație mai intensă a produselor agricole spre oraș. Din calculele făcute reiese că, în urma reformei bănești, prin valorificarea produselor la coo­perative și prin cumpărarea de produse in­dustriale la noile prețuri, țărănimea munci­toare realizează o sporire a veniturilor de a­­proape 10 la sută. Hotărîrea Consiliului de Miniștri al R.P.R. și a Comitetului Central al P. M. R. trasea­ză întregului nostru popor muncitor impor­tante sarcini pentru consolidarea reformei bănești, pentru ridicarea necontenită a nive­lului de trai al celor ce muncesc, pentru ca într'un viitor apropiat să fie posibile noi re­duceri de prețuri și desființarea cartelelor. Una dintre aceste sarcini de seamă este și aceea a întăririi legăturii de producție și de comerț între oraș și sat. Intensificând schim­bul între sat și oraș, trimițând oamenilor muncii de la oraș cât mai multe produse agri­cole și primind de la aceștia produse indu­striale, țărănimea muncitoare va contribui la întărirea regimului nostru de democrație populară, la întărirea banului nou, la ridi­carea nivelului de trai al întregului popor muncitor. Construirea bazei economice a socialismu­lui se face în focul unei aprige lupte de cla­să. Elementele capitaliste luptă cu disperare pentru a-și recâștiga pozițiile pierdute, ma­nevrând în acest important sector al schim­bului dintre oraș și sat. Ele caută să se îm­bogățească pe spinarea țăranului muncitor, îmbrobodindu-l cu tot felul de minciuni și svonuri. Luptând cu hotărîre contra specu­lanților, aducând cât mai multe produse spre valorificare­­a cooperativă, alimentând orașul cu produsele agricole, țărănimea muncitoare pune temelie trainică alianței sale cu clasa muncitoare, alianță care îi va aduce o viață nouă, îmbelșugată, într-o societate lipsită de exploatare, societatea socialistă, înfăptuirea reformei agrare, care a dat ță­ranilor muncitori peste un milion hectare pă­mânt, sprijinirea de către stat a țăranilor să­răci și mijlocași prin credite și avansuri, a­­nularea unor datorii către stat, îngrădirea de către stat a exploatării chiaburești, precum și numeroase alte avantaje acordate țărănimii muncitoare, au adus după sine creșterea ve­niturilor și un surplus de produse agricole­­marfă în gospodăriile țărănești. Prin reforma bănească și reducerile de prețuri, prin ajuto­rarea țărănimii cu semințe, tractoare, mașini, unelte, pentru ridicarea productivității în a­­gricultură, statul dă posibilitate țărănimii muncitoare să realizeze noi venituri și o can­titate și mai mare de produse agricole-marfă. întărirea continuă a schimbului dintre sat și oraș va duce implicit la întărirea alian­ței dintre clasa muncitoare și țărănimea mun­citoare, la întărirea regimului nostru de de­mocrație populară.

Next